88-108 FM DX

YO2EA
Mesaje: 378
Membru din: Dum Mai 13, 2012 5:50 pm
Contact:

88-108 FM DX

Mesajde YO2EA » Vin Mar 16, 2018 8:18 pm

Profitand de perioada de "liniste radio" din benzile de UUS, am decis ca e un moment bun pentru a reveni la o foarte veche pasiune a mea, receptii DX in banda de 88-108MHz. In urma cu 30-35 de ani faceam primele receptii ale unor posturi sarbesti, avind in dotare un amplituner Delia si o antena YAGI cu 4 elemente. A existat un fel de "competitie" intre vecini pentru receptionarea posturilor de radio care transmiteau stereofonic (o raritate in YO in acele vremuri). Ce vremuri, ce preocupari...

Pe la inceputul acestui an am primit de la un mare pasionat de FM DX - Tavi YO2LXE mai multe liste cu posturile receptionate de el din diverse locatii fixe si portabile din YO2 si YO7. Fiind ambitionat de aceste liste am facut primele receptii, cu mai multe antene/receptoare.

Pasul #1 Radio din masina (parcata in mijlocul curtii) cu antena din dotare.
Dezamagire mare... scanarea automata nu se oprea decat pe 11 posturi, iar la scanare manuala mai puteau fi deslusite cateva posturi mai slabe.

Pasul #2 Receptor SDR RSP1A si antena verticala pentru 144MHz.
Ceva mai bine, aproximativ 40 de posturi receptionate in conditii decente. ODX: Radio România Actualități din Oradea 186km.

Pasul #3 Receptor SDR RSP1A si antena Delta loop orizontala pentru banda de 5MHz.
Pun primele DX-uri in log, cateva statii OM si 9A, chiar si receptii de scurta durata din OE si OK. In total am receptionat peste 100 de posturi de radio, dar receptia statiilor DX era sporadica, cu aparitii de scurta durata si semnale modeste. Totusi, un pas inainte in comparatie cu antena verticala!

Pasul #4 Receptor SDR RSP1A si antena YAGI cu 9 elemente.
Dupa semnele incurajatoare pe care le-am avut la pasul #3, am decis sa-mi construiesc o antena dedicata pentru aceasta banda. Proiectarea acestei antene YAGI a fost un adevarat cosmar, deoarece este extrem de greu sa obtii un SWR<1.5, un castig de minim 7dBd si un raport F/B>20dB pe o largime de banda de 20MHz! Dupa sute de simulari a rezultat (teoretic) o antena cu 9 elementi, castig cuprins intre 6.7dBd la 88MHz si 8.8 dBd la 108MHz, raport F/B mai mare de 20dB in toata banda. Dupa realizarea practica si montarea antenei pe pilonul de 12m, am ajuns la aceiasi concluzie: Antena te face OM! Numarul statiilor receptionate a trecut de 250, nivelele posturilor receptionate a crescut mult, iar cel mai important avantaj il reprezinta posibilitatea receptionarii selective a posturilor care emit pe aceiasi frecventa dar din directii diferite. Din nou se dovedeste ca un raport F/B mare este cel mai "valoros" parametru al unei antene YAGI.
Harta cu statiile receptionate cu antena montata orizontal:
harta FM.jpg


O sa ma opresc aici, daca este cineva pasionat de tema FM DX putem dezvolta subiectul. O sa mentionez totusi cateva dintre posturile YO care m-au impresionat in mod placut:

96.3MHz SRR Radio Iasi - chiar daca este amplasat la o distanta de 515km de mine si ne despart doua randuri de munti inalti, se aude in multe momente ale zilei cu semnal cuprins intre S6-S8. INCREDIBIL!
https://www.youtube.com/watch?v=QPw9DZFCUNg&feature=youtu.be

98.9MHz SRR Radio Târgu Mureș - emitatorul amplasat la Gheorghieni/Harghita-Băi, 341km distanta. Se aude aproape tot timpul, de multe ori cu un nivel care depaseste S9!
https://www.youtube.com/watch?v=EvmnPDArTQE

98.3MHz SRR București FM - post emis de "la campie", 379km distanta. 50% din incercarile de receptionare a acestui post au fost reusite (cu ceva interferente produse de Radio Hit FM emis din Belgrad cu 50kW). Impresionant!
https://www.youtube.com/watch?v=YiaZrmGhcKk

73!
Antena te face OM!
ex YO2LZA

yo8siz
Mesaje: 21
Membru din: Vin Mai 18, 2012 5:20 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde yo8siz » Vin Mar 16, 2018 9:31 pm

Totusi, .... m-ar interesa antena folosita si posibilitatea de a fi folosit un radio comercial(nu specializat). Cred că mulți sunt curiosi dacă se pot folosi antene mai simple, probabil tot direcționale, cu un câștig mai mic și cu o banda de recepție redusă(ex:95-105MHz, sau alte zone interesante), cu posibilitate de construcție în regim homemade. De asemenea, este destul de interesantă și cuplarea printrun ARF(de bandă limitata) la "radio" comercial.
Am înțeles că adresarea dumneavoastră este către cei experimentați, unii care deja au făcut recepții radio FM comercial sau de amatori(nu văd posibilitate în această bandă!) pentru a avea cu cine dezbate această chestiune dar eu vin cu această rugăminte doar în situația în care aveți disponibilitate.

YO2EA
Mesaje: 378
Membru din: Dum Mai 13, 2012 5:50 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde YO2EA » Sâm Mar 17, 2018 1:00 pm

Antena folosita este o antena YAGI cu 9 elemente pe boom de 3m:
YAGI FM.jpg

Antena a fost conceputa si optimizata pentru un raport F/B cat mai mare si SWR<1.5, parametrii obtinuti in detrimentul castigului care este cuprins intre 6.7-8.8 dBd. O mica corectie la postarea anterioara, castigul maxim este la 105.5MHz, nu la 108MHz.

SWR.jpg
SWR.jpg (25.9 KiB) Vizualizat de 12029 ori

Gain.jpg
Gain.jpg (26.96 KiB) Vizualizat de 12029 ori


Se pot folosi antene mai simple si aici ma refer la antene directive cu mai putini elementi, dar performantele se reduc odata cu reducerea numarului de elementi si implicit cu reducerea lungimii antenei. Banda de 88-108MHz este ticsita cu mii de statii comerciale. Dintr-o baza de date am aflat ca in acest moment sunt active 4400 :!: posturi de radio pe o raza de 500km (in jurul QTH-ului meu).
http://fmscan.org/index.php
In aceste conditii, pentru receptionarea unui emitator indepartat ai nevoie de o antena (de preferat un sistem de antene) care sa indeplineasca doua conditii: castig mare si raport F/B foarte mare. Iar aceste conditii nu pot fi indeplinite cu antene mai simple (daca se doreste acoperirea intregii benzi de 20MHz).
In cazul in care antena se proiecteaza pentru un segment de banda mai ingust, lucrurile devin mult mai simple. In principiu, cu cat antena este de banda mai ingusta cu atat cresc ceilalti parametrii importanti: castig si raport F/B.

Receptorul poate fi de orice model, daca este performant. Daca antenele trebuie sa aiba castig si raport F/B mare si receptorul trebuie sa fie sensibil si selectiv.
Exemplu concret: pe 102.5MHz SRR Radio România Actualități emite cu 100kW de pe muntele Semenic. Distanta este de 56km, antenele sunt in vizibilitate directa. Semnalul receptionat este incredibil de puternic: -33dBm (S9+60). Pe frecventa alaturata 102.6MHz emite SRo 3 Rádio Devín din Slovacia. Distanta este de 383km, emitatorul avand 20kW. Pentru a putea receptiona acest post DX este necesara indeplinirea ambelor conditii: o antena cu castig si raport F/B mare si un receptor performant (sensibil si selectiv).
https://www.youtube.com/watch?v=1b-Ncc2NB04

Nu stiu cum s-ar comporta un preamplificator de receptie montat langa antena. Nu am testat niciodata, poate exista alti amatori de FM DX care ne pot da detalii. Un lucru este cert, cel mai bun preamplificator de receptie este antena. Exista variante si mai bune, cum ar fi:
- 2 antene
- 4 antene
- samd :)

73!
Antena te face OM!
ex YO2LZA

yo2ya
Mesaje: 129
Membru din: Vin Iul 22, 2011 10:34 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde yo2ya » Sâm Mar 17, 2018 2:50 pm

RRA Semenic emite cu 10kw nu 100...
Alta chestie: majoritatea posturilor comerciale emit cu polarizare verticala. Programele nationale in YO sint emise cu polarizare orizontala.
73!

YO2EA
Mesaje: 378
Membru din: Dum Mai 13, 2012 5:50 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde YO2EA » Sâm Mar 17, 2018 5:57 pm

Marius,
nu te contrazic pentru ca nu detin informatii din interior. Datele publice furnizate de site-ul fmscan.org arata asa:
102.5MHz Semenic.jpg
102.5MHz Semenic.jpg (53.11 KiB) Vizualizat de 11940 ori


Din cele 4400 de posturi de radio care se gasesc in baza de date, pentru 3607 exista informatii legate de polarizarea antenelor folosite:
- polarizare verticala 2058;
- polarizare orizontala 1166;
- polarizare mixta 383.
Interesant este faptul ca puterea medie a diferitelor posturi este de mult mai mare la posturile care folosesc polarizare orizontala vs polarizare verticala:
- polarizare verticala 2.7kW;
- polarizare orizontala 11.5kW;
- polarizare mixta 10.3kW.

Dupa ce o sa schimb polarizarea antenei o sa revin cu harta actualizata.

73!
Antena te face OM!
ex YO2LZA

yo9hzn
Mesaje: 100
Membru din: Mie Noi 16, 2011 2:41 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde yo9hzn » Sâm Mar 17, 2018 10:56 pm

Salut!

Diferenta de putere intre cele 2 polarizari vine din conventia conform careia posturile cu acoperire locala folosesc sisteme radiante cu antene verticale, pozitionate in interiorul oraselor, folosind puteri "reduse" , iar cele cu acoperire nationala folosesc relee situate la altitudine, cu vizibilitate buna, puteri mari, si sisteme radiante cu polarizare orizontala. In cele mai multe cazuri, pe sistemele radiante ale releelor cu acoperire nationala se injecteaza semnale de la mai multe emitatoare, de unde si diagrame de radiatie identice ale unor posturi ce emit din aceeasi locatie. Desigur, exista posturi radio ce au emitatoare si in orase si pe munte, evident cu frecvente diferite. Polarizare mixta cred ca rezulta din filtrarea pe fmscan.org de la existenta unei multimi de posturi turcesti ce folosesc antene RHCP (Right Hand Circular Polarisation).

YO2EA
Mesaje: 378
Membru din: Dum Mai 13, 2012 5:50 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde YO2EA » Dum Mar 18, 2018 9:41 am

In concluzie, daca vrei sa receptionezi posturi FM DX trebuie sa folosesti polarizare orizontala. Polarizarea mixta este folosita si in YU, 9A dar si in alte state. BBC-ul o foloseste din 1983.
http://tx.mb21.co.uk/features/recognition/vhf-fm.shtml

O sa raspund aici si celor doi colegi de hobby care mi-au trimis email.
- NU sunt receptii facute pe E-sporadic. In aceasa perioada nu exista deschideri ES. MUF-ul este foarte jos, cred ca 30 a fost maximul ultimei saptamani.
- NU sunt receptii facute pe reflexii pe avioane. Reflexia pe avioane dureaza de la zeci de secunde la cateva minute. Ieri am ascultat aproape doua ore 97.9MHz Radio Niederösterreich din Viena 501km. Reflexia pe avioane este exclusa.

Stie cineva cum se calculeaza ariile de acoperire ale posturilor de radio FM?
Targu Mures 98.9.jpg

IS 96.3.jpg

BFM 98.3.jpg
Antena te face OM!
ex YO2LZA

yo3fff
Mesaje: 271
Membru din: Lun Ian 02, 2012 8:10 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde yo3fff » Lun Mar 19, 2018 10:43 am

Buna ziua,

@YO2LZA
"Stie cineva cum se calculeaza ariile de acoperire ale posturilor de radio FM?"

Se folosesc programe de predictie.
Parametrii predictiei sunt "reglementati" prin ITUR-R BS 412-9 (12/98):
https://www.itu.int/dms_pubrec/itu-r/re ... !PDF-E.pdf

OFCOM-ul face referire la aceste predictii aici:
https://www.ofcom.org.uk/__data/assets/ ... nnex-f.pdf

In Romanica...nu stiu ANCOM-ul ce face dar nu am vazut pe site-ul lor o astfel de recomandare.

73 de YO3FFF
Cristi


YO2EA
Mesaje: 378
Membru din: Dum Mai 13, 2012 5:50 pm
Contact:

Re: 88-108 FM DX

Mesajde YO2EA » Mar Mar 20, 2018 9:32 am

Multumesc pentru link-uri. Dintr-o nota de subsol din documentul Ancom-ului rezulta ca "Acoperirea teritoriului este determinată prin simulare software, în condițiile respectării prevederilor și parametrilor din Recomandarea ITU-R BS 412-9, pentru o înălțime a antenei de recepție de 10m, la un câmp minim utilizabil de 54 dBμV/m".
In documentul ITU se mentioneaza: "field strength values apply when an outdoor antenna is used for monophonic reception, or a directional antenna with appreciable gain for stereophonic reception"
Nu-mi este clar ce inseamna "directional antenna with appreciable gain".
Recunosc ca nu am citit fiecare rand din pdf-ul ITU, asa la o lectura rapida nu am gasit niciunde o mentiune legata de caracteristicile antenei folosita la receptie. Probabil mi-a scapat informatia asta. In documentul Ofcom la capitolul 3 exista ceva detalii legate de acet subiect.

Eu am intrebat cum se calculeaza aceste arii de acoperire pentru ca mi se par subevaluate. Daca la mine Radio Tg-Mures se aude 23 de ore din 24 cu semnal cuprins intre -105dBm si -93dBm insemna ca se poate receptiona "lejer" in toata Transilvania. Aceiasi remarca si pentru Radio Iasi, cred ca in Moldova se aude si in spitzele de la bicicleta :D

73!
Antena te face OM!
ex YO2LZA


Înapoi la “VHF/UHF/SHF”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori