hamradioshop.ro
Articole > Intamplari adevarate Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

Sa facem cunostinta cu Savu George YO4AAC

Nini Vasilescu YO3CCC

Pentru ca auzisem multe lucruri interesante despre activitatea radio a lui George YO4AAC, am dorit sa aflam si mai multe de la aceest impatimit al legaturilor radio.

YO3CCC: Data si locul nasterii?

YO4AAC: M-am nascut in Fetesti-Gara, judetul Ialomita, pe 30 ianuarie 1957, un mic orasel feroviar situat in sud-estul extrem al judetului, pe malul stang al bratului Borcea al Dunarii. Provin dintr-o familie simpla, tata a fost strungar, iar mama casnica. Dupa absolvirea scolii generale din Fetesi, in 1972 am urmat timp de 3 ani cursurile Scolii Profesionale Cai Ferate Palas-Constanta, apoi un an de zile am lucrat la Depoul de locomotive Fetesti. In anul 1976 m-am decis sa fac mai mult in viata si in urma sustinerii examenului de admitere am intrat in Scoala Militara Maistrii de Marina Constanta specialitatea radio/radiolocatie. Dupa absolvirea scolii militare in vara anului 1979 am fost repartizat la Tulcea pe Nava de Comandament cu zbaturi Republica iar in luna decembrie a aceeluias an, nava a fost mutata la Braila. De atunci am devenit brailean!

YO3CCC: Cum si cand ati aflat despre undele radio?

YO4AAC: Despre undele radio in general am aflat mai intai in timpul scolii generale in cadrul cercurilor tehnico-aplicative de aero si navomodele. Desi aici era si un cerc de radioamatorism nu m-am gandit niciodata ca voi deveni radioamator! Apoi, cu adevarat am intrat in tainele undelor radio in anul 1976 in cadrul Scolii Militare Maistri de Marina Constanta, pe care am absolvit-o in anul 1979 specialitatea Radio-radiolocatie-hidrolocatie.

YO3CCC: Despre radioamatori de unde ati aflat?

YO4AAC: Despre radioamatori am aflat in cadrul Scolii militare unde isi desfasura activitatea si un radioclub sub conducerea domnului Viorel Smarandache YO4GM, dansul fiind si lectorul de la care am invatat telegrafia! Dar la aceea vreme nu m-a atras radioamatorismul.
Pasiunea pentru undele radio a aparut in anul III, cand l-am cunoscut pe Marin Paicu YO4DCF (SK) pe nava Republica pe care am fost repartizat pentru efectuarea practicii. Desi nu eram radioamator la vremea aceea, am inceput sa fac receptii pe batranul receptor R-250, fiind incantat de ce indicative exotice puteam auzi in benzile superioare, care erau pline in acei ani! Acum doar visam la asa ceva!

YO3CCC: Cand ati devenit radioamator? Ati fost mai intai receptor si apoi ati devenit radioamator de emisie?

YO4AAC: Am devenit radioamator de receptie in anul 1982 cu indicativul YO4-11473-BR. Imi amintesc si acum cu placere ca primul meu QSL ca receptor l-am primit de la preotul Stefan Rusu YO2RA! Am fost foarte activ ca receptor reusind sa fac aproximativ 6.000 de receptii, expediind si primind numeroase QSL-uri, printre care si multe DX-uri precum si numeroase diplome. Radioamator de emisie am devenit in anul 1983.

YO3CCC: Ati avut de la inceput indicativul YO4AAC?

YO4AAC: Da, am avut de la inceput acest indicativ si nu am fost niciodata tentat sa-l schimb; mi-a placut de la inceput cum suna in telegrafie! Acest indicativ are o istorie interesanta. El a apartinut domnului Ilie Neculae un foarte bun radiotelegrafist, actual K3IF care in anii 70 a reusit sa paraseasca Romania si sa se stabileasca definitive in USA. Eram incantat in anii 90 cand participam alaturi de Marcel YO4ATW la intalniri in benzile de 14 si 21 MHz cu K3IF ex YO4AAC!

YO3CCC: Cu ce aparatura ati debutat ca radioamator?

YO4AAC: Am inceput in 1985 cu aparatura facuta in casa, emitator si receptor separate pe tuburi si un receptor USP cu care am auzit si apoi lucrat prima mea statie JA in 3,5 MHz! Apoi, in 1995 mi-am construit dupa vreo 2 ani de cautari si achizitionari de component si materiale necesare, un transceiver A412 cu care am efectuat peste 40.000 de QSO-uri realizand si conditiile pentru accederea in YO DX CLUB. In 2003 am achizitionat primul transceiver de fabrica ICOM 701 de la Relu YO3CDN de care am fost foarte multumit si incantat; apoi, in 2009, am cumparat de la LCCOM un FT-950 pe care il folosesc si acum.

YO3CCC: Cu ce antene v-ati apucat sa faceti legaturi radio?

YO4AAC: Referitor la antene, am avut 2 locatii. In prima locatie am locuit la parter iar spatiul mi-a permis sa realizez un log wire de 41 de metri. Au urmat apoi si altele: VS1AA, dipole, inverted vee. Acum, in cea de-a doua locatie locuiesc la etajul 1 (din lipsa de spatiu si bloc acoperit) folosesc un Diamond BB6W si un fish pole.

YO3CCC: Am vazut ca stiti telegrafie inca din scoala militara si de aceea va intreb daca atunci cand faceti legaturi radio le faceti numai in telegrafie?

YO4AAC: Stiu telegrafie pe care am invatat-o in scoala militara si de aceea cam 75% din legaturi sunt efectuate in acest mod de lucru, dar nu am neglijat nici celelalte moduri de lucru.

YO3CCC: Va pare rau ca nu v-ati facut radioamator inca din timpul scolii militare?

YO4AAC: Telegrafie am invatat in scoala militara, unde cum spuneam si mai inainte l-am avut ca lector pe domnul Viorel Smarandache YO4GM. Stand acum si privind in urma am o unda de regret ca nu am devenit radioamator in timpul scolii, poate realizam mai mult decat am realizat pana acum…

YO3CCC: Participati in concursuri?

YO4AAC: Da sunt un mare fan al concursurilor; am participat la sute de concursuri interne si internationale. Cred ca in ultimii 20 de ani nu am ratat niciunul din marile concursuri WW, WPX, WAE. Acest lucru m-a ajutat enorm, atunci cand lucram cu A412 in QRP, sa realizez numarul de tari necesare pentru YO DX CLUB.

YO3CCC: Care au fost primii radioamatori pe care i-ati cunoscut?

YO4AAC: La aceasta intrebare raspunsul este mai amplu. Pana sa ajung in Braila l-am cunoscut pe YO4DCF (SK). Dupa ce am ajuns cu serviciul aici si am devenit radioamator receptor, am cunoscut mai multi radioamatori: YO4AH, YO4ATW, YO4WA, YO4XF (SK), YO4XZ, YO4BYW, YO4BEW, YO4BEX, YO4CAI, YO4US (SK), YO4BBZ (SK), YO4PY (SK) si lista ar mai putea continua! Aceasta se datora faptului ca in cadrul Radioclubului Judetean Braila, se desfasura o activitate intensa; in zilele de club erau prezenti multi dintre cei enumerati mai sus.

YO3CCC: Sunteti pasionat de diplome si QSL-uri?

YO4AAC: Sunt pasionat de diplome, de-a lungul anilor s-au adunat vreo 841 diplome romanesti si 1043 diplome straine. Referitor la QSL-uri, dupa aproximativ 200.000 de legaturi radio va dati seama ca s-au adunat cateva mii! Am QSL-uri confirmate din 311 entitati DXCC care mi-au permis ca in 2016 sa obtin titlul de Maestru al Sportului.

YO3CCC: Cu ce antene vreti sa va mai dotati?

YO4AAC: Antenele au reprezentat si reprezinta, cred si la momentul actual, o mare problema pentru multi radioamatori. Amplasamentul actual (etajul 1 si blocul cu 4 etaje acoperit) nu-mi permite sa sper la mai mult fata de ce am acum!

YO3CCC: Va plac modurile de lucru digitale? De ce?

YO4AAC: Am vazut multe pareri pro si contra comunicatiilor digitale, dar nu m-au influentat in nici un fel! Imi amintesc cu nostalgie ca atunci cand regretatul YO3APG transmitea in cadrul emisiunilor QTC regulamentele unor competitii in moduri digitale, imi era ciuda ca nu am conditiile tehnice pentru a participa. Dar timpul a trecut si am reusit sa rezolv acest inconvenient! Am abordat acest domeniu prin 2010, fara a neglija celelalte moduri in primul rand cu gandul de a putea lua parte la concursurile organizate in acest mod de lucru. De mare ajutor mi-a fost domnul Cristian Colonati YO4UQ care mi-a oferit documentatia necesara. In cativa ani s-au adunat cateva sute de diplome si 127 de tari confirmate.

YO3CCC: Ceva amintiri interesante despre aceeasta pasiune ne puteti povesti?

YO4AAC: Amintirile legate de aceasta pasiune sunt multe, dar m-as referi doar la ultimele.
In luna mai 2017 Directia Judeteana pentru sport si tineret Braila a organizat la biblioteca Panait Istrati manifestarea intitulata “Ziua Campionilor”. Aici am fost prezent alaturi de YO4ATW Maestru Emerit al Sportului si YO4GJH Maestru al Sportului si am prezentat in fata audientei informatii legate de activitatea si performantelel noastre.
In luna ianuarie 2018 Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Braila in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean au organizat la Liceul Tehnologic Anghel Saligny manifestarea intitulata “Campionii Romaniei”.
Si aici, alaturi de YO4ATW si YO4GJH am prezentat in fata elevilor si profesorilor liceului informatii despre activitatea de radioamatorism, despre rezultatele si performantele noastre, in speranta ca vom reusi sa atragem cativa tineri in practicarea radioamatorismului.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 31-8-2018

1067

Inapoi la inceputul articolului

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact