hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

SDR VIII - Despre recepția cu diversitate

Florin Cretu YO8CRZ

Deși recepția cu diversitate este frecvent folosită în domeniul profesional, în rândul radioamatorilor nu a căpătat o popularitate deosebită atât datorită costurilor și dificultăților tehnice implicate dar și a lipsei de informații în acest domeniu. Pe scurt, recepția cu diversitate permite o îmbunătățire notabilă a calității recepției, la fel cum există o diferență între audiția monofonică și cea sterefonică sau între vederea 2D și cea 3D.

Recepția cu diversitate nu este de dată nouă. Primele aplicații comerciale au apărut în anii ’30, și tot în acea perioada de timp au apărut și primele articole pe această temă în reviste pentru radioamatori. Aplicații cu dublă sau chiar triplă diversitate erau folosite curent încă din anii ‘50. Folosirea acestora nu era prea comodă, necesitând acordul manual al celor două sau trei receptoare pe aceeași frecvență.

O scurtă istorie a recepției cu diversitate, foarte bine făcută, se poate vedea aici.

Există mai multe tipuri de recepție cu diversitate în unde scurte, cele mai multe destinate să compenseze unele efecte ale propăgarii ionosferice.

1. Recepția cu diversitate de polarizare. Propagarea ionsferică determină uneori rotația în timp a polarizării. Cel mai adesea polarizarea este eliptică, un semnal refractat de ionosferă putând fi recepționt fără probleme atât cu antene cu polarizare verticală cât și orizontală. Când se produce însă rotirea polarizării, fie polarizarea orizontală fie cea verticală pot fi favorizate, cu diferențe ce pot trece de 20dB. În acest caz, dacă recepția este făcută simultan pe două antene cu polarizări diferite, se poate alege antena ce produce semnalul cel mai bun la un moment dat sau și mai bine dacă audiția este efectuată în căști stereofonice, semnalele provenite de la cele două antene cu polarizari diferite sunt procesate de „materia cenusie” a operatorului. Practic, când polarizarea se schimbă, se simte cum semnalul trece dintr-o ureche în alta...

2. Recepția cu diversitatea unghiului de sosire a undelor în plan vertical. Necesită în principu două antene orizontale montate pe același pilon, la distanță de cel puțin 0.25 lambda. Aceste antene vor avea câștigul maxim la unghiuri diferite în plan vertical. Cum unghiul de sosire a undelor refractate de ionosferă se schimbă în timp, se asigură în acest fel o mai bună acoperire pentru unghiurile optime la recepție. De menționat că în special la antenele orizontale, montate la înălțimi foarte mari (>3 lambda, așa cum e cazul unui dipol pentru banda de 10m pe un bloc cu 10 etaje) se produce fragmentarea puternică a lobilor de radiație în plan vertical, ce rezultă în lobi foarte ascuțiți și cu nuluri pronunțate între lobi. Rezultatul este un fading aparent mai pronunțat la asemenea antene, comparativ cu cele plasate la înălțime mai redusă, la care câștigul variază mai puțin la aceleași schimbări al unghiului de sosire a undelor. Fenomenul de fading mai pronunțat datorat variațiilor unghiului de sosire, (la antenele plasate la înălțime foarte mare), este foarte cunoscut de cei care opereaza stack-uri de antene și care au acces individual la fiecare antenă din stack. Figura alăturată prezintă diagrama de radiație (caracteristica directivă) a unui dipol pentru banda de 10m la 0.5 lambda de sol (curba roșie), respectiv 3 lambda de sol (albastră). Să presupunem o schimbare în unghiul de sosire de 5 grade. În tabelă este prezentat câștigul pentru un dipol la 10, respectiv 15 grade elevație plasat la 0.5, respectiv 3 lambda. Se observă variația majoră de câștig pentru dipolul la 3 lambda, când unghiul de sosire se schimbă de la 10 la 15 grade, comparativ cu variația mai mică a dipolului jos.

3. Recepția cu diversitate spațială. În acest caz se folosesc două sau mai multe antene ce pot avea aceeași polarizare, însă care sunt plasate la o distanță între 0.5 și 3 lambda. Ionosfera nu este o suprafață reflectorizantă compactă și omogenă, motiv pentru care intensitatea semnalului poate fi diferită la distanțe relativ reduse. Diversitatea spațială la recepție permite și minimizarea fadingului produs de propagarea pe căi multiple (multi-path). Acest tip de recepție asigură și o îmbunătățire a inteligibilității semnalelor aflate aproape de nivelul de zgomot. Mulți autori recomandă ca optimă o distanță între antene de 2 lambda. În plus în aceste condiții, (recepție stereo) zgomotul sună mai „transparent” făcând recepția mai ușoară. Evident, zgomotul prin natura sa este un semnal necorelat în domeniul timp, în timp ce semnalul util este corelat.

O versiune a acestui tip de recepție cu diversitate este este așa numita Diversitate cu Selecție (Selection Diversity). Se folosește de fapt un singur receptor care comută în mod automat pe antena care oferă semnalul maxim. Metoda e larg folosită în sistemele mai ieftine WiFi.

4. Recepția cu diversitate de frecvență. Este folosită exclusiv în domeniul profesional, aceeași emisiune fiind transmisă și recepționată simultan pe mai multe frecvențe.

În afară de recepția cu diversitate, având la dispoziție două sau mai multe receptoare coerente în fază, se pot experimenta și câteva aplicații mai pretențioase.

A. Antenna-Steering și Beamforming. Folosind mai multe antene statice (identice), prin combinarea adecvată a fazei și amplitudinii, se poate obține o caracteristică directivă, ce poate fi rotită pe direcția dorită. Dacă există mai multe surse de zgomot în preajmă, se poate sintetiza o caracteristică directivă a rețelei de antene, în așa fel încât să se poată plasa nuluri în caracteristica directivă, pe direcțiile pe care se află sursele interferatoare. Numărul de nuluri ce pot fi create este egal cu N-1, unde N este numărul antenelor. Dacă se folosesc două receptoare, se poate crea doar un singur nul și caracteristica directivă rezultată poate fi schimbată doar limitat.

B. Rejecția unor surse de zgomot. Dacă avem o sursă de zgomot locală, atunci este posibilă rejecția acesteia, plasând una din antene foarte aproape de sursa de zgomot. Antena principală va recepționa semnalul util + zgomot, în timp ce antena secundara va recepționa mai mult zgomot (datorită plasării intenționate în apropierea sursei de zgomot). Prin combinarea celor două semnale, ajustând în mod adecvat faza și aplitudinea semnalelor, se poate rejecta zgomotul. Procedeul este similar cu cel folosit în compensatoarele analogice de zgomot (vezi MFJ 1025, MFJ 1026 sau ANC4). Eficacitatea metodei depinde mult de tipul și amplasamentul celor două antene de recepție.

C. Măsurarea unghiului de sosire în plan vertical a undelor la recepție este o altă aplicație interesantă pentru două receptoare cu coerență de fază care folosesc două antene identice. Această aplicație nu va fi însă detaliată fiind dincolo de scopul acestui articol.

Pentru a întelege de unde apare această îmbunătățire în raportul semnal zgomot, trebuie să înțelegem că semnalele corelate (semnalul util) și semnalele necorelate (zgomot) se adună în mod diferit. Procedeul este larg folosit în domeniul profesional, cum ar fi WiFi sau pentru modemurile M2M ce opereaza pe rețeaua de telefonie celulara, de obicei, limitat la 2 sau 3 antene. Evident în acest caz, motivul principal al folosirii este mai mult legat de combaterea propagarii multi-path sau diferențelor de polarizare. În domeniul radioastronomiei, procedeul este folosit pentru creșterea substanțială a raportului semnal zgomot, folosind o rețea de antene cu dimensiuni relativ reduse. (În locul folosirii unei singure antene de dimensiuni gigantice).

Pentru optimizarea raportului semnal zgomot, se pot folosi mai mulți algoritmi de procesare automată (folosind DSP) a semnalelor recepționate cu diversitate. Cel mai complex este algoritmul MRC (Maximum Ratio Combining) care ajustează automat amplitudinea și faza celor două semnale pentru maximizarea raportului semnal zgomot. Prin sumarea celor două semnale, se obține o îmbunătățire a raportului semnal zgomot de 3dB, peste ceea ce este posibil cu oricare dintre cele două antene/receptoare. Aceasta este esențial pentru extragerea semnalelor apropiate de nivelul de zgomot al benzii.

Se pot folosi mai mult de două receptoare/antene, la fiecare dublare a numarului de receptoare și antene câștigându-se încă 3dB în raportul semnal zgomot.

Graficul alăturat arată îmbunătățirea produsă în raportul semnal /zgomot cu creșterea numarului de antene/receptoare folosit. Graficul este valabil pentru cazul când zgomotul este de tip AWGN (zgomot aditiv alb cu distribuție Gaussiana).

Un algoritm ceva mai simplu este EGC (Equal Gain Combining) care presupune folosirea unor antene și receptoare identice. Rezultatele obținute sunt ceva mai reduse, însă de notat ca abia la 8 antene apare o diferență de cca. 1dB față de metoda MRC, pentru 2 antene diferența fiind doar o fracțiune de dB.

Dacă pentru transmisii de date acești algoritmi sunt foarte utili, nu sunt neapărat necesari pentru recepția auditivă. “Materia cenușie” poate procesa foarte bine informația și cu un antrenament minimal se pot extrage din zgomot semnale care altfel ar fi fost imposibil de copiat fără diversitate.

Beamforming

Beamforming, este o altă aplicație interesantă care se poate face când avem acces la controlul riguros al fazei și amplitudinii semnalelor recepționate. În esență este vorba de manipularea caracteristicii directive, folosind o rețea statică de antene (nimic nu este mișcat fizic!). Este o tehnologie folosită de zeci de ani în domeniul profesional, și care este considerată o componentă esențială și a viitoarelor rețele de telefonie celulară de mare viteză din generația a V-a. Și în cazul beamforming se pot folosi algoritmi, care pot optimiza în mod automat forma caracteristicii directive, pentru a se obține cel mai bun raport semnal/zgomot chiar și atunci când există surse multiple de perturbații. Evident aceeași tehnică se poate folosi și la emisie, pentru a putea direcționa maximum de putere pe direcția dorită.

Iată ca exemplificare o simulare care presupune folosirea a patru antene. Reamintesc că pentru o rețea de antene cu N elemente, se pot crea în principiu până la N-1 nuluri în caracteristica directivă.

Programul de simulare folosit (Plextek) permite ajustarea manuală a fazelor și amplitudinilor semnalelor din cele patru antene cât și automată pentru cel mai bun raport semnal zgomot. Am plasat o sursă de semnal util pe marginea cercului (triunghiul 1-albastru la 50° azimut) și două surse de pertubație (triunghiurile maro, la 90° si 230°). Am considerat amplitudiniea unui semnalel perturbator egal cu semnalul util, celălalt semnal pertubator fiind cu 3dB mai mare (la 230°). În condițiile date, orientând manual caracteristica directivă, se obține cel mai bun raport semnal zgomot de cca. 2dB. Faza și amplitudinile semnalelor asociate celor 4 antene este prezentată în imagine sub formă complexă. Această carateristică este tipică petru o rețea de antene la care criteriul principal este câștigul maxim.

Iată mai jos ce se întâmplă când este folosit un algoritm adaptiv pentru optimizarea automată a fazelor și amplitudinilor pentru cel mai bun raport semnal zgomot. Au fost create două nuluri, caracteritica directivă a rețelei de antene fiind rotită static, în așa fel încât nulurile sunt orientate pe direcția surselor de perturbație. Deși caracteristica directivă nu este orientată cu câștigul maxim spre sursa de semnal util, în final se obține un raport semnal zgomot substanțial îmbunătățit. Practic, dintr-un semnal inutilizabil la recepție, s-a ajuns la un semnal cu o calitate impecabilă. Se remarcă și modul în care faza și amplitudinea celor 4 semnale a fost ajustată automat de către algoritm (vezi imaginea din planul complex- dreapta jos).

Acesta este o simulare făcută cu un program relativ simplu, care nu ține cont de cuplajul mutual dintre antene și nici de diferențele ce apar la diferite elevații (algoritmul adaptiv este însă real!). O altă problemă în exploatarea reală o reprezintă identificarea automată de către sistem a ceea ce este perturbație și ce este semnal util. Cu toate acestea sper ca cititorul să-și poată face o imagine asupra a ceea ce este posibil folosind tehnologia Beamforming. Evident, toate acestea folosesc din plin tehnologiile SDR, utilizând receptoare multiple coerente în fază.

Echipamente necesare pentru recepția cu diversitate

Într-un receptor clasic din generațiile mai vechi semnalul suferă mai multe conversii de frecvență, folosind mai multe oscilatoare locale. Dacă toate aceste oscilatoare nu sunt sincronizate în frecvență și fază cu o referință comună de frecvență, atunci faza semnalului recepționat și demodulat se schimbă în mod aleator în timp. Dacă schimbarea de fază este foarte lentă, în mod normal nu sunt implicații asupra recepției nici chiar în cazul emisiunilor digitale (cu viteză redusă!) care folosesc modulație de fază.

Pentru a efectua recepție cu diversitate, lucrurile sunt mai complicate pentru ca e necesar să avem două receptoare identice ce operează pe aceeași frecvență și care folosesc două antene separate. Semnalele recepționate de cele două receptoare pot fi apoi combinate, rezultând un semnal cu raport semnal zgomot îmbunătățit. Ambele receptoare trebuie să fie sincronizate cu o referință de frecvență comună. Compensarea fazică a zgomotului sau beamfroming/antenna steering sunt însă o aplicații extrem de pretențioasă, pentru că necesită două receptoare coerente nu doar în frecvență dar și în fază. Doar în acest fel faza semnalelor recepționate pe cele două antene, păstrează după demodulare relația de fază originală. Pentru a putea însă face rejecția unei surse de zgomot, e necesar să combinăm cele două semnale și să existe un mecanism de ajustare fină atât a frecvenței cât și a fazei.

Cea mai simplă recepție cu diversitate se poate face cu două receptoare calate pe aceeași frecvență. Frecvențele de recepție trebuie sa fie absolut identice, altfel apar bătăi de semnal, cu o frecvență egală cu diferența de frecvență între cele două receptoare. Acest tip de recepție cu diversitate (numita de cei de la FlexRadio „poor man's diversity”) permite recepția în căști stereo, folosind canalul stânga pentru un receptor, respectiv canalul dreapta pentru celălalt receptor. Combinarea și procesarea semnalului este făcută de creierul utilizatorului. Înafară de sincronizarea exactă pe frecvență, e necesară și egalizarea nivelului de zgomot recepționat.

Un exemplu asupra eficacității acestei metode poate fi văzut aici. Există foarte multe exemple care pot fi găsite pe internet, din păcate cele mai multe însă demonstrând o folosire incorectă. Iată câteva înregistrări făcute de N1EU aici, folosind un K3 cu două receptoare.

Aplicațiile Beamforming/Antenna Steering și rejecția de zgomot, necesită însă un echipament mai sofisticat, pentru că înafară de sincronizarea în frecvență, e necesară și sincronizarea în fază a celor două receptoare. În plus e necesar și un mecanism de control fin al fazei și amplitudinii semnalelor recepționate cu cele două receptoare.

Dintre transceiverele clasice folosite de radioamatori, transceiverele FT1000xx deși au două receptoare independente, nu sunt sincronizare în frecvență și fază și ca atare nu se pot folosi ca atare în aplicații cu diversitate spațială (de notat că receptorul auxiliar din FT1000 este de calitate mediocră). Este însă posibilă efectuarea unei modificari relativ simple care permite sincronizarea în frecvență a celor două receptoare.

IC756 Pro III, deși are două receptoare, (din motive de cost) nu permite recepția pe două antene separte, cele două receptoare folosind în comun aceleași circuite de intrare. Este exact aceeași problemă și la transceiverul SDR1000.

IC7800, permite recepția pe două antene separate și sincronizate în frecvență însă nu și în fază. Se poate face recepție cu diversitate pe acest transceiver, însă acordul este destul de dificil. Practic se acordă receptorul principal pe frecvența/stația dorită, după care se apasă un buton ce permite egalizarea frecvenței celor două receptoare. La fiecare schimbare de frecvență, trebuie efectuată operațiunea de mai sus, cele două receptoare neputând fi acordate sincron pe aceeași frecvență....Aceasta poate fi acceptabil când se lucrează pe o frecvență fixă, însă nu și când se fac schimbări dese de frecvență.

K3 (dacă al doilea receptor este instalat) permite sincronizarea celor două receptoare în frecvență. Elecraft a luat măsuri desebite pentru a egaliza întârzierile de fază în cele două receptoare, inclusiv împerecherea filtrelor cu cristal pentru timpi de întârziere de grup identici, câștig total sau AGC-uri identice. Din păcate relația de fază între semnalele aplicate la borna de antenă și cea de la ieșirea receptorului deși stabilă pentru o frecvență dată, se schimbă cu frecvența, ceea ce face imposibilă folosirea acestui tip de receptor și pentru aplicații beamsteering sau pentru rejecția zgomotului. Nu dispune de nici un mecanism simplu de control al fazei celor două semnale la recepție. Problema defazajului ce se schimbă cu frecvența, esta datorata modului în care sunt programete circuitele DDS din cele două receptoare. Din păcate circuitele DDS din cele două receptoare nu pot fi programate simultan și de aici rezultă inevitabil o diferența de fază, ce se modifică la fiecare schimbare de frecvență. Cu toate acestea K3 este unul din puținele transceivere clasice pentru radioamatori, care permite o recepție cu diversitate de bună calitate. Comentariile referitore la K3 se aplică și transceiverul Orion II.

FTDX5000 Are două receptoare diferite, receptorul secundar fiind mai slab decât cel principal. Din păcate cele două receptoare nu numai că nu sunt coerente în fază dar se pare că există și o diferență de frecvență între ele atunci când se face acordul sincron, ce afectează calitatea recepției cu diversitate.

Flex 5000 (SDR- în varianta cu două receptoare) a fost primul transceiver pentru radioamatori, care nu numai că permite sicronizarea în fază și frecvență a celor două receptoare, dar implementează și un mecanism simplu și eficace pentru controlul acestora la recepție.

Flex 6700, are două receptoare ce pot opera sincronizate în frecvență și fază. Hardware-ul este perfect capabil să facă recepție cu diversitate folosind algoritmul MRC, însă software-ul actual nu permite decât o variantă limitată de recepție cu diversitate. Nu are actualmente nici măcar mecanismul de control al fazei și amplitudinii care există pentru Flex5000. E de așteptat însă ca aceasta funcțiune sa fie adăugată în viitor în software. Transceiverele Flex 6500 și 6300 nu se pot folosi pentru recepția cu diversitate pentru că nu pot recepționa pe două antene independente simultan.

Anan 100D (Placa Angelia) permite sicronizarea atât în frecvență cât și în fază a celor două receptoare și permite controlul fazei și amplitudinii semnalelor la ieșire pentru aplicații beamsteering sau rejecție de zgomot. Controlul fazei și amplitudinii se face în același mod ca și la transceiverul Flex 5000. Performanțele la recepție cu toate formele de diversitate sunt excelente.

Anan 200D (placa Orion) are două convertoare A/D, ca și Anan 100D, însă are posibilitatea montării unui al treilea covertor, pe o placa suplimentară. Deocamdată însă, nici convertorul suplimentar și nici software-ul necesar nu există. O posibilă aplicație a unui receptor cu trei convertoare este folosirea unei rețele de antene (pot fi și antene de recepție de mici dimensiuni -active) în triunghi pentru a se crea o caracteristică directivă ce poate fi rotită static. Un asemenea sistem pentru radioamatori a fost creat acum câțiva ani, folosind trei placi Mercury (predecesorul plăcii Hermes, ce asigură însă doar recepția). Pentru utilizare e necesar să fie folosită o varianta modificată a PowerSDR, creată de K5SO- pentru grupul HPSDR.

Obținerea sincronizării perfecte în frecvență și fază pentru două receptoare clasice e dificilă și necesită de multe ori precauții deosebite. Simpla folosire a unei referințe de frecvență comună nu e suficientă. Astfel, e necesar să se recurgă la împerecherea filtrelor cu cristal, egalizarea amplificării globale sau folosirea unor circuite AGC identice. La aceasta se adaugă necesitatea programării simultane a circuitelor DDS în cele două receptoare, egalizarea lungimii liniilor de transport pentru clock sau alte elemente de subtilitate. Rezultatul final este de cele mai multe ori nu doar departe de perfect dar și foarte scump. Verificarea funcționării corecte a sincronizării celor două receptoare în frecvență și fază se poate face injectând dintr-un generator de semnal același semnal (folosind un splitter) simultan în cele două receptoare și folosind un osciloscop cu două canale, pentru a vizualiza semnalul audio din cele două receptoare simultan. Nu doar frecvențele rezultate trebuie să fie egale, dar și faza. Dacă există o diferență (offset) de fază, trebuie să rămână constantă în timp. Aceasta este suficient pentru simpla recepție cu diversitate. Dacă se mișcă butonul de acord și faza celor două semnale se schimbă, aceasta înseamnă că deși receptorul poate fi folosit in recepția cu diversitate –stereo, nu poate fi folosit pentru compensarea/rejecția zgomotului (vezi K3).

Prin contrast, folosind tehnologia SDR este relativ ușor de folosit un număr mare de convertoare analog digitale, independente, care să folosească în comun același clock. Dacă același clock este folosit apoi în prelucarea DSP primară (filtrare, decimare, conversie digitală de frecvență), se poate asigura ușor o sincronizare perfectă în fază și frecvență pentru toate canalele recepționate.

Personal folosesc transceiverul meu SDR (home-made) pentru recepția cu diversitate. Cel mai adesea recurg la aceasta pentru a rejecta unele surse locale de zgomot dar și pentru recepția stereofonică pentru semnale aflate la nivelul zgomotului de bandă. Și cum deseori multe DX-uri interesante se află la nivelul zgomotului de bandă, metoda de lucru se dovedește extrem de utilă, putând face diferența între a putea și a nu putea lucra o stație.

Iată în continuare mecanismul de control al fazei și amplitudinii semnalului, care e necesar pentru a se putea obține rejecția unei perturbații utilizând două antene separate, folosit de PowerSDR-mrx-ps (versiunea HPSDR pentru PowerSDR). Acesta, permite controlul fazei și amplitudinii semnalelor produse de cele două receptoare folosind ecranul „radar” din imagine. Utilizatorul poate mișca cu mouse-ul punctul alb pentru a obține maximum de rejecție pentru o anume perturbație/interferență locală. Amplitudinea semnalului este proporțională cu raza, iar faza poate fi rotită 360 de grade. Ca sursă de semnal de referință poate fi folosit fie primul, fie al doilea receptor. Aceasta înseamnă că în timp ce faza și amplitudinea ieșirii unui receptor e menținută constantă, poate fi schimbată la dorință pentru celălalt receptor. Această facilitate a programului PowerSDR-mrx-ps, poate fi folosită actualmente doar cu transceiverele ANA100D sau ANAN200D (sau compatibile, cum este cazul transceiverului meu). O demonstrație a ceea ce se poate face în această privință cu un transceiver ANAN 100D (placa Angelia) poate fi văzută aici.

Cei care vor să încerce recepția cu diversitate fără să facă o investiție substanțială, pot încerca cu două receptoare Softrock care utilizează în comun acealsi clock. Există o versiune specială a programului Rocky (V2) (scris de VE3NEA) ce poate fi folosită cu acest hardware minimal, care permite recepția cu diversitate, beamforming sau rejecția QRM-ului. Există și alte realizări care utilizează până la 8 antene!

Despre SDR și S2V- S2R

Fără legătură cu subiectul principal al articolului -legat de diversitate, cred că poate fi util și un exemplu de operare în concurs, ce folosește un transceiver SDR. Pentru audiție și corelarea cu imaginile, e necesar să fie folosite căști stereo. Din păcate în procesul de conversie și compresie digitală necesară pentru YouTube, o parte din calitatea sunetului este pierdută. Rețineți deci că în realitate calitatea sunetului este chiar mai bună!

Iată un exemplu de folosire a unui SDR ANA100D în concursul ARRL DX CW 2015. Înregistrarea este facută de N1EU și cred că demonstrează într-un mod foarte elocvent capabilitățile acestui transceiver (...ca și ale operatorului!). Este totdeauna o plăcere să-i vedem pe cei mai buni în acțiune. În acest concurs, N1UE participă la categoria asistat, folosind spoturi furnizate de un DX-cluster. Transceiverul este operat în mod SO2V (Single Operator 2 VFO).

Probabil pentru cei experimentați, imaginile nu necesită nici un comentariu. Pentru restul însă, am să dau însă câteva explicații sumare. Modul SO2V semnifică operarea cu un radio cu două VFO-uri. Aceasta implică posibilitatea de operare cu recepție simultană pe două frecvențe diferite, pe aceeași bandă. Se poate face emisie pe oricare din cele două frecvențe, însă nu în același timp. Operatorul folosește căști stereo și aude stațiile de pe o frecvență în urechea stângă, respectiv în urechea dreaptă pentru cealaltă frecvență. Logul N1MM permite acest tip de operare.

Se observă cele două ferestre ale logului N1MM, aferente fiecărui VFO. Operatorul alimentează în permanență noi spoturi, în mod alternativ pe cele două frecvențe. Practic un receptor este pe post de buffer, în timp ce este lucrată o stație pe celalalt receptor și viceversa. Un spot trebuie să fie însă mai întâi validat (pentru că pe clustere există un mare numar de spoturi eronate, ori pur și simplu stația care a fost înițial pe frecvență a fost înlocuită de o altă stație). Se poate astfel vedea în înregistrare, că la un moment dat operatorul introduce manual indicativul unei stații DL, pentru că nu coincidea cu informația furnizată de cluster.

Pe parcursul acestei înregistrări este demonstrată o rată de cca. 200 de QSO-uri pe oră, operând în mod Search & Pounce. În mod normal asemenea rate se pot obține doar în mod Run, când operatorul cheamă pe o frecvență și are la dispoziție un pileup din care poate alege în permanență noi stații. Evident e necesar ceva antrenament (și talent) pentru acest mod de operare, practic QSO-urile desfașurandu-se alternativ în urechea dreaptă și cea stângă. Asemenea rate orare nu se pot menține pe durate mari, însă o cifră de peste 150/ora e posibilă pe parcursul a câtorva ore (dacă sunt suficiente spoturi noi pe cluster… și dacă operatorul nu clachează...hi,hi). În exemplul dat, toate semnalele sunt destul de puternice, ceea ce ușurează considerabil operarea. Atunci când unul din semnale este însă foarte slab, operatorul poate bloca oricare receptor, pentru a se putea concentra exclusiv pe semnalul slab, folosind macrouri predefinite pe tastatură.

Metoda în sine (SO2V) se poate aplica nu numai pentru echipamente SDR dar și pentru transceiverele clasice dotate fie cu două receptoare complet independente (FT1000xx, IC7800, TS990 sau FTDX5000) capabile să recepționeze simultan pe două benzi diferite, fie cu un receptor auxiliar care poate recepționa doar pe banda pe care se află receptorul principal (756Pro III).

Există un mod și mai complex de operare, SO2R (Single Operator 2 Receivers), la care recepția se poate face simultan în două benzi diferite, în plus se poate continua recepția pe o bandă în timp ce se face emisie pe altă bandă. Toate transceiverele SDR gen FlexRadio sau HPSDR, permit în mod nativ operarea SO2V. Operarea SO2R cu SDR poate fi făcută în anumite condiții doar cu transceivere gen Flex 5000(2Rx), Flex6700, Anan 100D sau Anan 200D.

Concluzie

Pentru că despre recepția cu diversitate nu s-a scris aproape nimic în publicațiile pentru radioamatori de la noi, sper ca acest articol (deși incomplet!) să permită chiar și unui cititor neinițiat să-și facă o imagine a ceea ce este și la ce folosește recepția cu diversitate.

Deși recepția cu diversitate în unde scurte poate părea exotică pentru unii, trebuie spus că este folosită cu succes de mulți radioamatori de performanță. Astfel, W3LPL folosește de un număr mare de ani recepția cu diversitate în concursuri (K3), de obicei în benzile de 160 la 40m. SDR-urile pot însă împinge nivelul tehnologic de la simpla recepție cu diversitate (stereo), la beamforming/steering. Un operator cu experiență poate determina cu ușurință ce tip de diversitate e folosită după modul cum “sună“ recepția. Astfel, diversitatea cu polarizare are o notă aparte, în sensul că semnalul recepționat se poate deplasa în relieful sonor datorită schimbării polarizării. Diversitatea spațială, folosind două antene cu același fel de polarizare dă o recepție mai plată și stabilă, funcție de direcția de sosire stațiile se aud diferențiat în relieful sonor. De notat că în ambele cazuri zgomotul sună mai transparent.

Corect folosită, recepția cu diversitate asigură o îmbunătățire netă a raportului semnal zgomot de 3dB, peste ceea ce se poate obține cu cea mai bună dintre cele două antene. Se poate continua recepția chiar și atunci când semnalul dispare complet pe una dintre antene. În plus, dacă se folosește o antenă pentru captarea zgomotului, e posibilă obținerea rejecției unei surse de zgomot cu cca. 20-30dB.

Dat fiind performanțele nete ce pot fi obținute actualmente cu echipamantele SDR, nu este de mirare că și cei se se ocupă la modul serios de concursuri, și-au îndreptat atenția asupra acestor echipamente. La Dayton 2015, 4O3A-Ranko si K9CT-Craig (PJ7E), (două nume mari în materie de concursuri, pe care mai toți îi avem în logurile noastre), invitați fiind la banchetul organizat de FlexRadio, au declarat (între altele) că începând cu CQDX 2015 vor considera ca echipamente primare transceiverele Flex6xxx. Interesant este că FlexRadio l-a avut ca consultant pentru proiectarea consolei Maestro pe K9CT. Maestro va putea fi folosit pentru controlul local sau prin internet al transceiverelor din seria Flex6xxx. S-a avut în vedere o construcție ergonomică, folosind doar strictul necesar de butoane. Această consolă este menită să rezolve și problemele celor care în timp au căpătat dependență de „butoane”, hi,hi...

Deși legat în primul rând de SDR, sper ca articolul să fie util nu doar celor care sunt actuali utilizatori de SDR-uri sau celor care consideră un SDR pentru următoarea achiziție (sau construcție...), dar și celor care au și vor rămâne în continuare la echipamentele clasice dar care nu au pierdut încă apetitul pentru nou.

Florin Cretu YO8CRZ

Articol aparut la 1-7-2015

5003

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (11)  

  • Postat de Miki - YO5AJR (yo5ajr) la 2015-07-01 10:15:46 (ora Romaniei)
  • Un articol excelent pentru a deschide "apetitul" la deschideri de noi proceduri si metode in domeniul receptiei. Cert este ca SDR - ul este targetul in viitor. In activitatile mele in 160m de multi ani mereu am dorinta de a imbunatati receptia, banda acesta fiind o provocare mai ales in conteste. De doi ani folosesc o metoda mai mult analoga folosind 3 receptoare, metoda pe care folosesc doar in mode run. Un sistem de alegere a antenelor de RX, inclusiv al antenelor de TX pentru receptie, dar si alegerea antenelor pentru fie care RX. Un FT990 si doua receptoare calate in stanga si dreapta frecventei run decalata fata de acesta cu 100 - 150 de Hz apoi audio de la cele 3 receptoare canalizate la un pupitru de mixaj audio "Behringer" cu intrari de canale audio separate si reglabile ascultat pe o casca wirelles. Initial am dorit sa ascult banda cu receptia ingustata (sa mai reduc zgomotul benzii) dar daca corespondentul nu era calat exact pe mine, pierdeam. Astfel am banda ascultata cu cele trei RX ingustate si totusi "largit". Normal ca operatorul trebuie sa se obisnuiasca cu receptia pentru ca creierul uneori se impotriveste sesizand tonalitati diferite in acelas timp...hi. Inventivitatea nu are limite iar rezolvarea satisfacatoare va fi posibil in viitor tot cu sisteme digitale. Tnx Florin pentru articol. 73 de yo5ajr

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2015-07-01 14:13:14 (ora Romaniei)
  • Desi metodele de receptie in diversitate spatiala au fost perfectionate de militari in WW II si in perioada razboiului rece, abordarea lor de catre amatori a fost destul de timida, in principal din lipsa de informatie tehnica, lipsa de spatiu pentru sisteme de antene de diversitate dar si de o intelegere limitata in domeniul antenelor si propagarii. In ultimii ani insa, cand radioamatorii au inceput sa intre din ce in ce mai mult in era programelor de analiza/modelare/simulare pentru antene si studiul propagarii, baza noastra de knowledge a facut un mare salt inainte. La aceasta s-a adaugat si depasirea etapei de copilarie a receptoarelor SDR urmata de trecerea la familii de receptoare SDR super sofisticate (Flex 6xxxx, ANAN 100/200) care au ajuns si chiar depasit performantele dinamice ale celor mai perfectionate receptoare analogice. La fel, un mare propulsor de dezvoltare il constituie ambitiile marilor echipe de concurs care folosesc deja tehnicile de operare cele mai avansate si care cauta fara incetare metode de imbunatatire si rafinare ale receptiei.


    Marturisesc ca prin anii '80-'90 am avut si eu ceva preocupari in domeniu, experimentand putin receptia in diversitate profitand de posibilitatile limitate ale unui FT-1000D, singurul model care oferea facilitati de receptie in diversitate (chiar daca 2nd RX era ceva mai putin performant), neurmat din pacate de urmatoarele modele FT1K, FT2K. O mica observatie Florin, sistemul Dual Watch de la IC-756PRO III si alte modele ICOM nu prea poate fi echivalat cu un al doilea receptor independent/semi-independent. De la ICOM, doar modelul 7800 ofera doua receptoare separate si deci ceva facilitati de diversitate intrucatva asemanatoare cu cele de la FT1KD.


    Spatiul de pe acoperis mi-a permis doar distante de pana la 1.5 Lambda intre antenele de 7MHz si de cca. 3-4 Lambda in 14-28MHz. Antenele folosite pentru diversitate au fost atat cu polarizare orizontala cat si verticala, incluzand si doua antene Yagi tribander 14-28MHz pe piloni separati la circa 2.5 Lambda distanta. Rezultatele mele de atunci au fost destul de incurajatoare, evident raportat la stachetele de exigenta de atunci. Nu ma pot lauda cu semnale scoase chiar din neant, insa relativa stabilitate a semnalelor la receptia in diversitate mi-a permis continuarea comunicatiei in conditii de propagare marginala, cu variatii profunde, atunci cand pe antena de operare semnalele scadeau aproape de limita inteligibilitatii. Perceptia mea a fost ca un salt de performanta cu adevarat relevant, este posibil doar pentru separari intre antenele sistemului de diversitate cu mult mai mari de 3-4 Lambda, favorizand in mod normal pe cei cu locatii rurale. Dar poate ca cei care au rafinat de atunci tehnicile de operare, pot ajunge astazi la rezultate bune si la separatii de doar 2-3 Lambda, exploatand avantajele SDR si al diverselor programe ajutatoare.


    Alte experimentari ulterioare le-am facut cu antene de diversitate pentru rejectia zgomotelor provenite din reteaua de energie electrica folosind tehnologia JPS ANC-4 si un numar de 6 antene dedicate de zgomot, in conjunctie cu antenele de lucru (Yagi + Vertical + filare). Antenele de zgomot au constat in 2 verticale scurte si nerezonante foarte joase si 4 filare relativ scurte si nerezonante tip RW si dipoli la doar 1m fata de acoperis, cu diverse orientari si toate apropiate de sursa de zgomot (stalpi/izolatori/trafo). Mentionez ca experimentele cu antene de zgomot lungi si rezonante, nu au dat (in cazul meu) rezultate mai bune. Dupa un mare numar de tatonari, am reusit sa ajung la nivele de atenuare a zgomotului local (armonici 50Hz) de 15-18-20dB, functie de banda. Rezultatele obtinute cu atenuatoarele de zgomot de la MFJ au fost sub 10dB.


    Astazi tentatia de experimentare este si mai mare din cauza raspandirii accelerate ale transceiverului Elecraft K3 (unul din cel mai performante si flexibile transceivere pe piata actuala) dar mai ales a aparitiei receptoarelor SDR de ultima generatie (ANAN 100/200+FLEX6xxx), a caror performanta si functionalitate este foarte mare, comparata cu cele clasice. Daca marile echipe competitoare vor reusi sa se adapteze la interfetele actuale plus cele de gen MAESTRO si SUN-MB, atunci va exista sansa ca mai multi radioamatori obisnuiti sa-si infranga reticenta (legitima) la interfetele "sarace" in butoane fizice si sa inceapa migratia mai intensiva spre tehnologiile SDR. Doar aceasta migratie va duce la reducerea simtitoare a preturilor inca prohibitive ale SDR-urilor de performanta.


    Din cate stiu eu, YO3HOT si YR8D au sisteme de antene adecvate pentru Beamforming; nu stiu insa pana la ce nivel au experimentat si care au fost rezultatele lor.


    Mi-a placut si exemplul cu antenele amplasate la inaltimi mari. In ultimii ani, incerc sa abordez subiectul inaltimii in discutiile cu amici care au posibilitatea si proiecteaza amplasarea de piloni si antene directive. Abordarea generala este "cu cat mai inalt cu atat mai bine", insa eu incerc s-o nuantez putin explicand faptul ca o data cu cresterea inaltimii antenelor peste jumatate de Lambda, apare treptat fenomenul de multiplicare a lobilor principali care se divizeaza functie de banda si inaltimea fata de ground. Este adevarat ca avantajul principal imediat este scaderea unghiului de radiatie in plan vertical, ceea este benefic la lucrul DX pe distante foarte mari. Nu trebuie insa neglijat si faptul ca puterea totala se divide intre mai multi lobi dintre care doar unul este de obicei cel mai favorabil, restul au unghiuri de elevatie mari sau relativ mari. Plus atentie la lobul pagubos indreptat la 90 de grade, spre soare, sursa sigura de zgomot pe orele de lumina. Deci chiar daca se imbunatateste (scade) unghiul de elevatie, puterea continuta de lobul cel mai avantajos scade drastic, functie de inaltime. In plus, dupa cum se vede si in diagrama de radiatie in plan vertical din articol, ponderea lobilor dezavantajosi este mult mai mare decat cea a celor sub 15 grade, poate doar cca 20% din puterea totala merge pe directii "bune". Si lobii se ingusteaza lasand zone cu atenuare mare a semnalelor care soseste la diverse unghiuri de incidenta. Este intr-adevar o dilema grea, in special la antene multiband, unde este greu de stabilit o inaltime cat mai optima pentru toate benzile. Dilema este daca sa emiti la 15-30 de grade elevatie cca. 80-90% din putere sau sa emiti doar 15-20% din putere la unghiuri de elevatii scazute. Fenomenul este cu atat mai pregnant cu cat urcam in frecventa. Nu e usor de facut compromisul, insa trebuie constientizate atat avantajele cat si dezavantajele fiecarei abordari. Cel putin de catre cei care tintesc spre unul din primele 10 locuri din clasament. Cei care sunt impatimiti de concursuri majore gen CQ WW, WPX etc...trebuie sa cantareasca bine compromisul intre inaltimea antenei, strategiile de concurs si tehnicile de operare, nu de alta dar e foarte posibil ca ce iei pe mere sa dai pe pere si atunci este pacat de investitia neoptimizata facuta in sistemul de antene. Nu sugerez solutia antene stack (destul de utopica in realitatea YO) ci posedarea a mai multor antene la inaltimi diferite pentru acoperirea mai optima a zonelor diverse. Consider ca epoca alegerii si amplasarii antenelor la intamplare trebuie depasita, cel putin de catre cei care doresc sa faca performanta.


    Ceea ce nu am stiut eu, este sensibilitatea marita la fading a antenelor mult mai inalte decat jumatate de Lambda respectiv a antenelor stack (din cate stiu eu inexistente in YO).


    Multumiri Florin pentru articolul de mare valoare, nu-mi amintesc ca acest subiect sa mai fi fost abordat vreodata in literatura tehnica de lb.romana pentru radioamatori.


    73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE

  • Postat de Valesco - YO4SJQ la 2015-07-01 21:41:13 (ora Romaniei)
  • Foarte interesant articolul precum si comentarile 73!

  • Postat de Nicu - YO5OUC la 2015-07-02 15:00:54 (ora Romaniei)
  • Il felicit pe Florin pentru noutatea temei, de aici de pe saitul radioamator.ro si, pentru pasiunea lui constanta. Am citit curios, atras de la inceput de stilul si de titlul articolului, fiind chiar in domeniul meu de competenta. Nu stiu citi hami l-au inteles pe Florin pentru ca sare cu mult peste niste tipare. Dar mai dovedeste ca pasiunea si curiozitatea pot misca uneori muntii. De faptul ca autorul este bine documentat m-am convins mai demult. Citeva precizari ce vin doar in completarea unui material de sinteza ce nu poate decit stirni curiozitate pentru un incepator sau placere unuia familiarizat cu domeniul ori poate fi pur si simplu ignorat. Graficul SNR vs nr. antene ce foloseste metoda MRC este unul "optimist" Florin. Noi stim ca este valabil numai in contextul cunoasterii perfecte a canalului radio (parametrii h ai canalului). Pentru un canal static poti aduce un plus de 3dB SNR-ului, dar, cautind orbeste (blind) coeficientii de ponderare de pe cele doua cai. Pentru un canal dinamic imbunatatirea dispare imediat si/sau reapare aleator. Problemele majore in cazul diversitatii spatiale sunt asa cum stii legate de doua lipsuri majore ale semnalelor utilizate de radioamatori, si anume: lipsa sincronizarii si lipsa semnalelor pilot folosite pentru calculul coeficientiilor de ponderare pe caile receptoarelor coerente (lipsa egalizarii spatiale). Aceste deziderate implica noi discutii pe tema necesitatii introducerii unor noi moduri de transmisie hamradio cu impachetare si pe baza unui protocol mai complex de comunicare, dupa modelul sistemelor WiFi,WiMAX sau LTE. Nu mai ai nici o mila fata de bietul/batrinul radioamator? 73 de Nicu - YO5OUC

  • Postat de Dan - YO3GH (yo3gh) la 2015-07-02 21:15:15 (ora Romaniei)
  • Felicitari Florin !

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2015-07-03 07:13:54 (ora Romaniei)
  • Miki-YO5AJR. Interesanta solutia adoptata cu trei receptoare, însă cred ca depinde mult de talentul de telegrafist al operatorului. Eu unul fiind un telegrafist mediocru, ma descurc mai greu in lipsa unui semnal clar, am probleme in a decoda un semnal simultan cu doua tonuri diferite (cu trei e si mai greu). E ca si cum ai avea vederea dubla...insa unii se pot obisnui. In conditii de QRN, eu nu reduc banda, ci o cresc de la 500Hz la 1-1.2kHz si asta in conditiile in care un SDR are filtre incomparabil mai bune decat filtrele cu cristal si nu sufera de fenomenul de „ringing”. Cu toate astea cand se ingusteaza banda, inevitabil apare si lungirea/durata pulsurilor de zgomot, indiferent de natura filtrului. Zgomotul devine in acest fel mai dens, chiar daca varfurile scad. Se atinge o limita la care datorita selectivitatii prea mari in conditiile QRN-ului puternic si deformat de filtru, se mascheaza semnalele slabe care altfel ar fi audibile cu un filtru de 1.2kHz. Problema mare este ca operarea cu un filtru mai larg in conditii de QRN, este extrem de obositoare, ceea ce intr-un concurs nu e de dorit. Avantaje si dezavantaje...73

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2015-07-03 07:35:36 (ora Romaniei)
  • Morel, ai mare dreptate cand spui ca procurarea informatiilor legate de receptia cu diversitate era o problema in trecut, mai ales la noi. In plus, diversitatea in unde scurte nu este usor de inteles fara o intelegere si a particularitatilor propagarii ionoferice. Pe mine receptia cu diversitate m-a preocupat inca din anii '80, cand am prezentat o lucrare la un simpozion al Registrului Naval de la Constanta, la care am prezentat bazele unei realizari practice. Eram tanar stagiar si lucram ca proiectant de echipamente pentru radioacomunicatii maritime... Cu foarte mare greutate am gasit atunci ceva informatii la fostii mei profesori de la facultatea din Iasi si de la ICE/ICSITE Bucuresti. Detaliile esentiale mi-au fost date insa de Ioan Baciu YO8AP (SK), care a fost nu numai un bun radioamator dar si un excelent profesionist.

    Legat de sensibilitatea mai mare la fading a antenelor montate la mare inaltime, eu unul nu am inca un stack de antene, insa am avut ocazia sa vad la un radioamator din W6 cum merge un stack cu trei antene, cea mai inalta antena fiind la 30m de sol. Efectul fadingului, datorat variatiei unghului de sosire, era evident mai mare pentru antena la 30m comparativ cu cea aflata la 20m sau cea de la 10m de sol. Diagarama de radiatie explica cu claritate de ce se intampla asta. Un alt efect interesant pe care l-am observat atunci, a fost nivelul de "precipitatie statica" mai ridicat pentru cea mai inalta antena. Posibil ca cea mai inalta antena sa produca un gen de ecranare statica pentru antenele mai joase. Banuiesc ca fenomenul se produce mai frecvent in zonele cu aer uscat. Pentru mine asta ramane inca un mister si nu cred cam am vazut fenomenul descris in literatura.

    Adevarul este ca programele de simulare a propagarii bazate pe nucleul VOACAP, desi pot prezice un unghi optim pentru receptie si unul pentru emisie, in general nu arata schimbari notabile decat la apusul si rasaritul soarelui, pentru ambele capete ale circuitului radio. Acest tip de programe nu au cum sa anticipeze schimbarile in unghiul de sosire ce apare ca urmare a schimbarilor rapide in conditiile de propagare, asa incat in realitate de fapt schimbarile de unghi sunt cu mult mai frecvente decat credem.


    Daca voi avea vreodata un stack de antene, voi avea grija sa am acces individul la fiecare antena din stack si nu doar o simpla sumare. Array Solutions are un stack contreller, din care ei spun ca au vandut 5000 de bucati in toata lumea. Din cate stiu in YO exista ... doar un exemplar din cele 5000... sper sa ma insel.

    Cat priveste inaltimea optima de instalare fata de sol...e greu de gasit un compromis, mai ales daca trebuie sa te limitezi la o singura antena si aceea e si multibanda. 73

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2015-07-03 07:58:31 (ora Romaniei)
  • Nicu-YO5OUC, intr-adevar graficul ce prezinta imbunatatirea raportului semnal zgomot functie de numarul de antene, este teoretic si in practica imbunatatirea poate fi ceva mai mica. Una din (multele) problemele care apare in unde scurte este ca zgomotul benzii nu este neaparat de tipul AWGN (zomot alb Gaussian aditiv), nefiind doar zgomot termic, dar si de alta natura, zgomotul capatand o anume doza de corelare in timp. Cum sumarea semnalelor corelate si necorelate in faza se face diferit, fireste ca apar unele diferente. Chiar si asa insa beneficiile receptiei cu diversitate sunt reale, si usor sesizabile. Cat despre algoritmul MRC si aplicabilitatea pentru comunicatiile in unde scurte, am precizat in articol ca exista dificultati pentru o emisiune cu voce, insa lucrurile stau diferit pentru unele tipuri de comunicatii digitale, deja folosite de radioamatori (JT65 sau chiar...rtty). Dupa cum evolueaza lucrurile, e posibil ca FlexRadio sa fie printre primii care vor implementa o versiune a algoritmului MRC in echipamantele pentru amatori. Dupa cum spun ei...stay tuned....Din fericire exista unii care nu numai ca spun ca se poate face, dar chiar o si fac...

    Desi putini radioamatori au cunostiinte despre receptia cu diversitate, nu cred ca se poate spune ca este un concept dificil de inteles, sau ca trebuie sa fi profesionist pentru a putea folosi diversitatea la receptie. Am avut la inceputul anilor 90 o discutie pe aceasta tema cu Andy- YO3AC, care nu avea pregatire de specialitate (era inginer chimist) insa care spre surprinderea mea stia atunci nu doar ce este receptia cu diversitate dar stia si ce este un receptor coerent in faza. Mai mult, era unul din putinii radioamatori care a folosit inca din anii 80 o antena separata pentru receptie in benzile joase, ceea ce era o raritate atunci in YO. Din punctul meu de vedere, aste e o dovada suprema ca atunci cand faci ceva cu placere, nimic nu e imposibil. 73

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2015-07-03 08:51:51 (ora Romaniei)
  • Florin, imi amintesc cu placere de YO8AP; am avut cu el multe discutii lungi, in special cat a lucrat in 7X.


    In afara de controller-ul lui YO2RR, mai exista in YO vreo 2 de tip ARRAY Solutions, dar nu sunt asociate cu "stack-uri" de antene.


    In ceea ce priveste oboseala provenita din utilizarea prelungita de selectivitati mari, este in ultima instanta si dependenta de antrenament; multi operatori experimentati in concursuri majore, reusesc sa lucreze cu 200-500Hz multe ore la categoria Single Op.


    Mult succes si asteptam in continuare articolele tale interesante si evident, urmatoarea carte.


    73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE

  • Postat de Nicu - YO5OUC la 2015-07-03 14:25:09 (ora Romaniei)
  • Da Florin, se simte un curent in directia aceasta si asa cum ai anticipat tehnologia SDR incepe sa-si prezinte atuurile fata de vechile tehnologii utilizate de hami. Cineva scria aici un comentariu in care afirma ca nu crede ca un SDR poate intrece un RR clasic foarte selectiv. Imi aduc aminte ca tot asa, in anii 90 un inginer la o renumita companie de stat in zona de radiocomunicatii, sustinea, foarte convins ca radioreleele analogice nu necesita o inlocuire cu cele digitale pentru ca spectrul semnalului receptionat este foarte "curat"... Cine va avea curiozitatea si imboldul de a experimenta noile tehnici SDR prezentate aici pe sait va fi surprins de eficacitatea lor si va descoperii multe caracteristici noi. Diversitatea la receptie este la ora actuala pe linga antena sau selectivitate, alta metoda capabila sa creasca SNR-ul la intrare unui receptor. Sunt convins ca vom mai citi tot mai multe articole pe aceasta tema, care, cred, necesita o categorie speciala aici pe sait. Multumim Florin pentru experimente si mai ales pentru ca le-ai impartasit cu noi. Nicu - YO5OUC

  • Postat de Miki - YO5AJR (yo5ajr) la 2015-07-03 15:14:41 (ora Romaniei)
  • Tema deschisa de Florin consider vesnic verde ca si a antenelor, mai ales ca este strans legat de ele. Abordarea lui vine din dorinta semnalelor curate, tema care de multi ani ma chinuie. In ultimii ani abordand in exclusivitate 160m cred ca aceasta banda ridica si cele mai complexe probleme mai ales de zgomotul infernal de natura complexa. Nu stiu daca voi apuca maturizarea deplina a tehnicii SDR dar cert este ca asta este calea. Diversitatea este bine venita atat la antene TX cat si, mai ales la antene RX dar prelucrarea semnalelor este un camp vast care cere multe idei si experiente. La aceasta tema as mai adauga ca in tehnica receptiei antena si tehnologia nu e totul. Am constatat pe propria piele ca in divesitatea antenelor de receptie folosite chiar daca ai o unitate de comanda performanta care si prelucreaza semnalele, eficienta in diferite stadiu al propagarii nu este constant. Eu de multe ori in timpul marilor conteste m-am transformat intr-un miriapod butonand upgradarile RX si schimband antenele cu sentimentul crizei de timp. Ce a ce e extraordinar ca Florin atinge si punctele de vedere a operatorului, adica stie ce vrea. Transceiverele folosite la ora actuala sunt departe de dorintele noastre, poate K3S e mai aproape. Eu folosesc demult un FT990 la care filtrul de cristal de 250Hz nu ma prea satisface si folosesc un semi DSP din el cu mai mult succes dar mereu trebuie ajustat dupa propagare si zgomot. Comparand cu un TS2000x este net superior acestuia si nu am constatat acel efect de ringing sau clopot dar menajeaza extrem de bine urechile. Un alt receptor REV 251M (40 de Kg) din anii 75 cu 3 schimbari de frecventa (prima la 72 Mhz) cu banda ingustata la 100 Hz cam tot atata stie ca FT990. Nu toata lumea va avea numai SDR dar as vrea sa vad un echipament SDR in topul CQWW 160m! Nu stiu daca tehnologia de azi poate sau nu realiza PC - uri care stiu si abstractul si daca vor exista astfel de PC - uri ele vor putea inlocui si cei mai versati operatori pe langa viitoarele SDR. In marile conteste azi cred ca aportul la rezultate o are nivelul general tehnic in proportie de 60% iar 40% calitatea operatorilor ne luind in calcul hazardul propagarii in acelas moment la diferite locatii. Tehnologia SDR in viitor va inversa insa aceasta proportie.
    73 de yo5ajr

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "SDR VIII - Despre recepția cu diversitate"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact