2ck.ro

Buletin de propagare YO #905 din 2 iunie 2022

Alte buletine Graficele de propagare ale lunii curente
Buletin de propagare YO #905 din 2 iunie 2022

Soarele trece printr-o perioada de acalmie (cat mai scurta, sa speram). Numarul de pete solare vizibile a scazut considerabil, putinele pete observate la aceasta ora nu au o configuratie magnetica specifica producerii de explozii solare. Fluxul solar a continuat sa scada si a reusit sa atinga valori sub 100, pe 29 si 31 mai. Nu s-au inregistrat explozii solare semnificative. Campul geomagnetic a fost in general linistit, exceptie facand perioada 27-29 mai cand indicele K-planetar a atins valoarile 4 si 5 timp de aproximativ 24 de ore.

Referitor la propagarea pe durata concursul CQ WW WPX CW desfasurat in ultimul weekend, aceasta a fost substantial afectata de instabilitatea geomagnetica observata pe 27 si 28 mai. Conditiile de propagare pe banda de 20 de metri au fost net inferioare in prima zi de concurs si s-au ameliorat in a doua. La fel se poate spune si despre banda de 15 metri care a fost doar duminica intr-o forma buna. Banda de 80 de metri a fost foarte zgomotoasa, insa conditiile de propagare pe 40 de metri au fost foarte bune, in special in prima seara si noapte de concurs. Banda de 10 metri a fost aproape inutilizabila, foarte putine statii europene reusind sa-si faca semnalul auzit pe coasta de est a Statelor Unite. Fenomentul E-sporadic nu a fost suficient de pronuntat ca sa poata facilita legaturi continentale stabile.

Diagramele de propagare lunare la Radioamator.ro au fost actualizate cu graficele pentru luna iunie. In calcule s-a utilizat valoarea recomandata 61,5 pentru numarul echivalent de pete solare. Pagina poate fi accesata la aceasta adresa http://www.radioamator.ro/misc/grafice_propagare.php

Nu se prognozeaza schimbari in activitatea solara pentru urmatoarele 7 zile. Fluxul solar va continua sa prezinte valori anemice in jurul valorii 100 si nu se ancitipeaza aparitia de pete solare semnificative. O posibila perturbatie geomagnetica este asteptata in perioada 5-6 iunie. In rest, campul geomagnetic se anunta a fi linistit.


Data Flux Pete Suprafata totala a petelor
==========================
05/26 123 87 670
05/27 114 69 220
05/28 102 34 180
05/29 98 42 200
05/30 101 40 320
05/31 98 39 270
06/01 104 59 330

Pentru urmatoarele 30 de zile:

Perioade perturbate: 5-6 iun, 24-25 iun
Perioade linistite: 2-4 iun, 6-7 iun, 9-10 iun, 19-22 iun, 28 iun

La aceasta ora:

Flux solar = 104
Ap-index = 6 LINISTIT
Kp-index = 1
(masurat la 2 iunie 03:00 UTC)

Comentarii despre conditiile de propagare pot fi trimise la adresa n2yo@radioamator.ro

RSS: http://www.radioamator.ro/rss/wwv.xml


73 de Ciprian N2YO

===
Buletinul a fost bazat pe date provenind din urmatoarele surse:

Space Weather Prediction Center https://www.swpc.noaa.gov/
Propagation section at DX.qsl.net http://dx.qsl.net/propagation
IPS Radio and Space services http://www.ips.gov.au/
W1AW Propagation Bulletins http://www.arrl.org/w1aw-bulletins-archive-propagation
Spaceweather.com http://www.spaceweather.com
Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

Scrieti un mic comentariu la aceasta postare!  

Opinia dumneavoastra va aparea sub postarea "Buletin de propagare YO #905 din 2 iunie 2022"
Comentariul trebuie sa se refere la continutul acestei postari. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
Comentariu *
 
Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact