Nini Vasilescu YO3CCC

YO3CCC: Data si locul nasterii?

KG6NK: 20 septembrie 1946 Bucuresti.

Nini: Unde v-ati petrecut copilaria?

Costel: La inceput am locuit cu parintii la Ostrat, un satuc de langa Corbeanca. Aici il trimisesera "tovarasii" pe tatal meu "burghez" care avusese un restaurant in Bucuresti pana in 1947, cand i-a fost nationalizat. Satul avea numai scoala primara cu clase simultane si nu avea electricitate.

Nini: Cum ati aflat despre undele radio?

Costel: Din clasa a V-a am fost dat la internat la Buftea; era in 1957 si eram elev in clasa aVI-a cand am descoperit ca biblioteca scolii avea si ceva carti tehnice de constructii. Citind aceste carti si fiind o fire inclinata spre partea tehnica, am incercat: aeromodele, navomodele si altele, dar m-am oprit la radio. Pentru ca satul unde locuiam nu era electrificat, pe la 12 ani mi-am construit primul receptor cu galena. Pentru ca nu aveam de unde sa cumpara galena, am hotarat sa o fac singur din sulf si pilitura de plumb amestecate intr-o sticluta si topite pe aragaz, evident cand mama nu era acasa. Hi!

Nini: Experimentul a reusit?

Costel: Dupa cateva incercari si ceva fum prin casa (sulful ars miroase teribil) am reusit sa obtin galena. Casca am facut-o tot singur. Cu 3 lei am cumparat magnetul si bobina de la un coleg de clasa, le-am instalat intr-o fosta cutie de crema de ghete din plastic iar membrana am facut-o din capacul unui borcan de mustar care era din tabla de fier cositorita.

Nini: Bine, am inteles ca ati realizat tot ce aveati nevoie pentru finalizarea proiectului dar ati auzit ceva cu acest aparat? Costel: Mare a fost bucuria cand, dupa ce am intins un fir de sarma prin curte intre niste pomi pe post de antena, am auzit radio Bucuresti.

Nini: V-ati multumit sa ramaneti in stadiul de galena?

Costel: Nu, desigur. Pentru inceput, am realizat un receptor cu un tranzistor, apoi am trecut la un receptor portabil cu 6 tranzistori pe care il duceam in scoala si ascultam muzica in pauza, impreuna cu colegii de clasa. Am continuat cu alte constructii si experimentari.

Nini: Cu ce faceati lipiturile?

Costel: Aveam un letcon incalzit pe aragaz. Hi!

Nini: Ati locuit mult la Ostrat?

Costel: Dupa vreo 7 ani parintii au facut ce au facut, au schimbat pamantul de la colectiv cu un loc de casa la Buftea si asa am ajuns sa locuim acolo, pentru ca nu puteau plati taxa de internat la 3 elevi, eu si cei doi frati ai mei. Microbul deja se prinsese si nemaifiind la internat, acasa puteam face mult mai multe expermentari si constructii decat cand eram la internat. De fapt, la internat numai ma documentam si lucram/experimentam acasa duminica sau in vacante.

Nini: Sa inteleg ca ati fost un autodidact?

Costel: Atunci, in acel colt al Romaniei, nu erau cercuri tehnice sau Palate ale pionierilor asa ca nu am beneficiat de indrumari si de aceea totul l-am facut citind si experimentand.

Nini: Parintii au fost de acord?

Costel: Parintii nu m-au oprit niciodata din activitatile mele.

Nini: Cum ati aflat de radioamatori?

Costel: Fiind elev la Scoala pedagogica, s-a intamplat sa fiu repartizat la practica pedagogica la clasa Doamnei Tanciu, sotia lui Misu Tanciu YO3CV. Intre alte discutii, afland ca imi plac constructiile electronice, gratios, Doamna Tanciu m-a invitat la dansa acasa sa-l cunosc pe Dl. Tanciu. Nea Misu mi-a aratat statia dansului si apoi am fost impreuna la Radioclubul central unde m-a prezentat la diversi radioamatori.

Nini: Stiti telegrafie s-au lucrati numai in fonie?

Costel: Stiu telegrafie. In YO nu puteai sa dai un examen ca sa treci la clasa superioara fara telegrafie. De la clasa receptor la clasa a III-a se cereau 500 QSO-uri receptionate in CW. Te duceai cu logul la radioclubul din Bucuresti, era vizat de Josef Paolazzo (Jupanul, cum ii spuneam noi, Hi!) YO3JP si dupa aceea aveai voie sa te inscrii la examen pentru clasa urmatoare. Ca sa dai examen la clasa avanst (autorizatie de clasa a II-a) cred ca cereau 1500 de QSO-uri in CW. In fonie nu ii interesau.

Nini: Unde ati invatat telegrafie?

Costel: Telegrafia am invatat-o la Radioclubul central, unde instructor mi-a fost Bebe Radulescu YO3RG (SK). Facea cu noi cate 2 ore in fiecare marti seara, cand era ziua de radioclub. Pentru trecerea examenului de clasa a II-a, dupa proba de telegrafie sala (eu am picat prima data proba de CW ca am gresit o litera sub barem), dadeai in scris proba tehnica si de regulament si apoi aveai o proba practica de trafic in CW cu doua Tx/Rx-uri in 3,5MHz; Tx/Rx-urile erau in camere diferite. Eu am dat proba practica in CW cu regretatul George Craiu YO3RF. Era ca la probele de carnet de conducere, nu ca acum.

Nini: Cand ati ajuns in SUA v-au fost recunoscute autorizatiile din YO?

Costel: In SUA am luat-o de la capat ca nu se recunosteau certificatele din YO asa ca am inceput cu CW de la 5 semne pe minut, pina la 20 semne pe minut cind am dat examenul de "Extra class". Aici am avut doua indicative; la inceput, KB6GBR si apoi pe cel de avansat KG6NK. Cand am luat examenul de "Extra class" nu am mai schimbat indicativul caci mi-a placut KG6NK; ar fi trebuit sa am ceva gen AA6X sau AA6XX. Aici, in SUA, formatul indicativelor se schimba in functie de privilegiile de operare, repectiv clasa de autorizare. Nini: Va place telegrafia?

Costel: Chiar daca stiu CW, nu este modul meu preferat de operare. Pentru CW ai nevoie de o ureche muzicala pe care eu nu o am. Pentru o perioada am invatat-o de nevoie si in armata, pana la prima demonstratie a unei statii, cred ca era un R104. Cind capitanul Suciu a intrebat cine vrea sa repete ce a spus el, am ridicat mana si nu numai ca i-am spus toate butoanele, dar si ce elemente actionau in statie si cu ce scop, ca variabili, potentiometri, etc. Atunci, acest capitan care era seful ARMT (Atelierul de reparat material tehnic) a decis sa ma transfere la el ca sa repar statii militare. Mai tarziu mi-au dat ordin sa fac o clasa si sa ii invat pe altii cum sa le repare. Inte timp am devenit si sef la BIA (Baza de incarcat acumulatoare) unde am invatat sa fac baterii auto, nu numai sa le incarc.

Nini: De unde stiati sa le reparati?

Costel: Eu de fapt, reparam aparate de radio si televizoare de la vreo 15 ani, de pe timpul televizoarelor "Record" (cred ca asa se numeau). Aveau finala de linii cu G807, iar tubul cinescop era rotund, cu deflexia de 70 de grade si diametrul tubului de vreo 20-25 cm.

Nini: De unde ati invatat sa faceti aceste reparatii?

Costel: La inceput citind carti tehnice si intelegand schemele, apoi pentru ca il cunosteam pe Mihai Handrea (era un prieten de familie), in vacanta de vara lucram la cooperativa "Radio progres" (cred ca asa se numea); erau cei ce reparau aparate de radio si televizoare in YO3.

Nini: Cu ce se ocupa Mihai Handrea?

Costel: Mihai era sef de centru si profesor la scoala de tehnicieni radio /TV a cooperativei "Radio progres"; imi aduc aminte ca el a scris si prima carte in YO despre "Cum sa repari televizoare" sau cam asa ceva. Nu aveam salariu si nici nu eram angajat legal (eu eram elev la scoala pedagogica) dar pica destul, mai ales ca eu stiam cate ceva despre tranzistoare; tehnicienii mai batrani nu stiau, asa ca ma rugau pe mine sa repar aparatele cu tranzistoare care veneu la centru si imi dadeau si mie cate ceva. Hi! In plus, faceam deplasari pe teren, sus pe blocuri, sa reparam/instalam antene colective, ultima gulguta in domeniu in acel timp. De la Mihai am invatat prima data ce este un "wobler" si cum se foloseste ca sa acordezi media frecventa la TV si cum sa o faci mai ingusta ca sa "prinzi" bulgarii. Facand IF-ul mai ingust ii micsorai zgomotul propiu (nf=10log BW, dar pe timpul acela nu stiam formula) si puteai sa vezi semnale mai slabe; asta se intampla inainte de a fi ham radio.

Nini: Cand ati devenit radioamator? Ati fost mai intai receptor si apoi ati devenit radioamator de emisie?

Costel: Radioamator am devenit cand am implinit 18 ani, virsta legala din acel timp. Da, mai intai am fost receptor, dar nu mai retin indicativul; era yo9 si 4 cifre pentru ca pe vremea aceea eram cu domiciliul in Buftea. Stiu ca autorizatia de emisie a venit destul de greu, cam intr-un an si ceva pentru ca aveam "cruci" la dosar din cauza tatalui. Nini: Ati avut de la inceput indicativul YO9ALM?

Costel: De la inceput am avut acest indicativ, YO9ALM, de la prima autorizatie de emisie in YO. Tot in YO, am avut si clasele de US ca si pe cele de UUS; am avut clasa a III-a si a II-a dar si clasa a V-a si clasa a IV-a, daca imi mai aduc bine aminte cum erau clasificarile din YO. Imi amintesc ca primul examen teoretic l-am dat in fata unei comisii de vreo 10 membri, printre care: Viniciu Niculescu YO3VN (marele sef de la Directia de telecomunicatii din minister), YO3JP, YO3RF, YO3CV, cred ca Liviu Macoveanu si altii; erau in jurul mesei si fiecare te intreba cate ceva tehnic sau din regulament sau tehnici de operare.

Nini: Ce aparatura ati construit dupa ce ati devenit radioamator si pana ati plecat in SUA?

Costel: In toata aceasta perioada am costruit diverse receptoare, inclusiv unul cu dubla schimbare si 18 tuburi, cu un comutator de game tip tambur (asemanator cu schimbatorul de canale din TV-urile de epoca), un receptor de UUS cu nuvistor in intrare si in sfarsit, un receptor cu tranzistori FET in intrare, doua schimbari de frecventa, filtru mecanic, sinteza de frecventa, afisaj digital, care a aparut si pe coperta revistei "Tehnium", de fapt, ultima mea constructie in YO. Avand autorizatie de emisie, bineinteles ca am construit si diverse emitatoare: US, UUS, FM, CW, SSB.

Nini: Cum realizati montajele?

Costel: Montajele expermentale le facem in aer sau pe fasii de circuit imprimat din mai multe motive; primul era disponibilitatea de a face rost piese pentru ca era o problema procurarea pieselor mai sofisticate in perioada mea asa ca dupa teste si daca ideile reuseau, piesele se recuperau si se foloseau in produsul finit, ca sa zic asa. Acelasi lucru era valabil si cu placile de circuit imprimat, pentru ca nu se gaseau usor. Cu clorura ferica ma descurcam mai usor ca se folosea in tipografie la prelucratrea cilindrilor cu care se tiparea revista, dar tot era o aventura sa faci circuitul imprimat de la "0", de mina, de la transferarea schemei pe circuitul imprimat si pana la lipirea pieselor. Atunci nu aveam "Orcad" sau altceva. Hi! In plus, la oricare experimentator nimic nu era practic definitiv si intotdeauna erau idei noi care sa fie incercate, asa ca cu piesele suspendata, era mai usor de adus noi modificari. Eu am construit multe montaje cu tuburi si acolo foloseai cose, daca aveai, sau suspendai piesele mici.

Nini: Cum ati ajuns la revista "Racheta Cutezatorilor"?

Costel: Intre timp, fiind profesor la catedra, am infiintat un cerc de electronica la Buftea si impreuna cu elevii am construit un automobil teleghidat cu 6 canale care a luat premiul intai la celebrul concurs "Minitehnicus". Datorita acestui concurs am fost angajat in redactia revistei "Racheta Cutezatorilor" ca sa ma ocup de sectia "hobby", constructii, etc. In timpul activitatii redactionale am incercat sa public cat mai mult despre radioamatori si radioamatorism, publicand nenumarate constructii ale lui George YO3AVE, Dan YO3ZA, Ilie YO3CO, interviuri cu George Craiu YO3RF si multi altii.

Nini: Cum de ati devenit fotograf?

Costel: Nu am facut de la inceput fotografii. Am fost angajat mai intai corector si apoi redactor la revista "Racheta Cutezatorilor". Am inceput sa fac fotografii cand "Racheta" s-a desfiintat din lipsa de hartie. Atunci, m-au trecut la "Cutezatorii" pe post de fotoreporter si practic am invatat sa fac fotografii din mers. Nu era vorba numai de facut fotografii ci practic trebuia sa fac tot procesul de laborator, atat pentru pozele alb negru cat si pentru cele color. Noi nu aveam laborant la redactie. Fotoreporteri, eram, colegul meu si cu mine si tot noi faceam in laborator pozele facute de noi pe teren. Mai greu era cu developarea diapozitivelor color, deoarece procesul pentru "AGFA" cerea o temperatura bine controlata, noi nu aveam etuve termostatate, iar termometrele din dotare erau cu alcool, de baie, obsnuite. Asa ca nu prea aveam cum sa facem masuratori cu o toleranta de 0,5 grade Celsius cum cerea prospectul. Folosind diverse artificii si inventivitate reuseam sa o scoatem la capat.

Nini: Ce criterii trebuiau sa indeplineasca atat fotografiile cat si diapozitivele pentru a fi publicate?

Costel: Fotografiile, inclusiv diapozitivele, trebuiau sa intruneasca mai multe criterii ca sa poata fi acceptate pentru publicare:
- un criteriu, era cel artistic, ca sa fie acceptate de graficianul redactiei si de redactorul sef;
- alt criteriu era cel tematic, fara soparlici, ca sa fie acceptate de cenzura de la sectorul de presa;
- si in sfarsit, trebuiau sa fie corecte din punct de vedere tehnic, adica culorile sa fie corecte si balansate caci altfel erau respinse de tipografie.

Nini: Ce aparatura aveati in dotare pentru a face acele fotografii?

Coste: In decursul anilor am avut in dotare, pe rand sau simultan, trei aparate foto. Am inceput cu un "Mamiya C33" care era si cel mai greu, cu obiective si pentraprizma cantarea cam 2 Kg. Pe urma am primit un Rolleiflex si in sfarsit un "Leika 4" cu un set complect de obiective, inclusiv un "ZOOM" si un "Telefoto" de 500 mm, rareori folosit.

In plus, aveam si un Blitz, cred ca era un "Mannesmann" cu baterie de plumb, exterioara, care cantarea in jur de 2 Kg. Si, ca sa recapitulez, aveam la mine un aparat cu film alb negru, unul incarcat cu film color si Blitzul; eram destul de incaracat, ca sa zic asa.

Nini: Ce filme si hartie foloseati?

Costel: Filmele alb negru ca si hirtia erau Ilford, iar cele color erau Agfa.

La sfarsitul activitatii mele le redactie incepuse sa fie cam dificil pentru ca aveam mare restrictie la filme si la hirtie. Vroiu sa faca poze pe Fuji facuta la AZOMURES dar pozele erau de regula respinse in tipografie caci nu ieseau culorile ca lumea.

Nini: Ce alte constructii ati facut ca radioamator?

Costel: Intre timp mi-am continuat seria de constructii. Am fost primul HAM din YO care a lucrat pe un satelit de comunicatii pentru radioamatori (OSCAR 6) in 1972 (I3LDS, pe 30.12.1972) si am participat la diverse aventuri pe munte in concursuri de UUS cu: Ticu YO3JJ, Gill YO3BHJ, Petre YO3CTW, etc.

Nini: Ce puteti sa-mi spuneti despre celebrul Trabant albastru?

Costel: O sa incerc sa-ti spun pe scurt istoria Trabantului albastru pe care l-am botezat Margot. Cand am fost angajat la revista Cutezatorii locuiam la Buftea; asta se intimpla prin 1971. Dupa angajare trebuia sa fac naveta la Bucuresti, la Casa Scinteii, unde era sediul redactiei. Asta era cam greu de facut caci RATA (autobuzul cu care veneam la capitala) venea, cum venea, plina ochi, iar cu motoreta mea Carpati nu puteam circula iarna din cauza frigului si a zapezii. Nu imi convenea sa fac naveta cu tramvaiul si alte troleibuze, nici macar dupa ce am primit o garsoniera de la redactie care s-a nimerit sa fie in partea opusa a Bucurestiului, fata de servici. Asa ca, intr-o zi, dupa cativa ani de chin navetistic, m-am decis sa-mi iau o masina de ocazie. Am facut un imprumut la CAR (Casa de ajutor reciproc) si cam cu 19.000 de lei in buzunar am luat trenul spre Pitesti unde era un targ de masini uzate, second hand.

Nini: Pai si ce masina puteai sa iei de banii astia? Erau cam putini.

Costel: Singura masina care se incadrea in bugetul meu a fost acest Trabant 600. Cel ce mi l-a vandut a zis ca era ing. mecanic, dar asta nu l-a impiedicat sa repare bucsile dinamului cu tabla de cutie de conserve, lucru descoperit dupa cateva zile cind s-a stricat dinamul.

Nini: Si ce ati facut, i-ati dat masina inapoi?

Costel: Ei, as! Am inlocuit dinamul cu un alternator de Dacia si am schimbat tot sistemul electric al masinii, de la 6V la 12V, si i-am pus o baterie mare de camion in portbagaj, drept pentru care Ilie Mihaescu YO3CO si alti trabantisti de la Casa Scanteii ma lua peste picior zicand ca mi-am facut un Trabant electric. Intre timp am avut un accident cu el si nemaigasind piese de Trabant 600 l-am modificat, i-am pus fata de model 601 si l-am facut hibrid. Depide de unde priveai: in spate vedeai un 600 iar din fata 601. Asa am invata sa sudez electric tabla, hi.

Nini: Asta am inteles, dar cum ati ajuns la culoarea albastra?

Costel: Culoarea albasta se datoreste faptului ca asta a fost culoarea de vopsea pe care un var care lucra la Policolor a putut sa mi-o faca rost, asa ca, cu butelia de aragaz si un pistol de retus vopseam masina, dupa ce ii reparam tablaria. Da, Trabantul avea sasiu de tabla zincata, nu era de carton presat, comform folclorului. In fiecare an in curtea de la Buftea, inainte de faimoasa verificare tehnica anuala, perioada in care vedea si masina benzina, ca in rest era abonata la un amestec de petrosin, benzina si neofalina, caci nu imi ajungea benzina alocata prin tichet, sau prin statul la incomensuratele cozi.

Nini: Stiu ca era o problema la Trabant cu pornitul motorului iarna.

Costel: Din cauza amestecului neortodox de carburant, pornirea, in special iarna, se facea prin scoaterea unei bujii, se turna in cilindru o fiola de benzina pentru bricheta (se gasea la tutungerii), se punea bujia la loc si pornea la cheie.

Nini: Toate bune si frumoase, dar cum ati ajuns cu renumitul Trabant albastru in coloana oficiala?

Costel: La manifestari oficiale ale Organizatiei de pioneri faceam asa-zisul Protocol 0 (zero), adica se faceau demersuri de la redactie si mi se dadea o autorizatie care imi permitea sa trec de garzi, bineinteles dupa ce eram verificat si eu si aparatele si trebuia sa fac poze cand pionierii si conducatorii iubiti participau la diferite actiuni. Cand s-a inaugurat noul Palat al Pionierilor si Soimilor Patriei din Parcul tineretutlui, a trebuit sa particip si eu. Cum aveam aparate grele si actiunile au fost in mai multe locuri, am pus autorizatia in parbrizul Trabantului si l-am bagat in coloana oficiala. E drept, am avut decenta sa fiu ultima masina din coloana. Dupa Trabant erau masinile militiei si ale altor organe. Treaba era ca militienilor de pe traseu nu le venea sa creada ca este un Trabant, cam asa si asa ca aspect, in coloana oficiala, pana se apropiau si vedeau timbrul sec de pe parbriz iar apoi ma salutau.

Nini: V-ati facut treaba cu acel Trabant?

Costel: Cu acel Trabant am stabatut tara, de la Constanta la Suceava, Sibiu, Brasov, Transfagarasanul si multe alte localitati, atat in interes de servici ca si in vacante. Intre timp am schimbat mai multe vilbrochene, platine, capete de bara si cauciucuri de Dacia luate la mana a doua de la garaj, pentru ca se potriveau la rotile mele. Si culmea, cand am plecat din tara l-am vandut in cistig, am luat pe el 25.000 de lei. Unde poti face aici in SUA o asemenea afacere? Cum ai cumparat masina si ai scos-o pe poarta dealer-ului i-a si scazut valoarea. Este deja uzata. Hi!

Nini: Va rog sa-mi povestiti cum de v-a imprumutat d-na Bucurescu doua lampi 4CX250B si ce ati facut cu ele? Va intreb toate astea, pentru ca din intamplare, prin anii 1985 am cunoscut-o si eu pe d-na Bucurescu cand s-a transferat la Colectivul de aparate electronice din Institutul la care lucram in aceea perioada.

Costel: Pe d-na Bucurescu, sefa transmitatorului TV de la Casa Scinteii am cunoscut-o cand, fie George YO3AVE (sk), fie Ilie YO3CO, m-au luat cu ei cand au vizitat-o la statie. Cum in acel timp redactia se afla la etajul 10, iar transmitatorul vreo 2 etaje mai sus, ma duceam mereu pe acolo, vorbeam cu tehnicienii de tura, studiam cum erau facute statiile, etc. Transmitatoarele erau in numar de doua; primul emitator TV instalat pe canalul 2 (tinut in rezerva) era rusesc si mare cat 3 pereti, cu fiecare etaj intr-un cabinet si cu cateva aparate de masura pe fiecare cabinet (vreo 139 in total, la numaratoarea mea), finala era racita cu apa si diplexorul mare cit un perete. Emitatorul activ, era unul mai nou, cred ca era suedez fabricat de Brown-Boveri, cu tuburi metaloceramice si mult mai mic dar cu aceeasi putere. Acolo am vazut prima data un "wobler profesional" un Rhode &Schwartz, de fapt un "Network analizer" cu care d-na Bucurescu si tehnicienii masurau si reglau parametrii emitatorului. Am invitat-o pe d-na Bucurescu sa scrie cateva articole de specialitate la Racheta cutezatorilor.

Nini: Cum de v-a venit ideea sa lucrati pe satelitii de radioamatori?

Costel: Intre timp se lansase satelitul Oscar 6. Il auzeam si George YO3AVE si eu, dar nu aveam suficienta putere sa il si lucram. Oscar 6 eram un cros-band mode, de fapt un repetor zburator in jurul pamantului, cu up-link-ul in 144MHz iar down-link-ul in 28MHz, iar fereastra de auzire era cam de 10-12 minute cu antenele nostre simple.

Nini: Ce aparatura ati folosit la emisie si la receptie?

Costel: Am rugat-o frumos pe d-na Bucurescu sa ne inprumute doua lampi 4CX250B, scoase din statie dupa 10.000 de ore de functionare, dar inca bune si pastrate de rezerva in magazie (pentru ca nu se stie niciodata) ca sa facem un final in 2m pentru Oscar 6 urmand ca apoi sa returnam tuburile dupa ce faceam QSO-urile care ne interesau. Cu tuburile in mana, George YO3AVE ( si mai putin eu) a construit si reglat finalul de vreo 600 W. Ca prefinal aveam un final de 100W in 144MHz facut de mine la Buftea, cu celebrele tuburi din seria QQE.

Nini: Dar antenele?

Costel: Antena a fost o quadratura de dipoli ca nu aveam rotor de azimut si elevatie.

Nini: In afara de italian ati mai facut si alte legaturi?

Costel: Dupa primul QSO pe Oscar 6 efectuat cu I3LDS in data de 30 decembrie 1972, QRO-ul s-a mutat acasa la George YO3AVE iar apoi cred ca a ajuns si la Nelu YO3BAA; nu mai stiu daca s-a plimbat si la alti radioamatori, dar dupa o perioada tuburile au fost returnate.

Nini: M-ar interesa sa-mi povestiti cate ceva despre concursurile de UKW din YO, concursuri la care ati participat si ati si castigat cateva. Unde ati fost in concurs ca banuiesc ca ati fost pe munte, cu cine si tot ce puteti sa-mi mai spuneti despre acele concursuri.

Costel: Am lucrat in mai multe concursuri de UKW si de acasa si de pe munte; imi aduc aminte ca am si castigat unul sau mai multe din QTH-ul propiu. La unul din concursuri am primit ca premiu o statie Motorola, bineinteles cu tuburi, pe care am tras-o in 2 m si i-am facut un VXO ca sa nu mai fiu pe frecventa fixa, iar la alt concurs premiul a fost o "Vocalina" un Tx/Rx in UKW folosit de americani in al doilea razboi mondial pe care l-am modificat, i-am facut frecventa variabila pentru 430MHz, mai mult de experiment caci era simpla si subtire ca performante.

Nini: Puteti sa-mi spuneti o intamplare care v-a ramas intiparita in minte legata de vreun concurs?

Costel: Cea mai interesanta deplasare in timpul unui concurs, a fost undeva pe Valea Jiului, pentru ca tin minte ca ne-am dat jos din tren la Petrosani. Din nefericire nu mai tin minte varful dar aventura o tin minte.

Echipa era formta din: Ticu YO3JJ, Petrica YO3CTW, Trifu YO3BAL(SK) si eu YO9ALM. Toate bune si frumose, pregatim aparatura, antenele, vinul ca moneda de schimb si gata de drum. Incarcam Trabantul pana la refuz, ajungem in Gara de Nord si descoperim ca uitasem acasa antenele. Asa ca, decizia unanima a fost ca juniorul Petrica sa se intoarca acasa, sa ia antenele si sa ne ajunga cu trenul urmator.

Insa, ghinionul nu s-a oprit aici. Am ajuns la telescaunul din Petrosani care trebuia sa ne duca la cabana o data cu viscolul. Statia de telescaune era inchisa din cauza viscolului, asa ca dupa negocieri udate cu ceva vin, au pornit telescaunul pentru noi.

Nini: Si, cand ati ajuns sus banuiesc ca v-ati apucat de treaba.

Costel: La cabana alta chestie. Din cauza de zapada/viscol nu puteam instala antenele afara asa ca am decis sa le instalam in pod, cu tot cu statie. Seful cabanei ne-a lasat, dar podul era izolat cu vata de sticla, asa ca ne-am scarpinat din belsug vreo cateva zile in sir.

Nini: Alte intamplari ati mai avut?

Costel: Oricum, cu toate aceste probleme am putut face si o fapta buna.

Colegi radioamatori din YO5 erau mult mai sus decat noi pe munte, dar din cauza zapezii si a viscolului neasteptat aveau mari probleme, cortul se daramase, erau in pericol de inghet, dar nu puteau lua legatura cu cei Petrosani pentru ajutor. Noi ii auzeam, am tinut legatura cu ei si in Petrosani am gasit un alt ham, care, in spirit radioamatoricesc a anuntat pe cei de la Salvamont care i-au adus jos cu bine. Nu am facut noi prea multe QSO-uri in aceasta depalsare, din mai multe motive, dar ca aventura o sa o tin minte toata viata.

Nini: De ce ati plecat in SUA?

Costel: Totul a fost OK pana cand la indicatiile "Cabinetului 2" a aparut legea, ca toti cei cu rude in strainatate nu mai pot lucra in presa si astfel m-au trimis la cooperativa "Fotografia" fapt care m-a determinat ca in 1983 sa cer sa plec in SUA. Dupa mai multe partide de "discutii amicale" cu baietii de la Serviciul pasapoarte din str. Nicolae Iorga, in 1984 am ajuns aici, in Los Angeles, in California.

Nini: Cum ati ajuns la Yaesu?

Costel: La vreo 4 luni de la venirea mea aici am citit un anunt intr-un ziar ca Yaesu are nevoie de un tehnician pentru Ham radio. Eu nu am facut scoala tehnica de radio in YO dar bazat pe cunostintele acumulate ca radioamator, am incercat. Am avut un interviu cu Chip K7JA. Dupa interviul in care am discutat diferite proiecte si constructii ale mele in YO, Chip m-a invitat sa incep sa lucrez la ei incepand cu ziua urmatoare. Dupa angajare, Yaesu a crescut ca firma iar eu am ajuns supervisor la sectia de Ham radio. In acelasi timp am trecut si examenul FCC de profesionist (licenta federala) care autorizeaza posesorul sa: repare, alinieze, testeze, emitatoare de comunicatii profesionale. Si pentru ca aici apar diverse oportunitati, am lucrat o perioada si la Kenwood, apoi la un dealer pentru General Electric si in sfarsit de vreo 10 ani sunt "Senior communication specialist" la City of Long Beach unde ma ocup de sisteme de comunicatii de la 150MHz pana la 60 si chiar 80GHz.

Nini: Si cu pasiunea pentru radioamatorism cum a ramas?

Costel: In tot acest timp pasiunea mea a continuat sa fie constructiile si experimentarile. Dupa ce in 1989 mi-am cumparat casa, aici in Long Beach (am cautat 9 luni pana am gasit o casa cu curte mare sa imi pot pune antenele; Hi!) am ridicat un tower cu 2 antene: una monobanda (un KLM cu 5 elemente, pe 14m boom) in 14MHz si una multibanda pe 14, 21 si 28MHz. De asemenea, am ridicat un Delta loop (40m perimetrul) pentru 7MHz, un multidipol pentru 10, 18 si 24MHz. Totodata, mi-am facut si un mic laborator radio in care am continuat diverse constructii si experimentari. Dupa ridicarea antenelor, am inceput cu Radu YO4HW (SK) un radio net in 14,155MHz, unde in fiecare seara ne adunam radioamatori vorbitori de limba romana de pe toate continentele, evident, atunci cand propagarea ne permitea acest lucru. Acum, impreuna cu un grup de radioamatori vorbitori de limba romana de aici incercam sa refacem netul, tot pe 14,155 MHz. Din nefericire, acum propagarea nu ne ajuta sa lucram si cu statii din YO decat rareori dar vestea buna este ca deja Soarele si-a schimbat polaritatea magnetica si noul ciclu solar a inceput, ceea ce inseamna propagare din ce in ce mai buna.

Nini: Stiu ca ati ajutat pe multi radioamatori din YO cu diferite echipamente.

Costel: La rugamintea lui Radu YO4HW si a altor radioamatori din YO i-am ajutat la cumpararea si trimiterea a peste 100 de transceivere.

Nini: V-a mai ramas pasiunea pentru constructii?

Costel: Interesul meu pentru constructii a continuat, mai ales ca am avut posibilitatea sa imi echipez laboratorul cu aparatura performanta si de calitate cu care pot face orice fel de masuratori/testari la orice etaj al unui Tx/Rx de la 20Hz pana la 45GHz, asa dupa cum se vede si din fotografiile pe care ti le-am trimis.

Nini: Care este ultima d-voastra realizare?

Costel: Ultimul proiect a fost o colaborare cu Cornel KW7CD si rezultatul a fost un Tx/Rx care a fost publicat in QEX, revista de constructii a ARRL-ului. Transceiverul, a carui denumire pe internet este STAR 10 (varianta lui Cornel) si CP2007 (varianta mea; al meu are alta cutie si ceva modificari in circuite) are performante deosebite in special la receptie, datorita pieselor folosite si calitatilor sintetizorului de frecventa, proiectat de Cornel si modificat de mine pana am ajuns la un zgomot propriu deosebit de redus.

Nini: Cam cat timp v-a luat acest proiect?

Costel: La acest proiect am lucrat cam 5 ani, impreuna cu Cornel, testand/modificand fiecare etaj (parte din design este al lui Cornel, alte parti sunt ale mele) pana la rezultatele cele mai bune. Transceiverul este cu acoperire constinua Tx/Rx de la 1,8MHz pana la 30MHz, doua VFO-uri, totul comandat de un controlor (CPU) al carui soft a fost facut de Cornel si de un coleg de-al lui. Alt coleg de-al lui a proiectat circuitele imprimate dupa ce schemele au fost validate. Eu am montat piesele SMT pe circuite, am refacut din nou toate reglajele/testarile si asamblarea finala a celor doua transceivere. Intr-o fotografie sunt eu cand asamblam transceiverul lui Cornel.

Nini: Si performantele?

Costel: Acest Tx/Rx a fost testat comparativ cu un FT1000D si un IC7800 si a rezultat ca pe partea de receptie este mai bun decat cele mai renumite transceivere de fabrica. Si cum teoria spune ca daca nu il auzi nu il poti lucra, majoritatea efortului a fost depus ca Rx-ul sa fie bun. La emisie are 100W, dar la nevoie ii poti adauga un QRO.

Nini: Ce planuri de viitor aveti?

Costel: Referitor la planurile de viitor, nu prea stiu nimic concret. Dupa realizarea transceiverului publicat in QEX este greu sa faci ceva mai bun, dar tot mai experimetez la el un nou concept de "noise blanker" si poate un pan adaptor. Alta dorinta ar fi sa pun doua antene full size cu cate 5elemente fiecare in 14MHz, sinfazate, plus un PRO67 care are si 2 elemente in 7MHz. Am antenele si pilonul dar ma incurca faptul ca stau in oras si "planning department" caci in Long Beach putem inalta piloni pana la 60f (aproximativ 18m) iar in 18m nu ai suficienta distanta intre antene, ca sa-ti aduca un benificiu. Tot din cauza lipsei de spatiu pentru antene nu am lucrat in benzile de 80m sau 160m. Ceva mai tarziu, in 2-3 ani, cand voi iesi la pensie, mai vedem ce idei imi vor veni. VHF si UHF cum faceam in YO nu prea se poate tot din cauza ca, de asemenea, nu am spatiu pentru antene dar si din cauza zgomotului, locuind in oras, cu linii aeriene de 100 de ani si scantei la conectoare si izolatoare cat cuprinde, ca sa nu mai adaug si becurile cu neon de pe strada care au si astea probleme si genereaza poluare de RF. Oricum, asa dupa cum ai vazut, am un atelier bine dotat cu instrumente si imi place sa experimentez, asa ca viitorul arata bine. Hi.

Ii multumesc lui Costel si pe acesta cale pentru amabilitatea cu care mi-a acordat interviul si pentru fotografiile puse la dispozitie.

Interviul a fost realizat pe 24.05.2010. Un album realizat cu ocazia acestui interviu se gaseste la qsl.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 3-10-2010

13600