Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Rezultate, regulamente, tehnici de operare...
YO3HEX
Mesaje: 85
Membru din: Lun Aug 30, 2021 10:08 pm
Contact:

Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde YO3HEX » Mie Noi 15, 2023 4:58 pm

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat parerile proprii despre diverse consursuri in care am participat asa ca am zis ca este vremea sa imi fac putin curaj (si timp) si sa astern in mediul virtual cateva impresii despre CQ WW SSB 2023.

Asa cum probabil stiti (daca nu aflati acum) nu sunt un impatitimt al concursurilor SSB .. si asta din niste motive destul de obiective: 100W si mai nou o directiva ... SSB ... ceva nu se leaga, asa ca de obicei prefer sa fac cateva legaturi daca sunt ceva DXuri interesant si sa trimit logul la check log.
Insa anul asta a fost total diferit - ma trezesc intr-o seara (cam cu vreo luna jumatate de concurs ... parca asa sa fie) cu un telefon de la Ionut Pitigoi (YO9WF) care ma intreba: auzi ... ce faci de SSBul asta. Moment in care ii raspund, Ioane ... nu prea multe, nu am nici un plan si nici nu mai fac nici un plan, ca ultima oara cand am facut un plan impreuna de a merge la LZ5R a facut Milen covid. La care, scoate asul din maneca si zice: auzi nu vrei sa mergem la Sasha (YO8TTT) si sa facem un SSB de acolo... eh nah zic... normal, hai sa ii dam bataie, dar ai grija cu facutul de planuri ca ...sa nu faca Sasha covid.

Intre timp ma suna Sasha ... discutam, parlamentam (ma rog eu am fost de acord in primele 30 de secunde de conversatie, restul de 45 de minute s-a rezumat la o discutie despre echipamente, telegrafie, operare ... chestii dintrastea domestice) si se hotaraste de comun acord sa mergem cu "tontii" spre frumosul nord al tarii (apropo de asta, zona aia este chiar mirifica) si sa ne oprim la YO8CLN (saracu nenea Ghita nici nu stia ce il asteapta).
Se pun de acord toate partile si ii dam bataie sa facem planul, ma rog mare plan - treaba era foarte simpla: se va opera MULTI-2, calare unii peste altii si vedem ce iese - stii cum e vorba aia: nu e important scorul, important este sa iesi pe primul loc.
Prin urmare si asa deci se infaptuieste echipa de soc (denumita de mine si dirty dozen) in formula urmatoare: YO8TTT, YO8XBA, YO8SKY, YO8NUT, YO4RIU, YO9WF, YO3HEX (sper ca nu am ratat pe nimeni, in afara de unul sigur care urmeaza sa apara pe parcurs - stati linistiti ca nu am uitat de el) - noah zic ... putin conteaza cati suntem, important este sa ne distram si sa ne "simtem" bine cum se zice la mine la Ferentari.

Intre timp, relativ aproape de data infaptuirii marii minuni, ma suna intr-o seara, nimeni altul decat YO3XX - ma rog aveam noi niste chestii de discutat si imi zice, auzi eu plec spre incolo in weekend tu ce faci? Zic ... ehhh asi pai ne vedem acolo, ca si eu sunt la nord de Dunare; zice pai ce draci faci acolo; pai uite niste SSB zic eu, tradez cauza bunului si iubitului CW; pai hai ca vin si eu zice Mircea, da sa vorbesc cu Sasha. Si uite asa, echipa s-a marit si a devenit: YO8TTT, YO8BXA, YO8NUT, YO4RIU, YO9WF, YO3HEX, YO3XX (de data asta chiar sper ca nu am ratat pe nimeni).
Si uite asa vine data la care trebuia sa ajungem la YO8CLN. Anterior, punand tara la cale cu Ionut (YO9WF) am decis ca eu sa plec din Bucuresti spre Targoviste, el sa vina sa ma culeaga din Targoviste si mai departe sa plecam impreuna spre Vatra Dornei pe traseul: Pucioasa, Sinaia, Brasov, Sfantu Gheorghe, Gheorgheni ... Vatra Dornei (da da stiu ca am sarit niste puncte de interes, dar daca notez fiecare localitate prin care am trecut, mai termina maine).

Si ne punem pe treaba, ajung in Targoviste, plecam spre Brasov, ora de dimineata devreme cu cafea si stiri la radio, cu discutii de tot felul si cu amintiri la modul propriu din copilarie (aa in cazul in care nu stiti si eu si Ionut Pitigoi suntem din acelasi oras, am mers la acelasi club cu domn' profesor YO9AGI, numai ca el nu a fost putoare si s-a tinut de telegrafie, eu am fost putoare si nu m-am tinut de telegrafie si am invatat telegrafie la 40 de ani) - radio, strategii ... ce sa mai, chiar aveam nevoie de o discutie de genul asta, mai ales ca maestrul Pitigoi chiar are un cuvant de spus in ceea ce privste partea de concursuri radio, asa ca la un moment dat, am zis hai sa luam o pauza: eu trag un somn si tu Ionut, conduci - ca asa e echitabil si frumos.
Intre timp am ajuns prin Sfantul Gheorghe si am intrat in Kaufland sa luam ceva sa facem fericit si stomacul, m-am amuzat putin (uitasem de cand nu am mai fost prin partea aia de tara) la sintagma Tessek-Poftim (asa am zambit in coltul gurii) - de altfel bunul simt la el acasa si la un nivel mult mai mare decat in minunata noastra capitala ... Europeana.

Intre timp si echipa YO8 a plecat spre locatie, numai ca ei au avut ghnion si au prins una bucata blocaj de au ajuns cu vreo 1h in urma noastra - ehhh asta e, cand ai ghinion dai si de cuie... ce sa zic.
Pana sa nimerim proprietatea lui YO8CLN, am orbecait putin pe acolo (era zi dar tot am dat ca surdu' in clopot) ca ne uitam de antene si nu le vedeam, ma rog pana la urma am ajuns cu bine, doamna Dromereschi ne deschide poarta ... intram si in sfarsit reusesc sa il cunosc si eu pe YO8CLN (pentru cei mai batrani dintre voi nu are rost sa il descriu ca il stiti prea bine, dar nah ca fiecare gospodar era la treaba, nu ca altii care stau pe drumuri) - credeti-ma ca a fost o mare placere sa fac cunostinta cu dumnealui, sa stam la o vorba, lasand deoparte faptul ca ne-a primit pe toti, la modul propriu la el in casa... 7 oameni, 7 straini veniti de la, scuzati expresia, dracu in praznic, pe proprietatea proprie si personala si sa ne gazduiasca acolo.

Dar cum timpul trece, tempus irreparabile fugit, luam hotararea ca sa mai dam si din maini, nu numai din gura si sa si aranjam putin treburile in shack, ca aveam sa montam niste transceivere, aveam sa montam niste antene, sa tragem niste cabluri si in general sa configuram lucrurile pe acolo ca urma sa se dea batalia decisiva - 48 de ore de operat.
Strategia a fost simpla, odihna si operat, operat si odihna - fiecare cat poate, cat il tine si mai ales, cat se simte in stare, fara stres si fara asteptari nerealiste.
De fapt ca asteptari, puse asa cu titlu orientativ, orice era peste 5K de legaturi era in regula si puteam sa consideram ca scopul a fost atins - v-am zis nu, ca urma sa operam MULTI-2. Asa ca dupa o tura de configurari, teste... facut de cabluri, iar teste .. hai sa mai facem niste cabluri .. hai si niste teste - s-a hotarat de comun acord sa mergem sa ne ohihnim, aia care puteau, ca eu eram plin de adrenalina, cola, cafea si eram treaz de la ora 03:45 - m-am pus in pat, m-am intors de pe o parte pe alta, cred ca am si adormit putin, dar nu a fost neaparat cea mai buna alegere.

5 4 3 2 1 - Si iata-ne la startul cursei, in care ne-am lansat cu totii - incepem prin ocupa benzile de interes: 80m si 40m si sa dam asa un ochi si prin 160m (nu era naparat de foarte mare interes pentru trafic intens, dar foarte buna de cules multiplicatori de pe acolo) - doamne cum mergea treaba - QSOuri pe banda - vorba aia cand pui aluminiu si ceva mai mult de 800W in eter, lumea incepe sa te remarce HI HI HI.
S-a operat la foc automat, benzile superioare a doua zi au fost la mare inaltime, cu un 20m si 15m care au mers in plin, oferindu-ne surprize pana seara tarziu (teoretic 20m a fost deschisa toata noaptea dar statiile, cum era normal au inceput sa migreze spre 40m), un 10m care a fost senzational - nu pentru mult timp, dar cat a fost, a oferit niste deschideri extrem de frumoase spre America de Sud si Japonia.
Odata cu o rata sustinuta de QSOuri, a venit si seara si au trecut 24h din concurs - am reusit sa mentinem o rata foarte buna de QSOuri in bezile inferioare, 80m si 40m au fost foarte foarte bune (insa si propagarea a fost de exceptie) - un 160m ... ca orice 160m - s-a lucrat destul de bine, insa ajutati de doua BEVERAGE la RX pe directia NA si JA si la TX, o antena verticala de 27m care a functionat excelent.
Ziua de duminica, a venit cu niste rate mai slabe, cu o propagare mult mai slaba si asa cum era de asteptat cu statii mai putine - s-a lucrat pana la secunda 0, punand in joc toate resursele fizice si psihice ramase disponibile - fiecare a dat tot ce s-a putut da si ceva peste. Eu cu aprox jumatate de ora de sfarsitul concursului, a trebuit sa ma retrag, deoarece incepusem sa aud voci fara sa am castile pe urechi si fara sa vorbeasca nimeni cu mine - asta este, nici la concursul acesta nu am prins finalul - ehh se pare ca asta este "blestemul" meu.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, eu nu am aflat ce am facut decat a doua zi dimineata, iar statisticile au depasit orice fel de asteptari din partea mea (cred ca din partea tuturor): 8658 QSOuri (5246 indicative unice) si un scor de 11.560.000 de puncte (claimed) - pai ce sa zic, am ramas ca la dentist, depasisem cu mult orice fel de asteptari... restul este istorie.
Cei 7 minunati (minus eu) au stat de vorba pana la 06.45 dimineata, la mine a fost cu inchiderea magazinului pe motiv de oboseala excesiva ceea ce a dus la o supra solicitare a circuitelor - pe de alta parte, eu m-am trezit pe la 07.00 si am stat de vorba cu YO8CLN.

Intre timp s-a trezit si restul echipei de soc si am inceput pregatirele sa ne punem pe drum, inapoi spre casa - calatorului ii sta bine cu drumul, iar eu, neavand posibilitatea de a imi lua concediu luni... teoretic eram la munca, dar practic eram pe drum.
Intre timp am aflat ca, putem sa scutim cam 100km pe drumul dinspre Dorna spre Brasov - YO8CLN ne-a desenat o harta foarte faina, insa lipsa de experienta in ceea ce priveste topografie zonei ne-a facut in prima instanta sa mergem pe drumul gresit. Cand in sfarsit am ajuns pe drumul bun, care de fapt era un drum forestier ceva mai spalat, deja ma rugam sa nu ramanem cu masina pe acolo ca doar cu elicopterul ne mai scoate de pe unde eram. Peisajul a facut toti banii, asemenea paduri si asemenea vai nu vezi la tot pasul, iar vremea a fost foarte placuta.
Restul drumului s-a desfasurat fara prea mari evenimente, dar cateva puncte merita mentionate: am petrecut aprox 2h cred, pe valea Prahovei ... nu vreau sa ma gandesc cum se circula in plin sezon de iarna, pur si simplu nu pot sa imi imaginez cum este sa stai cate 4h in trafic.
Sa nu uitam ca eu totusi trebuia sa ajung la Bucuresti, iar ziua deja plecase tai-tai, era deja intuneric bezna - asa ca am pus mana si am dat telefon la autogara sa vad cand este ultimul migrobuz Targoviste - Bucuresti si am dat telefon si la CFR sa vad cand este ultimul tren Targoviste - Bucuresti. Una peste alta erau destul de apropiate unul de celalat ca timp de plecare. Am avut o discutie cu Ionut si i-am spus asa, citez: Hai ca o sa iau trenul, este noapte si pentru siguranta, ca nu stiu cum conduce soferul de microbuz, prefer sa iau trenul ca tot cam la aceiasi ora ajung - zis si facut, ma lasa cu tot cu bagaje la gara, ma intreaba daca am nevoie de ajutor ... ii zic sa aiba drum bun la intoarcerea spre Pucioasa, iau bilet si hop in tren.... mai oameni buni, eu nu am vazut asa ceva de foarte mult timp, era sub orice critica din punct de vedere curatenie. Mi-am zis: eiii hai ca ai stat in locuri si mai nasoale de atat, macar aici ai lumina si nu e de la lumanare. Se pune trenul in miscare, zic un Doamne Ajuta asa de plecare si ma pun sa ma uit peste manualele de la Elecraft K3S - sa tot fi trecut putin peste o ora din acesta calatorie fantastica cu trenul ... si ia trenul foc (un cablu se incinge si ia foc) umpland cu fum intreg vagonul autopropulsat - in momentul ala imi trec prin cap cam toata suita de injuratori invatata de la o varsta frageda impreuna cu: s-a dus dracu siguranta mea si discutia despre siguranta, mai bine luam microbuzul. Intr-un final apoteotic, dupa mai bine de 2h de calatorit cu trenul si mai bine de 48h de cand am plecat din Bucuresti, ma intorc in urbea mea, imi pun posteriorul pe bancheta unui Bolt si ma deplasez cu viteza legala prin Bucuresti spre un bine meritat dush.

Ca o ultima nota de subsol, as vrea sa imi aduc multumirile personale lui YO8CLN, care s-a purtat cu noi de parca ii eram cel putin nepoti. A avut grija sa mancam, sa bem o cafea si sa vina pe la noi sa vada daca mai suntem inca in viata, sa ne zica o gluma si o vorba de duh si as se uite peste scor.
Si nu in ultimul rand echipei, care a fost la o mare inaltime (nici nu se putea altfel cu asa greutati in componenta, a mai lipsit YO9GZU si era the dream team).
Asta asa a fost si nu am pus absolut nimic de la mine... un sfarsit de saptamana absolut superb, in compania unor oameni extraordinari cu care am legat prietenii si legaturi care sunt sigur ca vor face fata anilor ce vor veni... aaa da si iarasi nu am apucat (nici nu aveam neparat cum) sa il cunosc personal pe YO8DOH - sper ca la urmatoarea escapada sa ne si cunoastem.

73 de YO3HEX


V1.png
V1.png (27.54 KiB) Vizualizat de 2083 ori


V2.png
V2.png (10.45 KiB) Vizualizat de 2083 ori


V3.png

Avatar utilizator
n2yo
Site Admin
Mesaje: 1012
Membru din: Joi Iun 10, 2010 12:17 am
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde n2yo » Mie Noi 15, 2023 11:34 pm

Superba relatare. Bravo!
Propun sa promovam postarea la rangul de articol. Ar fi ok?
Niste poze de grup sau facute timpul concursului exista?

73 de Ciprian N2YO

YO3HEX
Mesaje: 85
Membru din: Lun Aug 30, 2021 10:08 pm
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde YO3HEX » Joi Noi 16, 2023 1:04 pm

Salutare Ciprian si multumim frumos.
O sa incercam sa strangem de prin telefoanele fiecaruia ce poze avem disponibile - nu am avut timp de poze organizate absolut deloc, a fost foarte mult de munca si inainte si in timpul concursului si mai mult decat atat, am hotarat sa nu amintim chestiile foarte neplacute :) dar de exemplu, Ionut (YO8NUT) a fost nevoit sa ne paraseasca de urgenta si sa se duca la spital din cauza unei gastrite si a unei durei de stomac acute.
Sa ne spui unde doresti sa iti trimite pozele (s-ar putea sa dureze putin pana le adunam) ca sa iti alegi tu ce doresti sa postezi in articol.


73 DE YO3HEX

n2yo scrie:Superba relatare. Bravo!
Propun sa promovam postarea la rangul de articol. Ar fi ok?
Niste poze de grup sau facute timpul concursului exista?

73 de Ciprian N2YO

Avatar utilizator
n2yo
Site Admin
Mesaje: 1012
Membru din: Joi Iun 10, 2010 12:17 am
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde n2yo » Joi Noi 16, 2023 5:27 pm

Sa ne spui unde doresti sa iti trimite pozele (s-ar putea sa dureze putin pana le adunam) ca sa iti alegi tu ce doresti sa postezi in articol.


Poti sa trimit poze si orice alte informatii la adresa mea n2yo@radioamator.ro.

73 de Ciprian N2YO

Avatar utilizator
YO8TK
Mesaje: 248
Membru din: Dum Iun 20, 2010 6:40 pm
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde YO8TK » Mar Feb 06, 2024 1:06 pm

Felicitari radioamatorilor YO care au participat la acest concurs si au obtinut rezultate notabile.Au aparut si rezultatele pentru CQ WW SSB.Dupa filtrarea statiilor se pare ca au fost in jur de 120 statii YO. Nu imi dau seama daca au fost multe sau putine. Ce e de RASUL CURCILOR, e ca avem si o statie(cu staif) descalificata.Studiati clasamentul! In contextul actual eu cred ca putem da vina pe.... rusi.HI!! :lol: :lol: :lol:

120 YP8T YO 2023 Disqualified - YO3HEX YO3XX YO4RIU YO8NUT YO8SKY...
YO DX Club Member nr.468
Master of Sport #1140

yo9wf
Mesaje: 41
Membru din: Lun Apr 11, 2011 11:48 pm
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde yo9wf » Mar Feb 06, 2024 3:33 pm

Ce-ti salta inima de bucurie pt necazul altuia!

Avatar utilizator
yo3gfh
Mesaje: 143
Membru din: Mie Mar 05, 2014 10:32 am
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde yo3gfh » Mar Feb 06, 2024 8:10 pm

Necunoscând motivul concret pentru care a fost descalificată echipa YP8T, eu unul nu știu dacă e cazul să râdem sau nu. Ce știu sigur este că motivele de descalificare pot fi diverse, și teoretic cel puțin, nu întotdeauna imputabile operatorilor echipei...

De exemplu, în secțiunea IX. art. 4. a regulamentului vedem că "Self-spotting or asking to be spotted is not permitted". Cine poate împiedica un "prieten" (local sau de aiurea) să se uite pe RBN, să acceseze un cluster prin VPN (cu un IP adecvat) și să facă "self-spotting" în numele YP8T după pofta inimii?

Este doar o presupunere!

73,
YO3GFH
op. Adrian

yo8rxp
Mesaje: 159
Membru din: Joi Aug 08, 2019 9:38 am
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde yo8rxp » Mar Feb 06, 2024 9:02 pm

Facand de cateva ori echipa cu 3HEX pot spune ca nu cred sa fi fost ceva voit ci accidental. Ma gandesc la intelock, ma gandesc ca hunterii au facut apel simultan deci 2 semnale in aceeasi banda.
Facand referire la 3HEX si la onoarea de care da dovada in concursuri, eu sunt ferm convins ca a fost o treaba accidentala si nedorita. Ce zice 8TK despre rusi e doar treaba lui si afilierea lui cu Putin, deci neinteresant si musai este necesara ignorarea lui ca OM !
Adevarat ca descalificarea a avut un motiv, adevarat ca acest lucru aduce o pata pentru YO insa orice lucru uman este supus greselii si cred in continuare ca aceasta descalificare a fost rodul unor greseli hardware / software care a permis RUN simultan in aceeasi banda.
Sper ca noi romani sa putem vedea, intelege si corecta aceste probleme, dar o putem face numai impreuna ! Poate voi 1 pic, poate eu un pic, poate pic cu pic face oceanul: Tehnica, hardware, software... pana la urma noi cei din YO excelam la aceste lucruri si ar fi pacat sa nu le punem cap la cap.
Cu respect pentru YP8T, Gabriel !

YO3ITI
Mesaje: 413
Membru din: Vin Dec 11, 2020 9:09 pm
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde YO3ITI » Mar Feb 06, 2024 10:50 pm

yo3gfh scrie:Necunoscând motivul concret pentru care a fost descalificată echipa YP8T, eu unul nu știu dacă e cazul să râdem sau nu. Ce știu sigur este că motivele de descalificare pot fi diverse, și teoretic cel puțin, nu întotdeauna imputabile operatorilor echipei...
Este doar o presupunere!

73,
YO3GFH
op. Adrian


Au fost probleme cu interlock-ul. Dexter dă dovadă de prea multă noblețe pentru a răspunde, dar pun această informație aici pentru cei interesați.

73
====================
73 de YO3ITI

YO3CZW
Mesaje: 5
Membru din: Lun Iul 15, 2019 11:34 am
Contact:

Re: Impresii intarziate si la rece despre CQ WW SSB 2023 (YP8T)

Mesajde YO3CZW » Mar Feb 06, 2024 11:58 pm

The team unfortunately did not comply with the requirement of using an interlock to avoid multiple signals on the same band. We verified this several times on our SDR recordings. In fact, the team admitted to their mistake on FaceBook.

It will be a learning experience and I hope they plan to participate this year.

73, John, K1AR
CQ WW Contest Director


Înapoi la “Concursuri de radioamatori”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori