RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Rezultate, regulamente, tehnici de operare...
Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1062
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Mesajde YO4BKM » Lun Iul 23, 2018 8:40 pm

„Ce bine ne-nțelegem noi doi ...” era un șlagăr pe vremuri. Dar nu pot să spun altceva când, practic, mi-ai luat vorba din ... tastatura, DR Miki. Am mai arătat cu alte ocazii că sportul organizat, cu miză de orice fel (materială, morală etc) atrage obligatoriu corupție, trișări, manipulări, dopări etc. Chiar dacă astfel de mizerii apar rar, numai pentru că ele sunt din când în când dovedite (dar cât de greu!) pătează ceea ce trebuie să rămână un hobby curat, așa cum a stabilit Paul M. Segal, W9EEA, în 1928, rămânând și azi crezul ARRL. Un hobby ferit de ispite într-o lume plină de tentații, deci care să nu interfereze cu lumea sportului, afacerilor, politicului etc etc. Nu degeaba în ultima sută de ani, practic de la Jack London încoace, există o întreagă literatură la care se adaugă și mass-media care are ca subiect mizeria din sport comparabilă, din punct de vedere moral, cu un sclavagism care are profitorii săi.
Discutam anul trecut cu un radioamator din DL. Am rămas surprins cât de eficient este la ei controlul puterii de emisie de la distanță. Fiecare radioamator trebuie să depună la autoritățile competente documentația exactă a echipamentelor sale, stație, putere, antene, dimensiuni, orientare, vecinătăți. Cu aceste date cei care controlează traficul stațiilor efectuează măsurători de la distanță, fără să intre nici măcar în curtea operatorului și, dacă se constată depășiri de putere, sancționează dur și direct, fără alte discuții. Se practică și la noi? Da, la noi se practică kW chiar dacă licența sau regulamentul de concurs nu permite, atunci pentru ce să te mai întreci ca sportiv când vezi cum alții te fură pe față? Mai bine faci trafic de plăcere cu mijloacele cinstite de care dispui și te bucuri când reușești să realizezi azi mai mult decât ieri, cum arăta YO5AJR. Pentru că, din cele mai vechi timpuri, asta este de multe ori dată ca definiție a fericirii: să-ți fie azi ceva mai bine ca ieri.
72!
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

yo8cln
Mesaje: 960
Membru din: Sâm Iun 19, 2010 9:32 am
Contact:

Re: RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Mesajde yo8cln » Mar Iul 24, 2018 8:42 am

" A transforma in "biznis" radioamatorismul, este un mare pacat!" OM Miki , ai tras semnalul de alarma ! Inainte de a pleca la WRTC in Germania am sesizat o asemenea activitate si anume o "regrupare de forte" care are ca scop obtinerea de avantaje pecuniare ! Pacat ! Si sa mai spun ceva : daca radioamatorismul ar fi numai hoby , nu ar exista frr afiliat la MTS , nu ar fi decontari de deplasari pt. "oficialitati" (si uneori si pt. neveste) , la competitii nu s-ar renunta la a lua un tinar competitor in favoarea unui "federal" si asa ...( itacdalis...HI ! ). Inca traiesc cu speranta ca intr-o zi totul se va schimba . 73 ! de yo8cln.

yo5ajr
Mesaje: 730
Membru din: Mar Iun 22, 2010 6:27 pm
Contact:

Re: RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Mesajde yo5ajr » Mar Iul 24, 2018 9:39 am

Nici-o speranta, Ghita. Pana nu dispar "yessman-i", (alesi mai mult sau mai putin de o comunitate amorfa) iar asa numitul "biznis" in "sportul" nostru e un rahatel fata de football, box - de ex. A se vedea una din motivele din care "Nuti" azi se bronzeaza mersi bine in Costa Rica. Si - totusi....e o chestie doar IMORALA dar care macina incet esafodajul. Sa se numeasca radioamatorismul sport sau nu - ma doare im bascheti dar cand se murdaresc acest hoby nobil - tot voi scoate ghiarele mele tocite. Datoria FRR ar fi sa explice capetelor patrate la MTS ca in radioamatorism despartirea drastica a indeletnicitilor radioamatoricesti duce inevitabil la o dezbinare iar "clanul sportivilor" fara masa celorlalti, devine chiar inutil si "impotent", iar daca nu inteleg - (sau nu vor)..."Vaia con Dios" - despartirea! Dragostea cu sila - nu se poate - devine un viol ordinar si imoral. 73 de Miki :roll:

Avatar utilizator
n2yo
Site Admin
Mesaje: 1006
Membru din: Joi Iun 10, 2010 12:17 am
Contact:

Re: RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Mesajde n2yo » Mie Iul 25, 2018 11:12 pm

Dezbaterea sport vs hobby apare ciclic pe acest site, de parca este o dilema careia nimeni nu-i da de capatai. Dupa parerea mea, ce a fost de spus, s-a spus. Radioamatorismul este o preocupare tehnica recreationala in care hobbistii isi pot desfasura activitatile in nenumarate domenii legate de undele radio. Cum foarte bine a explicat YO4BKM, la fel ca in orice domeniu in care se cultiva valoarea si performanta, exista si aspectul competitiv in care pe baza unor criterii specifice, unii sunt declarati mai buni decat altii. Apicultura, automobilism, filatelie, popice sunt doar cateva exemple. Intrecerile in aceste domenii de specialitate pot fi numite "sport" de catre cine doreste, dar atributul este deseori ales arbitrar. Este oare sahul un sport, caci exista atatia sportivi campioni sedentari? Sa punem matematica pe lista sporturilor numai pentru ca elevii participa la Olimpiade?

La multe criterii se poate face compromis inainte de a califica o activitate ca fiind sport cu exceptia unuia singur, criteriul de "sportivitate", anume acela care solicita celor care se intrec sa aiba sanse egale cu ceilalti, numai astfel punandu-se in valoare performanta fiecaruia din domeniul respectiv. Acesta este motivul pentru care sahul, ca sport, impune sahistilor sa se intreaca nu de acasa, ci la aceeasi masa si sa aiba numar egal de piese pe aceeasi tabla de joc cu 64 de patratele.

Latura sportiva a radioamatorismului nu ar trebui sa se indeparteza de la aceeasi cerinta, cea a sportivitatii. Astfel, radiotelegrafia de sala si concursurile de radiogoniometrie intrunesc criteriul de sportivitate, oferind participantilor conditii similare atunci cand se intrec. Cand vine insa vorba de concursurile clasice de unde scurte sau unde ultrascurte, in care participantii opereaza de acasa si nu pot fi verificati de catre arbitri, testul de sportivitate este invalidat. In cazul concursurilor YO, exceptie este poate concursul QRP care are loc in mod traditional o data cu Simpozionul National organizat de FRR si in care participantii au conditii de lucru oarecum similare.

Dar ceea ce spun eu nu aduce nimic nou. Federatia Romana de Radioamatorism a insamantat si cultivat ideea ca radioamatorismul este un sport de foarte multi ani si continua sa faca acest lucru cu buna stiinta, chiar daca generatiile care s-au succedat la conducerea FRR de-a lungul anilor stiu prea bine ca acesta este un neadevar. In cultura si mentalitatea multor radioamatori din Romania radioamatorismul este un "sport" pentru simplul fapt ca de-a lungul timpului FRR a fost organizatia care le-a reprezentat interesele si a fost (si este) parte a Ministerului Sporturilor. Cultivand in continuare aceasta confuzie generala, potrivit noului statut, FRR nu mai ofera reprezentativitate decat membrilor afiliati, ceea ce nu impiedica organizatia sa reprezinte pe toti radioamatorii YO la IARU, care in realitate este o organizatie mondiala a radioamatorilor fara nicio preocupare in domeniul sporturilor.

Pana nu demult militantii conceptului de sport in cadrul radioamatorismului YO aveau argumentul ca este acceptabil compromisul de a considera concursurile pe unde scurte ca fiind "sportive" pentru ca nu exista practic nicio metoda de a standardiza sau verifica echipamentul si modul de operare al concurentilor aflati in amplasamentul de acasa. A aparut insa conceptul WRTC, tocmai din nevoia de a stabili in conditii obiective cine este cel mai bun operator. S-a demonstrat de fiecare data, si cred ca sunt mai bine de 15 ani de experienta, ca stilul de concurs "WRTC" este un model viabil, functional, reproductibil si este singurul care poate garanta criteriul de sportivitate, in care participantii au amplasamente similare, cu antene identice si folosesc aceeasi putere de emisie.

Sustinatorii ideologiei de sport aflati la conducerea FRR nu se lasa insa prea usor impresionati de existenta si succesul acestui sistem de masurare obiectiva, cu sportivitate, a capacitatilor de operator radio. In loc sa fie consecventa doctrinei sportului si sportivitatii, asa cum ar trebui sa fie o organizatie subordonata Ministerului Sportului, Federatia prefera sa ignore potentialul de a organiza concursuri pe unde scurte in care sa ofere sanse egale operatorilor, urmand modelul WRTC, fireste la scara mai redusa, pretextul fiind (fara vreun studiu de fezabilitate) costurile prea mari ale unui asemenea proiect.

Prin urmare "spinoasa" analiza legata de natura radioamatorismului - sport sau hobby - este de mult transata, dar consecventa imperturbabila cu care FRR organizeaza campionate si alege campioni va mai face probabil insa ceva vreme sa mentina latent in mintea noastra aceasta dilema, mai ales din pacate in randul celor mai tineri.

73s de Ciprian N2YO

YO4SI
Mesaje: 405
Membru din: Mie Oct 12, 2011 2:03 am
Contact:

Re: RADIOAMATORISM - SPORT SAU NU?

Mesajde YO4SI » Vin Iul 27, 2018 11:18 pm

Ciprian a spus tot ce e de spus. Tinerii trebuie sa stie ca in secolul trecut, dictatorii erau speriati de capacitatea acestor pasionati de radio de a contacta pe oricine, oriunde. Fara granite. Norocul nostru este ca au avut si oameni inteligenti, care au propus si, li s-a acceptat, ca aceasta activitate sa fie prinsa in sistemul de finantare al sportului. A aparut notiunea de radio-sport. Cu radiocluburi in care erai obligat sa fii membru, cu sef de radioclub salariat, si cu o supraveghere atenta de catre serviciile abilitate. Multi au suferit. Nu li s-a dat autorizatie. Aveau rude in strainatate sau vorbeau prea liber.
Acum aud ca salariatii MTS protesteaza ca au salarii mici. Pe 8 august greva generala.
Avem noi puterea financiara sa tinem FRR in activitate daca nu mai vin acei bani de la MTS ?
S-ar putea da. Dar atunci FRR-ul va trebui sa aplece urechea la noi, radioamatorii, nu la cei de la MTS.
Oricum ar fi, mie-mi plac concursurile radio. Si cred ca si altora. Ascultati benzile. Cam anemice in zile obisnuite. Dar mult mai animate in zile de concurs. Si nu toti vor sa castige. Atunci suntem toti
IMPREUNA. Inchei.
Vreti sa semnez cu Mircea = Maestru al Sportului, Maestru Emerit al Sportului ? Nu ! Voi semna
Mircea = yo4si.


Înapoi la “Concursuri de radioamatori”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 17 vizitatori