GHIDUL IARU PENTRU TELECOMUNICAŢIILE DE URGENŢĂ

(Versiune revizuită la 1 septembrie 2016)

 

Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX

publicată cu sprijinul şi permisiunea lui David Sumner K1ZZ,  secretar al IARU şi

Rodney Stafford W6ROD, consilier special al Consiliului de administraţie al IARU pentru telecomunicaţiile de urgenţă

 

Cuprins

Capitolul 1:       Introducere în telecomunicaţiile de urgenţă

Capitolul 2:       Relaţiile cu agenţiile deservite

Capitolul 3:       Sistemele şi procedurile de comunicaţii ale agenţiilor deservite

Capitolul 4:       Lucrul nemijlocit cu publicul

Capitolul 5:       Abilităţi în telecomunicaţiile de urgenţă

Capitolul 6:       Teoria reţelei şi sistemele comunicaţiilor de urgenţă

Capitolul 7:       Operaţiuni de bază în reţea

Capitolul 8:       Operaţiuni în reţelele de urgenţă

Capitolul 9:       Instrucţiuni de operare în reţea

Capitolul 10:     Staţia de control în reţeaua de urgenţă

Capitolul 11:     Practici de operare ale staţiei de control

Capitolul 12:     Managerul reţelei

Capitolul 13:     Gestionarea mesajelor principale

Capitolul 14:     Sistemele de comandă în situaţii de urgenţă

Capitolul 15:     Pregătirea pentru misiune

Capitolul 16:     Opţiuni pentru echipamentele radio

Capitolul 17:     Activarea de urgenţă

Capitolul 18:     Instalarea, operaţiunile, închiderea staţiilor

Capitolul 19:     Operaţiuni şi logistică

Capitolul 20:     Siguranţă şi supravieţuire

Capitolul 21:     Oportunităţi educaţionale

 

Folosirea acestui ghid educaţional

 

Acest ghid pentru telecomunicaţiile de urgenţă a fost redactat pentru a pune la dispoziţia societăţilor-membre ale IARU materiale adecvate pentru pregătirea membrilor lor, necesare participării în activităţi de urgenţă. De asemenea este destinat instruirii radioamatorilor individuali care au o experienţă limitată sau chiar inexistentă în traficul comunicaţiilor de urgenţă, dar care doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile pentru a participa la astfel de evenimente sau, pur şi simplu, pentru a dobândi o mai bună înţelegere a procedurilor.

Societăţile-membre sunt încurajate să distribuie acest ghid printre membrii lor şi, dacă e necesar, să furnizeze o traducere în limba vorbită în ţara lor.

Ghidul poate fi folosit şi în corelaţie cu alte materiale educaţionale de către responsabilii cu comunicaţiile de urgenţă din cadrul comunităţii, pentru a-i instrui pe operatori în teoria de bază şi practica traficului în telecomunicaţiile de urgenţă.

 

Capitolul 1

Introducere în telecomunicaţiile de urgenţă

 

În ce constă urgenţa unei comunicaţii?

Ea există atunci când avarierea unui sistem de comunicaţii care are o importanţă hotărâtoare expune publicul unui risc. În acest ghid sintagma «telecomunicaţii de urgenţă» apare şi sub forma «comunicaţii de urgenţă» sau «emcomm» (abreviere de la emergency communication).

O diversitate de circumstanţe pot supraîncărca sistemele uzuale de comunicaţii de mare importanţă sau pot duce chiar la avarierea lor. Acestea ar putea fi cauzate de o furtună care dărâmă liniile telefonice sau pilonii de radio, o creştere masivă a utilizării sistemului de comunicaţii care produce supraîncărcarea acestuia sau avarierea unui component esenţial din sistem care are consecinţe de anvergură. Exemplele sunt la îndemână. Furtunile violente şi cutremurele pot scoate din funcţiune instalaţiile de comunicaţii. Aceste instalaţii importante se pot deteriora chiar şi în împrejurări «normale»: cablurile subterane pot ajunge dezgropate, pot izbucni incendii în echipamentele telefonice ale clădirilor sau coliziunea unui vehicul poate dărâma un important stâlp telefonic. Sistemele de telefonie ale spitalelor se pot defecta. Chiar şi atunci când nu e vorba de echipamente care se strică o situaţie de urgenţă pe scară mare, cum ar fi un accident chimic sau nuclear, poate provoca un trafic al mesajelor mai mare decât poate suporta sistemul. Unele operaţiuni de urgenţă se desfăşoară în zone lipsite de orice sisteme de comunicaţii, cum este cazul incendiilor forestiere.

Majoritatea sistemelor de telefonie celulară sunt prevăzute să asigure folosirea lor într-un anumit moment dat doar într-un procent de circa 6-10% din totalitatea abonaţilor. În situaţii normale sistemele funcţionează bine şi este economicos pentru companie. Însă atunci când apare criza ele ajung rapid supraîncărcate, pentru că toată lumea (restul de 90% dintre abonaţi) doreşte să vorbească în acelaşi timp.

 

Cum trebuie să fie un bun voluntar?

Voluntarii din domeniul telecomunicaţiilor de urgenţă au pregătiri de o mare diversitate şi deţin o gamă largă de abilităţi şi de experienţă. Însuşirea comună a tuturor voluntarilor eficienţi este dorinţa lor de ajuta fără a beneficia de niciun fel de câştig personal, capacitatea lor de a lucra ca membri ai unei echipe şi de a accepta indicaţiile altora. Voluntarii telecomunicaţiilor de urgenţă trebuie să fie apţi să gândească şi să acţioneze rapid, în condiţii de stres şi sub tensiunea unei situaţii de urgenţă.

Nu îi poţi ajuta pe alţii dacă eşti îngrijorat de starea celor care îţi sunt dragi. Prima dumneavoastră prioritate trebuie să fie întotdeauna propria familie. O pregătire adecvată a persoanei şi a familiei dumneavoastră vă va ajuta să stăpâniţi mai repede propria situaţie pentru a putea fi capabil să veniţi apoi în ajutorul altora.

 

Unde vă încadraţi?

Radioamatorii au constituit o resursă de comunicaţii în situaţii de urgenţă de când există radioul. Pentru agenţiile pe care le deservesc amatorii sunt primii lor experţi disponibili. Amatorii deţin echipamentul, cunoştinţele şi frecvenţele necesare pentru a crea reţele de comunicaţii de urgenţă expeditive şi eficiente în condiţii dificile. Ei sunt autorizaţi pentru comunicaţii naţionale şi internaţionale. Şi toate acestea sunt oferite gratuit agenţiei deservite, fie că aceasta este în subordinea guvernului sau a unei organizaţii de asistenţă şi de ajutorare cum ar fi Crucea Roşie.

«Hamii» deţin abilitatea de a-şi extinde rapid capacităţile de comunicare pentru a face faţă nevoilor crescânde ale unei situaţii de urgenţă, o calitate pe care sistemele comerciale şi de siguranţă publică nu le deţin în mod obişnuit. Multe dintre abilităţile întrebuinţate sunt aceleaşi cu cele din activităţile cotidiene ale radioamatorilor. Cu toate acestea, deţinerea radiourilor, a frecvenţelor şi a unor cunoştinţe de bază nu sunt suficiente. Anumite abilităţi în comunicaţiile de urgenţă sunt mult diferite de cele pe care le practicaţi în cursul vieţii dumneavoastră de zi cu zi ca radioamatori. Materialele ca cel de faţă ajută la dobândirea acelor ablităţi necesare, la fel cum o fac programele locale de pregătire şi exerciţiile regulate de urgenţă. Fără însuşirea abilităţilor specifice comunicaţiilor de urgenţă se poate lesne întâmpla să deveniţi o componentă a situaţiei de criză, în loc să fiţi un participant la soluţionarea acesteia.

După cum se poate ghici, cunoştinţele tehnice şi de operare sunt de maximă importanţă. Însă la fel de importantă este şi capacitatea dumneavoastră de a funcţiona ca un jucător de echipă în cadrul propriei organizaţii şi a organizaţiei pe care o deserviţi. Acele cunoştinţe indispensabile vor face de asemenea obiectul acestui ghid.

 

Ce nu sunteţi?

La fel de important ca statutul pe care îl aveţi este cel pe care nu îl aveţi. Există limite ale responsabilităţilor dumneavoastră în calitate de comunicator de urgenţă şi este important să ştiţi unde se află linia de demarcaţie.

Nu sunteţi «primul respondent». Cu excepţia unor cazuri rare şi întâmplătoare rareori veţi fi primul sosit la faţa locului. Nu aveţi nevoie de girofaruri şi de sirene, de insige aurite sau de uniforme extravagante.

Nu sunteţi investit cu autoritate. În majoritatea cazurilor nu puteţi lua decizii pentru alţii sau să prezentaţi pretenţii agenţiei pe care o deserviţi sau vreunei alte agenţii. Singurele decizii pe care le puteţi lua sunt dacă participaţi sau nu participaţi, precum şi cele legate de propria dumneavoastră sănătate şi siguranţă.

Nu puteţi face totul. Dacă agenţia pe care o ajutaţi ajunge să ducă lipsă de medici, bucătari sau poliţişti diriguitori de trafic nu este rolul dumneavoastră să deveniţi înlocuitorii acestora. În cele mai multe cazuri nu aveţi calificarea s-o faceţi. Ceea ce nu înseamnă că nu puteţi da o mână de ajutor pentru a satisface o necesitate urgentă dacă sunteţi calificat pentru aceasta sau să duceţi la îndeplinire alte treburi în beneficiul agenţiei deservite pentru care comunicarea reprezintă o parte indispensabilă şi pentru care sunteţi instruit şi capabil.

Nu deţineţi comanda. Vă aflaţi acolo pentru a satisface nevoile unei agenţii al cărui sistem de comunicaţii se află în imposibilitatea de a-şi face pe deplin treaba. Ei vă vor spune de ce anume au nevoie, iar dumneavoastră veţi depune toate eforturile pentru a le îndeplini dorinţa. 

 

Comunicaţiile cotidiene versus comunicaţiile de urgenţă

În viaţa dumneavoastră cotidiană de radioamator nu există nicio constrângere de a transmite un anumit mesaj. Acţionaţi când doriţi şi viaţa nimănui nu depinde de dumneavoastră. În situaţiile de urgenţă totul se schimbă. Lista deosebirilor e lungă, iată doar câteva exemple:

 

1. În loc să participaţi după bunul plac la câte o reţea cei care participă la comunicaţiile de urgenţă sunt puşi deseori în situaţia de a relaţiona simultan cu mai multe reţele pentru a transmite mesaje importante într-o perioadă de timp limitată.

2. Spre deosebire de evenimentele cu caracter de serviciu public în care comunicatorii lucrează sub conducerea unică a unei organizaţii comunicatorii de urgenţă ar putea să fie nevoiţi să interacţioneze cu mai multe organizaţii importante într-o perioadă de timp limitată.

3. Spre deosebire de instalaţiile domestice tipice staţiile de urgenţă trebuie să fie portabile şi să poată fi instalate oriunde într-un timp foarte scurt.

4. Spre deosebire de participarea în concursuri care implică contactarea la întâmplare a numeroase staţii pentru obţinerea unor puncte comunicatorii de urgenţă trebuie să contacteze rapid anumite staţii pentru a transmite mesaje importante. Este importantă munca în echipă, nu competiţia între staţii.

 
Misiunile

Sarcinile pentru a căror îndeplinire veţi fi solicitat vor diferi în funcţie de agenţia pe care o deserviţi. Dacă agenţia este o filială a Crucii Roşii internaţionale este probabil să vi se ceară să furnizaţi comunicaţiile necesare menţinerii unui sistem de adăposturi şi a altor eforturi de ajutorare. În cazul în care este vorba de o agenţie naţională sau locală de gestionare a urgenţelor s-ar putea să realizaţi comunicaţii între agenţii sau să jucaţi rolul ochilor şi urechilor managerilor situaţiilor de urgenţă. Când sistemul de telefonie al unui spital cedează vi se va cere probabil să administraţi «maşinăria» comunicaţiilor, pentru a da posibilitatea medicilor şi asistenţilor medicali să se concentreze pe starea pacienţilor.  Într-un incendiu forestier de amploare sau în operaţiunile de căutare şi salvare veţi intermedia informaţii personale între pompieri şi salvatori şi familiile lor sau veţi acorda asistenţă în logistica comunicaţiilor menite a asigura sosirea alimentelor, a proviziilor, a personalului şi  a materialelor acolo şi unde acestea sunt necesare. În oricare situaţii de calamităţi pe zone întinse radioamatorii pot acorda simultan asistenţă tuturor agenţiilor de mai sus, precum şi altora nemenţionate.

 

Comunicarea – sarcina nr. 1

Deşi sunteţi mândru de abilităţile dumneavoastră de operator radio, de echipamentul si de sistemele impresionante de care dispuneţi, este important să nu uitaţi că sarcina dumneavoastră este «să comunicaţi». Dacă o agenţie deservită vă solicită să transmiteţi comandamentului o lungă listă de provizii trebuincioase adăposturilor trebuie să fiţi pregătit să folosiţi toate mijloacele necesare – inclusiv aparatul de fax dacă acesta mai e funcţional. Sarcina noastră este transmiterea mesajului, chiar dacă aceasta s-ar realiza prin semnalizarea cu fum ... Nu vă gândiţi cum să transmiteţi mesajul neapărat prin intermediul radioamatorismului – gândiţi-vă cum să-l transmiteţi pe calea cea mai bună şi mai rapidă. Dacă puteţi folosi aparatura de radioamator e cu atât mai bine. În cazul în care o agenţie vă cere să folosiţi sistemul lor de comunicaţii radio faceţi-o. Abilităţile dumneavoastră tehnice şi de operare sunt la fel de importante ca şi resursele dumneavoastră de radioamator.

 

Anatomia urgenţei în comunicaţii

În faza cea mai timpurie a numeroase calamităţi există o nevoie doar limitată pentru servicii de comunicaţii de urgenţă. (Un exemplu evident ar fi o furtună, un tornado sau un cutremur). Această fază ar putea avea loc de pildă în perioada de «supraveghere» sau de «avertizare» a unei furtuni puternice. Ar trebui să folosiţi acest răgaz pentru a monitoriza evoluţia furtunii şi pentru a vă pregăti să intraţi în acţiune atunci şi dacă primiţi cererea de asistenţă. Anumite reţele radio pot fi activate din vreme în faza de supraveghere sau de avertizare, pentru a furniza agenţiilor deservite informaţii la minut.

Din momentul în care a fost identificată necesitatea potenţială sau efectivă pentru resurse de comunicaţii  mai extinse o agenţie deservită emite apelul către comunicatorii voluntari. În funcţie de situaţie ar putea fi nevoie de operatori şi de echipament în centrele operaţiunilor de urgenţă sau pentru instalarea în locaţii în teren deschis, sau în ambele locuri. În anumite zone o «echipă de reacţie rapidă» sau o mică subgrupă ar putea realiza o reacţie minimală într-un timp extrem de scurt, urmând să fie susţinută de o a doua reacţie, mai viguroasă, în termen de o oră sau două ore.

O reţea de «resurse» sau «logistică» ar putea fi organizată pentru a-i dirija pe voluntarii de comunicaţii care sosesc şi pentru a direcţiona resursele acolo unde acestea sunt cele mai necesare. Orice voluntar care nu a fost cuprins într-o anumită reţea sau căruia nu i s-a repartizat o anumită sarcină ar trebui să-şi semnaleze prezenţa în acea reţea şi s-o monitorizeze.

Din momentul începerii operaţiunii se pot întâmpla tot felul de lucruri. Volumul mesajelor poate creşte rapid şi de regulă apar şi încurcăturile. Pe lângă transmiterea mesajelor echipa dumneavoastră de comunicatori va trebui să se gândească şi la ajutorarea sau înlocuirea operatorilor, la alimente şi apă, la carburant şi la alte necesităţi logistice. Radiourile şi antenele se pot strica şi vor trebui şi ele înlocuite. Unii operatori vor trebui să plece mai devreme din motive personale.

Atribuirea unor sarcini de comunicare ar putea include lucrul într-un adăpost pentru a transmite apeluri pentru informaţii, provizii şi personal, menţinerea în strânsă proximitate cu o persoană oficială pentru a juca rolul de legătură comunicaţională, colectarea de informaţii meteo sau colectarea şi transmiterea unor rapoarte despre daune. Anumite reţele pot transmite cereri de informaţii către centrele de refugiaţi sau evacuaţi sau mesaje de la refugiaţi destinate membrilor lor familie aflaţi în afara zonei calamitate. Alte neturi pot transmite necesităţile logistice pentru agenţia deservită, cum ar fi cele referitoare la provizii, echipament şi personal.

Reţelele se vor înfiinţa, adapta şi desfiinţa în funcţie de schimbările necesităţilor. Voluntarii vor trebui să rămână flexibili cu scopul de a satisface nevoile schimbătoare ale agenţiei deservite sau ale agenţiei guvernamentale. În timp necesitatea funcţionării reţelelor de comunicaţii se va diminua pe măsură ce cantitatea de mesaje descreşte, astfel că anumite reţele îşi vor înceta activitatea sau anvergura lor se va diminua. Operatorii vor fi demobilizaţi pentru a se întoarce la casele lor unul câte unul, în grupuri mici, sau cu toţii deodată, în funcţie de necesităţi.

La scurtă vreme după încheierea operaţiunii grupul comunicaţiilor de urgenţă ar trebui să-şi evalueze eficienţa reacţiei, aceasta fie prin propriile sale estimări sau împreună cu agenţia deservită. Se poate face acest lucru în eter în cadrul unei reţele oficiale, prin e-mail sau într-o întâlnire faţă în faţă cu reprezentanţii agenţiei. Oricare ar fi modalitatea aleasă evaluarea ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil după încheierea operaţiunii, pentru a se asigura că evenimentele mai sunt proaspete în mintea tuturor.  Criticile, atunci când sunt prezentate corect, pot îmbunătăţi substanţial eficienţa organizării telecomunicaţiilor dumneavoastră de urgenţă, precum şi propria dumneavoastră eficienţă.

 

 

Capitolul 2

Relaţiile cu agenţiile deservite

 

«Ce-are a face atitudinea mea cu comunicaţiile de urgenţă?»

Un răspuns scurt: totul! În situaţia în care se menţine o atitudine profesională şi serviabilă agenţiile deservite evidenţiază cu mândrie eforturile radioamatorilor şi realizările lor. Situaţia opusă este ilustrată cu claritate de vorbele unei persoane oficiale într-o situaţie de urgenţă: «A lucra cu radioamatorii este ca şi cum ai mâna nişte pisici la păscut – să dispară de aici!» Acest om s-a simţit evident frustrat de atitudinea voluntarilor săi.

Deşi după denumire ne spunem «amatori», aceasta se referă doar la faptul că nu suntem plătiţi pentru eforturile noastre, ceea ce nu trebuie să însemne că aceste eforturi şi comportamentul nostru vor putea fi mai puţin profesionale. «Profesionalism» înseamnă a-ţi face treaba eficient – şi cu cât mai puţină zarvă posibilă.

Nu are importanţă ce agenţie deserviţi – o agenţie guvernamentală de gestionare a situaţiilor de urgenţă, o filială a Crucii Roşii sau altele, e util să nu uităm că voluntarii telecomunicaţiilor de urgenţă sunt ca nişte angajaţi neremuneraţi. Dacă vă veţi menţine atitudinea că sunteţi un angajat al agenţiei pe care o deserviţi, cu toate aspectele pe care le implică acest statut, există puţine şanse ca să cădeţi în greşeală. Vă aflaţi acolo pentru a ajuta la soluţionarea problemelor lor de comunicaţii. Faceţi tot ce puteţi, în limite raţionale, pentru a îndeplini acest scop şi evitaţi să deveniţi dumneavoastră înşivă o parte a problemei.

 

Cine pentru cine lucrează?

Gradul relaţional dintre comunicatorul voluntar şi agenţia deservită va diferi de la situaţie la situaţie, dar fapt este că dumneavoastră lucraţi pentru ei. Nu are importanţă dacă sunteţi parte a unui grup separat de operatori radioamatori care se ocupă de telecomunicaţii de urgenţă sau parte a unui grup permanent de voluntari ai unei agenţii. Oricum ar fi, dumneavoastră lucraţi pentru ei.

Datoria dumneavoastră este să satisfaceţi necesităţile de comunicaţii ale agenţiei deservite. Se spune deseori că voluntarii nu sunt obligaţi să se supună ordinelor. Cu toate acestea, atunci când vă oferiţi serviciile ca voluntar vă declaraţi implicit de acord să acceptaţi şi să vă supuneţi unor ordine rezonabile şi cererilor «angajatorului» dumneavoastră. Dacă nu vă simţiţi confortabil să faceţi acest lucru nu vă mai oferiţi ca voluntar.

S-ar putea să existe situaţii în care simţiţi că nu sunteţi dispus sau nu sunteţi capabil să îndepliniţi cererile agenţiei deservite. Motivele pot fi personale sau în legătură cu siguranţa sau sănătatea, sau e posibil să nu vă consideraţi calificat sau capabil să vă supuneţi unei anumite solicitări. În situaţii rare s-ar putea să vi se ceară să faceţi ceva interzis de reglementările ţării dumneavoastră privind activitatea de radioamator. Indiferent de motive explicaţi respectuos situaţia şi lucraţi cu agenţia deservită sau cu colegii dumneavoastră voluntari pentru telecomunicaţii de urgenţă pentru găsirea unei soluţii alternative. Dacă discuţia cu agenţia deservită devine dificilă sau inconfortabilă puteţi să transmiteţi chestiunea primului dumneavoastră eşalon de superiori în telecomunicaţii de urgenţă pentru ca ei s-o rezolve în locul dumneavoastră.

 

Cum sunt văzuţi deseori voluntarii de către respondenţii profesionişti ai situaţiilor de urgenţă

Cu excepţia cazului în care s-a cimentat o relaţie pozitivă şi de lungă durată între profesionişti şi voluntari profesioniştii care nu lucrează în mod regulat cu voluntari competenţi sunt deseori tentaţi să-i considere pe aceştia ca «mai mult decât inutili». Există mai multe explicaţii pentru aceasta. Secţiile de pompieri au o îndelungă istorie de relaţii concurenţiale între profesionişti şi pompierii voluntari, şi această atitudine de răsfrânge asupra voluntarilor în general. Agenţiile de poliţie sunt deseori neîncrezătoare faţă de persoanele din exterior – fiind de multe ori legitim  îngrijorate în privinţa securităţii informaţiilor. În orice domeniu profesioniştii investesc mult timp şi efort pentru dobândirea abilităţilor lor şi în antrenament şi se mândresc mult cu statutul lor profesional. Ca urmare ei pot să se considere capabili să se descurce în toate situaţiile posibile fără vreun ajutor din exterior.

Pe de altă parte voluntarii pot fi văzuţi ca «lucrători cu normă redusă», al căror nivel de pregătire şi de dăruire pentru realizarea sarcinilor este în mare măsură variabil. Numeroase agenţii şi organizaţii au constatat că pe anumiţi voluntari nu se poate conta tocmai în momentele în care e nevoie mai mult de ei. Să nu vă simţiţi jigniţi atunci când se manifestă această atitudine şi amintiţi-vă că nu o puteţi schimba peste noapte. Va dura până când vă veţi dovedi valoarea ca voluntari şi veţi reuşi să realizaţi şi să dezvoltaţi o relaţie de lucru pozitivă şi matură.

 

Organizaţii şi sisteme de comunicaţii de urgenţă

Acest ghid a fost redactat fără o orientare naţională preferenţială, el sugerează ca cititorul să investigheze diferitele organizaţii dedicate comunicaţiilor de urgenţă active în ţară şi în zona sa locală. Aceste organizaţii pot oferi oportunităţi valoroase de pregătire radioamatorilor care dispun de o experienţă limitată sau total absentă în traficul telecomunicaţiilor de urgenţă. Ele pot pune la dispoziţie şi un forum în care să fie dezbătute probleme şi situaţii uzuale de comunicaţii care pot apare în decursul unor incidente produse în telecomunicaţiile de urgenţă.

 

Capitolul 3

Sistemele şi procedurile de comunicaţii ale agenţiilor deservite

 

Introducere

Multe agenţii deservite deţin propriile lor sisteme şi echipamente de comunicaţii, pornind de la cele modeste spre cele complexe. În cadrul rolului nostru din ce în ce mai extins în calitate de comunicatori de urgenţă se poate întâmpla să ni se ceară să operăm unele dintre aceste echipamente. Dacă acest lucru se întâmplă trebuie să fiţi familiarizat cu operarea lor. Grupul dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să coopereze din vreme cu agenţia deservită pentru a stabili dacă ea va avea nevoie să-şi folosească propriul echipament şi condiţiile în care o va face. Multe dintre aceste sisteme radio sunt diferite faţă de aparatura de radioamator şi ar putea fi necesar un instructaj special pentru a le putea opera. În plus procedurile în eter vor fi şi ele diferite. Vor fi necesare pregătiri şi exerciţii pentru ca radioamatorii implicaţi în telecomunicaţii de urgenţă să poată deveni eficienţi.

 

Sisteme guvernamentale naţionale, statale şi locale

Aceste sisteme pot include poliţia, pompierii ori alte departamente locale sau municipale. Dacă veţi fi solicitat să folosiţi vreuna dintre aceste sisteme asiguraţi-vă să deprindeţi procedurile lor standard de operare şi «alfabetul fonetic» - dacă un astfel de alfabet este folosit corespunzător.

Conversaţiile neprotocolare sunt interzise de agenţia deservită. Toate transmisiunile trebuie să se refere direct la misiunea agenţiei.

Aţi face bine să vă informaţi dacă spitalele aflate în zona dumneavoastră folosesc aparatură radio şi să vă familiarizaţi înaintea oricărei urgenţe cu procedurile lor de operare.

Crucea Roşie internaţională şi diferitele organizaţii naţionale ale Crucii Roşii au propriul lor sistem de comunicaţii radio. Învăţaţi despre aceste sisteme radio şi de operare înaintea apariţiei oricăror urgenţe de comunicaţii. Nu este recomandabil să aflaţi despre ele abia în timpul acestora. 

Numeroase agenţii deţin mai mult decât un singur canal, fiecare dintre ele fiind alocat unui scop diferit. De exemplu departamentul de pompieri ar putea avea un canal de «coordonare» şi unul sau mai multe canale pentru comunicaţii de pe teren. Aceasta permite operaţiunilor locale aflate în locaţia incendiului să fie menţinute autonome de operaţiunile de coordonare în curs de desfăşurare.

Guvernamentelor locale ar putea să le fie alocate frecvenţe utilizabile pentru orice funcţie locală guvernamentală legitimă. În plus faţă de sistemele «simple» în care fiecare grup de utilizatori îşi are propria sa frecvenţă mai există trei tipuri diferite de sisteme care permit mai multor grupuri de utilizatori să-şi partajeze resursele. Ele sunt cunoscute ca «repetoare comunitare», «sisteme de repetoare pentru transmiterea simultană a mai multor semnale între două puncte» şi «sisteme simple partajate».

 

Sisteme de repetoare comunitare

Un repetor «comunitar» sau «partajat» foloseşte diferite tonuri CTCSS pentru fiecare dintre grupurile de utilizatori. De exemplu un oraş poate avea un repetor folosit în comun de departamentele de alimentare cu apă, de lucrări publice şi de  salubritate, autorizat ca sistem de radio unic al «guvernului local». Dat fiind că fiecare departament foloseşte un ton CTCSS diferit, în mod normal ele nu-şi vor auzi reciproc conversaţiile, însă într-un moment dat un singur departament poate folosi sistemul. Unele orăşele pot chiar combina într-un singur sistem operaţiunile departamentului de pompieri cu cele ale poliţiei, fie pe un repetor, fie pe o frecvenţă simplex.

Atunci când se foloseşte orice frecvenţă partajată – repetor sau simplex - este important să se apese butonul «monitor» cu un moment înaintea transmiterii. Aceasta dezactivează decodorul CTCSS dându-vă posibilitatea să auziţi orice transmisiune  făcută pe frecvenţă. Anumite radiouri mobile comută automat pe modul «monitor» când microfonul este scos din agăţătoarea sa. Astfel puteţi fi sigur că nimeni altcineva nu foloseşte canalul înainte de a vă lansa chemarea. 

Într-o situaţie de urgenţă aceste sisteme de canale partajate pot ajunge rapid supraîncărcate. Procedeul uzual este ca toate comunicaţiile neesenţiale să înceteze sau să fie eventual mutate pe un sistem de amator. 

 

Sisteme de telefonie

Există mari deosebiri între diversele sisteme de telefonie folosite de agenţiile serviciilor publice. Agenţia deservită ar trebui să fie capabilă să ofere cursuri de pregătire pentru folosirea lor. Majoritatea sistemelor telefonice sunt însoţite de manuale de utilizare şi, dacă este posibil, o copie a acestora ar trebui să fie inclusă în materialele de instructaj ale grupului dumneavoastră de radioamatori.

Cele mai multe sisteme telefonice comerciale sunt dotate cu următoarele funcţiuni de bază, cu care ar trebui să vă familiarizaţi:

 

     - Răspuns la apeluri

     - Efectuarea apelurilor spre exterior

     - Efectuarea apelurilor de intercomunicaţii şi răspuns la aceste apeluri

     - Efectuarea de apeluri de tip «apelare rapidă»

     - Punerea în aşteptare a unor apeluri şi recuperarea lor ulterioară

     - Transferarea apelurilor spre o altă extensie

     - Transferarea apelurilor spre mesagerie vocală, dacă e disponibilă

     - Recuperarea apelurlor dintr-o căsuţă de mesagerie vocală

 

Există probabil şi alte funcţiuni avansate disponibile, dar în majoritatea cazurilor nu aveţi nevoie să vă deprindeţi cu ele pentru operaţiuni cu caracter temporar. Cu toate acestea e o bună idee să păstraţi la îndemână manualul de utilizare. De asemenea ar trebui să încercaţi să determinaţi în ce măsură sistemul de telefonie al agenţiei este dependent sau influenţabil de fluctuaţiile alimentării cu energie electrică.

 

Telefoane prin satelit

Telefoanele prin satelit şi terminalele de date devin din ce în ce mai  uzitate de către agenţiile deservite, pe măsura descreşterii cheltuielilor de deţinere şi de  trafic. Serviciul de telefonie şi de date este oferit de un număr de companii, printre care Inmarsat, Iridium, Thuraya şi Globalstar. Unele telefoane şi terminale necesită o antenă poziţionată direct spre satelit, altele nu au nevoie de asta, dar toate au nevoie să beneficieze de vizibilitate în direcţia satelitului. Unele au formatul unei portabile, altele sunt adăpostite în serviete şi trebuie instalate înainte de a putea fi operate. Pe lângă comunicarea vocală unele companii oferă paging, fax şi transmisiuni de date. În câteva modele de telefoane este integrat în acelaşi aparat şi un telefon celular terestru. Apelurile sunt în general scumpe, comparativ cu apelurile prin telefoanele celulare. Toate apelurile efectuate prin aceste sisteme sunt considerate apeluri «internaţionale» şi fiecare companie are unul sau mai multe «coduri de ţară».  Dacă aveţi nevoie să folosiţi vreunul dintre aceste telefoane limitaţi-vă la conversaţii scurte şi la obiect. Cu toate că utilizarea majorităţii telefoanelor este simplă, din cauza varietăţii aparatelor şi a serviciilor este esenţial ca utilizatorii să fie pe deplin instruiţi pentru folosirea lor. În plus există o anumită preocupare pentru faptul că numărul telefoanelor prin satelit vândute depăşeşte cu mult numărul canalelor de satelit disponibile, atfel că supraîncărcarea sistemului rămâne o reală posibilitate în cazul unui incident de mare întindere.

 

Sisteme de date prin satelit

Sistemele prin satelit folosite de agenţiile deservite sunt şi ele de o mare varietate. Unele sunt utilizate pentru comunicaţii de date şi voce bilaterale, altele pentru recepţie de voce, date şi video unilaterale. Agenţia va trebui să furnizeze din timp instructaj pentru folosirea lor dacă doreşte ca dumneavoastră să fiţi capabil să operaţi un astfel de echipament în decursul unei crize.

 

Alte echipamente deţinute de agenţii

Pe lângă sistemele de radio şi de telefonie vi s-ar putea cere să folosiţi aparate de fax, copiatoare, calculatoare şi dispozitive similare. Dat fiind că mulţi dintre noi folosim aceste aparate la locul de muncă, în cele mai multe dintre cazuri învăţarea operării lor nu ar trebui să fie o problemă. Cu toate acestea, anumite copiatoare şi programe de calculator sunt destul de complicate şi ar putea necesita un instructaj pentru utilizarea lor. De obicei programele de calculator utilizate în aplicaţii de siguranţă publică sunt concepute special pentru un anumit scop şi s-ar putea să necesite ceva pregătire în situaţiile rare în care veţi fi solicitat să folosiţi sistemul.

  

Capitolul 4

Lucrul nemijlocit cu publicul


 

Introducere

Numeroşi radioamatori doresc să dea o mână de ajutor atunci când este nevoie, dar nu au posibilitatea de a dedica timpul necesar sau de a se încadra în programul unei participări efective prescris de o anumită agenţie deservită sau de o organizaţie de telecomunicaţii de urgenţă. Unii au dificultăţi de mobilitate care le limitează posibilitatea voluntariatului în afara propriilor lor locuinţe. Aceşti amatori pot aduce cu toate acestea contribuţii valoroase comunităţilor lor locale implicându-se la nivel de proximitate locală şi punându-şi abilităţile la dispoziţia vecinilor lor. Devenind o resursă pentru cei din imediata dumneavoastră apropiere puteţi îmbunătăţi gradul lor de înţelegere şi de apreciere pentru radioamatormul în general.

 

Cum să încep?

Vecinii se pot întovărăşi printr-o diversitate de căi pentru a se întrajutora, în special în decursul unei situaţii de urgenţă.

Informaţi-vă ce fel de activităţi de pregătire se desfăşoară în zona dumneavoastră şi alăturaţi-vă acelui efort. Aflaţi ce fel de planuri sunt deja puse în aplicare şi notaţi-vă planul de comunicare sau absenţa acestuia. Daţi-le de ştire celorlalţi participanţi că sunteţi un radioamator autorizat şi că doriţi să ajutaţi la elaborarea sau îmbunătăţirea  resurselor de comunicare ale grupului. De regulă grupurile comunitare sunt dornice să înveţe de la oameni care deţin cunoştinţe şi experienţă în domeniile care au legătură cu activitatea lor.

De asemenea e o bună idee să participaţi la orice fel de antrenamente locale oferite deja pentru pregătirea în caz de calamităţi, pentru ca priceperea dumneavoastră cel puţin să o egaleze pe aceea a vecinilor dumneavoastră şi astfel să vă puteţi prezenta sugestiile privitoare la comunicaţii în contextul acelei priceperi.

Participarea la cursurile locale de pregătire vă va da şi ocazia să întâlniţi persoane cu aceleaşi preocupări, cu care puteţi să vă împărtăşiţi ideile. În situaţia în care nu există niciun grup sau program de pregătire în zonă gândiţi-vă să le iniţiaţi dumneavoastră.

 

Folosirea aparaturii Personal Radio Service sau PMR

Cele mai răspândite şi omniprezente mijloace de comunicare care nu sunt dependente de sistemul de telefonie sau de internet sunt cele denumite câteodată Family Service Radio (FRS) sau radiouri PMR446. Multe administraţii naţionale permit folosirea acestor aparate fără deţinerea unei autorizaţii, la puteri foarte mici, majoritatea fiind alocate în benzile de UHF. Verificaţi dacă administraţia locală permite utilizarea lor în ţara dumneavastră. Ar putea fi disponibil de asemenea serviciul de citizen band (CB).

Dacă veţi recomanda unui grup de vecini să folosească serviciul radio personal (Personal Radio Service)  aţi putea să le faceţi una dintre următoarele sugestii:

La echiparea unui grup pentru prima dată cu aparatură e bine ca toţi să cumpere aceeaşi marcă şi acelaşi model de radio (sau să se cumpere acelaşi model cu ridicata pentru a reduce astfel cheltuielile). Aceasta va asigura o numerotare coerentă a canalelor.

Dacă membrii grupului folosesc deja diferite mărci şi modele pregătiţi un tabel care să însoţească fiecare aparat şi din care să reiasă numărul canalelor corespunzătoare fiecărei frecvenţe.

Oricare deţinător de radio ar trebui să se priceapă să-şi alimenteze transiverul cu baterii alcaline. Bateriile reîncărcabile NiCad sau Li-Ion sunt foarte bune pentru o utilizare cotidiană atunci când alimentarea cu curent alternativ este disponibilă pentru reîncărcarea lor, însă atunci când alimentarea AC lipseşte sau o utilizare intensă a radioului descarcă rapid bateriile aceasta poate fi o problemă. Acumulatoarele alcaline nu sunt scumpe, se pot înlocui repede, au o durată de viaţă relativ lungă pe rafturile magazinelor şi de regulă sunt păstrate gata de folosire în lanterne şi în alte dispozitive. Dacă un radio are nevoie de o cutie separată pentru folosirea acestor baterii de unică folosinţă procuraţi-vă câte una pentru fiecare aparat. Dacă bateriile alcaline se pot fixa direct în radio păstraţi câteva la îndemână (lângă radio, nu în radio) şi împrospătaţi-vă rezerva atunci când e necesar.

 

Acoperirea radio

Puteţi sugera sau organiza un exerciţiu de cartografiere a acoperirii radio prin care vecinii dumneavoastră să-şi testeze aparatele din diverse locaţii, în interiorul şi din exteriorul locuinţelor, pentru a identifica zonele cu şi fără acoperire. Identificaţi locurile de unde puteţi transmite cu cea mai completă acoperire şi dacă e necesar pregătiţi-vă să folosiţi relee pentru zonele cu acoperire dificilă. Cunoaşterea acestor detalii va fi de mare ajutor şi va obişnui oamenii să-şi folosească radiourile.

 

Protocolul radio

În timpul unei calamităţi atât timpul cât şi resursele radio ar putea fi limitate. Oamenii vor fi ocupaţi să se îngrijească de propriile lor familii sau să îndeplinească sarcinile care le-au fost alocate ca membri ai unei echipe. Este în beneficiul tuturor să facă transmisiuni scurte şi să reducă la minim confuziile privind identitatea celui care cheamă şi a celui chemat. Radioamatorii sunt deprinşi cu un bun protocol radio şi îi pot învăţa pe vecinii lor pentru a promova o utilizare eficientă a oricăror aparate radio pe care le deţin.

 

Legătura cu exteriorul

În afară de planul de comunicaţii cu proximităţile radioamatorii pot fi solicitaţi sau se aşteaptă din partea lor să furnizeze legături cu zone adiacente sau cu primii respondenţi. Ar trebui să-i cunoaşteţi pe ceilalţi amatori din zona dumneavoastră şi să ştiţi frecvenţele pe care ei pot fi contactaţi. Probabil că prin intermediul lor veţi avea cel mai valoros acces la primii respondenţi şi la organizaţiile de asistenţă în cazul în care va exista necesitatea unui acces.

Trebuie să vă fixaţi aşteptări realiste privind lucrurile pe care le puteţi realiza. Zonele înconjurătoare ar putea avea de făcut faţă aceloraşi probleme pe care le aveţi dumneavoastră pe plan local. Comunicaţiile departamentului de pompieri şi  ale celor de impunere a legii  vor fi extrem de ocupate şi vor acorda prioritate acelor grupuri cu care sunt deja familiarizate. Puteţi afla mai multe informându-vă despre organizaţiile de telecomunicaţii de urgenţă aflate în zona dumneavoastră. Chiar dacă nu aveţi timpul necesar pentru a participa în mod regulat la activităţile grupului local de telecomunicaţii de urgenţă trebuie să aflaţi unde ar putea fi acesta staţionat şi cum poate fi contactat. De exemplu, dacă ştiţi care sunt spitalele care vor avea acoperire radio şi care sunt modalităţile de a ajunge la ele veţi putea determina dacă o anumită facilitate este funcţională în timpul unei calamităţi pentru ca o persoană grav rănită să poată fi transportată acolo.

 

O  definiţie a «comunităţii deservite»

Există o concepţie care câştigă teren în rândul comunităţii radioamatorilor implicaţi în pregătirea pentru situaţii de urgenţă potrivit căreia radioamatorii individuali pot fi cel mai utili publicului atunci când se adună într-o «comunitate» sau devenind o resursă de «proximitate» pentru cei aflaţi în  apropierea domiciliului lor. 

Iată un articol scris de Rick Palm K1CE, un vechi promotor al implicării radioamatorismului în acţiuni de ajutorare şi de reacţie în situaţii de calamitate:

 

«Comunicaţii în pregătirea proximităţilor

Să ne luăm un răgaz pentru a examina felul în care radioamatorul din preajmă poate să-şi sprijine vecinii pentru a atinge un stadiu de pregătire adecvat.  Radioamatorul este persoana ideală pentru a convoca o întrunire a vecinilor, având în vedere experienţa şi competenţa sa în domeniul comunicaţiilor, prima condiţie pentru orice iniţiativă de succes. Fluturaşi care să anunţe întrunirea plănuită şi ordinea de zi a acesteia pot fi introduse în cutiile poştale, urmate apoi de apeluri telefonice. Un centru comunitar sau chiar şi locuinţa unui vecin pot sluji drept locaţii pentru întrunire. Aceasta poate fi considerată un deschizător de drumuri pentru vecini, o ocazie de a se cunoaşte în contextul posibilităţii de a se baza unii pe alţii în cazul unui scenariu de reacţie în timpul unei calamităţi. Pentru începutul întrunirii o trecere în  revistă a diferitelor tipuri de primejdii care ameninţă zona şi o retrospectivă a evenimentelor din trecut poate da tonul şi să sugereze gradul de gravitate al misiunii în conştiinţa participanţilor.

Se poate organiza şi o masă rotundă cu prezentarea individuală a unor vecini, cu menţionarea experienţei lor personale şi profesionale şi a interesului lor în îndeplinirea unor funcţii în procesul de pregătire. Se pot face şi desemnări iniţiale, care apoi pot fi schimbate sau modificate în cadrul unor întruniri viitoare, dacă acest lucru va fi necesar.

Radioamatorul este evident persoana cea mai potrivită pentru a conduce funcţiile de comunicare, fiind de aceea capabil să depăşească într-un mediu post-calamitate efectele izolării resimţite de vecini. Radioamatorismul este cel mai adaptabil serviciu de comunicare radio disponibil pentru cetăţeanul de rând şi vecinii săi. Radioamatorul este persoana care dispune de cea mai mare experienţă în domeniul principiilor şi aplicaţiilor practice ale comunicaţiilor.

Mike Corey KI1U de la ARRL spune: S-au făcut o mulţime de cercetări în chestiunea lipsei de încredere dintre emitenţii avertismentelor şi publicul care le recepţionează. Amatorii sunt o soluţie bună pentru a construi între ei o punte în chestiunea încrederii, dat fiind că noi putem formula avertismentele în termeni pe care vecinii noştri le pot înţelege.

Funcţiunile  comunicaţiilor implică de asemenea siguranţa nemijlocită a vieţii şi a proprietăţii după o calamitate, dând posibilitatea vecinilor să comunice între ei pentru a activa planul de proximitate şi stabilirea unor comunicaţii solide cu lumea exterioară în scopul transmiterii unor rapoarte de situaţie, a necesităţilor urgente şi a cererilor de livrare a unor provizii indispensabile.

Mesaje privind sănătatea şi asistenţa celor aflaţi în proximitate (chiar dacă  sunt doar la o distanţă de câteva blocuri) pot fi transmise în numele membrilor lumii exterioare, către prieteni şi familiile îngrijorate. Necesitatea comunicaţiilor radio nu poate fi subestimată, şi aceasta nu numai atunci când se referă la nevoi stringente, dar şi pentru starea de spirit a familiilor vecinilor, potenţial stresaţi psihologic şi disperaţi.

Radioamatorul ar putea de asemenea să menţină spre uzul vecinilor generatoare electrice portabile şi staţii de încărcare pentru bateriile reîncărcabile, eventual în garajul său,  atunci când furnizarea normală a energiei electrice a încetat. Amatorii sunt experţi în utilizarea surselor de energie alternative.

Numeroşi radioamatori sunt antrenaţi în tehnicile şi protocoalele de căutare şi salvare (search and rescue, SAR) şi radioamatorismul deţine o îndelungă tradiţie în deservirea căutătorilor şi salvatorilor cu comunicaţii radio. De decenii SAR a fost asociat cu radioamatorismul. Există numeroase medii de abordare pentru SAR, niciunul nu se potriveşte în mod obligatoriu cu toate celelalte. Persoana răspunzătoare pentru această funcţie de proximitate trebuie să fie conştientă şi antrenată în mod specific pentru media SAR cu care va avea de-a face - de pildă SAR în mediul urban. Comunicaţiile pentru această funcţie sunt esenţiale atunci când vecinii nu sunt de găsit şi sunt potenţial răniţi.

Conceptul echipei de proximitate poate salva vieţi şi bunuri ale celor mai apropiate persoane în afara familiei dumneavoastră – vecinii. Radioamatorismul este o componentă esenţială a mijloacelor de care dispune echipa. – K1CE»

 

Capitolul 5

Abilităţi în telecomunicaţiile de urgenţă

 

Introducere

Un comunicator de urgenţă trebuie să-şi facă partea de treabă care îi revine pentru ca toate mesajele să ajungă la destinatar rapid, cu acurateţe şi cu cât mai puţină agitaţie posibilă. Un număr de factori pot influenţa abilitatea dumneavoastră de a reuşi acest lucru, printre care se numără propriile abilităţi de operare, modalitatea de comunicare folosită, o varietate de probleme legate de zgomot, abilităţile părţii destinatare, cooperarea cu alte persoane şi resursele adecvate. 

Comunicaţiile de care depinde viaţa şi moartea altora nu fac parte din experienţa noastră cotidiană. Majoritatea lucrurilor pe care le spunem şi le facem zi de zi nu au potenţialul de a influenţa decisiv vieţile şi bunurile a sute sau mii de oameni. În cazul unei urgenţe orice mesaj transmis poate avea consecinţe însemnate şi adeseori involuntare. Un mesaj confuz sau unul care a ajuns să fie modificat, întârziat, transmis greşit sau netransmis poate duce la rezultate dezastruoase.

 

Ascultarea

Ascultarea reprezintă 50% din comunicare. Disciplinaţi-vă pentru a vă putea concentra asupra sarcinii asumate şi eliminaţi tot ceea ce vă poate distrage. Dacă atenţia dumneavoastră slăbeşte într-un moment nepotrivit puteţi pierde un mesaj de mare importanţă. A asculta înseamnă totodată evitarea unor transmisiuni inutile. Un om înţelept a spus odată: «Omul are două urechi şi o gură. De aceea el trebuie să asculte de două ori mai mult decât vorbeşte.» În timp ce întrebaţi pentru a patra oară în decursul unei ore «Când vor sosi paturile?» altcineva aflat într-o situaţie de viaţă şi de moarte ar putea fi împiedicat să lanseze un apel de ajutor.

Uneori ascultarea este complicată de zgomot. E posibil să operaţi dintr-o locaţie zgomotoasă, semnalul poate fi slab sau există alte staţii generatoare de interferenţe. În toate aceste cazuri e util să folosiţi căşti pentru a reduce la minim zgomotul local şi pentru a vă putea concentra asupra semnalulul radio. Orice veteran al situaţiilor de urgenţă vă poate confirma: căştile sunt unul dintre accesoriile neapărat necesare în cursul unor operaţiuni de telecomunicaţii de urgenţă. Filtrele pentru procesarea digitală a semnalului (digital signal processing, DSP) şi alte tehnologii pot fi şi ele utile pentru a reduce zgomotul radio şi interferenţele.

 

Folosirea microfonului

Chiar şi un lucru atât de simplu cum ar fi folosirea corectă a microfonului poate fi un element determinant în privinţa inteligibilităţii. Pentru o performanţă optimă ţineţi microfonul aproape de obraz, la mică distanţă alături de gură. Nu vorbiţi direct în microfon, astfel veţi reduce zgomotele respiratorii şi pocnetele care pot acoperi vorbirea dumneavoastră.

Vorbiţi cu o voce normală, limpede, calmă. Ridicarea glasului sau strigătele pot duce la supramodulaţie şi distorsiuni şi nu vor creşte volumul semnalului de partea receptorului. Vorbiţi într-un ritm normal  - cuvintele bălmăjite pot produce o vorbire lipsită de claritate şi chiar ininteligibilă.

Pronunţaţi cuvintele cu grijă, asigurându-vă că aţi enunţat fiecare silabă şi fiecare sunet. Radiourile trebuie setate pentru ca dintr-o voce normală emisă de la distanţa de doi centrimetri de microfon să rezulte o modulaţie completă. Dacă amplificarea microfonului dumneavoastră este fixată la un nivel ridicat pentru ca să puteţi obţine o modulaţie completă cu microfonul ţinut în poală acesta va colecta şi zgomotele de fond exterioare, care vă pot acoperi sau distorsiona glasul.

Un microfon supresor de zgomot este o bună alegere pentru că blochează aproape toate zgomotele nedorite şi este disponibil în versiuni manuale sau în combinaţia cască-microfon. Acestea au devenit mai ieftine şi mai răspândite, însă aveţi grijă să alegeţi una dotată cu un element cardioid sau un alt element supresor de zgomot. Multe microfoane ale unor seturi ieftine conţin elemente omnidirecţionale şi vor colecta zgomote străine.

Transmisiunile VOX (voice operated transmission) nu sunt recomandate în comunicaţiile de urgenţă. Se poate lesne întâmpla ca zgomotul de fundal şi comentariile operatorului să fie transmise în mod accidental, din aceasta rezultând o situaţie jenantă sau o reţea perturbată. În loc de VOX folosiţi un comutator manual sau o pedală.

Dacă folosiţi un repetor asiguraţi-vă că înseraţi mici pauze înainte de a apăsa pe comutatorul PTT (push-to-talk) şi de a vorbi. În interiorul sistemului se pot produce diverse întârzieri, inclusiv timpul de decodare CTCSS şi timpul de comutare al emiţătorului. Anumite repetoare au şi un temporizator care previne pătrunderea zgomotului produs din acţionarea emiţătorului. De asemenea ele oferă timp anumitor staţii portabile să iasă din modul de economisire a energiei (power-saver mode). Intercalarea unei pauze este necesară şi în cazul oricăror sisteme de repetoare cuplate, pentru a permite tuturor linkurilor să-şi înceapă transmisiunea. O scurtă temporizare înainte de a vorbi după intrarea în emisie va asigura transmiterea integrală a mesajului dumneavoastră, evitându-se repetarea consumatoare de timp a primelor cuvinte care s-au pierdut.

În fine, a intercala între transmisiuni o pauză puţin mai lungă decât de obicei dă posibilitatea altor staţii să-şi transmită eventualul lor trafic de urgenţă.

 

Concizie şi claritate

Orice comunicare ar trebui să conţină exclusiv informaţiile necesare pentru transmiterea mesajului cu claritate şi acurateţe. Informaţiile care nu sunt la obiect îl pot distrage pe primitor şi pot duce la interpretări eronate şi confuzii. Dacă sunteţi autorul mesajului şi puteţi renunţa la transmiterea unui cuvânt fără a modifica sensul mesajului, faceţi-o. Dacă descrierea unui element nu va contribui la înţelegerea mesajului eliminaţi-o. Exprimările ca «nu face» şi «nu este» sunt lesne confundate. Dacă altcineva este cel care a redactat mesajul cooperaţi cu el pentru a obţine mai multă concizie.

Faceţi-vă transmisiunile succinte şi profesionale, aşa cum procedează dispecerii poliţiei, ai pompierilor şi ai controlorilor traficului aerian. Nu vă daţi cu părerea, nu tăifăsuiţi. Într-o reţea de urgenţă nu-şi au locul exprimări de genul «Salut Pablo, nu te-am mai auzit de multă vreme …», «Auzi, mai ştii transiverul acela despre care mi-ai pomenit luna trecută ...» sau orice alte conversaţii neesenţiale.

Asiguraţi-vă că spuneţi exact ceea ce aveţi de gând să transmiteţi. Folosiţi cuvinte precise, pentru a putea fi sigur că transmiteţi sensul exact pe care îl aveţi în minte. Nu spuneţi «Locul acela despre care vorbisem» când de fapt vă referiţi la «şcoala Richards». Folosirea unui limbaj imprecis poate conduce la interpretări greşite şi confuzii.

Abordaţi într-un anumit moment dat un singur subiect complet. Amestecarea diferitelor subiecte într-un singur mesaj poate conduce şi ea la interpretări greşite şi confuzii. Dacă transmiteţi o listă de provizii alimentare suplimentare necesare separaţi-o de mesajul în care cereţi mai mulţi saci de nisip. S-ar putea să fie necear ca cele două cereri să fie transmise la diferite locaţii. Dacă ele sunt combinate una dintre solicitări se va pierde. 

 

Limbajul «în clar»

Ca radioamatori folosim în conversaţiile noastre cotidiene o mulţime de expresii de «jargon». Majoritatea dintre noi ne înţelegem – atunci când ne înţelegem -, iar dacă uneori nu ne înţelegem nu are cine ştie ce importanţă. Însă în situaţii de urgenţă rezultatele pot fi cu totul diferite. Un mesaj greşit înţeles poate costa viaţa unui om.

Nu toată lumea implicată într-o situaţie de comunicaţii de urgenţă va pricepe jargonul nostru tehnic. Chiar şi expresiile folosite de radioamatori diferă de la o regiune la alta, iar noii radioamatori şi neradioamatorii nu vor avea habar de terminologia folosită de noi. Un anumit jargon întrebuinţat de amatorii locali poate avea semnificaţii cu totul diferite pentru radioamatorii provenind din alte regiuni.

Din aceste motive toate mesajele şi comunicaţiile în cursul unei urgenţe trebuie să fie în limbaj clar. Abrevierile codului «Q» (cu excepţia traficului în telegrafie, în care acestea sunt cerute de comunicaţiile internaţionale în care poate exista o barieră lingvistică), cele 10 coduri (ale poliţiei) ar trebui evitate. O excepţie de la această regulă o constituie lista-standard a semnelor telegrafice speciale folosite în traficul de reţea al radioamatorilor (pro-signs), cum ar fi CL pentru «clear» (închid staţia), AA pentru  «all after» (repetă totul după ...) etc.

Evitaţi cuvintele şi frazele care transmit emoţii puternice. Oricum majoritatea situaţiilor de urgenţă conţin deja o încărcătură emoţională şi nu e nevoie ca dumneavoastră să contribuiţi la agravarea acesteia. De pildă, în loc să spuneţi «daune îngrozitoare şi oameni făcuţi arşice» puteţi spune «semnficative daune fizice şi răniri personale grave».

Vă rog controlaţi-vă debitul verbal. Acesta trebuie să aibă o viteză normală. De multe ori operatorii de urgenţă se emoţionează prea tare şi vorbesc extrem de repede, ceea ce face dificilă înţelegerea mesajelor lor de către staţiile aflate pe recepţie.

 

Sistemul fonetic

Este posibl ca anumite cuvinte dintr-un mesaj să nu poate fi înţelese imediat. Acesta e cazul denumirii neobişnuite a unor localităţi, cum ar fi de exemplu «Franconia», sau nume de famile ciudate, de pildă «Smythe». Cea mai bună cale de a vă asigura că au fost înţelese corect este să le literaţi. Problema este că dacă o faceţi folosind tot litere (a-be-ce-de) există în continuare riscul ca ele să fie înţelese tot greşit, dat fiind că multe litere au aceeaşi sonoritate de cealaltă parte a circuitului radio. «Z» şi «C» din limba engleză sunt două exemple bune. De aceea comunicatorii radio folosesc deseori fonetizarea. Ar trebui să aflaţi care sunt fonetizările folosite de obicei în zona dumneavoastră şi să le întrebuinţaţi.

Pentru a reduce cererile de repetare a unor cuvinte folosiţi fonetizarea ori de câte ori un cuvânt are o literare neobişnuită sau poate fi lesne înţeleasă greşit. Nu literaţi cuvinte obşnuite decât dacă staţia receptoare v-o cere. În anumite cazuri staţiile receptoare vă pot cere să folosiţi literarea fonetizată a câte-unui cuvânt obişnuit pentru a elimina o eventuală confuzie cu ceea ce s-a recepţionat. Practica standard este aceea de a pronunţa mai întâi cuvântul, apoi să anunţaţi «spun pe litere» şi să-l fonetizaţi. Prin aceasta daţi de ştire staţiei receptoare că urmează să fonetizaţi cuvântul pe care tocmai l-a auzit.

Există în uz mai multe alfabete fonetice diferite, dar majoritatea radioamatorilor şi agenţiile de siguranţă publică folosesc alfabetul fonetic al Uniunii internaţionale a telecomunicaţiilor (International Telecommunications Union, ITU), alţii folosesc o fonetizare a lor proprie, mai ales pentru o memorizare mai uşoară a indicativelor, adeseori cu rezultate hazlii. O astfel de practică nu-şi are locul în comunicaţiile de urgenţă. În condiţii dificile şi cuvintele cu fonetizări ciudate pot fi înţelese greşit. Trebuie să ne asigurăm că ceea ce spunem va fi interpretat exact în sensul intenţionat de noi – acesta fiind motivul pentru care majoritatea comunicatorilor profesionişti folosesc fonetizări standardizate:

Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliet, Kilo, Lima, Mike, November, Oscar, Papa, Quebec, Romeo, Sierra, Tango, Uniform, Victor, Whiskey, X-ray, Yankee şi Zulu.

 

Cuvinte procedurale

Denumite în limba engleză pro-words («pro», abreviere de la «procedural» şi «word» = cuvânt) , ele se numesc şi semne procedurale («pro-signs») atunci când sunt folosite în telegrafie şi în modurile digitale. Rolul lor este acela de a se economisi timp şi de a se asigura că toată lumea înţelege ceea ce se spune.

Anumite cuvinte procedurale sunt folosite în comunicaţiile generale, altele în timp ce se transmit şi se recepţionează mesaje oficiale. Utilizarea şi sensul anumitor cuvinte procedurale folosite în alte servicii, cum ar fi poliţia, pompierii şi armata, pot diferi de cele uzitate în traficul de radioamator.

Radioamatorii ar trebui să se consulte cu comunicatorii experimentaţi în domeniul situaţiilor de urgenţă din zona lor pentru a determina dacă se folosesc cuvintele procedurale şi care este semnificaţia lor în traficul local.

 

Indicative tactice

Dacă sunt permise în ţara dumneavoastră indicativele tactice pot identifica locaţia staţiei sau destinaţia acesteia în cursul unui eveniment, indiferent de persoana care operează staţia. Acesta este un concept important. Indicativul tactic vă permite să contactaţi o staţie fără să cunoaşteţi indicativul operatorului, ceea ce elimină confuzia în momentul schimburilor de tură sau în cazul unor staţii cu mai mulţi operatori.

Indicativele tactice ar trebui să fie folosite în toate reţelele de urgenţă şi în cadrul evenimentelor de serviciu public în care există mai mult de câţiva participanţi. Staţia controloare a reţelei (net control station, NCS) poate aloca un indicativ tactic în momentul «deschiderii» unei locaţii. De regulă indicativele tactice furnizează anumite informaţii privind locaţia sau scopul lor. Deseori este util ca indicativele tactice să aibă un sens care se conformează modalităţii în care agenţia deservită identifică locaţia sau funcţiunea. O listă a indicativelor tactice şi a locaţiilor sau funcţiunilor pentru care au fost ele alocate ar trebui să fie adusă la cunoştinţa tuturor celor care ar urma să lanseze apeluri sau să le recepţioneze de la fiecare dintre aceste locaţii sau funcţiuni.

 

Apelarea cu indicative tactice

Dacă sunteţi de pildă în «Aid 3» în cadrul funcţionării unei reţele şi doriţi să contactaţi staţia conducătoare a reţelei aţi spune «Net, Aid3» sau, în reţelele mai animate (şi atunci când net-controlul ascultă cu mare atenţie) simplu «Aid 3». Dacă veţi avea de transmis un trafic de urgenţă veţi spune «Aid 3, trafic de urgenţă», sau pentru trafic prioritar «Aid 3, trafic prioritar». Observaţi cât de rapid aţi transmis toate informaţiile necesare fără să fi folosit niciun fel de cuvinte în plus.

Dacă aveţi trafic pentru o anumită locaţie, cum ar fi Firebase 5, veţi spune «Aid 3, trafic prioritar pentru Firebase 5». Aceasta va transmite staţiei conducătoare a reţelei tot ceea ce e necesar pentru a direcţiona corect mesajul. Dacă nu există vreun alt trafic în aşteptare staţia conducătoare va chema Firebase 3: «Firebase 5, cheamă Aid 3 pentru trafic prioritar». Observaţi că nu a fost folosit niciun indicativ  - deocamdată …

 

Identificarea staţiei

În afară de ideea respectării regulamentelor administraţiei dumneavoastră naţionale identificarea corectă a staţiei este esenţială pentru promovarea unei operaţiuni eficiente într-o reţea. În Statele Unite regulamentul de amator prescrie ca să vă identificaţi la intervale de 10 minute în cursul unei conversaţii şi la încheierea ultimei dumneavoastră transmisiuni. În timpul unor perioade de activitate intensă în neturile tactice se poate întâmpla lesne să uitaţi când v-aţi identificat ultima oară, iar dacă vă identificaţi la sfârşitul fiecărei transmisiuni veţi pierde timp valoros. Asiguraţi-vă că respectaţi regulamentele administraţiei dumneavoastră naţionale în privinţa identificării şi adoptaţi protocolul de identificare al amatorilor locali folosind indicativele tactice. 

 

O listă a obişnuinţelor care trebuie evitate

- Gânditul cu voce tare în eter: «Păi, ia să vedem. Hm. Ei bine, mă gândesc că dacă ...»

- Controversele în eter, criticarea, divagaţiile

- Strigatul în microfon

- Fonetizări «ingenioase»

- Identificarea de fiecare dată când conectaţi sau deconectaţi PTT-ul microfonului

- Folosirea codurilor «10», a codului Q în fonie sau orice alte lucruri care diferă de limbajul «în clar»

- Vorbitul fără planificarea mentală prealabilă a mesajului

- Pălăvrăgeala «ca să mai treacă timpul».

 

Capitolul 6

Teoria reţelei şi sistemele comunicaţiilor de urgenţă

 

Teoria reţelei

Studiul transferului de informaţii între puncte multiple este cunoscut sub denumirea de «teoria reţelei».

În timpul unei situaţii de urgenţă mesajele variază din punct de vedere al lungimii, al conţinutului, al complexităţii şi al altor caracteristici. Similar, căile de comunicare disponibile variază în privinţa capacităţii lor de a transmite cu succes mesaje având diferite caracteristici. Teoria reţelei poate fi gândită ca procesul de a ajusta un anumit mesaj la cea mai «bună» cale de comunicare. Cea mai bună cale este aceea care poate transfera informaţia cu cea mai mare eficienţă, consumând cel mai scurt timp din resursele de comunicare şi obţinând transferarea informaţiei cu cea mai mare acurateţe şi cu cel mai înalt grad de încredere.

Deseori radioamatorii sunt invitaţi să participe la planificarea serviciilor de urgenţă, punându-şi la dispoziţie experienţa în domeniul comunicaţiilor. Incorporând anumite concepte fundamentale ale teoriei reţelei în planificarea sistemelor comunicaţiilor de urgenţă noi putem face paşi anticipaţi pentru a ne asigura că atunci când se produc calamităţile vor fi disponibile modalităţi de comunicare eficiente şi adecvate, furnizând astfel publicului un serviciu mai valoros.

Să începem discuţia noastră cu caracteristicile mesajelor.

 

Destinaţii unice vs. destinaţii multiple

Există diferenţe majore între radiodifuziune şi canalele de comunicaţii exclusive, de la staţie la staţie. Anumite mesaje sunt menite unui singur destinatar, în vreme ce altele trebuie să fie recepţionate simultan în mai multe locaţii. Iar anumite mesaje care au un singur destinatar pot fi utile şi informative ascultătorilor «incidentali».

O anumită instrucţiune destinată unui anumit administrator de adăpost are o caracteristică total diferită de comunicare comparativ cu un anunţ destinat tuturor adăposturilor. Cu toate acestea se întâmplă deseori ca aceste mesaje să poată fi auzite pe acelaşi canal de comunicaţii.

 

Înaltă precizie vs. precizie scăzută

Precizia nu este sinonimă cu acurateţea. Toate mesajele trebuie recepţionate cu acurateţe. Însă transmiterea unei liste de nume necesită o precizie la nivel de «literă», ceea ce nu este cazul atunci când se raportează faptul că «excursionistul rătăcit a fost găsit».

Pe canalele de comunicaţii cu precizie scăzută (cum sunt modurile de voce) chiar şi literele alfabetului pot fi înţelese eronat dacă nu se foloseşte un sistem de fonetizare sau un mecanism de corecţie a erorilor.

Şi dimpotrivă, redactarea unui mesaj de precizie scăzută cum ar fi »furgoneta cu cafea a sosit în această locaţie» printr-un canal de packet radio de înaltă precizie poate fi mai mare consumatoare de timp (şi ineficientă) decât un simplu raport transmis prin voce.

 

Complexitatea

Un medic dintr-un spital poate folosi radioul pentru a da instrucţiuni unui voluntar neinstruit cum să aplice o atelă pe un picior fracturat. Un administrator de adăport poate raporta că i s-au terminat rezervele de apă. Nivelul de complexitate poate varia mult între cele două mesaje.

Anumite mesaje sunt atât de lungi şi de complicate încât primitorul nu poate memora sau înţelege întregul mesaj în momentul sosirii sale. Este cel mai indicat ca hărţi detaliate, liste lungi, îndrumări complicate şi diagrame să fie puse pe hârtie sau în memoria electronică pentru a se putea face ulterior referire la ele.

Prin aceasta se evită necesitatea de a se cere repetarea unor informaţii şi de a se solicita completarea unor fragmente pierdute, activităţi care blochează canalul de comunicare. Anumite moduri, cum ar fi faxul şi radio packet, generează prin însăşi natura lor astfel de cópii de referinţă. Altele (cum sunt modurile de voce) nu le produc şi necesită acţiuni de conversie consumatoare de timp.

 

Celeritatea

Pentru anumite mesaje factorul timp poate fi extrem de important, în vreme ce în cazul altora se pot admite întârzieri între momentul conceperii şi livrarea lor fără a cauza efecte defavorabile. Lucrătorii din acţiunile de ajutorare şi comunicatorii lor pot fi persoane foarte ocupate. A-i pretinde unui lucrător să transmită mesaje mai puţin urgente ar putea să-l împiedice să acţioneze în cazul unei situaţii de urgenţă mai presante. De asemenea, se poate întâmpla ca un mesaj să trebuiască să fie transmis în momentul în care staţia receptoare este prinsă într-o altă activitate, iar atunci când staţia receptoare este liberă staţia transmiţătoare este ocupată. În aceste cazuri se poate lua măsura «decalării temporale» - mesajul poate fi lăsat în păstrarea unui punct de livrare, în aşteptarea momentului în care staţia receptoare devine liberă. Dimpotrivă, mesajele de cea mai mare urgenţă trebuie să ajungă la destinaţie fără întârziere.

Celeritatea este în strânsă legătură şi cu stabilirea unei conexiuni de comunicare. Anumite moduri, cum ar fi telefoanele, necesită formarea numărului şi apelarea sonoră pentru stabilirea unei legături. Un operator al unei staţii radio de la domiciliu ar putea să aibă nevoie să dea de urma unei persoane oficiale importante aflate în teren pentru transmiterea unui mesaj. Ceea ce contează este timpul total scurs din momentul generării mesajului până la cel în care mesajul a parvenit destinatarului său final.

 

Prioritatea

Conceptul priorităţii, astfel cum este acesta folosit în teoria reţelei, este cunoscut de radioamatori sub forma QSK, abilitatea de a interveni (to break in) într-o comunicare în curs. De exemplu, o cale de comunicare este folosită pentru transmiterea unui mesaj lung dar cu un nivel scăzut al priorităţii. Apare dintr-o dată nevoia transmiterii unui mesaj cu grad înalt de prioritate. Poate avea acesta întâietate şi poate întrerupe mesajul cu prioritate scăzută pentru a obţine acces la canalul de transmisie? Anumite moduri de comunicaţii permit acest lucru - altele nu.

 

Caracteristicile canalelor de comunicaţii

Acum, după ce am aruncat o privire asupra diferitelor caracteristici ale mesajelor, să vedem care sunt canalele de comunicaţii care pot fi folosite în situaţii de urgenţă. În afară de conceptele de destinaţie, precizie, complexitate, celeritate şi prioritate canalele de comunicaţii pot fi evaluate şi din punct de vedere al gradului lor de fiabilitate şi de facilitate în utilizarea lor.

 

Telefoanele

Calea cea mai cunoscută de neradioamatori este telefonul. Acest mod de voce este suprinzător de fiabil şi poate fi operat fără voluntari specializaţi la îndemână. Deseori este complet operaţional şi dispune de o capacitate mare neutilizată în cursul unor situaţii de urgenţă locale şi de mică anvergură, dar poate ajunge repede supraîncărcat în cazul unor calamităţi la scară mare.

Sistemul de telefonie este foarte bun pentru transmiterea unor informaţii simple care nu necesită decât un grad scăzut de precizie. Dat fiind că acest mod foloseşte vocea omenească transferarea unei mari cantităţi de date cu un grad înalt de precizie (cum ar fi literarea unei lungi liste de nume şi cifre) poate deveni obositoare şi  consumatoare de timp.

Sistemul de telefonie este o cale de comunicare bi-univocă (comunicare între două puncte aflate într-o relaţie unu-la-unu), ceea ce înseamnă că nu poate fi folosit pentru difuzarea de mesaje. Însă relaţia unu-la-unu între expeditor şi primitor îl face ideal pentru mesaje care conţin informaţii emoţionale sau confidenţiale, cum ar fi lista accidentaţilor sau a decedaţilor.

Natura exclusivă a majorităţii circuitelor telefonice face dificilă sau imposibilă intervenţia într-o conversaţie menită să livreze un mesaj cu un înalt grad de prioritate. Necesitatea intervenirii într-o conversaţie preîntâmpină de obicei menţinerea deschiderii continue a unui canal între două puncte, de aici nevoia de a repeta apelurile şi răspunsurile la aceste apeluri de fiecare dată când un mesaj trebuie transmis.

Marele dezavantaj al telefoanelor în timpul situaţiilor de urgenţă este că staţiile de transmitere şi de recepţie nu sunt autonome. Sistemul necesită fire şi cabluri care pot fi deteriorate sau distruse în cursul unor stări meteorologice nefavorabile sau din cauza altor evenimente. Atunci când centrala de distribuţie cade sau devine supraîncărcată toate comunicaţiile prin acest mod încetează, indiferent de gradul de prioritate sau de starea critică a situaţiei.

 

Telefoanele celulare

Acestea oferă avantaje care le fac atractive: sunt lesne de operat şi nu necesită prezenţa unui voluntar de comunicaţii autorizat.  Ele sunt uşoare şi pot fi ţinute într-un buzunar, eliminându-se nevoia de urmărire a persoanelor individuale în vreme ce acestea se deplasează în teren.

La fel ca telefoanele prin linii terestre (şi spre deosebire de echipamentele folosite în radioamatorism) telefoanele celulare sunt adecvate pentru comunicaţii de la punct la punct, evitându-se distragerea atenţiei de către staţii neimplicate în schimbul de mesaje. Telefoanele celulare sunt inadecvate pentru mesaje adresate unor destinatari multipli, care sunt mai bine dirijate prin intermediul unui mod de comunicaţii adecvat difuzării lor.

 

Faxul

Aparatele de fax depăşeasc limitările comunicaţiilor de voce atunci când se transmit informaţii care necesită un înalt grad de precizie, lungime şi complexitate. De exemplu o listă pe patru pagini conţinând provizii de prim-ajutor poate fi transmisă prin fax mult mai repede decât dacă ar fi citită pe un canal de voce şi apoi transcrisă. Aparatele de fax pot transmite desene, scheme şi hărţi – informaţii care practic nu pot fi transmise prin canale de voce.

În zilele noastre aparatele de fax sunt disponibile pe scară largă. Majoritatea organizaţiilor le folosesc ca o parte de rutină a comunicaţiilor lor comerciale. Există şanse din ce în ce mai mari ca un aparat de fax să poată fi găsit într-o şcoală, într-o biserică, într-un spital, într-un centru guvernamental sau în alte instituţii implicate în eforturile de acordare a asistenţei de urgenţă şi în cazul unor calamităţi. Acum cele mai multe calculatoare (chiar şi laptopurile) sunt echipate cu modemuri care pot transmite şi recepţiona informaţii prin fax.

Un alt avantaj al aparatelor de fax este faptul că produc înregistrări permanente ale mesajului, ca parte a procedurii de transfer. De asemenea ele facilitează «decalarea temporală».

Însă aparatele de fax se bazează pe sistemul de telefonie şi prin aceasta adaugă încă un element tehnologic expus posibilităţii defecţiunilor. Cu excepţia modemurilor de laptop aparatele de fax necesită un curent alternativ de 220 V, care nu este întotdeauna disponibil în cursul situaţiilor de urgenţă, cu excepţia cazului în care s-au făcut anterior planuri pentru a-l putea furniza.

 

Radiourile de voce bidirecţionale

Fie că sunt operate pe benzile serviciului public sau pe frecvenţele de radioamator, în SSB sau în FM, prin repetor sau simplex, radiourile de voce sunt simple şi uşor de operat. Majoritatea aparatelor lucrează pe mai multe frecvenţe, ceea ce face lesnicioasă mărirea numărului de circuite de comunicaţii disponibile pe măsură ce apare această necesitate. Dar cel mai important lucru este că aceste aparate sunt în general autonome, ceea ce îmbunătăţeşte portabilitatea şi fiabilitatea sistemului în condiţii de mediu ambiant nefavorabil. Radiourile sunt un mijloc ideal pentru difuzarea informaţiilor. 

Ca un revers al medaliei, în vreme ce un mesaj este transferat între două staţii întregul canal este ocupat, împiedicându-se comunicaţiile altor staţii. Folosirea radiourilor pentru comunicaţiile între două puncte poate distrage atenţia celor care operează staţii neimplicate în schimbul de mesaje. (Cel mai frecvent exemplu de utilizare ineficientă a resurselor de communicare este dialogul de lungă durată între două staţii pe un canal partajat de un mare număr de utilizatori. În plus, radiourile suferă de un grad scăzut de precizie, inerent în modurile de comunicaţii prin voce.

 

Packet radio

După cum am spus, modurile de voce sunt ideale pentru mesaje cu grad scăzut de precizie. Pe de altă parte modurile digitale facilitează transferul de mesaje cu grad înalt de precizie. Modurile cum ar fi packet radio asigură o acurateţe perfectă atât la transmisiune cât şi la recepţie. La fel ca aparatele de fax packetul are abilitatea de a furniza o înregistrare relativ permanentă a mesajului în vederea unei consultări ulterioare.

Modul packet are şi un alt avantaj atunci când se lucrează cu o informaţie în formă electronică şi nu este necesară o fază de conversie înainte de a fi transmisă. Acest lucru este valoros când informaţia ce urmează a fi transmisă este generată de o maşină (cum ar fi senzorii meteorologici automatizaţi, receptoarele GPS sau calculatoarele pentru administrarea adăposturilor).

În general staţiile packet sunt autonome, iar dacă sunt amplasate în raza vizuală nu au nevoie de un sistem central de comutare. Spre deosebire de aparatele de fax sistemele packet radio sunt perfecte pentru distribuirea simultană de informaţii cu grad înalt de precizie către un mare număr de destinaţii. Facilitatea automatizată de reluare înseamnă că mai multe conexiuni pot împărţi simultan o singură frecvenţă, sporind capacitatea canalului.

Printre dezavantaje se numără faptul că mesajele packet în timp real obligă operatorul să folosească tastatura. Aceasta face modul inacceptabil pentru mesaje cu grad redus de precizie dar lungi, cum ar fi descrierea unei răniri sau comunicarea raportului unei situaţii, mai ales dacă operatorul nu dactilografiază prea rapid. Datorită faptului că pretinde o acurateţe de transmisiune perfectă este posibil ca packetul să nu fie fiabil în combinaţie cu căi de radiofrecvenţă a căror calitate lasă de dorit.  

În fine, spre deosebire de aparatele de fax majoritatea protocoalelor uzuale de packet sunt ineficiente când se transferă diagrame, desene şi până şi cele mai rudimentare hărţi.

 

Sistemele de stocare şi retransmitere

Aceste sisteme (comunicate informative, portale de mesagerie, conturi de poştă electronică etc.), considerate uneori un subansamblu al packet radio, pot administra mesaje a căror transmitere nu are o urgenţă temporală precum şi materiale de referinţă, înlesnind comunicarea în situaţii în care expeditorul şi destinatarul nu sunt simultan disponibili. Ele cresc totodată capacitatea efectivă a unui canal de comunicaţie, jucând rolul de zonă-tampon. Atunci când punctul de destinaţie este supraîncărcat de mesajele care sosesc unitatea de stocare şi retransmitere poate păstra mesajele până în momentul în care destinatarul devine liber.

Este important să ne amintim că sistemele de stocare şi retransmitere nu sunt limitate la modurile digitale. Roboţii de răspuns şi chiar şi o configuraţie formată din staţii de legătură pot funcţiona ca sisteme de stocare şi retransmitere bazate pe voce.

 

Winlink 2000 şi D-Star

Aceste două moduri mai noi câştigă în popularitate şi acum se poate spune că    şi-au dovedit utilitatea «pe câmpul de luptă».

Winlink este un sistem care permite folosirea mesageriei de tip e-mail atât în radio cât şi în internet. Poate furniza o punte digitală înspre şi în afara zonelor în care internetul nu este disponibil.

D-Star oferă atât voce digitală cât şi date. Winlink şi D-Star vor fi discutate mai târziu  în amănunţime.

 

Modurile digitale

Televiziuna cu baleiaj lent (slow-scan television, SSTV), televiziunea cu baleiaj rapid, comunicaţiile prin sateliţi, curierii umani, internetul, e-mailul şi alte moduri de comunicare – fiecare dintre acestea are propriile sale caracteristici. Limitarea spaţiului ne opreşte de la continuarea discuţiei,, dar de acum aţi înţeles deja felul în care canalele de comunicaţii se raportează la diferite tipuri de mesaje.

 

Planificarea şi pregătirea – cheia succesului

Cei care planifică comunicaţii serioase ar trebui să se gândească din timp la genul de informaţii a căror transmitere ar putea să fie necesară în decursul fiecărei categorii de urgenţe şi pe care doresc să-l ia în considerare. Va fi nevoie de transferarea unor hărţi? Sau lungi liste de nume, de adrese, de provizii sau alte date detaliate? Vor consta comunicaţiile în mare parte din scurte rapoarte de situaţie? Sau acestea vor necesita transferul de instrucţiuni detaliate, de direcţii şi de descrieri? Vor fi la origine orale, scrise sau sub formă electronică?

S-ar putea să puteţi veni în ajutorul unei agenţii deservite recomandându-i să se pregătească pentru transmiterea unor mesaje detaliate şi complexe prin redactarea unor mesaje preformatate (de exemplu formulare cu spaţii goale care urmează a fi completate) şi liste de mijloace disponibile, care să fie difuzate din timp către toate părţile pentru un anumit tip de comunicaţii dat, creând efectiv un mesaj «stenografiat», care poate fi expediat mai rapid şi cu şansa de a conţine mai puţine erori.

Planificatorii ar trebui apoi să aibă în vedere originea şi destinaţia mesajelor. O staţie va disemina informaţii spre mai multe locaţii aflate la distanţă? Vor fi multe mesaje «punct la punct»? Va fi o staţie supraîncărcată în vreme ce altele vor sta inactive? Va fi util sau necesar un sistem de stocare şi retransmitere, chiar prin voce?

De asemenea trebuie luat în considerare şi conţinutul mesajelor. Vor fi transmise o mulţime de informaţii confidenţiale sau cu impact emoţional? Va fi nevoie de a se interveni sau de a întrerupe procesul de comunicaţii pentru transmiterea unui trafic urgent sau o staţie poate folosi o vreme linkul de comunicaţii fără a genera consecinţe nedorite?

În paralel cu analizarea mesajelor întreprinsă mai sus ar trebui evaluată şi frecvenţa apariţiei (numărul de mesaje) pentru fiecare tip al acestora. Apoi, ca cel mai important pas, caracteristica mesajelor de  întindere mai mare ar trebui adaptată la una sau mai multe căi de comunicare mai adecvate.

Din momentul în care aţi identificat calea de comunicare ideală pentru mesajele cele mai uzuale pasul următor este de a creşte probabilitatea ca modurile necesare să fie disponibile în decursul situaţiei de urgenţă. Radioamatorii se mândresc cu trusele lor de urgenţă, care conţin radiouri pentru banda de 2 metri, baterii de rezervă şi antene care se întind bătând din palme. Ce ar fi să se facă acelaşi lucru şi pentru nişte moduri de comunicaţii adiţionale? Întocmiţi o listă cu numerele de telefon importante (inclusiv numerele de fax, de pager, de celulare) în ansamblul dumneavoastră de deplasare. Asiguraţi-vă că digipeater-ul packetului dumneavoastră local are rezerve de baterii. Dacă există şansa să fiţi detaşat într-o şcoală, într-o biserică sau într-o clădire de birouri încercaţi să obţineţi o copie a instrucţiunilor pentru folosirea aparatului de fax, pe care s-o păstraţi în rucsac.

S-ar putea să fie necesară o cercetare anticipată la faţa locului. E o bună idee să vedeţi dacă aparatele de fax sunt la locul lor şi dacă ele vor fi disponibile într-o situaţie de urgenţă. Există o suficientă cantitate de hârtie de fax la îndemână? Vor putea fi puse la dispoziţie calculatoarele sau radioamatorii vor trebui să vină cu propriile lor calculatoare? Poate fi concepută o listă de frecvenţe, alături de instrucţiuni privind momentul şi modalitatea de folosire a fiecărei frecvenţe în parte?

Planificarea acţiunii în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute are de asemenea o mare importanţă. De câte ori s-a întâmplat ca un repetor să-şi înceteze funcţionarea şi abia atunci comunicatorii să regrete că nu au convenit din timp asupra unei frecvenţe simplex alternative? Ce se va întâmpla dacă aveţi nevoie să expediaţi o hartă şi aparatul de fax nu mai e alimentat cu energie electrică? Dar atunci când vă bazaţi pe telefoane celulare şi reţeaua telefonică celulară a căzut?

 

Pregătirea

Aceasta este ultima fază a acţiunii. Lista membrilor echipei, listele sarcinilor atribuite şi planurile în situaţii neprevăzute trebuie conexate cu pregătirea şi competenţele voluntarilor dumneavoastră.

Întrebările pe care trebuie să vi le puneţi ar fi: Cine este cel mai priceput în utilizarea tuturor facilităţilor celularelor din zilele noastre? Cine se pricepe cum se foloseşte un program de fax? Cine ştie cum se încarcă şi se descarcă un fişier de pe un packet BBS? Cine ştie să dactilografieze cu zece degete? Adaptând necesităţile cu personalul dumneavoastră puteţi identifica domeniile în care este nevoie de pregătire.

Programele întrunirilor cluburilor de radioamatori şi deplasările în teren oferă ocazii excelente pentru antrenament, precum şi pentru generarea entuziasmului şi împărtăşirea cunoştinţelor privind planurile de acţiune. Veţi fi surprins în ce mare măsură puţină planificare anterioară şi un pic de efort vor contribui la transformarea mobilizării unor voluntari într-un sistem de comunicaţii versatil, eficient şi calitativ profesional.

 

Capitolul 7

Operaţiuni de bază în reţea

 

De ce avem reţele?

Orice listă a valenţelor noastre majore în radioamatorism include abilitatea noastră de a împărtăşi informaţii în timp real, într-o formă «de grup», prin multiple locaţii şi către multiple destinaţii ale mesajelor. Spre deosebire de alte tipuri de comunicaţii mesajele noastre transmise prin radio pot fi auzite simultan de oricare membru al grupului – şi oricare din ei poate să răspundă. Însă aceasta poate genera probleme dacă reţeaua nu este organizată.

O cantitate mare de mesaje dezorganizate poate transforma un sistem de comunicaţii supraîncărcat într-un adevărat dezastru. Pentru a se preveni asta radioamatorii folosesc protocoale denumite «o reţea» (network, net) pentru a organiza fluxul de mesaje. Menirea reţelei este aceea de a transfera o cantitate de trafic cât mai mare posibilă cu maximă acurateţe şi rapiditate. Reţelele pot fi oficiale sau neoficiale, în funcţie de necesităţi.

 

Anatomia operaţiunilor în reţea

Coordonatorul reţelei este persoana care conduce o reţea, dar de cele mai multe ori nu este persoana care conduce efectiv reţeaua în eter. Coordonatorii se asigură că există o staţie de control a reţelei (Net Control Station, NCS) cu operatori suficienţi pentru fiecare tură, şi monitorizează reţeaua şi starea propagării pentru a vedea dacă sunt necesare schimbări ale frecvenţei. Dacă sunt în funcţiune mai multe reţele coordonatorul de reţea poate fi răspunzător pentru un grup de reţele. El coordonează diferitele reţele şi staţiile lor de control pentru a se asigura o fluiditate a traficului în interiorul reţelelor şi între acestea. Coordonatorii pot aloca diferite resurse umane şi echipamente pentru a satisface necesităţile fiecărei reţele. 

Coordonatorii de reţea pot fi răspunzători pentru o reţea cu un program regulat sau pot fi însărcinaţi temporar pentru a gestiona una sau multe reţele create ad hoc pentru un anumit eveniment de urgenţă. Staţiile de control ale reţelei conduc minut de minut operaţiunea reţelei în eter. Ele controlează transmiterea mesajelor în conformitate cu prioritatea acestora şi ţin evidenţa sursei mesajelor şi a destinaţiei acestora, precum şi a mesajelor care au mai rămas de transmis.  De asemenea ele ţin o listă actualizată a staţiilor prezente, a sarcinilor care le-au fost încredinţate şi a capabilităţilor lor. Într-o situaţie în care staţia de control e foarte solicitată ea poate avea unul sau mai mulţi asistenţi care s-o ajute cu ţinerea evidenţei.

Staţiile de legătură pot dirija mesaje care trebuie transmise de la o reţea la alta. Staţia de control sau coordonatorul reţelei pot desemna una sau mai multe staţii să joace rolul de staţii de legătură între două reţele. Aceste staţii pot monitoriza una sau mai multe reţele, în funcţie de resursele de care dispun. Este mai uşor să monitorizezi o singură reţea la un moment dat. Aceasta se poate realiza dispunând în fiecare reţea de câte o staţie însărcinată să joace rolul de legătură cu cealaltă sau având o singură staţie de legătură care să-şi semnaleze prezenţa în ambele reţele potrivit unui program regulat. În situaţia în care un mesaj urgent prioritar trebuie să fie transmis unei alte reţele în momentul în care staţia de legătură nu monitorizează acea reţea orice membru poate fi desemnat să «sară» în cealaltă reţea pentru a transmite mesajul.

Deprinderea tehnicilor corecte de control al reţelei şi punerea lor în practică este una dintre cele mai importante funcţiuni ale comunicaţiilor de urgenţă. În timpul unei urgenţe sau a unei calamităţi primul operator care ajunge pe frecvenţă este staţia de control a reţelei – cel puţin până când coordonatorul de reţea (net-managerul) sau o persoană oficială din conducere ajunge pe frecvenţă pentru a prelua controlul şi care va  desemna probabil un alt operator care să acţioneze ca staţie de control.

 

Tipuri de reţea - Reţelele deschise (informale)

În timpul desfăşurării unei reţele de urgenţă există de obicei un control central minimal exercitat de o staţie de control (NCS), dacă aceasta există cu adevărat. Staţiile se apelează una pe cealaltă pentru a transmite mesaje. Flecărelile inutile sunt reduse de regulă la minimum. Reţelele deschise sunt deseori folosite în timpul perioadei dinaintea unei situaţii potenţiale de urgenţă, când activitatea se domoleşte sau în reţele mai mici în care participă doar câteva staţii.

 

Tipuri de reţea - Reţelele controlate (oficiale)

O reţea de urgenţă controlată este creată ori de câte ori participă un număr mare de staţii sau atunci când volumul traficului nu poate fi gestionat pe principiul «Primul-venit – primul servit». În comunicaţiile de urgenţă, indiferent de anvergura lor, este de regulă cel mai bine să se opereze în cadrul unei reţele controlate. În astfel de situaţii staţia de control poate să ierarhizeze traficul în funcţie de natura şi conţinutul acestuia.

Într-o reţea controlată controlorul de reţea este cel care dirijează toate operaţiunile reţelei. Cei care doresc să-şi semnaleze prezenţa în reţea nu o pot face intervenind prin «break» (întrerupere) şi nici să înceapă să transmită până când nu sunt invitaţi în mod expres de controlorul de reţea, cu excepţia cazului în care au de transmis un mesaj de urgenţă. Controlorul de reţea va determina cine foloseşte frecvenţa şi ce fel de trafic va fi transmis mai întâi. Conversaţiile pe teme cotidiene sunt categoric descurajate şi se vor folosi probabil indicative tactice. (vezi mai sus). Acestea pot fi alocate staţiilor situate în diverse locuri şi locaţii şi având diferite scopuri. De exemplu operatorilor unor staţii mobile li se pot aloca deseori indicativele «rover 1», «rover 2» etc. (Atenţie: aceste indicative se alocă întotdeauna, în conformitate cu reglementările din ţara respectivă, de către autoritatea naţională de comunicaţii – nota mea, YO4PX)

La opţiunea sa controlorul de reţea poate să decidă activarea unei reţele subordonate, în funcţie de volumul de trafic, de conţinutul şi natura sa. În cazul unei astfel de reţele adiţionale controlorul de reţea poate fi desemnat să preia reţeaua nou-creată.

 

Misiunile reţelei

Fiecare reţea are o misiune a sa proprie, sau o serie întreagă de misiuni. Într-o situaţie de urgenţă de grad mai redus toate comunicaţiile necesare pot fi desfăşurate de o singură reţea. În situaţii de mai mare amploare există posibilitatea înfiinţării mai multor reţele pentru a răspunde unor necesităţi diverse. Iată câteva exemple:

 

Reţeaua de trafic – Gestionează mesaje oficiale scrise

 

Reţeaua de resurse – Aceasta este reţeaua în care operatorii ar trebui să-şi semnaleze prezenţa pentru a primi însărcinări sau pentru a fi redetaşaţi în funcţie de schimbarea necesităţilor. O reţea de resurse poate fi folosită şi pentru a localiza echipament necesar sau operatori care deţin anumite abilităţi speciale.

 

Reţeaua tactică – În general reţeaua (reţelele) tactică(e) gestionează principalele comunicaţii de urgenţă pe teren.

 

Reţeaua de informaţii – O reţea de informaţii poate fi folosită pentru a face anunţuri uzuale, pentru diseminarea comunicatelor oficiale sau pentru a răspunde la întrebări generale.

 

Reţelele de sănătate şi de ajutorare – Aceste reţele transmit de regulă mesaje între prieteni, familii şi persoane îngrijorate aflate în interiorul sau în afara zonei calamitate, atunci când acest lucru este permis din punct de vedere legal.  

 

În contextul unor comunicaţii în situaţii de urgenţă aceste diferite tipuri de reţele vor fi prezentate mai detaliat în următoarea secţiune intitulată «Operaţiuni în reţelele de urgenţă».

 

Capitolul 8

Operaţiuni în reţelele de urgenţă

 

Ce este o reţea de urgenţă?

Scopul oricărei reţele este acela de a furniza modalităţile pentru comunicaţii ordonate în cadrul unui grup de staţii. O reţea «de urgenţă» este formată        dintr-un grup de staţii care furnizează comunicaţii pentru una sau mai multe agenţii deservite sau pentru marele public într-o situaţie de urgenţă. O reţea de urgenţă poate fi oficială sau informală (neoficială), în funcţie de numărul participanţilor şi de volumul mesajelor.

 

Formatul reţelelor – Reţelele controlate (oficiale)

Într-o reţea controlată staţia de control a reţelei (net control station, NCS) organizează şi controlează întreaga activitate. Dacă o staţie doreşte să cheme sau să trimită un mesaj unei alte staţii aflate în reţea trebuie să primească mai întâi permisiunea staţiei de control. Acest lucru se face pentru ca mesajele cu un grad mai înalt de prioritate să fie transmise primele şi ca toate mesajele să fie gestionate într-o manieră ordonată. Reţelele controlate sunt cel mai bun format atunci când există un mare număr de staţii membre ale reţelei. (A nu se confunda «reţelele oficiale» cu «mesajele oficiale». Nu există o legătură clară între acestea. O reţea oficială poate administra mesaje informale şi invers.)

 

Formatul reţelelor – Reţele deschise (informale)

Într-o reţea deschisă existenţa staţiei de control este opţională. Staţiile se pot apela direct între ele. Dacă totuşi există o staţie de control aceasta va exercita doar o supravegehere minimală a reţelei. Staţia de control poate interveni când volumul mesajelor creşte pentru scurte perioade de timp, pentru a soluţiona eventuale probleme şi pentru a păstra desfăşurarea lină a reţelei. Reţelele deschise sunt folosite cel mai des atunci când participă doar câteva staţii şi traficul este redus.

 

Tipuri ale reţelelor de urgenţă

Reţelele de urgenţă pot avea diverse scopuri, iar o situaţie de urgenţă produsă la un moment dat poate necesita unul sau mai multe tipuri de reţele. În cursul unei operaţiuni de mică anvergură toate funcţiunile pot fi combinate într-o singură reţea.

 

Reţele de trafic

O reţea de trafic gestionează mesaje redactate într-un anumit format, schimbate între locaţiile agenţiilor deservite sau cu alte reţele. În operaţiunile de urgenţă aceste reţele pot transmite majoritatea mesajelor, de la iniţierea şi până la livrarea lor. Mesajele destinate zonei din imediata proximitate sau provenind de acolo pot fi transferate spre o altă reţea înfiinţată special pentru a gestiona traficul sau mesajele sosite din afara zonei de proximitate. Chiar dacă v-aţi aştepta să desfăşuraţi trafic în primul rând pe repetoarele de VHF/UHF înţelegerea manierei în care operează aceste «straturi» de reţele vă va ajuta să vă optimizaţi utilizarea sistemului. Reţelele din unde scurte îl pot înzestra cu o experienţă suplimentară şi să-l expună pe un voluntar nou-venit în telecomunicaţiile de urgenţă la desfăşurarea unui trafic pe care nu-l întâlneşte în benzile de VHF/UHF. În cursul unei situaţii de urgenţă reţelele care transmit trafic local şi cele care se ocupă de traficul din afara zonei de proximitate cooperează, astfel că e indicat să se înţeleagă traficul de urgenţă din perspectiva ambilor operatori de reţea.

 

Reţele tactice

În general reţeaua tactică (reţelele tactice) gestionează comunicaţiile principale de pe teren. Misiunea lor poate fi asigurarea de comunicaţii pentru o agenţie deservită, monitorizarea şi raportarea stării vremii, măsurătorile privind nivelul râurilor sau o întreagă varietate de alte sarcini care nu necesită redactarea unor mesaje oficiale scrise. Adeseori o reţea tactică poate fi activată ca o «sub-reţea» pentru a gestiona anumite tipuri de trafic în timpul unor situaţii de urgenţă în care se vehiculează un volum mare de mesaje. În astfel de cazuri o staţie de control suplimentară poate fi desemnată pentru controlarea acelei «sub-reţele».

 

Reţele de resurse sau logistice

Atunci când operatorii sosesc pe teren aceasta este reţeaua în care ar trebui    să-şi semnaleze prezenţa pentru a primi sarcini sau pentru a fi redistribuiţi pe măsură ce necesităţile de schimbă.  O reţea de resurse poate fi folosită  şi pentru a localiza echipamente trebuincioase sau operatori cu abilităţi deosebite. Mai multe reţele de resurse diferite pot fi folosite în situaţii de mare anvergură. O reţea poate fi întrebuinţată pentru a atrage noi voluntari pe întinderea unei zone largi, în vreme ce alte reţele locale ar putea fi folosite pentru sarcini atribuite iniţial. Dacă e necesar, din considerente geografice sau ca urmare a unei activităţi intense a reţelelor, o a treia reţea ar putea gestiona necesităţile logistice aflate în desfăşurare.

 

Reţeaua de informaţii

O reţea de informaţii este de obicei o reţea deschisă, folosită pentru a colecta sau pentru a transmite informaţii despre o situaţie aflată în desfăşurare, fără a se restricţiona excesiv folosirea frecvenţei de către alţii. Membrii reţelei transmit în caz de nevoie informaţii locale actualizate, iar comunicatele oficiale  primite de la agenţia deservită pot fi transmise de către controlorul de reţea (dacă acesta există). Controlorul de reţea şi mulţi dintre participanţi monitorizează frecvenţa, însă rareori se procedează la «strigarea catalogului» şi nu se aşteaptă ca staţiile să-şi semnaleze prezenţa şi să anunţe că părăsesc reţeaua. Activitatea unei reţele de informaţii serveşte şi scopului de a notifica toate staţiile că o reţea mai oficială poate fi activată în orice moment dacă condiţiile o cer.  

 

Reţelele de sănătate şi de ajutorare

Atunci când este permisă transmiterea de mesaje către terţe părţi destinate marelui public, aceste reţele transmit de regulă mesaje între prieteni, familii şi persoane îngrijorate aflate în interiorul şi în afara zonei calamitate.  Majoritatea reţelelor de sănătate şi de ajutorare se vor desfăşura pe benzile de unde scurte, dar este posibil ca în zona calamitată să fie necesare neturi locale de «alimentare» pe benzile VHF sau UHF. Condiţiile de propagare, constrângerile impuse de autorizaţiile operatorilor şi necesităţile speciale vor determina aproape întotdeauna care dintre moduri va fi cel mai adecvat pentru anumite operaţiuni de reţea.

 

Semnalarea într-o reţea de urgenţă

Există două situaţii în care e necesar să vă semnalaţi prezenţa într-o reţea:

Când sunteţi primul care se alătură reţelei, şi

Când aveţi de transmis mesaje, întrebări sau informaţii.

Dacă sunteţi membru al unei organizaţii care activează în reţea urmaţi pur şi simplu instrucţiunile privind semnalarea prezenţei în reţele controlate şi deschise, conform celor de mai jos.

Pentru a deveni participant al unei reţele controlate aşteptaţi invitaţia controlorului de reţea la semnalarea prezenţei şi respectaţi instrucţiunile speciale, cum ar fi de pildă «semnalaţi-vă prezenţa numai dacă aveţi mesaje de urgenţă». La momentul potrivit transmiteţi-vă exclusiv indicativul. Dacă aveţi de transmis un mesaj puteţi adăuga «cu trafic». Dacă e vorba de un mesaj de urgenţă spuneţi «cu trafic de urgenţă». Acelaşi lucru este valabil şi pentru staţiile care deţin un trafic prioritar. Aşteptaţi un răspuns înainte de a oferi mai multe informaţii. A-ţi semnala prezenţa într-o reţea controlată atunci când controlorul de reţea nu a invitat la aceasta se consideră a fi o practică lipsită de corectitudine.

Cu toate acestea, dacă se scurge o perioadă lungă de timp fără a se lansa invitaţii puteţi aştepta producerea unei pauze în activitatea reţelei şi să chemaţi scurt cam aşa: «Staţia de control, sunt YO4XXX cu trafic».

Pentru a vă semnala pentru prima dată prezenţa într-o reţea deschisă chemaţi scurt staţia de control aşa cum s-a descris mai sus. Dacă se vădeşte că nu există staţie de control chemaţi-l pe oricine din reţea pentru a afla dacă există cineva la comandă şi contactaţi acea staţie. Dacă sunteţi deja membru al unei reţele şi aveţi un mesaj de transmis aşteptaţi pur şi simplu ca frecvenţa să fie liberă înainte de a chema o altă staţie.

Dacă nu faceţi parte din organizaţia care operează reţeaua nu vă semnalaţi prezenţa doar pentru a vă oferi ajutorul. Ascultaţi o vreme. Asiguraţi-vă că aveţi ceva special de oferit înainte de a vă semnala prezenţa (cum ar fi de exemplu abilitatea de a transmite un mesaj spre o locaţie din apropierea dumneavoastră, când niciunul dintre membrii cunoscuţi ai reţelei n-o pot face). Dacă membrii reţelei vor considera că au într-adevăr nevoie de ajutorul pe care simţiţi că-l puteţi acorda vă puteţi semnala scurt prezenţa pentru a-i întreba dacă au o reţea «de resurse» operaţională şi să comutaţi pe frecvenţa acesteia. Dacă nu, faceţi-i controlorului reţelei o scurtă ofertă de asistenţă.

Nu fiţi prea suprins dacă oferta dumneavoastră va fi primită cu răceală. De obicei nu e nimic personal în această atitudine. Reţelele de urgenţă sunt o treabă serioasă. Majoritatea administratorilor telecomunicaţiilor de urgenţă preferă să aibă de-a face cu oameni pregătiţi şi cu aptitudini deja verificate, cu care au mai conlucrat. E posibil ca dumneavoastră să nu aveţi experienţa, abilităţile sau recomandările pe care ei le pretind – astfel că nu au de unde şti care sunt realele dumneavoastră aptitudini. Anumiţi manageri ai telecomunicaţiilor de urgenţă vă vor accepta ca un ucenic, un înregistrator de date sau un «curier». Dacă vi se va oferi o astfel de ocazie, acceptaţi-o! E o şansă de a căpăta experienţă şi o minunată cale de a vă prezenta grupului. Mai mult decât atât, implicaţi-vă de acum în activităţile grupului dumneavoastră local de telecomunicaţii de urgenţă – nu aşteptaţi următoarea calamitate.

 

Transmiterea mesajelor

Dacă l-aţi anunţat pe controlorul de reţea că aveţi un trafic de transmis atunci când v-aţi semnalat prezenţa el vă va cere să vă prezentaţi «lista de trafic» cu destinaţia mesajelor şi gradul lor de prioritate. După prezentarea listei controlorul de reţea vă va îndruma să transmiteţi fiecare mesaj staţiei adecvate din reţea, aceasta fie pe frecvenţa reţelei, fie pe o altă frecvenţă, pentru a se evita blocarea reţelei. Atuncî când vă mutaţi pe o altă frecvenţă pentru transmiterea mesajului verificaţi întotdeauna, înainte de a începe, dacă frecvenţa e liberă.

Dacă controlorul de reţea vă va cere să transmiteţi mesajul procedura-standard a controlorului este să invite staţia primitoare să cheme staţia transmiţătoare a mesajului.

 

Intrarea în reţea prin întrerupere («break»)

Dacă reţeaua este în desfăşurare şi aveţi de transmis un trafic de urgenţă ar putea fi nevoie s-o întrerupeţi. Procedura diferă de la reţea la reţea, dar cea mai uzitată metodă este să aşteptaţi o pauză între transmisiuni şi să spuneţi simplu «break, YO4XXX». Controlorul de reţea va spune «Dă-i drumul YO4XXX», la care veţi răspunde «YO4XXX cu trafic de urgenţă».

 

Ieşirea dintr-o reţea de urgenţă

Anunţaţi-l întotdeauna pe controlorul de reţea atunci când părăsiţi reţeaua, chiar şi numai dacă pentru câteva minute. Dacă controlorul crede că mai sunteţi în reţea ar putea deveni îngrijorat de absenţa dumneavoastră neexplicată, ceea ce ar putea duce la detaşarea inutilă a cuiva care să vă caute pentru a verifica starea dumneavoastră.

 

Există trei motive pentru a părăsi reţeaua:

1.    Locaţia staţiei dumneavoastră se închide. Dacă controlorul de reţea v-a indicat să închideţi locaţia confirmaţi primirea indicaţiei, enunţaţi-vă indicativul tactic – dacă folosiţi un astfel de indicativ – şi indicativul propriu. Dacă ordinul de închidere provine de la o persoană oficială locală anunţaţi reţeaua că locaţia dumneavoastră a fost închisă, adăugând numele şi calitatea persoanei oficiale care a dat ordinul şi părăsiţi reţeaua, după cum s-a descris mai sus. Îndelungi salutări de rămas-bun nu fac decât să ocupe inutil reţeaua şi nu prea sunt o dovadă de profesionalism.

 

2.    Aveţi nevoie de o pauză şi nu dispuneţi de un operator de rezervă. Anunţaţi-l pe controlorul de reţea că veţi fi plecat de la staţie o anumită perioadă de timp, spuneţi-i motivul şi părăsiţi reţeaua enunţându-vă indicativul tactic – dacă aveţi un astfel de indicativ – şi indicativul propriu.

 

3.    Aţi predat locaţia unui alt operator. Anunţaţi-l pe controlorul de reţea că aţi predat staţia menţionând numele şi indicativul noului operator şi faptul că plecaţi. Părăsiţi reţeaua enunţându-vă indicativul tactic – dacă aveţi un astfel de indicativ – şi indicativul propriu.

 

Există două situaţii speciale de care trebuie să aveţi cunoştinţă:

Dacă o persoană investită cu o autoritate – cum ar fi de pildă un ofiţer de impunere a legii – vă cere să vă mutaţi staţia mutaţi-o fără întârziere şi fără discuţii. Anunţaţi-l pe controlorul de reţea despre situaţia creată la prima ocazie adecvată. Dacă persoana investită cu o autoritate vă cere să închideţi staţia sau să vă abţineţi de la intrarea în emisie conformaţi-vă imediat, fără a pune întrebări. Nu-l anunţaţi pe controlorul de reţea până când nu aveţi permisiunea de a emite din nou şi de a o face în siguranţă. De obicei există un motiv justificat pentru o asemenea cerere. Ar putea fi o problemă de siguranţă sau existenţa unui risc potenţial, de pildă fi un dispozitiv exploziv care ar putea fi detonat de radiofrecvenţă.

 

Niveluri ale reţelelor

Sistemele reţelelor sunt deseori «stratificate» pentru a asigura o mai mare eficienţă de operare. Anumite reţele sunt concepute pentru a gestiona mesaje în interiorul unor anumite zone, altele pentru a le transmite pe cele destinate in afara acelor zone sau de a le recepţiona pe cele sosind de acolo. Imaginaţi-le ca pe un sistem de autostrăzi. Mesajele locale (maşinile) călătoresc direct între destinaţii pe reţelele locale (străzile) din interiorul localităţilor. Când mesajul trebuie să ajungă într-un oraş aflat la distanţă acesta este transmis unei reţele regionale (autostrada), iar dacă distanţa este realmente mare unei reţele de mare distanţă (autostradă interstatală). De cealaltă parte mesajul este retransmis spre livrare unor reţele regionale şi apoi unor reţele locale.

 

Reţelele non-vocale

Reţelele de urgenţă pot folosi şi alte moduri de comunicare pe lângă voce (fonie). Reţelele de trafic au recurs la telegrafie de la începuturile radioamatorismului şi ea continuă să fie o opţiune viabilă pentru trafic oficial la distanţă mare. De fapt reţelele de telegrafie la mare viteză pot transmite mai multe mesaje pe oră decât majoritatea reţelelor de voce. Comunicaţiile prin packet în benzile de VHF şi UHF sunt folosite deseori pentru comunicaţii locale atunci când e nevoie de acurateţe şi de înregistrarea mesajului. Modurile digitale în unde scurte cum sunt AMTOR şi PACTOR sunt folosite în circuite de mare distanţă. Multe grupuri experimentează acum cu aplicaţii pentru comunicaţiile de urgenţă în moduri de lucru mai noi, cum ar fi PSK31 în benzile de unde scurte şi în VHF/UHF.

 

Majoritatea reţelelor în telegrafie sunt reţele controlate. În general reţelele în packet nu sunt controlate de către o persoană, din cauza caracterului «stochează şi transmite mai departe» al acestui mod şi sunt operate ca reţele deschise fără controlor de reţea.

Există două sisteme cărora li s-a acordat o atenţie semnificativă de  către multe grupuri de telecomunicaţii de urgenţă şi care oferă capabilităţi de gestionare digitală a mesajului:

 

«Winlink 2000», un sistem automat care îmbină căile de transmisie ale radioului şi ale internetului pentru a înlesni transferul rapid şi unitar al mesajului de e-mail către staţiile aflate oriunde în lume. În majoritatea situaţiilor de urgenţă staţiile aflate în zona afectată au posibilitatea de a  realiza un link cu un nod Winlink 2000 PACTOR din afara zonei afectate, permiţând contactul cu lumea exterioară.

 

Mai recent modul digital de voce D-Star cu specificaţiile datelor de protocol, apărut ca rezultat al cercetătorilor de la Japan Amateur Radio League (JARL), este un standard în eter bazat pe packet care actualmente este distribuit şi vândut de un important producător de echipamente radio. Radiourile care au compatibilitate D-Star sunt disponibile în benzile de radioamator în VHF, UHF şi în frecvenţele decimetrice. Pe lângă protocoalele în eter D-Star are şi conectivitate la reţele, permiţând radiourilor D-Star să fie conectate la internet sau la alte reţele şi deţine şi facilitatea de a direcţiona fluxul de date în voce sau datele din packet direct spre anumite indicative.

 

Exersarea şi antrenamentul în modurile digitale similare celor în orice alte moduri

Cum organizezi o reţea de antrenament în D-Star sau în Winlink? Deseori modurile digitale nu lucrează ca o legătură în timp real «de la tastatură la tastatură» şi se poate întâmpla să fie nevoie de timp pentru ca mesajele să ajungă la destinaţia lor. De aceea orice încercare în cazul unei reţele «convenţionale» trebuie să se desfăşoare «cu încetinitorul». Însă fără a-şi lua acest răgaz membrii reţelei nu vor şti cine e prezent şi operaţional, dacă echipamentul funcţionează corect, că nu există «bug»-uri (deficienţe de program) în sistem. O situaţie de urgenţă nu este momentul potrivit pentru a încerca funcţionalitatea planului dumneavoastră digital – încercaţi-l în cadrul unui exerciţiu sau într-o reţea înainte de a avea realmente nevoie de el.

 

Capitolul 9

Înstrucţiuni de operare în reţea

 

Introducere

Orice organizaţie are nevoie de un manager la nivel executiv care să controleze operaţiunea în ansamblu şi să se asigure că totul se desfăşoară ca pe roate. În funcţie de tipul reţelei managerul acesteia va fi răspunzător pentrru recrutarea şi antrenarea operatorilor controlori de reţea, a staţiilor de legătură şi a altor membri ai reţelei.

După cum s-a arătat în acest ghid este important ca voluntarii cu mai puţină experienţă în telecomunicaţiile de urgenţă să se consulte cu operatori mai experimenteţi din zona lor pentru a învăţa felul în care sunt operate reţelele pe plan local. Subiectele expuse în acest ghid sunt exemple ale modalităţilor în care reţelele pot fi operate eficient, însă uzanţele şi practicile locale ar trebui să aibă preeminenţă faţă de cele prezentate aici.

Managerul reţelei fixează programul reţelei şi se asigură că unul sau mai mulţi controlori de reţea calificaţi vor fi disponibili pentru fiecare sesiune a reţelei. De aemenea într-o reţea de lungă durată managerul reţelei se poate îngriji de activarea unor operatori de rezervă sau de asigurarea unor servicii de sprijin. Unii manageri de reţea îşi pot asuma responsabilitatea pentru mai mult de o reţea.

 

Controlorul de reţea

Imaginaţi-l pe controlorul de reţea ca pe un «maestru de manej» sau un poliţist de la Circulaţie. Controlorul de reţea decide ceea ce se întâmplă şi când se întâmplă în reţea. De exemplu, dacă o staţie are un mesaj prioritar pentru adăpostul Crucii Roşii, iar o staţie medicală are un mesaj de urgenţă pentru spital este treaba controlorului de reţea să se asigure că mesajul de urgenţă va fi primul transmis. El decide când să-şi semnaleze staţiile prezenţa, fie că au sau nu au un trafic de transmis şi dacă mesajele vor fi transmise pe frecvenţa reţelei sau pe o altă frecvenţă. Controlorul de reţea trebuie să aibă cunoştinţă de tot ceea ce se întâmplă în jurul său şi să gestioneze necesităţile reţelei, ale membrilor acesteia şi ale agenţiei deservite cât mai rapid şi mai eficient posibil. Aceasta poate fi o sarcină ingrată într-o reţea aglomerată şi solicitantă.

Controlorul de reţea se poate afla oriunde, dar ar trebui să fie capabil să audă majoritatea staţiilor din reţea, dacă nu chiar toate staţiile. Aceasta ajută la evitarea «retransmisiilor» consumatoare de timp. Unele grupuri îl plasează pe controlorul lor de reţea în postul de comandă pentru un incident de urgenţă; altele preferă să-l ferească de zgomot şi de confuzii.

Controlorul de reţea este răspunzător pentru o anumită reţea, însă n-ar trebui să răspundă pentru operaţiunea telecomunicaţiei de urgenţă în integralitatea ei. Aceasta cade în sarcina unui coordonator de urgenţă sau a unui manager de telecomunicaţii de urgenţă similar. Nu este posibil să fii la comanda tuturor aspectelor unei reacţii de urgenţă şi totodată să conduci o reţea eficient, dat fiind câ ambele sarcini îţi solicită 100% atenţia.

 

Scenariile reţelei

Multe grupuri îşi încep şi îşi închid reţelele cu un scenariu-standard. Textul scenariului îi încunoştinţează pe ascultători cu privire la scopul şi formatul reţelei. Folosirea unui scenariu-standard garantează faptul că reţeaua se va desfăşura într-un format identic de fiecare dată când este activă, indiferent de cine este persoana care şi-a asumat rolul controlorului de reţea.

 

Un scenariu tipic ar putea arăta aşa:

Început: Aici (indicativul), staţia de control pentru reţeaua de urgenţă ______

Aceasta este o reţea controlată. Vă rog transmiteţi numai atunci când sunteţi solicitat, cu excepţia cazului în care aveţi trafic de urgenţă.

 

Orice staţie care are trafic de urgenţă, vă rog chemaţi acum. (Staţiile cheamă şi se transmite traficul de urgenţă.) Orice staţie cu trafic prioritar, vă rog chemaţi acum. (Staţiile cheamă şi se transmite traficul prioritar.)

 

Toate celelalte staţii, cu sau fără trafic, vă rog chemaţi acum. (Staţiile cheamă şi se transmite orice trafic.)

 

Închiderea: Doresc să mulţumesc tuturor staţiilor care şi-au semnalat prezenţa. Aici (indicativul) care a gestionat reţeaua  de urgenţă _______ în (data şi ora), care revine la (repetorul sau frecvenţa) în folosinţă uzuală.

 

Un controlor de reţea de rezervă trebuie să fie disponibil pentru cazul unei defecţiuni de echipament în locaţia controlorului principal sau dacă acesta are nevoie să facă o pauză. Există două categorii de controlori de reţea de rezervă. Amândouă sunt desemnate fie de managerul reţelei, fie de controlorul principal al reţelei, în funcţie de situaţie. Toţi membrii reţelei ar trebui să fie încunoştinţaţi de la începutul operaţiunii despre desemnarea controlorilor de rezervă.

Prima categorie se află la aceeaşi locaţie cu controlorul principal de reţea. A doua categorie este o staţie aflată într-o locaţie diferită, care ţine un duplicat de log privind tot ceea ce se întâmplă în decursul activităţii reţelei. Ori de câte ori este posibil ar trebui să se menţină un controlor de rezervă aflat în afara locaţiei, chiar dacă este prezent şi un controlor din interiorul locaţiei. Acest lucru este deosebit de important mai ales în timpul unei situaţii de urgenţă în care antenele se pot deteriora sau se întrerupe alimentarea cu energie electrică. Echipamentele se pot defecta chiar şi în decursul unor operaţiuni mai puţin solicitante.

 

Înlocuitorul controlorului de reţea

Chiar şi înainte de a fi avut şansa de a beneficia de o pregătire din partea grupului dumneavoastră pentru a acţiona în rolul de controlor de reţea s-ar putea întâmpla să vi se ivească ocazia de a fi desemnat să ocupaţi această funcţie în mod temporar. În timpul unei situaţii de urgenţă oricine şi toată lumea ar putea fi solicitată să-şi asume sarcini noi şi necunoscute pentru a se putea face faţă unei situaţii schimbătoare. Din fericire abilităţile de bază ale unui controlor de reţea nu sunt nici dificile de predat, nici de deprins. Iată câteva lucruri de bază despre ce trebuie şi ce nu trebuie făcut:

 

-      Nu uitaţi că dumneavoastră sunteţi cel care controlează reţeaua, dar va trebui să-i trataţi cu respect pe  membrii reţelei  şi să acceptaţi sugestii din partea altor membri care dispun de o experienţă mai bogată.

-      Dacă preluaţi o reţea deja existentă, încercaţi s-o controlaţi la fel cum a făcut-o controlorul de reţea anterior.

-      Urmaţi întotdeauna scenariul - dacă vi s-a pus unul la dispoziţie.

-      Dacă e necesar redactaţi propriul dumneavoastră scenariu, dar să fie scurt şi la obiect.

-      Gestionaţi mesajele în ordinea precedenţei lor: Urgenţă – Prioritate – Asistenţă – Rutină.

-      Vorbiţi desluşit şi pe o tonalitate normală a vocii. Aplicaţi o bună tehnică de utilizare a microfonului.

-      Luaţi note în cursul desfăşurării reţelei. Nu lăsaţi ca logul dumneavoastră să «rămână în urma» acţiunilor.

-      Notaţi-vă locaţia operatorilor. Când vreunul dintre ei părăseşte reţeaua actualizaţi-vă însemnările.

-      Cereţi staţiilor să-şi transmită mesajele în afara frecvenţei principale a reţelei ori de câte ori acest lucru este posibil.

-      Nicio lectură şi niciun studiu din lume nu va înlocui experienţa reală.

 

Ar trebui să căutaţi ocaziile de a exersa rolul controlorului de reţea cu mult înaintea producerii unei situaţii de urgenţă.

 

Membrii reţelei

Operatorii aflaţi în diverse locuri sunt răspunzători pentru mesajele trimise spre şi dinspre locaţiile lor. Ei trebuie să asculte tot ceea ce se întâmplă în reţea şi să menţină contactul cu personalul agenţiei deservite din locaţia lor. Ei ajută agenţia deservită prin crearea de mesaje, le dau o formă adecvată şi contactează controlorul de reţea când ele sunt pregătite pentru a fi transmise. Ori de câte ori e posibil ln fiecare locaţie ar trebui să fie doi operatori. Atunci când staţia este ocupată unul dintre aceştia poate ţine evidenţa mesajelor, iniţierea lor şi conlucrarea cu echipa agenţiei deservite, în timp ce celălalt operator monitorizează reţea, transmite mesajele şi recepţionează traficul care i se transmite. În perioadele mai relaxate unul dintre membri îşi poate lua liber pentru odihnă, hrană şi necesităţile personale.

 

Staţiile care transmit comunicate

În anumite reţele controlorul de reţea nu transmite comunicate şi nici alte informaţii referitoare la incidente.

Acesta este rolul staţiei care transmite comunicate. Ea retransmite buletine sau informaţii autorizate de agenţia deservită destinate tuturor staţiilor din reţea. Acestea pot fi transmise şi pe baza un program prestabilit, de pildă la începutul şi sfârşitul fiecărei ore. Staţia care transmite comunicate trebuie să se afle în sediul agenţiei deservite sau să deţină o linie de comunicaţie fiabilă cu aceasta.

 

Staţiile de legătură

Staţiile de legătură transmit mesaje între două reţele diferite. În funcţie de tipul organizaţiei controlorul de reţea sau managerul reţelei sunt cei care de regulă desemnează aceste staţii. Mesajele pot fi transmise în funcţie de necesitate sau în cadrul unui program prestabilit, de exemplu la fiecare 30 de minute. În anumite cazuri o staţie de legătură va monitoriza o reţea tot timpul. Atunci când un mesaj trebuie transmis către o altă reţea operatorul părăseşte temporar reţeaua pentru a-l transmite, apoi revine. Cealaltă reţea are o staţie de legătură care face acelaşi lucru, dar în ordine inversă.

În alte situaţii o singură staţie de legătură poate transmite mesaje trecând de la o reţea la cealaltă. Există două căi pentru a face acest lucru. Puteţi folosi două radiouri pentru a monitoriza ambele reţele în acelaşi timp - o sarcină dificilă în cazul în care una sau ambele dintre reţele sunt ocupate. Antenele radiourilor trebuie să fie suficient de separate una de cealaltă atunci când una dintre ele este folosită pentru transmisie. Prin cea de a doua metodă este folosit un radio, iar staţia de legătură comută de pe o reţea pe cealaltă pe baza unui program pestabilit.

 

Staţii de retransmisie

Deşi nu este o funcţie permanentă a unei reţele, o staţie de retransmisie este cea care transmite mesaje între două staţii care nu se pot auzi una pe cealaltă. În general staţiile de retransmisie sunt desemnate de controlorul de reţea atunci când apare necesitatea. Dacă auziţi o staţie sau mai multe staţii pe care controlorul de reţea nu le poate auzi este în regulă să vă oferiţi ca voluntar pentru a acţiona ca o staţie de retransmisie.

 

Volumul de muncă şi schimbul de ture

Deşi se întâmplă în mod frecvent niciun operator nu ar trebui să muncească prea multe ore în şir. Atunci când aţi obosit eficienţa şi eficacitatea dumneavoastră scad, iar agenţia deservită de dumneavoastră nu va beneficia de cel mai bun serviciu cu putinţă. Managerii reţelelor şi controlorii de reţea ar trebui să conclucreze cu managerul telecomunicaţiilor de urgenţă pentru a se asigura că toţi membrii reţelei au parte de odihnă în mod regulat. E o bună practică ca orice staţie de control înlocuitoare, staţiile de legătură sau membrii reţelei să monitorizeze reţeaua timp de cel puţin 15 minute şi să revadă logurile cu operatorul prezent înainte de a prelua reţeaua. Aceasta va garanta continuitatea operaţiunii reţelei.

 

Moduri non-vocale

Modurile packet includ packet FM, packet HF şi PACTOR. Dat fiind că modurile packet pot furniza o conexiune automată între două staţii nu este indicat să se vorbească de «reţea packet». Deşi se pot transmite mesaje între două staţii «de la tastatură la tastatură», la fel ca în cazul modurilor RTTY sau PSK31, este de obicei mai bine să fie transmise ca «trafic», folosind facilitatea comunicatelor şi a «cutiilor poştale» (mailbox) ale controlorului nodului terminal (terminal node controller, TNC).  Mesajele packet sunt automat direcţionate şi stocate fără nicio intervenţie a operatorului staţiei de recepţie sau a controlorului de reţea.

 

Modurile digitale non-packet nu sunt automatizate şi necesită prezenţa unui operator controlor de reţea care să gestioneze reţeaua asemănător reţelelor în fonie sau CW. Acestea includ RTTY, PSK31, AMTOR şi GTOR.

Procedurile în CW: codul Morse transmis cu acurateţe şi fără erori la viteza de 10 grupe pe minut (o grupă = cinci semne) este mai bun decât o telegrafie neglijentă manipulată la 30 de grupe pe minut. Viteza de transmitere nu este un etalon al eficacităţii, însă acurateţea este un astfel de etalon.

Când propagarea sau interferenţele fac comunicaţia dificilă sau când operatorul nu face faţă e momentul să se reducă viteza de transmitere. Transmiteţi întotdeauna la viteza la care staţia receptoare poate înţelege confortabil mesajul care îi este transmis.

Există variante ce pot fi folosite în decursul transmiterii unui trafic în telegrafie, mai ales dacă ambele staţii lucrează «full break-in» (o facilitate prin care ambele staţii sunt capabile să recepţioneze semnale între fiecare dintre semnele Morse transmise). Prin «break» (prescurtat «bk») staţia receptoare poate întrerupe în orice moment tranşa staţiei transmiţătoare pentru a cere completări, în loc să aştepte transmiterea integrală a mesajului.

 

Probleme de interferenţe

Dacă reţeaua dumneavoastră întâmpină probleme cu interferenţele controlorul de reţea are la dispoziţie mai multe opţiuni. Dacă interferenţa provine de la staţii adiacente sau care operează pe acelaşi canal de frecvenţă şi care s-ar putea să nu aibă cunoştinţă de desfăşurarea reţelei de urgenţă controlorul de reţea ar trebui să-i informeze politicos pe operatori cu privire la prezenţa reţelei şi să solicite cooperarea lor. 

Ca o alternativă controlorul de reţea poate cere unei reţele pe unde scurte să-şi schimbe frecvenţa cu câţiva kilohertzi. Dacă problema nu poate fi rezolvată astfel fiecare reţea ar trebui să aibă una sau mai multe frecvenţe alternative pe care să se deplaseze în cazul în care e nevoie de acest lucru.  Dacă e posibil frecvenţele ele însele nu ar trebui publicate sau menţionate în eter.

Nu trebuie vreodată să se discute cu o staţie care produce în mod intenţionat interferenţe. Ea nu trebuie băgată în seamă şi nici să se încerce un dialog cu ea. Mulţi ani de experienţă au dovedit că aceasta nu face decât să-l încurajeze pe contravenient. Dacă interferenţa face comunicaţia dificilă anunţaţi pur şi simplu reţeaua ca toată lumea să se mute pe frecvenţa alternativă şi să înceteze emisiunea pe frecvenţa iniţială. Chiar şi mai indicat este să se recurgă la un plan conform căruia în momentul producerii interferenţei toţi membrii reţelei ştiu că trebuie să se mute pe frecvenţa alternativă, fără ca acest lucru să li se comunice în eter.

 

Capitolul 10

Staţia de control în reţeaua de urgenţă

 

Introducere

Reţelele oficiale (controlate) vor avea întotdeauna o staţie care «conduce». Această staţie este cunoscută sub numele de «staţie de control» (net control station, NCS), iar operatorul acesteia este «controlorul de reţea» (NCS operator). Imaginaţi-l pe controlorul de reţea ca un fel de poliţist de la Circulaţie, care direcţionează fluxul ordonat al mesajelor. Abilităţile sale sunt hotărâtoare pentru succesul oricărei reţele pentru comunicaţii de urgenţă. De aceea multe grupuri de comunicaţii de urgenţă decid să ţină instructaje şi chiar cursuri cu scopul de a instrui şi antrena operatori pentru rolul de controlori de reţea. Şedinţele de practică sunt deseori utile acestui scop şi numeroase grupuri ARES programează şedinţe săptămânale de antrenament.

Sarcina principală a unui controlor de reţea este să se asigure că mesajele de primă importanţă sunt cele care vor fi transmise primele – urgenţele, apoi cele prioritare, urmate de cele legate de sănătate şi asistenţă medicală, apoi mesajele de rutină.

 

Când avem nevoie de un controlor de reţea?

Toate reţelele oficiale (controlate) au nevoie de un controlor de reţea. Reţelele oficiale sunt folosite pentru a menţine ordinea atunci când un număr mare de staţii sunt prezente în reţea sau atunci când este transmis un volum mare de mesaje. Controlorul de reţea decide cine să vorbească şi când s-o facă, care este ordinea în care mesajele sunt transmise şi ţine o evidenţă a mesajelor transmise, unde şi când au fost transmise, precum şi o listă a mesajelor care urmează a fi transmise.

Anumite reţele informale vor avea un controlor de reţea «în pregătire», deşi prin definiţie reţelele informale nu sunt controlate. Această persoană are rolul de a menţine reţeaua într-o formă organizată atunci când e necesar, de a răspunde la întrebări, de a păstra frecvenţa curată şi de a interveni pentru a trece reţeaua într-o formă «oficială» la nevoie. Acest lucru se întâmplă deseori în cazul unor reţele cu sarcini uşoare care au potenţialul de a creşte în importanţă pe măsura evoluţiei situaţiei. Reţelele de supraveghere a furtunilor sunt un bun exemplu. În timpul fazei de «supraveghere» nu se întâmplă prea multe lucruri în afara schimbului informal de informaţii între observatori. Dacă apare o furtună puternică sau un tornado traficul de pe canalul reţelei va creşte, iar dacă se produc daune pe teren reţeaua se poate transforma rapid într-una de ajutorare de grad înalt. A avea un controlor de reţea în aşteptare este util pentru a face mai eficientă tranziţia spre o reţea oficială în situaţii de calamităţi.

 

Cât este de important un controlor de reţea bine instruit?

Aţi ascultat sau aţi participat vreodată la o reţea prost administrată? Una în care mesaje de rutină sunt transmise «pe viu» în vreme ce mesaje de urgenţă sau prioritare îşi aşteaptă rândul la coadă? Sau în care controlorul de reţea îşi pierde cumpătul şi îi înstrăinează pe jumătate dintre membrii reţelei? Sau când mesajele nu sunt păstrate într-o formă organizată, se pierd, se schimbă sau sunt direcţionate spre destinaţii greşite?

Valoarea abilităţii controlorului de reţea este indiscutabilă. O reţea bine administrată satisface necesităţile agenţiei deservite – o reţea prost administrată poate pune definitiv capăt relaţiei radioamatorismului cu agenţia.

Controlorul de reţea trebuie să fie un bun organizator şi să ştie cum să dezamorseze tensiunea şi stresul printr-un sănătos simţ al umorului. De asemenea controlorul de reţea trebuie să deţină abilitatea de a asimila cu rapiditate noua terminologie, pentru că nu există un teren mai fertil pentru proliferarea jargonului decât într-o comunitate de gestionare a unei situaţii de urgenţă!

 

Calităţi

Iată o scurtă listă de premise de bază pentru un controlor de reţea într-o situaţie de urgenţă:

 

-      O voce şi o pronunţie clare – cineva care vorbeşte de parcă ar avea prune-n gură nu e potrivit pentru această treabă.

-      Fluenţa limbajului – dacă aveţi un accent pronunţat sau nu puteţi folosi limbajul cu precizie ar putea fi dificil pentru alţii să vă înţeleagă cu acurateţe.

-      Abilitatea de a suporta stresul mental şi fizic pe perioade lungi de timp. Informaţiile şi cererile vă vor fi adresate deodată din toate direcţiile, uneori chiar timp de ore-ntregi. Puteţi să le gestionaţi fără să vă pierdeţi calmul sau glasul? Puteţi gândi şi acţiona rapid, atunci când fiecare secundă contează şi e nevoie şi de prudenţă şi sunteţi în stare să luaţi decizii sub presiune?

-      Abilitatea de a asculta şi de a înţelege într-un mediu adeseori zgomotos şi haotic. Puteţi să vă detaşaţi de toate cele care vă distrag atenţia şi să vă concentraţi asupra lucrului care trebuie făcut?

-      Auz bun – Dacă aveţi hiatusuri de auz care vă îngreunează înţelegerea vocilor omeneşti rolul de controlor de reţea în fonie nu vi se potriveşte. Radioamatorii cu probleme auditive pot fi desemnaţi pe rol de controlori într-o reţea în moduri digitale, conform abilităţilor fiecăruia.

-      Abilitatea de a pune pe hârtie ceea ce auziţi pe măsură ce recepţionaţi şi de a lua note din mers, fără să vă bazaţi pe memorie.

-      Cunoştinţe generale peste medie şi abilităţi de operare în modurile folosite (fonie, moduri digitale sau telegrafie).

 

Abilităţi transferabile

Unele abilităţi pe care le folosiţi în activitatea cotidiană de radioamatorism vă vor fi utile în funcţia dumneavoastră de controlor de reţea.

O staţie bine concepută şi bine întreţinută este esenţială pentru succes. Trebuie să fiţi capabil să alegeţi antena potrivită, să ştiţi cum să obţineţi cea mai bună modulaţie cu microfonul dumneavoastră, să operaţi staţia cu agilitate, s-o programaţi şi s-o faceţi operaţională în scurt timp şi să aveţi la îndemână toate comenzile şi accesoriile de rezervă.

Trebuie să înţelegeţi propagarea pentru a putea să alegeţi frecvenţa adecvată pe măsură ce condiţiile de bandă se schimbă. DX-manii se pricep cum să extragă semnale slabe din zgomot şi să se adapteze mediului unor benzi aglomerate. Numeroase dintre abilităţile aplicate în concursuri sunt utile şi pentru controlarea unei reţele. Ambele activităţi implică prezenţa simultană a multor staţii pe aceeaşi frecvenţă. Competitorul care are de-a face cu pailapul unor staţii care îl cheamă va încerca să contacteze cât mai multe dintre acestea în cel mai scurt timp cu putinţă. Misiunea controlorului de reţea este rularea unui cât mai mare volum de trafic în cel mai scurt timp posibil, şi aceasta cu acurateţe şi eficienţă.

 

Abilităţi însuşite

Un bun controlor de reţea este antrenat, el nu e născut. Iată câteva dintre abilităţile pe care ar trebui să le deprindeţi pentru a face cea mai bună treabă de care sunteţi în stare:

 

-      Lucrul ca un jucător de echipă pentru a realiza scopurile reţelei

-      Abilităţi efective de conducător – păstrarea echipei în stare conectată

şi motivată, instaurând o atmosferă de încredere şi siguranţă

-      Spirit hotărât – abilitatea de a lua decizii rapide şi oportune

-      Ţinerea de evidenţe – foi de log (scriere, gândire şi vorbire, toate simultan)

-      Planificare – scenarii de reţea, atribuiri de sarcini, materiale la îndemână

-      Cunoaşterea propagării în unde scurte şi alegerea antenelor – a şti momentul în care să vă mutaţi pe o altă bandă

-      Gestionarea stresului – un operator epuizat reprezintă un pericol pentru reţea

-      Delegarea – a şti când şi cum să predaţi anumite sarcini şi responsabilităţi

-      Cunoaşterea practică a sistemului de comandă în caz de incidente în ţara dumneavoastră şi felul în care radioamatorii se integrează în acesta.

 

Însuşirea şi exersarea abilităţilor dumneavoastră

Limitarea la studiul din cărţi nu vă va face un controlor de reţea competent. E nevoie de exerciţiu pentru însuşirea acestor abilităţi pentru ca ele să devină o a doua natură, utilizabile într-o situaţie reală de urgenţă. O exersare permanentă este necesară pentru ca, odată însuşite, aceste abilităţi să fie păstrate. Reţelele locale săptămânale cu ocuparea prin rotaţie a funcţiei controlorului de reţea  sunt o bună cale pentru a dobândi experienţă – o metodă la care apelează deseori multe grupuri de telecomunicaţii de urgenţă.

Abilităţile controlorului de reţea pot fi însuşite şi cizelate prin cursuri la clasă şi reţele de antrenament programate în mod regulat. Condiţiile unei reale situaţii de urgenţă pot fi simulate prin exerciţii periodice şi urgenţe simulate, precum şi cu ocazia unor evenimente dedicate serviciului public, cum ar fi cursele de alergări, maratonurile şi concursurile de ciclism. Unele grupuri de telecomunicaţii de urgenţă organizează săptămânal reţele de urgenţe simulate. De exemplu unele ţin reţele de urgenţe meteorologice simulate în timpul sezonului de vreme rea.

Pentru a începe cu antrenamentul propriului dumneavoastră controlor de reţea aflaţi dacă grupul dumneavoastră local oferă vreo instrucţie oficială. Uneori se începe cu exerciţii «la masă», prin care un grup care stă în jurul unei mese va simula o operaţiune de reţea, schimbându-şi alternativ rolul de controlor de reţea şi acela de staţie-membră a reţelei. Exerciţiile «la masă» înlesnesc reacţii rapide şi o mai bună interacţiune între participanţi.

Alte grupuri vă vor permite să preluaţi pur şi simplu rolul de controlor de reţea pentru mai multe reţele de antrenament programate.

Înainte de a face asta încercaţi să-i ascultaţi pe alţi operatori mai experimentaţi din propria dumneavoastră reţea şi în cât mai multe alte reţele oficiale cu putinţă. Urmăriţi cu mare atenţie felul în care conduc ei reţeaua, ce fel de scenariu folosesc (dacă folosesc vreun scenariu) şi eventualele greşeli pe care le fac.

Dacă grupul dumneavoastră sau clubul local furnizează sprijin de comunicaţii pentru evenimente ca maratonurile, mari parade sau concursuri acestea vă oferă ocazii suplimentare pentru a dobândi ceva experienţă din «lumea reală» a controlorului de reţea.

O situaţie reală de urgenţă nu este momentul de a deprinde şi a exersa noi abilităţi, cu excepţia cazului în care nu există o altă soluţie. Un controlor de reţea insuficient antrenat sau neexperimentat poate face la fel de mult rău ca şi bine. Participarea în mod regulat la reţele programate  este importantă, astfel ca oricine care este sau ajunge controlor de reţea în timpul unei calamităţi sau a unei urgenţe să poată fi eficient şi vital pentru succesul general al misiunii.

 

Ce nu este controlorul de reţea

Sarcinile controlorului de reţea ar trebui să se limiteze la conducerea reţelei. Această sarcină este una «cu normă întreagă». N-ar trebui să cadă în sarcina controlorului de reţea supravegherea întregului efort de comunicare sau a oricărei porţiuni de reacţie în afara propriei sale reţele şi ture. În general managerul reţelei se ocupă de desemnarea controlorilor de reţea, de frecvenţe şi de programări şi poate recruta şi membri pentru participarea la reţea. De asemenea, cel mai bine e ca staţia controlorului de reţea să se afle departe de orice locaţie care este şi ea importantă ca sursă şi destinaţie a traficului de mesaje.

 

Capitolul 11

Practici de operare ale staţiei de control

 

Iată o listă de întrebări la care controlorul de reţea ar trebui să dea răspunsuri înainte de a deschide reţeaua:

 

-      Poate auzi el toate staţiile din reţea din locaţia sa? Controlorul de reţea ar trebui să fie în situaţia de a auzi toate staţiile din reţea ori de câte ori acest lucru este posibil. Pot fi folosite şi staţii de retransmisie, însă ele încetinesc destul de mult operaţiunea. Pentru cele mai bune rezultate ar trebui să se procedeze din timp testarea anumitor zone prin simplex pentru a se vedea care dintre staţii pot comunica cu celelalte, pentru ca în timpul situaţiei de urgenţă să poată fi activate staţii retransmiţătoare prin care să se asigura o comunicare de bună calitate.

-      Este locaţia controlorului de reţea suficient de separată de operaţiunile agenţiei deservite?

 

Este o practică bună să încredinţezi sarcina de controlor de reţea unei staţii care se află într-o locaţie cu trafic redus. Zgomotul şi emoţiile dintr-un centru de operaţiuni de urgenţă (Emergency Operations Center, EOC) sau într-un centru de control pot altera mult abilitatea de a conduce o reţea cu succes. Instalarea reţelei de control permite staţiei din centrul operaţiunilor de urgenţă să transmită traficul şi să colaboreze cu agenţia deservită. Fireşte, staţia de control a reţelei şi staţia centruiui de operaţiuni trebuie să conlucreze ca într-o echipă. Se întâmplă deseori ca un incident să fie gestionat de la centrul de operaţiuni, în vreme ce staţia de control a reţelei, aflată într-o altă locaţie, să-şi asume reponsabilitatea pentru gestionarea traficului cu staţiile care îşi semnalează prezenţa sau părăsesc reţeaua. În practică nu este dificil să se realizeze o rodnică diviziune a muncii.

 

-      Aveţi cea mai bună antenă pentru condiţiile de propagare? Antenuţa cauciucată a portabilei (scurtă, flexibilă, elicoidală) nu este adecvată decât dacă aveţi un contact vizual cu antena repetorului, iar dacă ea se defectează aţi ieşit din joc. O antenă flexibilă sau telescopică cu câştig mai mare ar extinde raza portabilei comparativ cu aceea accesibilă cu antena din dotare. În benzile de unde scurte o antenă NVIS (Near Vertical Incidence Skywave) este esenţială pentru comunicarea cu zone mai depărtate. Pentru reţelele cu rază mare de acţiune antenele verticale convenţionale, cele direcţionale (beam) sau dipol, sau o combinaţie dintre acestea vor da cele mai bune rezultate. 

-      Dacă alimentaţi radioul dumneavoastră cu baterii aveţi o capacitate de cel puţin o oră disponibilă? În mod ideal ar trebui să aveţi o baterie complet încărcată şi acces la baterii de rezervă. Dacă sunteţi singura opţiune pentru a acţiona în rolul de controlor de reţea asiguraţi-vă că puteţi întreţine reţeaua suficient de mult timp până când altcineva e pregătit    să-şi asume rolul pentru a vă putea reîncărca bateriile în caz de nevoie.

-      Folosiţi o cască în combinaţie cu un microfon atenuator de zgomot? Chiar şi de acasă zgomotul de fond poate prejudicia felul în care puteţi auzi şi să fiţi auzit.

-      Aveţi suficiente creioane/pixuri şi hârtie pentru a conduce reţeaua în timpul turei dumneavoastră? Nu veţi putea să memorizaţi suficient de bine traficul sau participanţii dacă nu consemnaţi lucrurile în scris. De asemenea trebuie ţinută la îndemână şi o listă cu participanţii la reţea şi cererile lor.

-      Pentru operaţiunile în VHF/UHF prin repetor sunteţi familiarizat cu caracteristicle şi comenzile sistemului repetorului care vă găzduieşte reţeaua? Dacă nu, eficienţa dumneavoastră va fi influenţată negativ.

-      Aveţi o persoană care să joace rolul de curier, de legătură sau de ţinere a evidenţelor, care să vă sprijine? Este aproape imposibil să conduceţi reţeaua, să ţineţi evidenţe precise şi complete şi să transmiteţi mesaje în acelaşi timp.

-      Aveţi desemnată o staţie de rezervă controloare a reţelei? În cazul în care nu mai puteţi transmite o altă staţie ar trebui să fie pregătită să preia controlul reţelei.

-      Aveţi desemnat un operator înlocuitor? Nu există om care să nu obosească, însă controlorul de reţea trebuie să fie cel mai ager operator din reţea.

-      Deschiderea şi închiderea reţelei: ele pot fi deschise şi închise conform unui program stabilit sau atunci când situaţia o cere. De exemplu, reţelele de antrenament şi cele  uzuale de trafic se pot deschide în momente precise şi pentru o perioadă stabilită sau până când se finalizează sarcinile reţelei. Deseori reţelele de urgenţă se deschid şi se închid în funcţie de cerinţele situaţiei.

 

Fiecare sesiune a reţelei ar trebui să înceapă cu citirea unui text introductiv standard care descrie scopul reţelei, precum şi procedurile şi protocoalele sale de bază.

La închiderea fiecărei sesiuni a reţelei puteţi citi un text de încheiere, mulţumind totodată în câteva cuvinte membrilor pentru participare şi amintindu-le datele următoarelor reţele sau alte obligaţii. Toate textele introductive ar trebui să fie scurte şi la obiect.

 

Importanţa priorităţii mesajelor

În comunicaţiile de urgenţă una dintre principalele îngrijorări ale controlorului de reţea o poate constitui «supraîncărcarea cu informaţii». Atunci când acest lucru se întâmplă un mesaj prin care se solicită «mai multe ploşti pentru un adăpost» ar putea să fie transmis înainte de altul care solicită «o echipă de traumatologi pentru o coliziune feroviară». Această situaţie este cauzată de obicei de mesaje care sunt introduse în «sistem» într-o manieră nereglementată. Omiterea organizării acest flux de informaţii poate duce la întârzierea sau pierderea unor mesaje de importanţă crucială.

 

Există patru priorităţi ale mesajelor:

-      De urgenţă (referitoare la protejarea urgentă a vieţii şi a proprietăţii).

-      Prioritare (schimbul de mesaje cu agenţia deservită şi alte mesaje în legătură directă cu urgenţa, dar nu atât de critice temporal ca un mesaj prioritar de urgenţă).

-      Legate de sănătate şi ajutorare (atunci când e permis intrebări sau informaţii despre locul în care se află persoane în zona afectată sau starea acestora).

-      De rutină (mesaje care nu au legătură cu vreo urgenţă: urări cu ocazia unor zile de naştere, rapoarte privind activitatea reţelei etc.).

 

Cel mai înalt grad de prioritate

Rolul principal al controlorului de reţea este acela de a se asigura că mesajele cu cel mai înalt grad de prioritate sunt transmise primele – urmate de mesajele de urgenţă, apoi mesajele prioritare, cele legate de sănătate şi ajutorare şi, în sfârşit, mesajele de rutină.

Majoritatea reţelelor de urgenţă refuză să aibă de-a face cu mesajele de rutină, dat fiind că acestea au prea puţină legătură sau nicio legătură cu situaţia de urgenţă în sine sau cu necesităţile agenţiei deservite. Alte reţele pot gestiona numai mesajele de urgenţă şi mesajele prioritare, sau în primul rând mesajele de sănătate şi de ajutorare.

 

Invitaţie la semnalarea prezenţei

Lansaţi invitaţia la semnalarea prezenţei imediat după citirea textului introductiv, apoi periodic în timpul desfăşurării reţelei. Dacă reţeaua se ocupă numai de mesaje de urgenţă şi de mesaje prioritare, dar nu şi de mesaje de sănătate şi de ajutorare, este important ca acest lucru să fie anunţat în cadrul textului de deschidere şi atunci când se lansează invitaţia la «semnalarea prezenţei cu mesaje». În cazul în care există probabilitatea existenţei unor mesaje de urgenţă prioritare e indicat ca prezentarea acestora să fie cerută înaintea celorlalte, pentru a se trece apoi la cele prioritate şi în fine la cele de ajutorare.

Încercaţi să întrebaţi cât mai frecvent posibil dacă există «semnalări numai pentru trafic», iar la intervale de cel puţin 15 minute «semnalări cu sau fără trafic», pentru ca noile staţii apărute să se poată alătura reţelei. Într-o reţea aglomerată poate fi dificil să se echilibreze necesitatea gestionării mesajelor curente şi totodată să se primească semnalări ale prezenţei la intervale regulate. Este important să se ceară frecvent semnalări ale staţiilor care au un trafic de transmis pentru a se asigura că mesajele prioritare sau cele de urgenţă sunt transmise în mod expeditiv. Atunci când se primesc semnalări controlorul de reţea ar trebui să recitească indicativele pe care le-a recepţionat pentru a se vedea dacă a omis vreunul dintre acestea. Metoda poate scurta timpul necesar dedicat semnalărilor de prezenţă.

 

Tehnici verificate în timp

Ascultaţi! Atunci când cereţi raportări sau solicitaţi trafic ascultaţi cu atenţie! Poate părea un lucru evident, dar se întâmplă lesne să se piardă informaţii cruciale în condiţii de stres sau de urgenţă. Folosiţi căşti şi reduceţi numărul lucrururilor din preajma dumneavoastră care vă pot distrage atenţia.

Semnalări ale prezenţei – După lansarea invitaţiei la semnalări ale prezenţei notaţi în logul dumneavoastră cât mai multe indicative puteţi să «prindeţi» înainte de a confirma vreunul dintre ele.  Confirmaţi recepţionarea indicativelor tuturor staţiilor auzite, cereţi completări ale celor care au fost recepţionate parţial şi apoi întrebaţi dacă aţi omis vreunul dintre acestea.

Ori ce câte ori e posibil «împerecheaţi» staţii pentru transmiterea traficului pe o altă frecvenţă. Din această practică rezultă pe reţea un «multi-tasking» (sarcini multiple) şi o viteză mai mare de gestionare a traficului. Acest lucru este valabil mai ales în cazul transmiterii de mesaje oficiale mai lungi sau când sunt necesare discuţii sau schimburi de informaţii extinse.

Fiecare reţea are un stil propriu de operare, adaptat necesităţilor reţelei. Majoritatea participanţilor vor înţelege metodele aplicate, dar dacă acest lucru nu se întâmplă alocaţi timpul necesar de a le explica. Lucrurile se pot rezolva mult mai trapid dacă toată lumea foloseşte aceleaşi tehnici.

Fiţi cât mai concis cu putinţă. Folosiţi cât mai puţine cuvinte, care să transmită complet ce vreţi să spuneţi. Aceasta va reduce nevoia de a repeta instrucţiunile şi mesajele.

Intercalaţi pauze frecvente. Deşi s-ar putea să nu realizaţi stresul produs de rolul de controlor de reţea, acesta este constant şi va deveni evident în glasul dumneavoastră. Dacă vă întrebaţi la un moment dat când aţi anunţat ultima pauză veţi şti că e momentul să luaţi o pauză. Predaţi reţeaua rezervei dumneavoastră cel puţin la fiecare două ore şi odihniţi-vă. Nu ascultaţi reţeaua – odihniţi-vă. După ce v-aţi odihnit ascultaţi reţeaua timp de câteva minute înainte de a vă relua rolul de controlor de reţea.

Controlaţi-vă tonalitatea glasului. Fiţi cât mai calm posibil. Tensiunea tinde să înalţe tonul glasurilor, iar membrii reţelei îşi vor da seama de această schimbare. Dacă glasul dumneavoastră este calm ceilalţi membri ai reţelei vor avea tendinţa de a rămâne la fel de calmi. Nu uitaţi să vorbiţi cu încredere şi autoritate. O atitudine insuficient de energică, şovăielnică subminează eficienţa dumneavoastră şi în consecinţă productivitatea reţelei.

Identificaţi-vă în mod legal. În iureşul evenimentelor şi mai ales în cazul folosirii unor indicative tactice se poate întâmpla cu uşurinţă să se uite de cerinţa identificării.

 

Disciplina reţelei

Se poate aştepta în mod rezonabil din partea membrilor antrenaţi să procedeze după cum urmează:

 

-      Să-şi anunţe prezenţa controlorului de reţea de îndată ce acesta devine disponibil.

-      Să ceară permisiunea controlorului de reţea să cheme o altă staţie.

-      Să răspundă prompt atunci când sunt chemaţi de controlorul de reţea.

-      Să folosească indicative tactice.

-      Să se identifice legal la sfârşitul fiecărei tranşe de emisie.

-      Să urmeze protocolul stabilit al reţelei. Renunţând la mari aşteptări trebuie să reţineţi că lucraţi totuşi cu voluntari. Nu le puteţi impune ascultare necondiţionată – le puteţi cere cel mult cooperare.

 

Atunci când conduceţi o reţea care foloseşte un repetor cu ton PL nu uitaţi să anunţaţi care este tonul PL! Se poate pierde timp valoros în încercarea de a-l găsi, asta în timp ce mesaje de urgenţă stau în aşteptare.

Probabil că cea mai bună cale de a obţine cooperarea participanţilor este aceea de a le explica ce faceţi într-o manieră calmă şi sinceră. Aceasta poate necesita dedicarea unei perioade scurte pentru un exerciţiu în timp real. Ceea ce nu trebuie niciodată să faceţi este să-l criticaţi pe cineva în eter. E mai bine să conduceţi prin puterea exemplului – aceasta produce rezultate mai bune. Dacă problema persistă rezolvaţi-o ulterior prin telefon sau printr-o discuţie personală.

 

Tehnici de microfon

Învăţaţi cum să vă folosiţi microfonul. Cel mai nepriceput controlor de reţea este cel a cărui transmisiune nu poate fi înţeleasă din cauza deficientei sale tehnici de microfon.

Articulaţi, nu bolmojiţi. Dacă vorbirea dumneavoastră este «la foc continuu» aţi putea să faceţi exerciţii pentru a o lua niţel mai rar în eter.

Microfoane diferite se comportă diferit. Experimentaţi să găsiţi cea mai bună plasare a microfonului. Rugaţi o altă staţie să vă asculte în vreme ce procedaţi la reglaje. Nu există reguli generale valabile pentru toate situaţiile. Dacă aţi primit microfonul însoţit de un manual urmarea instrucţiunilor sale ar putea constitui un bun început, dar tot ar fi indicat să experimentaţi pentru a descoperi ce anume vi se potriveşte cel mai bine. Apelaţi la operatorul unei alte staţii să vă sfătuiască care este cea mai adecvată distanţă şi cel mai bun unghi între gura dumneavoastră şi microfon, precum şi cel mai bun nivel de amplificare. S-ar putea să fie nevoie să vă adaptaţi tehnica de microfon pentru a compensa zgomotul de fond crescut, pentru că vorbirea la un nivel mai ridicat va cauza probabil supramodulaţie sau distorsiuni.

 

Alte sugestii penru o operaţiune de succes

Faceţi transmisiuni cât mai scurte fără a face rabat la claritatea mesajului.

În reţelele de voce folosiţi cuvinte obişnuite, înţelese de toată lumea şi prescurtări-standard («prowords», procedure words). Elementele codului Q sunt menite exclusiv pentru CW sau în cazurile în care există o barieră lingvistică, iar codurile 10 sunt de domeniul trecutului chiar şi în CB – majoritatea agenţiilor deservite au abandonat codurile în favoarea limbajului uzual. Păstraţi caracterul reţelei la nivel oficial şi profesional, însă amical. Un stil informal şi nonşalant în cadrul unei reţele de urgenţă încurajează neglijenţa şi nu are darul de a face o impresie bună în ochii agenţiilor deservite.

Dacă reţeaua este una programată începeţi la timp! Întârzierile indică o gestionare deficientă şi nu inspiră încredere faţă de controlorul de reţea.

Folosiţi texte introductive pentru a promova o comunicare limpede şi concisă. Ele pot fi folosite pentru a deschide şi a închide o reţea, precum şi pentru anunţuri periodice de «gospodărire». Dacă nu aveţi un text introductiv deja redactat luaţi-vă răgazul de a-l redacta.

Enunţaţi frecvent denumirea şi scopul reţelei. Dacă este cazul informaţi-i pe ascultători cu privire la tonul de squelch inaudibil (CTCSS sau DCS). Aceasta poate fi o componentă a textului dumneavoastră periodic de «gospodărire».

Dacă reţeaua funcţionează în contextul unei operaţiuni de urgenţă folosiţi textele introductive pentru a-i informa pe ascultători unde se pot găsi alte reţele, de pildă reţelele de resurse şi reţelele specializate. În anumite cazuri aceasta ar putea preveni ca staţii care nu sunt necesare, deşi sunt bineintenţionate, să-şi semnaleze prezenţa numai pentru a-şi oferi serviciile, ceea ce are darul de a distrage reţeaua de la îndeplinirea misiunii sale.

Fiţi prietenos, dar menţineţi controlul. Vorbiţi rar şi clar, cu o voce calmă, egală, dar nu monotonă. Inspiraţi încredere, chiar dacă în sinea dumneavoastră sunteţi nervos.

Confirmaţi prompt şi cu acurateţe solicitările, pentru ca participanţii la reţea să nu fie nevoiţi să se întrebe dacă au fost auziţi sau cui dintre cei care au chemat i s-a răspuns.

Puneţi întrebări precise – daţi instrucţiuni precise. Aceasta reduce nevoia de repetări şi preîntâmpină confuziile.

Ţineţi la îndemână pix şi creion – notaţi toate chemările şi indicativele tactice. Exersaţi consemnarea scrisă a indicativelor tuturor în momentele în care nu sunteţi controlor de reţea.

Citiţi manualul de utilizare al radioului dumneavoastră şi familiarizaţi-vă cu aparatul înainte de producerea situaţiei de urgenţă.

Bâjbâiala la întâmplare cu butoanele duce la pierdere de timp preţios şi denotă multă lipsă de profesionalism.

Când aveţi de-a face cu o «dublă» (de exemplu atunci când două sau mai multe staţii transmit în acelaşi timp pe aceeaşi frecvenţă) încercaţi să vedeţi dacă puteţi identifica vreuna dintre staţii după indicativ sau după text. Apoi cereţi tuturor staţiilor să aştepte până când cereţi clarificarea sau repetarea indicativului fiecărei staţii implicate.

În timpul semnalării prezenţelor recunoaşteţi participanţii după indicativele lor tactice ori de câte ori acest lucru este posibil – aceasta îi va ajuta pe toţi să afle care sunt staţiile prezente în eter şi ce sunt indicativele tactice.

Nu vă fie teamă să cereţi ajutor dacă aveţi nevoie de el. Managerul reţelei ar trebui să fie în măsură să vă acorde asistenţă sau să localizeze un ajutor adiţional. Aceasta face parte din fişa postului său.

Veţi face greşeli. Recunoscându-le veţi câştiga respectul şi sprijinul membrilor reţelei, dar nu persistaţi în greşeală.

Nu gândiţi niciodată cu voce tare. Dacă aveţi nevoie de un răgaz pentru a chibzui la ce e de făcut spuneţi ceva de genul «aşteptaţi» sau «un moment» şi deconectaţi microfonul din emisie până când cugetaţi.

Transmiteţi numai fapte. Dacă e neapărat nevoie să faceţi presupuneri inteligente sau să emiteţi speculaţii precizaţi-le celorlalţi că nu sunt decât speculaţii şi nu fapte.

Evitaţi să deveniţi o sursă pentru informaţii generale despre un eveniment.          E vorba de o situaţie de urgenţă, trimiteţi întrebările despre situaţia evenimentului reţelei adecvate de informaţii publice sau cuiva însărcinat să facă anunţuri despre incidentul de urgenţă. Evitaţi în eter discuţii neoficiale despre reacţia agenţiei deservite, pentru că presa şi publicul ar putea să asculte şi să obţină informaţii scoase din context.

Dacă e necesar folosiţi fonetizarea ITU. Exprimaţi toate numerele ca cifre individuale, de exemplu 334 este «trei-trei-patru», nu «trei sute treizeci şi patru».

 

 

Capitolul 12

Managerul reţelei (MR)

 

Introducere

Managerul reţelei poartă întreaga responsabilitate pentru planificarea şi operaţiunea unei reţele sau a mai multor reţele. În general managerul reţelei este desemnat de conducerea telecomunicaţiilor de urgenţă şi colaborează cu ea pentru a defini scopul reţelei, el stabileşte standardele operaţiunii şi comunică aceste informaţii membrilor reţelei.

Indiferent dacă aveţi o reţea sau o duzină aveţi nevoie de un manager de reţea.

Aţi putea pune întrebarea: «ar putea controlorul de reţea să presteze şi această muncăÎn timpul unei urgenţe controlorii de reţea se pot schimba la câteva ore odată. În plus ambele munci trebuie prestate simultan.

Managerul reţelei alege unul sau mai mulţi asistenţi pentru a-i prelua sarcinile în momentele în care are nevoie să ia o pauză sau pentru a gestiona anumite aspecte ale operaţiunii reţelei, cum ar fi instructajul. De asemenea cade în responsabilitatea managerului reţelei să se asigure că controlorii de reţea care figurează pe listă au beneficiat de un antrenament adecvat privind maniera în care trebuie condusă o reţea înainte de a fi desemnaţi controlori de reţea.

În timpul unei situaţii de urgenţă pot fi create reţele «ad hoc» pentru a satisface anumite necesităţi. Aceste reţele pot fi alocate managerului de reţea permanent sau unuia temporar pe durata evenimentului. Cei desemnaţi în aceste funcţii ar trebui să fie pregătiţi din timp şi să cunoască protocolul diferitelor tipuri de reţele, scopurile acestora şi felul în care trebuie să fie conduse.

 

Sarcini

Printre sarcinile managerului reţelei (MR) se numără controlul administrării resurselor şi al calităţii acestora. El se asigură că fiecărei sesiuni a reţelei i-a fost desemnat un controlor de reţea şi unul alternativ şi că înlocuitori ai acestora sunt disponibili pentru fiecare tură. De asemenea MR poate recruta membri pentru anumite tipuri de reţele pentru a se asigura livrarea mesajelor pe cât posibil în toate locaţiile. MR este răspunzător şi pentru desemnarea reglementară a staţiilor de legătură în scopul mutării mesajelor spre şi dinspre alte reţele, deşi MR poate delega ad hoc această sarcină controlorului de reţea.

Caracteristica acestei activităţi, la fel cu aceea a altor funcţii de conducere, necesită abilităţi excelente interumane şi administrative. Câteodată MR va trebui să lucreze cu grupuri de voluntari care muncesc în condiţii de stres. Propriile sale abilităţi de operare şi de gestionare a mesajelor trebuie să fie mai bune, pentru ca el să poate ajuta învăţându-i pe ceilalţi şi convingându-se că au fost cu toţii instruiţi adecvat înainte de a li se atribui o sarcină.

 

Frecvenţa reţelei

În cele mai multe cazuri MR va alege frecvenţa (frecvenţele) reţelei. Reţelele programate şi planificate anterior operează de regulă pe frecvenţe stabilite, însă reţelele temporare îşi aleg deseori o frecvenţă pe baza benzilor şi frecvenţelor disponibile. Reţelelor de unde scurte care operează conform unui program regulat le va fi de obicei mai uşor să găsească o frecvenţă liberă decât cele care operează numai când acest lucru e necesar. Frecvenţele reţelelor pe unde scurte trebuie anunţate întotdeauna cu precizarea «plus sau minus 5 kHz» pentru a se evita interferenţele.

Trebuie alese una sau mai multe frecvenţe alternative, care să fie cunoscute de toţi membrii reţelei. În cazul reţelelor pe benzile VHF/UHF ar trebui alese frecvenţe alternative atât pentru repetoare cât şi pentru frecvenţele simplex, dat fiind că într-o situaţie de urgenţă multe repetoare n-ar putea fi prezente în eter. În situaţia în care interferenţa sau condiţiile de propagare fac frecvenţa primară inutilizabilă membrii reţelei ar trebui să comute automat pe frecvenţa alternativă. 

Reţelele simplex în FM ar trebui să utilizeze o frecvenţă rareori folosită de amatorii locali pentru conversaţiile lor cotidiene şi niciodată o frecvenţă de apel naţională.

Reţelele care folosesc repetoare ar trebui să stabilească din timp înţelegeri cu proprietarul repetorului. Dacă o reţea foloseşte un repetor ca locaţie principală de întâlnire ar trebui aleasă o frecvenţă simplex de rezervă şi acesteia să i se facă publicitate pentru situaţia în care repetorul încetează să funcţioneze. Una dintre metode pentru aceasta este indicaţia ca atunci când repetorul se defectează primul loc de întâlnire este frecvenţa de ieşire (output) a repetorului. Toţi controlorii de reţea şi respondenţii trebuie să cunoască şi să înţeleagă pe deplin cum să-şi opereze radiourile personale, pentru ca să poată ajusta offset-ul lor pentru lucrul simplex.

O altă tactică folosită de unele unităţi de telecomunicaţii de urgenţă pentru a furniza o cale de rezervă propriului lor repetor este aceea de a încheia o convenţie cu un club local pentru a folosi repetorul lor în situaţia în care repetorul principal de urgenţă se strică în timpul situaţiei de urgenţă. Această tactică funcţionează foarte bine dacă unitatea telecomunicaţiilor de urgenţă invită la rândul ei radioclubul să folosească repetorul principal de telecomunicaţii de urgenţă dacă repetorul clubului se defectează (în timpul unor perioade în care nu există vreo urgenţă). Acest aranjament benefic pentru ambele părţi (win-win) pune la dispoziţia ambelor organizaţii aparatură de rezervă şi promovează relaţiie pozitive.

 

Managerii de reţea ar face bine să reţină următoarele:

-      Sunteţi răspunzător pentru gestionarea reţelei, dar faceţi-o cu tact şi diplomaţie. Demonstraţi disciplina de reţea prin exemplul personal şi preluaţi reţeaua din când în când în acest scop.

-      Asiguraţi-vă că traficul se desfăşoară într-un ritm alert. Nu lăsaţi ca reţeaua să devină prea neoficială şi să se piardă timpul.

-      Familiarizaţi-vă cu gradul de pricepere al operatorilor, cu locaţia lor - mai ales atunci când trebuie să treceţi pe simplex  - şi care este gradul lor de acoperire, ţinându-se cont de teren şi de alţi factori. O metodă de a colecta astfel de informaţii este organizarea periodică de reţele de antrenament în simplex, în loc de a folosi repetorul. Deseori e surprinzător cât de mulţi membri ai reţelei pot fi auziţi şi pot auzi pe simplex. Nu faceţi presupuneri; nu veţi afla niciodată dacă nu încercaţi. Un bun exerciţiu pentru a menţine trează atenţia operatorilor este scoaterea repetorului din funcţiune fără o avertizare prealabilă (aşa cum s-ar putea întâmpla în decursului unei calamităţi reale), aflând astfel cât de bună este acoperirea dumneavoastră în simplex.

-      Trebuie să ştiţi în permanenţă în ce fel şi unde se încadrează reţeaua dumneavoastră în structura generală a reţelelor, dat fiind că situaţia se poate schimba periodic. Colaborarea consecventă cu voluntarii locali ai comunicaţiilor de urgenţă va contribui la obţinerea unor rezultate bune.

-      Desemnaţi sau identificaţi staţii de legătură pentru a transfera traficul de pe o reţea pe alta (altele).

-      Desemnaţi un controlor de reţea alternativ care să stea pregătit în cazul în care controlorul principal nu mai poate fi prezent în eter.

-      Obţineţi toate informaţiile posibile înainte de a activa o reţea (tipul situaţiei, locaţiile staţiei necesare, durata potenţială a turei, frecvenţele, agenţia sau agenţiile implicate etc.), dar nu zăboviţi prea mult în aşteptarea unui singur crâmpei de informaţie.

-      Asiguraţi distribuirea şi gestionarea diferitelor tipuri de mesaje. Determinaţi din vreme locaţia fizică a fiecărei agenţii deservite pentru a asigura distribuirea adecvată.

-      Monitorizaţi reţeaua (reţelele)  pentru a vă convinge că sunt aplicate proceduri şi formate de mesaje corecte.

-      Antrenamentul pentru operarea corectă a unei reţele este decisiv pentru obţinerea succesului în momentul producerii unei situaţii reale de urgenţă. Un program de antrenament variat şi interesant va menţine membrii reţelei pregătiţi. Organizarea unor reţele de exerciţiu pe simplex menţionate anterior constituie sesiuni interesante de antrenament.

 

Capitolul 13

Gestionarea mesajelor principale

 

Introducere

Mesajele oficiale şi mesajele neoficiale sunt gestionate în mod diferit în diferite părţi ale lumii. Cititorii sunt invitaţi să se informeze de la voluntarii locali şi regionali pentru telecomunicaţii de urgenţă experimentaţi pentru a afla care sunt practicile şi procedurile pentru gestionarea mesajelor în acea ţară sau zonă. Cele ce urmează sunt idei extrem de generale şi au doar intenţia de a pune pe tapet subiectul gestionării mesajelor.

 

Mesaje oficiale vs. mesaje neoficiale

Atât mesajele oficiale (scrise într-un format specific) cât şi cele neoficiale (orale sau scrise, dar fără o redactare specifică) îşi au rolul lor în comunicaţiile de urgenţă. În general mesajele neoficiale sunt cele mai adecvate pentru transmiterea unor informaţii neesenţiale şi simple, care necesită o acţiune imediată, fiind livrate direct de la autor către primitor.

Mesajele oficiale sunt mai adecvate când două sau mai multe persoane le vor gestiona înainte de a ajunge la primitor, când conţinutul are o importanţă esenţială sau atunci când conţine detalii importante.

 

Mesajele neoficiale verbale

Este indicat ca anumite mesaje de urgenţă să fie transmise neoficial pentru a se economisi secunde preţioase. Dacă aveţi nevoie de o ambulanţă pentru o victimă care sângerează abundent nu aveţi timp să redactaţi şi să trimiteţi un mesaj oficial. Întârzierea poate duce la decesul pacientului. Alte mesaje nu necesită redactarea unui text oficial scris din cauză că îşi pierd valoarea în scurt timp. Aducerea la cunoştinţa staţiei de control unde vă aflaţi sau când veţi sosi nu necesită o formă oficială. Mesajul ajunge direct la primitorul său, este simplu şi clar şi nu implică o întârziere prea mare. Numeroase dintre mesajele gestionate într-o reţea tactică se potrivesc acestei descrieri.

 

Formatele mesajelor oficiale scrise

Se folosesc mesaje scrise standardizate pentru ca toată lumea să ştie la ce se poate aştepta. Aceasta creşte viteza şi acurateţea cu care gestionaţi mesajele. Multe organizaţii voluntare pentru telecomunicaţii de urgenţă folosesc formatul standard pentru a transmite mesaje pe diverse reţele. Este recomandabilă organizarea reguiată a unor exerciţii pentru crearea şi transmiterea mesajelor în orice format standard.

 

Elementele componente ale formatului unui mesaj standardizat

Următoarele elemente componente se vor regăsi în majoritatea tipurilor sau versiunilor unui mesaje standardizat:

«Preambulul», denumit câteodată şi «antetul» constă din date administrative, cum ar fi numărul mesajului, staţia emitentă, gradul de prioritate (importanţa) şi data şi ora emiterii. Combinaţia dintre numărului mesajului şi denumirea staţiei emitente joacă rolul de mesaj unic de identificare, care poate fi reconstituit în caz de nevoie.

«Adresa» conţine numele, strada şi numărul sau căsuţa poştală, oraşul, statul şi codul poştal al primitorului. Adresa ar trebui să includă şi numărul de telefon cu prefixul zonei, dat fiind că multe dintre radiogramele cu destinatari situaţi la mare distanţă sunt livrate printr-un apel telefonic local.

«Textul» mesajului ar trebui să fie scurt şi la obiect, limitat la 25 de cuvinte sau mai puţin dacă e posibil. Textul ar trebui redactat în rânduri de câte cinci cuvinte (zece rânduri dacă se foloseşte o tastatură), pentru a-l face mai uşor şi mai rapid de numărat în scopul «verificării». Ar trebui să se acorde atenţie evitării prescurtărilor, dat fiind că apostroful nu este folosit în telegrafie. (În limba engleză prescurtarea unor cuvinte se poate face prin eliminarea unor litere din corpul lor şi înlocuirea acestora cu apostrof, de exemplu «cannot» devine «can’t», «do not» devine «don’t», «I will» devine «I’ll» - nota traducătorului). Dacă un cuvânt este transmis fără apostrof sensul său se poate pierde sau modifica. Prescurtarea pentru «I will» («I’ll») are un sens total diferit atunci când este transmis fără apostrof! (ill = bolnav). În plus prescurtările sunt mai greu inteligibile când sunt transmise în fonie, mai ales în condiţii de propagare dificile. Nici virgulele şi alte semne de punctuaţie nu sunt întrebuinţate în mesajele oficiale. În caz de nevoie punctul poate fi transmis ca un «X» în telegrafie şi în moduri digitale şi exprimat în fonie ca «X-RAY». «X» poate fi folosit pentru a separa fraze şi propoziţii, dar niciodată la sfârşitul unui text. Semnul «?» se exprimă prin «semn de întrebare» sau câteodată «interogaţie». Atât «X» cât şi semnul de întrebare se folosesc numai dacă sensul mesajului ar fi neclar fără acestea.

«Semnătura» poate fi un singur nume, un nume şi un indicativ, un nume complet şi calitatea, «mama şi tata» şi ocazional o adresă pentru răspuns şi un număr de telefon – în general orice e necesar pentru ca primitorul să-l poată identifica pe expeditor şi pentru ca să se poată trimite un mesaj de răspuns în caz de nevoie.

 

Trimiterea unui mesaj prin voce

Dacă staţia primitoare este pregătită pentru recepţionare citiţi mesajul într-un ritm care să permită consemnarea mesajului prin scris. După încheierea mesajului şi în situaţia în care staţia primitoare a pierdut vreo parte va spune: «repetă totul după _____», «repetă totul înainte de _____» sau «repetă totul între ______ şi ______.»

În anumite reţele se practică întreruperea transmiterii mesajului între paragrafe prin expresia «break» şi trecerea pe recepţie pentru ca staţia aflată pe recepţie să poate solicita repetarea câte-unui cuvânt pierdut înainte de a se proceda la reluarea transmiterii (aceste cuvinte sunt cunoscute şi sub denumirea de «completări» sau »umpluturi», fills). În multe reţele mesajul este citit iniţial în întregime înainte de a se solicita completări, aceasta din dorinţa de a se face economie de timp. Din nou: adresaţi-vă localnicilor pentru îndrumări privind practica uzitată de ei în gestionarea mesajelor.

Toate grupele de cifre se exprimă individual, de exemplu «trei-doi-unu-cinci» şi nu «trei-doi cincisprezece» sau «trei mii două sute cincisprezece».

 

Economizoarele de timp

Ce NU trebuie spus: când se transmite trafic oficial nu adăugaţi cuvinte inutile. Dat fiind că părţile antetului sunt trimise întotdeauna în aceeaşi ordine nu este necesar ca acestea să fie identificate una câte una. Singura excepţie este cuvâtul «număr» de la începutul antetului.

 

Reguli de gestionare a mesajului

Nu faceţi speculaţii despre nimic legat de o situaţie de urgenţă! S-ar putea să fie sute de persoane care să audă ce spuneţi (alţi radioamatori, media şi marele public, toţi cei care folosesc scannere), iar orice informaţie incorectă poate cauza probleme grave agenţiei deservite sau altora. Nu cred că doriţi să ajungeţi sursa oricăror zvonuri. Dacă agenţia deservită de dumneavoastră vă solicită o estimare puteţi oferi informaţia respectivă cu condiţia să spuneţi foarte limpede atunci când o transmiteţi că este vorba doar de o estimare. De exemplu este acceptabil să se spună «Numărul estimativ al caselor deteriorate este douăsprezece».

Transmiteţi mesajele exact cum au fost scrise sau exprimate verbal. Chiar mai important decât rapiditatea este ca dumneavoastră, în calitate de comunicator, să livraţi fiecare mesaj cu cât mai mare acurateţe posibilă. De aceea nu trebuie să schimbaţi niciun mesaj în decursul gestionării sale. Chiar dacă durează mai mult decât aţi dori trebuie totuşi să-l transmiteţi. Chiar dacă aparent textul conţine cuvinte scrise greşit sau dacă e confuz acesta trebuie transmis exact în forma în care a fost primit. Numai autorul este îndreptăţit să facă modificări.

Ar trebui oare să returnaţi mesajul autorului înainte de a-l expedia dacă vi se pare incorect şi confuz? E o chestiune de apreciere. Dacă eroarea aparentă va dăuna sensului mesajului, iar autorul este lesne de contactat returnarea pare să fie o idee bună. Practica arată că ori de câte ori e posibil fiecare mesaj trebuie citit cu atenţie în prezenţa autorului înainte de a-l accepta. Astfel eventualele erori sau neînţelegeri pot fi corectate înainte ca mesajul să fi fost transmis.

 

Dicţionar simplu pentru comunicaţiile tactice

(Acest subcapitol a fost eludat de la traducere, deoarece termenii prezentaţi în limba engleză nu sunt utilizabili în comunicaţiile pentru situaţii de urgenţă din România – nota traducătorului)

 

Capitolul 14

Sistemele de comandă în situaţii de urgenţă

 

(Acest capitol se referă la sistemul de organizare sub comandă unică al diverselor agenţii statale sau federale din Statele Unite aflate sub jurisdicţii diferite, care se subordonează unei structuri integrate denumite «Incident Command System» în eventualitatea unei situaţii de urgenţă. Dat fiind că în România decizia înfiinţării şi organizării unei astfel de structuri, respectiv integrarea serviciului public voluntar prestat de radioamatorii YO într-o astfel de structură depăşeşte sfera de interes a acestei traduceri, capitolul a fost eludat de la traducere – nota traducătorului)

 

 

 Capitolul 15

Pregătirea pentru misiune

 

Pregătire pentru ce?

Vă amintiţi de motto-ul cercetaşilor «Fiţi pregătiţi»? Acum aproape o sută de ani un tânăr cercetaş britanic l-a întrebat pe Sir Robert Baden-Powell, fondatorul cercetăşiei, pentru ce anume ar trebui el să fie pregătit. Răspunsul lui Baden-Powell, devenit celebru, a fost «Pentru ce? Pentru orice vechitură, bineînţeles!»

Acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi în cazul voluntarilor pentru telecomunicaţii de urgenţă. Nu puteţi prevedea niciodată ce provocări vă aşteaptă într-o situaţie de urgenţă. S-ar putea să aveţi curent alternativ la dispoziţie – sau doar bateriile pe care le-aţi luat cu dumneavoastră. Poate aveţi disponibilă apă de băut de bună calitate– sau rămâneţi doar cu cât aţi luat în gamelă.

Câteodată puteţi afla din timp cam ce fel de condiţii veţi avea în cursul deplasării dumneavoastră pe teren, însă de multe ori nimeni nu le cunoaşte – mai ales în decursul fazelor incipiente ale unei urgenţe.

A fi pregătit pentru deplasarea în scopul asigurării unei comunicaţii de urgenţă include o întreagă gamă de elemente demne de luat în considerare, inclusiv echipamentul radio, sursele de alimentare, îmbrăcămintea şi aparatura personală, alimentele şi apa, informaţiile şi pregătirea de specialitate. Nicio deplasare nu este la fel cu cealaltă, fiecare regiune sau ţară oferă propriile sale provocări specifice.

 

Trusa de urgenţă

Ultimul aspect de care ar trebui să vă ocupaţi în momentul în care aţi primit un apel de asistenţă este să vă gândiţi la toate lucrurile de care aţi putea avea nevoie şi unde să le împachetaţi. Orice voluntar experimentat ştie cât este de important să păstreze gata pregătită de plecare o trusă cu lucrurile de care va avea nevoie pentru a răspunde fără întârziere chemării primite. Fără a avea o astfel de trusă veţi uita acasă aproape cu siguranţă câte-ceva important sau veţi lua lucruri inadecvate scopului. Adunarea şi împachetarea echipamentului dumneavoastră în ultimul moment duce la pierderea unui timp preţios. Este important să se analizeze din timp probabilităţile fiecărei intervenţii şi diversitatea de situaţii pe care le-aţi putea întâmpina.

Iată câteva întrebări fundamentale la care va trebui să găsiţi răspunsuri:

 

-      Cărei reţele va trebui să vă alăturaţi şi care va fi echipamentul de care veţi avea nevoie pentru a o face?

-      Veţi putea să vă schimbaţi locaţia cu rapiditate sau puteţi lua cu dumneavoastră o tonă de aparatură?

-      Veţi merge pe jos sau veţi sta în preajma vehiculului dumneavoastră?

-      V-a fost repartizată o locaţie fixă sau veţi lucra din mobil?

-      Cât de mult timp veţi petrece în deplasare? Mai puţin de 48 de ore, o săptămână sau mai mult?

-      Veţi sta într-o clădire dotată cu alimentare cu energie electrică şi cu toalete funcţionale sau într-un cort, departe de civilizaţie?

-      La ce fel de vreme sau alte condiţii vă puteţi aştepta?

-      De unde vor proveni alimentele şi apa?

-      Există facilităţi sanitare disponibile?

-      Va exista un loc pentru dormit?

-      Aveţi nevoie de un plan pentru o gamă largă de scenarii posibile sau doar pentru câteva?

-      Aveţi lucruri care ar putea fi folosite pentru «întrebuinţări duble» pentru a economisi spaţiu şi a reduce greutatea trusei?

 

Vă veţi putea pune şi alte întrebări bazându-vă pe propria dumneavoastră experienţă. Dacă sunteţi novice în domeniul telecomunicaţiilor de urgenţă sau nou-venit în zona respectivă consultaţi-vă cu alţi membri ai grupului dumneavoastră pentru a beneficia de sugestiile lor.

Se pare că majoritatea oamenilor împart trusele de urgenţă în două categorii: una pentru deplasări cu o durată sub 24 de ore şi alta pentru deplasările care ajung la 72 de ore. Pentru cele mai lungi de 72 de ore mulţi vor adăuga mai multe lucruri pe care intenţionează să le folosească, cum ar fi îmbrăcăminte, alimente, apă şi baterii. Alţii vor adăuga o mai mare varietate de opţionale destinate comunicării şi echipament de rezervă.

 

O listă a ideilor pentru trusa de urgenţă:

-      ceva care să adăpostească obiectele – unul sau mai multe rucsacuri, geamantane, tuburi de plastic pentru stocare etc.

-      pachet pentru articolele individuale în saci cu fermoar sau recipiente de plastic folosite în bucătărie

 

Radiouri şi accesorii:

-      portabile de VHF sau radiouri portabile dual-band (unora le place să ia cu ei şi un aparat de rezervă)

-      baterii încărcabile de rezervă pentru portabile – cutii pentru baterii alcaline,  baterii alcaline

-      difuzor-microfon şi cască pentru portabile, încărcătoare de baterii, AC şi DC pentru portabile, radio de unde scurte (HF)

-      antenă de unde scurte multiband, transmatch (ATU), coardă rezistentă de paraşută sau şnur gros de nailon

-      antene cu câştig pentru VHF/UHF şi adaptoare (J-Pole făcut ghem, montură magnetică mobilă)

-      linii de alimentare coaxial, jumpere

-      ţeavă de împământare, bride şi sârme (unelte pentru instalarea ţevii de împământare)

-      alimentatoare AC pentru portabilele în VHF/UHF şi radiouri pentru HF, accesorii

-      surse mari de baterii pentru portabilele în VHF/UHF şi radiouri pentru HF cu alimentator

-      toate articolele legate de alimentare, date, cabluri audio şi RF şi adaptoare

-      o mică trusă de reparaţii: unelte manuale, multimetru, conectoare, adaptoare, siguranţe

-      materiale pentru improvizaţii: sârme, conectoare, piese mici, izolatori, bandă adezivă

-      lanternă şi baterii de rezervă sau lanternă cu dinam pe LED-uri

-      fotocopii ale manualelor tuturor echipamentelor

-      căşti pentru zone zgomotoase cu conector adecvat, adaptoare

-      aparatură specializată pentru packet, ATV sau alte moduri

-      scanner multiband, radio meteo

-      telefon celular personal, pager, baterii de rezervă şi încărcătoare

-      pixuri, suport pentru scris, ascuţitor de creion

 

Articole personale

-      adăpost personal portabil (corturi, prelate, mese, scaune, felinare pe baterii/gaz în tuburi de plastic

-      îmbrăcăminte adecvată sezonului, stării vremii şi duratei deplasării

-      trusă de igienă: săpun, trusă de bărbierit, deodorant, piepten, hârtie igienică

-      articole pentru vreme rea şi de protecţie, haine călduroase, căciuli etc. în funcţie de necesităţi

-      sac de dormit, saltea pe burete, pernă, dopuri de urechi

-      gustări cu mare putere energizantă

-      alimente uscate uşor de preparat cu durată lungă de înmagazinare

-      echipament pentru prepararea alimentelor în caz de nevoie

-      recipiente pentru apă umplute înainte de plecare

-      trusă de prim-ajutor, medicaţia personală cu prescriere pentru o săptămână

-      bani, inclusiv o mare cantitate de monede pentru aparate automate şi taxe

-      cartelă telefonică de apel

 

Informaţii:

-      carduri de identitate sau alte autorizaţii

-      copia autorizaţiei de radioamator

-      lista frecvenţelor şi a programele reţelelor

-      hărţi, atât stradale cât şi topografice

-      numere de telefon, adrese de e-mail şi de internet importante

-      informaţii de contact pentru alţi membri ai grupului pentru telecomunicaţii de urgenţă

-      copie a planului de urgenţă

-      liste de resurse: cine trebuie sunat pentru ce fel de probleme

-      formulare pentru mesaje pretipărite

-      pagini sau caiete de log

-      formulare-tip folosite de agenţia deservită

-      coli de hârtie sau carneţele cu pagină de format A4

-      pagini adezive

-      agrafe şi benzi adezive

-      plicuri

-      capsator, capse de rezervă

 

Fragmentarea trusei de urgenţă

S-ar putea să doriţi fragmentarea trusei dumneavoastră de urgenţă în pachete mai mici. Iată câteva idei:

 

-      trusă de deplasare rapidă: trusă de portabilă, obiecte personale importante puse într-un rucsac mare

-      truse cu aparatură VHF/UHF pentru locaţii fixe

-      trusă de accesorii şi unelte

-      trusă pentru alimentare de urgenţă

-      trusă personală pentru durată scurtă sau lungă în saci marinăreşti

-      bucătărie de campanie şi cutii pentru alimente în ambalaje de plastic

 

E posibil să nu doriţi preambalarea anumitor articole din raţiuni de costuri sau termen de expirare. Păstraţi o listă a acestor articole în trusa dumneavoastră de urgenţă pentru a vă aminti să le adăugaţi în ultimul moment.

 

Planificarea din timp

Atunci când va sosi timpul veţi avea nevoie să ştiţi unde să mergeţi şi ce trebuie să faceţi. Deţinerea din timp a acestor informaţii vă va ajuta să reacţionaţi mai rapid şi mai eficient. Nu e întotdeauna posibil să cunoaşteţi cu anticipaţie aceste lucruri, mai ales dacă nu vi s-a repartizat o sarcină specială.

Răspunsurile la următoarele întrebări simple v-ar putea fi de ajutor:

 

-      Pe ce frecvenţă trebuie să ascultaţi la început?

-      Există şi o frecvenţă de rezervă?

-      Dacă un repetor a fost scos din uz care e frecvenţa simplex folosită de reţea?

-      Care sunt reţelele care vor fi activate mai întâi?

-      Trebuie să vă prezentaţi într-o locaţie predeterminată sau ea va fi stabilită în funcţie de necesităţi? Informaţi-vă despre locul în care veţi fi probabil trimis pentru a vă familiariza cu resursele, cerinţele şi limitările sale. De exemplu dacă aţi fost repartizat la un anumit adăpost aţi putea să solicitaţi superiorilor dumneavoastră din telecomunicaţiile de urgenţă să vi se programeze o vizită sau staţi de vorbă cu alte persoane care cunosc locaţia respectivă.

-      Veţi avea nevoie de un cablu de antenă lung pentru a ajunge cu el de la poziţia de operare la acoperiş?

-      Există în locaţie antene şi cabluri deja instalate sau va fi nevoie să aduceţi propriile dumneavoastră antene şi cabluri?

-      Veţi fi într-o cameră împreună cu toată lumea sau într-o cameră separată?

-      Există o sursă sigură de alimentare cu energie electrică în posibila locaţie de operare?

-      Dispune clădirea de o alimentare cu apă independentă şi sigură?

-      Există o bună acoperire cu semnal pentru telefoane celulare în interiorul clădirii?

-      Puteţi accesa cu uşurinţă repetorul local cu antenuţa de cauciuc a portabilei sau aveţi nevoie de o antenă mai eficientă sau de una cu câştig?

-      Dacă repetoarele nu sunt funcţionale la ce distanţă puteţi comunica pe un canal simplex?

-      Veţi avea nevoie de un radio de unde scurte pentru a accesa reţeaua? Dacă veţi fi alocat unui centru de operaţiuni de urgenţă, la o şcoală, la un spital sau într-un alt punct de lucru care dispune de propriul său sistem radio aflaţi în ce condiţii veţi fi solicitat sau capabil să-l folosiţi, unde se află şi cum funcţionează. În afară de radiouri luaţi în considerare copiatoarele, calculatoarele, aparatele de fax, sistemul telefonic şi alte echipamente potenţial utile. Luaţi în considerare existenţa unor ieşiri de urgenţă. Dacă aţi putea ajunge în calea unei furtuni sau a altor condiţii primejdioase aflaţi toate căile posibile de a părăsi zona. Dacă veţi fi staţionat într-o clădire mare, cum ar fi o şcoală sau un spital, aflaţi locul ieşirilor de incendiu şi care sunt zonele de parcare cele mai sigure pentru autovehiculul dumneavoastră.

 

Pregătire şi educaţie

Dacă o agenţie deservită oferă voluntarilor în telecomunicaţiile de urgenţă cursuri de pregătire şi de specializare profitaţi de oportunitate. Managerii telecomunicaţiilor de urgenţă ar trebui să vă înveţe cum funcţionează organizaţia agenţiei deservite. Învăţaţi-i necesităţile şi felul în care puteţi să le satisfaceţi cel mai bine. Lucraţi în cadrul propriei dumneavoastră organizaţii de telecomunciaţii pentru a obţine orice pregătire suplimentară sau orice informaţii de care aţi putea avea nevoie. Numeroase agenţii de gestionare a situaţiilor de urgenţă sau guvernele naţionale oferă cursuri de pregătire adiţională în domenii ca monitorizarea radiologică, organizarea adăposturilor, măsurile adecvate şi evacuarea în cazul unor calamităţi.

Propriul dumneavoastră grup poate oferi o pregătire generală sau axată pe relaţia cu agenţiile în domeniul gestionării mesajelor şi al operaţiunilor în reţea în condiţii de urgenţă. În cazul în care grupul dumneavoastră deţine propriul echipament ar trebui să ofere oportunităţi membrilor săi pentru a se familiariza cu instalarea acestuia şi operarea în teren.

Pe cont propriu instalaţi şi testaţi echipamentul dumneavoastră personal în condiţii de teren pentru a vă asigura că funcţionează conform aşteptărilor. Participaţi la orice exerciţii care se ivesc în zona dumneavoastră. Unele dintre ele sunt menite să introducă sau să testeze abilităţi sau sisteme specifice, altele să testeze întreaga reacţie în cazul calamităţilor.

 

Capitolul 16

Opţiuni pentru echipamentele radio

 

Transivere: VHF/UHF

Cea mai răspândită alegere pentru telecomunicaţii de urgenţă este un transiver mobil dual-band FM de 35-50 waţi. De regulă radiourile din această categorie sunt solide şi rezistente şi pot sta în emisie continuă perioade de timp suficient de lungi, cu toate că utilizarea unui ventilator exterior e întotdeauna binevenită în cazul că aparatul nu are unul incorporat.

Transiverele portabile ar trebui folosite numai în situaţiile în care este necesară o portabilitate extremă, cum ar fi însoţirea pas cu pas a unei persoane oficiale sau când bateriile adecvate sau alte surse de energie nu sunt disponibile.

Nu ar trebui să vă bazaţi pe radiourile portabile când e nevoie să staţi în emisie lungi perioade de timp la putere maximă, pentru că ele se pot supraîncălzi şi ceda.

Atât radiourile portabile cât şi cele şi mobile dual-band pot fi folosite pentru a monitoriza mai mult decât o reţea, unele modele fiind utilizabile pentru recepţionarea simultană a mai multor frecvenţe pe aceeaşi bandă (facilitate cunoscută sub denumirea de capabilitate «dual watch»). Unele transivere mobile au ieşire pentru difuzor extern separat pentru fiecare bandă. Pentru locaţii de trafic situate la altitudine, cum ar fi net-controlul sau un centru de operaţiuni de urgenţă un radio separat pentru fiecare reţea este o alegere mai bună, dat fiind că permite folosirea lor simultană de către diferiţi operatori. (Antenele trebuie separate corespunzător pentru a se evita desensibilizarea.)

Multe transivere dual-band oferă şi funcţiunea de «cross-band repeater», util pentru conectarea de portabile locale cu repetoare depărtate sau pe rolul de repetor, plasat pe o colină şi uşor instalabil. O reală operaţiune prin repetor este posibilă numai dacă toate staţiile mobile şi portabile deţin adevărate radiouri dual-band. Anumite radiouri numite «dual» sau «twin» (geamăn) nu permit operaţiuni simultane sau cross-band  (legătură cu o staţie aflată pe o altă bandă) – citiţi cu atenţie caracteristicile tehnice înainte de a achiziţiona un aparat.

 

Transivere: HF

Operaţiuni dintr-un centru pentru situaţii de urgenţă dotat cu un generator pot fi realizate cu un radio alimentat cu curent alternativ, însă comunicaţiile atât prin alimentare AC cât şi cu DC asigură posibilitatea de a se opera în orice condiţii. Majoritatea radiourilor de unde scurte pe 12 volţi intră în categoria celor cu 100 de waţi sau cu QRP (mai puţin de 5 waţi). Cu excepţia cazului în care consumul de energie este extrem de important ar trebui folosite radiouri de 100 de waţi cu putere de ieşire variabilă. Aceasta vă conferă abilitatea de a depăşi zgomotul existent în locaţia staţiei receptoare folosind putere mai mare sau, la nevoie,  de a reduce puterea pentru a economisi energia bateriei.

Nu întrebuinţaţi invertoare DC-AC pentru a alimenta radiouri HF. Cele mai multe folosesc un proces de conversie care generează un zgomot RF de bandă largă pe frecvenţele de unde scurte dificil de suprimat. În orice caz alimentarea directă DC este mai eficientă.

 

Toleranţa de voltaj şi consumul de curent

Anumite transivere alimentate nominal la 12 volţi DC au în realitate o gamă mai degrabă îngustă a voltajului cu care acestea vor funcţiona (de exemplu de la 13,0 la 13,8 volţi). Chiar şi puterea livrată de o baterie de bună calitate poate să scadă sub această limită acceptabilă prin descărcarea ei. Transiverele cu o gamă largă a voltajelor acceptabile (de exemplu 11,5 la 15 volţi) sunt de preferat în situaţii în care nu este nevoie decât de o putere limitată; ele vor continua să funcţioneze pe măsură ce bateria externă se descarcă.

În mod asemănător anumite transivere absorb mai mult curent decât altele în timpul recepţiei. Dacă transiverul pe care l-aţi ales absoarbe un curent situat în marja superioară căutaţi în meniu setările care vor scădea absorbţia de curent, mai ales atunci când veţi opera cu o sursă de putere limitată.

 

Performanţa radiourilor la recepţie

Pentru radiourile destinate lucrului pe toate benzile mai multe aspecte ale performanţelor unui receptor radio pot influenţa negativ oportunitatea de a fi folosite pentru telecomunicaţii de urgenţă. Printre acestea se numără sensibilitatea (capacitatea de a recepţiona semnale slabe), selectivitatea (capacitatea de a  rejecta semnale provenind de pe frecvenţe învecinate) şi eliminarea intermodulaţiilor (capacitatea de a preveni ca semnale nedorite să se mixeze în interiorul receptorului şi să producă interferenţe). Dacă nu aveţi experienţă în compararea caracteristicilor radiourilor cereţi îndrumări de la alţi radioamatori mai experimentaţi.

Atunci când se operează în apropierea unor emiţătoare radio aparţinând unor servicii publice sau unor companii capacitatea unui receptor FM de a rejecta intermodulaţiile este importantă. În general radiourile mobile au o capacitate de rejecţie mai bună decât portabilele, dar ar trebui să consultaţi caracteristicile fiecărui model în parte.

Există filtre externe împotriva intermodulaţiilor (filtre trece-bandă), dar ele se adaugă costului, complexităţii, dimensiunii şi greutăţii echipamentului. De asemenea filtrele trece-bandă vă vor împiedica să folosiţi un radio de bandă largă pentru a monitoriza frecvenţele serviciilor publice.

Anumite radiouri mobile FM mai vechi, destinate recepţionării exclusive a benzilor de radioamatori au un filtraj mai bun decât radiourile mai noi cu capabilitate de recepţie de bandă largă, făcându-le mai imune la intermodulaţii şi la interferenţe de pe canalele învecinate. Filtrele la recepţie sunt importante pentru operaţiunile eficiente pe unde scurte. Alegeţi filtre potrivite pentru tipul de operaţiuni la care foarte probabil urmează să participaţi, inclusiv pentru CW, RTTY şi fonie.

Prelucrarea digitală a semnalului (Digital Signal Processing, DSP) pare să fie singura şi totodată cea mai importantă facilitate de filtraj disponibilă. Circuite DSP interne sau externe pot asigura o recepţie clară a semnalelor, care altminteri nu ar fi posibilă în situaţii cu interferenţe puternice.

Atenuatoarele de zgomot (noise blankers, NB) se folosesc pentru a reduce zgomotele provenind de la linii de alimentare, de la sistemele de aprindere ale vehiculelor şi ale generatoarelor, precum şi din diferite alte surse. Deşi majoritatea radiourilor HF dispun de o formă sau alta de atenuatoare de zgomot, unele sunt mai bune decât altele. Testaţi-vă radioul într-un mediu zgomotos corespunzător înainte de a-l destina folosirii sale pentru telecomunicaţii de urgenţă.

 

Antene VHF/UHF

O antenă bună, instalată la o înălţime cât mai mare posibilă şi fără pierderi mari pe linia de alimentare este mai importantă decât o putere de emisie mare. Nu numai câ produce un câştig atât emiţătorului cât şi receptorului, dar permite totodată reducerea puterii de ieşire, prelungind prin aceasta durata de viaţă a bateriei. Pe un teren relativ plat este posibilă folosirea unei antene dual-band montată pe un pilon, cu un câştig de cel puţin 3 dBd.

Dacă operaţi dintr-o vale unghiul de radiaţie mic al unei antene cu câştig  ar putea face dificilă propagarea semnalului de la joasă înălţime. Antenele cu câştig mic sau un câştig «unity» (care nici nu amplifică dar nici nu diminuează semnalul) au lobi de radiaţie mai consistenţi şi sunt mai indicate pentru acest scop. Antenele J-pole cu câştig zero sunt solide, ieftine şi uşor de construit. În banda de 2 metri se pot folosi pentru o acoperire direcţională cu un câştig de circa 7 dBd antene Yagi cu trei sau patru elemenţi. Se găsesc cu uşurinţă astfel de antene rabatabile şi compacte. Pentru utilizarea lor permanentă cu o staţie de bază luaţi în considerare o antenă industrială colineară. În majoritatea versiunilor pentru 2 metri ele vor funcţiona bine şi pe banda de 70 de cm. Antenele industriale de tip dipol array deschis vor lucra bine pe o singură bandă şi sunt mai solide decât o antenă colineară din fibră de sticlă.

O antenă magnetică mobilă poate fi utilă pentru operaţiuni din vehiculul altcuiva. Aceste antene pot fi folosite şi în interior, lipindu-le chiar şi cu susul în jos pe orice suprafaţă de oţel, cum ar fi dulapuri, grinde sau conducte.

Antenuţele radiourilor portabile (cunoscute în limba engleză ca «rubber duckies») au un câştig negativ. Folosiţi pentru majoritatea operaţiunilor o antenă flexibilă de cel puţin ¼ lambda şi luaţi în considerare o antenă telescopică de 5/8 lambda pentru distanţe mai mari  în zone deschise în care lungimea suplimentară şi lipsa flexibilităţii nu reprezintă o problemă.

Antenele J-pole înfăşurabile făcute din panglică de 300 de ohmi pot fi fixate pe un zid sau întinse pe un pom cu o coardă rezistentă. Înălţimea suplimentară poate constitui o mare diferenţă. Dacă e necesar chiar şi antenă magentică ½ lambda poate fi utilizată cu radiourile portabile.

 

Antene pentru unde scurte

Nu există o antenă perfectă pentru operaţiuni pe benzile de unde scurte. Alegerea dumneavoastră depinde de dimensiunea şi calitatea terenului din zona pe care trebuie s-o acoperiţi, precum şi de condiţiile în care trebuie s-o instalaţi şi s-o folosiţi.

Pentru operaţiuni locale (la distanţe de până la câteva sute de kilometri) o simplă sârmă de lungime aleatorie sau un dipol întins la o înălţime de mai puţin de ¼ lambda de sol lucrează bine şi este uşor de instalat. Această antenă este cunoscută sub denumirea Near Vertical incidence Skyway (NVIS). Semnalul este radiat în direcţie aproape verticală şi apoi se reflectă din ionosferă direct  în jos. În timpul perioadelor de activitate solară puternică propagarea NVIS acţionează cel mai bine pe banda de 40 de metri în timpul zilei, pentru a trece apoi pe 80 de metri în jurul orelor asfinţitului. În timpul perioadelor de minimă ale ciclului solar banda de 80 de metri poate fi cea mai utilizabilă bandă NVIS în cursul zilei şi s-ar putea ca în timpul nopţii să fie necesară folosirea benzii de 160 de metri. Noua bandă de 60 de metri disponibilă în numeroase zone ale lumii este de asemenea ideală pentru operaţiuni NVIS.

Pentru majoritatea antenelor portabile de sârmă (mai ales pentru antenele NVIS) este necesar un acordor de antenă (transmatch sau antenna tuner, ATU). Impedanţa antenei va varia în funcţie de înălţimea ei deasupra solului şi de proximitatea faţă de obiectele din jur, ceea ce poate cauza probleme reale chiar şi în cazul unor instalări atente. Un transmatch automatic este de dorit, dat fiind că este mai rapid şi mai uşor de folosit. Numeroase radiouri moderne au acest accesoriu incorporat. Adăugaţi o ţeavă pentru împământare, clame şi cablu în trusa dumneavoastră, pentru că aproape toate radiourile şi ATU-urile necesită o bună împământare pentru a funcţiona eficient.

Pentru comunicaţii care depăşesc 300 de kilometri ar putea da rezultate bune un vertical cu trapuri, deşi nu are capacitatea de a rejecta interferenţe provenind din alte direcţii. Antenele mobile de tip «nuia» pot fi şi ele funcţionale, însă cu o eficienţă mult diminuată. Beneficiile unei antene mobile constau în dimensiunea şi durabilitatea ei.

Antenele direcţionale (beamuri) asigură cea mai bună performanţă pentru reţele destinate unor zone foarte întinse pe benzile de 10 şi 20 de metri, dat fiind că ele maximizează semnalele dorite şi reduc interferenţele provenite de la staţii situate în alte direcţii. Această calitate poate fi esenţială în condiţii de propagare slabe. Însă antenele beam au şi un număr de limitări care ar trebui luate în calcul. De obicei ele sunt scumpe, au dimensiuni mari şi sunt dificile de înmagazinat şi de transportat. În cazul instalaţiilor pe teren pot fi greu de montat la o înălţime optimă şi s-ar putea să nu reziste unor furtuni. O strategie posibilă este să vă bizuiţi pe dipolii de sârmă instalaţi şi reparaţi până când condiţiile vor permite instalarea în siguranţă a antenelor beam.

În benzile de unde scurte alegerea dintre cablul coaxial şi «scăriţă» (izolată, nu sârmă goală) va depinde de situaţia dumneavoastră. Linia de alimentare cu scăriţă oferă o pierdere ceva mai mică, însă trebuie acordată mai multă atenţie poziţionării sale, mai ales în apropierea unor obiecte metalice sau acolo unde oamenii ar putea să se atingă de ea. Cablul coaxial este mult mai puţin expus problemelor cauzate de poziţionarea lângă obiecte metalice sau alte cabluri.

 

Accesorii de operare

Căştile sunt utile în orice situaţie şi sunt chiar de neînlocuit în numeroase locaţii. Operatorii dintr-un post de comandă în care funcţionează mai multe radiouri trebuie să folosească căşti. Ele sunt utile şi în locaţii cum ar fi adăposturile Crucii Roşii, în scopul de a evita deranjarea rezidenţilor şi a celorlalţi voluntari care încearcă să se odihnească puţin.

Anumite radiouri şi căşti au o capabilitate VOX (voice operated transmit). În timpul operaţiunilor pentru telecomunicaţii de urgenţă acest VOX trebuie întotdeauna dezactivat, iar în locul său trebuie folosite butoanele de PTT (push-to talk). Transmisiuni accidentale cauzate de zgomotul de fond şi de conversaţii pot întrerupe comunicaţii esenţiale ale reţelei. Ca o alternativă la VOX gândiţi-vă să folosiţi un microfon de masă sau o pedală de picior pentru a comuta pe emisie. O combinaţie microfon-cască şi o pedală funcţionează şi ele cu rezultate bune.

 

Baterii

Energia furnizată de baterii este crucială pentru operaţiunile în comunicaţii de urgenţă. De obicei nu vă puteţi bizui pe faptul că energia AC va fi disponibilă în orice scop, iar operaţiunile în portabil sunt de obicei de durată mai lungă. Bateriile trebuie alese astfel încât să se potrivească cu greutatea maximă a echipamentului şi cu durata până la care operaţiunea trebuie să continue înainte ca ele să poată fi reîncărcate.

NiCad, NiMH şi Li-Ion: pentru transiverele portabile tipul bateriei interne este determinat de producător. Pentru dimensiunile lor bateriile NiMH acumulează ceva mai multă energie decât bateriile NiCad. Multe radiouri mai mici folosesc baterii Lithium Ion (Li-Ion), care au densităţi mult mai mari de energie, fără a manifesta «efectul de memorie» al bateriilor NiCad. Pentru numeroase radiouri portabile se găsesc opţional cutii pentru baterii alcaline AA şi se numără printre accesoriile recomandate pentru comunicaţii de urgenţă. Bateriile alcaline obişnuite au şi ele o densitate de energie ceva mai mare decât bateriile NiCad, pot fi găsite în majoritatea magazinelor şi s-ar putea să nu existe o altă alternativă dacă nu aveţi posibilitatea de a vă încărca celelalte baterii. Majoritatea radiourilor portabile vor accepta o conexiune externă la 13,8 Vdc de la bricheta maşinii sau folosirea unei baterii externe.   

Bateriile externe de orice tip pot fi folosite cu o portabilă atât timp cât se respectă voltajul şi polaritatea. Mici celule cu gel de 12-15 volţi şi anumite pachete de baterii destinate alimentării unor unelte şi unor camere video portabile sunt de asemenea nişte posibilităţi. Pentru o flexibilitate maximă pregătiţi un cablu de alimentare DC pentru fiecare dintre radiourile dumneavoastră, cu adaptoare corespunzătoare, însă monturile Anderson s-ar putea să nu reziste unor repetate manevre de conectare şi deconectare fără să se deterioreze.

Standardizarea naţională într-o ţară sau o regiune permite schimbarea şi partajarea echipamentelor la nevoie. Ar trebui să vă consultaţi cu voluntarii comunicaţiilor de urgenţă experimentaţi din zona dumneavoastră pentru a determina conectorul standard folosit. Dacă nu există un standard încurajaţi-i pe colegii dumneavoastră să adopte un standard.

 

Panouri solare

Acestea sunt lesne disponibile şi la preţuri din ce în ce mai modice. Ele constituie încă o posibilitate pentru alimentarea unui echipament în teren atunci când vremea şi condiţiile locului permit folosirea lor. Atunci când optaţi pentru un echipament solar sfătuiţi-vă cu vânzătorul în privinţa dimensiunii cerute a panourilor şi a controlerului pentru uzul dumneavoastră specific.

 

Invertoare DC-AC

Deşi alimentarea directă cu energie DC este mai eficientă şi ar trebui folosită ori de câte ori e posibil invertoarele pot fi utilizate pentru echipamente care nu pot fi alimentate direct cu 12 VDC. Nu toate invertoarele sunt potrivite pentru a fi folosite cu radiouri, calculatoare sau anumite tipuri de încărcătoare de baterii. Cele mai bune invertoare sunt cele cu output de «undă sinusoidală pură». Invertoarele cu output de «undă sinusoidală modificată» s-ar putea să nu opereze anumite încărcătoare pentru baterii mici sau alte echipamente dependente de caracteristica undei. În plus toate invertoarele cu «conversie de înaltă frecvenţă» generează zgomot apreciabil de radiofrecvenţă dacă nu sunt filtrate, atât radiat cât şi la outputul AC. Testaţi-vă invertorul cu radiourile dumneavoastră, cu alimentatoarele şi cu accesoriile (chiar şi cu cele din preajmă care lucrează pe DC) şi la sarcini diverse înainte de a vă baza pe ele în cazul folosirii lor în telecomunicaţiile de urgenţă.

Filtrajul eficient pentru VHF şi UHF poate fi adăugat destul de simplu (folosind condensatori pe intrarea DC şi inele de ferită la ieşirea AC), însă reducerea zgomotului HF este mult mai dificilă. Invertoarele ar trebui împământate în timpul operării, atât din raţiuni de siguranţă cât şi pentru reducerea zgomotului de radiofrecvenţă radiat.

Ca alternativă la un invertor gândiţi-vă la o sursă de calculator neîntreruptibilă (uninterruptibile power source, UPS)  de dimensiune medie pe 12V. Unităţile mai mici pe undă rectangulară nu sunt destinate unor aplicaţii în sarcină continuă, dar cele mai mari cu undă sinusoidală pură sunt bune. Majoritatea unităţilor cu undă sinusoidală pură folosesc baterii interne. Sursele neîntreruptibile mai mari lucrează pe 24 sau 48 de volţi şi necesită două sau patru baterii externe puse în serie. Unităţile UPS au o limită a numărului de baterii epuizate pe care le pot reîncărca, dar nu există o limită a numărului de baterii care le pot fi ataşate pentru a extinde timpul de operare.

 

Generatoarele sunt de obicei necesare în posturile de comandă şi în adăposturi pentru iluminat, pentru prepararea alimentelor şi pentru alte echipamente. Echipamentul radio poate fi operat de la acelaşi generator sau de la un alt generator, dar pentru siguranţă asiguraţi-vă că generatoarele multiple aflate în aceeaşi locaţie sunt legate la un sistem de împământare comun. Nu toate generatoarele au un reglaj adecvat a voltajului, iar generatoarele partajate pot avea de făcut faţă unor sarcini foarte diferite. Ar trebui să faceţi un test de reglaj folosind o unealtă de forţă puternică sau un alt dispozitiv rezistent înainte de a conecta un echipament sensibil. Un voltmetru ar trebui să se afle în echipamentul dumneavoastră în orice moment în care se folosesc surse auxiliare de putere.

Nivelul zgomotului poate constitui un motiv de preocupare în cazul generatoarelor. Unele dintre ele sunt deosebit de zgomotoase, pot induce un grad de dificultate în timpul operaţiunilor radio şi pot creşte gradul de oboseală al operatorului. Un generator zgomotos situat într-un adăpost poate tulbura odihna ocupanţilor şi poate intensifica nivelul de stres al unor oameni deja stresaţi de întâmplările la care au fost expuşi. Din nefericire generatoarele mai puţin zgomotoase tind să fie şi semnificativ mai costisitoare. Luaţi în considerare şi alte opţiuni, cum ar fi aceea de a plasa generatorul la o distanţă mai mare şi de a folosi cabluri de alimentare mai solide pentru a compensa pierderile. Plasarea generatorului mai departe de clădire poate preveni şi pătrunderea fumului în interior şi producerea intoxicărilor cu monoxid de carbon, o problemă frecventă în cazul utilizării generatoarelor de urgenţă.

 

Numeroase alte dispozitive pot fi utile atunci când se lucrează cu generatoare sau surse de alimentare AC instabile. Supresoarele de supratensiune de bună calitate, regulatoare de tensiune şi limitatoare de putere pot ajuta la protejarea echipamentului dumneavoastră de generatoarele defecte. Transformatoarele de tensiune variabilă (variac) pot fi folositoare pentru a compensa condiţiile variabile ale alimentării.

 

Echipament pentru alte moduri

Dacă plănuiţi să operaţi într-unul dintre modurile digitale (packet, APRS, AMTOR, PSK31 etc) veţi avea anevoie şi de un calculator şi probabil de un TNC sau o interfaţă cu placa de sunet a calculatorului.  Unele dintre radiourile mai noi au TNC-uri incorporate. Asiguguraţi-vă că aţi identificat toate accesoriile, inclusiv softul şi cablurile necesare pentru fiecare dintre moduri. Gândiţi-vă şi la energia necesară operării tuturor radiourilor şi a accesoriilor atunci când vă alegeţi bateriile şi alimentatoarele. Probabil că bateria internă a laptopului dumneavoastră nu va rezista suficicient de mult pentru a vă putea încheia tura cu ea. Fiţi pregătit cu un alimentator DC extern sau un invertor DC-AC. Dacă veţi avea nevoie şi de documente pe hârtie veţi avea nevoie şi de o imprimantă, majoritatea dintre ele fiind alimentate cu curent alternativ.

 

Scanere şi alte echipamente utile

În plus faţă de echipamentul dumneavoastră de radioamator s-ar putea să vă fie utile şi alte câteva aparate:

 

-      un radio scaner multiband (pentru monitorizarea serviciului public şi a canalelor media

-      un telefon celular (chiar şi un telefon neînregistrat poate fi folosit pentru a apela serviciile de urgenţă)

-      un casetofon portabil cu VOX (pentru logarea şi înregistrarea evenimentelor importante)

-      un radio AM/FM (pentru monitorizarea rapoartelor media)

-      un televizor portabil (idem)

-      un calculator laptop cu soft de logare sau cu pachet specific pentru comunicaţii de urgenţă instalat

 

Testarea staţiei complete

După ce v-aţi ales echipamentul (pe cât posibil din timp) testaţi-l pe teren în condiţii de calamitate simulată. Operaţiunile de urgenţă simulată pot adăuga experienţei dumneavoastră elementul operării multiple, simultane pe mai multe benzi şi moduri pentru o perioadă extinsă de timp. Încercaţi să testaţi toate elementele sistemului dumneavoastră conectate între ele, de la alimentatoare la antene şi încercaţi cât mai multe combinaţii posibile. De pildă folosiţi generatorul, apoi comutaţi pe baterii. Încercaţi să încărcaţi bateriile de la panourile solare şi de la generator. Folosiţi antena NVIS în timp ce operaţi pe baterii şi apoi cu generatorul. Această procedură va evidenţia orice interacţiune sau interferenţă între echipamente şi vă va permite să rezolvaţi problemele acum – înainte ca operaţiunea propriu-zisă să devină o chestiune de viaţă şi de moarte.

  

Capitolul 17

Activarea de urgenţă

 

Cum voi afla?

Metoda concretă prin care voluntarii telecomunicaţiilor de urgenţă sunt notificaţi în privinţa activării va fi stabilită local, însă indicaţiile de mai jos creionează unele dintre cele mai răspândite metode. Pentru început trebuie să fiţi înregistrat în avans într-un grup local pentru telecomunicaţii de urgenţă pentru ca să figuraţi pe lista lor de notificări. Integrarea unor voluntarii sosiţi «în ultimul moment» într-o activitate, prin natura ei confuză, a unei situaţii de urgenţă este extrem de dificilă. Alăturaţi-vă grupului cu mult timp înaintea oricărei urgenţe, acceptaţi instructajul pe care vi-l oferă şi fiţi pregătit atunci soseşte apelul.

Fiecare grup de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să deţină un plan oficial, scris, creat în colaborare cu oricare dintre agenţiile deservite pentru a-şi activa membrii în caz de necesitate. Planul ar trebui stabilit în detaliu şi redus apoi la o simplă «listă de control» pe care atât persoanele oficiale ale agenţiei deservite cât şi managerii telecomunicaţiilor de urgenţă s-o aibă permanent la îndemână. Planul trebuie să prezinte amănunţit circumstanţele în care se poate produce activarea telecomunicaţiei de urgenţă, cine pe cine va anunţa şi diversele metode de contact care pot fi folosite în acest scop. Lista de control poate conţine şi numerele de telefon şi alte informaţii de contact pentru fiecare persoană individuală prezentă pe listă, în ordinea în care se poate recurge la ea. Informaţia ar trebui verificată şi actualizată periodic. Fiecare membru ar trebui să cunoască planul şi să-l urmeze cu stricteţe.

 

Notificarea iniţială de către o agenţie deservită

Este indicată metoda de a avea trei sau patru membri care să joace rolul de persoane de legătură în cazul activării în relaţia cu oricare agenţie deservită. Atunci când e nevoie de voluntari pentru o telecomunicaţie de urgenţă unul dintre aceşti membri va fi cel apelat mai întâi. Nu vă bazaţi niciodată pe o unică persoană de contact. Dacă persoana respectivă este indisponibilă din anumite motive agenţia deservită ar trebui să poată recurge la una sau mai multe alternative. Celelalte persoane de legătură ar putea fi chemate la telefonul de la locul de muncă, cel de acasă sau pe telefonul lor celular. Orice agenţie deservită ar trebui să deţină toate numerele de telefon posibile, inclusiv cele de fax şi de mobil, chiar şi adresele de e-mail.

 

Sisteme de alertare în grup

Din momentul în care o persoană de legătură a fost notificată pot fi folosite o serie de metode de alertare în grup. Cele mai uzuale sunt descrise în cele ce urmează. Nu trebuie să se pună bază pe niciuna dintre acestea, dat fiind că condţiile de urgenţă ar putea să le facă inutilizabile. Sistemele de paging şi repetoarele radioamatorilor ar putea fi inoperante, liniile telefonice căzute, iar internetul nefuncţional. Repet, un plan scris şi o listă de control ar trebui redactate cu mult timp înainte şi actualizate periodic.

 

Arborele telefonic: În acest sistem persoana de legătură cheamă doi membri, care la rândul lor cheamă alţi doi membri, şi aşa mai departe, până când întregul grup ajunge să fie notificat. În cazul în care vreuna dintre persoane nu poate fi contactată persoana care cheamă ar trebui să-i apeleze pe membrii pe care persoana necontactată le-ar fi chemat dacă s-ar fi reuşit contactarea ei. Această metodă va asigura ca «arborele» să nu se rupă. Mesajele ar trebui înregistrate pe toţi roboţii telefonici şi în toate căsuţele vocale.

 

Mesageria de text: Chiar şi în situaţia în care sistemele de telefonie celulară sunt supraîncărcate poate exista posibilitatea de a se recurge la mesageria de text. În funcţie de telefonul dumneavoastră celular ar putea fi creată o listă de contacte pentru a se expedia rapid mesaje fiecărei persoane de pe listă. E adevărat pe de altă parte că mesajele expediate prin sisteme de telefonie celulară pot ajunge la destinaţie cu o întârziere de mai multe ore în perioadele în care gradul de utilizare al sistemului este intens.

 

Paging:  [Pager, pagere, s. n. (anglicism) - Dispozitiv electronic de mici dimensiuni pentru transmiterea unor scurte mesaje scrise și care emite scurte sunete înalte pentru a avertiza persoana care-l poartă că trebuie să dea telefon cuiva]

Unele grupuri folosesc POCSAG (digital) bitonal sau un semnal de paging similar pe un repetor de radioamatori local cu o mare acoperire, activând pagere de voce comerciale sau digitale care au fost modificate pentru a monitoriza frecvenţa repetorului. O metodă ieftină de paging a unui grup care foloseşte un repetor de amatori este folosirea unui anumit ton numit Continuous Tone Coded Squelch System (CTCSS). Membrii îşi ţin radiourile deschise în modul «CTCSS decode» în perioadele în care nu ascultă activ repetorul. Atunci când este activat tonul CTCSS corect pentru mobilizarea telecomunicaţiei de urgenţă toată lumea poate auzi transmisiunile.

Dat fiind că noile radiouri includ decodorul CTCSS ca facilitate-standard sau opţional la preţ modic această metodă este în general lesne de implementat.      S-ar putea ca tonurile să fie generate de repetorul însuşi, pentru că multe repetoare nu vor «transmite» tonurile recepţionate. Dacă repetorul nu funcţionează o operare mobilă simplex pe frecvenţa de ieşire a repetorului dintr-o locaţie înaltă sau centrală ar putea da deseori un rezultat foarte bun.

 

E-mail: Cu toate că s-ar putea să nu parvină imediat membrilor oriunde aceştia se află, e-mailul este o bună posibilitate de rezervă câtă vreme ea continuă să funcţioneze. Mulţi au tot timpul acasă şi la locul de muncă conexiuni de internet de mare viteză şi majoritatea oamenilor îşi verifică frecvent contul de e-mail. Cineva care nu a putut fi contactat pe alte căi ar putea să-şi consulte corespondenţa de e-mail chiar şi după trecerea a câteva ore, la fel cum şi-ar asculta mesajele robotului telefonic sau cele ale căsuţei vocale.

 

Autoactivare: Dacă aţi aflaţi de un incident sau de o situaţie care ar necesita activarea grupului dumneavastră pentru telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să luaţi imediat măsuri pentru a deveni dumneavoastră înşivă disponibil. În funcţie de planul de activare al grupului de care aparţineţi aceasta ar putea însemna monitorizarea frecvenţelor reţelei sau ale agenţiei deservite la care sunteţi arondat sau contactarea uneia sau mai multor persoane competente din grupul de telecomunicaţii de urgenţă sau din agenţia deservită. Nu uitaţi: dacă nu sunteţi autorizat în mod expres să contactaţi direct personalul agenţiei deservite sau să vă deplasaţi în locaţia incidentului nu o faceţi. Cunoaşteţi-vă planul şi urmaţi-l.

 

Am fost notificat – acum ce trebuie să fac?

Planul de activare al grupului dumneavoastră ar trebui să îl încunoştinţeze pe fiecare membru ce măsuri trebuie să ia imediat după ce află de activarea telecomunicaţiei de urgenţă. În majoritatea cazurilor primul pas ar trebui să fie semnalarea prezenţei pe o frecvenţă sau într-un repetor stabilit. Dacă repetorul este folosit ca principal punct de întâlnire al membrilor ar trebui stabilită şi o frecvenţă de rezervă simplex (frecvenţa de ieşire a repetorului ar putea juca acest rol) pentru situaţia în care repetorul nu mai e operaţional. În alte cazuri anumiţi membri ar putea avea şi sarcini speciale. Printre acestea s-ar număra contactarea agenţiei deservite, deplasarea într-o anumită locaţie, cum ar fi centrul de comandă sau îndeplinirea anumitor pregătiri. Aceşti membri ar trebui să-şi semnaleze rapid prezenţa în reţeaua de «activare» pentru a aduce la cunoştinţa managerilor telecomunicaţiilor de urgenţă că au fost contactaţi şi că dau curs apelului.

Una dintre staţiile de legătură ar trebui să fie disponibile în reţea pentru a furniza informaţii suplimentare din partea agenţiei deservite şi indicaţii destinate membrilor pe măsură ce aceştia îşi semnalează prezenţa. Dacă un membru a fost desemnat anterior să acţioneze pe rol de controlor de reţea pentru «reţeaua de activare» acel membru ar trebui să-şi preia sarcina cât mai curând posibil pentru a permite persoanei de legătură să lucreze cu agenţia deservită sau să se dedice unei alte activităţi. În anumite grupuri prima persoană care îşi semnalează prezenţa acţionează pe rol de controlor de reţea provizoriu până la apariţia controlorului desemnat. Repet, e important ca mai mult de o singură persoană să fie desemnată să preia sarcinile controlorului de reţea în situaţia în care nu e niciunul dintre cei desemnaţi nu e disponibil.

 

Pe drum

În timp ce vă îndreptaţi spre casă pentru a lua trusa de urgenţă sau alte echipamente sau în veme ce vă aflaţi în locaţia care v-a fost repartizată sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le faceţi. Semnalaţi-vă prezenţa în reţeaua de activare şi continuaţi s-o monitorizaţi pentru a afla noi informaţii sau noi instrucţiuni. Faceţi-vă plinul vehiculului şi luaţi orice provizii de care aţi putea avea nevoie, inclusiv baterii alcaline pentru radiouri şi lanterne, alimente, apă şi celelalte provizii care figurează pe lista dumneavoastră de control. Contactaţi-vă soţia, copiii sau alţi membri de familie pentru a-i anunţa ce se întâmplă şi unde vă veţi afla. Daţi-le toate instrucţiunile de care vor avea nevoie pentru a fi în siguranţă. Spuneţi-le când veţi încerca să-i contactaţi din nou şi cum să vă contacteze în caz de nevoie. Ştiind că toată lumea e OK veţi putea să vă îndepliniţi sarcinile fără îngrijorări inutile şi, fireşte, acelaşi lucru este valabil şi pentru ei.

 

Capitolul 18

Instalarea, operaţiunile, închiderea staţiilor

 

Răspunsul după activare

Dacă vi s-a repartizat deja o sarcină confirmaţi că acţiunea dumneavoastră a fost iniţiată prin monitorizare şi semnalarea prezenţei în reţeaua locală de activare. Dacă nu aţi fost repartizat într-o locaţie fixă ar trebui să vă semnalaţi prezenţa şi să anunţaţi că sunteţi disponibil pentru a primi o sarcină. Ar putea fi vorba de repartizarea de a participa la o reţea logistică «de resurse» dacă vreuna e activă, sau o reţea generală de comandă «tactică». (Dat fiind că procedurile locale sunt de o mare diversitate ar trebui să vă familiarizaţi cu mult timp înainte cu planurile şi procedurile specifice ale grupului dumneavoastră.)

După ce v-aţi strâns echipamentul şi proviziile, aţi făcut plinul la maşină şi sunteţi gata să intraţi în acţiune ar trebui să faceţi câteva lucruri, în funcţie de planurile locale şi de natura situaţiei de urgenţă. Vi s-ar putea cere să vă semnalaţi prezenţa într-o anumită reţea pentru a transmite că sunteţi pe drum, apoi pentru a raporta periodic înaintarea dumneavoastră, mai ales dacă în drum vă expuneţi anumitor riscuri.

În unele cazuri e posibil să vi se solicite să procedaţi la organizarea unei zone de «admisie a voluntarilor» în aşteptarea primirii unei sarcini. Aceasta ar putea dura o vreme, mai ales dacă situaţia este extrem de confuză. Deseori elaborarea unei reacţii la situaţia de urgenţă este neclară şi va dura până când se va formula una coerentă şi uniformă la incidentul produs. Puteţi să vă aşteptaţi ca situaţia să fie instabilă, fiindcă fiecare incident este unic, la fel ca şi reacţia la acesta. Fiţi pregătit să aşteptaţi răbdător pentru a se lua nişte decizii şi a se repartiza nişte sarcini. În alte cazuri, cum ar fi în momentele imediat următoare unui tornado sau unui cutremur aţi putea fi nevoit să recurgeţi la aranjamente improvizate în timpul drumului. Călătoria ar putea fi dificilă sau imposibilă, astfel că va trebui să faceţi ceea ce puteţi şi unde puteţi. Se pot înfiinţa reţele ad-hoc recurgând la orice mijloc disponibil.

 

Cine e la comandă?

Pentru fiecare staţie managerul telecomunicaţiilor de urgenţă trebuie să desemneze un membru al grupului care să preia rolul de lider ca «manager de staţie», cu responsabilitate completă pentru toate operaţiunile care se desfăşoară la staţia respectivă. Această persoană joacă rolul de punct de contact, de informare şi de decizii pentru echipă, alături de comandantul de incident şi cu alte grupuri care contribuie la reacţia de urgenţă. Prin asta se evită confuziile şi discuţiile.

Atunci când acceptaţi funcţia de voluntar pentru comunicaţii de urgenţă o faceţi ştiind că deseori va trebui să urmaţi dispoziţiile unei alte persoane. Cooperarea şi o bună muncă de echipă sunt elemente esenţiale ale unei operaţiuni de urgenţă. Când situaţia o cere s-ar putea să aveţi prilejul să preluaţi rolul de lider pentru a menţiune operaţiunea în acţiune. Aşteptaţi-vă să conlucraţi cu alţii. Aşteptaţi-vă la momente în care sunteţi executantul. Aşteptaţi-vă ca altădată să ajungeţi chiar dumneavoastră liderul.

 

Sosirea în amplasament

Dacă aţi fost desemnat într-o locaţie operată de o agenţie deservită, cum ar fi de pildă un adăpost, prezentaţi-vă persoanei aflată la comandă ca un «comunicator de urgenţă» însărcinat să deservească locaţia respectivă. Acolo veţi întâlni oameni ocupaţi, aşa că treceţi direct la subiect:

 

-      Identificaţi-vă şi explicaţi că aţi fost desemnat să instalaţi o staţie de comunicaţii în acea locaţie şi cine a fost cel care v-a desemnat.

-      Informaţi-i că aţi vrea să vă instalaţi echipamentul şi să ieşiţi în eter.

-      Întrebaţi dacă a sosit deja un alt comunicator.

-      Întrebaţi dacă au vreo preferinţă pentru locaţia staţiei şi explicaţi-le necesităţile.

-      Dacă sunteţi primul comunicator sosit pregătiţi-vă să sugeraţi o locaţie potrivită – una care să servească atât ca birou de operare cât şi de mesagerie, să aibă acces la o locaţie potrivită pentru cablul de alimentare, acces la sursa de energie şi la telefon şi să fie suficient de izolată de centrul de comandă pentru a se evita deranjul reciproc.

-      Întrebaţi dacă există în zona de proximitate vreun risc sau vreun considerent de care ar trebui să aveţi cunoştinţă sau care v-ar determina să vă schimbaţi mai târziu locaţia.

-      Dacă nu există nicio clădire sau un alt adăpost potrivit s-ar putea să fiţi nevoit să vă instalaţi propriul cort sau să lucraţi din maşină. Alegeţi o locaţie care vă asigură adăpost de vânt, de precipitaţii sau de alte riscuri şi suficient de aproape de operaţiunile agenţiei deservite pentru a le fi la îndemână, dar nu în calea lor.

 

A fi un oaspete bun

În multe cazuri veţi ocupa un spaţiu care în circumstanţe normale e folosit de alţii şi în alte scopuri. Respectaţi-le şi protejaţi-le obiectele şi echipamentele cu cea mai mare atenţie cu putinţă.

De pildă, dacă vă aflaţi într-o şcoală şi veţi folosi catedra profesorului găsiţi modalitatea de a muta toate obiectele de pe tăblia catedrei într-un loc sigur pe durata operaţiunii.

O cutie de carton închisă şi plasată sub catedră poate servi bine acestui scop. Fără permisiunea expresă a reprezentantului proprietarului nu folosiţi consumabilele sau echipamentele lor. Anumite agenţii deservite sigilează la sosire cu benzi vizibile toate cartotecile, sertarele şi uşile anumitor încăperi pentru a proteja proprietatea şi arhivele gazdei.

În timp ce instalaţi antene, echipamente şi cabluri aveţi grijă să nu deterioraţi nimic. De exemplu, evitaţi să folosiţi benzi adezive pentru a fixa cabluri de pereţi sau de tavane, pentru că îndepărtarea acestora le deteriorează suprafeţele. Dacă din anumite motive se produce totuşi o pagubă notaţi-o în logul dumneavoastră şi raportaţi-o cât mai curând posibil persoanei în a cărei competenţă intră chestiunea.

 

Instalarea iniţială şi adunarea de informaţii

În cele mai multe cazuri prima dumneavoastră prioritate va fi instalarea unei staţii de bază pentru a stabili contactul cu reţeaua. Împachetaţi acel echipament ultimul în vehiculul dumneavoastră pentru a fi primul la care ajungeţi. Dacă sosiţi în locaţie într-un grup de doi sau trei voluntari puteţi începe instalarea staţiei în timp ce ceilalţi transportă restul echipamentului. Instalaţi şi testaţi antena pentru un raport bun de unde staţionare (standing wave ratio, SWR), apoi semnalaţi-vă prezenţa în reţea. Ajustaţi aparatura pentru cea mai mică putere care produce comunicaţii  sigure, mai ales dacă operaţi pe baterie sau cu un generator, pentru a economisi energia în vederea unor operaţiuni de mai lungă durată. Puterea mare ar trebui evitată ori de câte ori puterea mai redusă produce aceleaşi rezultate bune şi pentru a preveni interferenţa cu alte sisteme radio, cu telefoanele şi cu echipamentul electronic.

Din momentul în care aţi ieşit în eter cu staţia dumneavoastră de bază puteţi începe să lucraţi pentru a satisface alte necesităţi. Unele dintre acestea probabil că sunt deja cunoscute de managerii telecomunicaţiilor de urgenţă dacă ei au o relaţie de colaborare cu această agenţie deservită.

 

-      Verificaţi funcţionarea telefoanelor, a faxurilor, a internetului şi a celorlalte mijloace de comunicare.

-      Informaţi-vă despre operaţiunile agenţiei deservite şi despre nevoile ei urgente în locaţia respectivă.

-      Instalaţi staţiile adiţionale sau echipamentul de sprijin.

-      Întocmiţi o listă a staţiilor aflate în zona de acoperire cu care puteţi comunica simplex.

-      Identificaţi posibile căi alternative de transmitere a mesajelor.

-      Aflaţi locul toaletelor.

-      Determinaţi sursele de apă şi de alimente, aranjamentele pentru hrană.

-      Examinaţi condiţiile generale ale locaţiei şi felul în care acestea vă vor influenţa operaţiunile.

-      Găsiţi un loc pentru a vă odihni din când în când.

-      Cereţi cât mai curând posibil unui membru al agenţiei deservite să petreacă câteva momente cu dumneavoastră pentru a discuta despre nevoile operaţionale ale agenţiei.

-      Care sunt cele mai urgente nevoi?

-      Cu cine au ei nevoie să comunice şi ce fel de informaţii vor trebui transmise?

-      Majoritatea mesajelor vor fi scurte şi se vor înscrie în categoria celor tactice sau vor consta din liste lungi? Vor exista mesaje prea confidenţiale pentru a fi transmise prin radio?

-      Mai funcţionează telefoanele şi faxurile?

-      Care vor fi necesităţile de trafic în momente diferite ale zilei?

-      Pe ce durată se estimează funcţionarea locaţiei?

-      Se va proceda la un schimb periodic de tură a membrilor principali ai agenţiei?

-      S-ar putea să fie nevoie să furnizaţi echipei agenţiei unele informaţii de bază privind modalitatea de a redacta un mesaj, arătaţi-le cum să folosească formularele de mesaje şi instruiţi-i despre procedurile de bază care trebuie respectate.

-      Asiguraţi-vă că i-aţi înştiinţat despre faptul că comunicaţiile lor nu vor fi private şi «securizate» dacă vor fi transmise prin intermediul radioamatorilor şi discutaţi cu ei alternative posibile.

 

Încheierea operaţiunilor

Operaţiunile telecomunicaţiilor de urgenţă se pot încheia toate în acelaşi timp sau pot înceta treptat. Mai mulţi factori pot determina care operaţiuni încetează şi când:

 

-      Sistemele de comunicaţii deteriorate au fost restabilite şi şi-au reluat prestaţiile.

-      Volumul traficului s-a redus şi poate fi gestionat cu ajutorul sistemelor normale.

-      Adăposturile şi alte locaţii s-au închis.

 

Felul în care sunteţi notificat despre încheierea operaţiunii va depinde de strategiile grupului dumneavoastră de urgenţă şi cele ale agenţiei deservite şi de situaţia specifică. De exemplu, chiar dacă administratorului adăpostului i s-a spus de către agenţia deservită să închidă adăpostul ordinele dumneavoastră pot veni din partea unei alte persoane care s-ar putea să nu aibă cunoştinţă de închiderea adăpostului. În acest caz aţi putea să lămuriţi situaţia cu managerul de urgenţă abilitat înainte de a vă închide staţia. Din momentul în care s-a primit şi s-a verificat decizia de închidere a staţiei asiguraţi-vă că persoana  care se află la comanda locaţiei are cunoştinţă de acţiunea dumneavoastră şi, dacă e necesar, de ce o îndepliniţi.

Îndosariaţi, împachetaţi şi pregătiţi pentru călătorie toate mesajele, logurile şi alte documente. Înapoiaţi toate echipamentele sau materialele împrumutate. Demontaţi cu grijă toate antenele şi echipamentul, împachetându-le şi depozitându-le corect şi în siguranţă. Evitaţi tentaţia de a îngrămădi totul într-o cutie cu intenţia de «a sorta mai târziu», cu excepţia cazului că sunteţi presat să plecaţi de urgenţă. În eventualitatea că sunteţi redirecţionat rapid aceasta vă va economisi timp la sfârşit.

 

Plecarea

Ar putea fi necesare mai multe acţiuni la plecare. Mai întâi asiguraţi-vă că lăsaţi spaţiul pe care l-aţi folosit într-o stare cât mai bună posibil. Curăţaţi orice murdării, îndepărtaţi gunoiul şi repuneţi toate mobilele sau echipamentele în locul în care le-aţi găsit. Dacă aţi închis obiectele de pe catedră într-o cutie pentru a fi în siguranţă aşezaţi pur şi simplu cutia pe catedra curăţată. Nu dezambalaţi lucrurile şi nu încercaţi să le reaşezaţi pe catedră.  Astfel veţi arăta deţinătorului catedrei că aţi luaţi măsuri pentru a-i proteja bunurile şi aţi contribuit la păstrarea lor în siguranţă până când deţinătorul le va relua în posesie. Nu îndepărtaţi benzile de interdicţie sau sigiliile similare plasate de alţii decât dacă vi se indică s-o faceţi de către o persoană potrivită sau în conformitate cu politica agenţiei.

Mulţumiţi tuturor celor care au cooperat cu dumneavoastră. Chiar şi un simplu «mersi» poate valora mai mult decât tăcerea. Nu uitaţi de proprietarii clădirii sau de personalul acesteia, de personalul agenţiei deservite sau de ceilalţi cu care aţi conlucrat, şi nici de alţi membri ai echipei telecomunicaţiilor de urgenţă. Dacă lucrurile nu au mers întotdeauna bine sau dacă s-a produs vreo daună faceţi tot ce puteţi pentru a o repara înainte de plecare. Aceste simple eforturi contează mult în scopul păstrării unor relaţii bune între toate grupurile şi persoanele individuale implicate.

 

Raportarea

După fiecare operaţiune grupul dumneavoastră pentru telecomunicaţii de urgenţă şi, probabil, şi agenţia deservită vor dori să organizeze o întâlnire pentru a examina eficienţa operaţiei. S-ar putea să fi existat probleme în timpul operaţiunii pe care dumneavoastră le-aţi dori discutate în cursul acelei întâlniri. Se poate să se fi petrecut unele lucruri chiar în interiorul agenţiei deservite care au implicat comunicaţiile pe care le-aţi gestionat. Dacă veţi încerca să vă bazaţi exclusiv pe memoria dumneavoastră sau pe loguri veţi uita probabil detaliile esenţiale, mai mult, veţi uita cu totul anumite evenimente.

Pentru a se evita aceasta ţineţi un jurnal separat de informare pentru a fi folosit special în cursul acelei întâlniri. Anumite înregistrări s-ar putea să se refere pe scurt la anumite ore şi date în logul de operare al staţiei sau ar putea conţine detalii ale unei probleme care nu-şi au locul în logul staţiei.

Dacă vi se va cere să predaţi logul staţiei dumneavoastră imediat după încheierea operaţiunilor jurnalul va trebui să conţină detalii complete ale tuturor întâmplărilor şi problemelor pentru ca acestea să poată fi luate în discuţie. Astfel de informaţii ar putea include:

 

-      Ce s-a realizat?

-      A mai rămas ceva nerezolvat? Notaţi lucrurile neterminate pentru a fi urmărite în continuare.

-       Ce a funcţionat bine? Ţineţi socoteala lucrurilor care au fost în favoarea dumneavoastră.

-      Ce a necesitat îmbunătăţiri?

-      Idei pentru rezolvarea în viitor  a unor probleme cunoscute.

-      Întâmplări esenţiale.

-      Conflicte şi rezolvarea lor.

 

În timpul raportării şedinţa ar trebui organizată în două părţi: (a) ce a funcţionat bine şi (b) ce ar mai putea fi îmbunătăţit pentru următoarea operaţiune. Înlocuiţi critica şi judecăţile de valoare printr-o abordare constructivă, spunând: «Această metodă ar fi funcţionat mai bine dacă ...» în loc de «Această metodă a fost prostească.»

De asemenea evitaţi atacurile la persoană şi arătatul cu degetul spre vinovaţi. În majoritatea cazurilor problemele interpersonale se rezolvă cel mai eficient departe de întâlnirea de grup.

  

Capitolul 19

Operaţiuni şi logistică

 

Alegerea frecvenţelor pentru reţelele în fonie

Spre deosebire de utilizatorii radiourilor comerciale dedicate siguranţei publice radioamatorii dispun de un larg spectru radio utilizabil pentru a satisface necesităţile într-o situaţie de urgenţă. Cele mai multe telecomunicaţii de urgenţă locale şi regionale de desfăşoară pe 2 metri şi 70 de centimetri FM sau pe 40, 60 sau 80 de metri SSB/CW. Alegerea se face pe baza locaţiilor care trebuie acoperite, de disponibilitatea repetoarelor, de distanţă, de teren şi de condiţiile de propagare.

VHF şi UHF FM sunt preferate pentru majoritatea operaţiunilor locale, pentru că echipamentul e obişnuit, portabil, are o calitate vocală bună şi acoperirea se extinde prin intermediul staţiilor repetoare. Zona de acoperire este determinată de teren, de înălţimea antenei şi de gradul de disponibilitate al repetoarelor.

Pentru zone mai extinse sau în lipsa repetoarelor ar putea fi necesar HF SSB. Majoritatea operaţiunilor locale de urgenţă se desfăşoară pe benzile de 40 sau 80 de metri folosindu-se propagarea NVIS (Near Vertical Incidence Skywave). Pentru comunicaţii la mare distanţă şi operaţiuni internaţionale cea mai bună opţiune par să fie reţelele pe 15 şi 20 de metri. Multe dintre grupurile de telecomunicaţii de urgenţă au fixate un număr de frecvenţe special în acest scop. Lista completă a acestor frecvenţe ar trebui să se afle în trusa dumneavoastră de urgenţă şi ele ar trebui să fie preprogramate în radiourile dumneavoastră.

Pentru acoperirea unor zone întinse, inclusiv pentru gestionarea traficului internaţional IARU a selecţionat un număr de frecvenţe în unde scurte. Ele sunt desemnate ca «centre de activitate» (vezi planul de benzi IARU), iar comunicaţiile de urgenţă ar putea fi la + sau – 20 kHz. Frecvenţele centrelor de activitate pot diferi uşor în cazul regiunilor IARU 1, 2 sau 3.

 

Regiunea 1

Regiunea 2

Regiunea 3

3,760 MHz

3,750 sau 3,895 MHz

3,600 MHz

7,110 MHz

7,060, 7,240 sau 7,290 MHz

7,110 MHz

14,300 MHz

14,300 MHz

14,300 MHz

18,160 MHz

18,160 MHz

18,160 MHz

21,360 MHz

21,360 MHz

21,360 MHz

 

Aflaţi din timp care sunt resursele zonei dumneavoastră

Familiarizaţi-vă cu acoperirea şi facilităţile fiecărui repetor permanent şi cu sistemul mesageriei digitale din zona dumneavoastră şi programaţi-vă radioul pe aceste frecvenţe, offset-uri şi tonuri CTCSS. Grupul dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă ar trebui să stabilească care dintre repetoare sunt folosite pentru telecomunicaţiile de urgenţă în zona dumneavoastră. Vor fi ele disponibile exclusiv pentru telecomunicaţii de urgenţă ori trebuie partajate cu alţi utilizatori? Infomaţiile care trebuie aflate includ:

 

-      Cum se identifică repetorul?

-      Există «puncte moarte»  în zone importante?

-      Câtă putere e necesară pentru fiecare repetor pentru obţinerea unui semnal curat, liniştit din locaţii esenţiale?

-      Are repetorul un «ton de curtoazie» (sunet sau bip introductiv la accesarea repetorului) şi cum sună acesta? Se schimbă tonul în funcţie de modul repetorului?

-      Care e durata până la intrarea în funcţiune a temporizatorului de închidere?

-      Face parte repetorul dintr-un sistem corelat de mai multe repetoare?

-      Care sunt facilităţile sale şi ce fel de ton de comandă sau CTCSS le activează?

 

Pentru frecvenţele reţelelor compatibile cu sistemele de comunicaţii digitale, cum ar fi sistemele de buletine informative transmise prin packet radio, PACTOR, PSK31 şi RTTY:

 

-      Ce fel de program folosesc acestea?

-      Sistemele digitale au căsuţe poştale sau funcţiuni de digipeater?

-      La care alte noduri se conectează ele?

-      Se poate transmite legal trafic automat sau manual printr-un link de internet?

-      Câte conexiuni suportă ele în acelaşi timp?


Preocupări legate de zona de acoperire a reţelelor

Majoritatea managerilor telecomunicaţiilor de urgenţă se bazează pe operaţiuni în simplex atunci când îşi construiesc reţelele în VHF şi UHF FM, aceasta dintr-un motiv simplu: de multe ori repetoarele nu supravieţuiesc calamităţilor sau sunt supraîncărcate de volumul de trafic. Repetoarele care supravieţuiesc şi sunt folosibile sunt considerate un bonus. Dat fiind că acoperirea simplex este limitată de teren, de puterea de ieşire, de câştigul şi de înălţimea antenei operaţiunea destinată unei zone largi poate constitui o provocare. Aproape orice structură sau deal poate bloca semnalele într-o anumită măsură. Nu scăpaţi din vedere SSB pe benzile VHF sau UHF, care pot asigura comunicaţii la distanţe suprinzător de mari şi peste denivelări de teren dificile.

Pentru a evita suprizele de ultim moment grupul dumneavoastră ar trebui să testeze din timp din punct de vedere al acoperirii toate locaţiile fixe cunoscute din zona dumneavoastră. De exemplu testaţi acoperirea prin simplex de la fiecare adăpost oficial la sediul Crucii Roşii şi la centrul de comandă guvernamental sau spre alte locaţii esenţiale şi acoperirea în mobil în aceleaşi zone. În caz de nevoie există mai multe modalităţi pentru a îmbunătăţi acoperirea în simplex:

 

-      Folosiţi o antenă cu un câştig mai mare

-      Mutaţi antena departe de obstacole

-      Folosiţi o antenă direcţională

-      Măriţi înălţimea antenei

-      În ultimă instanţă măriţi puterea de ieşire

 

Într-o situaţie în rapidă schimbare, cu o acoperire simpex slabă şi fără repetor ar putea fi utilă plasarea unei staţii mobile pe vârful unui deal sau pe o clădire de birouri, de unde se poate comunica şi retransmite spre orice staţie din reţea. O staţie mobilă de retransmisie poate asigura comunicaţii şi spre un eveniment în desfăşurare, cum ar fi un incendiu sau o inundaţie bruscă. Acea staţie devine de fapt un «repetor uman». Dar e un expedient, o soluţie «ocolitoare», iar această procedură lentă şi greoaie poate reduce eficienţa reţelei cu mai mult de jumătate.

Un ajutor modern pentru acest gen de operaţiuni este «repetorul simplex». Acest dispozitiv înregistrează automat o transmisiune şi o retransmite imediat pe aceeaşi frecvenţă.  O soluţie mai bună este un repetor portabil duplex care poate fi instalat rapid într-un punct înalt în zona de acoperire dorită. Acoperirea acestui repetor nu va fi la fel de bună ca aceea a unui repetor permanent – însă nu are de făcut altceva decât să poată accesa şi auzi staţiile din reţeaua dumneavoastră. Repetoare portabile au fost utilizate cu succes de pe scaunul din spate al unui vehicul, folosindu-se o antenă mobilă şi parcată pe o creastă sau chiar la cel mai înalt etaj al unui garaj de parcare. Au fost folosite cu succes şi piloni portabili montaţi pe rulote.

Dacă toate staţiile deţin radiouri dual-band sau scanere un radio mobil plasat strategic poate fi operat în modul repetor «cross-band». Dacă vă folosiţi portabila dual-band în această manieră aplicaţi setarea de putere la nivel coborât sau mediu pentru a evita supraîncălzirea şi deteriorarea aparatului. Luaţi în considerare şi folosirea unui ventilator pentru a reduce probabilitatea ca radioul dumneavoastră să se strice din cauza supraîncălzirii.

Pentru ca un repetor permanent să poată fi util în timpul unei calamităţi trebuie să beneficieze de o alimentare de urgenţă şi să se afle într-o locaţie a cărei contrucţie să reziste dezastrului. Ar trebui să se încheie convenţii cu proprietarii repetorului pentru a permite operaţiuni de urgenţă cu excluderea utilizatorilor obişnuţi.

 

Gestionarea frecvenţei şi a resurselor reţelei

Deşi resursele noastre de frecvenţă sunt însemnate opţiunile ne sunt limitate în practica efectivă de numărul operatorilor disponibili şi de echipamentul lor. Administratorii reţelelor ar putea să fie nevoiţi să mute resursele dintr-un loc în altul pentru a satisface necesităţile schimbătoare. În fazele incipiente ale unei situaţii de urgenţă reţelele tactice ar putea avea nevoie de mai mulţi operatori, iar în fazele ulterioare volumul traficului legat de asistenţa medicală şi de starea persoanelor ar putea chiar să crească.

În afară de frecvenţa principală reţeaua ar trebui să aibă disponibile mai multe frecvenţe alternative. Printre acestea ar trebui să se numere una sau mai multe frecvenţe «de rezervă» pentru eventualitatea unor interferenţe sau una sau mai multe frecvenţe pentru transmiterea traficului în afara cadrului reţelei.

 

Retransmiterea mesajelor

Când o staţie n-o poate auzi pe cealaltă o a treia staţie ar putea să retransmită mesajele. Deşi procedura e lentă şi greoaie este deseori singura cale de a face ca mesajele să parvină anumitor staţii. În cazul în care trebuie să se recurgă la retransmisie mutaţi staţiile implicate de pe frecvenţa principală a reţelei pentru a se evita blocarea canalului o perioadă mai mare de timp.

 

Securitatea camerei radio

Pentru a vă proteja echipamentul şi mesajele pe care le gestionaţi şi pentru a evita orice v-ar putea distrage atenţia se recomandă ca accesul în încăpere să fie permis numai operatorilor care îşi îndeplinesc în acel moment misiunea. Feriţi-vă să lăsaţi camera radio şi echipamentul nesupravegheate şi accesibile oricui. Nu e niciodată o idee bună să permiteţi reprezentanţilor presei să se afle în încăpere fără o permisiune specială emisă de agenţia deservită.

 

Ţinerea evidenţelor

Majoritatea agenţiilor deservite vor aştepta din partea dumneavoastră să ţineţi evidenţa operaţiunilor. Aceasta va include cu siguranţă exemplare originale ale oricăror mesaje transmise, loguri de staţie, însemnări şi corespondenţă oficială. Unele agenţii vor pretinde chiar să păstraţi până şi notele marginale aruncate pe hârtie în timpul activităţii, precum şi logurile neoficiale.

În funcţie de politica agenţiei s-ar putea să vi se ceară să păstraţi o vreme aceste evidenţe în posesia dumneavoastră şi să le predaţi parţial sau integral agenţiei la încheierea operaţiunilor. În unele agenţii evidenţele staţiei dumneavoastră sunt considerate documente oficiale permanente şi importante şi trebuie tratate ca atare. E important de cunoscută din timp politica agenţiei deservite de dumneavoastră în privinţa ţinerii evidenţelor, pentru ca să vă puteţi conforma acesteia din primele momente ale operaţiunilor. 

Logurile de operare ale staţiei dumneavoastră ar trebui probabil să conţină următoarele informaţii:

 

-      Ora sosirii şi plecării dumneavoastră

-      Ora semnalării prezenţei dumneavoastră în anumite reţele şi a părăsirii acestora

-      Fiecare mesaj, cu numărul acestuia, expeditorul, destinatarul şi alte staţii participante

-      Evenimente importante, daune, pierderea alimentării cu energie, răniri, trepidaţii ale solului, alte urgenţe

-      Schimbarea personalului, atât acela al administraţiei telecomunicaţiei de urgenţă cât şi a personalului locaţiei

-      Probleme cu echipamentul şi dificultăţi

 

În toate mesajele sau însemnările ar trebui menţionate ora şi data respectivă. În cazul unor însemnări marginale menţionaţi data şi ora lângă fiecare însemnare, pentru ca informaţia să poată fi folosită ulterior în determinarea desfăşurării evenimentelor.

Dacă vă aşteptaţi să operaţi dintr-o locaţie timp de o zi sau două întocmiţi un sistem de arhivare a mesajelor, pentru ca să le puteţi recupera în caz de nevoie. O cutie de tip «birou portabil» cu foi volante sau orice altă cutie potrivită poate fi folosită pentru a organiza şi arhiva mesagele. Aceasta este totodată o modalitate eficientă pentru a permite altor operatori să preia activitatea acolo unde aţi întrerupt-o, chiar dacă ei au sosit după plecarea dumneavoastră. O arhivare eficientă  le va da posibilitatea să pornească cu promptitudine la treabă.

 

Gestionarea stresului şi a vanităţii

Orice situaţie ieşită din comun poate crea un stres personal – calamităţile crează un cuantum incredibil de stres. Majoritatea oamenilor nu sunt obişnuiţi să lucreze perioade de timp îndelungate în condiţii de stres extrem şi nu ştiu cum   să-l gestioneze. Ei pot deveni dezorientaţi, confuzi, incapabili să ia decizii bune, mai mult, niciun fel de decizii, îşi pierd cumpătul şi se comportă cum nu s-ar comporta vreodată în situaţii diferite. Depresiile nervoase sunt uzuale în cazul celor care se simt copleşiti şi nu au învăţat cum să-şi gestioneze stresul şi situaţiile cauzate de acesta.

Mai ales în primele ore ale unei calamităţi tendinţa este să consideri fiecare situaţie sau necesitate ca o «urgenţă» care necesită o reacţie fără întârziere.    S-ar putea să vă aflaţi în faţa unui adevărat baraj de solicitări la acţiune. Poate nu dispuneţi de câteva secunde suplimentare pentru a lua în considerare toate opţiunile şi de a vă ierarhiza acţiunile. Rezultatul este o supraîncărcare cu responsabilităţi, care poate duce la niveluri incontrolabile de stres. Deşi nu aveţi cum să eliminaţi stresul legat de calamitate puteţi să luaţi anumite măsuri pentru a-l reduce sau pentru a-l ţine sub control.

 

Sugestii în ajutorul  gestionării situaţiilor de stres:

-      Delegaţi altora unele dintre responsabilităţile dumneavoastră.

-      Asumaţi-vă numai sarcinile pe care le puteţi gestiona.

-      Ierarhizaţi-vă acţiunile – acordaţi prioritate celor mai importante şi în care factorul timp este critic.

-      Nu luaţi comentariile în nume personal – traduceţi mintal «atacurile personale» în «critici constructive» şi semnalaţi că în anumite cazuri pot exista necesităţi care au fost trecute cu vederea.

-      Trageţi adânc aer în piept şi relaxaţi-vă. Repetaţi des această manevră, în special atunci când simţiţi că stresul se accentuează. Adunaţi-vă gândurile şi continuaţi.

-      Îngrijiţi-vă de propriile necesităţi – hrană, odihnă, apă, îngrijirea medicală.

-      Nu insistaţi să munciţi mai mult decât durata turei care v-a fost alocată dacă alţii vă pot prelua sarcinile.

-      Odihniţi-vă cînd aveţi prilejul pentru a fi în stare să vă gestionaţi mai târziu munca cu mai mare eficienţă.

-      Luaţi-vă un răgaz înainte de a răspunde provocărilor cauzate de stres – dacă e necesar spuneţi-le interlocutorilor că veţi reveni la ei în câteva minute.

-      Dacă simţiţi că pierdeţi controlul unei situaţii cereţi cuiva să vă asiste sau anunţaţi un superior.

-      Nu lăsaţi ca o problemă să vă scape de sub control înainte de a cere ajutor.

-      Trageţi cu ochiul şi spre ceilalţi membri ai echipei şi de câte ori e posibil ajutaţi-i să-şi reducă stresul.

 

Operaţiuni de durată mare

Din momentul în care e clar că pentru o vreme situaţia nu va reveni la normal dumneavoastră şi grupul dumneavoastră ar trebui să faceţi planuri pentru o operaţiune de telecomunicaţii de urgenţă prelungită. E de sperat că grupul dumneavoastră şi agenţia deservită au pregătit planuri pentru situaţii neprevăzute, şi tot ce aveţi de făcut este să le apicaţi. În cazul în care nu există un asemenea plan iată câteva dintre necesităţile potenţiale de luat în considerare:

 

-      Operatori suplimentari care să asigure schimburile regulate de tură şi desemnarea celor care pleacă acasă.

-      Echipament de schimb, dat fiind că operatorii pleacă cu propria lor aparatură sau pentru cazul că aparatura se strică.

-      Alimente şi apă.

-      Un loc convenabil pentru dormit sau pentru odihnă.

-      Carburant pentru generator.

-      Baterii proaspete, facilităţi sanitare (aduceţi propria dumneavoastră hârtie igienică), adăpost.

-      Provizii pentru gestionarea mesajelor, formulare.

-      Controlori de reţea alternativi, rezerve.

-      Resurse adiţionale ale reţelei pentru gestionarea traficului de mesaje.

 

Administrarea bateriilor

Dacă operaţi cu energia provenită din baterii va fi nevoie la un moment dat să le reîncărcaţi. După cum s-a discutat anterior, anumite baterii necesită mai mult timp de încărcare ca altele, şi acest timp trebuie luat în calcul în planurile dumneavoastră. Bateriile de marină de pildă au nevoie de o zi întreagă sau chiar mai mult pentru a se reîncărca complet. Bateriile sigilate plumb-acid, cunoscute şi sub numele de baterii pe gel necesită până la 18 ore de încărcare, în funcţie de mărimea bateriei. Bateriile NiCad, Li-Ion şi cele similare acestora pot fi reîncărcate destul de rapid, cu toate că ciclurile de încărcare rapidă repetate la intervale scurte pot diminua viaţa bateriei.

Dacă folosiţi baterii cu încărcare lentă s-ar putea să aveţi nevoie de un număr suficient disponibil pentru a le folosi pe întreaga durată a operaţiunii. Dacă bateriile dumneavoastră pot fi rapid reîncărcate trebuie să dispuneţi de anumite mijloace pentru aceasta. Anumite încărcătoare pot fi alimentate din sistemul de 12 volţi al autovehiculului şi sunt o bună opţiune pentru telecomunicaţiile de urgenţă. Dacă local nu există surse de încărcare disponibile echipa dumneavoastră logistică va trebui să transporte bateriile de colo-colo între locaţia dumneavoastră şi aceea în care există energia electrică şi încărcătoarele necesare.

 

Generatoarele şi securitatea alimentării

Acordaţi atenţie plasării generatoarelor, astfel ca ele să nu-i deranjeze pe alţii. Zgomotul de motor îi poate împiedica pe rezidenţii şi voluntarii din adăpost să beneficieze de odihna de care au mare nevoie. Nu ar trebui să se permită pătrunderea gazelor degajate în clădire sau în corturile sau vehiculele din preajma lor. Monoxidul de carbon tinde să persiste în aer, de aceea componentele evacuate ar trebui direcţionate astfel încât gazele să nu aibă acces la subsoluri locuite sau la alte zone închise aflate sub nivelul generatorului.  O poziţie  «în direcţia vântului» din orice locaţie ocupată este cea mai bună. Chiar şi fără implicarea vehiculelor motoarele cu combustie internă pot fi la originea intoxicării cu monoxid de carbon. Motoarele pe propan produc la fel de mult dacă nu chiar mai mult oxid de carbon ca motoarele pe gazolină sau diesel.

Un cablu de prelungire pentru conectarea la generatoare sau la alte surse de alimentare ar trebui dimensionat pentru sarcina reală. Gândiţi-vă la radiouri, încărcătoare şi alte accesorii atunci când calculaţi sarcina totală. Majoritatea cablurilor de prelungire sunt calculate pentru lungimea lor reală şi nu pot fi legate între ele pentru a obţine un cablu mai lung fără deprecierea capacităţii cablului.

 

Echipamentul – să-l lăsăm în locaţie la plecare?

Sunteţi extenuat şi vă pregătiţi să plecaţi spre casă, însă operaţiunea telecomunicaţiei de urgenţă este departe de a se fi încheiat. Aţi adus cu dumneavoastră o staţie completă, iar următorul operator este mult mai slab echipat. Ar trebui să vă lăsaţi echipamentul următorului operator?

Aveţi de ales dintre mai multe opţiuni – şi toate opţiunile vă aparţin. Nimeni nu poate să vă spună - şi nici nu ar trebui să vă spună – că ar trebui să vă lăsaţi echipamentul în locaţie. Dacă vă simţiţi liniştit cu ideea că cineva pe care îl cunoaşteţi şi în care aveţi încredere se va îngriji de lucrurile dumneavoastră puteţi decide să-i lăsaţi aparatura sau o parte din ea. Dacă o faceţi asiguraţi-vă că fiecare piesă este marcată cel puţin cu numele dumneavoastră şi cu indicativul. Nu lăsaţi următorului operator niciun fel de aparatură de care nu are cu adevărat nevoie. De asemenea nu uitaţi: chiar şi dacă lăsaţi echipamentul în posesia cuiva pe care îl cunoaşteţi veţi continua să purtaţi răspunderea finală pentru operarea şi siguranţa sa. Staţiile de urgenţă sunt locuri dificil de controlat şi de monitorizat. Dacă echipamentul dumneavoastră e furat, pierdut sau deteriorat nu ar trebui să vă învinovăţiţi decât pe dumneavoastră înşivă. Şi invers, dacă cineva îşi lasă echipamentul în grija dumneavoastră mânuiţi-l şi protejaţi-l mai bine decât propriul echipament şi asiguraţi-vă că este restituit în siguranţă proprietarului său.

 

Acceptarea unor sarcini specializate

În lumea telecomunicaţiilor moderne aţi putea fi solicitat să gestionaţi pentru agenţia deservită şi altfel  de sarcini, în care comunicaţia să joace sau nu vreun rol. Anumite grupuri de comunicaţii de urgenţă au reguli stricte împotriva acceptării altor sarcini. În zilele în care radioul era dificil de operat în condiţii de teren şi necesita o atenţie constantă aceste reguli erau importante. Un alt motiv uzual invocat era că v-aţi oferit ca voluntar pentru a fi un comunicator, şi nu  pentru a schimba saltelele paturilor. E adevărat că unii membri ai personalului agenţiei vor abuza de situaţie când au nevoie de ajutor, însă dacă atât personalul agenţiei cât şi grupul telecomunicaţiilor de urgenţă îşi cunosc de la bun început limitele problema nu ar trebui să apară.

Acum majoritatea grupurilor de telecomunicaţii de urgenţă vor îngădui membrilor lor să fie antrenaţi multitlateral şi să aplice o diversitate de abilităţi care aparţin în mod normal personalului unei agenţii deservite, printre care se numără şi comunicarea. Printre exemple se poate număra evaluarea pagubelor şi multe activităţi legate de logistică.

Dacă grupul dumneavoastră duce o politică «exclusiv de comunicare» satisfaceţi oare cu adevărat necesităţile agenţiei dumneavoastră? E oare necesar să existe o persoană care evaluează pagubele şi o alta pe rol de comunicator? Ce s-ar întâmpla cu agenţia dumneavoastră dacă fiecare şofer ar trebui să aducă cu sine şi un operator radio? Poate îndeplini o singură persoană ambele sarcini?

Aceste chestiuni ar trebui discutate în cadrul grupului dumneavoastră de telecomunicaţii şi stabilite nişte reguli.

 

Capitolul 20

Siguranţă şi supravieţuire

 

Introducere

Uneori voluntarii care participă la acţiunile de asistenţă în cazul unor calamităţi devin atât de implicaţi în ajutorarea altora încât uită să se îngrijească de propriile lor familii şi de ei înşişi. Nevoile victimelor dezastrelor par atât de mari în comparaţie cu nevoile lor încât voluntarii se pot simţi vinovaţi când, chiar şi pentru scurt timp, se ocupă de propriile lor necesităţil personale de bază. Cu toate acestea dacă doriţi să continuaţi a le acorda asistenţă altora trebuie să vă menţineţi dumneavoastră înşivă într-o condiţie bună. Dacă nu o faceţi riscaţi să deveniţi o parte a problemei. Dacă familia dumneavoastră nu este pusă la adăpost şi dacă nimeni nu are grijă să-i asigure toate nevoile faptul că vă îngrijoraţi de soarta lor ar putea să vă împiedice să vă concentraţi la munca pe care v-aţi asumat-o.

 

Casa şi familia pe primul loc

Înainte de a porni spre o misiune asiguraţi-vă că aţi luat toate măsurile necesare pentru siguranţa, protecţia şi buna stare a casei şi familiei dumneavoastră. Membrii familiei şi probabil prietenii sau vecinii are trebui să cunoască unde mergeţi, când plănuiţi să vă întoarceţi şi pe ce cale vă pot transmite un mesaj într-o situaţie de urgenţă. Dacă locuiţi într-o zonă calamitată sau în calea unei potenţiale furtuni gândiţi-vă să vă mutaţi familia într-o locaţie sigură înainte de a porni la activităţile care v-au fost desemnate. Luaţi orice măsuri posibile pentru a vă proteja proprietatea de pagube sau jafuri şi anunţaţi un vecin sau chiar poliţia locală încotro mergeţi, când estimaţi că veţi reveni şi cum se poate lua legătura cu dumneavoastră într-o situaţie de urgenţă.

În plus faţă de lista de control a misiunii dumneavoastră de urgenţă aţi putea dori să creaţi şi o listă asemănătoare pentru casa şi familia dumneavoastră. Aceasta ar trebui să includă toate necesităţile pe timpul în care sunteţi absent. Iată pentru început câteva idei.

 

Listă de control pentru casă:

-      Blocaţi ferestrele cu panouri dacă sunteţi în calea unei furtuni

-      Aduceţi în interior mobilierul de peluză şi obiectele mobile dacă există probabilitatea unor vânturi puternice

-      Mutaţi obiectele de valoare la etajele superioare în eventualitatea unor inundaţii

-      Rezervoarele carburantului pentru încălzire ar trebui să fie umplute

-      Goliţi ţevile dacă temperaturile coboară sub zero şi e posibilă încetarea alimentării cu energie electrică

-      Întrerupeţi la nevoie alimentarea cu energie electrică şi cu gaz în eventualitatea unor daune concrete şi structurale

-      Dacă trăiţi într-o ţară expusă cutremurelor e indicat să aveţi o valvă de închidere automată a conductei de gaz

 

Listă de control pentru familie:

-      Dacă e nevoie stabiliţi un spaţiu sigur de stat, preferabil împreună cu prieteni şi rude

-      Transportare fiabilă cu rezervorul de carburant umplut

-      O sumă de bani adecvată pentru nevoile uzuale şi de urgenţă (nu carduri ATM sau de credit)

-      Informaţii privind asigurările casei, ale autovehiculului, de viaţă şi de sănătate pentru a fi luate cu sine în caz de evacuare

-      Acces la documente oficiale importante, cum ar fi testamente, acte de proprietate etc.

-      Rezerve de hrană şi de apă pentru situaţii de urgenţă. Radio AM/FM şi baterii suplimentare

-      Lanternă şi baterii suplimentare, becuri

-      Generator, carburant şi cunoştinţe pentru operarea sa în siguranţă

-      Stoc adecvat de medicamente prescrise aflate la îndemână

-      Listă cu numerele de telefon în cazuri de urgenţă

-      Stocuri pentru animale de casă şi pregătiri adecvate (adăposturile nu acceptă animale)

-      Lista persoanelor la care se poate apela pentru asistenţă

-      Hărţi şi căi de refugiu în caz de urgenţă

-      Modalitate de a vă contacta între dumneavoastră

-      Un plan de reunire ulterior calamităţii

 

Trebuie neapărat plecaţi?

Există momente în care familia ar putea avea nevoie de dumneavoastră la fel de mult ca grupul  de comunicaţii de urgenţă. În mod evident aceasta este o decizie pe care o puteţi lua numai dumneavoastră împreună cu familia. Dacă un membru al familiei e bolnav, dacă soţia nu e sigură că se poate descurca fără dumneavoastră, dacă evacuarea va fi dificilă sau din orice alt motiv de îngrijorare similar o soluţie mai bună ar putea fi să rămâneţi cu ei. Dacă există vreo îndoială în această privinţă decizia dumneavoastră trebuie să fie aceea de a rămâne împreună cu familia. De asemenea acest aspect ar trebui să-l discutaţi cu soţia şi să ajungeţi la o înţelegere cu mult timp înaintea oricărei calamităţi, pentru a evita orice probleme de ultim moment. Puteţi acorda asistenţă în funcţionarea controlului reţelei chiar dacă rămâneţi alături de  familie.

 

Dumneavoastră pe primul loc – misiunea pe locul al doilea

Odată ce aţi început să lucraţi cu grupul dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă va trebui să continuaţi a vă îngriji de propria persoană. Dacă veţi deveni extrem de obosit, bolnav sau slăbit nu puteţi să vă îndepliniţi treaba aşa cum trebuie. Dacă nu veţi fi atent la igiena dumneavoastră personală aţi putea ajunge dezagreabil pentru cei din jur. Ori de câte ori e posibil fiecare staţie ar trebui să aibă cel puţin doi operatori la datorie, pentru ca unul să-şi poată lua un răgaz pentru dormit, alimentaţie şi igiena personală. Dacă acest lucru nu e posibil stabiliţi un program cu managerii telecomunicaţiilor de urgenţă sau cu controlorul dumneavoastră de reţea pentru a intercala întreruperi ale activităţii.

 

Alimentaţia

Cele mai multe persoane au nevoie de cel puţin 2000 de calorii zilnice pentru a «funcţiona» în condiţii bune. Într-o situaţie stresantă sau într-una care implică o însemnată activitate fizică s-ar putea să aveţi nevoie de ceva mai mult. Managerii experimentaţi ai telecomunicaţiilor de urgenţă şi personalul agenţiei deservite sunt de obicei conştienţi de acest aspect şi iau măsuri pentru a se îngriji de satisfacerea necesităţilor voluntarilor lor. Dacă vă aflaţi într-un adăpost obişnuit se va avea grijă cel puţin de unele dintre nevoile dumneavoastră de hrană. În alte situaţii s-ar putea să rămâneţi pe cont propriu, asta cel puţin pentru o vreme. Gustări bogate în calorii şi proteine vă vor ajuta să vă menţineţi în formă, dar veţi avea nevoie şi de o alimentaţie mai substanţială. Ar trebui să vă luaţi de acasă alimente de tabără uscate şi congelate, o mică cratiţă şi o maşină de gătit de camping cu carburant sau nişte pachete de alimente semipreparate de tip militar.

 

Apa

În timpul unor calamităţi şi ulterior acestora găsirea unor surse de alimentare cu apă curată poate fi dificilă. Veţi folosi probabil 13-22 de litri de apă pe zi numai pentru băut, gătit şi salubritate. În condiţii de vreme caniculară sau de frig sau în timpul unei activităţi cu grad mărit de efort fizic nevoile dumneavoastră vor creşte semnificativ. Majoritatea listelor de control pentru pregătirea în cazul calamităţilor sugerează o cantitate zilnică de cel puţin 3,80 litri pe persoană.

Multe magazine cu articole de camping oferă o varietate de filtre de apă şi de tablete de purificare care pot trata corespunzător sursele locale de apă, dar toate au anumite limitări pe care ar trebui să le cunoaşteţi. Filtrele pot elimina sau nu toate organismele potenţial dăunătoare şi coloraţiile, în funcţie de tipul lor. Cele cu pori de filtrare mici (0,3 microni în cazul unui filtru extrem de puţin permeabil) vor elimina mai multă materie străină, însă se vor înfunda mai repede. Filtrele îmbibate cu iod vor ucide sau vor elimina majoritatea germenilor dăunători şi bacteriile, dar sunt mai scumpe şi conferă apei un uşor gust de iod. Majoritatea filtrelor vor elimina chisturile de Giardia. Toate filtrele de apă trebuie manipulate cu grijă pentru a se evita recontaminarea apei purificate cu apa murdară.

Tabletele de purificare, cum ar fi Halazone, au o perioadă de garanţie limitată, care variază în funcţie de tipul lor şi ele conferă apei un gust neplăcut. Tabletele nu vor avea niciun efect asupra particulelor (murdăria) şi a coloraţiei apei. Asiguraţi-vă că aţi citit şi aţi înţeles informaţiile care însoţesc orice dispozitiv de purificare sau tabletă înainte de a le achiziţiona şi a le folosi.

Aţi putea întrebuinţa înălbitor cu clor din gospodărie. După filtrarea tuturor particulelor prin turnarea apei prin mai multe straturi de pânză deasă adăugaţi  o optime de linguriţă de înălbitor în circa patru litri de apă, amestecaţi bine şi lăsaţi lichidul să stea timp de 30 de minute. Chiar dacă are un uşor miros de înălbitor îl puteţi totuşi ingera.

Dacă nu dispuneţi de alte mijloace puteţi fierbe apa cel puţin cinci minute, ucigând astfel orice bacterie şi alte organisme, dar prin aceasta nu vor fi eliminate niciun fel de particule de materie şi nici coloraţia. Prin fierbere apa capătă un gust «plat», care poate fi ameliorat prin turnarea ei de mai multe ori dintr-un recipient în altul pentru a reîntroduce în ea ceva oxigen.

 

Somnul

Încercaţi să dormiţi cel puţin 6 ore neîntrerupte la fiecare 24 de ore, sau 4 ore neîntrerupte şi mai multe picoteli mai scurte. Aduceţi cu dumneavoastră dopuri proaspete de urechi din material spongios şi o mască de ochi neagră pentru a vă asigura că lumina şi zgomotul din preajmă nu vă vor deranja. Un sac de dormit, o o saltea gonflabilă şi propria dumneavoastră pernă vă vor da cea mai bună şansă să vă odhniţi cum trebuie. Dacă cofeina vă ţine treaz încercaţi să nu mai beţi cafea, ceai sau alte băuturi care conţin cofeină cel puţin cu patru ore înainte de a merge la culcare. Şi oboseala extremă vă poate împiedica să adormiţi imediat.

 

Igiena personală

Dacă luaţi în bagaje numai câteva bunuri personale asiguraţi-vă că aţi pus pastă de dinţi şi periuţa de dinţi, un pieptene şi deodorant. Dacă se poate luaţi şi un gel fără apă şi săpun, un mic şervet şi un prosop, câteva bluze de schimb. După două sau trei zile fără să fi făcut baie puteţi deveni destul de dezagreabil pentru cei din jur – gândiţi-vă la ceilalţi şi încercaţi să vă menţineţi cât mai curat şi îngrijit posibil în circumstanţele date.

 

Siguranţa într-un mediu nesigur

Multe dintre misiunile legate de dezastre se desfăşoară în locuri nesigure. Dezastrele naturale pot produce sfărâmături care zboară prin aer sau cad, cantităţi mari de apă sau aflate în mişcare rapidă, incendii, explozii, prăbuşiri de clădiri, apă poluată, boli, substanţe chimice toxice şi o varietate de alte pericole. În timp ce vă concentraţi asupra misiunii care v-a fost repartizată nu renunţaţi nicio clipă la «vigilenţa circumstanţială». Ar trebui să fiţi în permanenţă conştient de ambianţa în care vă aflaţi şi de primejdiile sale. Nu vă plasaţi vreodată într-o situaţie în care aţi putea fi blocat, rănit sau ucis. Încercaţi să anticipaţi ce s-ar putea întâmpla şi planificaţi-vă dinainte acţiunile. Să aveţi întotdeauna pregătit un plan de scăpare în eventualitatea în care condiţiile ar deveni dintr-o dată periculoase. Nu îngăduiţi să ajungeţi «cu spatele la zid» - trebuie să aveţi mereu mai mult de o cale de scăpare din clădiri şi din zone cu risc.

Purtaţi îmbrăcăminte adecvată. În funcţie de starea vremii echipamentul dumneavoastră ar trebui să includă o pălărie tare, haine pentru ploaie, mănuşi de lucru şi bocanci impermeabili. În condiţii de climă însorită adăugaţi o pălărie cu boruri mari, cămăşi cu mâneci lungi, pantaloni lungi şi loţiune de protecţie împotriva razelor solare. Luaţi întotdeauna mai multe perechi de ciorapi (nu de bumbac) şi schimbaţi-i des pentru a vă păstra picioarele curate şi uscate.

Redactaţi liste cu articole de îmbrăcăminte pentru diferite sezoane meteo potrivite climei dumneavoastră şi cu tipurile de calamităţi cărora aţi putea să le faceţi faţă. Fiind un comunicator voluntar nu se aşteaptă în general din partea dumneavoastră să intraţi în medii care necesită o îmbrăcăminte protectivă specializată sau anumite echipamente. Nu vă preocupaţi să cumpăraţi aceste articole decât atunci când agenţia deservită vă va solicita aceasta.

Evitaţi zonele primejdioase cu risc potenţial. Clădirile industriale şi anexele lor pot conţine substanţe chimice toxice care vor ajunge să fie emanate în cazul unei dezastru. Digurile se pot rupe, pădurile pot fi luate de ape şi clădirile se pot prăbuşi. Anumite zone pot deveni inaccesibile din cauza inundaţiilor, a alunecărilor de teren, a construcţiilor prăbuşite, a incendiilor care avansează sau a furtunilor. Dacă puteţi să le evitaţi menţinându-vă în siguranţă puteţi să preveniţi şi transformarea prezenţei dumneavoastră o parte a problemei - în loc să fiţi o parte a soluţiei.

Fiţi pregătit să-i ajutaţi pe alţii să vă găsească sau să vă salveze în cazul în care aţi ajunge blocat sau izolat. Luaţi cu dumneavoastră un fluier de poliţie sau de semnalizare şi o mică lanternă de buzunar. Înştiinţaţi-i pe ceilalţi unde mergeţi dacă trebuie să porniţi undeva, chiar şi în interiorul unei clădiri «sigure».

Încercaţi să nu porniţi la drum singur în situaţii periculoase – luaţi cu dumneavoastră un amic.

 

Adăpostul

În majoritatea cazurilor nu veţi avea nevoie de propriul adăpost pentru operare şi dormit. Probabil că veţi putea sta şi lucra în centrul de comandă, în adăpostul pentru evacuaţi sau chiar în propriul autovehicul. Cu toate acestea în anumite cazuri ar putea fi necesare un cort, o rulotă  sau un alt adăpost convenabil. Alegerea dumneavoastră va depinde de nevoi şi de resursele de care dispuneţi.

Corturile pot fi luate în considerare pentru o vreme cu vânturi puternice şi ar trebui să fie impermeabile dacă vremea e neprielnică. Cele mai ieftine corturi de camping pentru o familie nu vor rezista unor condiţii dificile. Corturile de tip cupolă vor ţine piept cu bine vântului, însă căutaţi evaluările publicate privind «rezistenţa la vânt», dat fiind că nu toate corturile de acest tip sunt la fel. Cortul dumneavoastră ar trebui să ofere o izolaţie totală faţă de ploaie, nu doar un singur strat de material impermeabil. Baza cortului ar trebui fie etanşă şi să se extindă pe laturi cu cel puţin 15 cm, dar pentru orice eventualitate luaţi cu dumneavoastră o foaie de plastic suplimentară pentru completare. (Plasarea unui material de plastic sub cort va face ca apa de ploaie să se infiltreze rapid dedesubt şi prin orificiile materialului pus pe sol.) Aduceţi şnur suplimentar de nailon şi ţăruşi lungi pentru a asigura mai bine cortul împotriva vântului. Dacă nu sunteţi un experimentat vilegiaturist de vreme rea aţi putea consulta un comerciant de materiale de campament cu bună reputaţie sau un club de campament pentru a fi sfătuit în alegerea şi folosirea unui cort.

 

Consideraţii medicale

Dacă aveţi o problemă de sănătate care ar putea să vă influenţeze negativ abilităţile ca voluntar ar fi o idee bună să discutaţi din timp chestiunea cu medicul dumneavoastră. De exemplu, dacă sunteţi diabetic veţi avea nevoie să evitaţi deplasarea pe perioade lungi de timp fără o alimentaţie şi medicaţie corespunzătoare, iar stresul vă poate afecta glicemia. Persoanele cu probleme cardiace ar trebui să evite situaţiile stresante. Chiar dacă medicul vă spune că puteţi participa liniştit aveţi grijă să aveţi un stoc adecvat de medicamente la îndemână, precum şi o copie a tuturor reţetelor. Informaţi-i pe managerul telecomunicaţiilor de urgenţă şi pe orice partener de lucru despre starea dumneavoastră, pentru ca ei să poată lua măsurile necesare în caz că vi se întâmplă ceva neplăcut. Purtaţi asupra dumneavoastră orice însemn medical pe care îl aveţi. Păstraţi permanent în portvizitul dumneavoastră o copie a tuturor informaţiilor medicale şi numerele de telefon pentru urgenţe. Înţelegem că doriţi să fiţi de ajutor, dar managerul pentru telecomunicaţiile de urgenţă trebuie să vă cunoască situaţia pentru a putea să vă repartizeze sarcini corespunzător acesteia.

 

Protejaţi-vă ochii şi vederea

Dacă purtaţi ochelari sau lentile de contact luaţi cu dumneavoastră cel puţin o pereche de rezervă. Dacă întrebuinţaţi lentile de contact de unică folosinţă luaţi mai mult decât suficiente pentru a evita să rămâneţi fără ele. Unii purtători de lentile de contact ar putea să dorească să treacă pe ochelari pentru a evita să se ocupe de scoaterea şi curăţirea lor în condiţii de teren. Dacă aveţi vreun dubiu consultaţi-l din timp pe oftalmologul dumneavoastră. Ar putea fi o bună idee să luaţi şi o copie a prescripţiei lentilelor, mai ales dacă există probabilitatea de a fi plecat de acasă o vreme.

Ochelarii de soare sunt o necesitate în anumite situaţii şi ar trebui să-i purtaţi întotdeauna în zone însorite. Munca fără ei sub razele solare puternice poate cauza oboseală şi chiar şi vătămări oculare. Dacă vă aflaţi într-o zonă cu mari întinderi de zăpadă sau de nisip alb perioade lungi de expunere pot duce la arsura de retină, o stare deosebit de dureroasă cunoscută sub numele de «orbirea zăpezilor». Dat fiind că niciun analgezic nu vă va ajuta în cazul arsurii de retină cel mai bine e să folosiţi tot timpul ochelari de soare cu filtre împotriva razelor ultraviolete şi să evitaţi expunerea prelungită. Dacă în mod normal nu purtaţi ochelari gândiţi-vă să utilizaţi o pereche de ochelari de protecţie industriali pentru a vă apăra ochii de fum şi de cenuşă, de picăturile de apă aduse de vânt, de praf şi de reziduuri. Păstraţi toţi ochelarii de rezervă sau de protecţie într-o cutie cu capac tare căptuşită cu filţ pentru a împiedica zgârierea sau spargerea lor.

 

Model de listă de control a necesităţilor de supravieţuire şi confort:

(A se modifica conform propriei situaţii)

 

-      Rucsac de dimensiune adecvată sau sac «marinăresc» pentru îmbrăcăminte şi lucruri personale

-      Recipiente de plastic de formă tubulară pentru alimente, aparat de gătit

-      Trusă de toaletă: săpun, pieptene, deodorant, şampon, periuţă şi pastă de dinţi

-      Hârtie de toaletă în pungă cu fermoar

-      Prosop mic şi cârpă de spălat vase

-      Unguent pentru buze

-      Batiste

-      Cremă de protecţie împotriva razelor solare

-      Insectifug

-      Medicaţie prescrisă (stoc pentru o săptămână)

-      Cópii ale medicaţiei şi ochelari respectiv lentile de contact

-      Reţete

-      Ochelari de rezervă sau lentile de contact cu rezerve

-      Loţiune de mâini pentru piele uscată

-      Trusă mică de prim-ajutor

-      Medicaţie fără prescripţie, inclusiv analgezice, antiacide, anti-diaretice etc.

-      Îmbrăcăminte suplimentară de bază: tricouri, ciorapi, lenjerie de corp

-      Mănuşi pentru protecţie sau împotriva frigului

-      Lanternă de buzunar şi baterii suplimentare

-      Cuţitaş de buzunar cu lamă rabatabilă

-      Sac de dormit, saltea de burete sau saltea gonflabilă, pernă

-      Dopuri pentru urechi (de burete în pachet sigilat)

-      Mască opacă pentru ochi

-      Pălărie din material tare

-      Îmbrăcăminte de exterior în funcţie de starea vremii (pelerină de ploaie,  hanorac, şapcă, mască de faţă, etc.)

-      Vestă şi şapcă reflectorizantă

-      Ceas de voiaj deşteptător

-      Fluier de poliţie sau de semnalizare

-      Mască împotriva prafului

-      Lista numerelor de telefon/a adreselor de e-mail şi a adreselor poştale ale membrilor familiei, ale prietenilor, ale vecinilor, a medicului, a farmaciei

-      Carduri pentru contacte de urgenţă şi informaţii medicale în portivizit

-      Chei de rezervă pentru maşină şi casă

-      Gustări cu mare putere energizantă şi conţinut de proteine

-      Alimente – congelate sau semipreparate

-      Cafea, ceai, combinaţii de sucuri

-      Farfurie sau castronaş, cuţit, furculiţă şi lingură, cană etanşă

-      Plită de tabără, cratiţă mică, carburant, chibrite

-      Baterii sau o lanternă suplimentară

-      Apă în recipiente de plastic solide

-      Filru de purificare a apei sau tablete

-      Busolă, hărţi

-      Bandă adezivă, şnur de paraşută

 

Împachetaţi articolele personale sau trusele în săculeţe cu fermoar pentru a le păstra uscate, curate şi îngrijite

 

Capitolul 21

Oportunităţi educaţionale

 

Introducere

Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi abilităţile şi competenţa în aproape orice activitate trebuie «să exersaţi, să exersaţi, să exersaţi».

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul abilităţilor în comunicaţiile de urgenţă. Dacă vreţi ca performanţa dumneavoastră în timpul următoarei calamităţi naturale să fie fără cusur, exerciţiul este esenţial. Din fericire există o mulţime de ocazii să-l practicaţi dacă veţi aloca din timpul dumneavoastră pentru a le căuta.

 

Reţele cu program regulat

Numeroase grupuri de telecomunicaţii de urgenţă programează în mod regulat reţele de pregătire. Reţelele bine gândite vor varia frecvent formatul şi misiunile fixate pentru a le păstra interesante. S-ar putea ca o lună să fie consacrată informării despre noul formular de raport despre daune al agenţiei deservite, o altă lună transmiterii unor mesaje privind sănătatea şi asistenţa medicală spre şi dinspre zona lovită de o calamitate întinsă pe o mare întindere geografică.

 

Cursuri locale şi sesiuni de antrenament în eter

Organizaţia dumneavoastră de telecomunicaţii de urgenţă şi/sau agenţia deservită pot oferi o varietate de oportunităţi educaţionale. Unele agenţii deservite pot oferi instructaj specific activităţii lor, cum ar fi cursuri introductive despre calamităţi, asistenţa acordată unui număr important de persoane, operaţiuni în cadrul adăposturilor şi cursuri despre evaluarea daunelor. Sesiuni mai mici ar putea să fie dedicate folosirii unor anumite formulare şi proceduri. În afară de reţelele regulate se pot ţine lecţii de pregătire în eter pe un repetor sau pe o frecvenţă simplex ca o alternativă la lecţiile din sălile de clasă, atunci când subiectul e simplu sau se pretează mediului unei reţele.

 

Serviciu public cu ocazia unor evenimente

În unele ţări este permisă folosirea radioamatorismului pentru sprijinirea unor evenimente publice. Unele dintre cele mai bune ocazii pentru exersarea comunicaţiilor tactice în timpul unei calamităţi este evenimentul dumneavoastră local. Nu are nicio importanţă dacă e vorba de o cursă de biciclete, de un marş sau de un maraton, însă cu cât mai important e evenimentul cu atât mai bogată va fi experienţa pe care o veţi dobândi. Un eveniment de mare anvergură, cu o desfăşurare rapidă va simula condiţiile care se întâlnesc în comunicaţiile din timpul unor calamităţi. Chiar şi un eveniment mai modest sau cu un ritm mai scăzut vă va da prilejul să exersaţi abilităţile unei reţele tactice sau să experimentaţi diverse moduri în condiţii de teren.

Deci mergeţi şi «exersaţi, exersaţi,  exersaţi!»

 

Rod Stafford, W6ROD, consilier special pentru comunicaţii de urgenţă al IARU: Deşi am încercat să «internaţionalizăm» textul cititorilor ar trebui să li se recomande să se consulte cu amatorii locali implicaţi în comunicaţiile de urgenţă pentru a vedea dacă unele dintre aspectele tratate în acest Ghid contravin procedurilor locale.

 

*  *  *

 

Articol de prezentare

1532