Pagina 1 din 1

Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Dum Noi 12, 2017 6:03 am
de n2yo
Iata un filmulet foarte scurt, dar bine facut, despre masuratori pe 21 cm (1420 MHz) facute de F1EHN pentru a pune in evidenta spiralele galaxiei noastre si viteza cu care ele se misca in raport cu noi.
https://www.youtube.com/watch?v=HGwkZY4E64k


Click here to learn how to add YouTube Videos to your phpBB forum

73s de Ciprian N2YO

Re: Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Dum Noi 12, 2017 10:49 am
de YO9CHO
Exceptional studiu pentru un amator!

Re: Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Dum Noi 12, 2017 8:41 pm
de yo5tc
Superb,
chiar am fost intrebat de unde stim cum arata Galaxia noastra, de vreme ce nu o pozam din spatiu.
Acum stiu nacar ce sa caut ca sa ma documentez putin :)
Multumesc

Re: Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Dum Noi 12, 2017 9:56 pm
de YO4BKM
Primul care a trasat frontierele galaxiei noastre a fost astronomul britanic de origine germană William (Wilhelm) Herschel în 1783. A folosit același procedeu de explorare sferică a bolții cerești, precum este redat foarte pe scurt în animația măsurătorilor pe 21 cm, dar servindu-se de un telescop de construcție proprie cu oglinda de 380 mm diametru și lungimea tubului de cca 6,5 m. Modelul matematic cu care a prelucrat rezultatele măsurătorilor, în întregime original, este foarte simplu și sigur. A împărțit sfera cerească în careuri și a numărat stelele din fiecare careu. Pe baza ipotezei unei distribuții uniforme a stelelor la scara univesului și-a imaginat că, cu cât într-un careu sunt mai multe stele, cu atât în direcția aceea marginea galaxiei este mai departe. Deoarece stelele numărate umplu un volum al unui con cu vârful în ochiul observatorului, înseamnă că volumul conului va fi proporțional cu numărul de stele din con, deci înălțimea conului, respectiv distanța până la frontiera din conul respectiv, a considerat-o proporțională cu rădăcina cubică a numărului de stele din con. Ulterior el a construit un telescop cu dimensiunile duble față de cel folosit la a afla forma Căii Lactee, cu care a făcut măsurători și mai precise. După ce a determinat forma Galaxiei a stabilit și direcțiile polilor acesteia. A mai descoperit planeta Uranus. Pe mormântul său din modesta localitate Upton (Anglia) stă scris în limba latină „A străpuns granițele cerului”.
Sursa: W. Herschell de Guenther Buttmann, Editura Științifică, București, 1971, pg. 191-193.
73!

Re: Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Lun Noi 13, 2017 5:43 am
de YO7CKQ
Foarte interesanta si logica explicatia! TNX si 73, Sorin

Re: Masuratori de radioastronomie pe 21 cm

Scris: Lun Noi 13, 2017 8:44 am
de YO4BKM
Hershel a fost inițial muzician, ca mulți din familia sa. S-a dedicat apoi astronomiei construindu-și singur telescoapele după o schemă originală care-i poartă numele și care atenuează cel mai puțin lumina care le străbate. Oglinzile parabolice (din bronz cupru-staniu) și lentilele ocular le șlefuia singur. Puterea de mărire a telescoapelor lui ar părea azi exagerată dacă nu s-ar fi păstrat atât oglinzile cât și lentilele nu mai mari ca un bob de mei.
La stabilirea formei galaxiei noastre Herschel a folosit o informație primită pe cale optică, numărul de stele dintr-un volum conic. În procedeul specific radioastronomiei se folosește ca informație fluxul de radiație al stelelor pe lungimea de undă de 21 cm, lungimea de undă de 21 cm este cracteristică emisiilor radio ale hidrogenului „cald” și suferă cea mai redusă atenuare la traversarea spațiului interstelar. 73!