hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

Eu imi apar saracia si nevoile si neamul

Nini Vasilescu YO3CCC

Dupa cele doua interviuri cu d-na Nona Millea, care au avut un succes nebanuit (articol 1, articol 2), m-am hotarat sa mai facem inca unul, dansa mai avand foarte multe lucruri interesante de povestit. Intamplarea de mai jos, o deplasare planificata la Budapesta si una surpriza la Berlin, s-a petrecut la 10 ani de la terminarea stagiaturii.

Nini: As vrea sa incepem prin a ne povesti cum ati ajuns la Budapesta in anul 1968.

D-na Millea: Luna octombrie a anului 1968 a insemnat pentru mine un anume succes. Corelat cu faptul ca obtinusem pasaport pentru o manifestare stiintifica care se tinea la Budapesta, mi-am inceput si activitatea de membru activ in Comisiile profesionale CAER, intr-un mod absolut neasteptat.
In ziua de 19 august armatele tarilor membre CAER, cu exceptia Romaniei, invadasera Cehoslovacia, unde Dubcek reusise introducerea unor reforme cu caracter democrat, miscare cunoscuta sub denumirea de Primavara de la Praga. Neparticiparea Romaniei a creeat in tara o imensa popularitate lui Nicolae Ceausescu, care in ziua de 22 august a organizat un miting in Piata Palatului. Poporul a fost in delir, parea o delimitare de Moscova, care-n ochii romanului de rand inseamna pierderea Basarabiei si aducerea comunismului, dupa doua zeci de ani ne ajunsese cutitul la os de atatea binefaceri. Desi nu eram membra de partid, am participat la acel miting si fara rezerve afirm ca, daca atunci ni s-ar fi cerut sa punem mana pe arme sa ne aparam granitele, romanii ar fi iesit pana la ultimul om, indiferent de convingerile politice ale fiecaruia. A fost atunci o adeziune a poporului la pozitia lui Ceausescu, cum n-avea sa se mai intample tot restul vietii lui. In realitate insa Romania ajunsese izolata de celelalte tari din lagarul socialist, atat economic cat si politic, poate si datorita unei politici, am putea-o numi duplicitara, zicem ca voi, facem ca noi

Nini: V-as ruga foarte mult sa ne povestiti o intamplare demna de relatat de la prima d-voastra deplasare peste hotare la primul simpozion la care ati participat.

D-na Millea: Deci, in primele zile ale lunii octombrie ma aflam la Budapesta, la al III-lea Simpozion International de Fiabilitate, la care am prezentat o lucrare, parte componenta a tezei mele de doctorat. Lucrarea trezise interesul specialistilor straini, savuram succesul.

Nini: Pai, ati plecat la Budapesta, cum de ati ajuns si la Berlin?

D-na Millea: Ma trezesc invitata la Consulatul roman. Nu stiam sa fi facut ceva nepermis de regulile comuniste, asa ca m-am dus putin contrariata. Pe atunci Consulul nostru la Budapesta era tovarasul Turcus, pe care exact peste zece ani aveam sa-l reintalnesc ca Ambasador al Romaniei in Israel. Tovarasul Turcus imi spune ca peste vreo doua zile incepe la Berlin sedinta CAER a Sectiei de radiocomunicatii, la care reprezentantul tarii era ministrul adjunct in MICM, daca-mi amintesc bine tovarasul Cornel Mihulecea, iar delegatul pentru aceasta sedinta era directorul meu D.F.Lazaroiu, lucru pe care-l stiam fiindca-i pregatisem dosarul.

Nini: Atunci, dece v-a trimis pe d-voastra ?

D-na Millea: Mi-a spus ca in conjunctura politica existenta, nu e recomandabil sa mearga nici unul dintre dansii acolo, avand in vedere functiile lor, ca atare am fost delegata eu, care cunosc lucrarile comisiei respective si care nu reprezint nici o valoare de schimb. Dupa ce m-a lasat cateva clipe sa ma dezmeticesc, mi-a inmanat dosarul sedintei, de fapt cel pregatit de mine, impreuna cu o fituica scrisa de director, in care-mi recomanda sa-l reprezint nu ca in vremea cruciadelor, mi-a pus viza de RDG pe pasaport, mi-a dat diurna pentru Berlin si mi-a mai dat cateva instructiuni:
-Pleci cu trenul, iar in gara Berlin te va astepta tovarasul Raul Vasilescu, consilier la Ambasada romana, care va fi si membru in delegatie. Dumneata esti cu partea tehnica, restul stie tovarasul Vasilescu. La el se afla si Punctul de vedere, care este secret n-ai voie sa-l tii pe masa. Dar te fac atenta, stiu ca n-ai mai fost la sedinte CAER, mai stiu ca esti o persoana care-si sustine ideile cu toate argumentele posibile, aici insa n-ai voie sa faci unele lucruri, n-ai voie sa fii prea categorica si mai ales sa nu parasesti sala de sedinte fiindca s-ar considera inca un act de fronda al Romaniei la adresa celorlate tari si noi nu vrem asta. Si acum, desi stiu ca ai o misiune foarte grea, iti urez succes si nu uita, reprezinti tara, mi s-a spus ca esti un patriot, fiindca nu stiu cum face femininul de la acest cuvant. Mi-a strans mana, m-a privit lung, am simtit parca o urma de teama in ochii lui, poate pentru ce putea sa mi se intample.

Nini: Ati acceptat sa va duceti la Berlin?

D-na Millea: N-am refuzat sa ma duc fiindca cunosteam bine dosarul si continea doar lucruri tehnice, deci nu vedeam nimic negru la orizont. Din Budapesta, in cele cateva ore ramase pana sa plec la noua destinatie, fiindca nu ma pricepeam sa schimb forintii cu marcile germane, nici nu stiam daca am voie s-o fac, am apucat sa cumpar o pereche de ghetute mici pentru Vladut, baiatul surorii mele, care tocmai implinea doi ani si un trening pentru Liviu, fiul meu.

Nini: Cum a decurs calatoria catre Berlin?

D-na Millea: Am plecat seara cu trenul, m-a dus la gara cineva de la Consulat, apoi am mers pana a doua zi spre seara. In vagonul cuseta unde avem eu bilet mai era o doamna bulgaroaica. La vama nici nu s-au uitat in bagajele ei, pe ale mele le-au desfacut, au scos pe pat toate piesele din valiza si le-au scuturat de parca ar fi putut contine nu stiu ce prafuri suspecte, prilej cu care mi-au rupt un sir de margele marunte care s-au imprastiat peste tot. Cat am putut sa mai adun din ele le-am strans intr-un servetel si le-am pus intr-o ghetuta a lui Vladut.

Nini: Ati fost asteptata la gara asa dupa cum vi s-a promis?

D-na Millea: Ajunsa la Berlin nici n-apuc sa pun piciorul pe peron ca un barbat cu o figura placuta, in jur de patruzeci de ani, mai inalt decat mine, cu o alura sportiva, dar cu o darzenie intiparita pe chip, se apropie, imi intinde mana si-mi spune:
-Ma numesc Raul Vasilescu si voi participa alaturi de dumneata la sedinta sectiei de radiocomunicatii a CAER-ului. Trebuie sa ne informam reciproc, eu nu stiu radio, dumneata nu stii ce se petrece pe aici. Mi-a luat valiza m-a condus la hotelul Unter der Linden, m-am inregistrat, am lasat bagajele si am iesit in oras, nu ca sa ne plimbam ci ca sa ne facem planul de bataie.

Nini: De ce nu ati ramas in hotel?

D-na Millea: In hotel se ferea sa vorbeasca. Mi-a aratat Punctul de vedere, mi-a spicuit din el cate ceva, si mi-a spus:
-Sunt informat ca va fi o sedinta dura. Voi fi tot timpul alaturi de dumneata, eu vorbesc germana si rusa, stiu ca intr-o oarecare masura le vorbesti si dumneata. Sunt inginer, dar in alta specialitate. Te rog sa nu te enervezi si sub nici un motiv sa nu parasesti sala de sedinte, indiferent cat te-ar jigni astia. Aici nu te reprezinti pe dumneata, reprezinti tara, care in momentul de fata este considerata copilul neascultator al blocului comunist.

Nini: V-as ruga sa ne povestiti ce v-a spus d-l Raul Vasilescu despre atmosfera politica din vara anului 1968.

D-na Millea: El mi-a spus urmatoarele:
-Prima lovitura din partea Romaniei au primit-o rusii odata cu Plenara din aprilie 1964, cand s-a adoptat Declaratia de independenta, cum a fost supranumit documentul elaborat atunci, dar Dej a murit inainte de a mai putea actiona. In iulie 1965, la Congresul al IV-lea al PMR (devenit al IX-lea al PCR), Ceausescu a pus la punct ruperea definitiva de atributul eminamente agricol, la care ne osandise planul Valev, declarand ca tara noastra a intrat in etapa socialismului multilateral dezvoltat; atunci ne-am si transformat din Republica populara in Republica socialista. El a impus si un regim de industrializare fortata, de urbanizare si de calificare intr-o meserie a majoritatii tinerilor oraseni sau adusi de la tara. Nu le-a convenit tovarasilor din est, dar n-au avut ce ne face fiindca occidentul era cu ochii pe noi, admirand sau in orice caz alimentand tendintele nationaliste, care de fapt insemnau o incercare de independenta in lagarul socialist, si care sunt total contrare principiilor internationalismului proletar. Probabil sperau la o fisura dupa model Tito. Dar pana atunci a aparut aceasta noua nealiniere majora, dupa ce acum un an la Conferinta nationala a partidului, Ceausescu a facut un atac virulent la adresa Cominternului, cerand dreptul tuturor partidelor de a-si alege modelul de socialism dorit pentru tara lor, asa ca ne asteptam la represalii pe toate liniile. URSS, ca superputere nu vede cu ochi buni statele mai mici din Europa, care acum la peste douazeci de ani de la terminarea razboiului vor sa redevina ce-au fost, prospere si puternice, posesoarele unor traditii seculare de arta si cultura care se regaseste genetic in viata indivizilor lor si de care sovieticii sunt total lipsiti, nu ca n-ar fi avut si ei cultii lor, dar au avut grija sa-i extermine cu toata semintia lor. Asa ca l-au scos in afara legii marxiste intai pe Tito, acum pe Dubcek. Probabil am fi urmat noi la cateva zile dupa Praga, avand in vedere ca Ceausescu nici n-a fost invitat la sedinta din 2-3 august de la Bratislava a celor cinci tari invadatoare, Dar a urmat acel 22 august, cand tot poporul s-a declarat gata sa puna mana pe arme, lucru pe care cehii nu l-au facut, si au aparut reactii internationale. Cat despre unguri si polonezi ei stiu din 1956 cum e cu rusii oaspeti; bulgarii nu le fac probleme, sunt foarte ascultatori.

Nini: Asta a fost tot ?

D-na Millea: Dupa cateva momente de pauza partenerul meu de plimbare a continuat:
-De fapt, nu stiu daca urmaresti politica, ca cercetator nu esti obligatoriu implicata in ea. Dar un intelectual trebuie sa constientizeze pe ce lume traieste, sa poata aprecia faptele la reala lor valoare si ca atare sa poata actiona in consecinta. Stii ca acum doi ani, Romania a stabilit relatii diplomatice cu Republica Federala a Germaniei si, spre deosebire de celelalte state socialiste a mentinut neintrerupt relatiile cu Israelul, dupa razboiul acestuia din 1967 cu statele arabe, iar acum vreo trei luni in urma ne-a vizitat tara Charles de Gaulles, presedintele Frantei, chiar daca vizita lui a fost scurtata din cauza miscarilor tineretului de stanga de la ei. E evident ca Romania incearca o politica de oarecare independenta fata de Moscova, care-i deranjeaza teribil pe liderii ei. Si toate astea cand ? Intr-un interval de doi ani dupa ce, in iulie 1966, s-a tinut la Bucuresti reuniunea Tratatului de la Varsovia unde toate tarile socialiste si-au jurat credinta vesnica. Rusii isi dau seama de tenta nationalista a politicii lui Ceausescu si nu-si pot permite ca Romania sa iasa din sfera lor de influenta, ar pierde controlul asupra tot sud-estului Europei. In momentul de fata nici nu ne pot invada, n-au un motiv plauzibil asa ca incearca sa ne faca pe noi sa gresim. Fara asa ceva ar atrage atentia vestului ; deja presedintele SUA i-a avertizat :
-Atentie sovietici, nu dezlegati cainii razboiului, sau a Marii Britanii care intr-un fel se simte vinovata de dezastrul nostru national, fiindca la Yalta ne-au lasat, in februarie 1945, pe mana rusilor. E drept ca vestul are si el in prezent probleme, in aprilie a fost asasinat pastoral Marthin Luther King, si in iunie Robert Kennedy, candidat la presedentia SUA, fratele fostului presedinte. Regret ca-ti incepi activitatea in conditii atat de nefericite, dar mi s-a spus ca esti o luptatoare si ca nu esti programata sa pierzi. Deci, la victorie si, iti repet, n-ai voie sub nici un motiv sa te enervezi sau sa-i provoci, iar, daca va fi cazul, infrunta-i calm si cu argumente stiintifice.

Nini: Cum va simteati dupa o asemenea discutie?

D-na Millea: Desi ma zapacise cu debitul verbal si cu cantitatea de informatii, in majoritate noi pentru mine, fiindca eu lucrasem intens pentru teza de doctorat, i-am multumit pentru sfaturi si i-am spus ca in ciuda faptului ca sunt o persoana care iau destul de repede pozitie, sunt si rationala, asa ca voi incerca sa fac o treaba buna, mai mult l-am rugat sa ma corecteze de cate ori are impresia c-o iau razna, fiindca n-am mai fost la nici o sedinta CAER. Cuvintele lui mi s-au intiparit in minte ca o lectie ce trebuia bine stiuta in noua lume in care-mi incepeam activitatea. Era o seara calda de toamna, si eram lejer imbracati, eu fara pardesiu, iar Raul Vasilescu intr-un costum gris deschis destul de subtire. Si cum ne plimbam am observat ca sub haina se profila un pistol. Corelat cu cate lucruri imi spusese, unele care nu faceau strict obiectul sedintei ce urma, nu m-am putut abtine si l-am intrebat direct:
-La Berlin inginerii poarta arma? Credeam ca sunt intr-o tara socialista in care oamenii obisnuiti sunt pasnici. Raspunsul lui, ca si celelate spuse ulterior, au insemnat mai mult decat o carte e vizita.
-Asta este un accesoriu modern in aceste zile aici, dar lasand gluma, il port fiindca dupa 20 august romanii sunt vanati cam peste tot. Nu vei pleca din hotel decat insotita de mine.

Nini: Din cele pe care vi le-a povestit am tras concluzia ca avea incrdere in d-voastra.

D-na Millea: Aveam sa aflu ceva ce nu-mi facea mare placere, desi m-am gandit ca poate vrea sa ma sperie ca sa nu aterizez cumva dincolo de zidul Berlinului. Parca mi-a ghicit gandul asa ca a continuat: Stiu ca nu vrei s-o stergi, n-ai fi cheltuit banii pe ghetute si trening de copii. Imi devenise clar, numai o categorie de oameni putea stii ce am eu in valiza, sau cat de categorica sunt cand imi sustin parerile.

Nini: Cum au decurs lucrarile din cadrul sedintei ?

D-na Millea: A doua zi a inceput sedinta. Am constatat ca eram singura femeie, nu doar sef de delegatie, dar chiar si translatorii erau barbati, desi din Protocoalele altor sedinte stiam ca aceasta activitate o prestau femeile. Am mai constatat ca steagul din fata mea nu era al Romaniei, era tricolorul nostru dar ii lipsea stema. I-am zis asistentului meu:
-Eu cer sa mi se aduca steagul tarii. Corect mi-a raspuns el destul de crispat; ii disparuse aerul oarecum destins de cu o seara inainte. Am cerut acest lucru in germana, mai precis in saseasca mea de Medias, fiind apropiata de limba tarii gazda care, dupa cum stiam, era si ea limba oficiala. La stanga mea statea un rus, seful delegatiei sovietice, care nu avusese amabilitatea nici macar sa ma salute cand s-a asezat, dar care mi s-a adresat dur:
-Vorbeste ruseste. Am repetat solicitarea in rusa mea de om obisnuit sa citeasca curent dar nu sa si vorbeasca. Toata bruma mea de conversatie provenea de la meciurile din Uzinele Electronica cu Zina, adusa pe functie de sotie la terminarea studiilor in URSS de directorul Costica Stefanescu din ministerul nostru, si din ce invatasem la scoala.

Nini: Pana la urma v-au adus steagul solicitat?

D-na Millea: Dupa mai multe balbaieli mi s-a adus un steag cum trebuie. Era prima data cand lucram in numele si sub greutatea steagului tarii, simteam o anume solemnitate si o mare responsabilitate.

Nini: Ce subiecte aveati pe ordinea de zi?

D-na Millea: Au inceput lucrarile. Primul subiect se referea la alocarea unor frecvente pentru transmisiuni radio pentru posturile comerciale, speciale, servicii SOS, si altele, iar al doilea privea standardizarea claselor de componente electronice. Sedinta se derula cu incetinitorul fiindca toti delegatii, cu exceptia mea, vorbeau limba lor, foarte rar si cu cuvinte parca scoase cu forcepsul si se facea mereu o dubla translatie, asa ca pana la pranz nu avansaseram prea mult.

Nini: Care era atmosfera din sala lucrarilor?

D-na Millea: M-a ingrozit efectiv delegatia Cehoslovaciei. Toti aveau figuri pamantii, nu vorbeau cu nimeni, nici macar cu noi care nu-i invadasem, stateau numai impreuna si cand unul disparea, probabil pentru WC, restul erau cu ochii pe usa, numarand parca secundele. Culmea este ca nici ceilalti, invadatorii nu pareau mandri de fapta lor si nu se apropiau unii de altii, asa ca intalnirea era de un penibil cumplit. Am mai facut o constatare, toti barbatii erau imbracati in stil european, civilizat, spre deosebire de rusi care purtau niste costume dintr-o stofa neagra de proasta calitate, aducea a doliu, cu un croit indescriptibil, niste pantaloni largi care falfaiau in jurul picioarelor si niste haine ciudate, o masura unica, pentru unii mica si pentru altii mare, parca scoase din recuzita vreunui camin cultural. M-am simtit fericita ca moda respectiva nu umpluse inca magazinele noastre.

Nini: Insotitorul d-voastra ce spunea?

D-na Millea: In pauza de masa Raul Vasilescu mi-a spus :
-Prevad ceva neplacut. Ai simtit tensiunea din sala? Ai vazut ca astia au inceput cu sicane, alt steag (de unde l-or fi luat?), in loc sa ne dea o lista cu toate frecventele alocate, cum ar fi normal, sa faca o analiza pe aceea lista si sa puna in discutie fiecare frecventa. Si, mai e ceva ciudat, asta pare o sedinta tehnica, dece oare or fi fost convocati sefii de Comisii, ministri sau adjunctii lor, ce parere ai?
-Nu stiu inca ce sa zic, i-am raspuns eu, vad ca au inceput analiza frecventelor invers decat era normal, au luat-o cu undele scurte care sunt mai locale si lasa la urma undele lungi care intereseaza comunicatiile pe tot globul, cred ca intr-adevar urmaresc fie sa scurteze timpul de discutie la lucrurile mai importante, fie se feresc sa atinga de la inceput puncte sensibile legate de alocarea frecventelor din sistemul international CCIR. In orice caz pana in prezent nu sunt alarmata, nici o frecventa interesanta pentru tara noastra n-a fost violata. Cat priveste nivelul celor convocati initial nu va pot da un raspuns, fiindca n-am nici cea mai mica experienta. (Precizez ca in 1968 comunicatiile prin sateliti nu erau cunoscute)

Nini: Cum a decurs seara dupa prima zi de consultari ?

D-na Millea: A urmat o noua seara cat de cat linistita in care insotitorul meu mi-a aratat cateva locuri istorice din jurul Portii Brandemburgice, inclusiv ruinele unei biserici conservata ca relicva de razboi. Mergand prin oras mi-a atras atentia si asupra altor lucruri, care reflectau interesul lui pentru soarta tarii. De exemplu mi-a aratat ca magazinele de legume fructe erau pline de rosii bulgaresti, ale noastre erau mai slab reprezentate si mai scumpe, e drept ca si mai frumoase, zic eu, parca mai mari.
-Stii, mi-a spus dansul ganditor, daca romanilor li s-a repartizat sectorul agricol in lagar, macar pe asta sa-l facem bine. Ar trebui sa-i scoatem pe bulgari de pe piata, prin calitate si prin pret, asta i-ar face sa se planga fratelui mai mare si sa-l roage sa nu ne dea atatea drepturi doar pe agricultura. Cand colo noi ne lamentam politic, dar nu actionam economic, desi sta in puterea noastra, sau poate stiu eu, o fi efectul coloanei a cincea care e infiltrata in toata economia si actioneaza din umbra. La fel cu reclamele turistice, uite acolo nisipurile de aur pe un perete intreg, si cand te gandesti ca pe litoralul lor afara de Balcicul nostru n-au nimic mai deosebit. (Mentionez ca discutia se referea la situatia din 1968). Dar ne-am luat cu plimbarea si e timpul sa te invit la o mica cina.
L-am refuzat scurt: Multumesc mult, dar eu seara nu mananc niciodata din motive de silueta. In plus am cativa covrigei la hotel si daca chiar am nevoie de asa ceva voi rontai unul. Ma temeam ca invitatia la cina sa nu insemne si altceva, desi pana in acel moment partenerul meu se purtase ireprosabil. Nici nu-mi dadeam bine seama ce rol joaca la Berlin, in orice caz nu era un Sasa, securistul de serviciu de la Medias, sau nu numai asa ceva. Avea o dotare cerebrala buna, se misca lejer in cultura, era cunoscator al scenei politice, interne si internationale, il interesa soarta tarii si-l durea ca Romania nu face mai mult in propriul ei interes, ba chiar pomenise de lucruri despre care eu habar n-aveam fiind ocupata in ultimii ani cu copilul, cu serviciul, cu doctoratul, in orice caz nu cu coloana cincea. M-a condus la hotel fara vreo alta insistenta, promitandu-mi ca a doua zi dimineata va veni sa ma ia si a fost punctual.

Nini: Cum a decurs a doua zi?

D-na Millea: Odata ajunsi in sala de sedinte, chiar inainte de a ne acomoda cu atmosfera, a venit bomba. Prima frecventa care s-a anuntat a fi alocata pentru servicii marine SOS, era cea pe care functiona postul Radio Romania, de la Bod. O stiam pe de rost, acordasem la Electronica cinci ani aparate de radio si verificam daca se prinde si postul nostru, care era aproape cap de scala pe unde lungi. E drept ca dupa 1965 o mai deplasasera vreo 2 KHz , dar asta nu insemna mare lucru. Dupa sistemul CAER, la fiecare subiect, sefii delegatilor isi spuneau punctul de vedere, tarile luand cuvantul in ordine alfabetica, dupa alfabetul rusesc. In cele cateva minute pana sa-mi vina randul la cuvant am avut clipe de panica, mi se parea ca asist la un nou Dictat de la Viena, cand ni se impusese cedarea Ardealului si o clipa mi-am adus aminte ca Manoilescu, seful delegatiei romane, a lesinat. Noua ni se impunea sa renuntam la postul national, la vocea noastra, era tot un fel de executie, dar eu trebuia sa-mi pastrez cumpatul fiindca Raul Vasilescu habar n-avea cum e cu frecventele radio, eram singura care puteam contesta propunerea cu argumente tehnice pertinente.

Nini: Care a fost atitudinea d-voastra cand ati auzit cum se punea problema?

D-na Millea: Cand mi-a venit randul, cu un efort teribil de a-mi stapani emotia si furia, am spus ca nu pot fi de acord cu aceasta propunere, acceptata si de alte delegatii, fiindca probabil ei nu cunosc ca este frecventa postului nostru national, alocata in 1929-30 prin normele CCIR, care ne face auziti in toata lumea, asa ca am rugat sa se faca cuvenita modificare. Am fost cat se poate de calma, dar ferma, poate si datorita vocabularului meu redus in limba rusa. Cand mi-am terminat argumentatia m-am asezat, sa mai maschez tremurul mainilor. Raul Vasilescu n-a intervenit ca translator, il vedeam crispat, probabil se pastra pentru vreun final neprevazut. Dar ca de nenumarate ori Dumnezeu m-a scos din incurcatura intr-un mod imprevizibil.

Nini: Cum au reactionat cei din sala?

D-na Millea: Sovieticul de langa mine, care era si seful delegatiei URSS-ului a facut un gest neasteptat, s-a ridicat cu un aer de stapan si mi s-a adresat:
-Cata vreme o se ne mai stea Romania in cale? Nu pricepeti ca in doua ore tara voastra poate disparea de pe harta Europei? Fraza a fost insotita de un pumn trantit in masa. Dincolo de jignirea adusa tarii, socul produs de pumnul lui a facut ca paharul cu suc de pe masa sa-mi sara in poala si unica mea tinuta de protocol, de bucle natural, mi s-a lipit de corp. M-am ridicat in picioare furioasa si i-am spus cu o fluenta pe care nu ma asteptam s-o am in limba rusa:
-Daca nu va cereti scuze eu parasesc sala de sedinte. Dac-as fi stiut mai bine ruseste i-asi fi spus versurile lui Eminescu: Eu imi apar saracia si nevoile si neamul. In clipa aceea insa am simtit mana lui Raul Vasilescu pe mana mea si mi-a zis incet:
-Stai jos si nu mai spune nimic, restul aranjez eu. S-a ridicat, le-a spus ca trebuie sa intrerupem sedinta, ca iese sa ceara o masina sa ma duca la hotel sa ma schimb si a parasit sala, timp in care un polonez in varsta a venit in spatele meu si mi-a spus in franceza:
-Sunt prieten cu profesorul Cartianu. Fii calma, pe astia nu-i putem birui decat cu inteligenta si profesionalism. Dar rezista, postul vostru national trebuie sa ramana neatins, trebuie sa emita. Pana la sfarsitul lucrarilor am aflat ca era profesor universitar si preda cursul de radioemitatoare la Institutul Politehnic din Varsovia.

Nini: Cum s-a comportat d-l Vasilescu?

D-na Millea: In fine am plecat cu Raul Vasilescu la hotel sa ma schimb. In masina taceam amandoi. La un moment dat insotitorul meu ma intreaba la ce ma gandesc, i-am recitat din Eminescu versurile nerostite in plen si m-am oprit doar dupa fraza:
Dusmanit vei fi de-a pururi
Far-a prinde chiar de veste. Iar tacere.
Apoi Raul Vasilescu a spus ganditor:
-Sigur asta e plata pentru toate actiunile noastre, inclusiv sprijinul moral pentru Cehoslovacia, ne arata pisica, Nu ma gandisem la asa ceva, abia acum intelegeam adversitatea bunicului meu dupa prizonieratul din primul razboi mondial in Rusia, apoi pe a tatii dupa o colaborare sincera-tovaraseasca in cadrul Sovromgazului, venise randul meu sa ma conving din propriile trairi.

Nini: Ce ati constatat o data ajunsa la hotel?

D-na Millea: La hotel alta surpriza. In camera erau pe jos toate margelutele pe care le pusesem in ghetuta lui Vladut, in tren. Fara sa vreau m-am inchinat, Doamne, de ce ? Idiotii astia nici meseria nu stiu sa si-o faca bine a exclamat insotitorul meu, referindu-se la vizitatorii nepoftiti care-mi cotrobaisera prin lucruri. Apoi a continuat:
-Dumneata pe Nietzsche l-ai citit? I-am spus ca-i voi raspunde dupa sedinta si am intrat in baie sa ma schimb, fiindca in clipa aceea nu vedem nici o legatura cu celebrul filozof si om de cultura german, si nici nu-mi ardea de el.

Nini: La revenirea in sala de sedinte cel care v-a rasturnat paharul cu suc in poala si-a cerut scuze?

D-na Millea: Cand m-am intors in sala de sedinte mai racorita, dar pregatita sa-l infrunt in continuare pe sovietic, acesta s-a ridicat si mi-a spus sec:
-Scuze, n-am vrut sa-ti stric o haina atat de frumoasa dar nu s-a scuzat si pentru jignirea la adresa tarii. Pentru el aceea facea parte din programul de colaborare sincera-tovaraseasca. Eu n-am zis absolut nimic, dar in gand l-am catalogat.

Nini: Pana la urma cum a ramas?

D-na Millea: In final frecventa postului national a ramas neafectata, fiindca la revenirea in sala le-am mai dat un argument si anume ca la CCIR exista benzi separate pentru posturile comerciale si pentru cele speciale de tip SOS si similare, L-am rugat sa clarifice cu CCIR-ul regimul frecventelor, fiindca acel organism inca era unul international nu unul zonal ca noi cei de acolo. Sovieticul m-a privit cu ura, dar nu avea argumente tehnice si legale sa ma contrazica, mai ales ca le confirmase si polonezul.

Nini: Ce sentiment ati avut ca ati reusit sa opriti aceasta actiune?

D-na Millea: Ajunsa la hotel am avut o noapte de groaza, ma intrebam ce-as fi facut daca nu puteam opri realocarea frecventei noastre catre servicii SOS. Probabil n-as fi semnat protocolul, dar asta nu era o rezolvare, zvarleam neputinta mea la un nivel mai inalt, unde cine stie daca n-ar fi primat consideratiile politice, acceptate de frica sau lasitate. Am plans de una singura, de furie si de indignare, simtisem pe pielea mea calcaiul fratesc al marii Uniuni Sovietice pe grumazul tarii mele. Imi reveneau obsedant in minte povestirile lui Bunu din prizonieratul din 1918. In aceea noapte la Berlin mi-am dat seama pentru prima oara ca in sufletul meu patria si patriotismul nu sunt notiuni abstracte, ca steagul tarii nu doar ma apara dar trebuie si aparat, ca tara are nevoie de fiecare din noi in cele mai neasteptate situatii si eram hotarata s-o fac cu tot profesionalismul, nu pentru Ceausescu sau activistii supusi ci pentru fiul meu, pentru acest popor bland si tolerant, sedus cu lozinci mincinoase. Ma urmareau cuvintele lui Stefan cel Mare: Tara asta nu-i a mea si nu-i a voastra, ci a urmasilor urmasilor nostrii. Da, trebuie sa veghez si eu ca Romania sa-si pastreze vocea si numele, sa nu fie sluga strainilor oricare ar fi ei, fiindca romanii sunt buni si muncitori si in orice caz trebuie sa-si pastreze numele in istoria lumii, merita sa traiasca in libertate.

Nini: Dupa terminrea tratativelor v-ati mai intalnit cu d-l Vasilescu?

D-na Millea: Peste cateva zile, dupa ce tratativele s-au incheiat si am semnat Protocoalele, citite de Raul Vasilescu cuvant cu cuvant, acesta mi-a acordat cateva ore in care am trecut in pas grabit prin cimitirul eroilor celui de al II-lea razboi mondial, o arhitectura de-o sobritate si maretie unice in ton cu scopul obiectivului, apoi prin cateva sali ale muzeului Pergamon.
-Trag nadejdea ca vei avea candva ocazia sa le vizitezi, mai in liniste, esti o inginera cu perspective, mi-a spus Raul Vasilescu. Si inca ceva, cand esti in public evita sa te inchini. O fiinta superioara, si dumneata pari sa ai calitatile necesare pentru asa ceva, e libera de prejudecatile moralei.
Desi stiam ca tagma, din care ma convinsesem ca facea parte, nu trebuie contrazisa, nu m-am putut abtine si amintindu-mi scena din camera de hotel i-am spus:
-Cu tot respectul pentru Nietzsche, nu ma consider o fiinta suficient de superioara, pentru a renunta la divinitate si de altfel banui ca stiti ca nazistii au preluat ideea de supraoameni din filosofia lui si vad ca acum sunt pe cale s-o adopte si sovieticii, slava Domnului ei il au in plus pe Marx.
-Stiu si eu, poate ai dreptate, dar totusi inchina-te cand esti singura.
Deci el sesiza niste lucruri de care incerca sa ma faca constienta. De fapt avea dreptate, inchinaciunea fusese un gest involuntar, care chiar nu-si avusese rostul atunci si intra-devar trebuia sa-l evit pe viitor, cat despre succesul din sedinta mi se paruse o lupta de interese pe care o castigasem cu argumente profesionale, asa ca una peste alta eram multumita ca se sfarsise si ca ma intorceam acasa.

Nini: Cum a decurs despartirea de colaboratorul d-voastra?

D-na Millea: Seara Raul Vasilescu m-a dus la gara. Pe peron i-am multumit partenerului meu pentru colaborare, la care el mi-a spus:
-Tara trebuie sa-ti multumeasca, fiindca daca venea Mihulecea sau Lazaroiu cine stie daca observau treaba cu postul de la Bod, eu nici atat. M-a urcat in tren, m-a instalat in cuseta mea apoi a coborat. De la fereastra i-am mai multumit odata si nu m-am putut abtine sa nu-i spun:
-Nu stiam ca in securitate exista si oameni buni. Parea ca l-am luat prin surprindere fiindca mi-a raspuns dupa o ezitare.
-Greseti, in securitate exista multe lichele dar si multi patrioti, asa rezista tara asta.
Tare as fi vrut sa auda mama mea aceasta apreciere. Trenul s-a pus in miscare si n-am mai apucat sa-i spun ca probabil taticu, dar in mod singur eu, nu intalnisem pana la el decat lichele.

Nini: La intoarcerea acasa, care a fost parerea celor care v-au trimis la Berlin despre prestatia d-voastra?

D-na Millea: Ajunsa acasa, dupa un drum de intoarcere de aproape treizeci si sase de ore cu trenul, cei din minister au apreciat favorabil prestatia mea si asa am devenit bun pentru sedintele CAER din strainatate. Am fost data pe mana sefului serviciului care se ocupa de aceste probleme in cadrul MICM, inginerul Florin Pereanu, care m-a scolit personal, m-a trimis la un curs intensiv de limba rusa, si apoi m-a aruncat in foc, prilej cu care am scos si in alte ocazii tara din situatii critice. Culmea ca fraza Tara asta poate disparea in doua ore de pe harta Europei am mai auzit-o odata, la Moscova in mai 1985, la cateva luni dupa instalarea lui Gorbaciov, cand am avut obiectii la Programul complex de colaborare tehnico-stiintifica al tarilor membre CAER, intr-o problema care voia sa reinvie planul Valev prin crearea unor regiuni economice superstatale, din care Romania iesea cam dezmembrata.. Atunci participam in calitate de loctiitor al profesorului Ion Ursu, reprezentantul tarii in Comisia pentru stiinta a CAER, deja vorbeam destul de bine ruseste incat sa-i poftesc sa mai invete istorie, le-am amintit ca suntem cel mai vechi popor stabil din zona, ca istoria noastra e legata de imperiul roman si imparatul Traian, pe cand ungurii si slavii se aflau nomazi undeva pe meleaguri asiatice, ca mai apoi veacuri la rand trei imperii s-au batut pe biata noastra tara si procesul continua dar asa cum am rezistat o vom face si in continuare. Le-am amintit si de lucrarea lui Marx referitoare la Basarabia, despre care se pare ca habar n-aveau. Urmarea a fost ca am avut interdictie o vreme sa mai intru in URSS, iar cand am mers din nou atmosfera se schimbase, prefigura ce urma sa se intample, revolutiile succesive din lagar, care au pus capat unei politici al carui sfarsit nu-l intrevedeam desi il doream cu ardoare.

Nini: Care este parerea d-voastra despre situatia din ziua de astazi?

D-na Millea: Daca ma gandesc ca si astazi trei sau chiar mai multe imperii ravnesc la granitele noastre si vad lipsa de patriotism si profesionalism a celor ce ne reprezinta la nivel inalt in relatiile internationale, mi se strange inima de durere.

Nini: Ce puteti sa-mi spuneti pe post de concluzie la final?

D-na Millea: Abordarea unui subiect atat de delicat ar putea creea multe comentari. Ca atare as dori sa fac cateva mentiuni. Regimul comunist postula ideea internationalismului proletar, in care nationalismul era considerat o erezie. N-am acceptat in sinea mea respectiva politica si in limitele fisei postului si a competentelor mele profesionale am militat pentru pastrarea locului tarii mele in familia tarilor lumii. Regimul capitalist actual postuleaza ideea globalizarii/integrarii si fara sa o declare fatis imparte lumea in tari de diverse ranguri tot in ideea subsidiara a desfiintarii unora din ele. Daca as mai fi in activitate as milita pentru aceleasi idei de pastrare a identitatii nationale. Consider ca in procesul de globalizare/integrare fiecare tara trebuie primita cu specificul national, cu limba si traditiile proprii. Jignirile de tip opincari sau mamaligari mi se par rezultate din reaua vointa si incultura celor ce le exprima dar si din a celor care le accepta si le promoveaza. Slapii actuali nu sunt cu nimic superiori sandalelor romane si opincilor taranilor nostrii. Iar studii recente au demonstrat ca mamaliga e la fel de hranitoare ca porridg-ul englezesc.
Imi sustin ideile de mai sus si cu alte argumente. Ideea de internationalism era una politica care putea fi contracarata cu argumente pertinente de intelectualitatea umanista, generatoare de spiritualitate si morala, ca atare comunistii au decimat-o in cea mai mare masura. Regimul capitalist in actuala etapa de dezvoltare, cea a globalizarii, se teme de intelectualitatea tehnico-stiintifica nationala, generatoare de idei pentru sustinerea economica. De aceea au distrus-o in cea mai mare parte, pornind de la invatamant si reteau de cercetare, dislocand majoritatea marilor profesionisti, pentru a mari decalajul intre tari. Cred insa ca ambele idei sunt total gresite. Irod n-a reusit sa impiedice crestinismul decimand o intreaga generatie de copii la Betleem, ardelenii au ramas majoritari si si-au pastrat limba si dupa 1000 de ani de stapanire straina in Transilvania. Natura e prin ea insasi diversa nu uniforma, iar umanitatea trebuie sa accepte acest lucru si sa-i urmeze exemplul.
In ce ma priveste se cuvine sa fac o precizare, pentru a taia elanul barfitorilor platiti sa denigreze totul. In intreaga mea activitate profesionala si privata nu am fost colaboratoare a Securitatii, desi s-a incercat acest lucru. Asta nu inseamna ca securitatea n-a beneficiat cumva de rezultatele muncii mele; deduc acest lucru din aceea ca unele observatii si sugestii de-ale mele neconforme cu indicatiile de partid, facute pe materiale de uz intern importante, au fost promovate in interesul economiei sau al cercetarii stiintifice, acesta fiind domeniul in care am activat. De asemenea dupa episodul povestit mi s-a ridicat anatema de dusman al poporului si am fost primita in partid. Dupa decembrie 1989 nu m-am mai inscris in nici un alt partid in ciuda faptului ca avand nevoie de numele meu, m-a curtat si FSN-ul si partidul d-lui Verdet.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 17-6-2011

7425

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact