hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

RADIOAMATORII DIN ALASKA

George Pataki WB2AQC

Am scris acest articol acum cativa ani, versiunea engleza a fost publicata intr-o forma putin diferita in The DX Magazine; din pacate nu mai am ilustratiile respective.

Cateodata am un impuls straniu de a pleca de acasa; asta a inceput la varsta de 3 ani cand am dezlegat cainele nostru Ursu, ne-am strecurat printr-o gaura de sub gard si amandoi am plecat sa vedem lumea. Tatal meu cand a venit de la serviciu, mai mult de grija cainelui a pornit sa ne caute, ne-a gasit in afara de oras, a luat zgarda cainelui si s-a intors acasa. Ce era sa fac in lume fara un caine asa ca m-am intors si eu.

De-a lungul anilor am mai avut numeroase tentative de a lasa casa parinteasca, toate au esuat in afara de una cand am parasit tara de-a-binelea, fara caine dar cu o nevasta in carca. In noua mea viata, plecatul din casa a devenit o obsesie si am inceput sa vizitez radioamatorii din diferite tari. Am intalnit amatori in Europa de Est si de Vest; in tarile Scandinaviei si a Balcanilor; in Africa de Nord si cea Centrala; in America de Sud si cea Centrala; in Canada si in Mexic; in zona insulelor din Marea Caraibilor, in Orientul Indepartat, in Israel si in Bermuda.

Am mers si intr-o DXexpeditie in 11 tari in Africa Centrala unde am operat si am intalnit radioamatori. Mereu am incercat sa descriu aceste calatorii si vizite.

Intr-una din calatorii am vrut sa vad o parte din Statele Unite, era vara si foarte cald in New York City, am decis sa vad Alaska. As fi putut sa vad statul New Jersey dar cine ar fi interesat sa afla cum arata New Jersey? Am crezut ca Alaska ar fi foarte diferit de restul celor 49 de state americane si va fi mult mai racoros dar, of doamne, cat am gresit caci era tare cald si in Alaska.

PREGATIREA CALATORIEI

Am imprumutat de la biblioteca publica vreo zece carti si brosuri despre Alaska si le-am citit pe toate. Am facut o tentativa de itinerariu sa vizitez o serie de orase la care era mai usor sa ajung. Cateva locuri interesante in partea vestica a statului si deasupra cercului polar nu au fost incluse pentru ca erau prea departe si conform Call book-ului erau acolo foarte putini radioamatori.

Insulele Aleutiene mi-au fascinat imaginatia deoarece am citit undeva ca acolo "este o femeie goala in spatele fiecarui copac". Am crezut ca asta poate fi o exagerare, dar ar fi interesant sa o verific, natural numai din punct de vedere stiintific. Eram gata sa cumpar film in plus si sa includ aceste insule fantastice in ititnerariul meu cand am mai citit in detalii ca "in insulele Aleutiene nu cresc copaci ci numai tufisuri". Nu credeam ca ar fi lucruri interesante in dosul tufiselor. Afara de asta, este un feribot care viziteaza aceste insule odata pe luna si daca cineva ar cobora acolo ar trebui sa stepte o luna intreaga pana la sosirea urmatorului vas. Ce as putea face acolo o luna intreaga daca nu sunt copaci?

Prietenul meu Mike N2LMM mi-a pregatit o lista cu radioamatori in orasele mari din Alaska, luand datele din Call book. La biblioteca publica am gasit cartea de telefon pentru Alaska si am copiat o multime de numere. Am trimis vreo 20 de scrisori unor radioamatori si unor radiocluburi in orasele pe care vroiam sa vizitez, cerand informatii cum sa gasesc amatorii, unde gasesc hoteluri ieftine, etc. Am inclus plicuri auto adresate si timbrate cu fiecare scrisoare dar numai 3 hami au raspuns. Chiar si un oficial ales reprezentand ARRL-ul a ignorat intrebarile mele.

Cand am spus unui prieten de a acest lucru el m-a intrebat:

"Ai auzit vreo data de ospitalitatea sudica?"

"Da, de multe ori" am raspuns.

"Dar de ospitalitatea nordica ai auzit?" m-a intrebat din nou.

"Nu, nu am auzit niciodata" am admis eu.

"Aici este explicatia" a fost concluzia lui.

In timpul acestei calatorii mi-am reamintit des aceasta convorbire dar mi s-a parut ca trebuie sa fie o alta cauza caci majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit nici nu erau nascuti in Alaska, au venit acolo din alte state sudice.

Am cumparat haine calduroase speciale, doar mergeam in Alaska, le-am carat cu mine 29 de zile fara fi le fi imbracat macar odata; asta a fost in august 1994 si a fost tare cald acolo. Am luat cu mine un HT pe 2 metri si l-am folosit in fiecare oras sa gasesc radioamatori locali. Am carat 2 aparate fotografice, blitzuri si 20 de roluri de filme. Ar fi fost util sa iau si lentile cu unghiul larg caci multe statii de radioamatori erau cam inghesuite in spatii mici, dar nu l-am luat.

Ziua 1

Am luat un zbor de seara de la aeroportul La Guardia din orasul New York, am schimbat avionul in Detroit si am ajuns in Seattle in statul Washington la miezul noptii. Pe portiunea de zbor New York - Seattle am folosit un bilet gratis primit ca un bonus pentru calatorii lungi anterioare cu aceasi linie aeriana care insa a fost valabil numai pentru cele 48 de state continentale. Pentru restul calatoriilor facute cu avioane, feriboturi, autobuze, etc. am platit singur.

La plecarea de la aeroportul New York un functionar neexperimentat nu a stiut cum sa indrume bagajele mele de la o linie aeriana la alta asa ca in Seattle a trebuit sa le scot si sa le car desi erau grele, prin acel terminal enorm de mare, la Alaska Airline si sa le predau din nou. Caruciorul vechi de bagaje cu rotile clatinandu-se nu mi-a fost de mare ajutor. Mi s-a dat un numar de poarta de plecare, am asteptat acolo mult timp dar am vazut putini calatori. M-am interesat si mi s-a spus ca au schimbat poarta. Am carat din nou bagajul de mana, destul de voluminoase si grele, incarcate cu aparate de fotografiat si accesoriile lor, un radio portabil pe 2 metri, o baterie Quantum, un sac de dormit, etc. la cealalta poarta destul de departe.

Am preferat sa car cu mine obiectele esentiale caci daca le dadeam la avion ma gandeam ca eu probabil ajung in Alaska, dar obiectele necesare ar putea sa ajunga in Alabama sau in Arkansas.

In avion un pasager m-a intrebat de ce nu calatoresc cu sotia. In trecut asa am facut. Cand eram tanar mereu am voiajat cu ea. Acum la batranete calatoresc singur. Cred ca ar fi trebuit sa fac invers.

Ziua 2

Dimineata am ajuns la Anchorage. In sectorul Anchorage care este mult mai larg decat orasul insusi, traieste jumatatea din populatia intregii Alaska care este de cca jumatate de milion. Conducerea statului a inclus mari teritorii din jurul orasului in administratia orasului. De ce? Ca locuitorii sa plateasca taxele urbane mai mari decat cele rurale. Smecherie nordica.

Tot timpul calatoriei am purtat un ecuson pe jacheta si o sapca cu numele si indicativul meu. Cum am coborat din avion si am intrat in sala de sosire am zarit cu multa usurare un barbat avand pe sapca lui NL7DK. Era Harvey trimis sa ma intampine de Bill KL7ITI, unul din cei 3 radioamatori care mi-au raspuns la scrisorile mele.

Ca primul pas Harvey NL7DK m-a dus la un hotel de tineret dar unde se acceptau calatori de orice varsta. Aici m-am inregistrat si am lasat bagajele. Acest hotel care mi-a fost adapostul meu tot timpul cat am stat la Anchorage este situat foarte convenabil in centrul turistic al orasului, a costat 15,00 dolari pe noapte pentru un pat, cateodata suprapus, cu alti 6-10 barbati. In timpul verii, perioada aglomerata, o camera intr-un hotel modest este de $60-70 pe noapte, chiar si mai mult.

Dupa ce mi-am asigurat un adapost si am fost sigur ca nu va trebui sa-mi cladesc un iglu, ne-am dus acasa la Harvey NL7DK sa vad si sa-i fotografiez statia. Harvey este un cartograf in pensie, a fost licentiat in 1984. Este membru in Anchorage Amateur Radio Club, KL7AA, si redactorul buletinului de informatii a radioclubului. Membrii acestui club se intalnesc in prima vineri a lunii la ora 7:00 PM, la Alaska Pacific University.

Urmatoarea vizita a fost la Bill KL7ITI, responsabilul repetorului deschis KL7AA, operand pe 146,76 MHz. In Anchorage sunt cateva repetoare, de exemplu KL7ION lucrand pe 147,30+; altele necesita tonuri pentru deschidere. Bill KL7ITI, un inginer constructor, a venit in Alaska in 1971 din Pittsburgh, PA, unde a primit prima autorizatie in 1963. El participa la activitatile clubului, participa in comunicatiile de suport al unor evenimente publice ca "Fur Rendezvous Sled Race" si actiunea de caritate "Walk for Hope". Fata lui, Carol, este KL7IZF dar nu este activa.

Urmatoarea vizita a fost la Gil WL7EC, originar din Alabama, el este seful unui grup civil lucrand pentru armata. El a venit in Alaska in 1978, locueste intr-o casa mobila si face legaturi prin sateliti.

A urmat vizita la John W4IGM/KL7. El a venit in Alaska in 1962 din Tennessee; este inginer angajat la armata. John opereaza pe toate benzile si este des pe packet de 2 metri.

A cincea vizita in prima mea zi in Anchorage a fost la John KL7GNP, QSL managerul pentru Alaska. John este in pensie, a lucrat in metalurgie, apoi ca electrician si electronist. El a primit autorizatia de Novice in 1969 si dupa un singur an a avut deja Extra. Am gasit la el pe Bob VE3CTT din Ontario, Canada; ei s-au intalnit intamplator in Yukon, intr-un loc de parcare cand Bob a vazut indicativul lui John afisat proeminent pe camioneta lui.

Mai tarziu de la hotelul unde am stat am facut cateva legaturi pe 147,57 simplex si Del KL7HF, unul din radioamatorii pe care i-am contactat a venit sa-mi faca o vizita.

Ziua 3

Am luat renumitul Denali Express care pentru $125,00, dupa o calatorie de 12 ore, trecand pe langa Mt. McKinley, cel mai inalt munte din America de Nord, am ajuns la Fairbanks, cel de al 2-lea oras ca marime din Alaska. Trenul se numeste Denali Express caci se opreste la Parcul National Denali, dar nu prea am inteles de ce se este numit Express cand face 12 ore sa parcurga 655 km. Fiecare vagon are un ghid si cand acesta a mentionat ca se pot vedea din tren ursi si elani, toti turistii Germani si Japonezi au stat cate 10 ore lipiti de ferestre cu aparatele lor de fotografiat si de filmat, pierzand chiar si pranzul si cina, dar nu au vazut nici macar o broasca. Eu m-am distrat vazandu-i fugind de la o parte a trenului la alta, imbulzindu-se reciproc, atunci cand aratand spre orizont am strigat: "Acolo, uite acolo!".

Un turist gras din Hamburg supraexaltat mereu intreba: "Aber wo ist der grosse Grizzly?" I-am spus sa fotografieze tot ce vede si l-am asigurat ca acasa va gasi multe poze cu "grosse Grizzly". El al irosit 10 role de film si cu siguranta eu nu as mai vrea sa-l intalnesc.

Inainte de a pleca din Anchorage, asteptand trenul la gara, am facut cateva legaturi pe 147,30+. Am vorbit cu Jim KB4SSO/KL7 din Florida care tocmai plecase din Fort Richardson si era pe drum spre aeroport; cu Tony KL7AF/m care zicea ca isi aminteste (cred ca avea logul pe calculator) ca noi am mai avut o legatura acum 20 de ani; cu Sharon KL7VL/m mergand la servici in Anchorage; cu Dana WA6KNL/m la fel in drum spre birou si cu Dan KL7Y/m, un foarte cunoscut participant la concursuri cu care am avut o legatura si din New York si am si primit QSLul sau.

Din tren, cu tot ecranajul carcasei metalice, am putut vorbi cu Roger NL7RY/m; Ken WB7SFO/KL7/m si cu Bill KL7ITI pe care l-am vizitat anterior. Apoi in timp de vreo 10 ore nimeni nu a mai raspuns la chemarile mele.

O ora inainte de a ajunge la Fairbanks i-am contactat pe John NL7HW si Joe WL7BR pe repetorul deschis 146,88-. Joe a fost serviabil si a telefonat lui Bob KL7AM care stia ca sosesc. El m-a asteptat la gara fugind inainte si inapoi de-a lungul trenului care sosise, fluturand QSLul sau. Bob KL7AM, de origine japonez, un cercetator in pensie, inpreuna cu sotia Luisa WL7BNX, a organizat reteaua Worldwide World Peace Net. El a inceput sa experimenteze in 1916 cu emitatoare cu scantei si a fost autorizat in 1925. Am stat la ei peste noapte caci era deja prea tarziu sa caut un hotel.

Ziua 4

Dimineata Bob KL7AM m-a dus in jurul casei aratandu-mi antenele si cainii sai, cred ca era sapte. Nu imi amintesc numele lor dar imi aduc aminte ca am trecut printr-o curte plina cu murdariile lor. Mai tarziu Chuck K7JUT/KL7 a venit sa ma ia si ne-am dus sa vedem statia lui. Chuck, un sergent major in rezerva a fost licentiat in 1938 in Mississippi si a primit autorizatia in Alaska, la Fort Greely, in 1955. L-am intrebat pe Chuck daca stia care este diferenta dintre un civil si un militar. Chuck a zis ca nu stie. "Un civil se poate militariza - i-am spus - dar un militar nu se poate ... civiliza". Chuck nu a gasit obrservatia prea amuzanta. El este activ in retele de trafic si depune munca in servicii publice ca facand legaturi prin radio si telefon (phone patches); a realizat comunicatii utile cu Art KL7RL, membru a unei expeditii stiintifice la Polul Nord si a efectuat comunicatii radio pentru Yukon Quest Sled Dog Race.

Chuck m-a dus la North Pole sa vad Eric KL7AJ, presedintele radioclubului local. Sa evit neintelegeri trebuie sa mentionez ca orasul North Pole este cam la vreo 16 km Sud-Est de Fairbanks si cca 160 km de cercul Cercul Polar, deci foarte departe de Polul Nord adevarat. Am aflat ca de fapt sunt 3 "Poluri Nord": Polul Nord geografic; Polul Nord magnetic si orasul North Pole. de ce era nevoie si de al 3-le North Pole? Eu pot doar sa ghicesc ca Santa Claus si Mrs. Claus nu au agreat clima aspra a polurilor adevarate si si-au mutat rezidenta intr-o zona mai agreabila. In fiecare an, in preajma Craciunului, oficiul postal din orasul North Pole primeste zeci de mii de scrisori de la copii care vor sa aminteasca lui Santa Claus ca au fost foarte buni si ii trimit o lista de lucruri pe care ar dori sa primeasca ca recompensa.

Eric KL7AJ este un misionar si inginerul unei statii de radio religioasa. El a fost licentiat in 1972 in California si a primit autorizatia in Alaska in 1977. David, baiatul lui de 16 ani, este WL7NK.

Tot in North Pole am vizitat pe Joel WL7AI, un tehnician electronist specializat in instalarea si mentinerea instalatiilor pentru receptia posturilor de televiziune prin sateliti. Joel m-a dus la casa lui Ed KL7XD si a fiului sau Bill KL7TC. Ei au venit din statul Washington. Ed KL7XD, licentiat in 1982, lucreaza mult DX. Bill KL7TC, la fel un avid DX-man au primit autorizatia de Novice in 1984 si dupa un an a fost deja un Extra. Aici era o familie de radioamatori, pe langa Ed si Bill, mai este Sandy WL7PQ, mama lui Bill; Mike KL7YY, fratele lui Bill si sora lui Danielle WL7QW.

Joel WL7AI m-a dus la Chena Hot Springs, cam 48 de km Nord-Est de Fairbanks, sa vad instalatiile lui Rich KL7RA. El sta pe un domeniu larg de 20 de "acri", nu stiu equivalentul in km patrati, dar este mare. Rich zice ca este un radioastronom, in realitate cred ca este mai mult decat atat. El a fost autorizat in 1960 in Nebraska si a primit indicativ de Alaska in 1971. Ferma lui de piloni pentru antene arata ca cele de la Voice of America emitand simultand pe diferite frecvente. Vorba "trebuie sa vezi ca sa crezi" nu se mai aplica aici pentru ca eu am vazut dar totusi nu am crezut. Sapte piloni foarte inalti, unele in jur de 65-70 de metri, fiecare pentru o alta banda, avand antene Yagi suprapuse si conectate. Statiunea este intr-o mica cladire separata de cea principala si este este amenajata cu mai multe pozitii si aparate pentru concursuri multi-multi. Peretii sunt plini de plachete castigate la diferite competitii internationale.

Fotografierea impreuna a tuturor pilonilor cu antenele lor a fost imposibila caci erau la distante mari una de alta si erau in mijlocul unei paduri dense. Pe cand eu umblam prin tufisuri inalte si dese, incercand sa gasesc vreo deschidere acceptabila spre piloni, Rich ma urmarea continuu stropindu-ma cu o solutie insecticida. Cu toate acestea, am fost acoperit cu sute de tantari enorm de mari. Unele guri rele chiar afirma ca tantarul este pasarea de stat din Alaska.

Dupa masa am pierdut cateva ore la Tanana Valley Fair, un fel de targ mare (in Alaska totul este supradimensionat!) dar am gasit mai multa distractie la targurile si talciocurile de radioamator din New York decat acolo. John KL7ELR de la una din standurile de propaganda politice mi-a recunoscut indicativul si a inceput sa-mi desfasoare multiplele virtuti a unui politician local care ravnea la pozitia de guvernator. I-am spus lui John ca eu nefiind din Alaska nu votez aici si de altfel sunt nelinistit caci un George Pataki candida pentru postul de guvernator al statului New York si daca va fi ales, din confuzie multa lume va veni la mine sa le sarut bebelusii (obicei american) si sa le dau posturi grase in administratia locala (obicei general).

Am stat o noapte fiebinte intr-un hotel de tineret, fierbinte in intelesul climei (desi eram in Alaska) si nu a pasiunilor caci aici dormitoarele erau separate.

Ziua 5

Dimineata, pe cand asteptam un taxi sa ma duca la aeroport, am facut o legatura pe 2 metri cu Wayne KL7HHO care era tocmai in Tok la o distanta de 240 km. Cum putea sa se intample asa ceva? Intre Tok si Fairbanks erau 3 sau 4 repetoare interconectate si mesajele mergeau de la unul la altul.

Zborul la Anchorage a tinut mai putin decat o ora si a costat $55,00, deci este mult mai ieftin si mai rapid decat trenul. Eu nu mi-am pregatit lectia de casa si luand trenul la Fairbanks am pierdut o zi intreaga si un pumn de dolari. Recunosc insa ca calatoria cu Denali Express este mult mai sigura si mai pitoreasca decat cu un avion care parea ca este o ramasita din primul razboi mondial.

Ajuns inapoi la hotelul din Anchorage am inceput sa caut radioamatori folosind HT-ul. Primul contactat a fost Chuck KL7PJ, un DX-er licenciat in 1948 si sotia lui Marge KL7YG, cu autorizatie din 1949. Chuck a fost unul din operatori in expeditia din 1983 la insula Pribilof.

Am vizitat apoi pe Jim KL7CC care are o companie de consultanta pentru calculatoare. El a fost autorizat in 1958 in California, iar in 1970 a venit in Alaska si a primit un indicativ mai "exotic" KL7CC. Jim facea legaturi prin satelit folosind Oscar 13 cu 432 MHz "uplink" si 146 MHz "downlink". Jim iubeste pisicile si are 11 din ele. Presupun ca nu are soareci in casa. El experimenteaza cu antene si ii place sa faca constructii. Este un "elmer" pentru noi venitii la radioamatorism. In atelierul lui l-am intalnit pe Len WL7IM, licentiat in 1993 si specialist in telegrafie.

Am calatorit prin multe locuri ale Statelor Unite dar niciunde nu am vazut atat de multe RV-uri (masini de recreatie) ca in Alaska. Pare ca unul este parcat in fata fiecarei case. Nu este nici lipsa de barci si avioane. Distantele dintre localitatile din Alaska sunt mari si este nevoie de multe si felurite mijloace de transport dar mi se pare ca alaskanilor le place sa mearga mai mult oriunde decat sa stea acasa.

Ziua 6

De la hotel am facut cateva QSOuri pe 147,30+; am vorbit cu Dave KL7M/m, un conducator de taxi care face radioamatism in timpul serviciului, un lucru practicat des si in alte locuri, nu vi se pare familiar? Am vorbit si cu Norm WL7BER un ghid profesionist pentru pescuit si cu Hap KL7UPS care conduce un resort pe niste dealuri langa Palmer, cam 50 de km de Anchorage. Cea mai utila legatura a fost cu Rick KL7YF, tehnician electronist, care m-a pus in legatura cu sotia lui Lil NL7DL, nascuta in Norvegia si autorizata in 1984. Lil este invatatoare si vicepresidente la Polar Amateur Radio Club care intretine repetorul lucrand pe 147,30+. Lil a facut cateva telefoane si a aranjat cateva vizite la YLuri.

Prima pe care am vazut a fost Arlene KL7HO, o invatatoare in pensie, si sotul ei Harley KL7IZZ, un dulgher pensionat. Ca serviciu de interes public Arlene si Harley au suportat radiocomunicatiile la faimosul Iditarod Trail Sled Dog Race. Ei au initiat participarea radioclubului la "adoptarea" unei portiuni de drum public si sa o tina curat.

Proxima vizita a fost la Lynne KL7IO in Eagle River, o zona rezidentiala la vreo 18 km nord-est de Anchorage. Lynne este presedinte la Polar Amateur Radio Club KL7ION, un club de YL-uri. Ea lucreaza mai ales in telegrafie si mentine contact cu tatal ei Conrad KL7JKE si mama ei Lucy KL7LH, care traiesc acum in statul Montana.

Lil m-a dus si la Hannelore NL7EA, tot in Eagle River. Hannelore este din Germania si a fost autorizata in 1984. Sotul ei Mark KL7TQ este pilot si ei zboara des cu propriul lor avion la cabana lor situata cam 150 de km nord-vest de Anchorage. Acolo folosesc un aparat alimentat cu baterii care sunt incarcate cu un generator sau cu energie solara. Hannelore participa si ea la suportul radio comunicatiilor pentru Itidarod Trail Sled Dog Race care se desfasoara in martie pe un traseu de peste 1600 de km, de la Anchorage la Nome, precum si la Walk for Hope, un proiect pentru obtinere de fonduri caritabile.

Ca o curiozitate mentionez ca am vazut tricouri pe care scria: "Alaska, unde barbatii sunt barbati, dar femeile castiga la Itidarod". Intr-adevar, ani in sir aceasta cursa foarte grea a fost castigata de femei.

Ne-am intors la Anchorage sa vizitam pe Jana NL7WV, o eleva de liceu de 16 ani. Ea a fost autorizata in 1990. Jana mentine legatura prin radio cu tatal ei Fred KL7VC si cu mama ei Joan WL7IB cand acestia opereaza mobil. Ea participa la exercitii de comunicatii de urgenta ARES si la alte servicii publice prestand radiocomunicatii.

Inapoi la hotel am vorbit pe 147,57 simplex cu Jim KL7CC; aceasta frecventa este des folosita pentru a raporta DXuri, deschideri in propagare, etc. Este un fel de DX cluster mai saracacios.

Ziua 7

Am decis sa vizitez cateva orase din sudul statului si am luat un autobuz Gray Line pana in Seward, pe malul golfului Alaska. Puteam sa iau si un tren dar am invatat lectia din drumul spre Fairbanks. Este stiut ca unul poate lua un tren in Alaska dar nu si la Alaska. Intr-adevar acest stat imens de mare are numai doua linii feroviare, una care merge nord de la Anchorage to Fairbanks si este mai ales turistica si alta care este spre sud la Whittier si Seward. Al 3-a tren are un traseu scurt, este mai mult turistic, leaga Skagway cu Whitepass de unde se iau autobuze pana la Whitehorse in Canada.

Asteptand autobuzul am vorbit cu cu Pete NL7YM/m care era in drum spre serviciu. Nu am avut o lista pentru radioamatori din Seward. Am chemat pe 146,52, frecventa nationala simplex, am ascultat pe banda de la 144 la 148 MHz dar nu am auzit nimic. M-am dus la o pravalie Radio Shack, la politie, la statiunea Ranger, care este jandarmeria, am intrebat lumea pe strada daca stiu de vreun radioamator. Majoritatea nici nu stiau despre ce vorbesc. Pana la urma un politist in port mi-a spus ca este om numit Brent, angajat la Kenai Fjords Tours, care "se juca cu radiouri". La biroul societatii mi s-a spus ca au intr-adevar un angajat numit Brent dar este pe un vapor de excursie si se va intoarce mai spre seara. La ora 6:30 PM cand vaporasul plin de turisti galagiosi se intorcea la debarcader, am fost acolo sa il intampin cu entusiasm si l-am gasit pe Brent KL7FLO.

Brent a primit licenta de incepator in 1958 si de inaintat in 1964. El a operat in 1969 din lantul insulelor Aleute si din peninsula Kenai prin 1970-71, dar nu a mai fost activ in ultimii ani. Ne-am dus la casa lui, am sters praful de un deget depe aparatele lui si l-am fotografiat. El a promis ca acum ca se vad butoanele acordurilor se va reactiva (?).

Daca este un singur radioamator viu intr-un oras eu il voi gasi si il voi fotografia. Daca insa ultimul a decedat, tot il voi gasi dar nu ii voi face nici o poza. Am si eu standardele mele si daca unul sau una vrea sa fie in poze atunci va trebui sa stie sa zambeasca.

Seara am luat un feribot numit Tustumena si dupa un voiaj de 13 ore si jumatate am ajuns in Kodiak. Pe vapor mi-am rearanjat mobila din dormitorul meu, cu alte cuvinte cautam un loc prielnic pentru sacul de dormit mai departe de aglomeratia de pe puntea superioara deschisa unde calatorii tot treceau peste mine si chiar ma calcau din cand in cand. Un marinar urias, vazand sapca cu indicativul meu, a venit si s-a prezentat cu un zambet mare zicand: "Salut, sunt Billy WA6NON". Billy acum este numit afro-american; acum ani de zile se numea negru. Am avut o lunga coversatie despre radioamatorism si am continuat-o in dimineata urmatoare. Apoi m-am dus in restaurant sa iau un mic dejun. Cand am vrut sa platesc chelnerului el mi-a spus: "Billy a aranjat-o". Daca stiam asta de dinainte, mancam mai mult. Billy KA6NON, ori unde esti acum, iti datorez una!

Am mai avut inca 5 voiaje cu diferite feriboturi, am purtat sapca cu indicativul meu in mod ostentativ, dar nimeni nu a mi-a mai oferit vreun mic dejun.

Ziua 8

De pe feribot, apropiindu-ne de Kodiak, pe repetorul deschis 146,88-, am vorbit cu Clem WL7SC si cu Andy KL7HIX. Kodiak este domeniul ursilor bruni, unele ajung la o greutate de 750 de kg. Personal am preferat sa intalnesc radioamatori mult mai usori si probabil mai prietenosi. In Kodiak hotelurile sunt foarte scumpe. Din fericire pe debarcaderul feribotului era un om mititel, zicea ca s-a nascut in Yemen, care oferea acomodare pentru $20,00 pe noapte in conditii de hotel foarte modest. Eram nerabdator sa incep sa caut radioamatori, nu am vrut sa pierd nici timp, nici bani, asa cam am plecat cu el. A mai agatat un barbat si o femeie, nici unul din noi nu stiam ce ne asteapta. Antreprenorul cel maruntel a avut o casa mobila prapadita care nu a mai fost mobila de decenii si era in afara orasului. Omuletul a construit niste spatii mici de dormit, fiecare avand doar un fel de matrata si zilnic astepta feriboturile sa agate musafiri cu plata.

Billy KA6NON depe Tustumena mi-a spus ca seful pompierilor este radioamator, deci primul drum facut a fost la statiunea de pompieri. Seful Mike KL7JBV avea ziua libera dar l-au chemat la telefon, am vorbit cu el si a venit imediat. Mike mi-a aratat o masina mare pentru radiocomunicatii, inzestrat de radioamatorii locali cu felurite aparate si antene; masina se folosea si la exercitii de urgenta. Mike KL7JBV m-a dus la casa lui unde am vazut instalatia si antena lui. El a fost autorizat in 1975 si participa si la comunicatii de siguranta.

Mike m-a dus la Chuck WL7EM care este in pensie, el a lucrat la o uzina electrica, a fost si cautator de aur, a muncit pe vase de pescuit, a fost un timp si dulgher. El s-a nascut in statul Washington si a primit prima sa autorizatie in 1975. Ca mai toti radioamatori din Alaska, participa la comunicatii de urgenta; chiar pe cand eram acolo si m-a pregateam sa-l fotografiez, Chuck a primit un telefon de la un radioamator care a gasit pe drum o femeie cu o automobil caruia i s-a rupt o axa. Imediat a inaintat informatia la un atelier de reparatii si in cateva minute o masina de serviciu era pe drum.

Chuck WL7EM m-a dus la Henry KL7ALJ care a primit prima licenta in Oklahoma, in 1950, iar indicativul de Alaska a obtinut-o in 1950. Henry este in pensie, a fost inginer electrician si ofiter naval. Yagi-ul sau este instalat pe varful unui pilon de telefoane, inalt de 45 metri. El este activ pe SSTV si inregistreaza pe calculator imaginile primite si trimise. In perioada cutremurului cel mare din 1964, Henry a primit si transmis sute de mesaje de urgenta.

Urmatorul radioamator vizitat a fost Clem WL7SC, cel pe care l-am contactat de pe feribot pe 2 metri. Clem este din Wisconsin, a venit in Alaska in 1992 si s-a autorizat in 1994. El este ofiter superior in Paza de Coasta a Statelor Unite si m-a dus la statia radioclubului, oparata de personalul militar. Antenele Yagi sunt pe varful unor piloni inalti si sunt conectati la statie prin cabluri subterane. La radioclub sunt 4-5 operatori iar eu l-am intalnit pe John NL7WA, radiotelegrafist de clasa intai, cel mai entuztiast dintre toti. John a primit prima autorizatie in 1985 in Carolina de Nord si este un avid DXer. Clubul opereaza in concursuri, lucreaza DX si efectueaza legaturi radio-telefonice de tip MARS.

Day 9

Dimineata, era duminica, micutul meu gazda la "hotelul" unde am stat, m-a intrebat daca doresc sa merg la biserica. Asta a fost o intrebare neasteptata caci venea de la un evreu, nascut in Yemen si care a trait multi ani in Israel. I-am spus ca trebuie sa intalnesc niste oameni si am pornit pe jos spre oras. Un sofer de camion s-a oprit si m-a intrebat daca poate sa ma duca. Am acceptat oferta si m-am suit pe camion. Dupa cateva minute m-a intrebat daca vreau sa merg la biserica. I-am raspuns am ceva treaba de facut si am coborat in mijlocul orasului. M-am asezat la un colt de strada si am inceput sa fac chemari pe repetorul cu frecventa de 146,88-; mi-a raspuns Joe WL7AML care este responsabilul repetorului, apoi Mike KL7JBV seful pompierilor; Curt AL7LQ/m si Alesia WL7RL. Am aranjat cu ei sa-i intalnesc mai tarziu. M-a chemat din nou Clem WL7SC de la Garda de Coasta si m-a intrebat - ghici ce anume - daca doresc sa merg la biserica. Am inceput sa cred ca se acorda acolo un fel de premiu pentru fiecare pacatos pe care ii aduc pe drumul cel drept (?).

Am continuat sa chem, dar nimeni nu mi-a raspuns; cred ca mai toata lumea era la biserica. Zeci de camioane au trecut pe acolo, fiecare avand in spate cate un caine fioros; speram degeaba sa gasesc unul cu indicativ de radioamator pe tablita de inregistrare. Am observat ca in tot Kodiak era un singur semafor si nici acela nu a functionat bine, in loc sa schimbe culorile doar clipea intr-una.

L-am intalnit mai tarziu pe Curt AL7LQ, ofiterul de telecomunicatii de la Garda de Coasta. Curt este din New York; a primit prima autorizatie in 1973 si a obtinut indicativ de Alaska in 1989. Ii place sa mestereasca la aparate electronice, este activ pe packet radio si este examinator voluntar pentru Kodiak.

L-am gasit si pe Joe WL7AML, de fapt el m-a gasit pe mine, cel cu care am vorbit mai inainte pe radio. El a venit din Carolina de Nord, a primit prima autorizatie in 1961 si pe cel de Alaska in 1980. Joe este inginer electronist, lucreaza la o statie de radio si TV, produce programe de televiziune. Casa lui este la 50 de metri de Oceanul Pacific, ceea ce ajuta la radio comunicatii. Este activ si pe satelit si produce un buletin pe packet radio.

Joe m-a dus pe varful muntelui Pillar, la o inaltime de vreo 800 de metri, unde este instalat repetorul lucrand pe 146,88-. De asemenea in focarul unei parabole de 40 pe 40 de metri, abandonat de armata, este instalat un dipol vertical folosit pentru comunicatii chiar la distante mari, ca pana la Homer, situat nord de Kodiak la o departare de 88 km.

La Garda de Coasta am intalnit o familie de radioamatori: Dean WL7RK, un pilot de elicopter; nevasta Alesia WL7RL si Brian WL7RJ baiatul lor. Toti trei au mici vehicule numite "dune buggies" si pe cand le folosesc mentin legatura unul cu altul pe 2 metri.

Seara m-am inbarcat pe feribotul Tustumena, l-am intalnit din nou pe Billy KA6NON si dupa un voiaj de 10 ore am ajuns la Homer. De asta data am dormit pe o banca pe puntea inferioara si de asta data eu treceam peste altii, chiar calcand pe cei care dormeau pe podea.

Ziua 10

In timp ce feribotul se apropia de Homer, pe insula Kenai, am chemat pe 146,91-, data in carticica ARRL Repeater Directory ca frecventa repetorului din acest oras. Am fost norocos caci informatia a fost corecta, repetorul a functionat si dintre putinii radioamatori din Homer unul era pe receptie. In alte cazuri informatia din carte a fost invechita, am avut o editie mai veche, sau repetorul nu mergea sau necesita un ton pentru deschidere iar HT-ul meu nu era echipat cu ton, sau nimeni nu asculta pe frecventa.

John KL7JL a fost cel care mi-a raspuns la chemare. Mi-a dat numarul lui de telefon de la serviciu la Pratt Museum care este de istorie naturala, cu o colectie maricica de flora, fauna si artizanat local. Ne-am inteles sa-l chem in timpul pauzei lui de pranz. Feribotul a ajuns la debarcaderul situat pe o peninsula ingusta dar lunga de vreo 3,5 km. Am luat un taxi pana in centrul orasului unde am gasit un telefon public. Am chemat radioamatori depe o lista scurta extrasa din Callbook dar am aflat ca nici aceasta publicatie dealtfel foarte utila, nu era adusa la zi. Problema este ca in timp lumea se mai muta si nu trimit totdeauna noua lor adresa la Federal Communications Comission, in special cei care nu sunt activi si nu asteapta QSL-uri. Redactorii publicatiilor Callbook, QRZ si Buckmaster preiau datele de la FCC care dese ori nu sunt aduse la zi, ci odata la 10 ani, cand radioamatorii isi reinnoiesc autorizatiile.

Negasind nici la telefon nici un radioamator am pornit pe un drum lung pana la muzeul Pratt si l-am gasit pe John KL7JL. El locuieste destul de departe de Homer, astfel ca nu am putut fotografia statia lui dar l-am pozat tinand in mana un HT, langa camioneta lui avand pe placuta de inregistrare indicativul lui KL7JL. John s-a nascut in Shanghai, China, unde tatal sau a fost misionar medical, dar apoi a trait multi ani in California. El este activ pe 2 metri unde posteaza un buletin de stiri, deasemenea lucreaza pe benzile de 20 si 40 metri.

La muzeul Pratt lucreaza si Joe WX1C/KL7, proaspat venit din Connecticut. Joe are un apartament temporar si o statiune de radio, astfel ca l-am putut fotografia.

L-am vizitat si pe Clarence W0URD/KL7 care locuieste nu departe de muzeu. Clarence, acum in pensie, a fost tehnician electronist, a primit autorizatie in 1935 iar in 1985 s-a mutat in Alaska.

Mergand inapoi spre centru orasului si intrand in cateva pravalii cu suveniruri, am continuat sa chem pe frecventa repetorului, dar nimeni nu mi-a mai raspuns. Am incercat si frecventa nationala simplex 146,52 dar fara succes. A fost foarte cald, mi-am amintit ca am venit in Alaska sa scap de caldurile din New York, dar am vazut ca m-am inselat. M-am sezut pe iarba langa un drum principal, in umbra unui copac si am chemat din nou pe 146,91-. John KL7JL mi-a raspuns si m-a intrebat unde sunt. Am descris locul si John mi-a spus ca ma vede; era intr-un mic restaurant chiar peste drum de mine, gata sa-si ia pranzul. Am trecut drumul, am intrat in restaurant si am luat loc la masa lui. El m-a introdus la o mancare delicioasa si necostisitoare: "sourdough pancakes". Este o gogoasa plata cu un gust usor acrisor. As dori sa stiu cum ii spune pe romaneste.

Dupa pranz John m-a dus la un debarcader cu sute de ambarcatiuni, mari si mici, cautand un radioamator care locuia pe barca lui dar nu era "acasa". L-am gasit insa pe Don WL7AU pe barca lui numita "Radio Active". El se odihnea confortabil intr-un hamac, sorbind bere rece dintr-un pahar mare, in timp ce prietena lui pe care a ridicat-o pe pozitia de marinar de rangul intai, scrobea din zori puntea. Probabil acesta era ideea lui Don despre impartirea responsabilitatilor. El a fost autorizat in 1968 si a primit indicativ de Alaska in 1993.

Dupa masa m-am dus la aeroport si la tejgheaua lui Era Aviation care este asociat cu Alaska Airline, am intrebat cat costa un bilet pana la Anchorage, accentuand ca sunt "senior citizen" si am dreptul la o reducere de 10%. Functionara s-a jucat un timp cu calculatorul ei si mi-a spus ca va fi 52 de dolari. M-am simtit foarte mandru si iscusit si am cumparat biletul. Trecand apoi in fata tejghelei lui Mark Air, o linie concurenta, am vazut un panou mare pe care scria "Homer-Amchorage $42,00". Deodata nu m-am simtit atat de destept.

Cand avionul a ajuns am avut o alta supriza; avea 17 scaune stramte si asta impreuna cu locurile pilotului si a copilotului. Mi s-a parut ca avionul a fost construit de cineva in spatele casei ca o jucarie, o indelitnicire de sfarsit de saptamana. Inanite de decolare pilotul a scos capul din spatele unei perdele si a dat pasagerilor instructiuni pentru cazuri de accident dar din cauza zgomotului de la motor, nu s-a inteles nimic. Pilotul si-a indeplinit insa obligatiile de serviciu. Pentru prima data in acest voiaj ma gandeam cum mai voi simti daca mor intr-un accident si voi fi inmormantat in pamantul permanent inghetat din Alaska. Cu toate astea, am ajuns cu bine la Anchorage.

Ziua 11

Dimineata la hotel, verificand HT-ul meu, s-a apropiat un rezident temporar ca si mine, si s-a introdus: "Salut, sunt Walter W2RVW din Long Island, New York". El nu a adus nici un radio cu el si nu s-a intalnit cu nici un radioamator local.

M-am plimbat pe strazile #4 si #5 unde sunt majoritatea pravaliilor cu suveniri si unde turistii se aduna. Am facut cateva legaturi atat cu persoane cu care am vorbit inainte, cat si cu cativa noi. Am stat pe un colt de strada facand legaturi si solicitand intalniri. Cei care au acceptat au venit cu masina, m-am urcat si ne-am dus la casele lor. Dupa ce am terminat cu vizita m-au adus inapoi exact la coltul de strada de unde m-au luat. Am inceput sa ma gandesc la o alta profesiune, foarte veche, care in zilele noastre practica in principiu aceeasi metoda de lucru.

Primul meu client in ziua acea a fost Don WL7NF, membru al radioclubului KL7AA. El a absolvit o facultate de stiinte ale calculatoarelor si cauta de lucru. Don a primit autorizatie in 1993 si prin insuratoare a intrat intr-o familie de radioamatori: socrul Bob este KL7GIC; cumnatul Chris este KL7BHM. Sotia Robynn studia pentru examen.

Cel de al 2-lea a fost Simon NL7VR, autorizat in 1990. El este un chiroprator; s-a nascut in Carolina de Sud, a trait in statul Washington inainte de a veni in Alaska. Sotia lui este Connie WL7KZ; ambii baieti sunt studenti la facultate, unul este Bill WL7MC si celalalt este Allan WL7LA. Simon este un DXer si lucreaza pe satelitul Oscar 13.

Dupa cele spuse de localnici, Anchorage este o metropola sofisticata; comparat cu alte orase din Alaska, acest lucru este adevarat. Ei spun ca cel mai bun lucru este ca orasul lor este numai o jumatate de ora de Alaska, sugerand ca ei sunt mai diferiti si mai inaintati. Asta nu prea este asa caci Anchorage are toate caracteristicile statului Alaska.

Am fost obosit si somnoros dar nu puteam sa ma intorc la hotel unde nu se pot sta cateva ore in mijlocul zilei, asta ca sa forteze turistii sa mai mearga in oras. M-am culcat pe iarba intr-un parculet si am dormit o ora, inconjurat de nativi turmentati. Am vazut cum unii din acestia cercesc de la turisti apoi se grabesc sa depoziteze fondurile colectate intr-una din multele baruri din apropiere.

A venit timpul sa satisfac niste obligatii si am inceput sa cumpar cadouri. Am gasit ca din toate orasele din Alaska, aici erau cele mai bogate si frumoase obiecte facute de localnici si preturile cele mai joase. In Anchorage nu exista taxa de cumparare cum este in alte orase si state si pe care eu le detesc cu convingere oriunde si oricand. Pentru figurine sculptate intr-un material de origina minerala numite "soapstone", din oase de balene sau din fildes care nu sunt de elefanti ci de mamifere locale, exista posibilitate de targuiala. M-am intors acasa cu atatea tricouri si o varietate bogata de ciurucuri ca as fi putut deschide o pravalioara.

Ziua 12

Dimineata am luat un autobuz al liniei Gray Line pana la Palmer la vreo 30 km nord-est de Anchorage. Am platit $25,00 si a fost o calatorie placuta cu un ghid care dadea informatii interesante mai tot timpul. Aceeasi calatorie cu Alaska Bus cost numai $20,00.

In Call book sunt trecuti vreo 20 de radioamatori in Palmer, dar am gasit numai 2 activi. Multi lucrau in timpul zilei, unii chiar in Anchorage. Primul intalnit a fost Nate KL7DJE. Acest lucru a fost aranjat la telefon cu o noapte inainte de Simon NL7VR. La ora stabilita, exact la 10:00 AM, Nate m-a chemat pe 145,52 simplex si a venit sa ma ia. El s-a nascut chiar in Palmer si a fost unul din putinii radioamatori nascuti in Alaska pe care i-am intalnit. Ca informatie, cuvantul "nativ" are doua intelesuri diferite: daca este scris cu "N" mare atunci se refera la Eskimosi, Indieni, Aleuti; daca insa este scris nu "n" mic atunci este vorba de persoane nascute in Alaska dar a caror stramosi au venit din restul Statelor Unite sau din alte continente. In conlcluzie Nate KL7DJE este un nativ de tip "n". El a fost autorizat in 1959. Dupa cutremurul din 1964, puternic si devastator, urmat de un tsunami distrugator, Nate a efectuat sute de radiocomunicatii de urgenta. El este responsabilul repetorului pe frecventa 147,00+ si unul din responsabilii repetorului deschis operand pe 146,64-. Nu prea am inteles de ce le trebuie doua repetoare intr-o localitate numai cu cativa radioamatori activi. Poate este o chestie de prestigiu (?).

Nate m-a dus la Bob NL7ZG, presedinte la Mat-Su Amateur Radio Club; am vazut antenele lui dar Bob nu a fost acasa, era la servici in Anchorage.

A doua persoana vizitata in Palmer a fost Jack AL7HN, un inginer in pensie si un fost administrator al orasului. Jack s-a nascut in Illinois si ca atare este un participant activ in reteaua Illinai, a persoanelor originari din Illinois sau cumva asociati cu ei. Jack creaza niste obiecte foarte frumoase sculptate din os.

Am fost dezamagit de vizita mea in Palmer caci in intreaga zi am vazut doar doi radioamatori. Hap KL7UPS care administreaza niste cabane turistice sus pe dealuri, m-a tentat cu un pranz gratis dar nu am avut mijloace de transport asa ca am stat in Palmer si mi-am cumparat de mancare singur la o "bucatarie" in aer liber.

Autobuzul pentru intoarcere la Anchorage venea numai seara deci am avut o droaie de timp liber si nu am avut ce face. Puteam sa iau un tur cu un ghid la o ferma bivole mosc dar nu am avut nici o inclinare nici sa le vad si nici sa le miros. Mi s-a parut ca Palmer este locul cel mai plictisitor din Alaska si ca ar fi fost mai bine daca mergeam la Wasilla, cativa kilometri mai spre nord, deoarece Wasilla are mai multi radioamatori decat Palmer.

In mica cladire a centrului de informatii turistice, care este de fapt o pravalie deghizata, se pot cumpara amintiri din Palmer, dar eu nu vroiam sa-mi mai amintesc de acest loc neinteresant. Langa aceasta cladire este o mica gradina in care cresc niste varze uriase de care localnicii sunt foarte mandri. Lungile ore de lumina din timpul verii le fac sa creasca mare, dar am vazut acolo si alte legume care aratau mai amarate decat cele din gradina mea din New York si eu nu am vara 18-19 ore de lumina. Ba mai mult, din experienta pot spune ca legumele uriase sunt bune doar sa faci vecinii invidiosi, dar nu sunt prea bune pentru mancat.

Un lucru m-a mirat acolo; langa centrul de informatii turistice, alias pravalie cu ciurucuri, este un stalp inalt pe care sunt montate o droaie de placute de in forme de sageata, aranjate in diferite directii, cu nume de orase din jurul lumii si distantele pana la ele. Parca unul stiind in ce directie sa porneasca si cat trebuie sa mearga sa ajunga la capatul pamantului va porni imediat. Nu am gasit insa vreo sageata cu New York City, oras destul de mare care merita sa fie mentionat. Am gasit insa o placuta pe care scria "Sing Sing NY". Probabil au mai multi vizitatori din faimoasa puscarie si institutie de reeducare Sing Sing, decat din uriasa metropola a orasului New York. Trebuie insa sa subliniez ca nu exista nici o localitate numita Sing Sing. Aceasta scoala de perfectionare pentru hoti si criminali se afla intr-un oras numit Ossining, Sing Sing este doar o porecla data de detinuti veseli carora le place sa cante (?).

Cu o ora inaintea autobuzului meu, a aparut un autobuz plin cu turisti japonezi, facand un scurt popas in Palmer. M-am facut mic, am zambit la toata lumea cum se cuvine, am zis "arigato gozaimasu", m-am urcat si eu stabilizandu-ma in spatele autobuzului. Am devenit un pasager clandestin pe un autobuz japonez si ma rugam si speram ca se va opri undeva inainte de Yokohama.

Ajungand la Anchorage am sarit din autobuz si m-am dus sa-l vad pe Mike KL7X. El s-a nascut in Oregon, nu v-am spus ca mai toti alaskanii pe care i-am vazut erau veniti din alta parte? Mike a fost autorizat in 1965. El lucreaza la una din universitati ca indrumator al studentilor si este unul din putinii amatori din Alaska care este activ facand legaturi reflectate pe luna, EME. Are o antena foarte mare si impresionanta cu un castig de 22,5 dB; foloseste 1,5 kW pe 2 metri, a lucrat peste 30 de tari si aproape ca a terminat programul "Lucrat Toate Statele".

Ziua 13

Am inceput dimineata lucrand de la hotel pe 147,30+ si pe 146,49 simplex cativa amatori ca Tom WL7KJ, Courtney NL7OM/m, Bob AL7MH/m care era in Eagle River in drum spre Anchorage, apoi iar cu KL7ITI care parea sa fie foarte activ.

M-am dus la coltul meu de strada favorit, chiar langa centrul de informatii turistice si am avut o legatura cu Neal KL7BGZ care mi-a spus ca vine sa ma ia. In timp ce vorbeam cu Neal, un radioamator, turist din Arkansas, s-a apropiat si s-a prezentat, era Don KG5WF. Sotia lui era intr-o pravalie din apropiere si Don o astepta nervos caci nu stia cat va cheltui. Multe pravalii au in fata pe strada niste banci numite "banca sotilor" pentru barbatii obositi si exasperat asteptand nevestele care s-au angajat intr-un vartej aprig de cumparaturi.

Am vorbit cu Joe NL7RX/m care conducea un camion de ridicat masini accidentate sau stricate si era in drum sa ia o epava. Deasemenea a facut legatura cu Jim AL7IX/m care era pe Glenn Highway. Apoi a venit Neal KL7BGZ si m-a dus la Caminul Pionierilor, o institutie pentru pensionari si ingrijire celor in varsta care au trait in acest stat cel putin 30 de ani. Aici este o statie de club pentru radioamatori rezidenti. Echipamentul este instalat intr-o debara mare, langa un coridor, si au pe acoperisul casei cu 5 etaje un Yagi cu 3 elemente. Statiunea nu are indicativ propriu, fiecare rezident foloseste pe a lui sau ei. Institutia este foarte bine organizata, este curata si frumoasa. Micile apartamente sunt bine mobilate, mancarea servita este excelenta si rezidentii sunt tratati foarte bine. Allen KL7GU, un fost director la o exploatare forestiera, are o statie proprie in camera lui si este conectat la antena cea mare depe acoperis. El lucreaza mult DX, mai ales in telegrafie, am avut si eu o legatura cu el din New York si am schimbat carti de confirmare. In institutie sunt si alte doua radioamatoare active: Mary KL7BJD si Grace KL7DLA.

Neil KL7BGZ m-a dus apoi la casa lui unde l-am pozat langa statie. El a primit prima autorizatie in 1949 in statul Maryland. L-am intrebat pe Neil ce ii place mai mult in radioamatorism si mi-a spus ca prefera vorbaritul pe banda. Am sezizat insa ce nu ii place: sa termine un proiect inceput. Am vazut in atelierul lui vreo duzina de aparate electronice la care a inceput sa lucreze dar a pierdut interesul in ele si acum asteapta acolo langa alte aparate neterminate doar sa fie acoperite de praf. Se pare ca este greu sa combini gargara pe banda cu lucrul in atelier.

Inapoi in hotel am facut inca o legatura, era cu Roger KL7HFQ/m care a inceput sa impacheteze caci era ultima lui zi in Anchorage.

Ziua 14

Dimineata am luat un taxi la aeroport sa zbor la Juneau, capitala statului, unde birocratii serviciilor publice isi irosesc zilele. Alaska Airline a informat pasagerii ca din cauza cetei este o posibilitate ca nu vom putea ateriza in Juneau, ceea ce se intampla mai des iarna. In acest caz, ne-au spus, vom zbura la Sitka si mai tarziu vom incerca sa mergem la Juneau. Frumoasa perspectiva, mi-am zis indispus. Am fost insa norocos, ceata s-a risipit si am putut ateriza la Juneau. Cu aceasta am inceput o calatorie prin ceea ce se numeste "Inside Passage" sau "Panhandle" (maner de tigaie) sau Alaska de sud-est si am vizitat inca 5 orase.

In Juneau am luat un taxi care pentru $17,00 m-a dus la un hotel de tineret unde mi-am lasat bagajele. Am pornit apoi spre centrul orasului, chemand pe frecventele 146,82- si 147,30+, ambele mentionate in ARRL Repeater Directory. Am putut sa ma conectez la ambele repetoare si pe prima mi-a raspuns Don WL7ME care era la lucru ca mecanic de intretinere intr-o curatatorie chimica. Am merst pe jos pana la Don. El a verificat lista mea si mi-a indicat cine este activ si cine nu este, cine a plecat din localitate si cine a murit si este ingropat acolo. Din cei vii, zicea, aproape toti sunt la pescuit; a fost un Salmon Derby si toata lumea incerca sa prinda premiul cel mare de 10.000 de dolari.

Asezandu-ma pe iarba am facut o legatura cu Robert NL7XZ, Eric N7JYS/KL7 si cu Bob WL7EA, dar nici unul nu a avut timp pentru a fi pozat, toti erau cu ochii pe somoni. De la un telefon public am facut cateva chemari dar fara succes pana mi-a raspuns Frederick WA6AXO/KL7 care locueste sus pe deal in dreptul locului unde lucreaza Don. Frederick m-a invitat si am inceput un urcus lung si greu pe acel dealul destul de prapastios carand bagajul cu aparatele de fotografiat si accesorile acestora. De la rezidenta guvernatorului, o cladire uimitor de mica pentru un stat atat de mare, trebuia sa mai inving doua seturi de trepte, pe un teren abrupt, pana sa ajung la destinatie. Frederick WA6AXO/KL7 a fost autorizat in 1975 in California iar sotia Terry AL7AE a primit indicativ in 1978. Ei opereaza un serviciu pentru intretinerea unor echipamente video si au o statiune de televiziune comerciala de putere mica pe canalul 5. Frederick lucreaza si pe televiziune de amator, atat cu scanare normala cat si lenta. Acest lucru este uimitor caci el este aproape orb,

Frederick l-a chemat pe George W3ML/KL7 care a venit sa ma ia si sa ma duca la casa lui situata chiar pe malul lacului Auke. Pe varful unui copac in apropiere am zarit un vultur plesuv (bald eagle), singurul animal "salbatic" pe care am vazut in Alaska. Asta in afara celor impaiati care stateau in fata unor pravalii pentru turisti, in muzeu, la aeroport si in holul unor hoteluri. Adevarul este ca nici nu i-am cautat. George mi-a spus ca ursii vin la ei des si cotrobaie in pubelele de gunoi, cautand de mancare.

George W3ML/KL7, un admiral al Corpului Medical in rezerva, a fost autorizat de foarte mult timp ca "CRC". El este membru pe viata la ARRL. George lucreaza DX dar ii place sa aibe lungi convorbiri pe banda. Bunicul lui, din partea mamei, a fost soldat in armata americana si in noiembrie 1894, in timpul razboiului civil, a primit cea mai inalta decoratie, Congressional Medal of Honor.

Don WL7ME a venit sa ma ia de la George si m-a dus la casa lui mobila sa vad si sa-i fotografiez statia. El este membru in Juneau Amateur Radio Club si ca serviciu public mentine radio comunicatiile in timpul curselor "Sky to Sea". De asemenea, Don este un "elmer" adica unul care ajuta pe noi venitii.

Ziua 15

Eram in Juneau, dimineata plecand de la hotel si mergand pe strada am vorbit pe repetorul cu frecventa de 147,30+ intai cu Jim KL7KH, apoi cu Rick N6IV/KL7 care locuia pe insula Douglas din apropiere. Aceasta insula este legata de restul orasului Juneau printr-un pod. Rick a acceptat sa ma intalneasca si a venit sa ma ia din fata lui McDonalds. El s-a autorizat in 1975 in California, lucreaza la un oficiu a guvernului statului si inchiriaza un apartament, cu folosirea unei antene de tip Yagi, in casa lui Herb WL7BIL si Cynthia KL7IZE. Proprietarii au doua masini, una cu indicativul lui Herb pe placa de inregistrare, alta a lui Cynthia cu indicativul ei. Rick ar fi fiul radioamator adoptat a lui Herb si Cynthia, daca ar exista asa ceva.

Rick N6IV/KL7 este un DXer si singurul pe Honor Roll in Juneau. Pozitia lui pe insula Douglas, pe cealalta parte a canalului Gastineau, este NA-041 pentru diploma IOTA. Rick a activat cateva insule din Sud-Estul statului Alaska. Dupa cutremurul din 1990 din Filipine el a transmis multe mesagii de urgenta. Cateodata cand se deplaseaza pe motocicleta lui Honda, Rick foloseste pentru comunicatii un HT. El m-a dus la Tim KL7PF, responsabilul ambelor repetoare, una pe 146,82-, alta pe 147,30+. Tim are o firma care efectueaza curatenia si intretinerea unor edificii ale statului. El a obtinut prima sa autorizatie in 1960 in California, iar in 1980 a primit indicativ de Alaska. Tim opereaza pe 2 metri o statiune radio packet (mail box) care este conectat cu alte orase din Alaska printr-un satelit folosit de organele de stat, dar nu si cu restul Statelor Unite.

Sezand pe o banca in fata restaurantului McDonalds, locul meu preferat de lucru in Juneau, am contactat pe 146,82- pe Curtis WL7PX. El vorbea cu un puternic accent de Louisiana, lucru rar intalnit in Alaska. Curtis a venit sa ma ia si mi-a spus ca a plecat din Louisiana pe cand avea doar 15 luni. Probabil parintii lui au impachetat accentul folosit in sud, impreuna cu obiectele menajere, atunci cand au emigrat spre nord. Curtis WL7PX a fost singurul radioamator afro-american pe care l-am intalnit in Alaska, afara de Billy KA6NON depe feribotul Tustumena. Timp de 30 de ani el a lucrat doar pe Citizens Band pana cand prietenul si vecinul lui in parcul de case mobile, l-a ajutat in 1993 sa primeasca autorizatia de radioamator.

Seara, din camera mea aflata in demisolul hotelului, am chemat pe 147,30+ si Slade KC4WVL depe vasul Sherman a pazei de coasta, ancorat in apropiere, mi-a raspuns. M-a invitat pe vas la el si m-am dus a 2-a zi.

Ziua 16

Hotelurile de tineret sunt locuri ieftine de stat cateva zile, costa de obicei 10-20 de dolari pe noapte dar toti trebuie sa faca mici treburi gospodaresti in casa ca maturatul sau spalatul vaselor. Dormitoarele sunt separate, pentru barbati si pentru femei, chiar daca perechea de vizitatori sunt sot si sotie. Mai sunt camere de baie, bucatarie si sufragerie. De la 8:30-9:30 AM pana la vreo 5:00-5:30 PM, asta variaza de la loc la loc, oaspetii trebuie sa paraseasca hotelul ca sa viziteze imprejurimile, doar pentru asta au venit, este o limita de 3 zile dar si asta este flexibila. Nu conteaza ca daca ploua, ninge sau este frig, toata lumea este data afara politicos. Asta mi-a convenit deoarece in fiecare dimineata eram gata sa plec si sa caut radioamatori. Aceste adaposturi se numesc Youth Hostels dar ori si cine si de ori ce varsta sunt acceptati.

In aceasta dimineata, mergand spre centrul orasului am chemat pe repetorul frecventei 147,30+ care mi-a raspuns: "Buna dimineata, acesta este repetorul KL7PF, temperatura este de 51 grade", asta se da in Farenheit (cam 11 grade Celsius). Nu a anuntat ca ploua cu galeata dar asta am ghicit singur. In Juneau precipitatiile anuale sunt de 228 de cm si s-a parut ca norii incercau sa-si indeplineasca planul.

Am mers sa-l vad pe Slade KC4WVL. El nu a putut cobora de pe vasul lui, eu am urcat si l-am pozat cu HT-ul in mana. Mi-a fost teama ca ma vor rapi sa ma faca marinar. Desi vasul era ancorat , eu am stat tot timpul langa ceace este cel mai important lucru pe un vapor si in timpul calatoriilor mele pe apa, mereu am cautat sa fiu aproape de acel obiect: colacul de salvare.

M-am intors in oras si in timp ce aveam micul dejun la McDonalds am vorbit cu Bud KL7CQF, in Haines, la o departare de 80 de km.

De mai multe ori in timpul acestei calatorii m-am intalnit cu alti radioamatori turisti. Unii aveau cate un HT si au facut cateva legaturi, alti insa s-au concentrat in excesele nevestelor care nu se puteau opri din cumparaturi. In Juneau l-am intalnit pe N3AXJ din Pennsylvania, care calatorea pe un vas enorm de mare, Rotterdam. Perry era nervos caci sotia lui a intrat intr-o pravalie, cu toate cardurile de credit si nu a mai iesit.

Seara am luat feribotul Le Conte si dupa doua opriri si 14 ore de navigare am ajuns la Sitka. Pe vas nu am luat o cabina ci am dormit pe podea in sacul meu, cum am facut pe toate feriboturile.

Ziua 17

Pe cand Juneau este pe continent, Sitka, fosta capitala a teritoriului Ruso-American, este pe insula Baranof, in arhipelagul Alexander. Aici am stat tot la un hotel de tineret. In drumul meu spre centrul orasului am chemat pe 146,82- si mi-a raspuns Hal KL7BCS, care serviabil mi-a dat numele si numerele de telefon ale altor radioamatori locali.

L-am chemat pe Wally NL7GJ care a venit sa ma ia, dar m-a dus prima data la Larry KL7FNH. Larry s-a nascut in statul Washington si a fost autorizat in Alaska in 1962. Pentru activitatea in interes public sa a primit de la ARRL doua distinctii Public Service Award. In casa lui Larry l-am intalnit si pe John K8TVO/KL7, un DXer originar din Ohio.

Urmatoarea vizita a fost la Hal KL7BCS. Nascut in statul Washington, autorizat din 1954, el este decanul de varsta a radioamatorilor din Sitka. El, inainte de pensionare a lucrat pe vase pescaresti si intr-o uzina unde se facea pasta de lemn pentru fabricarea hartiei. Hal este responsabilul temporar a repetorului lucrand pe frecventa de 146,82-, este un DXer si are peste 300 de entitati confirmate.

Wally NL7GJ m-a dus apoi la casa lui. El s-a nascut in Alaska; tatal lui a fost chinez iar mama indianca din tribul Tlingit. Prin pura coincidenta el locuieste pe strada Tlingit. Wally este in pensie, el a lucrat pe vase pescaresti si a fost si dulgher. El a fost licentiat in 1954 si este activ in reteaua de urgenta Alaska Pacific.

In orasele din Alaska am vazut foarte multe biserici de diferite denominatii dar cred ca sunt si mai multe baruri si pravalii cu bauturi spirtoase. "Raiul poate sa astepte" pare sa fie lozinca acestui stat.

Ziua 18

Dimineata l-am chemat pe Sal KL7BJC care a venit sa ma ia din fruntea catedralei rusesti Sfantu Michael. El are si administreaza un mare parc pentru case mobile langa golful Jamestown. De fapt aceste "case mobile" (mobil homes) pot fi transportate dar mai tot timpul sunt stationare, cu incalzire, apa curenta, electricitate, telefon, TV etc. Sal s-a nascut in Brooklyn, NY, si a fost autorizat in 1954. El este un DXer, este activ pe radio packet de 2 metri si transmite mesaje ca serviciu public.

Sal m-a invitat la un mic restaurat, a venit si prietenul sau Leo NL7XW si am avut un peste preparat foarte gustos numit in engleza "halibut" si cel de sus stie cum se cheama in romaneste, caci nu l-am gasit in dictionar. Este singura data cand am mancat peste in Alaska si acum imi pare rau. Apoi ne-am dus sa vedem statia si antena lui Leo. El s-a nascut in Colorado si a venit in Alaska in 1940 deci este considerat un "sourdough" (aluat acru), unul cu multi ani in Alaska. Un nou venit este numit "cheechako" si habar n-am cum se traduce. Leo NL7XW este pensionar, a fost controlor de trafic la aeroport, la inceput a fost un CBer dar apoi in 1984 a primit autorizatia de amator. Leo este un DXer, dar ii place si sa stea de vorba cu prietenii.

In Sitka a ploat mult si bine. Nu m-am putut intoarce la hotel pana la ora 6:00 PM. Stand pe un colt de strada, ud leoarca, tot chemand CQ dar nimeni nu mi-a raspuns. L-am intrebat pe cel de sus: "de ce ma pedepsesti? am dus o viata curata, nu beau, nu fumez, nu umblu dupa femeile altora, rar spun minciuni, nu am chemat niciodata un DX in pailup in afara ordinei, nu am facut niciodata legaturi duble de asigurare, ce ai cu mine?".

Un tunet asurzitor a fost raspunsul. "OK, OK - am zis celui de sus - admit ca am avut cateodata ganduri urate, dar nu le-am exprimat in public, eram suparat pe unii radioamatori care nu au raspuns la QSL-ul meu si pe managerii care cereau 2 dolari, sau chiar mai mult, si tot nu mi-au raspuns. Sunt astea motive sa ma tii aici intr-o ploaie torentiala?"

Furtuna parca s-a usurat nitel si am zarit a masina care avea pe placa de inregistrare KL7FBU, atunci am stiut in adancul inimii mele ca am fost iertat. Am gasit pe lista mea acest indicativ si un numar de telefon. Am chemat, am vorbit cu Paul KL7FBU si am stabilit o intalnire pentru a 2-a zi.

Ziua 19

Dimineata l-am chemat pe Bill AL7KX un fost ofiter in Paza de Coasta a Statelor Unite, acum este in pensie dar piloteaza un mic vas de transpotat marfuri numit "Eyak". Bill s-a nascut in California, a fost autorizat acolo, iar in 1967 a primit indicativ de Alaska. Cateodata el este activ pe 20 si 80 metri depe vasul Eyak si depe vasul lui propriu "Mirth". Acasa Bill are o statiune foarte puternica. Daca ati auzit vreodata de "California kilowatt" atunci ar trebui sa vedeti si un "Alaska kilowatt", mare cat statul. Bill lucreaza si pe 6 metri si dintre modurile digitale prefera Pactor si lucreaza pe un VHF packet radio in reteau "Iceworm", folosind satelitul inchiriat de stat. Este activ in Alaska Emergency Preparadness Net pe 14,292 MHz.

Mai tarziu l-am intalnit pe Paul KL7BFU in fruntea lui Centennial Building. El a fost autorizat in 1959 in statul Wahington si a venit in Alaska in 1963. Tatal sau a fost WA6EDX, in California. Paul a lucrat ca inginer in radio si TV difuziune si apoi la Alaska Pulp Corporation de unde s-a pensionat. Acum este un ghid turistic si a venit la intalnire intr-o uniforma`de-a lui Sitka Tours, avea o jacheta rosie cu o multime de insigne colorate, arata ca ultimul tar al Rusiei intr-o tinuta de parada. Paul nu este activ de ani de zile, nici nu are statie asa ca l-am pozat in fata masinii lui avand indicativul KL7FBU.

Ziua 20

Nu prea am avut ce face; m-am plimbat de zeci de ori pe aceleasi strazi, deja stiam tot inventarul pravaliilor pentru turisti si pe toate vanzatoarele dragute de acolo. Aici suvenirile erau mai scumpe decat in Anchorage si era si taxa pe cumparaturi.

M-am dus sa vad un spectacol de o jumatate de ora in care niste dansatoare Tlingit topaiau energic si cantau cu multa convingere, dar eu nu am gasit nici o melodie in cantecele lor care au umplut sala si imprejurimile. Apoi am asistat la un alt spectacol cu dansatorii grupei New Archangel Russian Dancers. si astia salteau cu entuziasm dar cel putin erau mai cuminti si mai putin zgomotosi ca indienii Tlingit. In aceasta trupa erau numai femei dar unele din ele putea fi confundati cu barbati, chiar si fara machiaj. Apoi m-a dus in parcul National Istoric sa vad stalpii totem; in acest loc, in 1867, Statele Unite au cumparat Alaska de la Rusi pentru 7.2 milioane de dolari, care dealtfel au fost achitati cu tergiverseala si intarziere.

M-am dus si la catedrala ruseasca Sfantu Michael dar nu am intrat pentru ca nu mi-a placut tonul notei de la intrare care zicea "se solicita o donatie de un dolar". Imi ziceam ca daca vor dolarul meu atunci macar sa-l ceara frumos, nu sa-l solicite. Apoi eram deja in relatii bune cu cel de sus, nu mai simteam nevoia sa intru intr-o biserica ruseasca.

La una din chemarile mele a raspuns Neal KM6UB, un pasager pe vaporul de croaziera Westerdam. Nu l-am auzit prea bine caci a fost ora 12:00, in mijlocul zilei, si clopotele Sfantului Michael danganeau puternic si fara intrerupere vreo 8 minute. Sunt convins ca au facut-o dinadins!

Am mai avut o ultima legatura cu Hal KL7BCS, apoi mi-am luat catrafusele de la hotel si m-am dus la debarcader unde am luat feribotul Taku pentru un voiaj de 10 ore pana la Petersburg.

Ziua 21

In Petersburg, situat pe insula Kupreanof, nu este nici un hotel de tineret ieftin. A trebuit sa stau intr-un hotel comercial care m-a costat 120 de dolari pentru 2 nopti, ceea ce mi-a pagubit buzunarul si mi-a ranit sensibilitatea. Puteam sa zic ca am fost la hotel 2 zile si 2 nopti dar de fapt am umblat toata ziua si am stat acolo numai noaptea; trebuia sa mi se faca o reducere dar nu au vrut. In schimb m-au dus gratis de la si la debarcader ceea ce era nu mult, dar ceva mangaiere. In acest oras sunt accesibile 2 repetoare, pe 146,96- si 147,36+, dar ambele sunt utilizate mai mult pentru conexiuni la linii telefonice decat pentru traditionale legaturi radioamatoricesti. Lumea plecata de la casele lor, fie pe masini, fie pe ambarcatiuni, pot astfel chema si convorbi cu familiile si prieteni lor. Am chemat des pe aceste frecvente dar niciodata nu am primit vreun raspuns, am auzit doar convorbiri ca la telefon.

Am gasit pe lista mea pe Don WB9TEQ/KL7, inginer de radiodifuziune, care a venit sa ma ia de la hotel si sa ma duca la locul lui de munca, un emitator de radio cu modulatie in amplitudine. Acolo se afla si repetorul care lucreaza pe frecventa 147,36+. Dan a venit din Illinois unde a fost autorizat in 1977 si s-a mutat in Alaska in 1980. El este activ in fonie mai ales in banda de 80 de metri si preda cursuri de radio pentru cei care vor sa devina radioamatori.

Urmatorul vizitat a fost Andy NL7BT. El lucreaza in intretinere pentru administratia orasului. Petersburg a fost fondata de norvegianul Peter Bushman cand acesta a cladit acolo o fabrica de cherestrea si una de conserve, natural de peste care este pe aici in abundenta. Andy lucreaza mai ales pe 80 de metri, in fonie, si foloseste un acumulator de automobil sa evite variatiunile mari ale tensiunii si chiar opriri totale.

Cea mai interesanta vizita a fost in casa lui Ed KL7DYS si sotia Mildred WL7ALG. Ed are un vas de pescuit destul de mare; el s-a nascut chiar in Alaska din parinti norvegieni. Fiul lor Arne WLCFT este tot un pescar si lucreaza pe un alt vas. Ed a fost autorizat in 1955; Mildred in 1978 iar Arne in 1992. Vasul lui Ed este mare si aratos, se numeste "Kamilar" si este echipat pe langa aparatul de radio profesional si cu un transceiver pentru benzile de radioamator; este activ "maritime mobile" in regiunea 2 si lucreaza pe un teritoriu vast din California pana la Marea Bering. Acasa el opereaza in SSB, RTTY si packet radio. Ed m-a dus la debarcader sa-mi arate vasul lui pe a carui front era pictat cu litere de un metru indicativul lui: KL7DYS. Cand am plecat cu feribotul din Petersburg la Wrangell, am trecut pe langa casa lor ridicata chiar pe malul apei si am vazut si pilonul lui cu o antena Yagi mare.

Ziua 22

In Petersburg, numit si "Mica Norvegia", am intalnit si un alt radioamator de origina norvegiana: Bernie NL7TQ si sotia Carolina WL7EX. Bernie a primit prima autorizatie in 1979 in Utah, a venit in Alaska in 1986 si a primit indicativ cu un prefix mai cautat in 1989. El este presedintele radioclubului din Petersburg, deci sotia sa Carolina WL7EX este "prima doamna" a radioamatorilor din acest oras.

Folosind lista mea de radioamatori locali, l-am gasit pe Harvey KL7FFP, responsabilul repetorului de pe frecventa de 146,96-. M-am dus la serviciul lui, Alascom, o companie de telefoane pentru distante mari. Harvey intretine o mare parte din aceasta retea si trebuie sa calatoreasca des si departe. Cand este pe drum sau in deplasare, el cheama acasa folosind, da ati ghicit, repetorul si autopatchul. Harvey m-a dus la casa lui unde am vazut si casa lui mobila, intr-adevar in stare sa se deplaseze, avand indicativul lui pe tablita de inregistrare, si o statie de unde scurte, precum si una pentru 2 metri pe langa un echipament pentru CB, adica citizens' band. In timp ce eram in casa lui mobila a venit o chemare de la Eric N7JS/KL7, prin repetorul 146,96- care era tocmai pe muntele Juneau. Am vorbit cu Eric si asta a fost singurul QSO facut in Petersburg.

L-am chemat la telefon pe Matt WL7LX, seful statiei locale de radiodifuziune publica. Matt mi-a zis ca putem sa ne intalnim amiaza la ora 12:00 in fata hotelului meu imediat dupa terminarea unei parade. Mi-a fost teama ca nu ne vom gasi cu parada si multimea forfotand in tot locul dar el m-a asigurat ca va fi o parada mica. Eu nu sunt adeptul parazilor, mi-au fost destule cat eram in Romania si eram obligati sa participam la diferite parade politice, carand si placarde grele. Am vrut sa-l intalnesc pe Matt, deci m-am dus sa vad parada. Au trecut minute dupa minute si nu am vazut nici un fel de parada si nici o multime de presupusi spectatori. M-am gandit ca poate am clipit si am scapat parada cea mica. Nu, nu am pierdut-o, dupa ceva intarziere a aparut parada; cam 20 de persoane imbracate in costume aiurite defilau mandre in fata hotelului. Cea mai simpatica a fost o fetita mica, mica de tot, impingand un carucior cu o papusa in ea si aruncand saruturi in stanga si indreapta catre cativa spectatori aliniati pe drum. A fost fetita lui Matt.

Matt WL7LX a venit din statul Washington sa lucreze in Alaska prin anii 1977-1981, apoi a plecat dar a revenit in 1984 si a primit autorizatie de radioamator in 1993. El foloseste HT-ul ca serviciu public sa raporteze accidente, precum si pe barca lui micuta sau cand merge la vanatoare. Cred ca un HT poate fi foarte util cand la vanatoare intalneste un urs mare si rau; atunci poate sa-si spuna rugaciunea in el.

Dupa asa zisa parada, Matt mi-a dat un tur a portului, in barca lui micuta iar eu am facut cate fotografii in fata diferitelor vase mari de pescuit si cu muntii acoperiti de zapada la orizont.

Ziua 23

Ultimul radioamator pe care l-am vazut in Petersburg a fost Ed WL7CFZ, fost agent de asigurari, acum pensionar. El s-a nascut in statul Washington si a venit in Alaska la varsta de 2 ani. Sa fiu mai precis, Ed a fost adus si nu a venit singur. Ed a fost autorizat in 1991 si se distreaza vorbind cu prieteni pe 2 metri. Nu stiu de cate distractie se bucura ca eu nu am auzit pe nimeni pe aceasta banda. El asigura radiocomunicatii la curse de alergatura si la exercitii de urgenta.

In Petersburg, intr-un mic vagon restaurant numit Harbor Lights, am avut cea mai buna pizza din toata viata si eu am trait vreo 6 luni si in Italia. Corectura: mai tarziu in Ketchikan am gasit un alt restaurant Harbor Lights unde au servit aceeasi mancare delicioasa. Alaska, vorbind in general, este un loc scump sa traiesti, dar aceasta mancare gustoasa costa doar doi dolari, plus cativa centi pentru taxa, este un chilipir. Eu am comandat o felie cu 3 ingridiente: ananas dulce, hering sarat si peperoni piparat. Stiu aceste trei feluri nu prea merg inpreuna, totusi au creat un gust perfect. ele erau mai groase si mai consistente decat coaja de aluat. Ori de cate ori ma gandesc la ele devin flamand si mi sa face gura apa. De ce va dau aceste informatii? Nu ca sa fac publicitate pentru Harbor Lights, nici asa nu aveti prea multe sanse sa gasiti una, ci doar ca nu am prea mult de scris pentru aceasta zi.

Foarte aproape de acest mic restaurant, langa cladirea lui Sons of Norway, este o replica de dimensiuni reale, unei nave de tipul vikingilor, fondatorii acestui oras. Mai precis de descendentii lor.

Iata si o alta informatie neinteresanta: in Petersburg nu exista distributie de scrisori asa cum o stim noi. Oamenii isi inchiriaza casute postale si merg la oficiul postal sa-si ridice corespondenta, sa mai socializeze, sa schimbe noutati si barfe.

Pe la orele 4:00 PM am luat feribotul Matanuska si pe la 7:00 PM am fost in Wrangell. Dupa sosire mi-am depus bagajul greu intr-un dulapior cu cheie, chiar la debarcader si am pornit spre hotelul de tineret situat intr-o biserica presbitariana, ca sa fiu sigur ca voi avea un loc de stat pentru trei nopti. Aici hotelul costa 10 dolari pe noapte si nu te dadea afara in timpul zilei.

Nu am avut nici o informatie despre repetoarele locale asa ca am inceput sa folosesc telefonul si o lista pregatita de prietenul meu Mike N2LMM. Primul gasit a fost Alan WL7CG, un fel de sef la portul cu iahturi, si am aflat ca si aici se foloseste repetorul lucrand pe 147,36+, situat la canalul Duncan, cel utilizat in Petersburg. Alan a venit sa ma ia dar intai ne-am dus in port unde era de facut o mica reparatie de urgenta. Dupa ce Alan a rezolvat problema ne-am dus la el acasa sa-i pozez statia. El este din Arizona, opereaza mai mult pe 40 de metri fonie si pe 2 metri in FM. Alan ajuta pe cei care doresc sa devina radioamatori si este VE adica un examinator voluntar.

Ziua 24

Orasul Wrangell, numit dupa baronul rus Von Wrangell, este situat pe insula Wrangell ceea ce este foarte convenabil pentru cei care nu pot sa memoreze multe denumiri. Acesta nu este o localitate de interes turistic; are cateva pravalioare pentru cadouri si suveniri si cam asta este totul. A plouat tot timpul cat eram acolo.

La un moment spre supriza mea, l-am auzit pe Harvey KL7FFP chemandu-ma din Petersburg pe repetorul 147,36+. El stia ca voi fi in Wrangell.

Primul radioamator pe care l-am intalnit in aceasta zi a fost Harvey KL7JCZ. Originar din Dakota de Sud, Bob a fost autorizat in 1975. El opereaza un vas care se poate inchiria, instaleaza echipamente pentru comunicatii prin sateliti si construieste barci de aluminiu. Face de toate; bani sa iasa. Una din creatiile sale, o barca, a fost pe apa in dosul curtii si eu m-am suit pe ea. Era asa de mica ca o antena parabolica pentru sateliti. Poate a incurcat desenele de constructii (?). Bob KL7JCZ vaneaza DXuri si experimenteaza cu antene. Fata lui, Kathy, a fost autorizata in Oregon dar acum este maritata in Japonia si numele ei este Sekioka.

Al 2-lea radioamator pe care l-am intalnit aici a fost Tom WL7KO. El s-a nascut in statul Washington si eu ma tot intrebam de ce cei din Alaska nu prea fac copii si acest stat imens trebuie sa importe oameni din restul Statelor Unite. Tom a obtinut autorizatie de radioamator in Alaska in 1992. El si fratele sau au patru vase pentru pescuit si pentru excursii. El si cu sotia lui au pornit intr-un voiaj de doi ani in jurul oceanului Pacific, pe un vaporas cu panze de 20 de metri, echipat cu aparat de radio si a lucrat ca KL7KO/mm. Cand sotia s-a intors acasa sa nasca, vezi ca se nasc si aici copii din cand in cand dar mai rar, Tom a continuat voiajul singur de la Hawaii pana la statul Washington, mentinind legatura prin radio cu sotia si prietenii. Vizitand una din ambarcatiunile lui Tom m-am mirat sa vad niste stalpi de lemn acoperiti pana la o inaltime de 6-7 metri cu niste plante acvatice. Cum au ajuns sa iasa din apa si sa se catere atat de inalt, l-am intrebat pe Tom. El mi-a explicat ca atunci cand fluxul aduce apa in port, odata cu apa totul se ridica pana la peste 7 metri inaltime: barcile, cabluri, apaductul, plansetele de lemn si totul legat de ele. Asta nici nu este un record, apele din Turnagain Arm langa Anchorage se ridica pana la 12-13 metri.

Tom m-a dus la Doug WL7LR, un inspector de vama, El a fost autorizat in 1993; fiul sau Duane KI7UF traieste in statul Washinton. Doug WL7LR prefera legaturi pe 40 de metri fonie.

Ziua 25

Am incercat toata ziua, fara succes, sa depistez vreun radioamator dar seara l-am gasit pe Jack KL7GOG si sotia lui Kandy KL7HMG. Ambii sunt originari din statul Washington si au venit in Alaska in 1962. Ani de zile Jack a lucrat in campuri de exploatare forestiera si facea "phone patches" adica legaturi radio-telefon, atat pentru cei de la exploatare cat si pentru pescarii din largul oceanului. Acuma opereaza masini grele de constructii, iar Kandy lucreaza intr-un spital. Jack a primit autorizatia KL7GOG in 1968; Kandy a devenit KL7HMG in 1969. Ei au si piloteaza un avion propriu, ceea ce nu este rar in Alaska si tocmai se intorceau dintr-o calatorie lunga.

Alaska are cel mai mare numar de avione particulare pe cap de locuitor si natural cele mai multe accidente de zbor.

Wrangel ar fi fost destul o singura zi sa gasesc toti radioamatorii activi dar am fost legat de orarul feriboturilor caci am cumparat toate biletele in avans, greseala mare, si chiar daca mi-am terminat pentru ce am venit nu puteam sa plec pana nu imi venea feribotul. Ca si in alte orase lista luata din Callbook nu mai era complet valabila caci multi s-au mutat, s-au lasat de radioamatorism sau simplu au decedat fara depuna autorizatiile lor. Ce neseriozitate la unii.

Telefoanele in intregul stat au un singur cod: 907. Costul de a face o convorbire locala, variaza de la oras la oras, dar in general este de 10-25 cents. de la un telefon public depe strada am chemat-o pe sotia mea Eva WA2BAV, in New York City, si am informat-o ca ne-am frecat nasurile cu o fata tanara Inuit (Eskimo), ne-am pregatit pentru o noapte foarte lunga si am inceput sa cladim un iglu. In loc sa fie ingrijorata ea mi-a spus ca totdeauna credea ca ar trebui sa mananc numai peste. Oare ce o fi vrut sa sugereze?

Ziua 26

Dimineata am inbarcat pe Columbia, cel mai mare feribot al companiei Alaska Marine Highway; dupa 6 ore ar fi trebuit sa ajungem in Ketchikan, ultimul oras dupa un drum lung si anevoios, scotocind in toate locurile, nu pentru aur cum au facut mii si mii de cautatori, dar dupa radioamatori. Cu toate micile greutati intampinate cred ca am avut mai mult succes cu micul meu HT decat marea majoritatea a cautatorilor de aur cu sapele si tigaile lor.

Una din micile probleme intampinate a fost intarzierea de vreo 4 ore in stramtoarea Wrangell din cauza cetii si a nivelului scazut de apa navigabila. In final vasul a mai recuperat putin din timpul pierdut dar tot am ajuns la Ketchikan cu o intarziere de 3 ore si jumatate. Nestiind ca era mai ieftin sa iau un autobuz la hotelul local, in subsolul unei biserici adventiste, am luat un taxi. Hotelul s-a deschis la ora 6:00 PM.

Repetorul din Ketchikan trebuia sa fie folosibil pe 148.79-, dar are un defect si a functionat doar intermitent, mai mult nu decat da. Este instalat la aeroport, pe malul opus al canalului, unde se ajunge numai cu un scurt voiaj cu un feribot si nimania nu-i place sa faca acest drum si sa faca reparatiile necesare.

M-am bazat din nou pe lista facuta de Mike N2LMM si cu ajutorul unei carti de telefon am facut cateva chemari. Primul pe care l-am gasit a fost Evard KL7ST, nascut in Wisconsin a venit in Alaska in 1924. A trecut mult timp de atunci. El este pensionar, a lucrat pentru Alaska Airline ca inginer electronist. Evard a primit autorizatia in 1981 si opereaza in CW, SSB si packet radio.

Evard m-a dus la Gary NL7LL, un oceanograf si lucreaza pentru industria de pescuit. El a fost autorizat in 1987, lucreaza DX si ca serviciu public efectueaza legaturi radio de urgenta. El este si un VE, examinator voluntar pentru autorizare. Gary a fost abil si norocos sa contacteze pe 2 metri nava spatiala Atlantis iar pe packet radio a vorbit cu cei de pe Discovery.

Ziua 27

Dimineata l-am intalnit pe Chris KL7GIH cand a venit sa ma ia de la hotel. Am fost uimit sa vad atat de multe aparate si semi-aparate in atelierul sau. Explicatia este ca pe langa faptul ca lucreaza la U.S. Forest Service ca specialist in telecomunicatii, el mai are si o firma proprie pentru instalarea si intretinerea radiourilor comerciale. El s-a nascut in Alaska, da, se mai intampla si minunea asta. A primit autorizatie in 1968. Chris este activ pe si pe banzile cele mai grele de lucrat: 6 metri si 160 de metri; opereaza in CW, SSB si RTTY.

Chris KL7GIH m-a dus la Hank KL7IBG care este din Vermont si este autorizat din 1976. El s-a pensionat dupa ce a lucrat ani de zile ca radio tehnician la Paza de Coasta a Statelor Unite. Hank opereaza packet radio si RTTY, participa in reteaua Alaska Pacific si in YL International Side Band System. Ce o fi cautand acolo?

Hank m-a dus la Tom NL7ZR. Asa s-a intamplat in mai toate locurile; in fiecare oras era mai greu sa gasesti primul radioamator dar odata ai facut cu el sau ea o legatura ai fost dus la al 2-lea, care te-a dus la al 3-lea si asa mai departe. Tom NL7ZR a venit din New Jersey si a primit autorizatie in 1991. El este capitanul feribotului Taku pe care am voiajat cu cateva zile inainte de la Sitka la Petersburg. Tom este activ pe packet radio si pe 2 metri FM.

Ultimul radioamator intalnit in Ketchikan si de altfel in aceasta calatorie a fost Lew WL7AZM. Am auzit de el si l-am gasit chemand ziarul Ketchikan Daily News; el a fost acolo redactor si proprietar. Acum publicatia este condusa de fiul sau Lew III, WL7AZO, si de cele doua fete ale lui. Lew a venit din statul Washington si a fost autorizat in 1982. Mama lui a fost radioamatoare, a inceput in 1916 cu indicativul "7FG" si a fost prima operatoare YL in zona Tacoma. Activitatea favorita a lui Tom este palavrageala cu prietenii.

Ziua 28

A plouat mult in Ketchikan dar am avut si vreme frumoasa. Aici media anuala a precipitatilor este de 55 de cm; este cam mult pentru gustul meu. Localii spun: "noi nu ne bronzam, noi ruginim". Cand turistii intreba consternati un local :"Aici totdeauna ploua atat de mult?" ei raspund "Nu, doamne fereste, cateodata ninge!". Ketchikan este pe insula Revillagigedo dar nu trebuie confundat cu alta mult mai calduroasa apartinand de Mexico. A fost numit de renumitul explorator George Vancouver in onoarea fostului vicerege in Noua Spania, azi cunoscut ca Mexico, contele de Revillagigedo Don Juan Vicente de Guemes Pacheco di Padill y Horcasitas. Stim ca spaniolii au numele lungi dar asta este de-a dreptul ridicol! Probabil cartografii nu au gasit loc pe hartile lor pentru intregul nume si au rebotezat insula in Revillagigedo. Localnici au scurtat-o si mai mult numind-o Revilla.

In ultima mea zi pe aici nu am mai gasit nici un radioamator, am devenit un turist; am mancat pizza de trei ori pe zi la Harbor Lights, am vazut o multime de totem poles chiar in oras si in Totem Heritage Center si m-am dus si intr-un parculet la Saxman Indian Village sa vad si mai multe. Am vazut uzina de conserve pentru somoni si am vizitat Creek Street, cladita pe piloni deasupra apei, fostul district "rau famat" dar bine vizitat atat de pesti cat si de pescari care au venit aici sa depuna icre respectiv bani. In zilele noastre locul este plin cu pravalioare pentru turisti. Eu am cumparat cantitati mari de conserve de somon, le-am carat cu greu pana acasa apoi sa vad ca pravaliile din New York erau pline de ele si chiar mai ieftine. Ketchikanul se numeste "Primul oras din Alaska" numai deoarece aici se opresc de prima data marile vapoare venite din Sud, pline cu mii de turisti.

Din povestile cu ursi auzite pe aici va spun doua: Un "cheechako" adica un nou venit in Alaska intreaba pe un "sourdough" adica un vechi resident: "Daca un urs fioros fuge dupa mine cum pot sa stiu daca este urs negru sau un grizzly?" "Oh, - raspunde vechiul resident - este foarte simplu, urca-te pe un copac, daca este urs negru se va urca dupa tine, daca insa este un grizzly atunci va dobora copacul cu tine cu tot".

Alta anecdota zice ca doi turisti fug din rasputeri urmati de un urs salbatic. Unul din ei zice ceiluilat: "In fond eu nu trebuie sa fug mai repede dacat ursul ci doar mai repede dacat tine!".

Am vazut o bluza cu un desen nostim aratand un peste-baiat si una fata, ambii avand care un pahar in aripioare. Pestele-baiat ii spune pestelui-fata: "Inteleg ca nu vrei sa dansezi cu mine dar asta inseamna ca nu ma lasi nici sa-ti fertilez icrele?"

Ziua 29

Dimineata am luat un taxi la feribotul care pentru 2 dolari si jumatate m-a dus peste Tongass Narrows, la aeroportul situat pe insula Gravina. La tejgheau lui Alaska Airline mi-au verificat bilete, m-am urcat pe cursa si am zburat la Seattle, Washington, acolo am schimbat avionul si am ajuns la Minneapolis, am schimbat din nou si seara am ajuns la New York. Sunt 4 ore diferenta intre Alaska si New York.

Nu s-a intamplat nimic interesant in aceasta zi si neavand ce sa scriu va mai spun niste anecdote.

Un comerciant inceraca sa convinga un radioamator in varsta sa cumpere un pilon scump. Batranelul cam ezita. Comerciantul sa-l convinga ii spune "Ce tii atat de mult la banii tai, daca pleci de pe acest pamant nu le poti lua cu tine". "Da, este adevarat - raspunde radioamatorul - dar nici pilonul nu pot sa-l iau".

Un radioamator a comandat un amplificator scump. Comerciantul ii spune "Nu pot sa-ti trimit amplificatorul pana nu imi platesti pentru ce ai cumparat anul trecut". "Anuleaza comanda - spune radioamatorul - eu nu pot astepta pana atunci".

Inca una, ultima - va promit. Un radioamator a facut o in perete o gaura mare si urata pentru cablurile de antena. Ca sa acopere greseala facuta a acoperit-o cu o poza de a sotiei. Apoi a scos-o, caci i s-a parut ca gaura arata mai bine.

EPILOG

Calatoria a fost interesanta, dar si obositoare. Am pierdut cam 4 kg fara sa fac aerobic. Timp de 29 de zile nu am avut o mancare ca lumea, in afara de pizza, si asta include si ce s-a servit pe avioane. Am trimis pentru developat 17 role de film, apoi a urmat o munca de identificare pentru peste 600 de poze. A trebuit sa scriu explicatii pentru fiecare inainte de a le trimite pentru publicare.

Am intrebat-o pe nevasta mea iubitoare si intelegatoare: "Ai citit ultimul meu articol?" "Sper sincer ca da" mi-a raspuns cinstit dar neincurajator.

Voiajul prin Alaska a fost o experienta unica in viata. Asta suna bine dar ceea ce vreau sa spun ca nu as mai repeta-o. Mai bine as merge in Tahiti unde sunt sigur ca sunt foarte multi copaci, nu ca pe insulele aleutiene, si cine stie ce se ascunde in spatele lor (?).

George Pataki WB2AQC

Articol aparut la 27-10-2009

7858

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact