Iubesc mult diversitatea in hamradio si obisnuiesc sa experimentez mereu lucruri noi. In ultimii 3 ani, printre altele, m-am ocupat si de decodarea semnalelor QRSS in diverse benzi si am efectuat si eu citeva emisiuni experimentale. Ascult adesea si balizele CW in QRP/QRPP din diverse benzi si cind este posibil trimit si rapoarte. Este uimitor sa constati ce distante pot fi acoperite cu puteri incredibil de mici.
Pe 21 decembrie am primit prin E-mail un mesaj de la Joze, S52AB. El are in serviciu mai multe balize QRSS in diverse benzi. De data asta m-a anuntat ca a instalat o baliza slow CW in banda de 80 metri, mai exact pe 3578.82 constind intr-un simplu oscilator cu cuart. Puterea disponibila de 5 mW intr-o antena Inverted Vee.
Am facut numeroase tentative la orele diminetii/serii sa receptionez semnalele dar a fost imposibil. Chiar folosind filtrul DSP din transceiver ( FT dx3000D ) pe BW de 250Hz. Ca sa ma asigur ca el emite totusi m-am folosit de programul de receptie QRSS ARGO v143 realizat de cunoscutul radioamator I2PHD.
Cu acesta semnalul era detectat cu usurinta avind 4-10 dB peste zgomot.
Transceiverul a fost in modul CW-USB pe frecventa de 3578.82, frecventa de pich fiind in cazul meu de 700 Hz. Asa ca, semnalul cautat se regaseste in water-fall pe frecventa audio tot de 700Hz. Pot fi vzute si interferente de la alte moduri digitale pe frecventele vecine.
Pe 26 decembrie semnalul slow-cw de la S52AB era insotit mai jos de o emisiune QRSS 6 de la PE1PGV.
Tot pe 26 decembrie dimineata am putut copia in conditii bune baliza YO8RIX functionind pe 10144.62 KHz, in CW. Ea transmitea mesajul 'MERRY CHRISTMAS AND HNY DE YO8RIX BEACON AR'.
La orele serii ea se putea copia in continuare in bune conditii, administratorul schimbind mesajul in: 'HNY AND GOOD DX DE YO8RIX BEACON AR '
Din corespondenta anterioara cu Catalin, YO8RIX, reiese ca baliza ar functiona cu o putere de iesire de 50 mW si o antena Delta Loop.
V-am atasat doua fisiere audio .mp3 sa va delectati cu semnalele.
O seara buna, Sorin
P.S. Da, vad ca si extesia mp3 nu este permisa, Caut o alta varianta pentru atasarea fisierelor audio
