Salutare YO5VAE, Edi!
Folosesc OpenWebRX (OWR) ca masina virtuala pe Proxmox. Nu este container, ci Ububtu Server instalat de la zero, la fel si OWR-ul. La restart mi se mai intampla uneori, rar, sa nu-mi ia SDRPlay-ul. Sincer sunt dezamagit de SDRPlay, am versiunea RSP1A, consider ca suportul pentru acest device este limitat de catre producator, daca te uiti cate se pot face cu un amarat de RTL SDR v3, fata de RSP1A, iti dai seama cat de complicate sunt decodarile pe SDRPlay pt orice...Nici nu ma mir ca SDRSharp a incetat orice colaborare cu SDRPlay! Sunt multe de spus aici...
Da, 150m coaxial este foarte foarte mult. Mi-a luat ceva timp sa iau decizia asta, dar pana la urma am facut-o, in urma unei promotii la Dedeman la coaxial. Am conditii de Bucuresti, QRM peste tot, stau la et1, imprejmuit de 2 scari a cate 13 etaje fiecare. Oricat am incercat sa ma misc, sa nu intru in conflict cu asociatia de proprietari, nu am reusit mare lucru, local.
Am avut antena HF in configuratie sloper, de la et 1 la mine, intinsa pe blocul adiacent, unghi de 30 grade, vertical, prindeam tot QRM-ul de la vecini.
Mi-am construit o antena loop, teava cupru, condensator variabil din radio vechi, mergea cat de cat, dar stii cum e cu aceste antene, trebuie sa le tunezi mereu. Am si un MLA 30+, QRM-ul e prezent si acolo. Am incercat si loop on the ground, cat am putut, in gradina blocului. Am primit si niste comentarii de la asociatia de bloc... si ca receptie nu s-a meritat.
In cele din urma, mi-am luat inima in dinti si m-am urcat pe blocul adiacent.
Am fost filmat de vecini, parat la asociatie, etc. Dar...asociatia nu are drepturi acolo.
Ce sa facem...conditii de Bucuresti. Da si eu ma mir, ca am ceva receptie. Un LNA nu as pune, pentru ca asta ar presupune fie o sursa de alimentare sus la antena (nu e posibil) fie un BiasT. La distanta asta...nu stiu cat se merita.
Pt VHF... am o antena Sirio, montata deasupra apartamentului meu. Este deconectata din mufa de mai bine de jumatate de an, din pacate nu am posibilitatea sa ajung la ea in mod confortabil, ultima oara mi-am cam riscat "integritatea corporala".
O sa astept un moment oportun cand se face curat pe terasa. Asta e.
Aaa...si pe cand era conectata, nu aveam o receptie decat spre sud, in rest nimic, deoarece cele 2 scari de blocuri ma tin ca intr-o cutie...