hamradioshop.ro

10 ani de radioamatorism cercetăşesc


ASOCIAŢIA RADIOCLUBUL COZIA RÂMNICU VÂLCEA

I N V I T A Ţ I E

Vă invităm să lucraţi indicativul special YP10RS pe care îl vom activa în perioada 1-30 aprilie 2018 în benzile de US de 80 şi 40 metri, pe frecvenţele de 3,650-3,750 MHz respectiv de 7,130-7,150 MHz, în telefonie de la staţia de club, din locaţii ale membrilor radioclubului şi în portabil din localităţi ale judeţului Vâlcea.





În urmă cu 10 ani la propunerea fostului Secretar General al Federaţiei Române de Radioamatorism, regretatul ing. Vasile Ciobăniţă, Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei naţionale „Cercetaşii României” a solicitat şi a primit de la ANCOM indicativul de club YO7KRS prin aceasta grupul de cercetaşi din Râmnicu Vâlcea devenind primul din ţară ai cărui membri au început practicarea radioamatorismului. În anul 2009 după fondarea Asociaţiei „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea acest indicativ a fost preluat de entitatea nou înfiinţată.

Radioamatorismul este un sport şi un hobby foarte iubit de cercetaşii din toată lumea această activitate fiind denumită generic cu sintagma Radio Scouting. De altfel în fiecare an în al treilea weekend al lunii octombrie se desfăşoară timp de 48 de ore întâlnirea mondială a cercetaşilor prin undele radio mai cunoscută cu numele JOTA (Jamboree on The Air) la care participă şi radioamatorii din cadrul Asociaţiei „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea.

Radioamatorii cercetaşi din Râmnicu Vâlcea au activat în fiecare an indicative speciale dedicate unor momente importante din istoria poporului român, unor personalităţi locale inclusiv radioamatori, monumentelor istorice şi ariilor naturale protejate din judeţul Vâlcea. Pe lângă acestea au fost mai multe indicative speciale dedicate chiar unor evenimente cercetăşeşti cum sunt campurile şi jamboreele.

Cu cele mai bune urări, 73!

PREŞEDINTE ,
Almaşi Nicolaie

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact