hamradioshop.ro

Rezultate la intrebarea saptamanii

Alte intrebari mai vechi Comentati intrebarea acestei saptamani
Intrebare: Tot mai multe statii de radioamatori pot fi operate in totalitate de la distanta, prin internet. Dumneavoastra ce parere aveti?
Valori absolute
Valori absolute

Valori procentuale
Valori procentuale

Intrebarea a fost lansata la 5-martie-2019 si s-a incheiat la 11-martie-2019

Aveti dreptul la un singur vot. Se poate alege o singura optiune. Sondajul de opinie "Intrebarea saptamanii" de la Radioamator.ro nu este stiintific si reflecta numai opiniile utilizatorilor acestui site care au decis sa voteze. Rezultatele nu trebuie considerate a reprezenta opiniile comunitatii de radioamatori din Romania. Aceste intrebari nu sunt comandate de nimeni. Intrebarile saptamanii sunt initiate de redactorii Radioamator.ro, care incearca sa puna in discutie subiecte la ordinea zilei, unele cu specific local, cu referiri la situatia actuala a radioamatorismului YO, dar si teme care constituie preocupari ale radioamatorilor de pretutindeni, cum ar fi activitatea DX, participarea in concursuri, modurile de lucru preferate, conditiile de lucru, problema TVI etc. Rezultatele sondajelor se transpun in cifre si procente. E greu de spus daca ele sunt de folos vreunei institutii (FRR, ANCOM) sau daca ar putea avea vreo consecinta concreta, dat fiind ca reflecta opiniile unui numar mic de radioamatori, de aceea nici nu avem pretentia ca se pot trage din ele concluzii valabile. Participarea este benevola.

Comentarii (11)  

  • Postat de Adrian (yo5bfj) la data de 2019-03-05 11:33:45 (ora Romaniei)
  • Sunt convins ca e o treaba buna. Argumente: in aglomerarile urbane zgomotul electromagnetic este mare si nu prea ai loc de instalat antene, asa ca daca posezi un loc "outside city" te poti bucura de acest privilegiu, daca esti plecat din locul unde ai statia (din diverse motive ) in momentele de pauza te poti delecta cu acest hobby, bineinteles cu ajutorul internetului. E deajuns ?

  • Postat de Marius (yo8rku) la data de 2019-03-05 12:29:22 (ora Romaniei)
  • Și să nu-i uităm pe cei care din diverse motive nu au posibilitatea să-și instaleze o minimă antenă în locul de unde operează...

  • Postat de Marius (yo7fb) la data de 2019-03-05 13:51:39 (ora Romaniei)
  • Am votat prima varianta.
    Este relevant totusi si nr celor care considera ca hobby-ul poate fi afectat. Poate cineva dintre votanții acelei variante explică si in ce fel poate fi afectat!!?
    Pt cei ce din diferite motive nu pot opera normal dar chiar vor sa faca trafic( radio-binentels!) este o solutie,destul de facilă!
    Spor! yo7fb,Marius.

  • Postat de Morel (4x1ad) la data de 2019-03-05 15:31:34 (ora Romaniei)
  • In ultimele decenii nivelul zgomotului radioelectric produs de om a crescut la nivel global cu mai mult de 15dB ; la fel a devenit din ce in ce mai greu de instalat antene in orase, la blocuri in special. Totodata, activitatea solara care conditioneaza propagarea ionosferica se indreapta incet si sigur de aproape doua cicluri solare spre o era "cvasi-glaciara", cum au mai fost cateva in istorie. In acest context, operarea statiilor in mod REMOTE a devenit in mod natural una din putinele solutii in fata celor care doresc sa-si continue activitatea radioamatoriceasca fara a fi nevoie sa se mute in zone rurale mai linistite si mai permisive dpdv al instalarii antenelor. In Romania, multi hami au mostenit cate o casuta de la batrani sau au achizitionat una astfel ca potentialul pentru operarea Remote este unul real.

    Operarea tip Remote nu este simpla deloc. Este nevoie de un amplasament adecvat, cu energie electrica stabila, cu retea de internet performant dar si transceivere, lineare, comutatoare de antene, rotoare, alimentatoare si alte echipamente auxiliare controlabile prin software prin intermediul internetului. Integrarea optima a tuturor acestor mijloace necesita un mare efort financiar si logistic dar si un bagaj de cunostinte tehnice avansate in computere, retele de comunicatii si setarea diverselor softuri necesare.
    Spun acestea pentru cei care sustin ca "acesta nu este radioamatorism". In opinia mea este radioamatorism, ba chiar unul de nivel avansat, dar ALTFEL de radioamatorism. Un radioamatorism in care scopul este acelasi, dar mijloacele difera.

    Ca la oricare alta schimbare majora din istoria radioamatorismului din ultimii 50-60 de ani, exista multa impotrivire. In primul rand din partea celor care nu se pot acomoda cu nici o schimbare si nu le accepta indiferent de natura lor, fara vreo argumentare rationala. Sunt destul de "batran" sa-mi amintesc trecerea de la AM la SSB. Sau de la tuburi la semiconductori. Aparitia repetoarelor FM, trecerea la sinteza de frecventa, integrarea computerelor in shack-uri, introducerea modurilor digitale (in special a Packet Radio iar acum FT8), logurile computerizate, fisierul Cabrillo, tehnologia SDR ... toate au starnit furtuni si pasiuni la aparitie.

    In al doilea rand sunt cei care considera ca metoda Remote ofera avantaje necuvenite in concursuri, in vanatoarea de DX-uri si colectionarea de diplome celor care o utilizeaza in detrimentul celor care nu pot opera Remote. Fraudele in concursurile majore si alte activitati competitive au existat intotdeauna si continua sa existe dar pentru cativa excroci (binecunoscuti de altfel) nu trebuie sa franam pe cei care au posibilitatile tehnologice si economice de a opera de departe. Fraude se fac si cu ajutorul WEBSDR-urilor departate folosite la receptie in benzi "exotice". Oricum, numarul de statii operate Remote este infim in raport cu numarul total de radioamatori astfel ca impotrivirea nu-si prea are rostul.
    Mai sunt si unii puritani din generatia mea sau cea anterioara pentru care orice deviere de la conceptul si stilul de operare al epocii de aur este un mare pacat.
    Eu as zice ca in acest hobby multidisciplinar este loc pentru toate gusturile si preferintele operationale in PARALEL cu conservarea unor traditii valoroase.

    73 de Morel 4X1AD ex.YO4BE

  • Postat de Florin (yo8sde) la data de 2019-03-05 17:45:16 (ora Romaniei)
  • Foarte bun comentariul Morel, sunt de acord cu ce e scris, dar as mai adauga la conditii pentru o locatie remote si sa fie o locatie sigura, pazita sau locuita de cineva de incredere.
    Adunand echipamente, se aduna si tentatii pentru unii mai certati cu legea.
    Lucruri noi o sa apara tot timpul in radioamatorism. Dar suntem liberi sa le imbratisam/folosim sau nu, dar si sa mergem pe "old style".
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Marius (yo7fb) la data de 2019-03-05 17:53:01 (ora Romaniei)
  • Cererea creează oferta!
    Noi discutam daca este "moral" iar ei au solutii pt remote multiiUser(ultimul update major la Flex).
    Cind m-am referit la facil,am fost cu gândul la soluțiile hardware si software existente.Conceptul de smarthome a dezvoltat destul de mult remotecontrolul diferitelor "electroconfortcasnice" facind preturile acesibile. Implementarea este ARTA!! Se presupune ca prin natura pasiuni noastre sa fim deschisi noului! Acum calculatorul face parte integranta dintr-o statie radio,la fel ca antena sau manipuatorul(parerea mea), cuvinte ca boot, flash, upgrade sau firmware sa nu reprezinte "bau-bau" pt noi. Tehnologia avanseaza cu sau fara noi.
    https://news.ti.com/industrys-first-integrated-quad-and-dual-channel-rf-sampling-transceivers-enable-multiantenna-wideband-systems?HQS=asc-dcs-hsc-afe74xx-twit-lp-pr-wwe.
    Apreciez postarea lui Morel ca bine venita . Cum ne-am obișnuit!bun simt si realistica,poate influenta in bine spiritele mai clasice!
    Spor! Marius,yo7fb.

  • Postat de Ghita (yo8cln) la data de 2019-03-06 08:43:17 (ora Romaniei)
  • Am incercat remote in ultima luna cu echipamentul de baza de la yr8d (K3 , ACOM 2000 , Antenna Genius de la 4o3a , net de la Orange, soft RCForb )Totul este ok , mai putin intreruperile de pe reteaua de net !
    Nu stiu daca merge in concursuri . 73 ! de yo8cln.

  • Postat de Marius (yo7fb) la data de 2019-03-06 09:48:40 (ora Romaniei)
  • Felicitari!!
    Cum spunea si Morel! Viteza internetului contraza,plus optimizarea sistemului de operare,in pruncipal in locatia serverului. Windows-ul ruleaza o groaza de servicii care sunt priorizate si nu ajuta cu nimic,acolo este mult de "lucru",asta implica teste si iar teste,cunoștințe despre networking, hardware,software. Poate pe viitor apare ceva pe forum despre optimizare Windows pt lucru SDR si Remote
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Marius (yo8rku) la data de 2019-03-06 10:29:06 (ora Romaniei)
  • Putin offtopic... Ghita, daca in apropiere de YR8D ai vizibilitate directa cu un site de telefonie mobila (ORO, VDF etc) ai putea cere un serviciu de internet prin link radio. Nu stiu cum e la ORO, dar la VDF, serviciile de acest gen sunt garantate la nivel de banda de net alocata.

    Toate bune tuturor, 73's!

  • Postat de Ghita (yo8cln) la data de 2019-03-06 18:09:48 (ora Romaniei)
  • Tnx, Marius ! O sa ma interesez. 73 ! de yo8cln.

  • Postat de Vali (yo2lc) la data de 2019-03-09 10:27:27 (ora Romaniei)
  • Salutare tuturor
    E un subiect sensibil remotele. Și nu trebuie tratat cu superficialitate. Pentru că superficiali sunt cei care, puritani părând, în numele tradiționalismului, dau la o parte tendințele noi de a face trafic.
    După părerea mea, fac remote cei care sunt foarte ocupați (nu este cazul meu), cei care nu au posibilitatea unui qso din mijlocul junglei urbane, sau cei care vor să-și îmbunătățească performanțele adunând țări noi, în orice moment al zilei și sl nopții.
    Pentru că, așa cum foarte bine a remarcat Morel, remotele este cel mai avansat nou mod de a face radioamatorism. Și credeți-mă, după un an de experiențe, vă spun că am învățat lucruri pe care într-o viață de radioamator nu le-am învățat.
    Știu că sunt destui în YO care fac remote, dar stau pe burtă și nu vorbesc nimic. E alegerea lor ... e alegerea celor care veșnic sunt în competiție cu cineva, de multe ori trecând peste lucruri care odată păreau umane, hi!(cinstea, omenia, dorința de întrajutorare).
    Eu am început remotele doar din dorința de a ajuta pe cei care vor performanțe în 160m....în general în benzile de jos, acolo unde nu sunt condiții de a face radio decât în condiții mai speciale. Realizați fiecare din voi că nu oricine are posibilitatea de a întinde antene de recepție pe zeci de hectare, sau de avea un vertical cu 2km de radiale, hi!
    Nu o spun ca să mă laud.....departe de mine. Am trecut de mult de 250 țări în 160m, am toate statele americane confirmate și nu mai țin de mult evidența radio.
    Iar de curând am terminat remotele prin care lucru seară de seară lucruri pe care nici nu le visează în 10m, hi! Iar remotele meu este public.....îl găsiți pe serverele de RCForb.....YO2KNS. De fapt sunt două: unul care are emisie și qro (Acom2000A) și altul numai de recepție (cel care este de fapt sdr-ul meu cu cele 6 antene beverage de recepție). Ultimul este oprit numai când iau eu sdr-ul și fac DX seara târziu. Am reușit să fac să se sincronizeze serverul de RCforb cu consola mea SDR și cu N1MM...deci deja pot face concursuri din remote.
    Lucrul pe RCForb este dumnezeiesc.....m-au uimit băieții de la Elekraft. Mai au de pus unele lucruri de pus la punct, dar în ansamblu obiectul lor face performanță.
    Aseară, de exemplu, a fost cea mai tare propagare în Pacific. Am primit de la ZL3IX , 579. Am știut că e ceva deosebit, pentru că de luni de zile bune urmăresc propagarea în Pacific: prin controalele RBN dar mai ales prin auzirea semnalelor proprii pe websdr-uri din Pacific. Iar aseară cu soarele pe cer mă auzeam cu S7 în ZL. Și s-a adeverit.....a fost o explozie de stații din Pacific. Am auzit și băieți din YO care chemau VK și alte bunătăți....m-am bucurat pentru ei.
    Iar celor care nu realizează încă avantajele unui remote cinstit (fără rx pe websdr din locații exotice) îi invit seară de seară să vină pe YO2KNS, să ceară aprobare de intrare în club, și să se minuneze de condițiile acestui minim de propagare care din toate punctele de vedere e magnific.
    Sănătate și DX-uri!
      Comentariu modificat de autor.

    Scrieti un mic comentariu pentru intrebarea acestei saptamani!  

    Comentariul dumneavoastra va aparea dupa postare imediat sub rezultate. Va rugam sa aveti o opinie cat mai concisa si in legatura cu subiectul intrebarii curente.
    Mesajele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse.
    Comentariu *
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact