hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

Simpozion National Iasi 10-12 august 2012

Nini Vasilescu YO3CCC

Am asteptat cu mare nerabdare acest simpozion (editia cu numarul 33) organizat in acest an in "dulcele targ al Iesilor", oras al celor 7 coline, care pentru mine este nu bun prilej sa ma intalnesc cu prietenii dar si pentru ca vroiam sa vizitez din nou acest frumos oras.

Ajuns in gara, dupa un drum cu trenul de doua ore si jumatate de la Suceava la Iasi, am luat un TAXI pana la locul de cazare, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad", caminul C3. Ca de obicei am sosit primul (joi la pranz), asa cum fac de o buna bucata de vreme, pentru conformitate am fotografiat pagina caietului unde se notau cei cazati si sunt primul trecut. Hi! Am fost intampinat de colectivul de primire, am achitat toate taxele, am primit programul si ecusonul, mi-am dus bagajul in camera unde am fost repartizat si am revenit in chioscul din curte unde era umbra si frumos si am stat de vorba la o cafea cu cei prezenti. Dupa masa, a tras o ploaie scurta de vara dar consistenta care a mai racorit atmosfera. Ploaia ne-a prins in chioscul din curtea caminului C3, dar nu ne-a pus pe fuga (eram protejati de coroana pomilor de primprejur) si am ramas pe "baricade" in continuare pana pe la ora 18. A urmat o scurta plimbare pana la lasarea intunericului pe strada din fata caminului unde eram cazati.

Vineri dimineata au inceput sa soseasca participantii din tara la simpozion dar si din Iasi. Au urmat pupaturi, strangeri de maini, etc. Aproape de ora pranzului am luat o mica pauza si am dat o fuga in oras ca sa vizitez pasajul subteran (din zona pietei subterane) nou construit si apoi la Muzeul Unirii, dupa care am revenit la locul de primire pentru a-i vedea pe cei nou sositi si bineinteles pentru a le face cate o poza, dupa care ne-am dat la vorba la cate o bere si o cafea. Discutiile au durat pana la ora 19 cand a trebuit sa ne retragem la rastaurantul "Vanatorul" pentru a lua cina in grup organizat. Aici, iar discutii, pana dupa miezul noptii.

Sambata a trebuit sa ma scol cu noaptea in cap pentru a prinde o masa la talcioc unde sa-mi depun produsele "marca Nini" dar si sa merg in sala unde s-au depus lucrarile pentru "Concursul de Creatie Tehnica 2012". Am alegat de colo-colo pentru a face cat mai multe fotografii. Surpriza zilei a fost sosirea lui Pino Zamboli I8YGZ Vice Presedinte ARI (Asociatia Radioamatorilor Italieni) pe care nu-l mai vazusem de 5 ani de la Simpozionul de la Campulung Moldovenesc. Tot aici l-am cunoscut si pe Andrei Ciobanu ER1AC. Cu amandoi urmeaza sa fac cate un interviu, cat de curand. Pe la ora 14 am participat la o excursie pusa la dispozitie de catre organizatori, pentru a face turul manastirilor din zona Iasi: Cetatuia, Galata, Golia, pe care le voi prezenta intr-un material separat. A urmat apoi masa festiva unde a fost mai ceva ca la o nunta. Aproape de miezul noptii s-au dat mai multe diplome unor participanti la simpozion, dar si organizatorilor simpozionului, s-a facut un schimb de diplome cu Pino I8YGZ, dupa care s-au facut premierile la Concursul de Creatie Tehnica 2012 si la Concursul Ion Creanga. In acest timp au urmat mai multe reprize de ploaie, destul de substantiale. Atmosfera placuta, muzica, dans.

Duminica de dimineata pe la ora 2 m-am dus sa ma culc. Cand am plecat catre locul de cazare, ploaia se oprise astfel incat chiar daca nu am avut umbrela la noi nu ne-a udat deloc. Duminica la pranz mi-am luat la revedere de la Iasi si am plecat catre casa, obosit dupa acest "turneu" prin Moldova dar suparat ca timpul a trecut prea repede. Vor urma mai multe albume cu fotografii facute prin locurile pe care le-am vizitat. Astept cu mare nerabdare sa vad unde se va tine simpozionul urmator.

Un album ocazionat de acest subiect poate fi vazut la QSL.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 15-8-2012

6146

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact