Un nou mod digital de concurs, FT4

PSK31, AMTOR, PACTOR, RTTY, Hellschreiber, MT63, MFSK16, FSK, SSTV, Packet, TNC, software si multe altele...
4x1ad
Mesaje: 471
Membru din: Sâm Iun 19, 2010 11:29 pm
Contact:

Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde 4x1ad » Mar Apr 23, 2019 2:25 pm

Un nou mod digital de concurs, FT4

Vesti interesante pentru cei interesati in experimentarea de noi moduri de lucru digitale: saptamana viitoare va fi lansat noul mod FT4.

FT4 vine tot din casa WSJT-X a profesorului Taylor K1JT, reprezentand suma unor concluzii de imbunatatire a modului FT8 pentru concursuri. Aflat in faza experimentala, FT4 aduce viteze de cca. 2.5 ori mai mari decat la arhicunoscutul FT8. Secventa TX/RX are 6 secunde (TX =4.48sec fata de 12.64sec la FT8) si poate detecta semnale mai slabe decat FT8. Banda de trecere ocupata este de doar 90Hz. Modulatia foloseste 4 tonuri la o rata de 23.4 Baud.

Primul pachet experimental va fi pus la dispozitia radioamatorilor interesati pe data de 29 Aprilie. Pachetul este numit WSJT-X version 2.1.0-rc5 si contine: instructiunile de instalare si configurare; instructiunile de operare; o descriere de principiu a protocolului FT4 cu formele de unde si tipul modulatiei; detalii despre masuratorile de sensibilitate in diverse simulatii ale conditiilor de propagare si comunicare precum si un calendar al viitoarelor sesiuni de testare publica.

Materialul "The FT4 Protocol for Digital Contesting" poate dat jos si fi citit la adresa :

physics.princeton.edu/pulsar/k1jt/FT4_Protocol.pdf

73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE
Fişiere ataşate
FT4.jpg
FT4.jpg (115.2 KiB) Vizualizat de 6984 ori
"Daca antena buna nu e, nimic nu e...."

"Radio Amatorii nu trebuie sa fie profesionisti in radio-electronica, dar nici diletanti"

yo2loj
Mesaje: 343
Membru din: Dum Iul 30, 2017 7:06 pm
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde yo2loj » Mar Apr 23, 2019 7:24 pm

Si iată așa, radioamatorismul, inclusiv în concursuri, se reduce la verificarea capacității operatorului de a conecta un cablu USB între stație și calculator, și de a instala un soft.
Ăsta nu mai e radioamatorism.

yo7fws
Mesaje: 136
Membru din: Lun Mai 14, 2012 9:49 am
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde yo7fws » Mar Apr 23, 2019 8:10 pm

Radioamatorismul se modernizeaza si este intr-o continua evolutie. Inainte se foloseau amplificatoare de radiofrecventa, filtre LC, etc, acum se folosesc convertoare analogic-digitale, filtre FIR, IIR si cine mai stie ce. Ne place sau nu, asta este. CW, AM, SSB, PSK31, JT65, FT8, FT4 sint etape din aceasta evolutie. Cel mai placut aspect in radioamatorism este ca ne ofera atitea optiuni incit fiecare poate alege ceea ce i se potriveste. Minunat!

Salutari!
Costi YO7FWS

yo5ajr
Mesaje: 730
Membru din: Mar Iun 22, 2010 6:27 pm
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde yo5ajr » Mar Apr 23, 2019 10:27 pm

O mama sau caldura materna este ceva pur uman, regasesti si in lumea animalelor. In roboti degeaba cauti sentimente, gandiri abstracte, caldura sufletului - e doar robot, creat de om, chiar daca poseda si o anumita inteligenta programata - ramane robot....deocamdata. O comunicare cu roboti o fi inedit si interesant dar nu ma incanta. Ce a ce vreau sa exprim - multi poate vor intelege daca imagineaza ce bucurie va fi cand doi oameni trecuti in situatii extreme pentru omenire vor intalni pe o Terra ravasita din cauza unor supertehnologii care au scapat de sub control. Sau mai degraba ai imbratisa un robot?
Sarbatori umane fericite - 73 de Miki

yo8rqp
Mesaje: 233
Membru din: Sâm Iun 19, 2010 11:57 am
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde yo8rqp » Mie Apr 24, 2019 10:35 am

Imensa popularitate de care se bucură aceste moduri de lucru poate fi corelată cu minimul de propagare prin care trecem. Nu toți radioamatorii își permit piloni de antene în curte sau nu dispun de suprafețe vaste care ar putea permite montarea unor antene eficiente care să permită un trafic decent în actualele condiții de propagare. Odată cu revigorarea condițiilor, probabil că mulți pe care îi vedem în FT8 acum vor reveni la modurile clasice. Oricum, vor mai trece câțiva ani până atunci...
Cum spunea și Costi, lucrul bun stă în faptul că fiecare poate alege unde sa se regăsească în acest hobby. Cei care lucrează doar în SSB sau CW vor spune despre ceilalți ca sunt doar pseudo - radioamatori, ceilalți vor spune despre primii că nu sunt deschiși la schimbări, la nou. Important este ca fiecare sa se simtă bine în fața transceiverului, indiferent ce mod de lucru adoptă. 73 și sărbători frumoase tuturor!

YO9IRF
Mesaje: 328
Membru din: Sâm Iul 21, 2012 4:43 pm
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde YO9IRF » Mie Apr 24, 2019 2:51 pm

2019: FT4 - asta nu mai e radioamatorism
2018: FT8 - asta nu mai e radioamatorism
2003: JT65 - asta nu mai e radioamatorism
1998: PSK - asta nu mai e radioamatorism
1991: Pactor - asta nu mai e radioamatorism
1989: Clustere DX - asta nu mai e radioamatorism
1981: Keyer vocal - asta nu mai e radioamatorism
1980: Packet radio - asta nu mai e radioamatorism
1978: ALE - asta nu mai e radioamatorism
1975: Software care decodeaza CW - asta nu mai e radioamatorism
1972: Internet - asta nu mai e radioamatorism
1971: Microprocesoare - asta nu mai e radioamatorism
1960: DSP - asta nu mai e radioamatorism
1958: Circuite integrate - asta nu mai e radioamatorism
1950: Rotoare de antena - asta nu mai e radioamatorism
1948: Tranzistoare - asta nu mai e radioamatorism
1945: Keyer CW - asta nu mai e radioamatorism
1935: Repetoare - asta nu mai e radioamatorism
1922: RTTY - asta nu mai e radioamatorism
1915: SSB - asta nu mai e radioamatorism
1906: Tuburi cu vacuum - asta nu mai e radioamatorism
1902: Bug CW - asta nu mai e radioamatorism
1900: AM - asta nu mai e radioamatorism

Avatar utilizator
YO7CKQ
Mesaje: 183
Membru din: Sâm Iun 19, 2010 6:59 am
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde YO7CKQ » Mie Apr 24, 2019 5:21 pm

Sa ne bucuram ca in lumea in care traim exista progres tehnologic intr-un ritm alert. El va influienta cu certitudine viata si hobbiul nostru intr-o masura semnificativa. Avem in continuarea libertatea de a alege dintr-o multitudine de optiuni. Fiecare cauta si experimenteaza ce este mai potrivit pentru el si trebuie sa-i respecte pe ceilalti pentru alegerile lor.

Am operat timp de 11 zile din 9H cu indicativul 9H3YO. In concursul din 13/14 aprilie cind a fost utilzat si modul FT8 am vazut activitatea din YO. Pina la urma FT8 nu este chiar asa de productiv. La un moment, doi cunoscuti contest-mani unul din YO9 si altul din YO3 aveau ceva de genul 100+ QSO-uri si aveau perioade destul de lungi de apel fara raspuns.

Pentru mine a fost usor frustant. Zeci si zeci de statii angajau QSO-uri cu mine pe care le abandonau in perioada doi deoarece nu transmiteam control de concurs. Trecerea la moduri mai "productive" si adoptarea lor in concursuri va duce la cresterea QRM-ului in segmentul de banda alocat care va afecta statiile care (inca) lucreaza cu puteri mici, sau din portabil/mobil sau experimenteaza antene compacte.

Personal imi doresc sa apara alocari de segmente aditionale destinate concursurilor. Sa zicem un up 3 KHz.

Morel, TNX pentru info!

Pentru toti cititorii "Sarbatori linistite alaturi de familie!"
Sorin

P.S. pentru 9IRF: o cronografie plina de umor
-----------------------------------------------------------
YO7CKQ
Sorin-David NIMARA

Master of Sport, #6690
#206 member of YO DX Club

yo7ckq@gmail.com

YO9IRF
Mesaje: 328
Membru din: Sâm Iul 21, 2012 4:43 pm
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde YO9IRF » Mie Apr 24, 2019 6:46 pm

Pentru concursuri, DXpeditii si evenimente speciale in FT8 nu se folosesc in mod normal frecventele standard, sau asa ar trebui. In comunitatea SOTA 10.132 sau 14.092 sunt folosite pentru legaturi / sked-uri intercontinentale din portabil, de exemplu.

Modurile astea deschid poarta catre alta lume, cu alte aspecte care vor trebui imbunatatite pentru performanta maxima in concursuri. Puterea de calcul a computerului devine importanta, largimea de banda audio in care se lucreaza, strategia de lucru pe ore/benzi va fi alta etc. Cu cat lumea studiaza si intelege mai repede lucrurile astea cu atat mai bine, facem progres.

Eu cred ca rolul operatorului devine cu ocazia asta mai important decat inainte, un rol mai elevat. In loc sa iroseasca majoritatea energiei cu datul din gura / mana ca sa se simta implicat, va putea sa se concentreze mai mult pe deciziile strategice / tactice importante care fac diferentele mari si sa lase munca de jos pentru masinarii. Deciziile alea devin critice, ca nu mai e loc de greseala umana si marja de eroare in restul lantului de performanta.

Oricat ne place sa ne batem pe burta, in ziua de azi operatorul e cel mai insignifiant factor din statia de concurs. Oricine are o minima experienta si se suie in scaunul unei statii de concurs de top va fi in top, poate nu pe primul loc dar sigur in top. Dar nici cel mai bun operator nu va face mare lucru cu o sarma si 100W dintre fiorduri prin Norvegia.

Ah, daca o facem doar de placere si pentru unii sa zici "59" cate 24h la rand e mare satisfactie sau mare provocare de anduranta, vestea buna e ca e loc pentru toata lumea in radioamatorism. Pentru ce nu e loc in radioamatorism insa sunt atitudini de genul "daca faci altfel decat mine, nu esti radioamator", mai ales daca prin asta respinge progresul.

Culmea e ca respingerea progresului, ala e singurul lucru care nu e radioamatorism.

yo5ajr
Mesaje: 730
Membru din: Mar Iun 22, 2010 6:27 pm
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde yo5ajr » Mie Apr 24, 2019 10:41 pm

Lista lui Razvan este un pic tendentios si incorect. De ex. as vrea sa vad acel soft care la un WW CW in US scoate corect pe monitor ce a ce aud eu cu urechile mele de "magar" in 160m. Nu este nevoie sa ne ofuscam unii pe alti pentru "damblalele" alese. Este loc pentru toti dar ma simt prost daca noua generatia ne pune la zidul infamiei si ne ridiculizeaza pe cei care au in spate peste 50 - 60 de ani de radioamatorism, ne tinand cont cat efort ne a trebuit sa tinem pas in utilizarea PC - urilor si altele, in conteste. In zilele noastre progresul creste chiar exponential. Voi v-ati nascut in era tehnologiilor avansate, a SMD - urilor iar noi ne mai refugiam in nostalgiile dulci-amare a lampilor redresoare cu mercur. Cautam caldura comunicatiilor umane in aceasta lume usor dezumanizate. As vrea sa apuc timpurile cand genaratia noua de azi va avea nostalgiile lor a tehnologiilor de azi, al FT8, FT4 etc, poate voi zambi atunci de undeva din eternul eter. Vreti sau nu, azi exista un numar mare de radioamatori care sunt doar "steckdoze" radioamatori - sa-ma ierte exceptiile. Cine vrea FT4 sau altele - sa faca, nu condamn, dar ma dor ridiculizarile tendentioase chiar daca nu au nimic din "ham spirit".
Sarbatori frumoase 73 de Miki
PS. Daca distinsul prieten al nostru Morel, va apare in banda cu FT4, va promit ca voi aparea si eu! :D

YO3JW
Mesaje: 576
Membru din: Joi Noi 15, 2012 9:12 am
Contact:

Re: Un nou mod digital de concurs, FT4

Mesajde YO3JW » Joi Apr 25, 2019 8:52 am

Salut
Ieri am gasit si eu informatia despre FT4!
Inainte am intrebat pe realizatori ui JTDX si MSHV daca nu pot reduce perioada la 7,5 secunde. Iata ca cineva a gandit ca mine si acum exista FT4 cu 6 secunde
In urma cu 19 ani, la o conferinta IARU tinuta in Spania, baieti din 4X vorbeau despre scoaterea din folosinta a telegrafiei comerciale. Azi acest lucru s-a realizat... insa totodata se vorbea de digitalizarea comunicatiilor prin radio. Si acest lucru s-a realizat!
Unii s-au adaptat la noile conditii, alti inca nu.
Asa cum s-a aratat lumea este intr-o continua dezvoltare.
Este loc pentru toti. Noi, astia de mai mult timp "tineri" incercam sa ne adaptam. Uneori reusim, alteori ne refugiem in ceea ce stim deja. Asta nu inseamna ca nu este loc pentru ceva nou.
Inca imi amintesc cate discutii au fost cand a aparut pposibilitatea realizari de legaturi MS(meteor scatter) cu ajutorul calculatorului. Lumea s-a impartit in doua. Unii cu telegrafie la viteza mare si alti cei asistati de calculator. Incetul cu incetul aproape toti au trecut la lucru asistat de calculator. Iar azi avem varinate diverse de lucru in acest sistem
Pentru cei care folosesc in continuare microfonul sau manipulatorul, placerea unei comunicatii de la persoana la persoana inca nu s-a inlocuit acest lucru. Il auzi, ii simti vibratiile voci, ai o paleta larga in care poti schimba informatii. Este ceva intim.
In noile procedee creerul uman este inlocuit de un calculator, mesajele sunt standard, este "sec", dar reusesti ceea ce fiinta umana nu poate in conditii aspre.
Sa ne bucuram de toate aceste trepte de dezvoltare aduse de unii care isi ofera din timpul lor pentru ca noi sa avem acces la astfel de realizari.
In jurul lui John Tylor azi este un colectiv care ne aduce din cand in cand ceva nou. TNX!
73
Pit


Înapoi la “Comunicatii digitale”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 9 vizitatori