hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

RADIOAMATORII DIN CELE DOUĂ MOLDOVE

George Pataki WB2AQC

În lume sunt mai multe locuri geografice decât au fost în stare oamenii să boteze cu nume diferite, de exemplu oraşe numite Roma găseşti în statele Georgia, Illinois, Indiana, Massachusetts, New York, Ohio, Pennsylvania şi, mă credeţi sau nu, există unul şi în Italia. Statele Unite au cinci oraşe numite London, în vreme ce Anglia are numai unul. Germania are un singur Hamburg, pe când Statele Unite au cinci. Există un Salem în India, dar în SUA sunt 25. Dacă eu zic "Plec în Transilvania" nu înseamnă neapărat că vreau să-l caut pe contele Dracula şi pe vampirii cei neastâmpăraţi; poate mă îndrept doar spre statul Louisiana din sudul Statelor Unite.

Trebuie însă să pun punct acestor cugetări şi să revin la subiectul articolului. În Europa de est sunt două regiuni numite Moldova, şi ambele au un număr mare de radioamatori. Una este regiunea care se întinde între munţii Carpaţi şi râul Prut şi face parte din România, deci ca entitate DXCC este YO. Alta este Republica Moldova, situată la est de România. Ea a aparţinut Uniunii Sovietice, iar acum face parte din Federaţia Statelor Independente, amatorii o cunosc ca fiind entitatea cu prefixul ER (fost UO).

Republica Moldova, precum şi teritoriile aflate la nord şi la sud de ea au fost teritorii româneşti şi erau locuite mai ales de români. După cel de-al II-lea război mondial Uniunea Sovietică, probabil uitând unde fuseseră graniţele înainte de război, le-a mutat spre apus, de la Nistru la Prut, ocupând şi împărţind provincile româneşti Bucovina şi Basarabia între Ucraina şi Republica Moldova cea nou creată.

În timpul zecilor de ani de colonizare un mare număr de ruşi şi ucrainieni au fost aduşi aici, şi ei nu prea vorbesc româneşte. De fapt, ca să se taie legăturile culturale cu patria-mamă s-a decretat oficial că limba vorbită de populaţia locală nu este româna ci "moldoveneasca". Fireşte că este aceeaşi limbă, dar nimeni nu a avut voie să admită această realitate. Îmi amintesc că în jurul anului 1958, când trăiam încă în România şi eram operator-şef la staţia de club YO2KAC, am avut o legătură interesantă cu un operator de la un radioclub din oraşul Bălţi din Republica Moldova. Radioamatorul Anatol a răspuns apelului meu general în limba română, iar eu i-am zis:

"Mă bucur că vorbiţi româneşte." Răspunsul lui nu s-a lăsat aşteptat şi era conform instrucţiunilor:

"Nu, eu nu vorbesc româneşte, eu vorbesc moldoveneşte!" Nu mi-am dat seama imediat de implicaţiile politice şi am spus:

"Oh, sunt foarte bucuros să aud acest lucru, căci înseamna că sunt deştept, iată, vorbesc şi o limbă străină; deci sunt poliglot!" Am auzit un râs scurt şi un răspuns:

"Cred atunci că şi eu sunt deştept şi poliglot" şi radioamatorul Anatol a închis repede staţia, probabil pentru a evita neplăcerile posibile.

Ani mai târziu, după ce m-am mutat în Statele Unite şi mi-am reluat activitatea de radioamator am avut multe legături cu amatorii din Republica Moldova. Fiecare din noi ne-am folosit limba materna, care era una şi aceeaşi, şi nu am mai intrat în polemici lingvistice.

Acum doi ani (in 1993 - N.R.) i-am vizitat şi fotografiat pe radioamatorii YO, şi am scris o serie de note de drum pentru diferite reviste şi ziare. Din cele 24 de localităţi numai două erau din Moldova: Botoşani şi Bacău. Însă de data aceasta am întâlnit amatori din şase oraşe moldoveneşti: Galaţi, Bârlad, Vaslui, Roman, Piatra Neamţ şi Iaşi.

De la Iaşi am făcut şi o scurtă călătorie la Chişinău, capitala Republicii Moldova, pentru a-i întâlni atât pe amatorii care vorbesc "moldoveneşte", cât şi pe cei care ştiu numai ruseşte.

Pentru toate aceste vizite am comandat de la American Radio Relay League 20 de Handbook-uri ediţia 1995 şi am colectat de la prieteni Callbook-uri, cărţi şi reviste pentru radioamatori, cum ar fi The DX Magazine, QST, CQ, 73, World Radio, Radio Fun, precum şi un număr mare de exemplare ale ziarului românesc ZUM, publicat la New York. Am expediat la Bucureşti 120 kg. de literatură tehnică şi am dus cu mine încă vreo 80 de kg. La Federaţia Română de Radioamatorism, care mă invitase în ţară, am făcut pachete pentru fiecare radioclub aflat pe itinerarul meu şi le-am distribuit pe toate.

GALAŢI

Să încep cu primul drum. Împreună cu Vasile YO3APG, secretarul general al Federaţiei Române de Radioamatorism, am luat un tren până la Galaţi, oraş frumos pe malul stâng al Dunării. În România călătoriile cu trenul se fac de nevoie, şi nu de plăcere. Când afară e cald, trenurile se încălzesc; când e frig atunci sunt lăsate în voia Domnului. Se pare că nu vor să meargă contra naturii. Toaletele sunt cât se poate de murdare. În schimb trenurile pleacă întotdeauna la timp, deşi de multe ori ajung cu întârziere la destinaţie. Totuşi ele sunt de preferat călătoriilor cu avionul. În cursul vizitei mele în România am luat de două ori avionul. Zburând de la New York la Bucureşti am plecat şi am ajuns mai devreme decât prevedea orarul, astfel că a trebuit să aştept pe aeroportul Otopeni până a venit cineva să mă ia. La întoarcere avionul a plecat din Bucureşti cu întârziere şi a ajuns foarte târziu la ... Newark, New Jersey, în loc de New York. După câteva ore de aşteptare am fost transportat cu autobuzeul la destinaţie. Dar să vedem şi partea pozitivă: amândouă valizele mele au sosit odată cu mine. Totuşi, dacă am de ales, prefer să iau trenul, care sunt sigur că ajunge acolo unde vreau să merg.

În Galaţi ne-am dus direct la Radioclubul Judeţean, unde şefa supremă era o doamnă frumoasă, Lăcrămioara, YO4RIT. Am găsit acolo un grup mare de radioamatori şi i-am fotografiat la staţia lor de radio YO4KBJ. Am început cu Lăcrămioara YO4RIT, apoi i-am pozat pe Lucian YO4REC, Ioan YO4RHF, Gabi YO4BZB, Bogdan YO4RIU, Nicu YO4IT, Dan YO4CV şi Nicu YO4BVZ. Am încercat să fac şi nişte fotografii de grup. I-am aranjat pe operatori lângă staţie şi le-am notat numele şi indicativele, pentru ca ulterior să-i pot identifica. Până am terminat cu lista am văzut că amatorii şi-au schimbat locurile, aşa că am început să scriu din nou. Nu am ajuns nici până la jumătatea listei că iar şi-au schimbat poziţiile. Se părea că unii aveau anumite preferinţe şi în schimb nu se agreau cu alţii, iar mie au început să-mi displacă cu toţii. Până la urmă i-am pozat cum am putut şi am întitulat fotografia "Lăcrămioara YO4RIT (cine ar putea s-o uite?!) împreună cu o mulţime de operatori."

Am vrut să-i fotografiez pe unii dintre ei şi la staţiile personale. Am întrebat cine are echipament în stare de funcţionare, ceea ce a provocat o discuţie lungă şi gălăgioasă despre ordinea vizitelor. Cum sfârşitul dezbaterilor nu se prea întrevedea, i-am aranjat după mărime şi am zis că voi începe cu cei înalţi, lăsând timp celor mai scunzi să mai crească niţel. L-am vizitat pe Doru YO4BZC, care foloseste aparate moderne de fabrică; pe Nicu YO4IT, care utilizează numai echipament autoconstruit. L-am întâlnit şi pe Lucian YO4REC, care foloseşte o staţie modernă de import şi un calculator pentru "packet radio" şi înregistrarea legăturilor.


Lucian YO4REC


Nicu YO4IT


Dorin YO4BZC

Eugen, YO4YG are un emiţător-receptor american de tip Heathkit HW-101, iar Vali YO4RDN foloseşte atât aparatură industrială cât şi construcţii de amator. Ionel YO4ASD are o staţie cu multe aparate şi instrumente de măsură, majoritatea lor fiind construcţii proprii. Băiatul lui Ionel, Răzvan YO4RCT este unul din campionii României la telegrafie-viteză. În sfârşit am vizitat staţia complexă cu diferite aparate, atât industriale cât şi de fabricaţie proprie aparţinând lui Nicu YO4BVZ şi băiatului său Cristi YO4RHC.


Eugen YO4YG


Vali YO4RDN


Ionel YO4ASD


Nicu YO4BVZ si Cristi YO4RHC

BÂRLAD

De la Galaţi ne-am îndreptat spre nord, cam 130 de km. până la Bârlad. Când am copilărit în România, în cuvântul Bârlad, ca şi în toate cuvintele similare, prima vocală se scria cu "â" din "a". Mai târziu, datorită influenţei sovietice, ca să se confere limbii române o nuanţă slavă "â" s-a schimbat în "î", însă în ultimii ani am observat o revenire la vechea ortografie, cel puţin în parte, chiar la Bârlad am văzut numele oraşului scris în ambele feluri.

Influenţa rusească în limba şi cultura română este pe cale de dispariţie.

În Bârlad l-am întâlnit pe Lulu YO8AKA, radioamator veteran autorizat din 1966. Lulu şi-a proiectat şi construit singur toate aparatele şi este celebru, ca autor a numeroase articole tehnice publicate în revistele Radio, Tehnium, Radiocomunicaţii etc.


Lulu YO8AKA

Vorbind de oameni renumiţi, se zice că într-un orăşel din Moldova a fost înălţat un monument în onoarea soldatului necunoscut. Un vizitator a rămas uimit de inscripţia de pe soclu: "Aici zace soldatul necunoscut Ion Papuc, fotbalist" şi a întrebat de ce soldatul neconoscut are un nume. I s-a răspuns: "Ion Papuc a murit în război. Ca fotbalist a fost tare faimos, ca soldat însă a fost ... cu totul necunoscut."

Am vizitat radioclubul de la Casa Copiilor, fosta Casă a Pionierilor. Aici am cunoscut-o pe Tatiana YO8CHI, instructoarea clubului şi şefa staţiei YO8KOD. Tatiana predă codul Morse şi instruieşte copiii să lucreze la staţia de radio. Pe lângă nişte tineri operatori am întâlnit-o şi pe fata Tatianei, Gabriela, care şi-a susţinut recent examenul de radioamator şi aştepta autorizaţia de emisie. A venit şi soţul Tatianei, Gabi YO8CAR, conducătorul şi organizatorul concursurilor de vânătoare de vulpi. Diana YO8RAL, o altă fiică a lui Gabi şi a Tatianei era la Iaşi, unde este studentă la Universitate.


Gabi YO8CAR, Tatiana YO8CHI si Gabriela (SWL) la YO8KOD

VASLUI

Din Bârlad am continuat tot spre nord vreo 55 de km şi am ajuns în oraşul Vaslui. O atestare a acestei localităţi datează din 1375, dar cercetările arheologice au dovedit că aceste locuri au fost populate din perioada neolitică şi a fierului. Oraşul are o bogată istorie şi în prezent se mândreşte cu mulţi radioamatori activi.

La Radioclubul Judeţean unde Cristi YO8CT este operator-şef al staţiei colective YO8KVS, au venit o mulţime de amatori. Staţia clubului este un emiţător-receptor Heathkit de provenienţă americană care se vindea sub formă de piese detaşate, iar cumpărătorul trebuia să le asambleze şi să facă reglajele necesare. Un al doilea aparat este de fabricaţie proprie. L-am fotografiat pe şeful de club Cristi YO8CT, apoi unul câte unul pe radioamatorii Marian YO8RMB, Dan YO8RBU, Titi YO8ANX, Aurelian YO8RVS, Mihai YO8ROS, şi Nelu YO8RLI.


Nelu YO8RLI la YO8KVS

Ne-am deplasat apoi acasă la câţiva amatori, ca să vedem staţiile lor personale. Mihai YO8ROS are echipament modest, construit de el şi toată staţia este instalată într-un vestiar. Dan YO8RBU foloseşte atât aparate construite de el cât şi aparatură de fabrica, el posedă şi un osciloscop industrial. Titi YO8ANX este tatăl lui Aurelian YO8RVS; ei operează un emiţător-receptor şi un alimentator complet construit de ei. Staţia cu cele mai multe aparate am găsit-o la Octavian YO8EQ, atât echipament ultramodern de fabrică, cât şi multe accesorii proiectate şi construite de el.


Mihai YO8ROS


Dan YO8RBU


Titi YO8ANX si Aurelian YO8RVS


Octavian YO8EQ

În cursul vizitelor făcute în diferite oraşe am întâmpinat mici dificultăţi care mi-au încetinit munca. Înainte de călătoria mea amatorii care urmau să fie vizitaţi şi fotografiaţi au fost rugaţi să-şi înscrie indicativele cu litere mari pe nişte cartoane, care să fie plasate pe aparate sau pe peretele de deasupra echipamentului. Rostul acestei cerinţe era să mă ajute la identificarea staţiilor şi a operatorilor. Ce putea fi mai simplu? Cam jumătate dintre amatorii vizitaţi s-au conformat foarte frumos acestei rugăminţi. Cealaltă jumătate nu avea indicativele pregătite sau şi le-au înscris la repezeală şi de mântuială, au mâzgălit litere abia lizibile pe bucăţele mici de hârtie. A trebuit să le confecţionez eu afişele şi treaba asta mi-a luat mai mult timp decât fotografiatul însuşi.

O altă problemă care mi-a încetinit munca a fost că mulţi amatori nu şi-au curăţat şi aranjat staţia înaintea sosirii mele. A trebuit deci să fac şi acest lucru. Dacă nu o făceam, staţia lor ar fi arătat ca rămăşiţele abandonate ale unui talcioc turcesc.

L-am întrebat pe câte un amator:

"Aveţi un registru în care notaţi legăturile făcute?"

"Bineînţeles că am! Regulamentul ne obligă la asta", a fost răspunsul obişnuit, dar apoi au început să-l caute. Au răscolit vreo douăzeci de sertare, s-au uitat deasupra dulapurilor şi dedesubtul paturilor, apoi au extins căutările şi în camerele învecinate. Bărbaţii aruncau de obicei vina pe nevestele lor care, pasămite, au pus registrele undeva, iar femeile i-au blamat pe copii. Cei mici nu aveau pe cine să mai paseze vina, aşa că doar priveau speriaţi, fără să ştie măcar ce se căuta. Un registru a fost găsit în cămara de alimente într-un borcan mare. Altul a fost depistat pe fundul unei colivii goale; pasărea decedase cu un an înainte. Într-un loc gazda a dispărut pentru zece minute, ca să-şi caute registrul, care de fapt trebuia să fie la staţie, apoi s-a întors cu o sticlă cu ţuică, iar de registru uitase complet. Asta m-a supărat şi am plecat fără să-l mai fotografiez pe radioamator, dar întreprinzătorul Gil YO3FU, care m-a însoţit în această călătorie, a luat sticla cu el.

ROMAN

De la Vaslui am luat trenul, ne-am dus în direcţia nord-vest şi am ajuns la Roman, oraş situat la intersecţia râurilor Moldova şi Siret. Şi această localitate are o istorie veche şi bogată; prima atestare datează din 1392. Oraşul Roman este mic, dar are câteva biserici frumoase, unele dintre ele construite în secolele XVI şi XVII, precum şi niste case boiereşti din secolul XIX.

În Roman l-am vizitat pe Costel YO8YW, care are un receptor de fabricaţie germană, folosit în timpul războiului, precum şi un emiţător cu aparate auxiliare, construcţii de amator. Costel este capul unei familii de radioamatori: fiica lui este Manuela YO8SYW, iar ginerele este Iulian YO8RFX. Următorul vizitat a fost Gelu YO8GN. Gelu şi-a construit singur toată staţia, este activ în telegrafie şi foloseşte un teleimprimator.


Costel YO8YW


Gelu YO8GN

Ultimul la care am ajuns a fost Cornel YO8BOI, un doctor lucrând în administraţie medicală. Cornel foloseşte aparate moderne de fabrică şi câteva accesorii construite de el. Am luat masa în casa lui Cornel; s-au servit atât de multe aperitive încât am crezut că ele constituie prânzul propriu-zis şi am mâncat până n-am mai putut, mai ales că mi s-a oferit mâncarea mea preferată: icre. Apoi s-a adus prânzul adevărat, dar din păcate era prea târziu. Dacă este sărăcie în ţară, eu nu am putut s-o constat în ziua aceea.

Cornel YO8BOI şi soţia lui, care şi ea este medic, ne-au dus cu maşina vreo 45 de km spre vest, la Piatra Neamţ. Am făcut un mic ocoliş să vedem un teren pe care Cornel dorea să-l cumpere şi să întâlnim un alt radioamator, pe care însă nu l-am găsit acasă.

Apropo de doctori, doi prieteni se întâlnesc şi unul pare tare amărât. Întrebat de ce e supărat, respectivul spune:

"Doctorul mi-a spus că până la sfârşitul vieţii trebuie să iau zilnic câte o pilulă".

"Acesta nu e un motiv ca să fii trist", îl îmbărbătează prietenul. "Sunt mulţi care iau zilnic pilule."

"Da, dar doctorul nu mi-a dat decât cinci pilule", răspunde amărâtul.

Altă anecdotă medicală: într-un spital o bolnavă se plânge doctorului:

"Mi-e frică de spitale, o vecină a fost tratată de pneumonie şi în câteva zile a murit de malarie."

"Liniştiţi-vă", spune doctorul. "Acest spital este excelent, aici dacă cineva e tratat de pneumonie, moare de pneumonie!"

Ultima medicală: doctorul examinează o pacientă şi îi spune:

"Doamnă, sunteţi prea grasă."

Jignită, pacienta zice: "Aş dori o a doua opinie".

"Bine", zice doctorul, "sunteţi şi urâtă!"

La fel ca în decursul călătoriilor mele de acum doi ani, în mai toate locurile a trebuit să port discuţii interminabile cu gazdele, care îmi ofereau tot feluri de băuturi. Eu le-am explicat că, deşi sunt american şi în filmele americane toată lumea bea, eu nu beau decât apă. Este un obicei local ca în timpul vizitelor gazda şi oaspeţii să ciocnească una sau chiar o mulţime de pahare, toastând în sănătatea tuturora, a prietenilor şi a neamurilor, pentru prezent şi pentru viitor, iar când au terminat cu membri de familie încep să bea … în cinstea sfinţilor din calendar! Eu mă aflam într-o călătorie de lucru, cu scopul de a întâlni cât mai mulţi radioamatori din cât mai multe localităţi şi nu aveam nici timp, nici înclinaţie să beau în sănătatea gazdei şi a rudelor lui, şi nici pentru sfinţii dintr-un calendar bizantin. În unele zile a trebuit să vizitez şi să fotografiez în decurs de 4-5 ore 6-8 amatori. Dacă aş fi acceptat măcar un pahar din băutura favorită a fiecărei gazde la sfârşitul zilei ar fi putut să mă înscrie şi pe mine în acele calendare.

Cornel YO8BOI - o excepţie - a înţeles situaţia mea şi a insistat doar să mănânc, ceea ce am şi făcut cu spor.

PIATRA NEAMT

Piatra Neamţ este un oraş mic, dar cu multi radioamatori activi şi entuziaşti. Aici mi-am început vizitele la Micky YO8AEU, care utilizează un emiţător-receptor modern de fabrică, nişte echipamente auxiliare de fabricaţie proprie, precum şi un calculator. Fata lui Micky, Crenguţa YO8TYL trăieşte în Germania şi este măritată cu Fred DL5GCF. Următoarea vizită a fost la Costi, YO8BSE, care are un bogat sortiment de aparate, atât industriale cât şi construite de el şi foloseste şi un calculator, care uşurează mult munca la o staţie de radioamator. Cristina YO8RIZ, în vârsta de 20 de ani este fata lui Costi. Am văzut şi aparatele lui Cristi YO8RVA, unele de fabricaţie străină, altele făcute de el.


Micky YO8AEU


Costi YO8BSE


Cristi YO8RVA

Gicu YO8RDR este profesor de radiocomunicaţii la Clubul Copiilor, unde funcţioneaza staţia colectivă YO8KGZ. Aparatele staţiei personale sunt construite de el. Emiţătorul-receptor al lui Vasile YO8RCA are aspect industrial, dar a fost proiectat şi construit de el.


Gicu YO8RDR


Vasile YO8RCA

Narcis YO8RBY, fiul lui Costel YO8ACQ, are o staţie micută, dar modernă. Nicu YO8BGE şi-a construit singur staţia şi este foarte activ; am avut cu el o legătura în telefonie şi mi-a trimis prompt un QSL de confirmare.


Narcis YO8RBY


Nicu YO8BGE

Mihai YO8CLY şi-a construit singur toate aparatele, lucrează mult în emisie şi are cutii cu sute de cărţi de confirmare. Florin YO8ALO este şi el un constructor bun, care dispune şi de nişte instrumente de măsură industriale.


Mihai YO8CLY


Florin YO8ALO

Am avut ocazia sa vizitez şi staţia YO8KGP de la Radioclubul Judeţean unde Mihai YO8CLY este operator-şef. Clubul are un emiţător-receptor industrial şi radioamatorii locali, mai ales cei care nu au staţii personale, îl folosesc din plin. La staţie l-am găsit pe Iulian YO8BAE, Mihai YO8DOF, Adrian YO8AXN şi pe Radu YO8AXE, pe care l-am întâlnit înainte în faţa Muzeului de Ştiinte naturale, făcând legături cu un mic walkie-talkie.


Adrian YO8AXN si Radu YO8AXE la YO8KGP

Vasile YO3APG, secretarul general al Federaţiei Române de Radioamatorism este originar din Piatra Neamţ. Cred că e bine să menţionez acest lucru, cultul personalităţii fiind încă la modă în ţară. Trebuie să observ că nu este uşor să-i faci pe amatorii YO să zâmbească atunci când sunt fotografiaţi, chiar dacă altminteri sunt bine dispuşi, zâmbesc şi râd fericiţi. În momentul în care cineva vrea să-i fotografieze îşi schimbă brusc fizionomia şi afişează o postură solemnă. Ei sunt convinşi că ar arăta ca nişte neserioşi dacă ar zâmbi în poze. Pe de altă parte americanii, chiar dacă sunt necăjiţi, de îndată ce sunt fotografiaţi arborează un rânjet de la o ureche la alta. Sunt două abordări complet diferite. Când îi fotografiez pe radioamatorii din România fac prima poză aşa cum doresc ei, cu privirea aceea care parcă zice "pilonul cu antena mi-a cazut peste casă şi acum îmi ocupă toată sufrageria." Apoi le cer să zâmbească. Mai întotdeauna primesc un zâmbet rapid şi scurt care li se şterge de pe obraz mai înainte de a fi avut ocazia să fac poza. Atunci încerc să le dau câte o veste bună, de pildă "Aţi câştigat o călătorie pe jos în jurul lumii". Dacă nici asta nu îi binedispune atunci încerc cu "Cum v-ar plăcea un emiţător-receptor din Japonia?" La unii merge, la alţii nu. Unii aşteaptă până fac fotografia şi apoi izbucnesc în râs. Am experimentat cu diferite metode pentru a-i face să zâmbească, şi uneori reuşeam spunându-le: "Am auzit că soacra dumitale pleacă în Australia". De obicei vestea aceasta îi făcea fericiţi şi zâmbitori. Poate că nu le venea să creadă, dar ideea că măcar pentru o clipă ruda lor cea mai dragă se mută foarte departe şi va sta cu cangurii producea expresii perfecte de fotografiat.

Am auzit de doi prieteni care nu s-au văzut de mult. Unul zicea că nu a avut noroc în căsătorie.

"Prima mea soţie a murit din cauza unor ciuperci otrăvitoare. A doua soţie a decedat tot otrăvită de ciuperci, iar a treia a murit cu capul spart."

"Cum aşa?" a întrebat prietenul.

"N-a vrut să mănânce ciupercile!", a răspuns cel ghinionist în căsnicii.

Vorbind de ciuperci, un condamnat la moarte este întrebat ce doreşte să i se aducă la ultima masă.

"Doresc o supă de ciuperci, o salată de ciuperci şi un pateu cu ciuperci."

"De ce atâtea ciuperci?" se miră şeful închisorii.

"Totdeauna mi-am dorit să mănânc ciuperci, dar mi-a fost frică", răspunde condamnatul.

IAŞI

Câteva zile mai târziu, după ce am vizitat şi câteva localităţi din sudul tarii, am pornit cu Vasile YO3APG din nou spre nord, pentru a-i vizita pe radioamatorii din Iaşi, cel mai mare oraş din Moldova. La Radioclubul Judeţean o mulţime de radioamatori ne aşteptau cu masa pusă - şi parcă au ghicit ce îmi place mai mult - cu icre. La fel ca şi în alte locuri a trebuit să explic că eu nu consum băuturi alcoolice. Când au insistat le-am spus că sufăr de o boală ciudată: dacă beau cât de puţin alcool se produce spontan în mine o aversiune de nestăpânit faţă de emiţătoarele japoneze. M-au privit cu bănuială, apoi s-au uitat îngrijoraţi la transiverul lor, şi în seara respectivă nu am mai auzit deloc cuvântul "bea". Ca să fie şi mai siguri, au mutat toate sticlele într-un alt colţ al camerei.

Am început să fotografiez amatorii la staţia lor de club YO8KAE compusă dintr-un emiţător-receptor "Made in Japan" şi un amplificator mare de provenienţă militară. Prima dată l-am pozat pe şeful de club Costi YO8BAM. Am fotografiat-o şi pe frumoasa lui soţie Doina YO8RAM, apoi pe cei doi împreună. Au urmat, unul câte unul, Leon YO8RSL, Cristi YO8RHQ, George YO8AHH, Jean YO8CF, Adrian YO8SAL şi Nely YO8DAP, care prin anii 1974-77 pe când lucra în Algeria a operat ca 7X0NY.

Se pare că Vasile YO3APG nu manifesta reacţiile mele adverse la alcool, aşa că l-am lăsat la club să păzească sticlele şi, după discuţii aprinse despre itinerariu şi ordinea vizitelor am plecat cu Costi YO8BAM să-i vedem pe radioamatori la staţiile lor personale. L-am fotografiat pe Adam YO8BIG, pe care l-am întâlnit cu doi ani înainte la Năvodari, lângă Constanţa, unde participa la un concurs de radiocomunicaţii cu putere mica. Adam YO8BIG foloseşte un aparat construcţie de amator şi un calculator pentru RTTY. Am vizitat-o şi pe frumoasa doamnă Carmen YO8BXY, care este activă cu un emiţător-receptor ultramodern. În cursul diferitelor călătorii Carmen a operat staţiile BY1PK, 5B4OA şi F6OA.


Adam YO8BIG


Carmen YO8BXY

Apropo de doamne frumoase, am făcut nişte diapozitive înfăţişându-i pe radioamatorii din YO, pe care le proiectez din când în când în radiocluburile din New York. La toate aceste prezentări sunt întrebat:

"Toate femeile din România sunt atât de frumoase?"

"Poate nu chiar toate, dar eu le-am vizitat numai pe acelea!" răspund eu de obicei.

Am fost şi în casa lui Lucian YO8OK, care este foarte activ atât în telefonie cât şi în RTTY, folosind numai aparate de construcţie proprie. Am avut două legături prin radio cu Lucian, i-am trimis QSL-urile mele, dar nu le-am primit pe ale lui: deci din acest punct de vedere YO8OK nu este prea OK!


Lucian YO8OK

Chris YO8RES este specialist în electronică, a proiectat şi construit o staţie foarte bună. Chris foloseşte o antenă de sârma delta loop.


Chris YO8RES

Liviu YO8OU are numai aparate industriale şi un indicativ mare pe perete.


Liviu YO8OU

Mihai YO8SDM are o staţie frumoasă cu un emiţător-receptor de fabrică şi un calculator pentru packet radio. Dacian YO8RIM utilizează aparatură industrială şi un calculator pentru RTTY.


Mihai YO8SDM


Dacian YO8RIM

Este interesant de observat că din ce în ce mai mulţi amatori YO folosesc calculatoare pentru diverse operaţiuni, dar se pare că foarte puţini le utilizează pentru înregistrarea datelor QSO-urilor efectuate. Calculatorul conectat la un emiţător-receptor poate îndeplini aceste funcţii mult mai uşor, precis şi mai rapid decât operatorul. Toate informaţiile referitoare la un contact prin radio, făcut chiar cu ani înainte, cum ar fi data, ora, frecvenţa, numele şi localitatea corespondentului, toate controalele tehnice etc. se pot găsi într-o clipă doar prin apăsarea unor taste pe claviatură. În logurile scrise de mână aceste date sunt extrem de greu de găsit, mai ales dacă operatorul a făcut zeci de mii de legături. Regulamentul prevede însă completarea unui caiet de staţie scris si nealterabil, care să poată fi controlat de cei în drept; deci metoda înregistrării scrise este un obstacol în calea progresului tehnic.

Am auzit despre doi amatori care se lăudau cu activitatea lor. Unul din ei zicea:

"Eu am atât de multe QSL-uri că am putut tapeta cu ele pereţii camerei în care îmi ţin staţia."

"Şi eu am multe QSL-uri, dar soţia mea nu mă lasă să pun nimic pe pereţi; eu le ţin foarte ordonat într-o cutie de ghete", a zis al doilea amator. "Apoi, pot să pun şi pantofii peste ele în cutie!" a adăugat el cu mândrie.

Radioamatorii sunt în general oameni cinstiţi. Ca să ilustrez acest lucru relatez o altă istorioară. Un amator vroia să vândă un emiţător, iar un bun prieten de-al lui a vrut să-l cumpere. S-au tocmit un timp îndelungat, dar cumpărătorul oferea numai jumătate din valoarea echipamentului şi i-a spus vânzătorului: "Tu eşti prietenul meu şi îmi eşti foarte simpatic. De aceea doresc să cumpăr aparatul de la tine foarte ieftin." "Dacă eşti prieten cu mine şi îţi sunt simpatic de ce îmi oferi numai jumătate din valoare?" a întrebat vânzătorul. "Pentru că nu vreau să te simţi foarte rău atunci când nu-ţi voi achita datoria!", a răspuns prea-cinstitul prieten.

Dar să revin la Iaşi. Noaptea am dormit în casa lui Costi YO8BAM şi Doina YO8RAM. A doua zi dimineaţa devreme Doina mi-a pregătit nişte sandvişuri pentru drum, iar Costi m-a dus la staţia de autobuz, în drumul meu spre Republica Moldova.

CHIŞINĂU

Aş vrea să explic ce am făcut încă înainte de a porni spre România. Un prieten de-al meu, radioamator rus care trăieşte acum la New York, a fost de câteva ori în Republica Moldova şi cunoaşte mulţi operatori de acolo. Ştia că voi ajunge şi la Chişinău şi mi-a dat o mică listă cu nume, indicative, adrese, numere de telefon, şi a făcut următoarele observaţii (eu am schimbat numele pentru a-i proteja pe ... vinovaţi):

"Acesta e Vladimir; el nu bea mai mult ca înainte, dar nici mai puţin."

"Acesta e Ilici; el nu a băut prea mult, acum însă bea straşnic."

"Acesta e Iosif; în trecut a băut mult, acuma bea şi mai mult."

"Acesta e Visarion; a fost un beţiv notoriu, dar nu mai bea deloc, căci e mort.Nu-l căuta."

Aceste aprecieri au fost făcute de un rus care are noţiuni mult diferite de ale noastre în ceea ce priveşte băutura. După ce a terminat o sticlă de votcă a considerat că doar a gustat-o, deci mi-am putut imagina la ce puteam să mă aştept.

Am scris câteva scrisori unor amatori din Chişinău cu care am avut legături prin radio, explicându-le proiectul meu şi rugându-i să organizeze vizitele. Am primit răspunsuri şi totul mergea bine. De la Bucureşti am şi chemat la telefon trei amatori, ca să fiu mai sigur şi să le comunic timpul şi locul sosirii mele. Am pregătit şi pentru radioclubul lor un pachet cu cărţi şi reviste.

Să revin acum la călătorie. Autobuzul de Chişinău a ajuns la autogară cu câteva minute întârziere, era foarte murdar, iar geamurile păreau că sunt spălate numai de ploaie. Praful depus pe ele arăta că au avut un sezon secetos lung.

S-au vândut de două ori mai multe bilete decât erau locuri în autobuz. Bişnitarii cărau bagaje multe şi mari şi toţi vroiau să se urce cu ele. Erau multe ţipete, îmbrânceală şi luptă corp la corp. Vocea cea mai puternică a fost a şoferului, care a cerut ca pasagerii să-şi depună geamantanele mari în compartimentele de bagaje. Însă mulţi se făceau că nu aud şi au încercat să urce cu ele în autobuz. Am observat că bişniţarii mai experimentaţi i-au dat şoferului ceva bani împreună cu biletele de călătorie şi li s-a permis să-şi aducă marfa cu ei.

Eu aveam o sacoşă mică şi cu antrenamentul făcut pe metroul din New York am fost printre primii care au urcat. Locul meu era deja ocupat de bagajele unui afacerist, aşa că am luat locul unui alt afacerist şi i-am promis solemn că i-l voi ceda de îndată ce ajung la destinaţie. Până la urmă autobuzul s-a umplut până la refuz, erau mai mulţi călători în picioare decât pe scaune, şi a pornit cu vreo jumătate de oră întârziere.

Distanţa dintre Iaşi şi Chişinău este de circa 110 km. Drumul nu ar trebui să ţină mult, dar verificarea actelor şi mai ales controlul vamal a durat cam o oră şi jumătate pe fiecare parte a graniţei. Cetăţenii români nu au nevoie nici de pasaport şi deci nici de vize pentru a intra în Republica Moldova, dar trebuie să-şi prezinte buletinele de identitate. Eu călătoresc cu paşaport american şi a trebuit să obţin o viză turistică, care costă $30.00. Am obţinut viza la consulatul Moldovei din Bucureşti, dar se poate obţine şi la Consulatul din Washington, DC, sau chiar la graniţă.

Autobuzul a trecut graniţa la Sculeni. Când am ajuns la graniţă şoferul a făcut o colectă, fiecare călător a trebuit să plătească o sumă mică "pentru ecologie". Nu ştiu şi nici nu-mi pasă unde au ajuns banii, dar sunt convins că nu au înbunătăţit mediul înconjurator. Bănuiesc că erau pentru băutura cuiva; după câteva pahare mediul înconjurător pare câteodată înbunătăţit.

Cu două zile înaintea călătoriei mele punctul de trecere Sculeni fusese închis pentru câteva ore de autorităţile moldovene, dar nu cunosc cauza. S-ar putea că era un fel de protest contra unor dispoziţii ale guvernului. În ziua sosirii mele la Chişinău erau demonstraţii mari, organizate de studenţi, profesorii lor şi muncitori.

Am ajuns la Chişinău la amiază şi un grup de amatori locali mă aşteptau la autogară. M-au recunoscut după numele şi indicativul pe care le aveam înscrise pe şapcă.

Toţi au vrut să mă ducă la un restaurant, pentru a organiza vizitele, spuneau ei. Vrând să economisim timp am refuzat să merg la restaurant şi am insistat să începem treaba fără întârziere. Au acceptat cam dezamăgiţi şi m-au dus la Radioclubul central, unde se află staţia ER1KAA, fosta UO5KAA. Acolo de-a lungul unui întreg perete lat am văzut o mulţime de aparate de radio, toate primite de la armată.

Echipamentele de comunicaţii scoase din uz sunt donate radiocluburilor; unele ajung şi în posesia unor persoane particulare. Multe dintre aparate funcţionează, altele necesită reparaţii sau nu merg deloc, dar toate arată impresionant. La club l-am întâlnit pe Nicu ER1RO, operatorul-şef. Nicu este salariatul Radioclubului central, el răspunde de echipament, organizează cursurile de radio şi de telegrafie, participarea la diferite concursuri, vânătoarea de vulpi (goniometrie), etc. Am predat acolo pachetul cu un Handbook 1995, o pereche de Callbook-uri şi o grămadă de reviste pentru radioamatori. Amatorii le-au examinat cu mare interes. Le-am dat şi o serie de buletine publicate de Russian Speaking Radio Club International din New York, cadou din partea radioamatorului rus, cel care mi-a dat lista cu prietenii lui din Chişinău.


Nicu ER1RO la statia de club ER1KAA din Chisinau

Am fost primit oficial de Yuri ER1AP, preşedintele Asociaţiei Radioamatorilor din Republica Moldova. Într-un cadru festiv Yuri mi-a înmânat un fel de diplomă scrisă în ruseşte a cărei titlu era "Diplom Sovetskaia Moldavia", deci era rămasă de pe vremea când Republica Moldova făcea parte din Uniunea Sovietică. S-a întâmplat că această bucată de hârtie a devenit foarte folositoare la plecare, căci autorităţile moldovene erau deosebit de suspicioase cu privire la preocupările pe care le-am avut în ţara lor. În ziua respectivă la Chişinău au fost mari demonstraţii antiguvernamentale, care pe mine nu mă interesau deloc. Eram însă singurul care călătorea doar cu o sacoşă mică, cu un aparat de fotografiat şi nişte filme. Toţi ceilalţi pasageri aveau bagaje enorme, evident că o parte dintre ei erau bişnitari, ceilalţi contrabandişti, iar vameşii erau obişnuiţi cu ei. Aveam pe sacoşă o etichetă cu numele meu identificându-mă ca reporter pentru "The DX Magazine", ceea ce le-a întărit bănuielile. Neştiind ce fel de publicaţie este "The DX Magazine", ei erau convinşi că am venit să fac reportaje despre situaţia politică, de care nu erau prea mândri. Au examinat conştiincios fiecare obiect din sacoşa mea şi mă tot întrebau ce ştiu despre demonstraţiile din oraş. Şapca mea cu nume şi indicativ al cărui rost nu l-au înţeles n-a făcut decât să agraveze confuzia. Le-am spus că nu am văzut şi nu m-au interesat demonstraţiile de la ei, şi că am venit doar să-i întâlnesc pe prietenii mei radioamatori. În fine, au găsit acel "Diplom" de care am pomenit mai sus. L-au citit cu atenţie şi ca prin minune şi-au schimbat radical atitudinea; aproape că au luat poziţia de drepţi. Bucăţica aceea de hârtie ieşită din uz m-a scutit de posibile complicaţii.

Dar constat că am anticipat prea mult. La Chişinău am început să-i vizitez şi să-i fotografiez pe radioamatorii locali. Primul a fost Yuri ER1AP, care a realizat legături cu 321 de entităţi DXCC şi cu numeroase insule şi legăturile sale sunt confirmate cu QSL-uri. La fel ca mai toţi cei pe care i-am întâlnit mai târziu, Yuri are numai echipament construit de el. În Republica Modova nu prea există prăvălii cu materiale pentru radioamatori. Cum reuşesc ei totuşi să obţină piesele necesare construcţiilor lor? Mai ales prin demontarea aparatelor vechi donate de armată, care nu mai funcţionează. Ţinând cont şi de faptul că ei duc lipsă şi de literatură tehnică modernă, construcţiile lor constituie chiar adevărate performanţe.


Yuri ER1AP

La Yuri ER1AP a început vechea poveste: toţi au vrut să mă poftească la masă şi să ciocnească nişte păhărele, dar eu eram nerăbdător să continui cu munca. Gazda s-a ofensat că n-am vrut să beau cu ei. Mi s-a explicat că ei nu doar beau, ci se şi cinstesc, exprimându-şi astfel stima şi respectul reciproc. Este o chestiune de semantică, indiferent ce nume i-au dat consumului de băuturi alcoolice, mie mi s-a părut că în final tot la chercheleală se ajunge. Republica Moldova produce unele dintre cele mai bune vinuri din fosta Uniune Sovietică, iar moldovenii sunt foarte pricepuţi în această meserie. Dacă au o supraproducţie de struguri - şi ei se străduiesc s-o obţină în fiecare an - atunci n-au încotro decât să facă vin, iar vinul trebuie consumat, doar n-o să-l lase să se oţetească. Aşadar, vinul fiind din abundenţă, calea spre perpetuă cinstire este foarte scurtă.

Eu nu am scris toate acestea pentru ca cititorii articolului care sunt amatori de vinuri să-şi facă bagajele la repezeală şi să ia primul tren spre Chişinău. Am vrut doar să-i avertizez pe cei câţiva care preferă apa chioară cu privire la ce anume se pot aştepta.

Am auzit de un chefliu care a fost condamnat de tribunal să raporteze la poliţie ori de câte ori se îmbăta. Într-o zi s-a dus la poliţie beat mort şi i-a spus ofiţerului de serviciu:

"Am venit să raportez că ieri am fost beat."

"Dar eşti beat şi acum!", a zis poliţistul supărat.

"Da, dar asta o voi raporta mâine!", a răspuns beţivanul cel conştiincios.

Dar să revin la subiect. Am continuat vizitele, şi următorul a fost Mike, ER1AM. În casa în care locuieşte, dupa ce am urcat o mulţime de trepte, am străbătut nişte coridoare joase şi întunecate, ne-am căţărat pe o scară de fier şi, după ce am iesit printr-un fel de fereastră, am ajuns pe acoperişul clădirii. Acolo am putut admira o antenă mare cu trei elemente de tip quad, montată pe un pilon înalt. L-am rugat pe Mike ER1AM să se urce pe pilon, pentru ca pe fotografie să se vadă dimensiunea antenei în raport cu corpul omenesc. O mulţime de cabluri aeriene cu curent electric erau în apropiere şi ele ar fi putut fi periculoase la ridicarea pilonului sau la montarea antenei, dar se vede că totul a decurs fără probleme. Mike ER1AM şi-a construit singur aparatul de emisie-recepţie; era mai mare decât cele pe care le-am văzut la alţii, căci conţinea tuburi electronice în loc de tranzistori, dar funcţiona excelent.

Valery ER1DA foloseşte de asemenea aparate autoconstruite. El este vicepreşedintele Asociaţiei Radioamatorilor din Republica Moldova. În cursul anilor am avut câteva legături cu Valery şi amândoi ne-am folosit limba maternă. Nu voi mai reveni acum asupra numelui acestei limbi, îl cunoaştem cu toţii, toată lumea este de acord, în afara unor politicieni rusofili cu mentalităţi învechite. Am primit cărţile de confirmare de la Valery, nici nu e de mirare, căci el este responsabilul cu primirea şi expedierea lor pentru toţi radioamatorii moldoveni. Valery ER1DA a afirmat că QSL-urile trimise pe oricare altă cale decât prin biroul lor vor întârzia mult sau nu vor ajunge deloc. Cea mai sigură şi rapidă metodă pentru schimbul de QSL-uri este prin ER-QSL Bureau, P.O.Box 6637, Chişinău 277050, Republica Moldova.


Valery ER1DA

Ultima vizită a fost la tinerii Ion ER1DM si Lara ER1AAY, soţ şi soţie. Ei operează un emiţător-receptor de fabrică şi posedă o serie de instrumente de măsură industriale moderne. Ion ER1DM a fost cel care avea maşină, el ne-a plimbat pe la radioamatori. Nu prea mulţi moldoveni au maşini particulare.

Aş fi dorit să merg şi în alte oraşe ale Republicii Moldova, ca Bălţi sau Vulcăneşti, dar Valery ER1DA a telefonat câtorva amatori de acolo, fără să primească nici un răspuns. Disponibilitatea de luare a unei decizii nu este calitatea cea mai tare a cetăţenilor fostelor republici sovietice. De două-trei generaţii ei s-au obişnuit să asculte şi să execute comenzile oficialităţilor, ale guvernului şi ale partidului. Va mai dura până când oamenii obişnuiţi vor îndrăzni să exprime opinii personale şi chiar să le transpună în realitate. Demonstraţiile recente arată că tineretul a pornit pe acest drum. Însă eu nu am avut timp să aştept ca amatorii din Bălţi să decidă dacă sunt dispuşi sau nu să mă primească. M-am înteresat când pleacă primul tren spre Bucureşti şi l-am luat. Am fost deja în circa 90 de ţări DXCC (bagajele mele cred că au făcut deja DXCC-ul), dar aceasta a fost cea mai scurtă vizită dintre toate: am petrecut cam cinci ore în Chişinău şi cam zece ore în Republica Moldova.

Înainte de a termina acest capitol vreau să relatez un lucru ciudat pe care l-am auzit acolo de la diferite persoane. Ei lucrează în întreprinderi de stat şi în anul respectiv (era deja aprilie 1995) nu-şi primiseră încă salariile. Studenţii din universităţi nu şi-au primit bursele. Eu înţeleg că ţara are probleme economice şi financiare deosebit de grele, dar mi-e greu să înţeleg cum statul îi lasă pe oameni să lucreze fără să-i plăteascaă. Nici nu e de mirare că au acolo atâtea demonstraţii antiguvernamentale. L-am întrebat pe unul cum se trăieşte fără salariu. Mi-a spus că mulţi iau lucruri de la fabrică şi le vând.

"Adică vrei să spui că ei fură de la locul lor de muncă?", am întrebat uimit.

"Nu, ei nu fura", mi s-a răspuns. "Cineva fură numai dacă ia bunul altuia. Mulţi ani de zile conducătorii noştri ne-au spus că într-o societate socialistă fabricile şi fermele ne aparţin. Noi luăm numai din ce este al nostru."

Şi acesta este un fel de a întelege socialismul. Îmi aminteşte de cazul unui rus care a lucrat într-o fabrică a cărei denumire oficială, afişată cu litere de-o şhioapă pe mai toţi peretii era "Uzina pentru producţia pieselor de bicicletă". Omul a dorit să aibă şi el o bicicletă, dar nu-i ajungeau bani să-şi cumpere una. S-a apucat să ia zilnic câteva piese de la fabrică (doar era fabrica lui), şi să le ducă acasă. Ulterior s-a plâns că de câte ori a încercat să asambleze piesele de bicicletă a ieşit o ... mitralieră!

Pentru călătoria spre Bucureşti am luat bilet la vagonul de dormit, căci era un drum lung. Preţul biletelor de tren este foarte ieftin atunci când schimbi dolari în moneda locală, dar pentru cei care trăiesc acolo şi plătesc din veniturile lor biletele sunt destul de scumpe… mai ales dacă nu şi-au primit salariile la timp. Pe trenurile ex-sovietice sunt compartimente de dormit cu două şi cu patru paturi. Eu am luat un bilet la patru paturi, deoarece am vrut să am companie, dar şi pentru că era mai ieftin. Am călătorit cu un tânăr moldovean, student la o universitate din Bucureşti şi cu doi bisniţari, un bărbat şi o femeie, încărcaţi cu o mulţime de geamantane. Bărbaţii şi femeile sunt plasaţi în acelaşi compartiment, chiar dacă nici nu se cunosc. Cei de la calea ferată presupun că, cu putin noroc, după o noapte petrecută în acelaşi compartiment de dormit vor ajunge să se cunoască destul de bine. Bişnitarii şi-au ascuns o parte din marfă în toate colţurile compartimentului, dar atât vameşii moldoveni cât şi cei români au găsit aproape totul. După câteva minute de târguială bişniţarii au plătit ceva taxe vamale, care s-au adăugat la cheltuielile lor de afaceri. Presupun că la întoarcere, având marfă nouă, au mai plătit încă de două ori.

Trenul a intrat în România la Ungheni. Deoarece distanţa dintre şinele de cale ferată este mai mare în fosta Uniune Sovietică decât în restul Europei, fiecare vagon care trece graniţa trebuie ridicat şi tot ansamblul cu roţi şi axe trebuie schimbat. Acest proces durează cel puţin o oră şi jumătate. Am ajuns la Bucureşti cu întârziere, dar asta nu era un inconvenient pentru mine, căci oricum era prea devreme.

CONCLUZII

Nu voi putea compara viaţa în general în cele două Moldove; este o problemă foarte complexă, iar eu nu sunt pregătit pentru asta. Voi compara însă pe scurt activitatea de radioamator în aceste două locuri. Atât amatorii din Moldova românească cât şi fraţii lor din Republica Moldova sunt electronişti excelenţi. Românii au însă mai multe posibilităţi pentru educaţie tehnică şi specializare, pot consulta mai multă literatură tehnică, atât publicată local cât şi provenind din străinătate, şi au mai multe piese electronice la dispoziţie. Toate acestea le creează un mare avantaj.

Diferenţa cea mai importantă se vădeşte la echipamentele folosite. Mulţi români îşi construiesc singuri aparatele lor, dar unii dintre ei, având relaţii bune cu cei din Vest au obţinut emiţătoare-receptoare moderne fabricate in Japonia, Statele Unite şi Germania. Moldovenii pe de altă parte folosesc aproape exclusiv echipamente de construcţie proprie şi utilaj învechit primit de la armată.

Radioamatorii de pe ambele maluri ale Prutului au greutăţi financiare mari, ceea ce limitează multe activităţi, cea mai evidentă fiind expedierea QSL-urilor în străinătate. Dar şi în acest domeniu românii o duc mai bine. În ceea ce priveste interesul pentru această pasiune tehnico-sportivă, munca depusă şi entuziasmul radioamatorilor români şi moldoveni sunt la fel, aşa cum este şi normal între membrii aceleiaşi familii.

George Pataki WB2AQC

Articol aparut la 27-9-2006

11564

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (12)  

  • Postat de Agustin Preoteasa - YO7AQF la 2006-09-27 22:14:28 (ora Romaniei)
  • Felicitari,multe calatorii si la multi ani!Gusti.

  • Postat de George Pataki - WB2AQC la 2006-09-27 23:39:26 (ora Romaniei)
  • MULTUMESC Gusti. Asta este un material vechi dar amatorii vroiau sa-l vada. Foarte curand va apare aici si in cateva reviste recentul meu articol "Radioamatorii din Guatemala", am fost acolo in august. 73 & DX.

  • Postat de grumaz norocel - YO5ONG la 2006-09-30 23:58:30 (ora Romaniei)
  • simpatic tipul,are umor ,cu toate ca-s satul de "perfectionismul omului din exterior".Te mai asteptam, cu drag,yo5ong.

  • Postat de Szabo Francisc - YO2ARV la 2006-10-18 23:05:50 (ora Romaniei)
  • Desi tirziu interventia pentru YO5ONG Am fost in ANGLIA Acolo este o linie directoare pentru acea natie (ceace nu e perfect nu exista pentu noi) Acolo am vazut numai lucruri perfecte 73 si numai bine Feri YO2ARV

  • Postat de noro - YO5ONG la 2006-10-19 23:41:50 (ora Romaniei)
  • probabil ca nu au guyness ,schoci scotian sau jak danyels.......73 yo5ong

  • Postat de Paraschivescu Radu - YO8RAS la 2006-12-02 01:30:46 (ora Romaniei)
  • Iti multumecc pentru reportaj. Citindu-l mi-am si revazut prietenii cu care am copilarit si copilaresc inca.
    Din pacate aici la Bacau noi ne amintim (cei OLD-MANI...) de vremurile in care procurarea unui tranzistor era o problema .
    Procurarea unui pasaport era si mai grea.
    Am luptat pentru libertate cu cateva sarme , cu codul MORSE si cu HAM - SPIRIT.
    Noi eram NOROCOSI...
    ...Si tu esti ... ´TEMERAR¨ ...
    Scuza-mi amintirile !
    Te astept din nou la Bacau !
    FELICITARI pentru material !
    L-am citit cu drag .
    73 RADU

  • Postat de grumaz norocel - YO5ONG la 2006-12-20 00:13:32 (ora Romaniei)
  • draga radu,y8ras ce sa faci, pt.unii individul este vinovat de toata situatia dintr-o tara, pt.altii care au reusit sa plece(printr-o metoda sau alta)se cred mai americani decat nativii o iau ca buna situatia din tara gazda , saracii ca fata mare nu vad decat lucrurile bune totul este frumos, roz, si incep sa-si .... conationalii, prietenii smd pt. a se remarca cat sunt de capabili si grozavi din locul in care au emigrat.
    - tipic romanesc ,balcanic prin care poti impresiona , face cariera sau altceva...

  • Postat de titi - YO9BIT la 2010-02-14 09:04:15 (ora Romaniei)
  • INCINTAT ,SE SIMTE NEVOIA DE MAI MULTI SI DE MAI MULTE.AR TREBUII EXTINSE SI PE ALTE ZONE.CONTEAZA FOARTE MULT SI INFORMATIA VIZUALA ,

  • Postat de titi - YO9BIT la 2010-02-14 09:04:33 (ora Romaniei)
  • INCINTAT ,SE SIMTE NEVOIA DE MAI MULTI SI DE MAI MULTE.AR TREBUII EXTINSE SI PE ALTE ZONE.CONTEAZA FOARTE MULT SI INFORMATIA VIZUALA ,

  • Postat de titi - YO9BIT la 2010-02-14 09:04:58 (ora Romaniei)
  • INCINTAT ,SE SIMTE NEVOIA DE MAI MULTI SI DE MAI MULTE.AR TREBUII EXTINSE SI PE ALTE ZONE.CONTEAZA FOARTE MULT SI INFORMATIA VIZUALA ,

  • Postat de titi - YO9BIT la 2010-02-14 09:05:48 (ora Romaniei)
  • INCINTAT ,SE SIMTE NEVOIA DE MAI MULTI SI DE MAI MULTE.AR TREBUII EXTINSE SI PE ALTE ZONE.CONTEAZA FOARTE MULT SI INFORMATIA VIZUALA ,

  • Postat de PIRVU CONSTANTIN - YO9BIT la 2010-02-14 09:06:42 (ora Romaniei)
  • INCINTAT ,SE SIMTE NEVOIA DE MAI MULTI SI DE MAI MULTE.AR TREBUII EXTINSE SI PE ALTE ZONE.CONTEAZA FOARTE MULT SI INFORMATIA VIZUALA ,

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "RADIOAMATORII DIN CELE DOUĂ MOLDOVE"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact