![]() |
![]() |
MARATONUL BĂTĂLIA DE LA POSADA EDIȚIA 2020După soluționarea contestațiilor înregistrate, exclusiv la categoria stații individuale, publicăm clasamentele finale la maratonul „Bătălia de la Posada”, ediția 2020. Diplomele, medaliile și trofeele vor fi trimise câștigătorilor la cele trei categorii ale concursului și primilor 21 de operatori clasați la categoria stații individuale până la data de 31 martie a.c. prin curier. O diplomă specială va fi acordată juniorului Păcurar Bogdan-Florin – YO5PVF care a realizat 225 puncte. La categoria stații de club au fost menționate în clasament doar stațiile care au cumulat minimum 75 de puncte. Lista integrală a stațiilor care au participat la maraton în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute este publicată pe pagina de facebook a Asociației „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea facebook.com/YO7KRS. Diplomele se vor elibera la cerere, în condițiile prevăzute de regulamentul concursului, tipărite sau în format electronic până la data de 1 octombrie 2021. ![]() Mulțumiri pentru participare tuturor operatorilor care au onorat concursul nostru și felicitări celor care s-au clasat pe primele trei locuri la cele trei categorii ale concursului (stații individuale, de club și activatori). Nicolaie (Nicu) Almași, YO7HUZ Președinte Asociația „Radioclubul Cozia” Râmnicu Vâlcea 741 |
Comentariul trebuie sa se refere la continutul acestei postari. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
|
Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact |