hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

Sa facem cunostinta cu dl. Andrei Ciontu YO3FGL

Nini Vasilescu YO3CCC

Intrand in al 80-lea an de viata, imi spui, draga Nini, ca a sosit timpul sa ma "fixezi intr-un interviu" de-al tau, asa cum ai facut-o si cu alti fosti colegi de facultate si chiar de grupa studentesca: Nona Millea, Maria Bucurescu, Ovidiu Olaru ("vice decan de varsta" al nostru), Aurel Millea.

Privind retrospectiv viata mea, pot trage concluzia ca sunt un traitor pe acest Pamant de tip CONSERVATOR, adica mi-am pastrat locurile de activitate (scoli, institutii) pentru ca mi-a displacut sa le schimb pe principiul "ubi bene..."

Nini: Dl. Ciontu, sa incepem cu inceputul.

Dl. Ciontu: 4 clase primare, la aceeasi scoala (Nr. 7 Mixta, sect. 2, Bucuresti), 8 clase liceale la acelasi liceu (Mihai Viteazul devenit vremelnic Liceul de baieti 3/12, Bucuresti), 5 ani de studii universitare la aceeasi facultate (Facultatea de Electronica si Telecomunicatii din Institutul Politehnic Bucuresti, azi Facultatea de Electronica Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei, FETTI, din Universitatea Politehnica Bucuresti), serviciul din perioada activa a vietii mele (1956 - 1990) la acelasi "stapan"(MFA/ MApN) ca ofiter-inginer, aceeasi preocupare, dupa pensionare, scrisul (cu tematica tehnica). Nici nevasta nu mi-am schimbat-o pana acum, si in anul 2007 am serbat, sub "regia" celor 2 fice ale mele, 50 de ani de casatorie cu mama lor! Cum spuneam...conservator!

Nini: Si totusi au avut loc si schimbari in viata d-voastra.

Dl. Ciontu: Ceeace am schimbat eu, totusi, cu perseverenta si intensitate, a fost "zestrea" de cunostinte profesionale dobandite pana in anul absolvirii facultatii (1956). Promotia mea de ingineri (1951 - 1956) a fost ultima pregatita integral in tehnologia tubului electronic (a "lampii radio"), tub, care dupa 50 de ani de "domnie" incepuse sa-si dea "obstescul sfarsit. "A trebuit ca "din mers", la locul de munca, dar si in timpul liber, eu si colegii mei, ca si toti inginerii electronisti ai Romaniei, sa invete despre toate noile componente, echipamente si tehnologii ale "zglobiei" ELECTRONICI care se tot schimba si se imbogatea in cunostinte. Cata deosebire intre inginerul electronist si un popa, care-si canta toata viata psalmii din aceleasi...ceasloave! Desigur, o deosebire exista la.....nivelul de trai !

Nini: Care au fost progresele electronicii prin care ati trecut?

Dl. Ciontu: Progrese in electronica, toata lumea o stie, s-au facut cu pasi mari dupa 1950, si se mai fac si astazi cand secolul 21 este, totusi, la inceput: diodele semiconductoare cu jonctiuni, tranzistorul cu germaniu, tranzistorul cu siliciu, calculatoarele electronice, circuitele integrate digitale si analogice, dispozitive semiconductoare pentru microunde (diode si tranzistoare), circuite speciale pentru microunde (microstrip si stripline), antene pentru microunde, echipamente radio-electronice moderne, compacte (solid-state), de mic gabarit, fiabile, cum ar fi statii radio de emisie–receptie (cu folosirea a noi tipuri de modulatie a semnalului), statii radio-releu, radare de diverse utilizari, etc, etc. Eu, ca inginer electronist (cu specialzarea in radiocomunicatii), fie ca eram cadru didactic, fie ca eram cercetator stiintific, trebuia sa le stiu, sa le folosesc, sa le creez, sa le aplic...

Nini: Cam cum ati imparti perioada cea mai activa din viata d-voastra, atunci cand ati fost salariat?

Dl. Ciontu: Perioada activa a vietii mele are 2 semiperioade distincte:
- a. Cadru didactic in invatamantul militar tehnic de nivel post liceal si superior, intre 1956 - 1969, activitate desfasurata la" Scoala Militara de Ofiteri de Radiolocatie" Bucuresti (pana in 1960), care s-a mutat la Brasov (6 luni i s-a mai zis Orasul Stalin) si unindu-se cu scoala militara de acolo, a devenit "Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie Anti Aeriana si Radiolocatie" si care, in 1964, a devenit "Scoala Militara Superioara de Ofiteri de Rachete Anti Aeriene si Radiolocatie"
- b. Cercetator stiintific, intre 1969 - 1990, la Institutul Tehnic de Cercetare Proiectare al Armatei (ITCPA) de langa aerodromul sportiv Clinceni. Institutul isi va mai schimba denumirea si sigla pana in anul iesirii mele la pensie (1990) astfel: 1979 - 1986 ICIT (Institutul de Cercetare si Inginerie Tehnologica - Bucuresti), 1986-1991 ICSITA (Institutul de Cercetare Stiintifica si Inginerie Tehnologica al Armatei)

Nini: Cum ati ajuns in ofiter in armata?

Dl. Ciontu: Din comisia de repartizare in campul muncii, a inginerilor electronisti absolventi in 1956, a facut parte si un ofiter MFA, care a spus ca acest minister are nevoie de 30 ingineri. Atunci, pe loc, au fost de acord numai 12 (dintre cei cu dosarul de cadre..."beton"), printre care si eu. La 1 august 1956, cand ne-am prezentat la Minister si am purtat negocieri, numai 6 au acceptat, printre care, evident si eu. Ceilalti colegi de facultate, care imi vor deveni pentru ani buni, colegi de serviciu, au fost: Victor Vasile, Petru Spanu, Ioan Rugina, toti trei decedati in prezent, Stelian Uta si Viorel Oprean, de care nu mai stiu nimic de multi ani...

Nini: Ce ati fost incadrati si unde?

Dl. Ciontu: Toti 6 am fost incadrati lectori militari (cu gradul de locotenent major) la Scoala Militara de Ofiteri de Radiolocatie din Bucuresti, situata in Drumul Taberei, statia Orizont, unde fiinteaza in prezent MapN-ul. Scoala era de curand mutata in Bucuresti, fiind desprinsa din Scoala Militara de Ofiteri de Transmisiuni de la Sibiu. A fost o "miscare" intelepta a Serviciului de cadre al Armatei, de a stabili sediul acestei scoli, care forma ofiteri (locotenenti tehnici) intr-o specialitate moderna, RADARUL, pentru Armata Romana. Scoala avea nivelul post-liceal, si se pretindea elevilor sa aibe studii liceale complete. S-a mizat, corect, ca Scoala va fi asaltata. Si asa a fost, de catre candidati provenind dintre cei nereusiti la facultatile tehnice din Bucuresti. Pentru aceasta examenul de admitere in Scoala se dadea dupa afisarea rezultatelor.

Nini: Cat durau cursurile si ce erau invatati cursantii?

Dl. Ciontu: In decurs de 3 ani, cat durau studiile, Scoala trebuia sa-i invete pe elevi, in primul rand, regulile militariei, iar in al doilea rand, sa-i invete functionarea radarelor din inzestrarea Armatei Romane, modul lor de intretinere si exploatare (in dispozitive special alese si amenajate pe teritoriul tarii) si cat se putea, depanari si remedieri de defecte simple.

Nini: Aceste radaruri erau de ultima strigare?

Dl. Ciontu: Radarele acestea erau primite de la URSS, marea majoritate "second hand", dar proaspat vopsite in cadrul RC (reparatie capitala) de dinaintea exportului. Erau tipuri vechi (chiar si pentru anii ’50 cand se aduceau masiv in tara), realizate exclusiv in tehnologia tubului electronic, care fusesera folosite de catre "Aliati" in timpul ultimului razboi mondial si date ca ajutor militar URSS (care conform "bunului ei obicei, s-a apucat imediat de asimilari tehnice, varientari, etc).

Nini: Ce dadea Romania la schimb?

Dl. Ciontu: URSS "ajuta" mult Romania si prin livrarea acestor radare (nu era voie sa cumperi vreun radar...."imperialist") fara bani, ci la troc cu ...painea poporului roman si cu alte bunuri ale tarii.

Nini: Ce cunostinte trebuiau sa aibe acesti cursanti la terminarea scolii?

Dl. Ciontu: Pentru ca elevii, repet, absolventi de liceu, sa poata invata diversele tipuri de radare (caci la absolvire, nu se stia pe ce tip de radar va lucra), lor trebuia sa li se formeze o "baza" solida de cunostinte radiotehnice si electronice. Asta a fost rolul celo 6 ingineri angajati in scoala in 1956 (pe langa numai 2 existenti inainte: capitan-locotenent ing. Romeo Oancea si locotenent-major ing. Gheorghe Cheregi, ambii absolventi ai Academiei militare tehnice).

Nini: Erati cu totii tineri cand v-ati apucat de treaba.

Dl. Ciontu: Impreuna cu colegii mei, m-am apucat cu entuziasmul tineretii (23 ani) de "treaba". Am modernizat laboratoarele (de electrotehnica, radiotehnica si de bazele radiolocatiei), avand contributii organizatorice si in inzestrarea lor, in realizarea de lucrari practice cu grupele de elevi, cu foi de platforma si referate (asa cum stiam cu totii de la facultate). Incadrati ca lectori in cadrul catedrei (CICLU) de "BAZELE RADIOLOCATIEI", am predat elevilor (pe plutone, Scoala neavand sali mari pentru cursuri), cursuri, care se succedau cat mai logic, ca: electrotenica, radiotehnica, radiolocatia. Aceste cursuri erau organizate in anul 2 de studiu al fiecarei promotii, si predate numai de catre lectori cu studii superioare, care trebuiau sa stie schemele de principiu ale radarelor (secrete), pentru a sti ce scheme electronice si ce cunostinte (nesecrete) sa se predea elevilor. In anul 3 de studiu elevii faceau (cu ofiteri tehnici, instruiti, unii chiar in URSS) numai cursuri secrete de "Cunoasterea Statiilor de Radiolocatie".

Nini: Cand ati devenit radioamator receptor?

Dl. Ciontu: In Scoala din Bucuresti am obtinut primul meu certificat de inovator si primul meu QSL de confirmare (de la Liviu Macoveanu YO3RD) in calitate de radioamator receptor (YO3-1519)

Scoala a fiintat in Bucuresti pana in septembrie 1960, cand s-a mutat la "Orasul Stalin" unde s-a contopit cu "Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie Anti-Aeriana" existenta acolo, rezultand, bine inteles, pentru inceput, "Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie Anti- Aeriana si Radiolocatie", cu numar dublu de elevi, dar si de personal didactic, etc.

Nini: V-ati mutat la Brasov?

Dl. Ciontu: Din Bucuresti, din cei 6 s-au mutat la Brasov numai 3 (Andrei Ciontu, Victor Vasile, Petru Spanu). Ioan Rugina si Viorel Opran, fusesera trecuti in rezerva, iar Stelian Uta, si-a..."gasit" o functie in ...Bucuresti. Daca in 4 ani la Scoala din Bucuresti, am contribuit la instruirea a circa 400 de elevi (cate 100 de promotie), am fost avansat la gradul de capitan si avansat in functia de lector superior, in cei 9 ani de activitate la Scoala din Brasov, realizarile mele au fost mult mai mari: am contribuit la instruirea a cca, 1800 de elevi (9 promotii a 200 elevi), am fost avansat la gradul de maior (fara examen, pretins numai celor fara studii superioare), am promovat in functii, ca loctiitor sef catedra si sef catedra.
In timpul petrecut la Brasov, mi-a adus "barza" doua fete minunate, sotia, profesoara de matematici de liceu (somera in Bucuresti) si-a gasit serviciu in invatamant. In 1965 am putut sa-mi cumpar primul autoturism (Warthburg 312).

Nini: Unde ati locuit cand ati ajuns la Brasov?

Dl. Ciontu: Casatorit inca din anul 1957, in Bucuresti nu am avut locuinta, si a trebuit sa locuiesc incomod in casa parintilor mei. La Brasov am capatat locuinta imediat. Am avut multi prieteni in Brasov, colegi de munca exceptionali, sefi buni organizatori si intelegatori. Am facut numeroase petreceri familiale, excursii iarna si vara, pe munti, prin imprejurimile Brasovului, am schiat...Toata lumea atie ce frumos este Brasovul si imprejurimile sale, iar militarii stiau ce frumoasa Casa a Armatei, cu hotel si cantina, exista in oras. Il stiau si sefii militari de la Bucuresti, si Scoala brasoveana era aproape bantuita permanent de fel de fel de inspectori si comisii de control si indrumare, atat vara cat si iarna (Scoala din Bucuresti primea numai o singura inspectie anuala)

Nini: In ce activitate erati implicat in cadrul scolii?

Dl. Ciontu: Au fost mai multe evenimente importante in viata Scolii, in care am fost implicat, prin activitatea mea. Una dintre ele a fost prima echivalare a Scolii. La inceputul anului 1961, sefii Armatei Romane si Conducerea Superioara de Partid s-au gandit, ca e bine ca ofiterii de radiolocatie, absolventi ai invatamantului militar, sa aibe "pe bune" si nu "de acoperire" si o meserie echivalenta, civila.

Nini: Si care a fost meseria aleasa?

Dl. Ciontu: S-a optat pentru aceea de "depanator radio-TV", care, in civilie, era pregatita la o scoala de specialitate a UCECOM, denumita "Iosif Ranghet". Astfel ca pe langa cursurile diverse secrete si nesecrete de RADAR, lectorii Scolii, pe baza programelor analitice puse la dispozitie de catre "Iosif Ranghet", mai invatau pe elevi, la curs si laboratoare (destul de bine dotate), depanarea radioreceptoarelor de radiodifuziune si televiziune. Aveam in laboratoare, pe langa radioreceptoarele Record si Pioner si Philips, Telefunken, etc, iar dintre televizoare nu lipseau tipurile Record, Rubin 102, Temp 6, si..."Primul televizor fabricat in tara cu licenta franceza (Clarville), VS-43", varianta cu carcasa "romaneasca" din lemn. Asa se face ca 2 ani consecutivi,1962 si 1963, in miezul fierbinte al verii (15 iunie - 15 iulie) am avut ocazia sa fiu in IIS-ELECTRONICA responsabil cu practica de vara a elevilor mei, adusi de la Brasov.

Nini: Cred ca nu v-a parut rau ca ati venit prin Bucuresti.

Dl. Ciontu: Pentru mine, nascut in Bucuresti, era si un prilej fericit sa-mi revad parintii, fratele, socrii, etc. In 1962, in ELECTRONICA din Baicului (de fapt, singura care exista), se asamblau televizoarele VS-43, dar si "un frate" cu un ecran cu diagonala ceva mai mare, VS-54, dar avand aceeasi schema si aceleasi componente active (lampi radio, diode semiconductoare) si pasive. Elevii faceau practica 2 saptamani la ELECTRONICA si 2 saptamani pe la unitatile de reparatii radio-TV ale Cooperativei Radio-Progres din Bucuresti, supravegheati de un coleg venit tot de la Brasov.

Nini: Au mai fost si alte echivalari ale scolii?

Dl. Ciontu: A fost si a doua echivalare a Scolii. In toamna anului 1962, o Hotarire a Consiliului de Ministri (HCM) ce ni s-a adus la cunostinta impreuna cu un Ordin al Ministrului Fortelor Armate, stipula ca Scoala Militara din Brasov, isi va mari durata studiilor de la 3 la 4 ani, dar va fi echivalata cu primii 3 ani de studiu ai Facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Institutul Politehnic Bucuresti, cu conditia sa se predea disciplinele de cultura tehnica specifice (matematice, electrotehnice, radiotehnice si electronice) dupa planurile tematice ale facultatii. Numit sef al unei nou infiintate catedre (Cunostinte Tehnico - Stiintifice), a trebuit sa prestez multa activitate atat la Bucuresti, cat si la Brasov, pentru traducerea in practica a HCM-ului cu pricina.

Nini: Ati gasit cadre didactice care sa predea la plata cu ora?

Dl. Ciontu: Profesori de matematici, pe care sa-i angajez prin plata cu ora am gasit suficienti la unitatile de invatamant din Brasov, dar de electronica si radiotehnica, ba! Trebuiau predate Bazele Electrotehnicii dupa un program conform scolii electrotehnice a Academicianului savant, Remus Radulet, Bazele Radiotehnicii, conform scolii profesorului Gheorghe Cartianu, Tuburile si Circuitele cu Tuburi si Semiconductoare, conform scolii Tudor Tanasescu - Mihai Draganescu, Masuratorile Electrice si Electronice, conform cursului profesorului Edmond Nicolau, etc. Niciun cadru didactic bucurestean solicitat nu a fost de acord sa faca naveta la Brasov pentru a preda, cu plata cu ora. Ce era de facut?

Nini: De unde a venit rezolvarea?

Dl. Ciontu: Rezolvarea a venit din partea Ministerului Apararii Nationale si a Ministerului Invatamantului, care au hotarit acordarea de delegatii de lectori universitari, mie si inca la 2 colegi, absolventi ai Facultatii de Electronica (Victor Vasile si Petru Spanu), care in afara normei didactice militare (deloc usoara, dar pentru care primeam solda), puteam sa predam (si adesea, o faceam dupa amiaza) disciplinele de echivalare si sa fim remunerati cu ora. Asa am strans eu bani, de am putut in decembrie 1965 sa-mi cumpar primul autoturism, Wartburg 312, cu 45.000 lei.

Nini: Ati pastrat legatura cu ELECTRONICA?

Dl. Ciontu: Bineinteles ca legatura pe timpul verii, cu ELECTRONICA a continuat, s-a amplificat, ca inginer de radio eram mandru de realizarile uzinei, la care au pus umarul si colegi de-ai mei, ingineri angajati: Nona Millea, Bratcovschi Nicolae, Cutieru Natalia (care pana la pensionare s-a ocupa numai de difuzoarele fabricate la ELECTRONICA), Dumitrescu Mihai (decedat in anii ’70), Virgil Teodorescu, Leonida Niculescu (decedat). Elevii mei au avut multe de invatat in perioadele de practica de vara (acum era de 30 zile) la IIS ELECTRONICA. Un procentaj destul de mare (cred ca peste 50%), dupa absolvirea Scolii Militare, s-au inscris la cursurile serale sau la cele" fara-frecventa" si dupa inca 3 ani (durata facultatii cu aceste cursuri era de 6 ani) au reusit sa obtina diploma de inginer.

Nini: Fiind la Brasov, in aceea frumoasa zona, banuiesc ca ati facut si excursii.

Dl. Ciontu: O sa-ti povestesc despre o excursie unicat. Era intr-o zi insorita de iunie, 1967, la "Scoala Militara Superioara de Ofiteri de Rachete Antiaeriane si Radiolocatie", din Brasov. Era ziua cand, fuseseram convocati (nu toata suflarea Scolii, ci numai ..."crema"), in sala de sedinte, pentru participarea la bilantul "Controlului de Baza" din Scoala, pe anul respectiv, control facut de o atotcuprinzatoare comisie a CAAT, care "statuse pe capul nostru" mai bine de o saptamana. Controlul pe 1967 a vizat si modul cum s-a desfasurat examenul de absolvire al seriei de ofiteri 1963 -1967. Era ultima serie care beneficia de prevederile HCM-ului conform caruia absolventii Scolii noastre aveau echivalati primii trei ani de la facultatea de Electronica si Telecomunicatii din IPBucuresti. Acest HCM nu a functionat decat patru ani pentru ca dadea batai de cap CAAT-ului (pretentii ale ofiterilor absolventi pentru a li se creea conditii sa termine facultatea). La acest bilant se anuntase participarea a insusi comandantul CAAT, generalul Ionita, un tip sobru si exigent, ridicat dintre politrucii PCR, dar un roman patriot, care va fi, mai tarziu, un bun ministru al MapN.
Oras frumos, cu cladiri istorice, situat intr-o zona centrala si frumoasa a tarii, Brasovul, fost Orasul Stalin (pe dealul Tampa inca se mai cunosteau, atunci, inca trei litere, scrise cu pomi de un verde diferit de verdele fondului padurii...LIN, adica "sfarsitul" lui STALIN !) era si este un oras turistic de sezon permanent, atat vara cat si iarna, cand era parca mai cautat de catre turisti. Asa se face ca Scoala era "bantuita" de foarte multe controale si inspectii, de la Bucuresti, facute de diverse persoane, in special ofiteri, venite individual sau grupate in diverse comisii, care verificau, cercetau si ne tot ..."ajutau", fara sa se grabeasca deloc, pentru ca si hotelul de la Casa Ofiterilor (situata in centru, langa vestitul ARO) era foarte bun (poate chiar, de 5 stele!).
Colonelul Mircea Mocanu, comandantul Scolii, inainte de a incepe sedinta, ma trage de-oparte si-mi spuse pe soptite: "Iei cuvantul la bilant si vorbesti asa cum stii tu!" Eu eram seful catedrei din Scoala, care se ocupa cu teoria tehnico-stiintifica, care raspundea deci de formarea culturii tehnico-stiintifice a viitorilor ofiteri, tehnicieni si chiar ingineri, cultura ce se forma prin "convingeri matematice" si nu prin munca de lamurire, sau afirmatii filozofice. Echipa catedrei era formata din ingineri ofiteri-lectori, bine pregatiti profesional, ajutati de ofiteri tehnici destoinici ce incadrau laboratoarele, obtinea intotdeauna rezultate bune in activitatea cu elevii si munca noastra era apreciata de catre Comanda Scolii si poate invidiata de catre unii... Aveam, deci, mereu cu ce ma lauda, dar trebuia sa o fac prudent si mestesugit pentru a nu alimenta invidiile. "Talentul" meu, sesizat de colonelul Mocanu, consta in aceea ca pe la sedintele de tot felul dupa ce prezentam realizarile catedrei aveam intotdeauna grija sa spun ca fara orientarile din Documentele de Partid si de Stat, fara indicatiile metodice ale CAAT-ului si ale Directiei Invatamantului Militar (unii malitiosi afirmau ca DIM ar fi insemnat, de fapt, Directia Incurcaturilor Militare), fara ajutorul Comitetului de Partid al Scolii, fara sprijinul Comenzii Scolii si a Sectiei de Invatamant, fara munca plina de abnegatie a comunistilor din organizatia de baza....etc, etc, etc. Erau cuvinte ale unui binecunoscut limbaj de lemn, structurat pe sabloane "prefabricate", dar care tineau si puteau fi vandute oportun celor care voiau sa le cumpere! Mi-am facut, asadar, o ciorna cu cele ce aveam sa spun si m-am gandit sa fac si o propunere.

Nini: Pai, era bine sa aveti idei sau propuneri?

Dl. Ciontu: Dar si propunerile astea constituie o problema: trebuie sa fii atent, sa nu fie interpretabile ca niste critici mascate, pur si simplu, de genul "nu-ti mai spun ca nu e buna situatia prezenta, nu o mai critic formal, dar iti spun direct, prin propunerea mea, cum e "bine", cum asi dori eu sa fie!" Vrand sa evit treaba asta, m-am gandit sa fac o propunere din cu totul alt domeniu decat cele ce urmau a fi discutate la bilant ca: invatamantul, disciplina, baza materiala, munca politica, rezultatele elevilor, calitatea cadrelor etc.

Si iau eu cuvantul si vorbesc clar si explic ce si cum, iar la sfarsit spun ca, in incheiere, am de facut o propunere care vreau in prealabil s-o justific, daca mi se permite.

Nini: Ce raspuns ati primit?

Dl. Ciontu: Mi se aproba si spun: In cadrul activitatilor de club ale elevilor, dupa amiaza, in afara orelor de curs, elevii nostri participa la concursuri de genul "cine stie, castiga" si "calatorind pe harta Patriei". Adica de ce, Tovarase General, elevii nostri sa calatoreasca, de zor, timp de 4 ani numai pe harta Patriei, si nici macar cateva zile pe drumurile Patriei, asa cum o fac turistii straini, de care Brasovul e plin tot anul. Eu propun ca la sfarsitul Scolii fiecare promotie de absolventi sa participle la o excursie de cateva zile, in care sa vada, cu ochii lor, frumusetile naturii patriei noastre, vestigiile istorice, realizarile materiale ale Socialismului etc. Apreciez ca in calitate de tineri ofiteri care vor veghea, cu vigilenta, ca cerul Romaniei sa nu fie survolat de aeronave ostile, trimise de cei care ravnesc, poate, la meleagurile romanesti, ei trebuie sa cunoasca toate acestea. Ei trebuie "sa ia in primire Tara" pe care trebuie s-o apere chiar cu sacrificial suprem!

Nini: Sala cum a reactionat?

Dl. Ciontu: Dupa ce am terminat de vorbit, in sala s-a facut o liniste deplina. Generalul Ionita a continuat sa noteze ceva intr-un carnet. Surpriza propunerii a fost totala si ea se citea pe fetele tuturora. Eu nu suflasem nicio vorba nimanui despre ce aveam de gand sa propun. Dupa cateva zeci de secunde, Ionita tranteste creionul pe masa prezidiului, isi intoarce bustul spre stanga, spre colonelul Mocanu si zice:
- Ba! (asa vorbea el, popular,!). Sa stii ca asta are dreptate! A facut o propunere corecta, eu mi-o insusesc si iata ce ordon:
Azi e joi, pana luni organizati excursia pentru 250 de persoane: absolventi, ofiteri (vezi care merita), obligatoriu doctorul (maior medic Uleu Florin), un camion cu piese de schimb auto, scule si mecanici. Va luati documentele necesare, noi vom da ordinele respective unitatilor militare de pe traseu unde veti manca, de regula si va veti caza, obligatoriu. Excursia va dura 5 zile. Luni la ora 10, de la CAAT vor veni in Scoala, 5 autobuze TV si la ora 11 puteti pleca, daca sunteti gata ...

Nini: Cum au reactionat colegii?

Dl. Ciontu: Dupa sedinta sa te tii felicitari pe capul meu din partea tuturor. Devenisem un erou local!

Nini: Ati plecat in excursie?

Dl. Ciontu: Si am plecat in excursie. Am avut loc de onoare in spatele soferului atobuzului nr. 1. De la Brasov, prin Pasul Oituz, am patruns in Moldova. Am vizitat Onesti si Savinesti (nu puteam "rata" realizarile chimiei romanesti, "pastorite" atunci, stim noi de cine), apoi am vizitat Iasi, Ipotesti, Humulesti, Cetatea Neamtului, Suceava, manastirile din nordul Moldovei, Putna, Sucevita, Moldovita, etc. Pe drumul de intoarcere am vizitat hidrocentrala Bicaz, Lacul Rosu, Cheile Bicazului, cateva orase din Ardeal unde bilingvismul era la el acasa .
A fost o excursie frumoasa, de neuitat pentru multi, iar eu am avut multumirea sa fiu una din "cauzele" ei! Din pacate, din varii motive (organizare dificila, neeconomica, etc, etc...dar cred ca principalul motiv este "sfanta indolenta romaneasca" incapabila sa creeze si sa pastreze traditii), aceasta excursie a ramas..."editie unica!", ca multe altele in Romania...

Nini: Daca ar fi sa faceti un bilant al activitatilor d-voastra in cadrul Scolii Militare, ce ne-ati putea spune?

Dl. Ciontu: Asi concluziona urmatoarele:
Am luat parte la pregatirea tehnico-stiintifica a cca 2.200 de absolventi ai Scolii. Scoala Militara a fost o "scoala" si pentru mine: aici am invatat sa intocmesc si sa predau o lectie, sa pregatesc si sa desfasor lucrari de laborator si seminarii cu elevii (lectorii nu aveau pe STAT-ul de functiuni ajutoare ca in invatamantul superior, asistenti si preparatori). Am apucat o vreme cand cunoasterea limbii ruse mi-a fost mai de folos, in documentarea mea, decat cunoasterea limbii franceze, sau engleze (biblioteca Scolii era abonata numai la revistele tehnice rusesti). Aici, in Scoala, am prins "gustul" cercetarii stiintifice (curiozitatea stiintifica si dorinta de "a sti", dorinta de explicatii logice, era nativa, pentru mine !), aici am inceput sa prezint primele comunicari stiintifice, sa scriu primele articole tehnico-stiintifice, sa fac primele inovatii (legate, mai ales, de dezvoltarea bazei tehnice a laboratoarelor), fie singur, fie impreuna cu colaboratorii mei. Aici in cadrul scolii am redactat si multiplicat pentru elevi o serie de cursuri, dar am reusit (cu greu) sa public in Editura Militara, in colaborare cu un coleg (Mihai Botez) si prima mea carte.
Am intrat in Scoala cu functia de lector si gradul de locotenent-major, si cand am parasit-o, dupa 9 ani, aveam functia de sef de catedra si gradul de maior.
In Scoala Militara de la Brasov am avut satisfactia sa fiu, pentru 4 ani, si lector universitar (chiar daca nu definitiv, ci doar delegat). Eu si cei doi colegi ai mei (Victor Vasile si Petru Spanu) am "spart tiparele MApN-ului" obtinand, lucru nemaipomenit in cadrul Armatei, cumul de functie remunerat (asa am reusit sa-mi cumpar primul autoturism, in 1965, Warthburg 353, dar si cu ajutorul parintilor mei, pensionari !). A fost insa si multa munca, mult efort, multa "neglijare" a familiei, etc, dar a fost frumos, si eu ca si colegii mei eram tineri. Cand am fost mutat, in anul 1969, din Scoala (la cererea mea) aveam 36 de ani....
Traiesc si am trait tot timpul cu certitudinea ca am ramas in memoria generatiilor de elevi ca o amintire placuta, tot asa cum si eu o am pentru ei. Elevii mei mi-au dat, in general, motive de mandrie, personala. Cu unii dintre ei m-am intersectat pe firul vietii in calitate de colegi de serviciu, colaboratori in cadrul unor institutii, etc. Unii dintre ei m-au depasit in grad si functie, si am considerat acest lucru absolut firesc, caci cine nu stie ca unii "ucenici" isi depasesc "mesterul". Cativa dintre fostii mei elevi au ajuns generali (D. Zaharia, N. Irimie)

Nini: La Institutul Tehnic de Cercetare si Proiectare al Armatei cum ati ajuns?

Dl. Ciontu: In vara anuuil 1969, in urma unui raport personal, sunt detasat din Scoala din Brasov la ITCPA (Institutul Tehnic de Cercetare si Proiectare al Armatei) nou infiintat (anul acesta, 2013, in luna mai se vor aniversa 45 de ani de la infiintare). Dupa un stagiu de probe de 6 luni, la inceputul anului 1970, sunt mutat defitiv la ITCPA. In august, primind locuinta (unde locuiesc si in prezent), mi-am mutat familia din Brasov, aceasta regretand plecarea din frumosul Brasov.

Nini: Unde ati fost repartizat?

Dl. Ciontu: La Institut, sunt repartizat la Sectia "Transmisiuni" Sectia Radio-radioreleu. Mai varstnicul colonel-inginer Ioan Boghitoiu, ne-a intampinat la Laboratorul "Radio-Radiorelee" al carui sef era, si ne-a repartizat sarcinile de cercetare, chiar in cadrul echipei ce o conducea si care a realizat primul model experimental, din Romania, de radioreleu militar cu sinteza de frecventa, pe unde metrice, destinat sa-l inlocuiasca pe cel import URSS, din inzestrare.

Nini: A intrat in productie de serie?

Dl. Ciontu: Este drept ca modelul nu a fost avizat de catre beneficiar (nu atat din cauza solutiilor adoptate, cat a componentelor active si pasive folosite, improvizate si nefiabile) dar lucrul la el, a fost o scoala de formare a membrilor echipei ca cercetatori, proiectanti si experimentatori, sub supravegherea celui care a fost inginer Ioan C. Boghitoiu. Pe langa sarcinile stricte de servici, seful nostru avea timp sa scrie si carti in domeniul radiotehnicii. Inceputul l-a facut cu scrieri de nivel mediu, pentru tineret, in care a dovedit o buna intelegere a fenomenului radio si o "difuzare" talentata catre cititori (nu degeaba a avut stramosi nobili in ale scrisului, Creanga, Sadoveanu, etc!).

Nini: Colaborari cu Uzinele Electronica ati avut?

Dl. Ciontu: In anul 1974, parte din echipa de cercetare-proiectare este detasata la Uzinele Electronica si reuseste sa realizeze un nou prototip de radioreleu in unde metice (52 - 64 MHz) si sa-l introduca in fabricatie (R4010). Eu nu am mai facut parte din noua echipa, deoarece, la cererea mea, am fost mutat la Laboratorul de Sesizoare (sef: Col.dr.ing. Mircea Calugareanu), in care se vor demara, pentru prima oara in Romania, cercetari stiintifice de RADAR. Aici am coordonat timp de 3 ani o echipa de cercetare-proiectare care a realizat primele 2 modele experimentale din tara de radare de camp tactic (ME 1974 si ME 1977). Acestea nu au fost dezvoltate in continuare neavandu-si beneficiari platitori, dar au constituit "scoala" pe baza careia o alta echipa a realizat un radar de camp tactic perfectionat (RCT 5) introdus in fabricatie de mica serie la Electronica si Electromagnetica.

Nini: La ce alte teme de cercetare ati mai participat?

Dl. Ciontu: Eu, conform "obiceiului", nu am mai facut parte din noua echipa, care era destinata, nu gasirii de solutii (lucru care pe mine m-a fascinat) noi, ci numai de perfectionari tehnologice (accent pe proiectare). Asa se face ca am devenit seful unei noi echipe de cercetare-proiectare care-si propunea (si aveam in Comandamentul Trupelor de Graniceri, un beneficiar) sa realizeze un miniradar portativ (nu "portabil", adica transportabil fara mijloace auto) care sa lucreze de la pieptul operatorului, care, eventual sa fie...calare pe... un cal. Cu acest miniradar, CTGr spera sa "prinda mai usor pe cei ce voiau sa treaca granita tarii in mod fraudulos. Acest miniradar trebuia sa fie integral cu componente active semiconductoare (SOLID STATE), fara importuri costisitoare, sa fie cat mai usor, etc, etc. In afara de o solutie tehnica si tehnologica romaneasca (oricati "lei-tramvai" ar fi costat) originala, romaneasca, nici nu s-a pus problema asimilarii unei licente, dar acest lucru nu i-a impiedicat pe unii sefi sa mearga in"vizite de documentare" pe la diverse firme de peste hotare, si sa ne "ajute" cu sumare prospecte, si sa putem sa facem... si noi!

Nini: Ce s-a facut pana la urma?

Dl. Ciontu: Primisem, cu acceptul meu, ordinul "sa fac o...casa", dar nu mi se asigurau...caramizile". Si a trebuit sa incep sa fabric in tara aceste "caramizi." S-a pierdut mult timp, bani si energie nervoasa, cu incheierea de contracte cu toti cei (de pe intreg teritoriul tarii) care puteau realiza cate ceva din cerintele noastre. Asfel s-au realizat: diode semiconductoare generatoare in microunde (1978, IMPATT), diode semiconductoare de detectie si mixare in microunde (banda vizata 10 GHz), ferite de microunde, dispozitive cu ferite (in special, circulatori), placi de polistiren standard placat metalic, etc,etc.

Nini: Care erau posibilitatile tehnice?

Dl. Ciontu: In 1984 s-a reusit realizarea unui model experimental (RP 84) care descoperea omul mergand la 1Km si atovehicolele in miscare pana la 2 Km, asta cu o putere de emisie in unda continua (CW) de numai de cativa zeci de mW. Beneficiarul a platit modelul experimental, conform contractului, dar vazand "complicatia tehnica", a introdus"pretentii" suplimentare pentru prototipul pe care, de fapt, nu-l mai voiau, de genul: "Infractorul care vrea sa fuga peste granita, nu merge in picioare, ci se taraste prin lanul de porumb..."! Desi contractul s-a pierdut, Comandantul Institutului a ordonat sa se realizeze un lot prototip de 5 bucati, care s-a irosit odata cu iesirea mea la pensie, la 03 Martie 1990. Am ramas cu regretul ca n-am avut ideea sa platesc un exemplar din prototip si sa mi-l iau acasa. Am luat numai ...poza lui...

Nini: Ati mai avut si alte lucrari la care ati participat?

Dl. Ciontu: Inainte de pensionare am mai facut parte dintr-o echipa (Sef col.dr.ing. Dumitru Vorobiev) care trebuia sa realizeze un RADAR modern (asa cum vazusem noi in "JANE’S WHEAPONE SYSTEMS" ) de descoperire si tragere AA la joasa inaltime, simultane, montat pe un senilat usor, dar dotat cu un tun AA jumelat (cu 2 tevi), sau cu o mica rampa cu 2 rachete. Contributia mea (in calitate de "Loctiitor Sef Sectie Radiolocatie si Aparate de Conducerea Focului", dar si de "Secretar Stiintific de Facto" al Institutului, preocupat cu viata stiintifica a acestuia), a fost mai mult conceptionala si de coordonare a unui contract cu ICRET.

Nini: Doctoratul cand l-ati obtinut?

Dl. Ciontu: O realizare personala a mea din timpul petrecut la Institut, a fost aceea ca, dupa un stagiu de 5 ani (1974 - 1979) in ianuarie 1979 am sustinut, sa zicem cu "succes", la Academia Militara Tehnica, examenul de doctor-inginer. Personal, eu nu am fost multumit de continutul tezei mele de doctorat, care a atacat, pe un front larg, mai multe probleme care nu au putut fi, deci, aprofundate. De fapt, eu m-am inscris la doctorat, ca sa evit "examenul pentru gradul de colonel" care nu-mi ...placea.

Nini: Cand ati devenit radioamator?

Dl. Ciontu: In timpul Institutului, in 1985, la indemnul colegului de serviciu, Vasile Ciobanita, am sustinut la FRR (in Dealul Spirii) cu succes examenul de radioamator E/R si am obtinut indicativul YO3FGL.

Nini: Cu publicatul de articole tehnice in diverse reviste de specialitate cum ati stat?

Dl. Ciontu: La Institut am realizat, de regula, impreuna cu colegii mei, un mare numar de comunicari stiintifice, inovatii, inventii (9), articole tehnice publicate (Sport si Tehnica, Tehnium, Buletinul Tehnic MapN, etc.), am participat la viata stiintifica a Institutului, la reprezentarea lui pe aceasta directie (participarea cu comunicari la sesiunile stiintifice interne, organizarea Seminarului RADAR lunar de la CCA, etc. Corolarul atins, cu un an inainte de a iesi la pensie, a fost contributia mea importanta la organizarea, de catre Institut, sub Egida Academiei RSR, a primului Simpozion National de Radar, "SNR’89", care, din pacate a fost si ultimul.

Nini: Dupa ce ati iesit la pensie ce ati facut?

Dl. Ciontu: Dupa iesirea la pensie, la 03 Martie 1990, la cerere, am mai fost angajat 6 luni la IEI- Bucuresti, fiind angrenat in productia, dar si in inovarea, radarului " Start 1". Am plecat pentru ca intrezarisem aplicarea practica a dictonului lui Petre Roman: "Industria romaneasca este un morman de fiare vechi". Intre 1994 - 1996 am fost redactor coordonator la TEHNIUM in echipa cu Ilie Mihaescu. Tot impreuna cu el, dar si cu Vasile Ciobanita, Laurentiu-Horia Moisin, Stefan Ianciu, Serban Naicu, Marius Ungureanu, am reusit sa redactam si sa facem sa fie publicate un numar de 9 carti tehnice.
Dupa plecarea de la Tehnium, am devenit colaborator voluntar la revista FRR "Radiocomunicatii si Radioamatorism", Secretarul General al FRR si Redactor-Sef al revistei, gratulandu-ma cu calitatea de redactor in echipa de redactie. Si, in formula si regulile lui Ciobanita, revista a aparut regulat luna de luna timp de 20 de ani. Exista azi indivizi (cel putin unul) radioamatori, "viteji dupa razboi" care au inceput sa barfeasca Post-mortem atat revista ca nu era "la nivel european" (dar, trebuia?), cat si echipa redactionala, ca era....." incompetenta" ! Dumnezeu sa-i ierte!

Mai multe fotografii ocazionate de acest articol se gasesc la qsl.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 21-2-2013

6974

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact