Regulamentul rubricii de mica publicitate

Regulament mica publicitate Radioamator.ro

Acest regulament intra in vigoare in momentul in care accesati si/sau va inregistrati ca utilizator pe RADIOAMATOR.RO, indiferent ca va inregistrati sau nu pe acest site sunteti tratat ca utilizator al site-ului din primul moment al accesari.

1 - Mica Publicitate


1.1 - Mica Publicitate este o sectiune a site-lui Radioamator.ro in care cei interesati publica in mod gratuit anunturi de mica publicitate si functioneaza in scopul de a facilita comertul individual avand ca obiect bunuri si servicii cu utilizare in activitatea de radioamator.
1.2 - Mica publicitate YO este destinata spre folosinta in primul rand radioamatorilor si CB-istilor, dar si neradioamatorilor, insa anunturile acestora nu trebuie sa contina altceva decat bunuri si servicii cu utilizare in activitatea de radioamator.
1.3 - Mica publicitate YO se adreseaza in primul rand persoanelor fizice. Firmele comerciale sunt incurajate si indrumate sa foloseasca servicii comerciale pentru publicitate la bunurile si serviciile pe care le ofera, anunturile lor vor fi inactivate.
1.4 - Radioamator.ro nu isi asuma nici o raspundere cu privire la corectitudinea si continutul informatiilor introduse.
1.5 - Anunturile trebuie sa contina bunuri sau servicii cu utilizare primara si secundara in activitatea de radioamator. Utilitatea rezulta din urmatoarele exemple:

A: Utilizare primara (anunturi permise):
- transceivere
- receptoare
- antene
- servicii de tiparire QSL
- cabluri RF
- etc

B: Utilizare secundara (anunturi permise):
- componente electronice
- carti tehnice
- calculatoare
- tablete
- componente de calculator esentiale in functionarea aceastuia sau care sa ajute in activitatea de radioamatorism
- aparatura de masura si control
- etc

C: Utilizare tertiara (anunturi nepermise):
- aparatura foto sub pretextul ca se foloseste la simpozioane
- automobile sub pretextul ca ajuta la deplasarea in portabil. Exceptie, masini dedicate telecomunicatiilor.
- aparatura electrocasnica (amplificatoare audio, casetofoane, radiouri comerciale, frigidere etc).
- componente de calculator care nu sunt esentiale in functionarea acestuia, cum ar fi TV tunere, joystick-uri,scanner.
- telefoane celulare. - etc.

D: De asemenea, nu sunt permise anunturi care in mod evident contin bunuri sau servicii in conflict cu legea, de pilda:
- link-uri spre site-uri care contin materiale care incalca drepturile de autor.
- aparatura sau componente special destinate posturilor de radiodifuziune pirat.
- anunturi care contin imagini protejate de dreptul de autor atunci cand cel care a postat anuntul nu este autorizat sa le foloseasca.

1.6 - Reguli pentru postarea anunturilor:
1: Abuzurile materializate prin plasarea intentionata de anunturi false sau care nu au legatura cu activitatea de radioamator (anunturi cu utilizare primara si secundara) vor fi sterse, iar autorii nu vor mai avea posibilitatea de a accesa acest serviciu. Exista doua exceptii - aparatura radio de colectie si aparatura CB, care au rubrici distincte.
2: Un anunt nu poate fi postat la mai putin de 7 zile de la aparitie, chiar daca de-a lungul celor 7 zile anuntul a fost "sters" de catre autor.
3: Utilizatorii sunt incurajati sa grupeze in acelasi anunt obiecte similare si de mica importanta.
4: Nu postati acelasi anunt in doua sau chiar trei rubrici diferite. Alegeti dintre "vanzari", "cumparari" sau "diverse" rubrica cea mai potrivita anuntului pe care il introduceti. Postarea multipla este considerata de rea intentie si atrage dupa sine sanctiuni.
5: Anunturile care nu se incadreaza la rubrica in care au fost postate vor fi sterse. De pilda daca un anunt de genul "Schimb o pereche de tuburi GU-29 pentru o statie radio VHF si diferenta" este plasat la rubrica de vanzari, el va fi sters (si nu mutat la rubrica diverse), iar autorul avertizat referitor la aceasta abatere.
6: Anunturile postate la categorii gresite vor fi sterse si veti primi un mesaj de avertizare. Rugam o atentie sporita pe viitor in alegerea corecta a categoriei.
7: Anunturile tip "finalizare" (ex: "Antena s-a vandut, nu mai este de actualitate") vor fi sterse si autorul atentionat! Aveti posibilitatea de a sterge anunturile ce nu mai sunt de actualitate numai dupa autentificare. Pentru a sterge un anunt, vizualizati anuntul complet, in coltul din dreapta sus se gaseste un link "Stergere"; clik pe acel link, confirmati in casuta aparuta si anuntu va fi sters. O alta modalitate de a sterge un anunt, dupa logare vizualizati anuntul, apasati pe link-ul din dreapta sus "Editare", iar in pagina nou deschisa aveti optiunea "Sterge anunt".
8: Anunturile pot fi editate numai cand sunteti autentificati. Pentru a edita un anunt, vizualizati anuntul complet, in coltul din dreapta sus se gaseste un link Editare; clik pe acel link, editati anuntul dorit, la final apasati pe butonul "Actualizare Anunt".
9: Nu combinati in acelasi anunt mai multe actiuni (de pilda "Vand un transceiver si cumpar o antena") pentru ca acest tip de anunt nu se potriveste in nici una din cele trei rubrici. Un asemenea anunt va fi sters imediat, iar autorul avertizat referitor la aceasta abatere.
10: Nu postati produse separate si apoi in termen de 7 zile sa postati un anunt multiplu (ce contine mai multe produse vandute separat). Este considerat un abuz ce nu respecta regula celor 7 zile; autorul va fi avertizat!
11: Rugam sa eficientizati anunturile prin gruparea lor cat mai compacta. Se evita postarea unei lungi liste de anunturi ce atrag disconfortul celorlati utilizatori! Puteti sa creeati o lista cu produsele vandute, sa atasati o fotografie cu toate componentele sau numai cele reprezentative; daca aveti mai multe fotografii puteti sa inserati linkuri catre fotografii postate pe site-uri externe.
12: Nu apasati mai mult decat o data butonul "Introduceti anuntul" intrucat anuntul va aparea de mai multe ori si actiunea va fi penalizata.
13: Nu introduceti anunturi la nici una dintre cele trei rubrici care sa contina comentarii referitoare la anunturi aparute anterior. Aceste comentarii se pot posta pe FORUM la sectiunea "Mica publicitate - comentarii referitoare la tranzactii". Orice anunt postat va fi inactivat si autorul sanctionat!
14: La categoria "Vanzari", userul este obligat sa introduca pretul pentru obiectul vandut. Daca sunt mai multe produse vandute, se va selecta "in text", urmand ca pretul pentru fiecare obiect sa fie trecut in corpul (textul) anuntului. Nerespectarea acestei reguli este penalizata.
15: Nu "infrumusetati" anuntul cu tot felul de caractere, gen stelute, liniute, si altele. Anuntul e suficient de vizibil in conditiile create. Anunturile de acest gen vor fi eliminate iar autorul va fi avertizat.

1.7 - Sanctiuni pe "Mica Publicitate"
1: Nerespectarea oricarei reguli de postare, atrage dupa sine un avertisment.
2: Avertismentele pot fi acordate automat de cate un moderator/administrator, userul primind o instintare (mesaj) standardizata, pe adresa de E-mail. Avertismentele pot fi acordate si manual, impreuna cu un mesaj personalizat.
3: La trei avertismente se primeste automat o suspendare de 15 zile.
4: Un user poate primi (manual) in functie de gravitatea faptelor sale si alte niveluri de suspendare. El poate primi o suspendare de 15 zile, 30 zile, sau definitiv.
5: La trei suspendari automate, userul va primi o supendare pentru 30 zile.
6: Orice decizie de suspendare manuala a unui user, se hotaraste de comun acord cu majoritatea celor din echipa de administrare a sectiunii.

2. Echipa de administrare si moderare
2.1 - Moderatorii si administratorii sunt prezenti pentru a mentine ordinea si a preveni comportamentul rau si nedorit. Acestia nu pot sa verifice tot ce se scrie si nu pot fi obligati sa o faca.
2.2 - Materialele atasate pe site sau trimiteri(linkuri) spre acestea nu sunt verificate de administratori si moderatori, nu cade in sarcina acestora si nu au competenta necesara de a hotara daca materialul este legal sau nu.
2.3 - Ei sunt aici pentru a va ajuta pe voi si intreaga comunitate. Trebuie sa acceptati imediat orice remarca sau corectie venita din partea unui moderator sau a unui administrator.
2.4 - Daca un moderator sau un administrator v-a sters sau editat un anunt, contactati moderatorul sau administratorul intr-o maniera politicoasa, prin mesaj la adresa de mail, solicitand clarificarea.
2.5 - Cu toate acestea, tineti minte ca este mai indicat sa recititi regulamentul inainte sa trimiteti mesajul persoanei care v-a moderat postarea, deoarece necunoasterea regulamentului in vigoare nu este o scuza.
2.6 - Echipa de asistenta (moderatorii si administratorii) sunt membri obisnuiti, ca voi, nu sunt platiti pentru asta, isi ofera sprijinul in timpul liber. Va rugam sa dati dovada de respect si de rabdare.
2.7 - Deciziile administrative nu pot fi contestate sau puse la indoiala de catre useri in nici un fel. Toate deciziile sunt luate in mod majoritar in cadrul echipei, pentru a mentine ordinea si calitatea.

3. Erori si intreruperi
Nu garantam ca functiile sectiunii vor fi permanente, ca nu vor exista intreruperi sau erori, ca defectiunile vor fi remediate sau ca portalul sau serverul care permite accesul nu are virusi, alte probleme ori ca ofera o functionalitate, acuratete si credibilitate perfecta a materialelor. Nu ne asumam responsabilitatea pentru niciun prejudiciu.

4. Dispozitii finale
4.1 - Necunoasterea regulamentului nu va absolva de incalcarea regulilor si a legii.
4.2 - Adresele IP ale tuturor postarilor sunt stocate pentru a fi de ajutor in rezolvarea unor incalcari ale prezentului regulament sau al legii.
4.3 - Radioamator.ro isi pastreaza dreptul de a investiga si de a lua masurile legale cuvenite impotriva oricarei persoane care, in opinia sa discretionara, incalca aceste prevederi, incluzand, fara a se limita la aceasta, indepartarea continutului nepotrivit din cadrul sectiunii sau incetarea calitatii de membru.

5. Final
- Cazurile speciale (care nu se inscriu in regulament) se hotarasc de catre administratori, in functie de datele problemei.
- Acest regulament cuprinde anumite masuri luate pentru a beneficia de un portal de calitate, care sa educe si sa informeze.
Din pacate, exista persoane necivilizate, ceea ce impune o activitate crescuta a administratorilor pentru a mentine ordinea. Astfel, de-a lungul timpului a fost observata nevoia de a adopta si adapta pe parcurs aceste reguli.
- Orice user daca observa o postare care nu este conform cu regulamentul are obligatia morala de a semnala acest lucru unui administrator.

Radioamator.ro
25 mai 2018

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact