Nini Vasilescu YO3CCC

YO3CCC: Data si locul nasterii?

YO7AQM: M-am nascut in Pitesti, la 17.04.1946.

YO3CCC: Cum ai aflat despre undele radio? Dar despre radioamatori?

YO7AQM: Dupa ce am fost vreo 3 ani la cercul de aero-navomodele (unde am invatat foarte multe chestii practice despre ce inseamna sa lucrezi cu diferite unelte de mare finete si sa faci cu propriile maini ceva care sa functioneze!) si un an la cercul de foto de la Casa Pionierilor din Pitesti (in aceea perioada la Casa Pionierilor nu functiona un cerc de radio, dar nu mai este cazul sa precizez ca deprinderile si cunostintele dobandite la cele doua cercuri s-au dovedit deosebit de utile), prin anul 1959 mi-a cazut intamplator in mana cartea Ghidul radioamatorului constructor, autori Mihai Tanciu si George Racz, publicata de Editura Tineretului in 1958. O carte exceptionala, scrisa cu profesionalism si in mod evident cu scopul de a fi pe intelesul tuturor, atat al celor mai familiarizati cu problemele legate de electronica in general si radiotehnica in special, cat si al celor total neinitiati (aici incadrandu-se in special elevi de diverse varste) dar atrasi intamplator sau nu de mirajul radioului. O carte care m-a fascinat.

YO3CCC: Ce subiecte trata aceasta carte?

YO7AQM: Tematica abordata de autori, atat teoretic cat si in schemele practice, avea ca obiectiv construirea de receptoare pentru radiodifuziune, plecand de la cel mai simplu 0-V-0 (banalul radio cu galena), pana la un receptor superheterodina cu 9 tuburi, incluzand in afara de gamele UL si UM si gama undelor scurte (US), dar fara a se referi la comunicatiile de amatori. Adoptand o modalitate de prezentare gradata a notiunilor, de la simplu la complex, autorii au asigurat o atractivitate sporita pentru tematica respectiva. Cert este ca m-a prins foarte mult si in curand am renuntat partial la celelalte preocupari si am inceput constructia primului receptor, evident cel cu galena. Dar, locuind intr-o zona relativ centrala a orasului, cu distante mici intre case, n-am putut sa instalez o antena suficient de lunga si rezultatele au fost cel mult modeste. Asta fiind situatia, impreuna cu alti doi colegi de clasa am instalat o antena de 40-50m lungime intre doi copaci intr-o zona mai ascunsa pe malul raului Arges, pentru a nu avea surpriza ca cineva sa observe intamplator antena si s-o sterpeleasca, unde mergeam frecvent sa conectam radioul (care evident ca nu era lasat acolo) pentru a asculta posturile Radio Bucuresti 1 si 2, dar si Radio Sofia care se auzeau bine pe timpul zilei. Era interesant si cu iz de aventura, dar seara, cand s-ar fi auzit mai multe posturi pe UM nici nu putea fi vorba sa mergem acolo.

YO3CCC: Ai ramas in faza de galena?

YO7AQM: Asa ca dupa ceva timp am renuntat si am trecut la receptoare cu amplificare directa sau cu reactie cu doua-trei tuburi si dupa mai multe incercari, unele reusite, altele nu prea, am prins curaj sa incerc construirea unei superheterodine simple. Trebuie amintit ca la vremea respectiva piese nu se gaseau prea usor, nu erau la indemana tranzistoare sau erau foarte scumpe si putin fiabile, asa ca se lucra cu tuburi. Construirea sursei de alimentare a fost o adevarata performanta! Tensiunea anodica era de 200-250 V iar noi nu aveam decat 13-14 ani. Azi nu s-ar concepe sa lasi un copil sa se joace cu tensiuni mai mari de 20-30 V! A fost frumos si incitant iar experienta s-a castigat cu multe arsuri de la letcone de lipit, uneori improvizate sau de constructie proprie si chiar cu mici socuri provocate de atingerea accidentala a tensiunii anodice.

YO3CCC: Ce documentatii ai mai gasit?

YO7AQM: Bineinteles ca intre timp mi-am mai procurat si multe alte carti dintre care mentionez: Laboratorul radioamatorului de I. Boghitoiu, aparuta tot in Editura Tineretului in 1959, Indreptarul radioamatorului de A. A. Kulikovsky aparuta in Editura Tehnica in 1957 si Radiotehnica de I. P. Jerebtov aparuta in Editura Tehnica in 1956.

YO3CCC: Si totusi, despre radioamatori cum ai aflat?

YO7AQM: Pana acum nimic despre radioamatorism si radioamatori, de a caror existenta habar nu aveam. Doar constructii radio si atat. Si acum urmeaza o intamplare amuzanta si am putea spune providentiala, modul in care am luat legatura cu radioamatorismul.
Era prin vara anului 1961, vacanta de vara se apropia de sfarsit iar eu aveam in lucru o superheterodina cu 2+1 tuburi si treceam periodic pe la un magazin care avea si piese radio pentru a cumpara cate ceva de trebuinta, in limita fondurilor disponibile, care fonduri erau evident departe de a fi la nivelul necesitatilor. Hi! Pentru o mai buna intelegere, sa reamintim, de exemplu, ca o lampa ECH81 costa 70 de lei iar salariul mediu era de 784 lei. Deci o banala lampa echivala cu a 11-a parte dintr-un salariu mediu lunar, adica echivalentul a trei zile de subzistenta.
Dar, sa revenim la magazin. Cautam de mult timp, poate de peste o luna, o rezistenta, atunci nu stiam ca denumirea corecta este rezistor, de 1,2 MΩ/0,5 W pentru decuplarea grilei 1 a unui tub. De fiecare data gaseam de 820 KΩ, de 1 MΩ sau de 1,5 MΩ. Dar in schema era de 1,2 si de unde era sa stiu eu atunci ca mergea si de o valoare apropiata! Trebuia de 1,2 si gata! Dezamagit si acum de insucces ma pregateam sa ies din magazin cand un tanar la vreo 27-30 de ani, care impreuna cu alti doi tipi imbracati in niste haine de piele statea de vorba cu vanzatorul, ma opreste si ma intreaba pentru ce imi trebuie. Cam intimidat de hainele de piele purtate, cel putin conform folclorului din acea vreme, de activistii de partid si cei din securitate, i-am povestit tarasenia cu grila si rezistenta, el a ras si mi-a propus sa merg cu el pana la Radioclubul Regional de la U.C.F.S. (Uniunea de Cultura Fizica si Sport) unde lucra. Desi habar n-aveam ce-i aia (!), am acceptat si l-am insotit acolo. Am intrat intr-un birou, nu prea mare, unde pe niste mese, in afara de obisnuitele hartii si dosare erau si cateva aparate al caror rost il banuiam in urma scurtei discutii pe care am avut-o cu tanarul respectiv pe drum. Era Mihail Serbanoiu, de curand numit seful Radioclubului Regional Arges, avand la vremea respectiva indicativul de radioamator de receptie YO7-6027, operand cu numele de Miki si ceva mai tarziu autorizat si ca radioamator de emisie cu indicativul YO7VO. Am continuat discutia despre radioamatori, cine sunt si ce fac, apoi a deschis receptorul, un USP foarte utilizat pe vremea aia, si am auzit pentru prima data cum se desfasoara o legatura radio in telegrafie sau in fonie, aceasta din urma fiind evident mai pe intelesul meu care stiam despre alfabetul Morse doar din filme si carti.
In final a deschis un sertar, a scos o cutie plina cu rezistoare, a rasturnat-o pe masa si a spus sa caut ce-mi trebuie. Am gasit valoarea dorita si am intrebat cat costa. A ras si mi-a spus sa mai aleg ce-mi mai trebuie. Mi-ar fi trebuit multe, dar gandindu-ma la cei cativa lei pe care-i aveam in buzunar si la pretul de magazin de 1,20 lei al rezistorului am renuntat sa mai iau si altceva. Zambind in continuare, Miki a luat la intamplare o mana de rezistoare si le-a pus de o parte, apoi din alta cutie a luat niste condensatoare si le-a pus peste rezistoare. Am ramas blocat, fiindu-mi jena sa spun ca n-am atatia bani sa le platesc si in acelasi timp scurgandu-mi-se ochii dupa ele. Spre stupefactia mea, mi le-a facut cadou si m-a invitat sa mai trec pe la radioclub cand am timp si daca vreau.

YO3CCC: Banuiesc ca ai mai trecut pe acolo.

YO7AQM: Vizitele mele acolo au fost aproape zilnice, continuand ceva mai rar si dupa inceperea anului scolar. Intre timp, cu sprijinul lui Miki am invatat ceva telegrafie si am inceput sa inteleg traficul in CW, ascultarea benzii devenind din ce in ce mai atractiva. Oricum, traficul in telegrafie mi se parea mai atractiv decat cel in fonie, poate pentru ca nu era ceva pe intelesul tuturor.
In primavara anului 1962 radioclubul a fost mutat intr-un sediu nou intr-o cladire mare pe Bulevardul Republicii, tot in centrul orasului, pe care o impartea cu sectia de tir a AVSAP. A fost o realizare fantastica. De la o incapere de 15-16 m2 dispunea acum in afara de biroul sefului de club, unde erau instalate si emitatorul si mai multe receptoare si de o sala mare de cursuri, o magazie pentru materiale si un hol imens in comun cu sectia de tir. S-au mai primit de la armata, printre altele, si un emitator VEB care a fost modificat pentru benzile de amatori si echipamentul complet pentru dotarea salii de curs in vederea invatarii telegrafiei. In plus, distanta pana la cladirea vecina era suficient de mare pentru a permite cu usurinta instalarea unor antene performante.

YO3CCC: Te-ai dus la cursuri?

YO7AQM: In octombrie 1962 s-a deschis prima serie a cursurilor de radioamatori din Pitesti, la care bineinteles ca m-am inscris imediat. Cursul a fost foarte bine organizat si cu o dotare materiala excelenta. Trebuie subliniat ca intre anii 1953 si 1962 activitatea de radioamatorism, ca si cea a altor sporturi tehnico-aplicative, s-a desfasurat sub controlul AVSAP (Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea Apararii Patriei). Structurile centrale si locale ale acestei organizatii erau conduse in mare parte de ofiteri rezervisti si in unele cazuri chiar si de ofiteri activi, acest lucru facilitand printre altele dotarea cu tehnica scoasa din uzul armatei. De asemenea, AVSAP-ul s-a preocupat si de aspectele teoretice ale activitatilor tehnico-aplicative, editand carti de specialitate. Astfel, pentru radioamatori au fost editate: Catalog de tuburi electronice vol. I in 1955, (incluzand tuburile de fabricatie sovietica, mult folosite de radioamatori in acei ani), Catalog de tuburi electronice vol. II in 1956, (incluzand tuburile de fabricatie europeana si americana) si Manualul radioamatorului de unde scurte in 1957, o traducere din limba rusa incluzand multa teorie de radiotehnica si scheme practice de receptoare si emitatoare, toate realizate practic de autori si prezentand avatajul functionarii la prima cheie cu conditia respectarii indicatiile date de autori. Aceste carti erau distribuite (gratuit sau la preturi modice) radioamatorilor autorizati prin radiocluburi. Dupa desfiintarea AVSAP-ului si trecerea radiocluburilor in subordinea directa a UCFS-ului, dotarea materiala a ramas in patrimoniul lor si s-a continuat primirea de tehnica de transmisiuni dezafectata de la armata sau interne, lucru benefic sub o forma sau alta pentru toti radioamatorii.

YO3CCC: Cand ati devenit radioamator? Ati fost mai intai receptor si apoi ati devenit radioamator de emisie?

YO7AQM: Dupa cum am aratat, in octombrie 1962 a inceput primul curs de formare radioamatori in Pitesti avand ca lectori pe YO7VO pentru telegrafie, regulamente si trafic, si pe YO7OM si YO7DZ pentru radiotehnica si norme de protectia muncii. Erau aproximativ 40 de cursanti, de la elevi de 15-16 ani la adulti trecuti de 30 de ani, avand cele mai diferite profesii. Interesul manifestat de cursanti era suficient de mare pentru ca prezenta sa fie permanent aproape 100%. O reala delectare si confruntare cu ambitia de a putea mai mult o constituiau orele de telegrafie. De altfel, nu era posibila nici obtinerea indicativului de radioamator receptor fara trecerea probei de telegrafie sala. Si examenul era pe bune, nu se faceau aranjamente! In sfarsit, dupa terminarea cursurilor, s-a desfasurat si examenul pentru obtinerea certificatului de radioamator receptor. Era intr-o zi de dumunica pe 07. 04 1963. Din pacate, nu mai retin numarul celor care au luat examenul, care includea proba de receptie telegrafie, cunostinte de radiotehnica, protectia muncii, traficul de radioamator si regulamente. Oricum, era peste 50%. Personal am primit Certificatul de Radioamator Receptor Nr. 28 din 07. 04 1963, iar 10 zile mai tarziu, pe data de 17. 04 1963 (intamplator a coincis cu data aniversarii a 17 ani!) Directia Regionala P.T.T.R. Arges din cadrul Ministerului Transporturilor si Telecomunicatiilor a eliberat Autorizatia Nr. 38/17.04 1963 prin care mi se acorda conform regulamentului radioamatorilor din R.P.R. dreptul de a instala si exploata o statie de radioamator de receptie la domiciliu cu indicativul YO7-6031. Era un inceput.
Iar referitor la intrebarea daca am fost intai receptor, raspunsul este evident DA. Stagiul de radioamator de receptie era absolut obligatoriu la vremea respectiva. Pentru a participa la examenul de obtinere a certificatului de radioamator de emisie clasa a III-a trebuia sa fii radioamator receptor autorizat cu o vechime de minimm 4 luni de la data primei receptii inscrise in log, sa ai minim 250 legaturi receptionate in telegrafie, sa ai minim 5 QSL-uri care sa confirme receptia a 5 statii din 5 districte diferite YO si confirmarea a minim 3 tari straine. Si motivatia acestor cerinte dupa logica vremii respective era ca odata devenit radioamator de emisie sa ai un minim de experienta care sa asigure un comportament civilizat si, de ce nu, competent in traficul intern si mai ales international. Cred ca chestia cu comportamentul ar fi de actualitate si azi!
In ce priveste banda de scurte, receptorul construit de mine era bun pentru radiodifuziuni, prindea si Europa Libera, Vocea Americii, Radio Vatican si multe altele, unele interzise pe atunci, cu exceptia postului Vorbeste Moscova. Ma delecta sa le aud, in special sa reusesc sa le fac cat de cat inteligibile atunci cand bruiajul devenea prea intens, sau poate propagarea prea slaba, desi nu prea pricepeam ce vor si nici nu ma interesa, dar cand ma gineau ai mei ce ascultam, desi la casca, mai luam cate una dupa ceafa, dar nici vorba sa receptionez in conditii optime statii de radioamatori. Chestie de stabilitate, rigiditate mecanica, extensie de scala, selectivitate si probabil multe altele de care nu tinusem seama la construire. Normal de altfel, de mirare este ca totusi functiona! Asa ca prin bunavointa sefului radioclubului, regretatul prieten care a fost Miki Serbanoiu YO7VO, stins din viata mult prea devreme (in 1977), eram, s-ar putea zice non-stop, la unul din receptoarele de la YO7KFA, statia radioclubului regional. Si eram mai multi receptori incepatori primiti cu bratele deschise de Miki, care ne permitea sa facem receptie cand era ocupat cu probleme administrative si nu facea trafic. Radioclubul dispunea pe atunci de mai multe receptoare dintre care amintesc USP, Tesla, Lambda V, HRO, GECO, Orion ML.
In perioada activitatii de receptor 1963-1964 eram intr-o adevarata competitie cu alti receptori, dintre care mentionez pe: Stefan State YO7-6028, (ca emitator YO7AUU), Ion Marinescu YO7-6042 (ca emitator YO7BWV), Ion Baiasu YO7-6041 (din motive personale nu s-a autorizat si ca emitator), dar de departe cel mai prolific era decanul de varsta Ion Ionescu YO76019 YO7FB, care dupa cum am aratat mai sus, era ahtiat dupa urmarirea traficului si evident a DX-urilor. Au fost cazuri in care fiecare din noi trimitea lunar si peste 2.000 QSL-uri. Si ce este mai frumos, chiar si radioamatorii receptori aveau satisfactia de a li se confirma cel putin 30-40% din QSL-urile trimise. A fost o perioada cand onoarea conta si erai om de onoare cand confirmai un QSO sau chiar si un QSL primit de la un radioamator de receptie.
Aici trebuie sa subliniez ca pe parcursul intregului interviu ma refer doar la activitatea si radioamatorii cunoscuti in perioada acelor primi ani. Si in anii ce au urmat au aparut si apar noi amatori care s-au afirmat si se afirma in diversele aspecte ale activitatilor noastre, dar voi vorbi mai putin de “contemporani”, apreciind ca sunt mai interesante aspecte din trecut mai putin cunoscute in prezent.
Datorita activitatii foarte intense desfasurate ca radioamatori de receptie si a numarului mare de confirmari primite din tara si din strainatate mai multi radioamatori de receptie, printre care si subsemnatul, am primit aprobarea de a sustine examenul pentru obtinerea certificatului de radioamator de emisie categoria a III-a inainte de termenul regulamentar de 4 luni, astfel ca m-am prezentat la examenul organizat la data de 14 iulie 1963 si am obtinut Certificatul de Radioamator de Emisie Categoria a III-a Nr. 46 din 14.07.1963. Dar pana la obtinerea autorizatiei si indicativului de emitator mai aveam de asteptat. Inca nu implinisem 18 ani.

YO3CCC: Ceva aventuri in trafic poti sa-mi povestesti?

YO7AQM: Spre sfarsitul anului 1963 pe langa receptorul USP pe care il aveam acasa, am construit evident ca ilegal, un emitator cu un 6J7 oscilator si un 6P6S in final si am inceput sa fac pe sest QSO-uri CW in banda de 7 MHz, folosind indicative ale catorva radioamatori locali despre care stiam precis ca la ora respectiva erau la serviciu, iar uneori, noaptea, pe indicativul YO7KFA daca eram sigur ca Miki YO7VO nu era in banda. Si lucram numai cu statii straine, in nici un caz cu amatori romani. S-ar fi prins imediat! Poate si chestia asta a facut sa prefer si ulterior, dupa autorizare, lucrul in telegrafie. Este evident ca nu puteam sa lucrez ca pirat in fonie. A durat chestia asta un timp, nu prea indelungat, pana cand cei pe al caror indicativ lucrasem au inceput sa primeasca QSL-uri pentru legaturi care nu erau trecute in logul lor! Miki s-a prins si intr-o discutie intre patru ochi mi-a cerut sa nu mai risc prosteste, permitandu-mi in schimb sa lucrez in CW de la YO7KFA in prezenta lui. Un DOMN! Am avut foarte mult de invatat de la el. Si asa, inainte de ore sau dupa ce ieseam de la ore, dupa caz, treceam pe la radioclub care era in apropierea liceului si mai faceam cateva QSO-uri, semi-legale de data asta. Hi! Norocul meu ca nu m-a prins nimeni, dar nici nu cred ca se urmarea foarte strict banda.

YO3CCC: Ai avut de la inceput indicativul YO7AQM? Ai fost mai intai receptor?

YO7AQM: Radioamator de receptie am devenit in aprilie 1963, dar de emisie, desi aveam cerificatul de clasa a III-a, ceva mai tarziu. Dupa terminarea liceului am intrat in armata, iar din 1966 am lucrat la o unitate militara in Pitesti. Am depus dosarul de autorizare la sfarsitul anului 1966 si dupa perioada de verificari, obisnuita pe atunci, am primit autorizatia de radioamator de emisie clasa a III-a la 4 martie 1967, cu indicativul YO7AQM pe care il am si in prezent.

YO3CCC: Cu ce aparatura ati debutat ca radioamator?

YO7AQM: Ca radioamator de receptie am lucrat initial cu un USP, apoi cu mai multe receptoare HM, iar mai tarziu cu un KVM. Dupa primirea autorizatiei de emisie am lucrat initial cu un emitator cu G-807 in final iar la receptie cu un KVM, un ML Orion si pentru foarte putin timp un HRO. Nefiind prea multumit de performantele vechilor receptoare folosite, am decis sa-mi construiesc un receptor super cu dubla schimbare cu tuburi si un emitator cu un GU-50 in final alimentat cu 1200V la anod, 25 W conform autorizatiei. Hi! Ca si in perioada pirateriei, am preferat lucrul CW cu statii straine, urmarind cat mai multe legaturi in unitate de timp si evident distante cat mai mari.

YO3CCC: Dar antene?

YO7AQM: Ca antena am folosit initial o antena VS1AA, un dipol de 40 m, o antena pentadipol dupa cartea lui Iosif Remete YO2CJ, dar cele mai bune rezultate le-am obtinut cu un Long wire de 80m, montat intre doua blocuri turn.

YO3CCC: Mai lucrezi telegrafie s-au acum lucrezi numai in fonie?

YO7AQM: Evident ca lucrez telegrafie si de altfel peste 90% din legaturi le-am facut in telegrafie.

YO3CCC: Unde, cum si cand ai invatat telegrafie?

YO7AQM: Dupa cum am amintit anterior, telegrafie am invatat initial de la YO7VO la Radioclubul Regional iar ulterior, la cursurile organizate de radioclub in toamna anului 1962, mi-am perfectionat cunostintele, crescand viteza de receptie si calitatea transmiterii.

YO3CCC: Participi in concursuri?

YO7AQM: Primul concurs important la care am participat a fost Campionatul National de Telegrafie Viteza desfasurat la Bucuresti in 1969, ocazie cu care am indeplinit normele prevazute pentru atribuirea clasificarii sportive de categoria a I-a, si la multe altele interne si externe. Am participat si la alte concursuri interne si externe, dar, din cauza unor probleme legate de programul de servici si a unor dificultati legate de instalarea antenelor la noul domiciliu, de mai multi ani nu mai fac trafic decat ocazional, in schimb a luat amploare preocuparea pentru constructii, care de altfel, in anii de inceput, a fost nu doar o pasiune ci chiar o necesitate impusa de conditiile de atunci.

YO3CCC: Ce publicatii radio ti-ai mai achizitionat?

YO7AQM: Toti radioamatorii mai vechi isi amintesc spre exemplu ca chiar un simplu AVO-metru era greu de procurat, la magazine nu se gaseau instrumente de masura, acestea fiind procurate cel mai adesea de la consignatii si la preturi destul de substantiale, uneori la nivelul unui salariu lunar. Erau oarecum in avantaj cei care prin natura profesiei dispuneau de asa ceva de la locul de munca. Nu era si cazul meu, ca traducator puteam sa dispun de un dictionar, dar nu de un multimetru, generator de semnal sau osciloscop. Prin urmare, a trebuit sa le construiesc, primele inspirate dupa scheme publicate in numeroase carti de profil publicate lunar de Editura tehnica in Colectia Radio si Televiziune. Astfel, printre primele constructii de aparatura de masura si control se numara un generator de semnal, un osciloscop si un AVO-metru realizate dupa scheme aparute in cartea Constructii radio–Aparate de masurat sub semnatura lui Gh. Mityko. De asemenea, multe montaje utile am gasit in Montaje realizate de radioamatori sub semnatura lui D. Codaus si Gh. Stanciulescu, Generatoare de radiofrecventa de G. Bajeu si Gh. Stancu, Aparate de masurat pentru radioamatori de C. Maciuca.

YO3CCC: Ce montaje ai mai abordat?

YO7AQM: Pe masura ce s-au acumulat cunostinte si experienta am trecut la realizarea montajelor de conceptie proprie, atat in ce priveste aparatura de trafic cat si cea de masura si control care, trebuie subliniat, nu poate sa lipseasca din laboratorul unui radioamator. O parte din montajele realizate in decursul timpului sunt prezentate in fotografiile anexate, dar spre regretul meu nu mai dispun de fotografiile unor aparate de masura, receptoare si emitatoare realizate mai demult si instrainate sau demontate.
Revenind la participarea la concursuri, dupa pensionare in 1999, timpul mi-a permis sa particip la aproape toate editiile Campionatului National de Creatie Tehnica si la cateva editii ale Concursului National de Soft pentru amatori unde am prezentat o parte din lucrarile realizate si am obtinut numeroase medalii si diplome.
Ca o constatare de final apreciez ca in generatia radioamatorilor anterior de 1989 procentul radioamatorilor buni constructori indiferent de profesia de baza era considerabil mai mare decat in prezent si asta dintr-un motiv foarte simplu si evident: din cauza posibilitatilor extrem de reduse de cumparare de pe piata a aparaturii necesare, erai pus in situatia de a-ti construi singur cele necesare sau de a nu le avea. Azi este mai simplu, mai comod si uneori poate mai ieftin sa cumperi decat sa construiesti. Cred ca numarul celor pasionati de constructii si in special de constructii mai complexe, s-a redus considerabil in randul celor mai tineri si ramane de vazut daca este un lucru bun sau nu.

YO3CCC: Care au fost primii radioamatori pe care i-ai cunoscut?

YO7AQM: Inca din primele saptamani in care vizitele mele la Radioclub au devenit tot mai frecvente i-am cunoscut treptat pe toti radioamatorii pitesteni activi atunci, dintre care amintesc pe Constantin Potolea YO7OM (un talentat constructor si bun teoretician), Gheorghe Stanciulescu YO7DZ (unul dintre cei mai cunoscuti radioamatori romani, pe atunci), Ion Stanciulescu YO7VR, Vasile Onisimov YO7GD (ultrascurtist convins si presedintele Comisiei Regionale de Radioamatorism), Nicolae Porojan YO7FI, Ion Ionescu YO7FB (a activat extrem de intens mai mult ca receptor cu indicativul YO7-6019 avand confirmate peste 10.000 receptii din peste 150 tari la vremea aceea), Ilie Luca YO7DU, Iuliu Barbos YO7GC, Ion Sutak YO7IK si alti cativa din teritoriul regiunii. Intalnirile de club aveau loc in fiecare duminica dimineata si mica incapere de care dispunea atunci radioclubul era supraaglomerata.

YO3CCC: Ce alte activitati se mai desfasurau la club?

YO7AQF: Printre alte activitati desfasurate in cadrul radioclubului multi radioamatori printre care YO7DZ, YO7OM, YO7GD, YO7FI si YO7GC, se implicau activ in construirea de aparatura pentru statia colectiva YO7KFA sau adaptarea unor statii de emisie militare de putere pentru benzile de amatori. Trebuie precizat ca aici ma refer doar la periaoda de inceput, anii 1962-1966. Ulterior numarul radioamatorilor pitesteni si din judetul Arges s-a marit considerabil si ar lua prea mult timp si spatiu pentru a-i mentiona pe toti.

YO3CCC: Poti sa-mi povestesti ceva intampari hazlii petrecute la radioclub?

YO7AQM: De multe ori activitatile erau pigmentate si de momente amuzante. Am sa reamintesc doar doua intamplari, de asemenea foarte departate in timp. Intr-o seara, dupa ce se lucrase toata dupa-amiaza pentru punerea la punct a redresorului cu lampi cu vapori de mercur pentru tensiunea anodica a amplificatorlui final al emitatorului si se mai schimbau ultimele impresii, Miki YO7VO il aude in banda de 3,5MHz pe Costel YO7OM cu un apel test in CW. Isi facuse un final nou si vroia sa vada cum merge. Iuliu YO7GC propune sa i-o facem si doar cu un fir legat la oscilator lanseaza YO7OM de HI5HI. Evident ca YO7OM cade in cursa si la 15 minute dupa un QSO in toata regula, ne pomenim cu Costel la club. In culmea extazului ne anunta radios: Am lucrat Republica Dominicana in 3,5MHz si mi-a dat 599! si ne povesteste cu lux de amanunte cum a decurs legatura. Chestia e ca un asa QSO pe bune ar fi fost o raritate. Dar crunta i-a fost dezamagirea cand i s-a spus cu sadism: Hi!, de 5 ori Hi! Dupa cateva momente de stupoare, cum, sa i se intample tocmai lui asa ceva? a acceptat ca a luat-o, bombanind totusi ca asta e in totala contradictie cu regulamentul si intradevar, lucrul cu indicativ fals era o incalacare a regulamentului care atunci ar fi putut duce chiar la suspendarea indicativului, in cel mai bun caz temporara. Evident ca la plecare a promis sa-si ia revansa!
O alta intamplare, al carui protagonist a fost Bebe Duminica YO7ANT, s-a petrecut intr-o joi dupa amiaza la intalnirea saptamanala de la club. Intrat de curand in posesia autorizatiei de clasa a III-a si posesor al unei statii germane PP, Bebe isi construise sursa de alimentare cu redresorul pentru filamente si tensiune anodica (500V pentru etajul final) si dupa obiceiul timpului a venit cu ea la club sa ne arate ce a realizat. Era prezentabila, pe un sasiu clasic cu componentele pe reglete, in tonul timpului si cu niste lampi redresoare rusesti 5T3S si 5T4S. A conectat-o la retea, instrumentele de panou aratau tensiunile, beculetele erau aprinse. Ce mai, era foarte OK! Unul din cei prezenti isi manifesta curiozitatea de a vedea si cum arata in partea de sub sasiu (aparatul era scos din carcasa) si Bebe il ia in mana si-l intoarce pentru a face vizibila partea de jos. Evident ca in conformitate cu legile lui Murphy a atins si de tensiunea anodica si a apelat disperat la cei din jur: Trageti-l ma din priza. Scoate cineva stecherul din priza, Bebe se relaxeaza si pune redresorul pe masa, iar Costel Potolea YO7OM il intreaba nedumerit: Bine mai Bebe, de ce dracu nu i-ai dat drumul jos, n-ai vazut cum te zgaltaia?! La care Bebe, relaxat si stergandu-si transpiratia de pe frunte: Ce vorbesti dom-le, daca se spargeau lampile? si in hohotele de ras ale celorlalti a adaugat: 5T4 mai aveam vreo doua, dar 5T3 n-am mai vazut de luni de zile.

Mai multe poze ocazionate de acest interviu se gasesc in albumul de la qsl.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 3-7-2011

10429