Sfârșitul de an 2015 marchează și pentru
locația muzeală ”Radio Nostalgia-Brusturi” încheierea unei perioade pline de
realizări având ca obiectiv mediatizarea atât în spațiul virtual, cât și în
plan mediatic.
Înființată în luna decembrie 2010, locația
muzeală a pășit pe un drum al afirmării în domeniul vintage radio, drum început
cu multe greutăți, și parcă fără curaj, aceasta cu atât mai mult cu cât
concurența între entitățile muzeale este din ce în ce mai acerbă.
Dispusă la început într-un spațiu relativ
restrâns, locația muzeală s-a extins treptat asigurând expunerea colecțiilor pe
un mobilier adecvat, ca utilitate și estetică.
Pregătirea și amenajarea încăperilor destinate
expunerii colecțiilor a necesitat pe lângă activitățile specifice (zugrăveli,
vopsiri, design interior) și aranjarea elementelor de colecție, ca evoluție în
timp cu respectarea principiilor, normelor și regulilor caracteristice unei
entități muzeistice.
În conformitate cu cele de mai sus, secțiunile
muzeului au fost stabilite și li s-au repartizat peste 40 m2 ca
spațiu de expunere.
Secțiunea manipulatoarelor Morse
s-a extins de la primele 40 de exponate existente la început la peste 150 de
modele, tipuri și ani de fabricație existente în prezent, reliefând evoluția
din punct de vedere constructiv și funcțional pe o perioadă mai mare de 100 de
ani.
Secțiunea de publicistică radio
(manuale, reviste, broșuri, periodice, cărți tehnice) s-a mărit de la 750 de
titluri existente la început la 3100 aflate în prezent, acoperind întreaga
perioadă de evoluție a radioului din anul 1900 până în zilele noastre.
Încă de la înființare, un obiectiv prioritar
l-a constituit întregirea colecțiilor de reviste dedicate radiofoniei, și nu
numai. În acest context, prin acțiunile întreprinse au fost completate parțial
sau total colecțiile unor reviste apărute în perioada interbelică, ca de
exemplu: RADIO ROMÂN, Radio-fonia, Radio, Radio UNIVERSUL, Radio-ADEVERUL,
RADIO ROMÂNIA. În prezent se depun eforturi pentru completarea unor tipărituri
apărute în perioada anilor 1940-1970 (Radioelectronica, Pentru APĂRAREA
PATRIEI, SPORT și TEHNICĂ).
Secțiunea aparatelor de măsură și control
a fost completată permanent cu exemplare autentice, atât prin achizițiile
vintage, cât și prin donațiile făcute de numeroși colecționari inimoși care au
dorit ca exemplarele lor să facă parte din acest minunat patrimoniu
radiotehnic. Astfel, de la cele 80 de exemplare de aparate existente la
început, numărul acestora s-a mărit la peste 240 de exemplare aflate la această
dată.
Această secțiune s-a diversificat continuu, de
la instrumente de măsură (ampermetre, voltmetre, ohmetre ș.a) la aparate de
măsură și control din ce în ce mai complexe (generatoare de semnal, voblere,
osciloscoape, frecvențmetre electronice ș.a.) atât ca modele analogice cât și
digitale.
Pe parcursul celor 5 ani în laboratorul
muzeului au fost recondiționate ori restaurate 45 de aparate cu etalonarea la
valorile standard de construcție.
Secțiunea aparatelor radio de epocă
s-a dezvoltat într-un ritm mai lent, datorită, în primul rând rarității
acestora pe piața vintage de radio și, în al doilea rând greutății de a găsi
componentele active și pasive necesare recondiționării ori restaurării
aparatelor care necesită aceste operațiuni.
Exponatele existente în cadrul locației muzeale
reflectă evoluția radioului din punct de vedere constructiv începând din anul
1926 până în zilele noastre, respectiv de la aparatele cu galenă la radioul
modern. O parte din exemplarele existente sunt aparate atât din producția
autohtonă cât și modele ale unor firme consacrate: PHILIPS, AEG, GRUNDIG,
TESLA, TELEFUNKEN ș.a.
Extinderea acestei secțiuni, precum și
preocuparea în vederea achiziționării de componente radio vechi (lămpi radio,
bobine, condensatoare ș.a.) rămân priorități în perioada următoare, avându-se
ca obiectiv creșterea numărului de exponate autentice.
Un aspect important în derularea activităților
locației muzeale l-a constituit în acești ani, mediatizarea în spațiul media și
virtual.
Mediatizarea în spațiul media
a fost posibilă, pe de o parte, urmare a colaborării fructuoase cu mass-media
locală și centrală, și pe de altă parte colaborării cu diverse unități de
învățământ pe timpul derulării programelor ’’Școala altfel’’.
Vizitele elevilor și derularea acțiunilor care
au vizat inițierea în tainele radioului au constituit, de asemenea, un puternic
impact mediatic.
În decursul acestor ani, pe baza calendarelor
anuale de activități, locația muzeală a participat la o serie de acțiuni pe
plan intern și internațional ce s-au desfășurat pe calea undelor radio; în
acest context a fost activat indicativul special de radio YQ 0 RN în toate benzile de lucru și modurile analogice și
digitale de radiocomunicații. Dintre cele mai reprezentative acțiuni se cuvine
a fi menționate:
·
INTERNATIONAL MUSEUMS WEEKENDS (anual)
·
NOAPTEA MUZEELOR (anual)
·
trafic radio diurn și nocturn în benzile de
radioamatori de unde scurte și ultrascurte
·
mediatizarea pe calea undelor a localității Brusturi
în cadrul programelor INFOTURISM
·
efectuarea de legături radio bilaterale pe
timpul derulării programelor naționale și internaționale World Flora
& Fauna, atât în Europa, cât și pe mapamond
·
conlucrarea în eter pe timpul derulării
expedițiilor internaționale DX, precum și în cadrul programelor speciale
I.O.T.A ,S.O.T.A, J.O.T.A
·
implicarea în organizarea manifestărilor
expoziționale a ZILELOR RADIOULUI
·
participarea la o serie de târguri cu specific
vintage radio în țară și în străinătate
Participarea la activitățile menționate mai-sus
s-a concretizat și în schimbul de QSL-uri (cărțile de confirmare a legăturilor
radio) cu partenerii de trafic din țară și din străinătate, expediindu-se peste
5.500 de exemplare.
Mediatizarea în spațiul virtual
a avut ca prim obiectiv crearea site-ului oficial al locației
(http://www.radionostalgia-brusturi.ro), site care
a fost actualizat permanent cu articole, documentare, informații, fotografii și
link-uri oferind vizitatorilor posibilitatea de a se informa și documenta în
acest domeniu.
Link-urile utile postate pe site-ul locației,
spre exemplu, au dus la o mediatizare din ce în ce mai concludentă oferind
vizitatorilor virtuali accesul la o documentare complexă în domeniul radioului;
în acest context, numărul vizitatorilor site-ului a crescut constant încă de la
înființare, ajungând la ora la care se scriu aceste rânduri la peste 100.000,
cu o rată medie lunară de 1900-2000 de accesări.
Munca continuă de promovare a radioului, precum
și rezultatele obținute în acești ani au fost răsplătite prin acordarea
diplomei HONORIS CAUSA în anul 2012.
Un obiectiv important în menirea locației
muzeale l-a constituit, încă de la început, aprofundarea și istoricul mișcării
de radioamatorism în țara noastră. În acest context s-au depus eforturi
deosebite pentru procurarea, identificarea și conservarea materialelor
reprezentative purtătoare de informație în ceea ce privește radioul, în cele
două planuri, ca invenție și apoi ca fenomen.
Materialele documentare, unele în original,
privind istoricul radioului și a mișcării radiofonice din România, constituie
piatra de temelie a acestei locații muzeale, dând posibilitatea oricărui
vizitator să se documenteze cu toate aspectele privind istoricul radioului în
țara noastră; la nivelul muzeului a fost editat documentarul Istoriografia
mișcării amatorilor de radio din România de la 1905 și evoluția acesteia până
în zilele noastre ”, lucrare ce urmează a fi îmbunătățită și
completată cu noi aspecte, ulterior fiind postată pe
site-ul propriu.
O serie de documente autentice (actul de
constituire a A.A.R.U.S. din 1936,
publicațiile YR5-Buletin, documente și manuscrise privind radiofonia din țara
noastră în perioada interbelică) se constituie, totodată, într-o platformă de
susținere a istoriografiei radiofonice din România, reprezentând comoara cea
mai de preț existentă la nivelul acestei locații.
În perioada anilor 2013-2015 la nivelul
locației au fost înființate și secțiunile de heraldică privind radioul,
colecția de QSL-uri vechi, precum și secțiunea de aparate radio construite de
amatori. De menționat este faptul că în perioada următoare aceste secțiuni vor
fi extinse cu noi exponate, întregind astfel potențialul expozițional al
muzeului.
Aflată într-un proces de maturizare, pe un
făgaș stabil, locația muzeală se adaptează permanent la cerințele și
standardele unei entități muzeale moderne, pregătind mai multe proiecte pe
termen mediu și lung dintre care cele mai importante se referă la:
·
extinderea
ca spațiu de prezentare a exponatelor
·
dotarea
cu mobilier nou și utilități
·
completarea
colecțiilor cu elemente noi, autentice
·
informatizarea
bazei de date a muzeului
·
continuarea
în ritm susținut a procesării digitale a publicisticii de radio existente (manuale,
reviste, broșuri, publicații, periodice, cataloage, cărți tehnice ș.a.) în
vederea extinderii bibliotecii virtuale a muzeului
·
derularea
activităților ce vizează cercetarea, dezvoltarea și conservarea elementelor de
patrimoniu radiotehnic
Realizarea acestor proiecte se va face etapizat având în
vedere atât suportul financiar propriu, cât și sprijinul acordat locației
muzeale prin donații ori achiziții vintage.
Acum în preajma marii sărbători a NAȘTERII MÂNTUITORULUI,
locația muzeală Radio Nostalgia-Brusturi se pregătește să îmbrace o haină nouă
menită să consfințească încrederea de a fi un pilon puternic al conservării
patrimoniului radiotehnic și a mișcării radioamatoricești din țara noastră.
Brusturi, decembrie 2015
- Colonel (r) inginer UNGUR FLORIAN YO5BWQ
-