Diversitatea concursurilor noastre

Rezultate, regulamente, tehnici de operare...
Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1063
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4BKM » Mie Dec 21, 2016 11:47 am

La sfarșitul unui an competițional, în care am participat în cea mai mare măsură prin a da asistență pentru arbitrarea electronică a diferitelor competiții m-am hotărât să apuc taurul de coarne și să fac o aplicație care să poată arbitra orice competiție YO existentă sau care va fi propusă. Am început cu competițiile pe US. Pentru a face aplicația cât mai flexibilă nu am avut de gând să o încarc cu regulamentele tuturor concursurilor, nici nu ar fi fost posibil și aici este marea problemă, ci să o fac astfel încât utilizatorul să o seteze după cum dorește. Atașez o pagină ecran cu modul cum apare aplicația la utilizator.
Tot ce se află scris cu roșu în câmpurile galbene poate fi completat de utilizator, începând cu numele competiției, anul, nr. etape apoi o serie de tabele în care se trec criteriile de acordare a punctelor, multiplicatorului sau după care se fac clasamentele. Tabelul cu derularea oricărei etape se desfășoară automat cu atâtea linii cîte etape au fost declarate și, dacă devine prea lung, apare butonul de scroll ca la celelalte tabele. Se mai pot seta prin bifare criteriile de penalizare pentru punctaj sau schema de calcul a scorului final.
Rularea aplicației conține o primă etapă obligatorie care triază logurile corecte sintactic și care conțin corect datele calendaristice de desfășurare, pe celelalte le depune într-un folder în care arată și ce abatere există, organizatorul hotărând cum va proceda.
Arbitrarea se face numai pe logurile corecte și este însoțită de o ilustrare a parcurgerii pașilor din aplicație (colțul din dreapta jos), aici se crează o serie de fișiere temporare (cu acces mai rapid decât dintr-un fișier text cum este logul CABRILLO), la sfârșit aceste fișiere se șterg automat.
Încercând să simulez diferite competiții m-am lovit de o serie de lipsuri din regulamente, ceea ce face imposibilă setarea vreunei aplicații la arbitrare electronică sau duce la rezulatate eronate. Iată ce lipsuri am găsit, le enumăr pe toate, apar fie toate la unele competiții, fie parțial, dar există și competiții care nu au asemenea lipsuri.
1. Lipsa criteriilor de penalizare a legăturilor. Aplicația poate penaliza 8 abateri care se văd pe pagina ecran, dar ele trebuie să fie în regulament, altfel devine abuz. Cel mai des nu se înțelege rațiunea regulii de 10 minute, se confundă cu împiedicarea unor aranjamente dar nu este așa, la o toleranță a timpului de +/- 5 minute între legături, dacă în acest interval de 10 minute se desfășoară două legături valabile (alt mod, altă etapă, altă bandă) ele nu mai pot fi decelate corect, chiar în acest an am avut o astfel de situație.
2. Scheme incomplete de calcul a scorului, apar foarte frecvent la competițiile cu stații speciale care acordă puncte sau multiplicator special. Dar aceste stații speciale nu se pot lucra și pe ele, așa că pierd puncte și multiplicator în comparație cu restul stațiilor și vor fi dezavantajate dacă se acordă un trofeu celui mai bun dintre toți participanții.
3. Situații anormale de scor nul. Dacă în regulament se acordă multiplicator numai de anumite stații (doar dintr-un singur județ sau de o anumită apartenență) și cineva nu a lucrat niciuna din ele, va avea scor zero, degeaba a participat la concurs.
Fie că aplicația mea se va folosi sau nu, este necesar ca organizatorii să revadă regulamentele, au destule modele de la marile competiții din DX. Nu ar strica să existe un regulament cadru, se supune un club ca ARRL unui regulamnet cadru (vezi http://www.arrl.org/general-rules-for-all-arrl-contests), de ce nu ar face-o și organizatorii din YO? Ca să nu mai amintesc că la cele mai multe competiții lipsesc obiectivul și misiunea. GL & 73!
Figura 1.png
Figura 1.png (82.62 KiB) Vizualizat de 5571 ori
Ultima oară modificat Mie Dec 21, 2016 8:06 pm de către YO4BKM, modificat 1 dată în total.
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

4x1ad
Mesaje: 471
Membru din: Sâm Iun 19, 2010 11:29 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde 4x1ad » Mie Dec 21, 2016 1:11 pm

@YO4BKM: toata stima pentru timpul si eforturile dedicate imbunatatirii arbitrarii concursurilor YO. Sper sa fie intelese, apreciate si mai ales implementate.

73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE
"Daca antena buna nu e, nimic nu e...."

"Radio Amatorii nu trebuie sa fie profesionisti in radio-electronica, dar nici diletanti"

Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1063
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4BKM » Mie Dec 21, 2016 3:31 pm

@4x1ad, multe mulțumiri pentru apreciere!
Din păcate imaginea este prea restrânsă și nu se vede clar scrisul. O pun din nou pe fragmente, cam „fug” ochii dar se poate desluși bine ce este scris.
73!
Fişiere ataşate
Partea 1.png
Partea 1.png (33.93 KiB) Vizualizat de 5461 ori
Partea 2.png
Partea 2.png (16.77 KiB) Vizualizat de 5461 ori
Partea 3.png
Partea 3.png (9.52 KiB) Vizualizat de 5461 ori
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

YO4SI
Mesaje: 405
Membru din: Mie Oct 12, 2011 2:03 am
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4SI » Joi Dec 22, 2016 11:10 pm

Tot respectul pentru timpul si eforturile dedicate imbunatatirii arbitrarii concursurilor YO. Foarte important ar fi si daca ar exista acel robot, sau "robotel" care sa confirme primirea logului de concurs. Cu posibilitatea de a putea face chiar concurentul eventualele corecturi dorite de robotul de corectare. M-a impresionat ce a facut Nelu, YO2RR, in concursul TAC. Totul la nivelul marilor competitii internationale de prestigiu. Cu jena va spun ca sustineti si, "ca la cele mai multe competiții lipsesc obiectivul și misiunea". Dar ce obiectiv si ce misiune are concursul Cupa Minoritatilor ? Si fiindca a venit vorba de ARRL mi-ar place ca cei din NY sa organizeze o competitie radio cu acest regulament. 73s ! Mircea = yo4si.

Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1063
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4BKM » Vin Dec 23, 2016 8:02 am

@YO4SI, „roboțelul” de care spuneți este cel mai simplu lucru de făcut în comparație cu aplicația la care lucrez deja. Oricare aplicație de arbitrat pe care am făcut-o pentru diferiți organizatori (peste 20) are o fază de verificare-triere loguri care pune deoparte logurile incorecte sau incomplete și arată clar ce nu este bine. Mai departe este treaba organizatorului de ce fel de server dispune, cum gestionează datele furnizate de aplicațiile mele sau dacă vrea ca acest lucru să se facă automat. Până acum nimeni - nici măcar clubul YO4KAK - nu mi-a cerut astfel de facilități gen „roboțel”, deși am insistat de mai multe ori. Foarte bine dacă se mai ocupă și alții de astfel de probleme, poate că vom ajunge și noi ceva mai în față.
Pe de altă parte mă surprinde atitudinea malițioasă în totală necunoștință de cauză, după „sănătosul” obicei ”mai întâi trage apoi întreabă”. V-ar conveni un tratament în reciprocitate, chiar justificat? Numai că eu nu o fac, am alte principii în viață. Regulamentul actualei ediții a Cupei Minorităților (la care nu v-am văzut printre participanți, nici cu log trimis, nici în lista cu cei care nu au trimis log) nu poartă semnătura mea. De când am plecat „de bună voie și nesilit de nimeni” din clubul YO4KAK (am arătat pe acest forum când și cum) s-au șters toate urmele mele de pe acolo, inclusiv regulamenul făcut de mine, poate vă mai amintiți că în acel regulament ofeream un premiu special, al meu (câștigat și de un constănțean de-al Dv), în niște condiții explicate detaliat, avea prezentată pe larg motivarea de ce este organizat de Brăila. Așa că nu bateți „șaua” pusă pe YO4BKM ca să priceapă iapa, „iapa” este destul de bătrână și de hârșită ca să priceapă mult mai mult decât se vede „cu ochiul liber”. Anul acesta, cam de pe la sfârșitul verii, s-au mai lămurit lucrurile prin club, factorul perturbator a plecat și am fost invitat să revin printre prietenii vechi și de nădejde, ceea ce am și făcut, acum mă ocup de arbitrarea ediției curente. Dar, dacă sunteți un radioamtor cu experiență, trebuie să știți că regulementul de anul acesta a fost făcut public de la începutul anului competițional și cine l-a făcut să poarte răspunderea până la capăt, așa este corect. Am pregătit deja regulamentul modificat pentru anul viitor, aștept să fie difuzat de club. Cât privește ARRL vă rog să faceți demersurile pe lângă ei privind propunerea ce o faceți în final, dar de data asta să fiți sigur pe ce le veți srie, ca să nu mai fie necesară ștergerea mesajelor puse din prea multă grabă, cum vi s-a mai întâmplat în această vară. 73!
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

yo5ajr
Mesaje: 730
Membru din: Mar Iun 22, 2010 6:27 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde yo5ajr » Vin Dec 23, 2016 11:23 am

Acest topic nu ar avea voie sa transforme incet asemanator cu "Clubul vacarilor" undeva in westul salbatic in care toata lumea sa traga in toata lumea, si chiar si in pianist. "Pianistul" o consider pe inimosul Tavi YO4BKM - un "pianist" carismatic si de exceptie. Pe aceasta tema ar trebui ca cei care oarecum sant familiarizati cu astfel de softuri (eu nu ma numar aici) sa aiba o conversatie constructiva si de bun simt pentru un interes general. Sarbatori frumoase dragilor. 73 de Miki

YO4PX
Mesaje: 515
Membru din: Vin Feb 25, 2011 11:26 am
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4PX » Vin Dec 23, 2016 11:59 am

Spre deosebire de colegul YO4SI care nu percepe obiectivul şi misiunea concursului «Cupa minorităţilor» organizat de amatorii brăileni mie acestea mi se par limpezi şi generoase în mesaj şi intenţii - comparativ cu alte concursuri cu obiective şi misiuni poate mai puţin pregnante. Aş putea rezuma obiectivul şi misiunea concursului «Cupa minorităţilor» în trei cuvinte: UNITATE ÎN DIVERSITATE. Colegul Tavi YO4BKM cred că va fi de acord cu interpretarea mea.
Urez tuturor colegilor Sărbători fericite şi La mulţi ani 2017!
Francisc Grünberg, YO4PX

Avatar utilizator
YO6EX
Mesaje: 1044
Membru din: Lun Iun 28, 2010 11:40 am
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO6EX » Vin Dec 23, 2016 1:42 pm

Referitor la Cupa minoritatilor, eu cred ca YO4SI a vrut sa spuna altceva.
Cam lipsesc minoritatile de la acest concurs.
In 2014 au fost 3 participanti "minoritari",
iar in 2015 au fost 2 participanti "minoritari".

Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1063
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4BKM » Vin Dec 23, 2016 2:04 pm

YO4PX, YO5AJR, mulțumesc pentru comentarii!
În ce privește obiectivul și misiunea, eu am înțeles ceva mai mult din ce a vrut să arate YO4SI, ca unul implicat în mai multe feluri. În primul rând în finalul postării cu care am deschis subiectul și în care aduc critici organizatorilor de concursuri YO că nu precizează obiectivul sau misiunea. În replică, YO4SI atarge atenția malițios că nici Cupa Minorităților, competiție inițiată de mine în 2012, nu are obiectiv și misiune.
În al doilea rând, nu ține cont de faptul că în 2014 am plecat din club și cei care au rămas au modificat regulamentul și arată așa cum este azi, am scris acest lucru în comentariul de răspuns la YO4SI. Poate că nu avea de unde să știe că am plecat din club (deși am făcut acest lucru public chiar aici, pe forum), dar asta nu-l îndreptățește să înțepe înainte de a se informa cine este autorul noului regulament ciuntit, regulamentul cel vechi era semnat de mine, așa cum îmi semnez orice lucrare publică sau destinată arhivei personale.
Ca informare generală precizez că în vechiul regulament, în afară de obiective și misiune motivam organizarea acestui concurs de către brăileani în apropierea datei de 18 dec. astfel: pe 18 dec. 1992 Adunarea Generală a ONU declară această dată ca Zi a Minorităților Naționale; Guvernul României adoptă HG Nr. 881/1998 în care 18 dec. este Ziua Minorităților Naționale din România; Brăila a fost - și este - unul din cele mai cosmopolite orașe din România, aici se regăsesc peste 18 etnii, de acum peste un secol aveau băncile lor, școlile, lăcașurile religioase, publicații. Ca o notă de culoare mai precizez că la finele sec. XIX Brăila era renumită în presa vremii ca având cele mai cochete femei. La obiective precizam, pe lângă ideea arătată de YO4PX și altceva, uitat de mult și de mulți: îndeplinirea de norme sportive, poate că unii își mai amintesc de ele (de exemplu numărul de legături în 10 minute sau stabilirea altor recorduri care se găseau în normele de clasificări sportive).
Voiam ca după câțiva ani de rodaj să transform concursul în unul internațional (unul din motivele care au dus la scandalul dintre mine și cineva din club, persoană importantă). Vechiul regulament impunea modul de lucru „SPRINT” (cine îl știe își dă seama că uniformizează enorm de mult șansele pentru toți participanții, mai ales idiferent puterea fiecăruia), folosea benzile de 80 și de 40 de metri, acum s-a renunțat la toate. Dar, poate că pe viitor ...
Vă urez tuturor sărbători fericite și multe impliniri alături de cei dragi! GL & 73!
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!

Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 1063
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: Diversitatea concursurilor noastre

Mesajde YO4BKM » Vin Dec 23, 2016 2:14 pm

@YO6EX, am văzut comentariul după ce am pus pe al meu. Radioamatorii din BR reprezintă toate minoritățile din YO în virtutea celor arătate că Brăila este foarte cosmopolit. Așa că au fost mai mulți din partea minorităților. În 2012 au fost 5 brăileni și 5 non-YO, în 2013 6 brăileni și 7 non-YO.
Anul acesta, până acum au trimis log 4 non-YO din țară, 6 brăileni și mai sunt cam 4 de la care așteptăm log.
În al doilea rând nu văd legătura dintre numărul de participanți și înțepăturile la adresa lipsei obiectivelor sau recomnadarea lui YO4SI ca ARRL să organizeze un concurs după un regulament criticabil și care nu-mi aparține.
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!


Înapoi la “Concursuri de radioamatori”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori