hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

Orgă de lumini acționată de semnal cules de un microfon

Daniel Romila VE7LCG

Pentru că se apropie sărbătorile de iarna am vrut sa construiesc ceva care să poată fi arătat si celor ne-radioamatori si care să dovedească talentul meu in a construi montaje electronice. M-am hotărât pentru o orga de lumini simplă si de efect, care să fie activată de la un microfon si să nu necesite multe cabluri si legături. Pentru a păstra un nivel tehnic cat de cat am folosit un program de calculator „Multisim” pentru a verifica si optimiza schema înainte de a lipi componentele si a face cutia finală.

Orga de lumini poate fi văzută ca produs final, introdus in cutie si in funcțiune la: https://www.youtube.com/watch?v=fDfT2gDvR0c

Schema, in rezoluție mai mare decât in acest articol poate fi descărcată la: https://github.com/danielromila/Light-organ-with-MCR100-tyristors

Produsul final:

Schema electronica este simpla. Filtrele pentru cele 3 benzi de frecvente (joase, medii si înalte) sunt pasive. Folosesc 3 potențiometre de 10 KOhmi pentru a regla sensibilitatea pe fiecare canal. Este posibila acționarea cu semnal audio dat de microfon datorita folosirii de tiristoare foarte sensibile, care necesita numai 200 microamperi in semnalul de poarta. Doua tranzistoare de tip 2N3904 amplifica semnalul de la microfon si in acest fel se poate culege orice voce si muzica din camera si aprinde becuri colorate.

Am verificat si optimizat schema electrica pe calculator. Generatorul de la intrarea amplificatorului de joasa frecventa este de fapt un microfon electret, si de aceea este necesara o rezistenta de 10 KOhmi înspre +12 V, pentru alimentarea microfonului.

Pentru ca sunt in Canada becurile cu filament sunt pentru 120 de V curent alternativ. Alimentarea si becurile se pot schimba fără nici o alta modificare la 220 V curent alternativ, pentru ca tiristoarele MCR100-8 pot funcționa pana la 600 de volți.

Exista multe alte scheme de orga de lumini, cu filtre active si poate alte multe găselnițe deosebite. Schema prezentata de mine funcționează si este de efect. Este ușor de asamblat si de reglat.

Daniel Romila VE7LCG

Articol aparut la 10-11-2019

1449

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (18)  

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2019-11-12 07:43:17 (ora Romaniei)
  • O nepotrivire? In schema se arata ca lampile au 100 W, ceea ce nu prea pare a fi in pozele din text.
    Prin 1987 fiul meu, pe atunci elev in Pitesti, a construit indrumat de mine o orga de lumini cu aceeasi schema clasica, amplificator de JF, filtre RC, reglaj nivel si tiristori pentru lampile electrice. Nu a ales sa devina radioamator dar nu a parasit domeniul, acum este decanul facultatii de electronica si calculatoare a universitatii din Pitesti.
    Pe cand scheme cu catei, pisici sau alte necuvantatoare electronice care faceau deliciul anilor '70-'80?
    73 de Tavi YO4BKM!

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-13 00:51:02 (ora Romaniei)
  • Sunt pana la 100 de W. Imi pare rau ca sunteti atat de nemultumit de aceasta postare, care se dorea un amuzament si o diversiune de sarbatori. I-am scris lui Ciprian sa stearga acest articol.

    Avand in vedere ca sunteti un om cu doua facultati din Romania (ati obtinut doctoratul pe vremea comunistilor - nimic rau in asta) astept cu nerabdare sa citesc articolele dumneavoastra si sa rulez eventual simularile dumneavoastra electrice pe calculator.

    Si eu am ceva diplome universitare - mie mi-au trebuit 4 ca sa ajung la studii doctorale, 2 Master's, din USA si Canada - dar sincer am crezut ca o asemenea schema electronica, care m-a distrat pe mine si care poate fi vazuta in functiune, va fi poate utila si amuzanta si pentru altii.

    Nu uitati sa ne trimiteti articole. Multumesc.

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-13 02:56:06 (ora Romaniei)
  • Explicatie referitoare la puterea comandata in schema:
    Daca becurile sunt de 100 W, ele ar putea fi actionate ideal de tiristoare ideale la jumatate din putere, adica 50 W. Dar nici tiristoarele nu sunt ideale si nu se deschid imediat. Nu as fi mai optimist decat 30 W putere reala - aceasta la 120 V inseamna 0.25 Amperi. Este un curent suportat de tiristoarele MCR100-8, care pot avea si socuri de 9 Amperi. Datele de catalog recomanda punerea de siguranta la curenti de peste 0.336 A (prima pagina, tabelul al doilea, MCR100-8 - Lite-On Semiconductor Corp, "Circuit Fusing Consideration".).

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2019-11-13 08:25:19 (ora Romaniei)
  • Daniel VE7LCG, inteleg ca te apleci cu interes asupra datelor personale ale radioamatorilor, probabil ceva ramasite, numai ca datele sunt gresite. Am obtinut doctoratul cu o bursa castigata in fosta Germanaie Federala in urma unui concurs sustinut in ambasada acestei tari la Bucuresti. Si te mai informez ca acei comunisti de care faci caz mi-au cerut ca, pentru ca rezultatele validate oficial in Germania sa fie credibile si echivalate in Romania, inclusiv titlul, sa reiau experimentele in tara, dar fara baza materiala de care am dispus in strainatate, pentru care m-am chinuit mai bine de un an sa proiectez si sa construiesc echipamentele necesare. Era vorba de domeniul preciziei la danturare, un domeniu unde sutimea de milimetru este cat roata carului de mare.
    Cat priveste articolele sau alte realizari de-ale mele, nu le trimit la ordin ci cand consider eu, cat timp nu sunt o obligatie pentru mine.

  • Postat de Radutiu Ioan Mircea - YO3AOE (yo3aoe) la 2019-11-13 09:40:03 (ora Romaniei)
  • Bai fratilor,haideti sa le lasam politica politicienilor,care si-asa o fac ca vai! de mama lor,dar nici sa n'ajungem sa ne "batem" in doctorate si masterate ca nu da bine,lauda de sine s.a.m.d.

  • Postat de Florian - YO9GJX (yo9gjx) la 2019-11-13 10:51:33 (ora Romaniei)
  • Mircea are dreptate, nu are rost să vă certați. Oricum eu mulțumesc pentru articol în numele unor copii, extrem de bucuroși de ce au putut ei realiza. Și un banc mai vechi pentru destindere.

    Se zice că Dumnezeu a hotărât să împartă restul de minte rămasă la toate popoarele, prin urmare i-a zis lui sf. Petre să-i cheme pe toți într-o vineri la poarta raiului. Zis și făcut, mulțime mare la coadă printre care și niște români. Ăștia văzând coada imensă s-au hotărât să meargă la o bere să mai treacă timpul. Seara când s-au întors nu mai era nimeni și poartă raiului închisă. Bat ei disperați până apare Petre și îi anunță cu regret că nu mai e minte, s-a terminat. Ăștia insistînd disperați, se duce Petre la Dumnezeu si-l întreabă ce să facă cu ei, că s-a terminat mintea.
    - Ce să le fac măi Petre? Dă-le și tu niste diplome ca să nu plece cu mâna goală.
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-13 12:38:37 (ora Romaniei)
  • Multumesc tuturor de comentarii. In cele din urma editorul hotaraste ce este postat si ce nu. Pot sa trimit fisierul Multisim celor care vor sa experimenteze pe calculator, fara sa foloseasca pistolul de lipit. M-am jucat cu sute de scheme in Proteus si Multisim, iar practic am facut mai putine din schemele simulate. Dar cam in fiecare an fac o orga de lumini.

  • Postat de Ghita - YO8CLN (yo8cln) la 2019-11-13 12:57:27 (ora Romaniei)
  • Demential Florian ! Tnx ! 73 !

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-13 13:07:21 (ora Romaniei)
  • Mi-a placut bancul. Orga facuta in 2018, cu schema data la sfarsitul youtube video:
    https://www.youtube.com/watch?v=3L3LqxXzWTc
    Se mai intampla si sa cant la o orga electronica, o colinda care va fi de sezon, curand:
    https://www.youtube.com/watch?v=jeGxDUzTsFs
    (Chiar eram dolofan, pe vremea acelui video LOL).
    Si de dansat dansez cu pantofi cu LED-uri care au telecomanda pentru aceste LED-uri:
    https://www.youtube.com/watch?v=h6-88ATBgMw
    Dar poate e mai bine sa nu le aratati copiilor pantofii mei de dans. Au costat 42 CAD (shipping and taxes included) de la aliexpress.com (parte din ALIBABA).
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2019-11-14 11:55:28 (ora Romaniei)
  • Pentru cine doreste sa revada articolele scrise de-a lungul anilor de YO4BKM pe http://www.radioamator.ro, iata lista lor:

    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=977
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1186
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1151
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1082
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1045
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1033
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1004
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=947
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1206
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=1117
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=991
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=958
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=888
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=883
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=772
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=744
    https://www.radioamator.ro/articole/view.php?id=714

    O cautare extinsa pe Google va revela si titlurile numeroaselor carti cu caracter stiintific si tehnic publicate de acelasi autor.

    Nu este obligatoriu sa fim de acord cu stilul sau continutul celor scrise de YO4BKM. Dar uneori, chiar si intr-o polemica, este util sa fim in cunostinta de cauza.

    73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-14 14:26:16 (ora Romaniei)
  • Am fost in cunostiinta de cauza, inainte de a-i raspunde tovarasului. I-am si spus asta lui Ciprian. Daca tu vezi undeva vre-un articol in care a lipit macar un tranzistor, te rog sa imi spui. Aici suntem politicosi si se presupune ca nu ne legam unii de altii, asa ca nu are rost sa insistam pe acest subiect.
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-14 14:54:09 (ora Romaniei)
  • S-a gasit cineva care a dat un clic negativ pana si la explicatia/comentariu pe care am facut-o referitor la puterea comandata de tiristorul MCR100-8. Nici o explicatie pentru acest clic negativ. Sa inteleg ca nici macar datele de catalog ale unei componente electronice nu mai sunt pe placul unora?

  • Postat de Ciprian Sufitchi - N2YO (n2yo) la 2019-11-14 17:23:42 (ora Romaniei)
  • Sugerez celor care comenteza revenirea la topicul continut de articolul de mai sus si abtinerea de la formularea de orice fel de jigniri.

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2019-11-14 18:11:26 (ora Romaniei)
  • Pentru completarea informatiilor culese cu interes despre trecutul meu, adag ca din 1969, de cand am fost autorizat ca radioamator, pana in 2010 am lucrat in benzile de 3,5 MHz, 7 MHz, 14 MHz, 21 MHz, 28 MHz, 144 MHz si 432 MHz numai cu aparatura HM, la multe echipamente compunand chiar si schema. Am inceput cu tuburi si cablaj conventional, am continuat cu semiconductori sau hibrid, scheme de manual sau compuse de mine, inclusiv cablajul. Cu aceste echipamente am lucrat toate continentele si am obtinut trofee preucm locul 2 sau 3 la CN YO UUS sau YO DX UUS. Prin anii '80 am infiintat si un radioclub cu statie colectiva in mediul universitar din Pitesti - YO7KFV - care a folosit echipamentele din dotarea mea.
    Am folosit ciocanul de lipit la flacara sau cu rezistenta din 1960, din 1966 un pistol de 80 W HM. Din 2010 am achizitionat o statie Kenwood SH din DL.
    Regret ca Morel - 4X1AD trebuie sa sufere clickuri negative din cauza mea si ii multumesc pentru gestul generos si cavaleresc.

  • Postat de Daniel - VE7LCG (ve7lcg) la 2019-11-14 21:51:46 (ora Romaniei)
  • Propun editorului, Ciprian Sufitchi, sa creeze o noua categorie de articole, de constructii electronice generale. Activitatea de radioamator consta de fapt si in incercarea de tot soiul de montaje electronice - chiar daca nu sunt radio - care contribuie la imbunatatirea abilitatilor tehnice. Multi radioamatori au copii si alti membri in familie, care ar fi antrenati in mediul tehnic si eventual ar putea sa devina interesati chiar in radioamatorism trecand prima data prin lucruri mai atractive pentru varsta lor (eu am 54 de ani!).

    Toate discutiile neprincipiale ar fi fost evitate daca articolul meu ar fi fost postat intr-o asemenea categorie adiacenta. Publicatii mult mai serioase decat Radioamator.ro, cum ar fi fostul DKARS (DARU acum), The Communicator, ARSI magazine, NSARC Contact nu au avut nici o problema in a-mi publica articole generale de electronica, si unele articole pur si simplu proza scurta.

    Imi pare rau ca m-am lasat antrenat de YO4BKM.

    Singura problema este lipsa de articole trimise lui Ciprian Sufitchi - si-asa sunt numai cateva, din joi in pasti - si cand in sfarsit apare un nou articol se gaseste cineva sa il convinga pe autor ca mai bine renunta sa mai trimita articole.

    O nemultumire personala referitoare la acest articol al meu este ca nu am reusit sa antrenez pe nimeni sa comenteze referitor la o simulare pe calculator in Multisim a schemei; utilizarea in radioamatorism a partii audio din schema prezentata, alegerea de valori, alegerea de microfon si asa mai departe.

    In cateva din articolele publicate de mine am folosit scheme similare pentru a afisa pe usa de intrare a radiocluburilor "On the Air" si alte aplicatii similare, care sunt pentru radioamatori, si au legatura pana si cu o orga de lumini.

  • Postat de Vasile - YO6EX (yo6ex) la 2019-11-15 09:29:00 (ora Romaniei)

  • copy/paste:
    --- Publicatii mult mai serioase decat Radioamator.ro, cum ar fi fostul DKARS (DARU acum), The Communicator, ARSI magazine, NSARC Contact nu au avut nici o problema in a-mi publica articole generale de electronica, si unele articole pur si simplu proza scurta. ---

    - Ce vorbesti baiete, pai daca radioamator.ro nu este o publicatie serioasa, dece mai publici aici? Du-te doar la cele serioase.

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2019-11-15 14:20:44 (ora Romaniei)
  • Vasile - YO6EX, vezi ce ai patit? Cand scriu cele da fata aveai 3 dislike! Pe mine nu ma deranjeaza, nu am de castigat sau de pierdut de pe urma voturilor anonime, astea trec ca fumul, o vorba spune ca se arunca cu pietre numai in pomul care face roade - si ai rodit destule, ca si Morel - 4x1AD, de la amandoi am invatat destule.
    Un vechi si pasionat radioamator, dar si militant activ pe acest taram, Fery - YO4PX, spunea in scrierile sale ceva care continua sa se dovedeasca a fi de mare actualitate, citez din memorie: "pentru un nou nascut orice banc este nou". Ca si in materie de simulare si/sau asistenta virtuala pentru experimentare in orice domeniu. Aici au fost si vor mai fi multe si diverse, "Τα Πάντα ῥεῖ" adica "ta panta rhei", "totul curge" era filosofia lui Heraclit in antichitate, citatul fiind preluat si consacrat mai apoi de Simplicius din Cilicia in Evul Mediu.
    In electronica am folosit de cca 20 de ani SPICE, mult mai multe aplicatii in domeniul dinamicii masinilor, proceselor termice, dinamicii fluidelor, toate acestea folosesc biblioteci cu componentele specifice pe care s-a construit simularea pe baza modelelelor analitice rezolvate cu diferente finite sau pe baza modelelor cu elemente finite. Am si eu propriile aplicatii cu elemente finite pe care le-am folosit la dimesionarea stalpilor de antena inalti de 12 m (HM, stiu sa sudez bine, de peste 12 ani au rezistat la vijelii de peste 100 km/h care apar la munte) sau imi calculez campurile termice din radiatoarele pentru semiconductori.
    Este firesc ca la primul contact cu astfel de aplicatii sa te cuprinda entuziasmul, dar nu in asa masura incat sa te consideri singurul descoperitor al cozii de la cireasa.
    Radioamator.ro este o publicatie serioasa, o spun in cunostinta de cauza ca unul care a publicat din 1980 in buletine ale conferintelor de top indexate ISI (International Scientific Indexing), forfecarea la care poti fi supus cand publici pa Radioamator.ro este mult mai dura decat in plenul vreunei conferinte de top, la Radioamator.ro te poti intalni cu replici la care nu le astepti, tocmai pentru ca vin de la amatori care pot privi problema din unghiuri cu totul diferite decat specialistii care au mai toti aceeasi formatie in domeniu si acelasi unghi de abordare.
    Sa deranjeze ca nu are un nume sonor cu parfum occidental? Poate ca si asta este o meteahna mioritica, dar veche, de pe vremea cand "ai nostri tineri ...".
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Ciprian Sufitchi - N2YO (n2yo) la 2019-11-15 16:48:51 (ora Romaniei)
  • Se pare ca nu mai exista opinii referitoare la continutul acestui articol si prin urmare posibilitatea de a adauga comentarii se incheie aici.

    La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact