Antene cuplate?

Antene HF/VHF/UHF/SHF, piloni, analiza, proiectare, constructie, impamantare, feederi...
Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 741
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Antene cuplate?

Mesajde YO4BKM » Vin Mar 29, 2019 5:57 pm

A incercat cineva sa cupleze la receptie doua antene, una filara cu una magnetica?
Este cunoscut faptul ca energia de radiofrecventa transmisa de o antena in mediu se imparte in doua parti egale, indiferent constructia antenei: in componenta electrica a undei si in componenta magnetica. La receptie, o antena este excitata fie de componenta electrica (in cele mai multe cazuri), fie componenta magnetica. Nu s-ar putea insuma semnalul receptionat din cele doua componente? Pentru ca exista un precedent, dar folosit la altceva, il detaliez mai jos.
Cu peste 40 de ani in urma ma ocupam si cu vanatoarea de vulpi, cum se numea atunci radiogoniometria de amator. Sigur au facut-o si altii care stiu ca detectarea directiei vulpii pe 3,5 MHz se facea cu antena magnetica, pe bara de ferita (radio Albatros, Mamaia etc) sau bucla, cu axa orizontala, eu am folosit doar bara de ferita. Deoarece urechea este mult mai sensibila la detectarea minimului, axa antenei magnetice (axa barei de ferita sau a buclei) arata directia vulpii pe minimul semnalului receptionat, ascultat in casti. Mai ramane de stabilit si sensul, adica daca vulpea este in fata sau in spate. Pentru asta se mai face o masuratoare, cu semnalul antenei pe maxim (axa antenei perpendiculara pe directia vulpii) cuplandu-se si o antena pentru componenta electrica, fie o antena telescopica verticala, fie chiar corpul celui care cauta vulpea. Antena vulpii este un fir vertical, in sfert de unda (sau destul de aproape de sfert de unda), deci componenta electrica este polarizata vertical iar antena telescopica de la receptor sau corpul vanatorului erau tot verticale, compatibile cu polarizarea componentei electrice. Componenta magnetica a undei emise de vulpe este perpendiculara pe componenta electrica, axa antenei magnetice este orizontala, asa ca cele doua antene erau perfect "aliniate" la cele doua componente.
In momentul cand se cupla antena de camp electric, in pozitia cu antena magnetica pe semnal maxim, semnalul receptionat fie se intensifica, fie se atenua, destul de usor sesizabil in casti, dupa cum antena magnetica era orientata fie perpendicular pe directia vulpii si "spre stanga", fie perpendicular pe directia vulpii si "spre dreapta", deoarece faza semnalului magnetic face o schimbare de 180 grade intre cele doua pozitii. La antrenament vanatorul se obisnuia ca daca, de exemplu, semanlul se intensifica cu receptorul rotit spre stanga, vulpea este in fata (sau invers, functie de sensul infasurarii antenei magnetice). Urechea sesizeaza logaritmic si estimez ca intensifiacrea semnalului era de cel putin 2---3 dB.
In cazul utilizarii practice a celor doua antene la statii de radio cele mai bune sunt antenele bucla cu axul vertical (perpendicular pe axul antenei filare), folosita numai pentru receptie, dar apar si complicatii, respectiv un dispozitiv de fazare corecta a semnalului celor doua antene.
As vrea sa stiu daca metoda a fost folosita si daca a dat rezultate, sau o parere daca ar avea sanse ori nu.
TNX & 73!
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

Înapoi la “Antene”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator