Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Circuite electronice, echipamente home made, aparatura de masura si control, scheme...
Avatar utilizator
yo3fhm
Mesaje: 478
Membru din: Mie Ian 19, 2011 7:36 pm
Contact:

Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo3fhm » Lun Iul 02, 2018 1:31 am

Pe 01.07.2018 am receptionat pentru prima oara emisiunea bianuala a statiei radio din Grimeton, Suedia (indicativ SAQ), pe frecventa de 17.2 kHz (VLF).

Pentru cei care nu au experimentat inca receptii in banda VLF si care ar fi interesati de subiect, incerc sa le prezint cateva detalii (inclusiv clipuri video si poze din timpul receptiei) despre evenimentul care s-a petrecut ieri, 01.07.2018: aniversarea a 100 ani de cand inginerul suedezo-american Ernst Alexanderson a instalat primul alternator de putere (alternatorul Alexanderson) ca baza pentru un emitator radio, in New Brunswick, SUA. Acesta a functionat pe frecventa de 21.8 kHz (VLF).

Ulterior, in 1924, a luat fiinta statia radio din Grimeton, Suedia. Aceasta a fost folosita pana prin anii 40' pentru a transmite trafic radiotelegrafic peste ocean (corespondenta cu SUA), dar si cu alte tari. Desi tubul trioda a fost inventat in 1907 de catre Lee De Forest, tuburile de mare putere inca nu aparusera si astfel, alternatorul Alexanderson devenise un intermediar intre emitatoarele cu scantei (care nu mai puteau fi utilizate, datorita spectrului mult prea larg acoperit) si emitatoarele ce au fost ulterior construite pe baza de oscilatoare RF. Iata mai jos alternatorul statiei radio de la Grimeton (cu indicativul SAQ):

Imagine

Conform Wikipedia, acest emitator a fost, in perioada celui de-al doilea razboi mondial, singura legatura a Suediei cu restul lumii. Emitatorul a intrat in patrimoniul UNESCO in 2004 ca un monument deosebit reprezentand procesul de dezvoltare a tehnologiilor de telecomunicatii in perioada de dupa primul razboi mondial.
Statia de la Grimeton si-a inceput activitatea in 1924, operand sub indicativul SAQ, cu o putere de 200 KW pe frecventa de 16.5 kHz. Aceasta a fost schimbata ulterior pe 17.2 kHz, ramanand aceasi pana in zilele de azi.

Aceasta este cladirea statiei radio de la Grimeton :
Imagine
... iar aici se poate vedea uriasul camp de antene ( 6 turnuri de 127m inaltime, dispuse pe o lungime de aproape 2Km !) :
Imagine

Mai multe detalii despre statia radio de la Grimeton si despre alternatorul Alexanderson (foarte interesante de altfel) puteti citi in cele doua link-uri din aceasta fraza.
Si nu in ultimul rand, un material extrem de interesant, puteti gasi aici :

LISTENING TO GRIMETON
A radio station, its listeners and its history


Materialul e amplu, desfasurat pe parcursul a 49 pagini, in care veti gasi inclusiv schema bloc a statiei radio de la Grimeton, principiul de functionare, modul de operare si reglaj, propagarea in VLF, etc.

Revenind la titul postarii, trebuie sa precizez ca SAQ este pastrata in momentul de fata prin intermediul Asociatiei Alexanderson, in cadrul careia opereaza o multime de voluntari. Pentru ca echipamentele sunt vechi si se intentioneaza conservarea lor, SAQ are programate emisiuni doar de doua ori pe an - de Ziua Alexanderson (1-2 iulie) si cu ocazia Ajunului Craciunului (detalii aici). In unele cazuri, SAQ poate sa mai transmita si neprogramat, caz in care emisiunile respective vor fi anuntate atat pe site-ul oficial cat si pe forumul acestuia .

Dupa cum am mai spus si la inceputul postarii, emisiunea de ieri a statiei SAQ a avut si un caracter comemorativ. Astfel, in VLF au existat trei emisiuni, la diferenta de 2 ore: 08:45 UTC, 10:45 UTC si 12:45 UTC. Durata este de aprox. 5 minute, timp in care se transmite o radiograma. Inainte de transmisia propriu-zisa, exista o perioada de 30 minute in care se face reglajul statiei si acordul pe antene. Detalii aici .

Personal, am desfasurat receptia semnalelor SAQ in doua moduri : folosind transceiverul Icom IC-7300 + un convertor autoconstruit si folosind o placa de sunet externa conectata la un laptop + aplicatia software Spectrum Lab. In ambele cazuri, antena utilizata a fost miniWhip. Convertorul aduce semnalul VLF in banda de 5MHz; asadar, cand pe display e afisat 5017.20 , frecventa reala e de fapt 17.2 KHz. Convertorul foloseste un mixer pasiv (SBL-1) pe care il atac cu semnal de 5MHz/+7dBm dintr-un generator extern. Semnalul RF provenit de la iesirea antenei active MiniWhip este trecut printr-un filtru eliptic trece-jos de ordin 7, pe care am preferat sa-l proiectez si sa-l optimizez singur. Iesirea catre transceiver (sau catre placa de sunet) se face de la portul RF al mixerului.
Daca cineva e interesat de configuratia filtrului, o voi posta ulterior.

Din pacate, in zona in care locuiesc am mari probleme cu interferente RF provenite de la diversele tipuri de surse in comutatie care functioneaza non-stop, atat casnice cat si industriale (de exemplu, motoarele pilotate de invertoare care pot controla turatia acestora prin variatia frecventei tensiunii de alimentare). Iata mizeria spectrala cu care am avut de luptat pentru a reusi sa receptionez cat de cat semnalele emise de SAQ ieri dimineata, la 08:45 UTC:

Imagine

Pentru a intelege radiograma emisa, am fost nevoit sa efectuez ulterior o filtrare digitala a semnalului receptionat, altfel ar fi fost dificil de inteles:
SAQ-1st_Transmission-01Jul2018-0845UTC-digital_edit.mp3

La cea de a 3-a transa de emisie, am avut un pic mai mult noroc - conditii ceva mai bune:

Imagine

Imagine

Pentru aceasta sesiune, nu am mai prelucrat digital semnalul receptionat.
Iata mai jos cum arata semnalul receptionat cu ajutorul placii de sunet externe (click pe imagine pentru marire):

Imagine

Imagine

Semnalul audio capturat se poate asculta accesand urmatoarele doua link-uri :
Semnal #1
Semnal #2

Cei interesati pot citi urmatorul material :
Using a PC with soundcard as a VLF receiver (by Wolfgang Buescher, DL4YHF)

Cam asta a fost experimentul de receptie de ieri 01.07.2018. Sunt constient ca rezultatele nu sunt grozave, dar avand in vedere situatia perturbatiilor din apropiere, ma declar multumit. In curand, intentionez sa experimentez o antena loop multispira, cu care sa ies intr-o zona de campie izolata intre paduri, la departare de asezarile umane sau industriale, de retelele electrice si de telecomunicatii - asta pentru a vedea daca receptia se va imbunatati.

Pana atunci, urez tuturor celor pasionati sau interesati succes in testele si experimentele pe care le vor derula si sper sa putem schimba si alte informatii utile !

NOTA #1:
Pe site-ul statiei SAQ exista o sectiune speciala, dedicata rapoartelor de receptie primite de la diversii ascultatori (radioamatori sau nu). Aceasta exista si sub forma unei harti interactive (Listeners’ Reports Interactive Map). Daca o veti folosi, veti constata ca in Romania, apar momentan doar trei statii de radioamatori care au trimis rapoarte de receptie: YO8SXX, YO8RHQ si YO9GJX.
NOTA #2:
Cei interesati pot primi un QSL care sa ateste receptionarea statiei de la Grimeton.
Astfel, vor trimite un raport de receptie pe adresa de E-mail a asociatiei Alexanderson, in care sa descrie echipamentul folosit, eventual sa includa poze si textul receptionat. Detalii aici.
73! si toate cele bune,
Cezar Vener - YO3FHM
Imagine
Grup YO3KXL /RoLink
Status retea RoLink

yo7luo
Mesaje: 53
Membru din: Lun Ian 23, 2012 10:11 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo7luo » Lun Iul 02, 2018 2:38 am

Se pare ca a mai reusit cineva sa receptioneze, se pare cu un receptor comercial:

https://www.elforum.info/topic/122652-r ... f/?page=12

YO9GJX
Mesaje: 213
Membru din: Mie Iul 28, 2010 9:33 am
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde YO9GJX » Lun Iul 02, 2018 7:53 am

Felicitări pentru recepții Cezar și pentru materialul prezentat. E o sursă de inspirație și poate da idei sper în primul rând celor tineri.
Din păcate din motive personale nu am putut lua parte la eveniment.
În link-urile de mai jos e prezentată construcția uneia dintre cele mai simple și mai bune antene de VLF, cel puțin din cele câteva testate de mine în timp:

http://solar-center.stanford.edu/SID/docs/antenna.doc

http://solar-center.stanford.edu/SID/do ... a-list.doc

http://solar-center.stanford.edu/SID/an ... signs.html

73!

Avatar utilizator
yo3fhm
Mesaje: 478
Membru din: Mie Ian 19, 2011 7:36 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo3fhm » Lun Iul 02, 2018 11:13 pm

yo7luo scrie:Se pare ca a mai reusit cineva sa receptioneze, se pare cu un receptor comercial:
https://www.elforum.info/topic/122652-r ... f/?page=12
Buna seara,
Este vorba de userul RST de pe ELForum.
Nu este radioamator, dar sper ca va deveni cat de curand 8-)
Videoclipul sau se poate regasi si pe Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=Fe5ZtsJBfCY


Click here to learn how to add YouTube Videos to your phpBB forum

Am fost curios si l-am contactat, intrebandu-l ce antena a folosit si ce modificari a adus radioreceptorului Waxiba din filmulet... Ei bine, domnilor, va asigur ca am ramas surprins.
RST mi-a trimis cateva poze, iar cu permisiunea lui le voi posta aici.

Ideea e ca radioreceptorul Waxiba... nu e un Waxiba. :lol:
Doar carcasa este de la un Waxiba!
Imagine

Ce e in interiorul sau in schimb.... e demential !! (faceti click pe poza pentru marire)
Imagine

Nu stiu daca va vine sa credeti, dar componentele asamblate ca in imaginea de mai sus, au reusit sa constituie un receptor cu dubla schimbare de frecventa, filtru FI ceramic de 3 sau 4 KHz, oscilator de beat, S-metru cu ac si ... modul frecventmetru LCD cu 4 cifre (recuperat din alt receptor).

Antena este un cadru din lemn 50x50cm pe care a bobinat 100 spire:
Imagine

Va rog sa nu vad comentarii rautacioase... pentru ca RST merita toata aprecierea.
Dupa cum vedeti, un receptor "comercial" realizat intr-un stil Manhattan, simplist si nepretentios, reuseste sa "auda" SAQ mai bine decat am putut realiza eu cu echipamente industriale.
Ce-i drept, amplasamentul lui RST este in provincie, intr-o zona apropiata de munte, destul de departe de retelele de telecomunicatii si de cele care transporta energia electrica; pe cand aici in Bucuresti, eu locuiesc in mijlocul unui vacarm al factorilor de poluare RF.

Din punctul meu de vedere, RST e demn de admiratie.
Intr-un fel, ceea ce el a realizat, mi-a adus aminte de o povestire de-a tatalui meu, Florin YO3RH.
Imi spunea ca "pe vremuri", 'nea' Ionel Pantea (YO3RI) realizase un receptor superheterodina care dupa ultimul FI avea si un detector cu reactie (in loc de oscilator de batai). YO3RI locuia intr-o zona destul de nepoluata RF si folosind detectorul cu reactie, obtinea marirea sensibilitatii finale a receptorului. Astfel, reusea receptii ale unor statii rare si foarte indepartate, adevarate DX-uri - in timp ce alti colegi care locuiau mai spre centrul orasului, fie abia receptionau semnalele respective, fie nu receptionau deloc !

Am avut curiozitatea de a extrage semnalul audio din clipul lui RST si de a-i aplica o filtrare digitala.
Va prezint mai jos rezultatele :

a) semnalul original
b) semnalul filtrat de zgomote ;
c) semnalul filtrat de zgomote + modificare tonalitate.

Sper ca cele prezentate sa va demonstreze ca radioamatorismul se mai poate inca practica si in conditii simple si nepretentioase !
73! si toate cele bune,
Cezar Vener - YO3FHM
Imagine
Grup YO3KXL /RoLink
Status retea RoLink

Avatar utilizator
YO6EX
Mesaje: 964
Membru din: Lun Iun 28, 2010 11:40 am
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde YO6EX » Mar Iul 03, 2018 9:48 am

yo3fhm scrie:Intr-un fel, ceea ce el a realizat, mi-a adus aminte de o povestire de-a tatalui meu, Florin YO3RH.
Imi spunea ca "pe vremuri", 'nea' Ionel Pantea (YO3RI) realizase un receptor superheterodina care dupa ultimul FI avea si un detector cu reactie (in loc de oscilator de batai). YO3RI locuia intr-o zona destul de nepoluata RF si folosind detectorul cu reactie, obtinea marirea sensibilitatii finale a receptorului. Astfel, reusea receptii ale unor statii rare si foarte indepartate, adevarate DX-uri - in timp ce alti colegi care locuiau mai spre centrul orasului, fie abia receptionau semnalele respective, fie nu receptionau deloc !


Prin 1962 sau 1963 l-am vizitat pe nea Ionel YO3RI si am avut ocazia sa-i admir instalatiile. Am vazut si acel receptor, dar ne-a impresionat emitatorul, care era construit pe un stelaj de lemn, incepand de jos unde avea un redresor cu gazotroane, urca etaj dupa etaj, pina la finalul cu GK71. Oscilatorul Clapp era facut pe o bucata de tabla prinsa in 4 suruburi pe stelaj... De necrezut dar calitatea emisiunii era ireprosabila atat in telegrafie cat si in fonie AM. Nea Ionel era renumit si pentru cocosul sau, care canta de mama focului fiind auzit in intreaga tara si nu numai...
Nea Ionel a fost un operator de exceptie, DX-man dar si concurent redutabil in concursuri.
Din pacate poza facuta cu acea ocazie s-a pierdut.

Am avut si eu un receptor Lorenz, care avea detector cu reactie si era extrem de sensibil.

P.S. Auzindu-i pe YO3RI, 3RF, 3CM si altii in QSO-urile duminicale in AM pe 40m (prin 1961), mi s-a deschis si mie pofta de fonie AM... Cum stateam cam rau cu partea financiara, m-am inspirat dupa o schema de prin anii '30, am inserat cu antena un microfon cu carbune si asa am fost si eu auzit in fonie... Trebuia doar sa fiu atent sa nu ating cu buzele microfonul, ca sa nu ma trezesc cu o arsura serioasa de la rf... :D
Cum granulele de carbune din cauza rf se mai lipeau, trebuia ca periodic sa scutur serios microfonul pentru a-l repune in functie...
Primul QSO in AM a fost cu YO3RI in 2 Februarie 1961....

In foto, YO3RI la statia YO3RCC.
.
Fişiere ataşate
YO3RI.JPG
YO3RI.JPG (97.36 KiB) Vizualizat de 2770 ori

Avatar utilizator
yo3gh
Mesaje: 571
Membru din: Mie Iul 23, 2014 6:17 am
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo3gh » Mar Iul 03, 2018 12:27 pm

@yo6ex: super , super, super istorioara si poza . Aceste istorisiri nu trebuie sa se piarda!
Multumim
Dan yo3gh

yo8rpu
Mesaje: 14
Membru din: Sâm Feb 21, 2015 7:57 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo8rpu » Mar Iul 03, 2018 9:20 pm

Salut Cezar, cu ce soft/aplicatie ai facut filtrarea digitala?

Avatar utilizator
yo3fhm
Mesaje: 478
Membru din: Mie Ian 19, 2011 7:36 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo3fhm » Mar Iul 03, 2018 10:48 pm

yo8rpu scrie:Salut Cezar, cu ce soft/aplicatie ai facut filtrarea digitala?

Salut !
Cool Edit Pro v2.1

Imagine

Imagine
73! si toate cele bune,
Cezar Vener - YO3FHM
Imagine
Grup YO3KXL /RoLink
Status retea RoLink

YO9FZS
Mesaje: 69
Membru din: Joi Iul 01, 2010 5:41 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde YO9FZS » Joi Iul 05, 2018 9:36 am

yo3fhm scrie: Convertorul foloseste un mixer pasiv (SBL-1) pe care il atac cu semnal de 5MHz/+7dBm dintr-un generator extern. Semnalul RF provenit de la iesirea antenei active MiniWhip este trecut printr-un filtru eliptic trece-jos de ordin 7, pe care am preferat sa-l proiectez si sa-l optimizez singur. Iesirea catre transceiver (sau catre placa de sunet) se face de la portul RF al mixerului.


Salut Cezar si TNX pentru info.
Este o mare surpriza pentru mine utilizarea mixerului SBL-1 la frecvente practic audio. Eu nu l-am incercat la asa frecventa... chiar e ok la aceste frecvente, nu prezinta pierderi mari?


GL & 73!
Traian

Avatar utilizator
yo3fhm
Mesaje: 478
Membru din: Mie Ian 19, 2011 7:36 pm
Contact:

Re: Receptia emitatorului istoric SAQ pe 17.2 kHz VLF

Mesajde yo3fhm » Mar Iul 10, 2018 1:48 pm

YO9FZS scrie: Este o mare surpriza pentru mine utilizarea mixerului SBL-1 la frecvente practic audio. Eu nu l-am incercat la asa frecventa... chiar e ok la aceste frecvente, nu prezinta pierderi mari?

E folosit putin atipic. :D Transformatoarele din interior nu pot lucra la frecvente audio, desigur. Dar nu m-a oprit nimeni ca intrarea de semnal s-o fac direct pe portul de IF (si nu pe cel de RF). Toate sunt definite pentru 50 ohmi, asadar nu a fost o problema. Prin portul LO am injectat semnal dintr-un generator, iar din portul RF am iesit cu semnal pentru transceiver. Intre semnalul de la miniWhip si portul IF am intercalat un FTJ eliptic de ordin 7.
Si aia e tot.
Doar ca ... mizeria spectrala din jurul meu e foarte mare. Cu siguranta, daca scoteam sistemul la pescuit pe Neajlov, in campie, in zone in care nu exista linii de HV, linii de cale ferata si alte inventii asemanatoare, as fi obtinut o receptie mult superioara ...
73! si toate cele bune,
Cezar Vener - YO3FHM
Imagine
Grup YO3KXL /RoLink
Status retea RoLink


Înapoi la “Constructii electronice”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori