In urma cu cativa ani, in corespondenta mea de la Cluj-Napoca relatam despre un moment aniversar, o jumatate de secol de radioamatorism clujean. La 28 septembrie 2006 se aniversa, sub forma unei serbari campenesti la catunul Casele Micesti, 50 de ani de la infiintarea statiei colective a Radioclubului Regional Cluj cu indicativul de apel YO5KAI, mai apoi Radioclubul (C.S.M) al Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca.
Zilele trecute am revenit la Cluj-Napoca, unde am avut intentia de a merge la intalnirea saptamanala a radioamatorilor clujeni la sediul statiei colective YO5KAI, situata in cladirea din strada Arges nr. 7. Am ramas surprins, cand mi s-a comunicat ca nu mai exista Zi de radioclub, intrucat statia colectiva este in curs de evacuare din cladirea salii de sport "Sonia Iovan" aflata in proprietatea Directiei Judetene pentru Sport Cluj si nu mai au alt sediu pentru desfasurarea activitatii. Deci, deocamdata nu vom mai auzi in eter indicativele de apel: YO5KAI, YO5KUD, YO5KAV respectiv YR5A.
Am incercat sa aflu ce s-a intamplat, care sunt motivele pentru care dupa 54 de ani de activitate fructuoasa aceasta statie colectiva de radioamatori sportivi va fi obligata la tacere. Nu se va mai putea participa la Calendarul Competitional al Federatiei Romane de Radioamatorism, a cluburilor si asociatiilor afiliate acesteia.
Deja din aceasta cauza echipa statiei colective YO5KAI nu a putut participa la Campionatele Internationale de Unde Ultrascurte ale Romaniei, iar daca situatia se mentine in continuare va fi imposibil sa se participe la urmatoarele competitii majore din perioada urmatoare, ca de exemplu Campionatul Mondial IARU-WRTC 2010 si Campionatul National de Unde Ultrascurte unde s-a dorit apararea titlului de campion cucerit (si) anul trecut.
Am luat legatura prin telefon cu Roman Vasile Ioan YO5FMT, antrenorul (voluntar) si Lazar Sergiu YO5CRI, presedintele onorific al sectiei radioamatorism din cadrul Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca, pentru a ma informa si a-mi informa cititorii despre modul in care s-au derulat evenimentele.
Iata ce am aflat:
Initial, Radioclubul Regional Cluj YO5KAI (inaintasul sectiei de radioamatorism al CSM) dupa infiintare in anul 1956 si-a desfasurat activitatea intr-o cladire veche de pe Cetatuie, care ulterior a fost demolata iar clubul a fost mutat intr-o cladire care se afla in locul unde este acum magazinul Central.
Cand a fost mutata in locatia de pe B-dul Eroilor la nr. 40 (actualul sediu al Directiei Judetene pentru Sport Cluj) a inceput constructia unei cladiri cu mai multe etaje care urma sa gazduiasca sporturile tehnico-aplicative. Acea cladire a fost construita prin munca voluntara si cu contributia financiara a sportivilor care faceau parte din sectiile de radio, parasutism, planorism, modelism si sah.
Cand s-a terminat constructia, Radioclubul a primit ultimul etaj, care servea ca sala de instruire, sedinte, laborator de masuratori, birou pentru conducerea clubului si biroul teritorial de QSL-uri.
Intrucat locatia nu permitea instalarea sistemelor de emisie-receptie si a antenelor aferente, s-a hotarat ca pentru dispunerea statiei de emisie si pentru baza de concurs sa se aloce incaperi in sala de sport de pe str. Arges nr. 7, care se afla in constructie. Pentru acesta s-au luat masuri de tencuire cu mortar special cu proprietati de antiradiatie a uneia din incaperi, care urma sa serveasca (si este si acum) incaperea de dispunere a emitatoarelor si realizarea unei alimentari electrice separate, trifazice.
In aceasta configuratie de dispunere a functionat Radioclubul Judetean Cluj pana in anul 2000, cand odata cu aparitia Legii Educatiei Fizice si Sportului (Legea nr.69/28 aprilie 2000) Conducerea de atunci a clubului a fost obligata sa se integreze intr-o entitate sportiva care avea CIS (Certificat de identitate sportiva). S-a optat pentru CSM Cluj-Napoca, care a mai coordonat activitatea de radioamatorism din punct de vedere sportiv si asigura conditii de functionare pentru cateva sectii sportive.
Cu ani in urma Radioclubul a fost privat de incaperile aflate in cladirea Directiei Judetene pentru Sport Cluj si a fost obligat sa-si constranga activitatea in incaperile din Sala de sport.
Prin adresa Directiei Judetene pentru Sport Cluj cu nr.1151 din 30.06.2010 semnata de Directorul coordonator DRAGOS AURORA, trimisa catre Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca, Director coordonator Ioan Manastureanu, Radioclubul este somat ca pana la data de 15 iulie 2010 sa paraseasca incaperile ocupate in Sala de sport din str. Arges nr. 7. Clubul nu dispune de alte locatii.
Sectia radio a Clubului Sportiv Municipal Cluj-Napoca, prin colectivul sau de conducere nu a incetat sa coordoneze activitatea tuturor radioamatorilor din judetul Cluj nici dupa ce a devenit doar o sectie a clubului municipal de sport.
Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca s-a dispensat de sectia de radioamatorism si a anuntat Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret la 6 august 2010. Pe data de 10 august 2010 ANST a emis Decizia cu nr. 935 prin care la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca sectia de radioamatorism isi inceteaza activitatea.
Folosindu-se de ocazia ivita, odata cu lucrarile de inlocuire a usilor interioare s-a ordonat administratorului salii sa retina cheile de la yalele usilor si sa nu mai permita accesul radioamatorilor in sala, decat pentru a scoate de acolo baza materiala, masura absolut neavenita si daunatoare sportului radio.
Avand in vedere situatia grava care s-a creat la Cluj-Napoca, Roman Vasile YO5FMT, Responsabilul statiei colective YO5KAI, in numele sportivilor legitimati si a celor care practica sportul radio in judetul Cluj, pe data de 13 august a redactat o Contestatie catre AUTORITATEA NATIONALA PENTRU SPORT SI TINERET, in atentia D-nei DOINA MELINTE, Presedintele ANST din Bucuresti.
Decizia Agentiei Nationale pentru Sport si Tineret, prin care sectia de radioamatorism de la Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca isi inceteaza activitatea, din punct de vedere juridic este legala, dar nu motiveaza si argumenteaza masura luata.
Radioamatorii sunt sportivi, iar radioamatorismul este un sport tehnico-aplicativ in Romania.
Si pre?edintele Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, Doina Melinte a fost o sportiva renumita, cunoscuta in tara si strainatate.
Colectivul de operatori sportivi ai sectiei de radioamatorism de la CSM Cluj-Napoca au obtinut de-a lungul anilor numeroase medalii de aur, titluri de Campion national si Campion international, iar sportivii sectiei s-au clasat pe locuri fruntase in multe competitii nationale si internationale.
Indicativul de apel YO5KAI si-a dobandit un renume pe plan national si international.
De asemenea nici un sportiv al sectiei radio nu a savarsit abateri de comportament, care sa atraga vreo abatere disciplinara.
De la colegul Lazar Sergiu YO5CRI presedintele onorific al sectiei radioamatorism din cadrul CSM, care recent si-a incetat activitatea, am mai aflat ca, odata cu demisia fostului antrenor Folea Ioan YO5TE in anul 2004, sectia a fost antrenata de catre Roman Vasile YO5FMT, fara a fi retribuit pentru acesta activitate, in baza unei conventii de colaborare voluntare, neremunerata. Deci bugetul clubului a fost scutit timp de 6 ani de cheltuieli cu personalul.
Momentan constituie o problema deosebita, ca dupa evacuarea statiei de radio, unde se vor stoca echipamentele de emisie-receptie de mare valoare.
In seara zilei de sambata 14 august 2010, la Drobeta Turnu Severin, cu ocazia Simpozionului National al Radioamatorilor din Romania si a Campionatului National de Creatie Tehnica, am purtat o scur-ta discutie despre Radioclubul YO5KAI din Cluj-Napoca, cu Dl. ing. Ciobanita Vasile YO3APG, Secretarul General al Federatiei Romane de Radioamatorism. Dl. Ciobanita Vasile deja cunostea situatia cu privire la evacuarea statiei de club si Decizia cu privire la sectia de radioamatorism a CSM Cluj-Napoca care si-a incetat activitatea. Transcrierea discutiei purtate va constitui subiectul unui alt material.
Prezentul material este o prezentare de caz, un S.O.S. pentru a salva Radioclubul YO5KAI din Cluj-Napoca, in care nu mi-am exprimat pareri ori comentarii, lasand acest lucru pe seama cititorilor.
Avand in vedere cele de mai sus, rog Federatia Romana de Radioamatorism, cluburile sportive si asociatiile afiliate FRR-ului, cluburile sportive si asociatiile independente, radioamatorii individuali din tara si strainatate, ca prin diferite actiuni sa sustinem CONTESTATIA inaintata de responsabilul statiei de club YO5KAI, Roman Vasile YO5FMT, impotriva Deciziei Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret cu nr. 935 din 10.08.2010 prin care s-a desfiintat sectia de radioamatorism a Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca.
Solicitam repunerea in legalitate a Radioclubului C.S.M. YO5KAI din Cluj-Napoca si obligarea Directiei Judetene pentru Sport Cluj de a reveni asupra hotarari aberante de a arunca in strada acest colectiv de sportivi radioamatori din sediul in care isi desfasoara activitatea.
17 august 2010.
- László Hadnagy YO5AEX
-