@YO5OFT, rezultatul, respectiv acel „ceva concret” există, este sublim chiar, dar lipsește cu desăvârșire. Iată cam cum îl văd eu:
- La FRR sunt depuse, la cererea FRR, începând cu luna iulie 2016, niște formulare de înscriere în „Rețeaua Națională de Urgență
a FRR”, exact acesta este denumirea oficială a formularului. Nu știu de ce nu merge să atașez fișiere, altădată am mai atașat, reproduc aici formularul:
Către FRR: frr@hamradio.ro
Formular de înscriere în
„Rețeaua națională de urgența” a FRR
Subsemnatul, cu datele de identificare prezentate in tabelul următor, doresc sa fac parte din „Rețeaua națională de urgență” a Federației Romane de Radioamatorism.
Indicativ: YO4BKM
Nume: OPROESCU Prenume: GHEORGHE
E-mail: oproescu.gheorghe@ugal.ro oproescu.gheorghe@yahoo.com
Număr de telefon fix: xxxxxxxxxxx Număr de telefon mobil: xxxxxxxxxxxxx
QTH (numele localității): BERCA
Coordonate geografice: N:45019’07.89” E:26039’27.59”
Dețin următoarele Echipamente pentru UUS
-Icom T 22 A, portabila, 144-146 MHz, 0.5/2/5W, FM
-Antena fixa GP si antena statiei portabile
--
Dețin următoarele Echipamente pentru US
- Transceiver Kenwood TS 130 S - TRIO
- Antena WINDOM All Band
--
Am posibilitatea de a emite semnale APRS (pe frecventa 144,800 Mhz) Nu
Am posibilitatea de a lucra in moduri digitale Da
Am posibilitatea de a lucra in modul „mobil” Da
Doresc sa fiu integrat in cadrul „Rețelei naționale de urgenta” pentru comunicații radio in: US UUS Sunt de acord ca in cazul unei situații de urgenta sa pot fi contactat de reprezentanții IGSU telefonic
Data: 19 iulie 2016
Pentru FRR:
Număr de înregistrare _________________din
data:_________________________- Ar fi trebuit ca aceste formulare să fi fost centralizate pe niște liste iar titularii lor să fi fost deja înștiințați că au fost luați în serios. Părerea mea este că nici formularele, nici listele nu se referă la agenți sub acoperire ca să fie clasificate, deci trebuie făcute public.
Prin urmare rețeaua ar trebui să existe, cel puțin formal. Nu-i așa că apare sublimă în modul cum
nu o vedem noi?
Citind în formular ultimul acord (cu care am fost de acord, nu are opțiune decât prentru „DA”) apare ceva misterios: rețeaua este a FRR, dar voi fi mobilizat de IGSU. De la care voi primi ce și cum. Eventual de a lucra din deplasare și să fiu inclus în Rețeaua Națională de Urgență. Aici începe practic încâlceala, adică mă ofer să fac parte dintr-o rețea a FRR, pentru care îmi ănchipiuam un mod de acționa, dar FRR mă livrează altei autorități naționale fără să detalieze condițiile tehnice sau organizatorice, cărei autorități mă voi supune etc. Este valabil (și eficient) un asemenea procedeu? Acum vreo 8 ani s-a mai derulat o astfel de inițiativă între IGSU-urile județene și radiocluburi, s-au făcut și atunci înscrieri, formulare, chiar și un mic instructaj de unde rezulta că rolul radioamatorilor ar fi fost de ... acționați numai când vă convocăm noi (IGSU). Chiar când văd cum mor oameni sau se prăbușesc clădiri lângă mine? Și nu am văzut nicio convocare, deși au fost câteva situații de urgență pe Dunăre, zona portului din Brăila și partea de jos a orașului erau sub ape, inclusiv sediul radioclubului era în apă de peste 1m. Cât privește RVSU, așa cum au arătat și alții, este prea puțin vizibil la noi și se pare că formează o ghildă destul de închisă.
În mai 1970 făceam stagiul militar la Lipova/Radna, în timpul celor mai mari inundații de la noi. Fiind și radioamator, la alarme sau aplicații eram repartizat în grupa de radiotransmisiuni. Batalionul din care făceam parte a participat o săptămână la efortul (reușit) de a salva Chișinău Criș de inundații, eu făceam de serviciu, pe schimburi de 12 ore, fie în rețea la stația de radio portabilă R105D (erau 10 astfel de stații amplasate în diferite locuri de interes), fie pe mașina radio care lucra și în rețea și în direcție, după o schemă asemănătoare cu cea postată de mine aici la 03 ian. ora 3:51 pm. Singura deosebire este că atunci coordonatorii și operatorii erau numiți pe toată durata codului, în schema imaginată de mine aceștia se desemnează chiar de mai multe ori pe zi deoarece mai au și alte necesități, inclusiv somnul sau obligațiile de serviciu de care nu îi scutește nimeni. Acum trei ierni am trăit efectiv trei zile sub cod roșu și am văzut clar, ca și în 1970, câte goluri trebuie umplute punctual, în cazuri de urgențe medicale, naturale etc, pe care IGSU sau RVSU nu le pot acoperi. Speram ca FRR să ia inițiativa în acest scop, numai că se apropie anul și ... nimic. Câți au trăit efectiv experiențe legate de situații reale de urgență? Să-și spună ei părerea, nu cei din birou.
Am putea face noi o astfel de rețea care să exerseze din proprie inițiativă stabilind o schemă de contacte săptămânal în anumite zile, ore, frecvențe, se schimbă un simplu apel, RST, meteo, așa cum a funcționat (dar numai la nivel de radiocluburi județene) mulți ani după inundațiile din 1975, aproape la fel de mari ca cele din 1970. Iar în caz de coduri de avertizare (că apar destule) să-și stabilească propria schemă de lucru, ca exercițiu dacă avertizarea este minoră sau reală la avertizări majore. 72!