QRP – scurt si la obiect (I)
Dr. Codreanu Alin-Daniel YO4JNX
INTRODUCERE:
Desi a fost nevoie de mult curaj in pornirea si derularea acestui articol sper ca prin el sa trag un semnal de alarma asupra unui mod de lucru care usor usor se pierde, iar daca in tarile civilizate exista ideea de clubQRP la noi nici nu se pune problema de asa ceva.
De ce in S.U.A. WAS(work all states) este atat de popular si diplome precum “Watt per 1000 miles” sunt atat de des vanate?
Oare in peticul acesta de tara cineva nu poate face ceva cu putere mica ? Oare nu putem stimula cu nimic competitia intre noi , daca nu chiar cu noi insine ?
Astfel voi incerca sa strang in cateva pagini, date colectate si atent alese pentru a stimula si a incuraja traficul cu putere redusa, respectarea minima a normelor de comunicatie si poate cineva va lua initiativa si va continua sau va dezvolta in orice directie cele scrise aici. Desi internetul este plin de date despre QRP, pe radioamator.ro nu am gasit nimic si nici pe site-ul federatiei asa ca am hotarat sa fie totusi un inceput si despre acest subiect. Sper ca cele scrise sa mai lumineze calea radioamatorilor incepatori si sa aduca un plus in arhiva radioamatorismului romanesc.
Cap I
- Despre QRP
- QRP cum si cu ce? (distante /recorduri).
- Moduri de lucru si benzile QRP.
- Statii QRP (homemade /semiindustriale si industriale)
Cap II
- Antene pentru QRP(portabile,complexe,ascunse)
- Situatii speciale
- Accesorii QRP
Cap III
- Surse de alimentare QRP
- Ghid de reparatii in portabil
- Concluzii si completari
Cap I
Despre QRP
Sunt sigur ca multi dintre cititori cunosc cele relatate in acest articol datorita prietenului “guguloi” (Google), internetul fiind o sursa indispensabila de informatie, o sursa pentru care ar trebui sa fim recunoscatori si sa ne aducem mereu aminte ca evolutia a avut loc si in lipsa acesteia. Astfel din lucrurile de nimic au aparut marile descoperiri ale lumii si intai a fost QRP-ul iar apoi QRO-ul.
Intrebat de un prieten ce este acela un radioamator si cu ce anume se ocupa el, am incercat sa ii raspund cat de simplu se poate si cat este de atractiv: radioamatorul este persoana care cu putina electricitate si un cablu, atinge cu varful limbii fiecare colt al globului.
“Cine in afara de un masochist ar opera cu mai putin de 5 W? Ce poate fi atat de atractiv? Probabil ca motivul ar fi acelasi pentru care cineva ar opera cu o statie radio in era telefoniei digitale si TV prin satelit” spunea WB0E in Februarie 1990 in cartea QRP CLASICS, the best qrp projects from QST and ARRL handbook.
Sunt sigur ca marea majoritate a radioamatorilor cunosc semnificatia codului Q in care QRP este definit ca o reducere a puterii de emisie.Astfel , ca etalon in QRP a fost stabilita puterea de 5W sau mai putin pentru CW si 10W sau mai putin pentru SSB.
QRP-acumulator, sursa 12 V, transcever, reflectometru, amplificator 13W, ATU, cheie de telegrafie
Activitatile de baza a celor pasionati de lucrul cu putere redusa implica si alte activitati precum constructia de echipamente in regim de home-made, testarea si utilizarea lor, experimentarea, vanatoarea de DX si traficul in concursuri si bine inteles testarea si constructia de antene.
Despre QRP exista foarte multe carti care merita rasfoite:The joy of QRP (W0RSP),QRP notebook(W1FB),etc insa, am gasit foarte putine carti cat de cat cu un continut interesant “cap-coada”.Se gasesc foarte multe videoclipuri si prezentari postate de VK3YE, care, desi par banale, sunt de ajutor radioamatorilor incepatori.Sunt foarte multe articole despre aparatura QRP atat tranzistorizata cat si pe tuburi si pe care le gasiti in editiile prezentate de ARRL.
emitator 2w cu6SN7 in 40m
Totusi de ce QRP? Oare se poate lucra cu 1W ce se poate lucra cu 100W? In teorie DA! Multi radioamatori spun ca o statie lucrata cu 100W de la care obtii un S9 se poate lucra cu 1W cu un semnal de S6. Destul semnal la un nivel de zgomot minim. Este adevarat faptul ca este dificil de lucrat cu putere mica in orase aglomerate unde nivelul de zgomot este mai tot timpul crescut, interferenele sunt mari si antenele de multe ori sunt sub nivelul blocurilor. Este dificil, dar nu imposibil...autorul a reusit printr-un simplu dipol ridicat pe un bloc cu 10 etaje legaturi cu 500mW in HF, SSB, atat in Europa cat si in afara si chiar daca lungimea feeder-ului de proasta calitate depasea 45m.Oare cat din putere a ajuns efectiv sus ?
Perfectionarea tehnici de lucru este foarte importanta daca se doreste lucrarea de DX in pileup, atat in fonie cat si telegrafie. Lucrul cu putere mica poate fi descris ca 50% rabdare, 30% tehnica, 20% noroc. Cu putina rabdare se poate face foarte mult, momentul este totul, daca vei emite ca si cand lucrezi cu putere mare de multe ori vei fi acoperit de alte statii sau te vei pierde in zgomotul de fond. In marea majoritate a cazurilor cand propagarea prezinta fluctuatii, iar corespondetul striga QRZ si vine mai slab putin decat ultimul CQ pe care tu l-ai facut , sansele sa te auda sunt aproape de zero. Momentele acestea pot fi cele mai stresante dar atunci cand reusita apare, satisfactia se dubleaza.
Propun un simplu test: daca transceiverul dumneavoastra poate lucra cu 100W PEP, incercati pentru o saptamana sa reduceti puterea la jumatate (50W).Vedeti ce rezultate aveti...a doua saptamana cu inca jumatate...a treia saptamana la fel si tot asa pana la puterea de 5-10W. O sa fiti surprinsi de cat de multe se pot face cu o putere atat de mica. Eu am ajuns la concluzia ca folosind o antena cat de cat rezonabila se poate lucra de mute ori acelasi lucru ca si cu 100W. Personal folosesc 100W sau mai mult doar in cazul unui DX rar sau in situatii exceptionale, in rest lucrez cu 5W si experimentez cu putere si mai mica.
Alte avantaje: firul unei antene de tip long sau dipole poate fi cat de subtire posibil...deci atunci cand lucrezi in portabil greutatea conteaza foarte mult.Cand lucrezi cu 5W, statia poate sa lucreze fara intervetii o viata intreaga. Este aproape imposibil sa o distrugi sau sa afectezi finalii la puterea aceasta.Factura la electricitate o sa scada semnificativ atat la 100W cat si la 2kW. Vecinii nu vor mai avea parte de TVI si nici nu te vor mai auzi in boxele de la calculator.Sansele sa produci interferenta cu 5W sunt foarte foarte slabe. In maculatura militara detinuta de autor este specificat faptul ca o statie care emite cu 5-10W este foarte greu de detectat si localizat...un factor mai mult sau mai putin important, ce depinde foarte mult de ce cum si unde vrei sa lucrezi. Istoria celui de al doilea razboi mondial ne prezinta o tehnica folosita de germani in localizarea partizanilor francezi ce emiteau cu statii de putere mica: cum in orase era aproape imposibila localizarea prin trigonometrie acestia intrerupeau curentul in timpul emisiunilor radio pe diferite strazi. Cand semnalul emis se oprea se putea aproxima zona din care statia franceza emitea. Acum insa, in vremea acumulatorilor Li-Po lucrurile se complica, autonomia unui transceiver de QRP poate ajunge si la 4-5 ore cu un acumulator ce cantareste numai 500 g.
Exista viata dupa 5BDXCC QRP?......DA! In mod sigur daca ajungeti la performanta de a lucra cu 5W tot ce a-ti lucrat se poate incerca din nou cu puteri de pana in 1W. Viata este clar prea scurta pentru QRP sau QRPp dar e prea plictisitoare in QRO, magia dispare, iar radioul devine un banal telefon in care stigi si garantat o sa iti raspunda cineva.
QRP, ce si cum ?
Recordul QRP este detinut de KL7YU și W7BVV folosind puterea de un micro-watt pe o distantă de 1,650 mile in banda de 10 metri între Alaska si Oregon în 1970. Acesta este echivalentul a 1.6 miliarde mile pe watt. Statia Pionier 10 a inregistrat recorduri de distante in spatiu de la 500 de milioane de mile cu numai 8W, cam cat un bec de veghe. Toate aceste informatii sunt doar cateva din ceea ce se poate face cu o putere nesemnificativa.
1.5 kW homemade - inamicul QRP #1
Aici insa, pe Pamant, cei ce vor sa lucreze in QRP trebuie sa cunoasca foarte bine si comportamentul benzilor de radioamator.Cand apar deschiderile de banda , cand anume in timpul zilei sunt benzile active si in ce anotimp sau daca sunt influentate de conditii atmosferice.
Voi incerca astfel o mica descriere a benzilor clasice ce si cum se poate lucra si in ce mod, descriere bazata pe experiente personale.
- 160m(1.8MHz) – in aceasta banda poti avea foarte multe surprize fiind foarte activa pe timpul iernii, mai ales noaptea si mai putin in timpul zilei.Dezavantajul il prezinta antenele care necesita un spatiu mare de montare, iar cu putere mica nu este recomandat o antena cu trapuri sau o antena “scurtata” chiar daca ATU isi face traba.Zgomotul de banda este in general crescut ceea ce prezinta o dificultate in zonele urbane greu populate.In timpul zilei se pot face legaturi de pana la 30Km. Este de recomandat pentru incepatori sa evite banda aceasta si sa incerce mai intai 80m sau 40m
- 80m(3.5MHz) – la fel ca banda de 160m este activa iarna, incepand cu amurgul si pana dimineata.In QRP se pot lucra distante scurte pana la medii 500-3000 km, atat in CW cat si SSB. Se poate incerca si lucrul in mod digital unde sansele de reusita cresc semnificativ. Dezavantajele ar fi utilizarea de antene mari, lipsa activitatii pe timp de zi si zgomotul de banda care este in general crescut.
- 40m(7MHz) – din punctul meu de vedere aceasta banda este cea mai potrivita pentru radioamatorii incepatori cat si pentru cei ce vor sa lucreze cu putere mica. Cu un zgomot de banda redus, mult mai mic decat in 80-160m , banda de 7 MHz asigura legaturi pe distante scurte si medii de la 100-2000km. Antenele nu necesita o atentie sporita si se poate lucra chiar si cu antene mai scurte. Cu 5w si un simplu dipol cu brate egale de 10m se poate lucra toata Romania in mai putin de o ora intr-o dimineata. La fel ca si celelalte benzi este mult mai activa pe timp de iarna si noaptea, cu mari surprize de deschidere pana la +5000km. Este activa mai tot timpul zilei dar in special seara dupa apus si pana dimineata aproape de ora pranzului. In concluzie: se poate lucra atat cu antene lungi cat si cu antene scurtate, zgomotul de banda e redus, iar in telegrafie cu o putere de pana in 5w se pot obtine distante semnificative. Se poate opera atat DX cat si local, contactele QRP-QRP fiind ceva normal.
- 30m(10MHz) – desi banda ofera numai posibilitati de cw si digitale de la 10.100-10.200 pot fi auzite statii in SSB. Pe timpul zilei ofera satisfactii mult mai bune ca banda de 40m, nu necesita antene foarte complexe si este o banda in care se pot lucra distante scurte pana la medii.
- 20m(14MHz) – o banda minunata in care activitatea este tot timpul indiferent de sezon an sau timp al zilei.Banda devine inactiva foarte rar in general in periada de furtuna solara, este o banda foarte linistita care asigura DX chiar si in QRP. Distantele de lucru pot ajunge de la 1000 de km pana la cele mai indepartate colturi de pe glob. Cunosti CW? Perfect...DX-ul poate fi obtinut si cu 2.5W. PSK-31 este perfect pentru 20m, cu satisfactii mult mai mari decat in SSB si cu ajutorul unei tablete sau cu un device ce poate rula Windows se poate lucra chiar si in portabil.Avantaje: antene scurte,corespondenti sunt foarte multi, banda e deschisa tot timpul, zgomot redus, posibilitati mari de DX.
- 17m(18MHz) – aceasta banda poate fi o alternativa pentru banda de 20m, se comporta asemanator cu posibilitati de DX in anii cu activitate solara. Atunci cand conditiile sunt bune, 5 w se pot comporta la fel ca 500w. Fiind o banda WARC este mult mai linistita si concursurile nu sunt prea dese.
- 15m(21MHz) – este o banda excelenta de DX , pentru QRP surprizele pot fi foarte mari.Activa mai ales pe timpul verii si mai putin in timpul iernii, in perioadele de activitate solara distantele in QRP pot ajunge intre 500-3000 km cu posibilitati de distante si mai mari.Moduri recomandate in QRP sunt SSB, CW , Digitale, SSTV.Avantaje: antene scurte , banda e activa mai tot timpul zilei cu posibilitate de DX la amurg, este o banda cu zgomot redus si mai putin aglomerata decat 20m;
- 12m(24MHz) – este o banda activa mai ales vara si cu deschideri de propagare care poate oferii unui QRP-ist mari satisfactii.Se apropie ca si caracteristica cu banda de 10m;
- 10m(28MHz) – “ esentele tari stau in sticlute mici” cam asa putem descrie aceasta banda. DX DX si iar DX , 10m ofera QRP-istului sanse egale cu toti care sunt in banda. Activa doar vara si foarte rar toamna sau primavara, cu mari rezultate cand fenomenul de E sporadic apare. Cand banda de 10m este deschisa, cu o antena scurta se poate lucra tot globul cu mai putin de 10W. Tot ce se aude in CW este de obicei DX si legaturile sunt scurte si precise.In FM se poate lucra doar pe plan local, 28.225 sau canalul 22 fiind foarte populat de “colegii” din trafic. In Fm se pot obtine distante de pana la 100 km pe timp de zi.Cand propagarea dispare, banda ramane intr-o liniste completa.Avantaje: ofera DX dupa DX , antene scurte, in verile cu activitate solara apar fenomenele sporadice.
- 6m(50MHz) – foarte activa in anii cu activitate solara dar in general este o banda linistita. Atunci cand propagarea apare DX-ul se poate obtine usor chiar si in QRP. Activitate in Fm nu prea exista, fiind o alternativa foarte buna pentru comunicatii locale.
Desi banda care este aleasa pentru QRP are foarte mare importanta sa nu uitam de comportamentul antenelor in functie de tip.(vezi tabelul – “US military Field Manual-Antenna Handbook”)O alta discutie cu alta ocazie HI.
Despre 2m/70cm nu sunt foarte multe de spus decat ca VHF se lucreaza FM de obicei local, cu 5w si cu o antena fara castig bine inaltata si degajata se pot obtine distante de pana in 30-40km. SSB si CW se lucreaza in genereal in concurs, iar propagarea de obicei apare inainte de ploaie sau la o schimbare brusca de temperatura. In oras si in zonele aglomerate UHF-ul se comporta mult mai bine ca VHF-ul, distantele de comunicatie fiind mult mai mari. In benzile ultra-scurte sunt o multime de repetoare ce pot creste distantele de comunicare de pana la 50 chiar 150 km.
Activitatea in aceste benzi este mai ales in zonele dens populate, in zonele rurale apare foarte rar, o legatura cel mult doua.
Pe unde QRP?
Este inca foarte greu de stabilit unde si cum QRP-im, in conditiile in care fiecare lucreaza pe unde doreste si mai ales cu ce putere doreste.Este foarte greu sa lucrezi in 7.090 SSB QRP desi este o frecventa oficiala cand mai tot timpul acolo stau statii din Rusia cu 1-2kW.QRP se poate lucra oriunde...problema e cu apelul. Sa faci CQ este foarte dificil cand ai in jur numai statii puternice care nu tin cont de anumite reguli fixe. Din toata informatia gasita pe internet am reusit sa fac un scurt tabel cu majoritatea benzilor cu frecventa fixa de apel in QRP.
BAND | CW | SSB |
160M | 1.840-1.845 | 1.843 |
80M | 3.560-3.570 | 3.690 |
40M | 7.030 | 7.090 |
30M | 10.106 | ----- |
20M | 14.060 | 14.285 |
15M | 21.060 | 21.285 |
10M | 28.060 | 28.360 |
Din pacate in benzile de tip WARC nu am reusit sa gasesc nici o informatie.
Alte frecvente QRP: 6M -50.285 SSB ; VHF- 144.060 CW si 144.285-144.300 SSB.
Nu cred ca lucrul in modurile digitale necesita frecvente fixe si nu prezinta o problema atat de mare intrucat spectrul este destul de larg iar interferentele nu sunt foarte mari.
Cu ce QRP-im? (aparatura homemade si industriala)
Atunci cand alegem sa optam pentru aparatura de QRP in regim de homemade(fabricat in casa) trebuie tinem cont de cateva lucruri de baza:
1. costul investitiei si aparatura necesara pentru finalizarea proiectului (este bine sa nu depaseasca 50$ iaar aparatura de reglaj si cea de acord in banda sa fie la dispozitie)
2. puterea de emisie( mic mic dar sa nu emita cu mai putin de 4w)
3. dimensiunea si greutatea poiectului(daca preferi portabil este bine ca statia,fara acumulatori si acesorii sa nu aiba mai mult de 500gr si sa se incadreze in 140 x 40 x 140mm)
4. modular/nemodular(pentru cei ce doresc portabil este bine ca statia sa contina cat mai multe auxiliare cum ar fi ATU intern, internal Keyer, filtre interne, acumulatorii interni,etc)
5. consumul in RX/TX(in functie de aparatura, aceste volori pot influenta mult alegerea tipului de alimentare si a tipului de acumulator pentru portabil)
6. 1,2,3 sau all band(evident dimensiunea proiectului creste cu numarul de banzi, acestea trebuiesc alese in functie de activitatea lor – exemplu negativ: 3 benzi 1.8/3.5/28MHz ; exemplu pozitiv: 3 benzi 7/14/21MHz)
7. frecventa fixa sau nu ( daca se alege o anumita banda cu o anumita frecventa se prefera banda care este mai tot timpul deschisa (7-14MHz) intr-o frecventa care se stie ca este mai tot timpul populata fie CW fie SSB)
Informatii pentru constructori: tranzistori recomandati pentru puteri de pana la 1w sunt BFY51/2N3053/2N3866/2N4427. Tranzistori recomandati pentru putere de 2-4W:2N3553/BD139/IRF510/IRF511s .(www.vk3ye.com – pentru alte informatii)
foto(2N3553)
Aparatura homemade sau semi-industriala
Seria Pixie
Modelul Pixie este unul dintre cele mai recunoscute, simple si folosite mini-transceivere din lume.Apare pe internet in diferite variante cu sau fara auxiliare. Ca vrei sa il construiesti sau sa il cumperi gata facut iti va aduce cu siguranta multe multe surprize.Lucreaza in frecventa fixa in functie de banda si numai in CW. Este cadoul perfect pentru un incepator sau pentru un veteran CW. Desi nu scoate mai mult de cateva sute de miliwati este foarte usor de transportat, consuma foarte putin la receptie, calitatea este foarte curata, stabilitatea e buna si poate fi alimentat cu o baterie de 9V. Este perfect pentru incepatori si pentru cei ce vor sa aiba mereu un transceiver de buzunar.
schema este foarte simpla si se gaseste usor impreuna cu toate detaliile
DIY RADIO 40M CW-5$ comandat de pe E-bay
Seria BitX (17-20m)
Desi un model semi-intustrializat , modelul BitX este o alta alegere buna pentru inceput. Firma Pacific Antenna (www.qrpkits.com) ofera acest model in format neasamblat, la pretul de 200$ cu manualul de utilizare si de constructie. La numai 10W, limita QRP, lucraza intr-o singura banda atat CW cat si SSB. Schemele de constructie in regim de homemade pot fi obtinute cu usurinta de pe internet sau direct de la producator.
BitX20-varianta 10W 14MHz
Genis Q5
Un alt mic miracol al radioamatorismului realizat de YU1LM si construit in masa de VK1AA, acest aparat al carui frecventa este fixa si data de un cristal cu cuartz produce un maxim de 1W si doar in CW. Seamana cu modelul Pixie doar ca puterea este mai mare si e mai stabil in emisie. Pretul este de 19.95$+9$ transport, kitul putand fi modificat pentru benzi precum 80-40-30-20m. Aparatul poate fi achizitionat de la urmatoarea adresa: http://www.genesisradio.com.au/Q5/
Q5
schema Q5
Norcal 40 A
Realizat de catre Wayne Burdick,N6KR, acest mic transceiver e dispus la un 14V sa aduca in CW pana la 3W putere , cu o stabilitate excelenta de frecventa pana la 9.5V. VFO-ul acopera 40kHz si cu o simpla schimbare de condensator aceasta valoare poate ajunge pana la 150 kHz. Full QSK si cu un consum de receptie de 15mA/h, acest transceiver poate functiona foarte mult fara ca acumulatorul sa fie schimbat. Ca si avantaje: 150$ fara transport; constructia si cablajul este bine realizat si ingrijit; stabilitate foarte buna in frecventa.
Kiturile RadioSet-GO
Pot spune ca este cel mai frumos si cel mai ingrijit site pentru aparatura QRP pe care l-am gasit. Hanz,W1JSB, directorul firmei cat si constructorul proiectelor, este un mare constructor electronic cat si un mare QRP-ist. Pornid de la ideea de a construi un mic transceiver portabil, autonom, pentru field-day sau situatii de urgenta, a inceput constructia de kituri cu echipament de la Small Gonder Labs SW+.
bumblebee
Tranceiverele create de el sunt in general monobanda cu posibilitate de adaugare de alte frecvente.Robuste si sigure, statiile sunt realizate in cutii ermetice, 100% rezistente la apa ba chiar submersibile.Aceste aparate sunt de obicei full band dar numai CW , cheia de telegrafie fiind externa pe marginea cutiei avand butoane de tip touch-pad, foare sensibile si cu un factor de raspuns foarte bun, ceea ce inseamna ca este o cheie foarte buna cand se lucreaza in viteza.
Speaker intern cat si posibilitate de casti, cu memorie CW, afisaj de tip LCD cat si indicator cu LED de tip zerobeat. In functie de model, transceiverul poate prezenta monitor de baterie,V/A metre, ATU, reflectometru, powermetru,panouri solare etc. Pot spune ca este un transceiver care ofera o gama larga de modificari si ajustari in functie de preferintele QRP-istului.
Daca vorbim despre receptie vorbim deja de un kit ce ofera o stabilitate mult superioara modelelor prezentate anterior, iar emisia de 4W pe acumulatori si 5W pe sursa externa este perfect in limitele QRP.
the bumblebee – monoband 20m cu panou solar
panou frontal cu explicatia optiunilor
HB-1A YouKits 3 benzi
Dah-Dit-Dah...din seria lui K (Elekraft)
Pe principiul este sau nu kit, apare pe piata tare si in forta seria adusa de cei de la Elecraft.Nu cred ca exista radioamator care sa nu cunoasca cel putin un model din seria K, firma fiind renumita pentru aparatura de buna calitate pe care o realizeaza. Daca vorbim de raportul calitate pret e mult de discutat.Desi finalul arata de zici ca e scos dupa linia de asamblare a unei mari firme gen Yaesu, intrebarea “ Cum sa dau 300-1000$ pe o cutie cu piese?” imi vine mereu in minte. Totusi se pot comanda si kit-uri deja asamblate si pregatite de bagat la DX.
Elecraft KX-1 20-40m QRP
Recunoscute pentru consumul foarte redus la receptie de pana la 100mA/h, foarte fiabile si bine “adunate” in constructie, cheile de telegrafie sunt foarte finute si se ataseaza printr-un simplu surub de carcasa aparatului, atat drept cat si unghiular pentru preferinta utilizatorului. Multe din aceste modele sunt atat CW cat si SSB , 10-80m sau all mode all band(K3) pline de accesorii si functii ca un transceiver de mare clasa.
Elecraft K1-CW
Dintre cele mai cunoscute functii pe care majoritatea aparatelor le prezinta, se pot enumera:
- 12v extern/intern(10-15V)
- Consum RX pana la 150mA/h
- greutate de pana la 1500gr
- optiuni suplimentare de CW/SSB/Digital
- afisaj LCD/LED
- sinteza PLL si reducere de zgomot prin microprocesor
- VFO dual si SPLIT
- RIT
- Scan
- Panoul din spate prezinta multiple mufe optionale
- RX clar si curat cu selectarea pasilor la VFO
- TX ajustabil 0,1-5W(15W-K2; 100W-K3)
- 9 memorii pentru CW,9-50wpm,filtre (200-2000Hz)
Elecraft K2-15W
Cei de la Elecraft, pe langa transceiverele de QRP, au realizat si aparatura de 100W, celebrul K3, dar pana acolo au incercat sa ii realizeze si o infatisare pentru 5W. Modelul KX3 de la ei este indragit si apreciat atat pe piata internationala cat si pe piata romaneasca, un deliciu pentru QRP-istii din toata lumea. Din punctul meu de vedere cred ca este un moft datorita pretului ridicat pe care il are. (la mana a doua pe piata romaneasca poate ajunge si la 1000 de euro)
Nu cred ca se merita pentru 10W sa dai o suma atat de mare indiferent de functiile pe care le-ar avea.
Despre KX3 se pot afla mai multe de pe pagina oficiala Elecraft. (http://www.elecraft.com/KX3/kx3.htm)
Alte Kit-uri pe scurt
Miss Mosquita
Pe pagina QRP Project (http://www.qrpproject.de/UK/mosquita.htm) aflam de micul aparat numit Miss Mosquita. QRP 5W,CW, monoband cu posibilitate 80-20m, VFO pentru toata portiunea de CW, sidetone, 150mA/h, RIT optional.Detalii despre constructie si pret se gasesc tot in link-ul de mai sus.
Miss Mosquita 40m
Tramp 8
Tot pe siteul QRP Project, alt mic transceiver, Tramp 8 se prezinta cu 8 benzi CW QRP kit. Realizat de DK1HE si DL2FI , kitul porneste de la cativa mW pana la 5W cu constructie realizata pe SMD , o placa de baza iar restul placilor in regim modular , ce poate fi comandat preasamblat sau nu. Realizarea acestui transceiver a avut ca scop constructia unui aparat cat se poate de mic, cat de fiabil si cat de ieftin posibil.
'Beach 40' 7 MHz DSB transceiver-VK3YE Peter Parker
Un transceiver ieftin si usor de construit cu putina rabdare si o minima de aparatura, prezinta solutia cea mai buna pentru un inceput in banda de 40m. QRP cu 2W, 6 tranzistori si o constructie solida, acest aparat poate sa fie un inceput constructiv pentru orice radioamator fie novice sau fie veteran. Toate detaliile despre constructie si reglaj se gasesec la aceasta adresa: http://home.alphalink.com.au/~parkerp/projects/projbeach40.htm
'Micro 40' 7 MHz DSB transceiver- VK3YE realizat de AA7EE
Un alt transceiver realizat de VK3YE insa mult mai detaliat, aranjat si pus la punct de catre AA7EE. (https://aa7ee.wordpress.com/2013/10/19/the-vk3ye-micro-40-dsb-transceiver/)
QRP, monoband 40m , cu dimensiuni reduse , usor de construit si foarte fiabil. Din pacate sau din fericite doar CW.
Nu voi vorbii prea mult despre el deoarece tot ce este de stiut se gaseste in linkul de mai sus.(spor la construtie si la citit)
3 Band Portable Field Radio by Steve Weber. KD1JV
Un mic transceiver triband, de dimensiuni reduse(18.4 x 11 x 4cm) de culoare galbena,40-30-20m ce devine foarte promitator pentru benzile alese.Desi lucreaza doar in CW are un consum mixt RX/TX de 34-47 mA/h ceea ce il face un mare campion in economia acumulatorilor.Cu un astfel de consum la un 12V acesta transmite semnale de 5W PEP cu ajutorul unui key-er iambic cu un randament de 5-35wpm. Surpiza acestui model sunt cele doua memorii ce pot invata pana la 63 de caractere.ATENTIE prezinta BLT intern (balance line tunner).
YouKits (You?..Who, me?)
Multi ar descrie seria celor de la YouKits o chinezarie. Tineti mine insa, ca multi dintre dumneavoastra sunt mai mult decat multumiti de firme precum Wouxung, Puxing etc.
Astfel, aceasta firma ofera produse atat QRP cat si non-QRP pentru radioamatorii cu buget. In functie de preferinte, bugetul poate sa difere, dar un standard al calitatii se impune.
Mai multe informatii pe site: http://www.youkits.com/
Recomandari:
HB-1 A – CW, 5W, RX=70mA,TX=0.7mA
EK1A – CW, 2 Benzi, 5W,RX=80mA,TX=0.8mA
TJ5A – SSB/CW/ 20W,TX 7-28MHz/Rx 3.5MHz
TJ2B – 3 benzi SSB/CW 15W 5-25MHz RX
Personal, detin un TJ2B pe care l-am primit cadou, pentru mine a fost prima mea statie de QRP, sunt foarte multumit de ea , si se poate lucra si Digital cu ea. Este asemanatoare cu seria MIZUHO(monoband 80m) numai ca ofera mult mai multe functii si e mult mai fiabila.
foto MIZUHO 80m-SSSB/CW QRP
LIXCO A412 (sa nu uitam istoria...)
Proiectat si construit in anii 1980 de catre YO3NP dl. Nicoara Paulin, YO3JX dl. Dan Voiculescu si YO3DP dl Stefan Bordeanu sau mai bine cunoscuta echipa LIXCO, acest transceiver a fost unul dintre cele mai populare, mai cunoscute si mai construite aparate pentru radioamatori. Constructia aparatului se realiza in regim de “homemade”... multe dintre ele au fost construite in varianta originala , altele prezentand imbunatatiri.
A412
Trebuie sa intelegem ca in acele timpuri cand o statie profesionala, industriala cum ar fi Kenwood(Trio), Yaesu, Icom erau imposibil de procurat, A412 a fost transceiverul radioamatorului roman care facea concurenta statiilor profesionale din acele vremuri. Desi cu o putere de numai 5W tranzistorizat , multi radioamatori lucrau cu final extern cu 2 GU50, pentru un aproape 100W.
Mult timp A412 a fost folosit in regim de QRP si sunt sigur ca a vazut si mult portabil in vremurile lui bune.
Transceiverul a fost realizat de la ideea lui ATLAS 180... la fel de mic , la fel de frumos ...insa cu 100W tranzistorizat.
Am dorit sa trec in acest articol si acest aparat, pentru prestigiul si cinstea cuvenita tuturor radioamatorilor care au lucrat cu el si pentru echipa care a realizat constructia.
Aparatura industriala
Voi incepe prin a spune ca datorita tehnologiei de care avem parte in aceste timpuri, QRP-ul este depasit categoric prin sisteme de aparatura ce pot debita o putere mai mare de 10W datorita sistemelor de alimentare in portabil. Atunci cand un radioamator doreste sa lucreze si sa fie auzit in mod sigur va apela la un sistem de acumulatori foarte fiabili , usor transportabili si scumpi sau de ce nu la un generator portabil pe benzina. Aproape toata aparatura radio din ziua de astazi poate fi adaptata prin sistemul de 12V la orice autovehicul, astfel poti lucra in mobil chiar si cu 100W.
Voi incerca sa cuprind in acest subiect cateva dintre cele mai cunoscute aparate radio pentru QRP si sa le descriu pe scurt, descrierea completa fiind la dispozitia oricui prin intermediul internetului.
Icom IC-703
Cei de la Icom nu au facut economie la nimic atunci cand au proiectat acest transceiver. Desi rar pe piata, face concurenta prin fiabilitate, consum de energie si o receptie impecabila.Verificand manualul, “the real deal QRP rig” cum este denumita statia, are DSP integrat si ATU, plus un sistem ce asigura 5W curat la 9.6V. Kit-ul BP-228, un acumulator ce asigura pana la 7 ore de lucru se poate cumpara separat.
Ca o scurta descriere pot spune ca aparatul lucreaza 10-160m +Warc si 6m toate modurile mai putin VHF/UHF insa nu prea se preteaza pentru portabil, greutatea fiind undeva aproape de 2kg. Se pot atasa optional filtre de 455kHz sau 250 kHz, IAR PENTRU cw ARE Key-er intern.
Icom IC-703
Kenwood TS-120V
Printre primele aparate de QRP realizate de firma Kenwood, cu un 10W PEP, 10-80m , SSB-CW si cu o greutate de aproximativ 5kg. Chiar daca nu este o statie ce se preteaza pentru portabil, aceasta a adus mari satisfactii utilizatorilor. Fabricarea acestui aparat a inceput in anii 1970, iar pentru acele vremuri prezenta VOX, RIT si afisaj digital. Este o statie care poate aduce mari satisfactii celor ce doresc sa detina o statie doar pentru QRP, undeva intr-un colt de casa asezata pe un birou. Pentru portabil insa, greutatea este cel mai mare dezavantaj.
TS-120V
Kenwood TS-130S
Pe scurt, sora lui TS-120V, nascuta cam in aceeasi perioada a anilor 1980, SSB-CW, iar ca benzi 10-80m si WARC.
In concluzie: pe langa modelul 120S contine si WARC, greutatea este aceeasi iar puterea este tot de 10W.
TS-130S
Kenwood 660
Se poate spune ca in realizarea acesui aparat un singur cuvant a venit in mintea proiectanului: DX. De ce spun asta ... simplu, benzile de lucru sunt 21 /24 /28 / 50MHz. Ca mod de lucru se poate alege intre AM/FM/SSB/CW si doar 10W iesire.
Constructia robusta si greutatea limiteaza lucrul in portabil.O bijuterie care merita pornita doar in anii cu activitate solara intensa.
TS-660
Kenwood TS-670
Una dintre statiile de care personal sunt indragostit. Chiar daca nu se aseamana cu TS-660, aspectul fiind modificat complet, prezinta caracteristici tipice pentru Kenwood. Receptia este deschisa intre 0.5-30MHz, iar benzile de lucru sunt 7 /21 /28 /50 MHz. Ca moduri de lucru AM/SSB/CW si cu optional FM, iar putere nu mai mult de 10W. Foarte usor de folosit si foarte fiabila, post spune ca se preteaza si ca statie de baza daca se mareste puterea cu un amplificator extern(10w suficienta putere de atac). Statia nu se preteaza pentru portabil, greutatea fiind de aproximativ 2-3kg insa sunt tare curios cum ar arata intr-un sistem de tip GoBox.
Personal am lucrat cu aceasta statie si pot spune ca am fost incantat de ea si desi lucram cu 10W si o antena foarte bine acordata nu am simtit ca am fost in dezavantaj fata de corespodentii din trafic, controalele fiind foarte bune si semnalul audio foarte curat.
TS-670
Yaesu FT-7
Firma cu prestigiu incepe prin a realiza printre primele forme de aparatura QRP, acest aparat fiind denumit Ft-7. Lucreaza intre 10-80m, SSB/CW, 10W PEP, RX 400mA/h, TX 3 A/h, greutatea de 5kg limitand lucrul in portabil sau mobil. Dar cine vrea sa lucreze in portabil cu o asa bijuterie de statie din anii 1970?
FT-7
Yaesu FT-301S
O statie despre care iti vine sa juri ca inainte sa ajunge pe masa radioamatorului a fost intr-un centru militar de comunicatii sau mai rau, a fost demontata de pe vre-un avion de vanatoare. Aspectul nu se poate numi decat incredibil, constructia robusta, putand lucra intre 10/160m in AM/SSB/CW, greutate undeva aproape de 9kg, iar putere de numai 10W.
FT-301S
Yaesu FT-301SD
Un plus in constructia lui 301S... cum ar fi afisaj digital,AM/FM/SSB/CW/FSK. Asemanarea ar fi la putere de numai 10W, greutate de 9kg si cei 2 A la emisie. Voi trece repede peste acest model, ca descriere un se poate spune decat ca este o imbunatatire a lui 301S.
FT-301SD
Yaesu FT-707S
Cand vorbesc de aceasta statie mereu am un semntiment de deja-vu, iar gandul ma duce catre o varianta fabricate sub sigla Sommerkamp. In fine asta este o alta poveste si ca sa revenim la statie , daca reusiti sa achizitionati asa ceva este de recomandat sa nu renuntati la ea. Caracterizata de un 10-80m + WARC , SSB/CW/AM, aceasta jucarie poate ajunge usor la un 10W SSN si 5W AM. Consumul mare la receptie cat si la emisie o ajuta in lucrul din portabil, acesta fiind undeva la 1,5 A/h.
Printre functiile deosebite se numara :VOX, fix Xtal operation channel, marker de 25 kHz(generator).
Chiar daca a aparut pe piata in 1986, cu un an inainte ca eu “sa fac ochi”(HI), sunt sigur ca si in ziua de astazi ar face mari furori in banda.
Accesorii: ATU,AC power/Speaker, Digital VFO/ Memory unit, CW filters, microfoane de masa si de mana.
FT-707S
Yaesu FT-817
Nu cred ca exista radioamator iubitor de QRP care sa nu aiba asa ceva undeva pe birou. Chiar daca multi radioamatori renunta la ideea de 817 pentru aparatura non industriala, putem spune ca in momentul de fata este varf de lance si duce o lupta acerba cu Icom 703.
Ca descriere pe scurt ... all band HF/VHF/UHF, 5W QRP, all mode AM/FM/SSB/CW/Digitale/Paket.Receptia variaza intre 250-450mA/h, iar emisia ajunge la 2 A.
Intern poate fi atasat kit-ul de baterii alcaline de tip AA sau un acumulator de pana la 1400mA. Personal pot spune ca acumulatorul intern si bateriile alcalinele nu au o autonomie prea reusita.
Cei de la hobbyking.com produc un tip de acumulator Li-Po de 2.5 A ce poate fi adaptat pentru spatiul intern de la ft-817, insa incarcarea acumulatorului se poate face doar prin sursa externa, incarcatorul intern al statiei fiind doar pentru acumulatori de tip Ni-Ca.
Prezinta multe functii de filtraj si multe accesorii ce pot fi adaptate acestui aparat.Greutatea ajunge undeva la 1kg in functie de accesorii. Ca dezavantaj pot numi lipsa ATU intern dar se pot monta tot felul de tipuri de ATU extern dedicate sau nu, de dimensiune mica.
Pretul acesui aparat fiind o problema deoarece varianta noua depaseste 700 euro iar fiecare accesoriu nu scade sub 100 de euro.
Concuzia: statie facuta pentru portabil si mobil, all band, all mode.Dezavantaje: lipsa ATU intern, numai 5W, dar prin modificari nerecomandate se poate ajunge la 15W, pretul ridicat nejustificat si difierenta mica, ca si cost intre ft-817 si varianta ft-857.
Mult mai multe despre acest aparat pe www.yaesu.com.
Ft-817
de sus in jos FT-817, Icom IC-703
Li-Po 12V/2.5 A
kit support baterii AA
Sunt sigur ca mai sunt si alte modele de aparatura QRP, autorul insa a incercat sa cuprinda cateva din cele mai cunoscute si cele mai accesibile. Adevarat este ca multe dintre statiile de 100W pot fi folosite in regim de QRP,datorita faptului ca au devenit din ce in ce mai compacte iar consumul la receptei si emisei este relativ redus, dar articolul nu se refera la acestea ci strict la QRP. Printre statiile QRO ce pot fi operate din portabil sau mobil se pot enumera FT-857, FT-897 de la Yaesu, Alico DX-R8T/E, Alinco DX-70TH, Icom 706, Icom 7000, Icom 7100 etc.
Va urma...
- Dr. Codreanu Alin-Daniel YO4JNX
-
Articol aparut la
19-7-2015
21028
Inapoi la inceputul articolului
|