Adunarea Generala FRR 2021

Avatar utilizator
yo5er
Mesaje: 334
Membru din: Mie Oct 26, 2011 2:39 pm
Contact:

Adunarea Generala FRR 2021

Mesajde yo5er » Joi Mar 11, 2021 12:28 am

Buna seara. In data de 9 martie 2021 s-a publicat pe situl FRR (hamradio.ro) "Convocare Adunare Generala – 2021" (http://www.hamradio.ro/wp-content/uploa ... G-2021.pdf document atasat articolului).

Cod: Selectaţi tot

Către,
Cluburile și Asociațiile afiliate Federației Române de Radioamatorism
Prin prezenta vă informăm că în ziua de 17 aprilie 2021, orele 10.00, la
sediul Ministerului Tineretului și Sportului din Str. Vasile Conta, Nr. 16, Sector
2, Bucureşti, România, vor avea loc Adunarea Generala Ordinară și Adunarea
Generală de Alegeri ale Federației Române de Radioamatorism cu următoarea
ordine de zi:
ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ
1. Alocuțiunea Președintelui F.R.R. cu privire la prezența delegaților cu
drept de vot și adoptarea ordinii de zi;
2. Desemnarea a 3 persoane pentru întocmirea procesului verbal;
3. Raportul Consiliului de Administrație cu privire la activitatea desfășurată
pe perioada parcursă de la ultima Adunare Generală;
4. Prezentarea bilanțului contabil pentru perioada precedentă și aprobarea
prin vot a acestuia;
5. Prezentarea și aprobarea raportului de audit;
6. Prezentarea și aprobarea planului de activitate și a bugetului de venituri și
cheltuieli pe perioada următoare: 2021-2022);
7. Diverse
ADUNAREA GENERALĂ DE ALEGERI
1. Desemnarea persoanelor pentru comisia de validare;
2. Alegeri pentru completarea Consiliului de Administrație și a președinților
Colegiilor centrale:
 1.Vicepreședinte al Federației Române de Radioamatorism (studii
superioare)
2. Președinte al Comisiei centrale de unde ultra scurte
3. Presedinte al Comisiei de disciplină (studii superioare juridice)
4. Președinte al Colegiului pentru tineret
5. Președinte al Colegiului pentru Competiții și Clasificări
6. Președinte al Colegiului Antrenorilor
Numele delegaților ce vor participa la Adunarea Generală trebuie
comunicate la secretariatul F.R.R. până la data de 07 aprilie 2021. Aceștia se vor
prezenta la Adunarea Generală cu delegație emisă de membrul afiliat și cu actul
de identitate. Numai delegații prezenți și abilitați să voteze vor putea sa decidă
asupra chestiunilor supuse la vot. Votul prin corespondență sau prin
împuternicire (procura) nu este admis.
Propunerile privind candidaturile pentru Consiliul de Administrație și
pentru președinții Colegiilor centrale se fac direct pe funcții și vor fi însoțite de:
1. Recomandare din partea clubului afiliat;
2. Curriculum Vitae;
3. Scrisoare de acceptare a candidaturii de către persoana propusă, în
care aceasta va prezenta aportul personal la organizarea și funcționarea
Federației sau/și sprijinul financiar, material sau moral pe care poate sa-l dea
candidatul pentru dezvoltarea activității F.R.R.
4. Cazierul judiciar
Propunerile însoțite de documentația completă, trebuie transmise de către
membrul afiliat cu cel puțin 10 zile înaintea desfășurării Adunări Generale de
alegeri. Nu se iau in considerare propunerile sosite la secretariatul general al
Federației după acest termen sau în timpul Adunări Generale.
În cazul în care Adunarea Generala convocată conform prezentei nu va fi
statutar constituită, conform art 46 din statut, Președintele F.R.R. va convoca din
nou Adunarea generală, aceasta urmând a se desfășura tot în data de 17.04.2021,
începând cu orele 11.30, la aceeași adresă.
Președinte
Răbîncă Dan Lucian
YO9FNP


Se observa ca pe langa interesele extrem de bune de a rezolva problemele ramase nerezolvate in diferite comisii, conducerea federatiei doreste cu tot dinadinsul sa rezolve totul intr-o zi indiferent de cvorum:

În cazul în care Adunarea Generala convocată conform prezentei nu va fi
statutar constituită, conform art 46 din statut, Președintele F.R.R. va convoca din
nou Adunarea generală, aceasta urmând a se desfășura tot în data de 17.04.2021,
începând cu orele 11.30, la aceeași adresă.


Conform statutului FRR (http://www.hamradio.ro/wp-content/uploa ... r-2018.pdf document atasat articolului) articolul 46 zice ca: In acest caz Adunarea Generala se va desfasura si va avea putere de decizie indiferent de numarul delegatilor cu drept de vot prezenti la adunare.

Cod: Selectaţi tot

Adunarea Generala este statutar constituita si are putere de decizie in prezenta a 2/3 din numarul delegatilor cu drept de vot desemnati de structurile afiliate. In situatia in care aceasta conditie nu este indeplinita, Adunarea Generala va fi convocata din nou in termen de cel mult 15 zile. In acest caz Adunarea Generala se va desfasura si va avea putere de decizie indiferent de numarul delegatilor cu drept de vot prezenti la adunare.


Altfel spus la prima convocare la ora 10:00, 17 aprilie 2021 e nevoie de 2/3 din membrii iar a 2-a in caz ca nu sunt destui, la ora 11:30 tot in 17 aprilie 2021 se poate decide orice indiferent de numarul delegatilor cu drept de vot.

In conditiile pandemiei actuale, cand toate institutiile cauta sa rezolve problemele prin videoconferinte, observ cu stupoare ca FRR-ul dupa un an de pandemie nu a pregatit nimic in acest sens. In schimb, FRR pune pe drum delegatii din toata tara in speranta unei Adunari Generale cu cvorum de la ora 10 in data de 17 aprilie. Probabil timpul scurt pt convocarea de backup de peste o ora jumatate este doar o certitudine ca si conducerea FRR stie ca nu va avea cvorum in conditiile pandemiei actuale, plina de restrictii si mai ales in plina stare de alerta (poate pana atunci nimerim si o stare de urgenta).

OK o sa spuneti ca actualul statut nu permite convocarea unei Adunari Generale prin teleconferinta, dar oare OUG 62/2020 nu este valabil si pt MTS / FRR?

Cod: Selectaţi tot

Masurile derogatorii: OUG 62/2020 prevede posibilitatea desfasurarii Adunarilor Generale prin corespondenta sau prin mijloace electronice de comunicare directa la distanta, precum teleconferinta sau videoconferinta, chiar daca actul constitutiv nu prevede o astfel de modalitate sau interzice aceasta modalitate. Decizia cu privire la alegerea uneia dintre modalitatile mai sus mentionate de tinere a Adunarilor Generale apartine organului care are competenta de a convoca Adunarea Generala respectiva.

"..chiar daca actul constitutiv nu prevede o astfel de modalitate sau interzice aceasta modalitate.."

In acest sens, va propun sa revizuiti modalitatea de organizare a Adunarii Generale FRR 2021 prin teleconferinta, pentru a da posibilitate reala tuturor membrilor sa-si expuna parerea de la ora 10, nu doar un club restrans de la ora 11:30 unde puteti sa decideti vrute si nevrute, fiind salvati de scaparile actualului statut, care nu prevede o situatie de urgenta de genul celei cu care ne confruntam.

Propun tuturor cluburilor afiliate sa rumege de 2 ori aceasta propunere.

In orice caz, daca nu se va adopta Adunarea Generala prin teleconferinta, propun introducerea pe ordinea de zi, sa se voteze introducerea posibilitatii de a organiza Adunarea Generala, prin teleconferinta, de-acum inainte, fiind prinsa ca articol in statutul FRR.

73's Septy
YO5ER (Afiliat CSM Bistrita)
Fişiere ataşate
Statutul-FRR-adoptat-in-AG-21-Apr-2018.pdf
(2.35 MiB) Descărcat de 45 ori
Convocare-AG-2021.pdf
(139.73 KiB) Descărcat de 38 ori
-YO5KUC Member
-YO DX Club Member #500
http://www.yo5er.ro

Avatar utilizator
YO9FNP
Mesaje: 89
Membru din: Lun Noi 29, 2010 3:26 pm
Contact:

Re: Adunarea Generala FRR 2021

Mesajde YO9FNP » Joi Mar 11, 2021 2:53 pm

Stimate coleg YO5ER,

Va multumesc pentru interesul aratat fata de Adunarea Generala a FRR. Probabil din dorinta de a posta cat mai rapid punctul de vedere, in cuprinsul acestuia s-au strecurat cateva inexactitati.
OK o sa spuneti ca actualul statut nu permite convocarea unei Adunari Generale prin teleconferinta, dar oare OUG 62/2020 nu este valabil si pt MTS / FRR?

Nu, OUG 62/2020 NU este valabil pentru FRR. Ordonanta se aplica societatilor comerciale infiintate in baza Legii 31/1990 si numai pe perioada starii de urgenta. Deci NU...


In acest sens, va propun sa revizuiti modalitatea de organizare a Adunarii Generale FRR 2021 prin teleconferinta, pentru a da posibilitate reala tuturor membrilor sa-si expuna parerea de la ora 10, nu doar un club restrans de la ora 11:30 unde puteti sa decideti vrute si nevrute, fiind salvati de scaparile actualului statut, care nu prevede o situatie de urgenta de genul celei cu care ne confruntam.

In aceste conditii, desfasurarea unei AG online, oricat ar parea de moderna, si in stilul vremurilor pe care le traim, nu este statutara si hotararile luate in aceste conditii ar fi nule de drept...

In orice caz, daca nu se va adopta Adunarea Generala prin teleconferinta, propun introducerea pe ordinea de zi, sa se voteze introducerea posibilitatii de a organiza Adunarea Generala, prin teleconferinta, de-acum inainte, fiind prinsa ca articol in statutul FRR.

Cu tot respectul, dar eventualele propuneri pentru ordinea de zi nu se fac pe site-ul radioamator.ro! Statutul FRR, la art 41 alin 2 prevede clar acest lucru, iar daca aveti propuneri pentru ordinea de zi, va rog sa procedati cum scrie la carte: inaintati propunerile dvs conducerii clubului la care sunteti membru, iar conducerea clubului trebuie sa si le asume si sa le promoveze in termenul legal catre FRR. De asemenea, eventualele propuneri de modificare/completare a statutului trebuie sa respecte si prevederile din actualul statut care reglementeaza aceasta procedura.
Cluburile si asociatiile afiliate FRR pot face oricand propuneri de modificare a statutului. Cert este ca In ultimul an nu s-a primit la FRR nici o astfel de propunere.

In acest sens, va propun sa revizuiti modalitatea de organizare a Adunarii Generale FRR 2021 prin teleconferinta, pentru a da posibilitate reala tuturor membrilor sa-si expuna parerea de la ora 10, nu doar un club restrans de la ora 11:30 unde puteti sa decideti vrute si nevrute, fiind salvati de scaparile actualului statut, care nu prevede o situatie de urgenta de genul celei cu care ne confruntam

Evident, toate cluburile afiliate sunt invitate sa participe la sedinta de la ora 10. Insa nu ne putem bate joc de efortul celor ce vor face deplasarea la Bucuresti si in cazul in care prima AG nu va fi statutara, sa le solicitam sa mai vina inca o data la o diferenta de doar cateva zile. Nu facem asta pentru a decide "vrute si nevrute", ci pentru a da ocazia celor prezenti si interesati sa decida asupra problemelor de pe ordinea de zi. In plus, in lipsa unei AG valide desfasurata in cursul lunii aprilie, finantarea de la MTS, si asa redusa la maxim pe fondul restrangerilor bugetare, ar fi stopata.

In incheiere imi exprim speranta ca cei interesati de bunul mers al lucrurilor din FRR vor merge mai departe de a-si exprima parerile si posibilele solutii pe internet si isi vor inscrie candidatura pentru ocuparea functiilor vacante. Impreuna cu colegii mei din CA, am fost foarte dezamagiti anul trecut, cand am constatat ca dupa ce mai multi radioamatori au descris in mediul online cu lux de amanunte "ce trebuie facut la FRR", nimeni nu s-a inscris pentru ocuparea vreunei functii la alegeri.

73,
Dan YO9FNP

Avatar utilizator
yo5er
Mesaje: 334
Membru din: Mie Oct 26, 2011 2:39 pm
Contact:

Re: Adunarea Generala FRR 2021

Mesajde yo5er » Joi Mar 11, 2021 5:37 pm

@YO9FNP, multumesc de raspunsul rapid. Sunt dezamagit sa constat ca orice propunere, daca nu vine pe cale YO5ER->YO5KUC->FRR nu poate sa fie luata in seama :) adica eu nu tin sa fiu eu initiatorul ideii. Luati-o in numele vostru daca vi se pare ok, propuneti-o voi si scapam de atata birocratie.
In alta ordine de idei, acea ordonanta de urgenta venea ca o intrebare, pt ca nu sunt jurist si nici nu vreau sa ma afund in legislatie pt FRR, imi exprimam parerea pt o eventuala imbunatatire dar tare mi se pare ca nu se vrea imbunatatire in acest sens, altfel vedeam ceva demersuri.

Iar in legatura cu dezamagirea creata de mediul online, pot spune ca "Asa va trebe!" :lol: Am facut si eu parte din comisia de UUS si orice am propus a fost redus la tacere. Asa ca orice avant as fi avut ati reusit sa mi-l taieti ca nici macar ca participant n-am mai vrut sa aud de concursurile UUS ale FRR; dar asta e alta poveste si zic ca nu merita sa redeschidem subiectul, ca stie toata lumea prea bine cum a fost.

Revenind la topic, sper sa gasiti o modalitate sa revigorati radioamatorismul in YO, dar pe mine nu contati, nu mai vreau sa trag la caruta la care se pun bolovani la roti, cu idei ajut daca e nevoie pe cale directa, nu calea YO5ER->YO5KUC->FRR.

73's Septy
YO5ER
-YO5KUC Member
-YO DX Club Member #500
http://www.yo5er.ro

Avatar utilizator
YO4BKM
Mesaje: 891
Membru din: Dum Iun 20, 2010 8:40 pm
Contact:

Re: Adunarea Generala FRR 2021

Mesajde YO4BKM » Sâm Mar 13, 2021 10:33 am

Imi pare rau sa aflu ca radiaoamtori pasionati - si patimasi - care s-au implicat total pe acest taram sunt dezamagiti de FRR. Stiu ce inseamna acest lucru - credeam ca era o exceptie pentru mine - si incep sa inteleg ca apararea unor interese (sa le spun principii?) ale unui grup ajuns la conducere se face sacrificand alte principii care pe vremuri constituiau motivarea multora de a deveni radioamatori, cum erau prietenia, respectul, loialitatea, echilibrul, cuprinse intr-o notiune generala de ham-spirit chiar si cand acest hobby se impleteste cu competitia (de amator!), asa cum orice activitate practica a oamenilor are si un caracter de intrecere, de la produsele artizanilor si rapsozilor populari la sportul eminamente bazat pe resurse fizice.
Birocratia este un urias rezervor de eludare a oricaror bune intentii facute, culmea, sub acoperirea altor "bune intentii" de care niciodata nu vom duce lipsa. Totul depinde de cui apartin "bunele inentii". Acum peste 30 de ani cand conduceam unul din compartimentele tehnologice de baza intr-o fabrica cu peste 70% export si participam la sedintele de analiza de la centrala industriala sau minister, multi colegi din tara lehamisiti de hatisul birocratic "isi dadeau drumul la gura" cand discutam liber si aratau ca, dupa normele si regulamentele oficiale, exista oricand posibilitatea intreruperii oricarei activitati chinuite si chinuitoare invocand o sumedenie de motive tehnice, juridice si politice care sa justifice acest lucru in fata oricarei instante. Numai respectul fata de propria meserie si spiritul de a incerca de multe ori imposibilul ii (si ne) facea sa invingem "sula din coaste".
Acum este taiat si acest spirit, dar birocratia a ramas. Gresesc daca afirm ca s-a si modernizat combinadu-se cu cinism? "Nu ne lasa statutul, legea cutare sau OG cutare". Dar legile, statutul, de cine sunt facute? Nu cumva tot de o minoritate precum cea care se arata acum la orizont? Si iata ca se iveste o alta ocazie de a se adopta hotarari in minoritate, dar "democratic" si statutar. Traim o noua notiune, "minoritatea democratica", nu foarte departe de "centralismul democratic" care era proslavit pe vremuri. Cu un statut facut atat de chinuit incat permite multe si care peticeste un alt statut aberant. Sa fie oare adevarat ca daca un lucru nu merita sa fie facut nu merita nici sa fie facut bine? Pentru ca, daca este adevarat, orice discutie nu mai are sens.

Dar, ce ar fi fost daca ar fi existat o alta prevedere, de genul "daca nici la a doa convocare nu se realizeaza cvorumul, FRR se desfiinteaza"? Sau "actuala conducere se demite automat"? Ar fi aratat realitatea, ori FRR nu are sustinerea morala sa mai existe sau sa continue, ori ar fi fost convocate persoanele care ar fi stiut sa o mentina in functiune sprijinite pe o majoritate mai larga decat cea de acum. Stiu, mi se poate argumenta ca adoptarea unei astfel de prevederi necesita un cvorum pe masura. Este adevarat, dar conducerea FRR poate hotara si fara cvorum sa se demita, sa explice impasul in care se afla si ce se asteapta de la radioamatori si sa se actioneze in conscinta. Mai sunt si alte posibilitati. Dar, cum se scria pe vremuri, "exista posibilitati care se poate dar si posibilitati care nu se poate", am citat dintr-o lucarare celebra prin anii '70. Inspirata din realitatea acelor ani si chiar publicata la noi, este vorba de "ORGOLII" de Augustin Buzura, 1977.
Antena te ridică, antena te coboară, antena îți dă viață, antena te omoară.
73!


Înapoi la “Legislatie in domeniul radioamatorismului”

Cine este conectat

Utilizatori care navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori