hamradioshop.ro

Invitatie la cea de-a XI-a Întâlnire de Sfântul Ilie


Asociaţia Radioclubul Cozia Râmnicu Vâlcea - YO7KRS are deosebita placere să vă invite la a XI-a Întâlnire de Sfântul Ilie ce va avea loc în zilele de 20, 21 şi 22 iulie 2018 la campingul „Salus” din staţiunea Băile Govora situat în incinta ştrandului cu apă iodurată cu acelaşi nume. Va fi o mare bucurie pentru noi să ne vedem la o nouă reuniune, şi, timp de două zile cât vom fi împreună să facem un util schimb de experienţă şi de idei pentruîmbunătăţirea activităţii radioamatorilor în general şi a fiecăruia dintre noi, astfel încât să avem parte de noi satisfacţii în pasiunea noastră comună, radioamatorismul ca sport şi ca hobby. Şi peste toate acestea, va fi bucuria de a fi împreună mai vechi sau mai noi prieteni, împătimiţi ai radioamatorismului.





În camping există un bufet cu terase unde se pot servi şi specialităţi de grătar, gustări, etc. Aici vom organiza “sesiunea de discuţii” de sâmbătă dimineaţa şi talciocul, având condiții pentru petrecerea în mod cât mai plăcut a a serii de vineri şi programul de a doua zi după-amiază. Masa de prânz poate fi servită la preţul de 25-30 lei.

Seara vom organiza o cină festivă la preţul de 50 lei/persoană.

Tariful cazării la căsuţe de două locuri este de 50 lei/căsuţa/zi în care se include şi accesul la ştrand şi taxa de şedere în staţiune. Menţionăm că bungalourile sunt ocupate de mai mult timp pentru turişti veniţi la cură balneară.

Pentru cei care doresc cazare la pensiune în apropiere sunt mai multe pensiuni.

Vă rugăm să anunţaţi participarea dv. la ” Întâlnirea de Sfântul Ilie” până la data de 10 iulie, la nr. de telefon 0753121244 – Nicu ALMAŞI/ YO7HUZ şi 0744306565 – Adi JIDOVEANU / YO7HKR .
Totodată puteţi solicita rezervarea de locuri pentru cazare la ştrandul „Salus” până la data de 10 iulie a.c. doamnei Veronica administratorul ştrandului la tel.0744481014.

Vă aşteptăm cu drag.

Cu multă prietenie, 73!
Nicu ALMAŞI, YO7HUZ

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact