Articole > Radioamatorism - opinii Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

CL DUPĂ O JUMĂTATE DE VEAC DE RADIOAMATORISM

Gheorghe OPROESCU - Tavi YO4BKM

Motto: Dacă prieteni nu sunt, nici radiomataorism nu e!

4. The Radio Amateur is ... FRIENDLY... offers friendly advice and counsel to beginners; kind assistance, cooperation and consideration for the interests of others. These are the marks of the amateur spirit. W9EEA, in 1928.

Când Paul M. Segal W9EEA fixa, acum cca un veac in urma, cele şase puncte ale codului radioamatorului, avea destule motive să o facă. În afară de faptul că radioamatorismul înseamnă cel puţin doi parteneri angrenaţi într-o activitate comună, radioamatorii cu o calificare eterogenă nu aveau de la cine învăţa tainele acestei activităţi şi nici de la cine să ţină pasul cu progresul tehnic, decât tot de la radioamatori. Cine avea mai multă experienţă sau avea o pregătire care îi permitea să înţeleagă mai uşor subtilităţile tehnice ale radiocomunicaţiilor, îşi punea cunoştinţele sale la dispoziţia celor mai puţin instruiţi. În primul rând pentru a desfăşura trafic radio de performanţă, lucru imposibil fără parteneri de aceeaşi performanţă. Să ne gândim cum ar fi astăzi dacă, de exemplu, doar un singur radioamator din lume ar deţine softul şi echipamentul pentru comunicaţii digitale prin staţia radio. Ar mai avea el plăcerea de a desfăşura astfel de comunicaţii? Dacă francezul Leon Deloy F8AB şi americanii Fred Schnell 1MO (ulterior W4CF) cu John Reinartz 1XAM (ulterior K6BJ) nu şi-ar fi pus reciproc la dispoziţie date despre echipamentul şi modul de lucru, ar fi mai fost posibilă prima legătură radio intercontinentală din 28 nov. 1923 pe 2,7 MHz, legătură stabilă pe parcursul mai multor ore începând cu 03.30 UTC? Cred că sunt suficiente argumente pentru a arăta că chiar de la început radioamatorismul s-a desfăşurat în echipă, în cluburi, într-o atmosferă de sinceră colaborare. Pentru că, aşa cum arată şi numele, separat de radiocomunicaţiile profesionale în strânsă legătură cu factorii economici, financiari, militari etc, radioamatorismul nu are niciun interes material, ci numai unul spiritual. Toţi sunt între ei "DR OM", DR FRIEND", în niciun caz "DR SIR", "YOUR EXCELLENCY", "YOUR MAJESTY" etc. Iar poziţia ocupată în organizaţiile sau asociaţiile de radioamatori nu conferă niciun titlu nobiliar, social, profesional, academic etc din moment ce cel care o ocupă este un vremelnic "primus inter pares" care, când apucă manipulatorul sau microfonul, este la fel ca ceilalţi.

Am descoperit radioamatorismul începând cu anii 1956-1957, nu din întâmplare, ci din atracţie faţă de minunea care capta şi aducea în casă voci şi muzică din toată lumea. Trăiam la ţară, într-o comună de pe Valea Buzăului care abia în 1956 a fost electrificată, dar şcoala (înfiinţată din 1903 ca şcoală de arte şi meserii, devenită liceu în 1923) a avut de la înfiinţare grup electrogen propriu care alimenta o sală de gimnastică, una de muzică, o sală de cinematograf şi laboratoarele de fizică. Ca elev, începând din clasele gimnaziale, am avut ocazia să văd multe filme didactice (fizică, chimie) dar şi istorice sau, câteodată artistice, realizate pe 16 mm. În laboratorul de fizică aveam chiar şi o staţie de emisie-recepţie cu caracter didactic dar funcţională, asamblată pe două panouri, cu cablaj aparent şi conturat cu culori, un panou cu emiţătorul în telefonie (cca 3 W) şi alt panou cu receptorul cu reacţie, ambele cu tuburi. La ţară erau la modă receptoarele cu detector gu galenă şi a fost primul meu receptor pentru mulţi ani. Era mare lipsă de bani în familia mea, ca în majoritatea familiilor de atunci, dar se găseau materiale radio. Nu trecuse prea mult timp de la război şi mulţi aveau ce eu numesc "captură de război", respectiv căşti radio de 2000 , tuburi electronice cu alimentare la baterii, bobine etc, aruncate sau părăsite când armata germană s-a retras în grabă pe Valea Buzăului. Detectorul cu cristal de galenă (costa 25 de lei în magazin, când tata avea salariul de cca 400 de lei) l-am făcut de pe o reţetă de manual, pilitură de plumb şi praf de pucioasă (în raport de 1:4), puse într-o eprubetă de sticlă (dată de profesorul de fizică şi chimie, bun prieten al tatei), încălzită până ce apare un punct roşu în amestec, apoi luată de pe flacără până la terminarea raecţiei. Sfărâmând eprubeta şi amestecul din ea se găseau cristale de galenă. Mai erau necesare un suport din tablă (de conservă), un arc cu vârf ascuţit şi atât. Primul meu receptor a fost ceva mai deosebit. Comuna era împânzită de reţeaua de radioficare şi, când am întins o antenă în curte, a fost suficient să leg căştile direct la antenă şi la pământ ca să aud Radio România pe unde lungi. Auzeam de fapt o captare prin inducţie a antenei de la liniile de radioficare iar semnalul era destul de consistent. Ca să pot prinde şi alte posturi a trebuit să fac o schemă completă, cu circuit acordat (bobina plată, "fund de coş" făcută pe o bucată de carton, condensatorul variabil cu mică, captură de război precum căştile), detector, condensator de şuntare pe căşti. Deoarece până în 1960 (la colectivizarea forţată) am păscut zi de zi vacile familiei (în zilele cu şcoală numai dupăamiaza, scriam temele seara tîrziu, luam în traistă manualele la care aveam de învăţat), aveam antene întinse printre copaci, receptorul îl purtam în buzunar şi îl scoteam când îl foloseam (bobina plată, CV-ul plat, căştile puse după gât). Primii tranzistori văzuţi de mine prin 1959 au fost la magazin, din seria 13 (sovietici), 60 de lei bucata, un vis prea îndepărtat. De la atelierul de depanări radio din comună unde responsabil era un vecin al meu am primit odată un tub uzat, de tip 3V4, am putut scoate ceva din el alimentat cu 9 V pe anod (2 baterii plate) şi 1,5V la filament (un element de baterie plată). A fost primul meu receptor cu reacţie (schemă 0V0) pe unde scurte. Sensibilitatea lui era fantastică la cei 9 V tensiune anodică. În facultate (până în 1969) am avut bursă republicană (800 lei/lună, aproape cât salariul tatei) şi mi-am permis să achiziţionez tranzistori (401, M40, M41) dar şi tuburi (ECC85, 614 etc) cu care am cosntruit primele recptoare serioase pentru trafic în scheme de la 0V1 (2 tuburi) până la 1V2 (4 tuburi) sau receptoare portabile reflex (cu 3 tranzistori).

De la bun început mi-a lipsit colectivul în care să îmi cultiv pasiunea. În comună nu a funcţionat niciodată vreun cerc sau club pe teme radio. Aproape 9 ani am învăţat singur, din cărţi ("Ghidul radioamatorului constructor", pe vremea aceea radioamatorii erau de trei categorii, de emisie-recepţie, de recepţie şi constructori, fiecare cu propriile licenţe), din excelenta "Sport şi Tehnică", cea mai bună revistă de hobby pe care am avut-o în ţară. Când a apărut "Tehnium" a fost o diminuare calitativă (începând chiar cu hârtia de tipar şi terminând cu articolele, dar se mai putea lucra după schemele publicate de YO3AVE), a urmat R&R cu mult mai slabă. M-a mai ajutat cu sfaturi vecinul responsabil la atelierul de depanare radio. M-a ajutat mult mai mult profesorul de fizică şi chimie şi, datorită lui am ajuns inginer. Pe când aveam 8 ani (prin 1954) tata a vrut să învăţ vioara, i se părea că este cel mai fin lucru la care se putea accede în mediul rural, eventual să interpretez "Balada" lui Ciprian Porumbescu, mama prefera "A ruginit frunza din vii". Lecţii de vioară îmi dădea profesorul de fizică şi chimie (un autodidact în muzică), am arătat că era bun prieten al tatei, numai că mi le dădea în laborator pe când pregătea lucrările practice la lecţiile din program. Acolo se aprindeau luminiţe, se învârteau motoraşe, licăreau tuburi cu descărcare în gaze, scăpăra maşina Wimshurst etc. În loc de vioară s-a lipit de mine fizica. Mai mult, acel profesor mai repara şi aparate de radio. Era ca un vrăjitor. Când am ajuns la oraş, la Galaţi ca student (la o facultate de mecanică, electronica în Bucureşti mi se părea prea inaccesibilă pentru unul trăit 18 ani la ţară), după ce m-am obişnuit cu noua viaţă (cămin, cursuri, seminarii, examene) şi am văzut vreo doi ani cum se poate învăţa fără să-ţi pierzi bursa, dar nici să renunţi la hobby, m-am prezentat la Radioclubul Judeţean Galaţi YO4KBJ unde am fost autorizat ceva mai târziu, în februarie 1969, conform reglemntărilor de atunci, cu indicativul YO4-3125/GL, era obligatoriu un stagiu ca receptor. Păstrez şi acum autorizaţia emisă atunci. La examinare mi-au fost de folos cunoştinţele mele practice în construirea de receptoare cu reacţie, regulamentul de radiocomunicaţii, prefixe ale diferitelor ţări. În club a fost saltul cel mai mare. Am învăţat practic trafic radio (teoria o învăţasem eu bine, promovasem şi în facultate un curs de electronică destul de complet, inclusiv cu calculul regimului de funcţionare la tuburi, scheme de amplificatoare de diferite clase, oscilatoare etc), am învăţat să acordez staţia de emisie-recepţie, făceam QSO-uri verbale cu radioamatori din club. Nu numai eu, mai erau şi alţi începători care se "jucau" cam la fel.

Din auguat 1969 am ajuns la Piteşti (inginer tehnolog la IAP Colibaşi) şi am devenit repede membru al YO7KFA. Aici am dat examenele pe diferite categorii de autorizare, devenind YO7BKM. În 1975 participam individual la primul meu concurs, un Trofeu Carpaţi. Nu am stat mult timp la IAP Colibasi, am trecut în învăţământul superior, m-am specializat în ce se numeşte "regina mecanicii", respectiv dinamica maşinilor şi utilajelor. Cunoştinţele dobândite mi-au permis să înţeleg complicatul aparat fizico-matematic al undelor, inclusiv electromagnetice. Pentru informare, undele mecanice sunt mult mai complicate, există unde longitudinale, transversale, de placă, de suprafaţă, de torsiune, de încovoiere, adiabate, izoterme etc. Apar şi aici impedanţe, reflexii, refracţii, interferenţe, polarizare, rotirea planului de polarizare, medii de propagare, ghiduri de undă, cavităţi rezonante, adaptare la mediu, tot ce apare şi în undele electromagnetice, numai că undele elctromagnetice sunt doar de un singur fel: unde transversale duble, ale câmpului electric şi ale câmpului magnetic, situate în plane perpendiculare. Trebuind să rezolv ecuaţii complicate ale undelor (ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale şi cu transcendenţe) am fost nevoit să învăţ, după facultate, programarea calculatoarelor, am început cu limbajl FORTRAN IV în 1980, cu cartele perforate, trecând pe parcursul timpului prin 7 limbaje diferite, ajungând acum la Delphi7, pe PC. Aceste cunoştinţe plus cele din literatura arătată de mine la bibliografia articolelor au stat la baza aplicaţiilor mele în privinţa antenelor şi propagării undelor radio. Ce devine din ce în ce mai greu este faptul că se practică tot mai mult un protecţionism asupra mediilor de programare, construindu-se sisteme de operare performante, este drept, dar în care nu mai pot fi rulate uşor mediile în care să poţi construi aplicaţii gen soft. Acum 40 de ani oricine putea învăţa singur programarea la nivelul intereselor lui şi putea elabora softuri pentru uzul propriu pe orice calculator, folosind limbajele FORTRAN sau COBOL, fără nicio restricţie. Pe primele PC-uri cu diferite sisteme de operare (Cub-Z cu CP/M, Junior cu CP/M, HC 85, TIM-S ambele cu Sinclair Spectrum, dar şi 286 până la 586 cu variante de Windows) se puteau rula tot fără restricţie BASIC cu versiunile lui, Pascal inclusiv Borland-Pascal. Generaţiile mai noi de PC-uri nu au mai acceptat Borland Pascal decât cu emulator, de aproape un deceniu nu se mai poate folosi. Se pare că şi Delphi va fi restricţionat deoarece există un interes al producătorilor de soft să deţină ei monopolul, impunând ca orice realizator de soft să deţină licenţe speciale, prohibitive pentru hobby sau aplicaţii personale, care nu sunt destinate comercializării. Ce am văzut că se pune la dispoziţia utilizatorilor în domeniul meu profesional este peste 80% gunoi, softuri cu algoritmi primitivi dar pe care, în lipsă de altceva, eşti obligat să le foloseşti. Am văzut softuri licenţiate special numai pentru anumite ţări, un alt sistem de protecţionism.

Dar, să revin la radioamatorism. În radioclubul din Piteşti m-am realizat cel mai mult ca radioamator. Un excelent colectiv, pasionat până la manie pentru construcţii, trafic şi concursuri. Să dau nume înseamnă să uit pe cineva, să fac o sortare ar însemna să fiu nedrept cu cei lăsaţi deoparte. Dar nu pot trece peste gestul şefului de club de atunci YO7VO Miki care mi-a pus efectiv în mână microfonul staţiei YO7KFA. Eram cu toţii cu 25-30 de ani mai tineri ca acum, pentru cei care mai sunt în viaţă. Am înfiinţat şi o staţie colectivă la Universitatea din Piteşti, YO7KFV pe atunci, cu care am obţinut un loc 2 la YO DX VHF din 1978 şi un loc 3 la YO VHF tot din 1978. Am gustat şi din amărăciunea eşecurilor, în loc de locul 2 obţineam locul 1 dacă trimiteau toţi logurile de concurs, dar am învăţat că performanţa nu înseamnă numai talent şi pricepere, dar şi înţelepciunea de a înţelege că fatalitatea are şi ea rolul ei şi, dacă vrei să o ocoleşti, trebuie să-ţi asiguri o marjă de eroare destul de mare. Altfel spus, în viaţă este bine să schimbi ce poţi schimba, să accepţi ce nu poţi schimba şi să poţi deosebi cele două situaţii. Dacă nu reuşeşti să faci acest lucru, vei avea mereu nevoie de un umăr pe care să plângi sau, mai rău, devii terorist pentru cei din jur, unii au făcut-o. A trecut apoi peste noi timpul care a schimbat multe, ne-am despărţit căutând ceva mai bun ca loc de muncă şi colectivul s-a destrămat.

Din 1990 am devenit membru al YO4KAK, mi-am schimbat indicativul în YO4BKM. Când s-a trecut la cluburi de drept privat am fost printre fondatorii noului club brăilean, fiind şi vicepreşedinte două mandate. Am realizat arbitrarea electronică a Cupei Brăilei cu aproape două decenii în urmă, pe parcurs am pus la dispoziţia doritorilor 26 de softuri de evaluare-arbitrare, numai în ultimul an am furnizat 4 softuri noi sau modernizate după alte regulamente. Aceste softuri au fost exploatate de organizatori, fiind construite în manieră interactivă. Ce puneam la dispoziţie era un instrument, aşa cum se pune la dispoziţia arbitrilor altor ramuri sportive instrumente precum cronometre, rulete, ştachete etc. De aceea m-a surprins vehemenţa cu care am fost hărţuit public când am oferit soft de arbitrare la Drumul Vinului 2014 şi, mai rău, la Memorial YO7VS 50MHz din 2015. Pentru Drumul Vinului am fost acuzat în club, chiar de preşedintele clubului, că sunt complice la furtul unei competiţii de la FRR în folosul unei alte organizaţii. Nimeni nu a ripostat în niciunfel, deşi se ştia că Drumul Vinului a aparţinut dintotdeauna clubului YO9KVV al Şcolii Gimnaziale "Ion Ionescu" din Valea Călugărească şi nu FRR. Faptul că organizatorii au scos talciocul şi chefuiala din şcoală, oferind un cadru didactic competiţiei, a înfuriat pe mulţi din cei care au pierdut ocazia de a continua tradiţiile bahice într-o şcoală. Mai mult, eu fiind cadru didactic cu o vechime de peste 40 de ani, care am avut inclusiv activităţi de acordare a gradelor didactice în învăţământul preuniversitar, preşedinte de comisii de bacalaureat în şcoli, nu eram crezut când arătam că noua formulă a organizatorilor este cea mai potrivită pentru o şcoală, erau crezuţi cei care nu treceau prin şcoală decât să participe la talcioc sau chefuri. Aşa sunt trataţi specialiştii în YO! Acest lucru, la care se mai adaugă învinuirile aduse pe nedrept mie de YO3IRC la AG din 2014 (am scris în 04 aprilie 2014 "Domnule Presedinte, astept scuzele Dv!") precum şi o altă acuză că aş vrea să fur Cupa Minorităţilor (al cărei autor şi manager sunt eu, recunoscut chiar de cei care mă acuză) în folosul altora, m-au făcut ca la începutul anului 2015 să-mi dau demisia din club. Şi iată ce realizasem în anul 2014, le-am depus în scris şi la club ca raport al activităţii mele pe acel an:

A. Concursuri in US
1) Trofeul Carpati, 07 aprilie
2) Ziua telecomunicatiilor fair play, 12 mai
3) Cupa Brailei, 19 mai
4) Maratonul "Aniversarea a 10 ani de la infiintarea Radioamator.ro", 24 iulie-03 august, am fost statie care a acordat puncte, pentru punctele adunate am primit diploma clasa I
5) Silver Fox, 08 decembrie

B. Articole la Radioamator.ro
1) Domnule Presedinte, astept scuzele Dv!, 04 aprilie
2) Propagarea la distanta, 29 mai
3) Nou despre concursuri si formatele de log, 25 septembrie
4) Antene scurtate, 8 decembrie

C. Softuri de arbitrare noi, refacute si asistenta de specialitate la exploatarea lor
1) Refacut soft la cererea organizatorilor si reparat loguri cu defecte ascunse pentru Ziua telecomunicatiilor fair play, organizator YO HD Antena DX Grup
2) Soft nou, Memorial YO7VS pe 144 MHz, organizator YO HD Antena DX Grup
3) Soft nou, Floarea de mina, organizator radioclubul municipal Baia Mare
4) Soft nou, Drumul vinului, maraton, organizator Şcoala Gimnaziala "Ion Ionescu" din Valea Calugareasca
5) Soft nou, Cupa pompierului, organizator Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Delta" al Judeţului Tulcea
6) Soft nou, Editor de log Cabrillo, mod de lucru on-line, off-line, diverse setari

D. Softuri tehnice puse la dispoziţia clubului, dar şi prin internet în YO
1) Antena dipol simetric, dimensionare, caracteristici
2) Antena dipol asimetric (Windom), dimensionare, caracteristici
3) Antena Long wire, dimensionare, caracteristici
4) Antena verticala la sol, dimensionare, caracteristici
5) Aflarea impedantei antenelor prin masuratori de la distanta
6) Dimensionarea termica a radiatoarelor pentru semiconductori

E. Alte activitati
1) Coautor la CD-ul "110 pagini despre radio", autor principal YO4PX, aparut aprilie
2) Gestionat logurile si soft de arbitrare la Cupa Brailei, mai-iunie
3) Gestionat logurile, soft de arbitrare şi manager Cupa minoritatilor, decembrie.

Legat de acestea, singura remarcă a clubului, exprimată la AG din 2015, a fost că prin plecarea mea s-a diminuat bugetul clubului cu 100 lei, cotizaţia mea. Nimic altceva. Niciun mesaj personal din partea nimănui, nici măcar din partea celor cărora le-am tradus zeci de pagini de documentaţie din limba germană. EXIT YO4BKM!

A apărut, recent, un protest legat de Memorial YO7VS 50MHz 2015. Pe nedrept am fost tratat drept complice la un furt nedovedit – şi nici nu mă interesează, faptul că eu am pus la dispoziţie un soft, un instrument, nu înseamnă că am şi participat direct sau indirect la ceva nedemn – trecându-se peste orice logică a bunului simţ. Că un concurent are impresia că a fost nedreptăţit şi nu ştie încă să-şi ţină sentimentele în frâu, înţeleg, deşi şi eu am trecut prin aşa ceva fără scandal, am arătat cum, dar nu înţeleg de ce niciunul din ceilalţi beneficiari ai softurilor puse la dispoziţie de mine şi folosite de ani buni, cu mulţumiri din partea lor, nu au interevenit în niciun fel, fiind singurii care puteau arăta că softurile mele nu fraudează. Nici măcar cei din conducerea clubului căruia îi aparţine cel ce se consideră nedreptăţit şi pentru care am elaborat softuri pentru două competiţii ale clubului, am văzut că sunt folosite. Softurile mele, ca orice soft corect, lucrează după algoritmul GIGO, Gunoi Introduci, Gunoi Obţii, nu falsifică rezultatele. Am participat şi eu la concursuri arbitrate de softuri ale mele, inclusiv Cupa Brăilei şi se poate vedea că nu am ajuns nici măcar printre primii 10. Dacă aş fi avut în intenţie, nu aş fi aranjat prin soft ca staţia YO4BKM să fie favorizată? Dar, ce m-a durut cel mai tare este că într-unul din comentariile făcute pe topicul cu Memorial YO7VS 50MHz cineva, cu care lucrasem mult şi multe pe linie de radioamatorism, mi-a dat lovitura din simplul motiv că a aplicat tactica "mai întâi trage, apoi vezi cine a fost", a descărcat pur şi simplu o încărcătură dum-dum orientându-se numai după mesajul celui ce se consideră nedreptăţit, fără să citească ce s-a mai scris în alte comentarii. Un gest de genul "şi tu, Brutus?".

Cele petrecute în mai puţin de un an îmi dau de înţeles că, în convingeri, nu mă mai potrivesc cu mulţi. Am înţeles acest lucru prin acuzaţiile aduse mie de extrem de puţine persoane (maxim 5 în tot YO) dar, mai ales, prin consensul tacit cu care absolut toţi ceilalţi au particiat la aceste acuzaţii. În astfel de condiţii, fără colectiv, fără club, fără prieteni, nu mai poate exista radioamatorism. Şi, în consecinţă, când va expira autorizaţia mea peste câteva luni, nu voi mai face demersuri să o mai prelungesc. Pentru ce? CL & QRT YO4BKM! Niciodată nu m-am întors de unde am fost silit să plec! Nici acum nu o voi face!

Cu ce îmi voi umple timpul? Mereu am avut cu ce. Până pe 17 sept. este valabilă o invitaţie din partea "Public Science Framework" să public în 7 reviste, fără să plătesc taxe de publicare. Acum cca 2 săptămâni am semnat "Bun de tipar" pentru a 22-a carte a mea dar prima full color, cerută de o editură de carte ştiinţifică din Bucureşti, tratează dinamica firelor reale, inclusiv modele fizice, matematice şi numerice, plus aplicaţii. O carte pragmatică. Mai lucrez la o monografie a undelor, în aceeaşi manieră, de mi-ar ajunge anii să o termin. Când mă plictisesc de modelare, scriu la o altă carte, începută de multă vreme, „Tâlcuiri profane", cu care trebuie să fiu extrem de atent să nu comit vreo erezie, păşesc pe un domeniu cu multe tabuuri. Este dezvoltarea altei cărţi apărută acum 13 ani, „Cunoaşterea lumii şi lumea cunoaşterii", editura ZEDAX, Focşani. De cîteva luni am văzut că pot compune uşor careuri de cuvinte încrucişate, cam 8 pe lună. Mi-au apărut 2 din ele în publicaţiile Rebus Flacăra, aştept cu celelalte. Aşa că, timp să am! Cât priveşte prietenii, puţini care au mai rămas în plan profesional din motive de vârstă, continuăm să ne respectăm şi să colaborăm. Nu ne-am înşelat niciodată şi am deplâns împreună necazurile oricăruia dintre noi. Niciunul nu a devenit acel vecin incomod numai pentru că are o capră în plus, deoarece avem în suflet ceva mult mai mult decât o capră: aprecierea sinceră a valorii fiecăruia dintre noi. Dar şi plăcerea de a bea o ţuică veche când ne întâlnim, nu ne hrănim numai cu .

Gheorghe Oproescu – Tavi, former romanian radioamateur.

Gheorghe OPROESCU - Tavi YO4BKM

Articol aparut la 7-9-2015

2426

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact