Articole > Activitati DX, trafic radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

PRINCIPATUL SEALAND - O NOUĂ ENTITATE DXCC?

Radioamator.ro

Surse din interiorul DX Advisory Committee (Comitetul consultativ DX) şi care au dorit să-şi păstreze anonimatul au dezvăluit că există posibilitatea punerii pe tapet a includerii Principatului Sealand ca nouă entitate pe lista DXCC. Ca urmare a unui eventual vot favorabil s-ar organiza o activitate majoră, în toate benzile, condusă de un reputat DX-pediţionar, a cărui identitate nu a fost deocamdată precizată.

Teritoriul cunoscut sub numele de Sealand a fost construit în 1940 în ape internaţionale, sub forma unei platforme cu destinaţie militară. Platforma, abandonată până în 1966, a fost luată în stăpânire de familia de origine britanică Bates, care a utilat-o cu toate facilităţile necesare, iar la 2 septembrie 1967 a înălţat deasupra platformei propriul drapel şi a proclamat naşterea statului Sealand, un principat suveran, guvernat democratic de Alteţa Sa Principele Roy I şi de Alteţa Sa Principesa Joan I. Sealand se află în partea sudică a Mării Nordului, la circa 6 mile de coasta Marii Britanii şi la 65-100 de mile de coastele Franţei, Belgiei, Olandei şi Germaniei.

Din anul 1969 micul principat emite paşapoarte şi timbre proprii, certificate de naturalizare prin care se acordă cetăţenia sealandeză, se oficiază căsătorii. Drapelul Sealandului este roşu-alb-negru. Limba oficială este engleza. Moneda este dolarul sealandez, care este egal cu dolarul SUA. Statutul suveran al teritorului a fost contestat în repetate rânduri în justiţie, dar absolut toate litigiile judecătoreşti au sfârşit prin a recunoaşte legitimitatea suveranităţii principatului. Reputaţi jurişti internaţionali au declarat că Sealand indeplineşte toate cerinţele legale ale unui stat şi că suveranitatea acestuia este absolută, ea neputând fi pusă sub semnul întrebării. În cele din urmă ţări importante ale Europei au fost nevoite să accepte acest status quo.

În anul 1982, cu ocazia celei de a 15-a aniversări a proclamării principatului Sealand Alteţa Sa Prinţul Roy I a acordat permisiunea pentru instalarea şi folosirea în premieră a unei staţii de radioamator, care a lucrat cu indicativele S1AB, S1AD, S1AH şi S1AS. QSL-ul poartă şi un mesaj din partea suveranului: "Prinţesa Joan I şi cu Mine urăm noroc tuturor radioamatorilor din lume".

N.R. Pacaleala de 1 aprilie. Principatul Sealand exista, singura informatie falsa este ca ar urma sa devina entitate DXCC

Radioamator.ro 

Articol aparut la 31-3-2006

6983

  • Postat de Gabriel Schumschi YO4ZL la 2006-04-03 10:30:40 (ora Romaniei) de la adresa ***.***.***.85
    La fel ca si la prima pacaleala,felicitari!
    Gabbi YO4ZL
  • Scrieti un mic comentariu la acest articol!
    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "PRINCIPATUL SEALAND - O NOUĂ ENTITATE DXCC?"
    Nu uitati sa completati numele, adresa E-mail si eventual indicativul YO (daca sunteti radioamator). Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse.
    Nume *
    E-mail
    Indicativ YO *
    Acesta trebuie sa fie valid
    Nu introduceti indicative care contin bare de fractie (din mobil, portabil, din alta tara etc)

    La acest articol nu sunt permise comentarii decat de la radioamatori YO autorizati.
    Comentariu *
    Introduceti *
       * Camp obligatoriu

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact