Ţârrrr...sună alarma deşteptătoare a telefonului mobil, semn că zorii zilei şi-au făcut apariţia.
Ne-am trezit în jurul orei opt dimineaţa, după ce, personal, am dormit în partea superioară a unui pat supraetajat de unde îmi era frică să nu cad. Afară, soarele se arăta generos şi promitea a fi o zi reuşită, iar noi eram deja foarte curioşi să aflăm ce activităţi ne aşteaptă. Micul dejun a fost suficient de consistent încât să ne ofere energie pentru prima jumătate a zilei.
Apoi, gazdele noastre ne-au invitat în curte unde a trebuit să ne aşezăm în formă de cerc şi fiecare membru participant la program se prezenta pe scurt şi îşi exprima pasiunea pentru radioamatorism. Un reprezentant al presei locale a filmat toată această prezentare, s-au făcut fotografii, iar unele comentarii au stârnit aplauze şi multă voie bună.
După prezentare ni s-a comunicat că trebuie să ne luăm încălţăminte sport pentru că vom merge pe teren de sport. Într-adevăr, la aproximativ 100 de metri de locul unde eram cazaţi erau mai multe terenuri de sport, dar nouă ne-a fost de ajuns unul . Totul era verde în jur, soarele îmbietor îşi arunca razele creând o stare de bine şi optimism , alungând sentimentul de nesiguranţă care plutea printre noi. Aici organizatorii ne-au pregătit mai multe jocuri care pentru mine au fost inedite şi probabil pentru mare parte dintre participanti, dar scopul a fost să interacţionăm . Deşi nu ne cunoşteam între noi – cu câteva excepţii de anul trecut – jocurile au constituit un bun prilej de a comunica, de a ne împrieteni .
Ne-am strâns organizat pe terenul de sport unde Maarten, unul dintre coordonatori, ne-a împărţit în şase echipe a câte cinci membri, aproximativ în ordine alfabetică . Şi astfel cu primele echipe multinaţionale formate, n-a mai rămas decât să înceapă jocurile.
Primul joc s-a bazat foarte mult pe susţinerea fizică a coechipierilor. Fiecare echipă a primit câte o ladă de plastic ( asemenea lăzilor de suc ) .Totul depindea de coordonarea echipei, trebuind ca toţi,în acelaşi timp , să punem câte un picior pe ladă şi să ne menţinem acolo pentru câteva secunde . Am uitat să specific că trebuia să ne urcăm pe partea îngustă a lăzii... A fost destul de comic pentru că alunecam şi nu puteam să ne coordonăm mişcările concomitent , astfel încât să fim toţi în acelaşi timp pe ladă . Dar într-un final am reuşit .
Nu ne-am liniştit bine cu primul joc că a trebuit să ne organizăm pentru următorul care a fost mult mai amuzant dar şi foarte solicitant. Am fost împărţiţi în echipe a câte cinci persoane şi ni s-a dat fiecărei echipe câte o sfoară lungă al cărei scop era să ne legăm între noi astfel încât să formăm un cerc. Peisajul arăta în felul următor : un teren cu gazon bine întreţinut, trei porţi de fotbal improvizate, şase echipe a câte cinci membri şi o minge – toţi cu acelaşi scop : să înscriem un gol. De câte ori ne-am îngrămădit câte două-trei echipe pe minge , a ieşit o învălmăşeală în urma căreia au rămas ceva vânătăi pe ici pe colo. Deşi nu sunt pricepută la fotbal, jocul în sine a fost foarte distractiv. După încercări repetate, o echipă formată din doi suedezi, liderul estonian, o finlandeză şi liderul irlandez a reuşit să marcheze şi jocul s-a încheiat. Fericire mare şi urale intense datorită faptului că nu mai trebuia să alergăm la nesfârşit pe teren.
După ce ne-am liniştit, a urmat alt joc în care am fost ingrediente pentru pizza. Fiecăruia ni s-a aplicat pe spate câte un bileţel pe care scria un ingredient – din şase posibile – prin care trebuia să formăm o pizza completă. Ne-am grupat destul de repede şi ne-am aşezat în cerc pe iarba pufoasă. Am făcut poze să ne amintim momentele preţioase de atunci apoi ne-am liniştit şi am aşteptat următorul joc sau ce ne-au mai pregătit organizatorii.
Ei bine, la ultimul joc s-au folosit echipele formate anterior. Forţa fizică a fost o condiţie de bază a acestei probe deoarece a trebuit să trecem peste o bară aflată cam la 90 de centimetri de pământ ajutându-ne doar de braţe, fără să atingem solul cu picioarele. Şi chiar n-a fost uşor! Primii au fost ajutaţi de coechipieri, iar ultimii de la fiecare echipă au trebuit să se străduiască singuri să reuşească. Imaginile ataşate ”vorbesc” de la sine...
Obosiţi dar extrem de amuzaţi ne-am întors pentru a lua prânzul. Ne aştepta o supă fierbinte! Pentru a ne relaxa şi a ne clăti ochii am hotărât să folosim timpul liber pentru a vizita frumosul oraş care ne găzduia. Suprafaţa totală a oraşului Eeklo este cam la jumătate faţă de cea a Ploieştului – aşa măsurată din priviri,dar cu mult mai curat foarte civilizat şi liniştit. A fost foarte uşor pentru noi să ne acomodăm cu acele locuri, cu tot ce înseamnă mult verde – pomi, flori şi cu lipsa de stres. Am comentat între noi momentele petrecute în prima parte a zilei şi am constatat că prin cateva jocuri nevinovate am reusit să ne împrietenim şi să colaborăm cu ceilalţi membri ai programului. Obiectivul organizatorilor fusese atins, eram un mare grup de prieteni deşi proveneam din ţări cu obiceiuri şi mentaliţati diferite.
Seara, după cină, cam pe la ora 20 au fost scoase afară 9 mese, câte una pentru fiecare ţară, pentru ceea ce urma să fie seara interculturală. Eram foarte curioasă să văd ce va expune fiecare ţară. Noi am ales masa din centru pe care urma să o umplem cu o mulţime de bunătăţi pe care ne-am strşduit să le transportăm din România în cele mai bune condiţii. La început am prins steagul României pe peretele din spatele nostru pentru ca ceilalţi să ne identifice mai uşor. Apoi am început să aducem o mulţime de steaguri mici pe care le-am împărţit în acea seară tuturor participanţilor, alături de QSL-uri cu Clubul Petrolul . Au urmat apoi bunătăţile tradiţionale: brânza de oaie, cozonacii, pasca, compotul de vişine, pepenele, legumele proaspete de gradină şi nişte prăjituri cu care s-au delectat toţi la sfârşit, deasemeni bere romanească,vin şi nelipsita ţuică.
Am adus de acasă un frumos costum popular din zona noastră, a Prahovei, de care membrii celorlalte delegaţii s-au arătat foarte interesaţi. Toţi doreau să atingă marama şi rămâneau uimiţi când le spuneam că este un costum realizat manual. O adevărata atracţie a standului nostru a fost o plosca cu ţuică veche de şapte ani care avea in interior o pară. Aceasta a stârnit multe întrebări cărora am încercat să le răspundem dar sinceră să fiu nici noi prea aveam nişte răspunsuri clare. Toţi vroiau să guste şi întrebau cum a fost posibil să se introducă o pară în sticlă.
Pentru a fi o gazdă bună echipa României a avut grijă ca toţi ceilalţi să se simtă bine la standul nostru şi să primească fiecare căte ceva din ce am pregătit special pentru acest eveniment. QSL-urile, pliantele, insignele, drapelele tricolore oferite cu generozitate de primăria municipiului Ploieşti erau prezente acum la toate standurile tărilor participante.
Dar nici celelalte echipe participante nu s-au lăsat mai prejos. Fiecare ţară a avut expus drapelul national în dreptul standurilor, multe steguleţe şi QSL-uri şi s-au străduit cât au putut de bine să-şi reprezinte ţara.
Reprezentanţii Belgiei ne-au delectat simţurile cu cea mai bună ciocolată, au servit bere locală, bomboane şi prăjiturele.
Cei din Olanda au avut crenvurşti delicioşi, multe prăjituri şi bere.
De la standul nemţilor nu putea lipsi berea atât cu alcool cât şi fără alcool, pâinea neagră feliată cu seminţe şi şunca presată.
Finlandezii au avut multe bomboane, biscuiţi, chiar peşte la conservă şi ciocolată. Au avut un cartof special cultivat de secole în Laponia numit Puikula şi care era ambalat ca nişte biscuiţi . Bineînţeles nu lipsea băutura specifică Lakka light, un soi de lichior de fructe cu multe minerale şi vitamine.
La standul Estoniei am găsit multe dulciuri dar şi o varză cu un sos foarte picant care a pus multe probleme celor ce au dorit să guste.
Slovenii au adus un jambon mare care arăta foarte apetisant şi o ruladă cu nuci.
Suedezii au adus pastă de peşte care a fost servită pe bucăţi de pâine, jeleuri, renumitul coif al vikingilor pe care ni l-au făcut cadou alături de celebra păpuşă Pippi Longstocking .
Cu toate aceste delicii, n-am uitat de pasiunea comună care ne-a adus acolo şi anume radioamatorismul. Fiecare ţară a făcut schimb de QSL-uri, reviste şi pliante care descriau cluburile de radioamatori din care făceam parte şi insigne care să ne amintească unii de alţii. Toată lumea s-a simţit foarte bine şi totul a durat până târziu în noapte.Această a doua zi petrecută la Eeklo a fost una plină şi extrem de reuşită, în care am câştigat mulţi prieteni, unii probabil penrtu toată viaţa, precum şi dorinţa de a ne revedea în anul următor .
- Adriana Iosifescu
-
