hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Un decibel, doi sau... trei

Florin Cretu YO8CRZ

Vi s-a întâmplat vreodată să încercați să lucrați un DX rar, acesta să vă copie doar parțial indicativul, și după câteva alte încercări nereușite sa renunțe și să înceapă să cheme alte stații? Dacă răspunsul este DA, în acel moment de cruntă frustrare, în mod cert v-ați dorit să fi avut o antenă mai bună sau măcar cu 1dB mai multă putere la emisie! De ce un 1dB mai mult? Pentru că, pentru un circuit radio în unde scurte, fie el ionosferic sau cu undă directă, comportarea este complet liniară: 1dB creștere la emisie înseamnă 1dB creștere la recepție.

Acest articol are la bază o prezentare făcută pentru Simpo YO care s-a desfășurat la Iași în 2012. Care este importanța la emisie a unui decibel? Atunci când vorbim de semnale audio, 1dB este definit empiric ca cea mai mică schimbare perceptibilă auditiv. In general acesta este un lucru binecunoscut în lumea radioamatorilor și atunci când evaluam pierderile, sau reducerea eficienței la emisie, o facem prin prisma acestui 1dB.

Pentru că radioamatorii sunt mai obișnuiți cu exprimarea creșterilor de putere mai mult în procente decât în decibeli, iată în tabelul următor, corespondența între fracțiunile de decibel și creșterea procentuală de putere.

Dacă 0.05dB nu însemnă decât o creștere de 1.16% în putere, 3dB necesită o creștere de 100% a puterii (dublarea).

O soluție posibilă pentru creșterea puterii este folosirea unui amplificator de putere. Există însă întotdeauna limite până la care putem crește această putere. În prealabil este recomandabilă însă, o analiză a sistemului pentru a determina dacă exista pierderi de putere.

În general, radioamatorii considerată puterea la emisie ca fiind puterea la ieșirea emiţătorului. În sistemele profesionale se discută însă în termeni de putere efectiv radiată, în care este considerată nu doar puterea la ieșirea emițătorului, ci eficiența întregului sistem de emisie, inclusiv câștigul antenei, dar și pierderile în linia de transmisie. Este logic, pentru că într-un circuit radio ceea ce contează în final este câștigul antenei (antenelor) și puterea furnizata la bornele acesteia.

Ajunge toată puterea de la ieșirea emițătorului să fie radiată de antenă? NU, pentru că de la amplificatorul de putere până la antenă există numeroase surse de pierdere. O bună parte din puterea de RF disponibilă și care e produsă cu mari eforturi şi costuri... este transformată de fapt în căldură.

Fracțiunile de decibel la emisie sunt de multe ori ignorate de radioamatori, pentru că în general se consideră că efortul necesar reducerii în continuare a acestor pierderi nu se justifică din punct de vedere al rezultatelor practice obținute în trafic.

Există însă o problemă aici: fracțiunile de dB sunt cumulative.

Să privim fig.1 ce prezintă elementele tipice într-un lanț de emisie.


Fig. 1

Amplificatorul de putere (liniarul). În special dacă este de construcție artizanală, amplificatorul de putere poate lucra cu eficiență mult sub cea optima dacă circuitul de adaptare (filtrul PI) nu este corect dimensionat. Foarte frecvent adaptarea este defectuoasă sau elementele folosite pentru construcția filtrului sunt fie de calitate proastă fie sunt subdimensionate, generând pierderi majore de putere. La putere redusă aceste pierderi pot trece neobservate, însă la putere mare, căldura degajată datorită acestor pierderi este greu de ignorant. Frecvent la liniarele artizanale, am văzut variații mari de putere de la o bandă la altă bandă, chiar și atunci când tubul folosit este perfect capabil să asigure aceeași putere pe toată banda de unde scurte. Aceasta este o primă indicație că ceva nu e in regulă, de multe ori legat de filtrul PI folosit. O altă problemă o reprezintă folosirea de elemente subdimensionate, aici fiind vorba în primul rând de inductanțe cu Q la gol insuficient, dar și de comutatorul de benzi sau chiar modul de realizare a conexiunilor interne. Condensatorii variabili sunt mai rar o sursă de pierderi atunci când sunt folosiți într-un filtru PI (sunt expuși doar la tensiune și nu la curent). Deseori se poate extrage în plus cu ușurință în aceste cazuri 1...2 sau chiar mai mulți dB.

Antena Tuner-ul. Acest element lipsește deseori din lanțul tipic de emisie, dacă antena folosită este acordată în bandă și SWR-ul este rezonabil pe toate frecvențele de operare. În general amplificatoarele de putere cu tub, pot lucra fără probleme cu un SWR până la 3:1. Nu același lucru se poate spune despre amplificatoarele de putere tranzistorizate care au probleme dacă SWR-ul depășește 2:1 și în special la amplificatoarele industriale, la care, circuitele de protecție reduc puterea de ieșire funcție de SWR.

Este posibil să folosim un antena tuner doar pe unele benzi, (unde SWR-ul este peste valoarea pe care o putem tolera) însă nu și pe benzile unde SWR-ul este bun. În acest caz antena tunerul are un comutator ce permite un by-pass. Din păcate chiar și în acest caz, există pierderi. Este vorba în primul rând de pierderi în circuitul de comutare, dar chiar și în conectori și segmentele de coaxial folosite pentru conectare. Atunci când folosim un antena tuner, pierderile în acesta depind în primul rând de tipul de sarcină pe care încercăm să facem adaptarea, dar și de tipul de tuner folosit. Eficiența cea mai redusă la un tuner (indiferent de tip) este atinsă atunci când se lucrează cu impedanțe, la care partea rezistivă a impedanței este foarte redusă (3-10 Ohm). Curenții implicați în acest caz sunt importanți, pierderile I2R fiind considerabile. Este cazul tipic când se operează cu antene scurte dpdv electric. În final însă pierderile într-un antena tuner (ca și în oricare circuit LC) pot fi reduse la o simplă formulă ce ţine cont de Q-ul inductanţei, fiind proporționale cu raportul Q în sarcină/Q la gol (ignorând pierderile in condensatori). Q-ul în sarcină crește atunci când rezistența sarcinii scade! Pe de altă parte, formula (parțială) implică pierderi mai mici când Q-ul la gol este mare. De aici și necesitatea de a se folosi bobine cu un Q-cât mai mare. Aceeași constatare este valabilă de fapt și pentru circuitul PI de la amplificatoarele de putere.

Este preferabil din acest punct de vedere să fie folosit un antena tuner care este capabil să folosească o putere cu mult mai mare decât cea disponibilă. Si un ultim comentariu aici, pierderile in tunerele automate (care conțin multiple elemente de comutare) sunt mai mari decât în cele cu acord manual.

Comutatorul de antenă. Deși pentru unii radioamatori idealul este să folosească o singură antenă "bună la toate", pentru cei preocupați de performanță, este vital să poată folosi mai multe antene specializate. Comutatorul de antenă poate lua forme diverse, de la un simplu comutator, aflat lângă transceiver, unde sosesc toate cablurile de antene, la comutatoare telecomandate, aflate în exteriorul locuinței. Pierderile variază funcție de tipul comutatorului folosit. Contactele acestui comutator trebuie să suporte întregul curent care circulă spre antena. Funcție de puterea vehiculată, dar și funcție de SWR, se poate ajunge ușor la curenți ce trec de 10A. Este ușor de înțeles că în aceste cazuri, chiar și rezistențe de contact aparent insignifiante ...0.1Ohm determină pierderi de putere și încălzire semnificativă. Lucrurile sunt evidente în special la comutatoarele de antenă telecomandate, care folosesc ca elemente de comutare relee. Releele de putere, pot avea rezistențe de contact uzuale de la 0.1 Ohm (relee obișnuite) la 0.01Ohm sau chiar mai mici (cazul unor relee in vid). Un releu cu contactele "perlate", însă, poate avea o rezistență de contact de câțiva Ohmi .... Cel mai adesea se ajunge în situația aceasta când se comută cu putere în sarcină. Cele mai multe relee nu sunt făcute să suporte ruperea de curenți mari și arcul electric produs, determină degradarea contactelor.

Fiderul. Radioamatorii folosesc în marea majoritate linii de alimentare coaxiale. Deși liniile simetrice de impedanță mare, prezintă de cele mai multe ori pierderi mai reduse, precauțiile care trebuie luate la poziționarea acestora fața de obiecte metalice sau chiar față de pereții locuinței, ca şi durabilitatea liniei, determină o folosire redusă a acestora. În plus, construcția filtrelor simetrice, a tunerelor sau chiar a comutatoarelor de antenă este ceva mai complicată. Liniile coaxiale uzuale folosite de radioamatori sunt RG58 si RG213 pentru unde scurte si LMR400 (CNT400) pentru VHF/UHF. Atunci când se lucrează cu putere mare sau lungimea liniei este semnificativă, se folosesc linii coaxiale de tip Heliax (utilizate astăzi cu precădere în infrastructura de telefonie celulara). Pierderile în line sunt dependente de tipul coaxialului folosit, dar și de lungimea acestuia ca și de frecvența de operare. Un fapt deseori însă trecut cu vederea este că pierderile în cablu depind și de SWR-ul antenei.

Pentru exemplificare, în exemplul de mai jos este luată în considerație o lungime fixă, de 30m, a cablului coaxial.

Pierderile în cablu (în dB) sunt prezentate pentru SWR 1:1, 1.5:1, 2:1 si 3:1, pentru trei frecvențe: 3.5MHz, 14 și 28MHz. Se observă creșterea pierderilor cu frecvența dar și cu SWR-ul. Să luăm ca exemplu cablurile RG58 si LMR400, la frecvența de 14MHz și un raport de unde staționare de 2:1. Diferența este de 0.87dB și se mărește dacă SWR-ul sau frecvența crește. Diferența este și mai evidentă pentru cablul Heliax.

O mențiune despre comportarea în timp a liniilor de transmisie coaxiale. Presupunând o exploatare corectă a acestora, referitor la puterea maximă aplicată dar și protecția la compromiterea izolației exteriore, liniile coaxiale prezintă pierderile prezentate în fișa de catalog dor când sunt noi, sau păstrate la interior. Plasate în mediu extern și supuse la intemperii, în timp, performantele se degradează. Comportarea liniei în timp depinde și de producătorul acesteia. In cele mai multe cazuri degradarea este destul de lentă in primii 5-6 ani, după care se accelerează. Recent, am măsurat un cablu RG58 de 25m expus timp de 7 ani la intemperii, comparativ cu un cablu de aceeași lungime/vechime/fabricație care a fost păstrat însă în interior. Diferența era de aproape 0.6dB la 28MHz... Cablurile care au ca dielectric materiale spongioase (spumă) se degradează mai repede decât cele cu dielectric compact, datorită absorbției în timp a umidității pe la capete (prin conectori neetanșați). Concluzia? Pierderile în liniile coaxiale trebuie verificate periodic.

Balunul. Balunul este ultimul element din întregul lanț de emisie înainte de antenă. Practic toate balunurile modern sunt realizate astăzi cu linie de transmisie pe un miez de ferită. Dacă pierderile în linia de transmisie folosită pentru balun sunt reduse și pierderile în balun sunt reduse. În general sub 0.1dB. Nu intră în această discuție pierderile cauzate de curenții de mod comun. Antena. Antena este de departe cel mai sensibil element la pierderi din întregul sistem de emisie. Incorect realizată sau incorect amplasată antena poate determina pierderi majore în semnalul emis. Fără prea multe detalii aici, pentru că subiectul este tratat destul de extensiv în cartea Radiotehnica, recent apărută.

  • Câştigul antenei este dependent de înălţimea de instalare şi configuraţia solului în zona de reflexie.
  • Tabela de mai jos prezintă câştigul unei antene dipol la 3 unghiuri tipice pentru DX în banda de 20m
  • Se observă că şi o schimbare minoră în înălţime are efecte uşor sesizabile

Conectorii. O alta sursă de pierderi care trebuie amintită o reprezintă conectorii folosiți. În unde scurte se folosesc cu precădere conectori de tip SO239/PL259. Deși nu sunt conectori de 50 Ohm, la aceste frecvențe dezadaptarea produsă este nesemnificativă și pierderile sunt de regulă sub 0.02dB la 30MHz. Aceasta însă numai dacă se folosește un conector de calitate. Din păcate calitatea la acest tip de conectori variază foarte mult de la un producător la altul. Conectorii tip ‘N’ sunt construiți pentru 50 Ohm însă nu suportă curenți mari și în general nu sunt recomandați la puteri peste 500W. Un conector excelent este conectorul DIN 7/16, capabil să suporte puteri apreciabile, având pierderi reduse la frecvențe de ordinal a câțiva GHz. Din păcate are un cost prohibitiv, folosirea fiind justificată doar la puteri de peste 2-3KW, în special la frecvente VHF/UHF.

Alte surse de pierdere. Aici pot fi amintite eventuale filtre trece jos pentru reducerea armonicelor, SWR-metrul în linie, dar și o tensiune mai joasă decât cea nominală pentru alimentarea finalului de emisie.

Semnificația practică a 1, 2 sau ...3dB

Și totuși, care este semnificația practică la capătul circuitului radio, când modificăm puterea la emisie cu unul sau mai mulți decibel? Pentru a vedea care este efectul la recepție a modificării semnalului cu un dB, trebuie spus ca e dificil de evaluat auditiv impactul direct asupra semnalului dacă semnalul este deja mare (S9++). Efectul devine ușor sesizabil pentru un semnal care este apropiat de nivelul de zgomot al benzii.

Unul din elementele importante ce definește calitatea semnalului la recepție este raportul semnal zgomot SNR. Raportul semnal zgomot este însă întotdeauna legat de lărgimea benzii în care se face măsurătoarea. Aceasta pentru că puterea de zgomot este dependentă de banda de frecvență , în timp ce puterea unui semnal discret (o purtătoare ) nu este.

În general se consideră că un semnal SSB (2.4kHz bandă) poate fi recepționat până la un SNR=3...5dB. Cifra este destul de subiectivă pentru că depinde mult și de "calitatea" modulației personale a operatorului pe care îl ascultăm. Pentru un semnal în telegrafie recepționat în aceeași bandă de 2.4kHz, datorită proprietăților selective ale urechii umane, semnalul poate fi decodat auditiv până la un SNR de -10dB. Evident calităţile operatorului la recepție sunt importante aici, un operator talentat putând recepționa semnale aflate până la -14...-15dB sub pragul de zgomot într-o bandă de 2.4kHz. Zgomotul avut în vedere aici este zgomot alb, cu distribuția Gauss normală. In aceste cazuri aflate la limita inteligibilității, schimbări de ordinal a 1dB pot fi sesizabile. În traficul curent însă se consideră că o schimbare de 2dB este o schimbare neta, ușor sesizabilă. Altfel spus, o creștere a puterii cu 2dB la emisie ne poate asigura cu certitudine accesul la unele stații pe care anterior nu le-am fi putut lucra.

Dacă efectele auditive ale unei schimbări de 1dB sunt marginale, nu același lucru se poate spune și despre comunicațiile digitale, unde chiar și fracțiunile de dB pot fi importante. Unele tipuri de comunicații digitale, ca exemplu JT65A, permit recepția cu un SNR de până la -26dB (în aceeași bandă de 2.4kHz). Aceasta este mult sub pragul sesizabil auditiv, practic în asemenea cazuri putem vedea că sunt decodate semnale, deși nu auzim decât zgomot. Nivelul minim al SNR, necesar pentru o decodare cu număr rezonabil de erori diferă funcție de tipul de comunicație digitală, dar și de calitatea decodorului folosit. Astăzi toate decodoarele folosite sunt realizate în software și depinde de calitatea algoritmilor folosiți. Calitatea decodării pentru comunicații digitale este exprimată de obicei pentru un BER (Bit Error Rate), la un SNR dat. În trecut, pentru sistemul RTTY, se folosea procentul de caractere copiate greșit. Ca exemplificare, un test referitor la performanțele câtorva programe folosite pentru decodarea semnalelor RTTY, poate fi găsit la http://www.dxatlas.com/rttycompare/.

Testarea decodoarelor folosite pentru transmisiile digitale se face nu doar în condiții de zgomot alb, ci și în condiții de fading sau în prezența distorsiunilor cauzate de efectul Doppler. Pentru ca testarea să fie cât mai apropiată de condițiile reale de trafic în unde scurte, se folosesc așa numitele simulatoare ionosferice. Modelul ionosferic și parametrii acestuia sunt definiți în recomandări ITU. Efectul distorsiunilor cauzate de ionosferă asupra semnalelor digitale poate fi absolut dramatic. Este în special cazul distorsiunilor suferite de semnalele radio care se propagă pe circuite polare, unde datorită activității aureolare semnalul suferă nu doar schimbarea polarizării ci și distorsiuni de fază/frecvență. Ca exemplu, semnalele PSK în prezența doar a zgomotului alb (zgomot alb cu distribuție gaussiană), pot fi decodate până la un SNR de -15dB. Dacă se adaugă pe semnal o distorsiune de fază/frecvență de doar 0.8Hz (Doppler), nici atunci când semnalul are un SNR de +20dB, nu mai poate fi decodat. Nu toate tipurile de comunicații digitale sunt la fel de sensibile la acest tip de distorsiune, semnalele RTTY sau JT65 fiind mult mai puțin afectate de dispersia Doppler.

Performanţele decodoarelor digitale variază de la un program la altul, și uneori unele dau rezultate mai bune decât altele în anumite condiții specifice (tip de zgomot/interferență). Mulți pasionați ai acestui mod de comunicații, (inclusiv subsemnatul) folosesc în condiții limită două sau mai multe decodoare diferite,simultan. Este apoi la latitudinea operatorului să aleagă vizual decodorul optim. Ca exemplu pentru RTTY, decodoarele MMTTY, 2Tone si FLDIGI (versiuni peste 3.21.76)

Ca fapt divers, distorsiunea Doppler dar si cea de amplitudine este sesizabila pe circuitele trans-polare și la semnalele CW, care capătă un caracter "răgușit", făcând recepția mai dificilă în special dacă se operează la viteze ridicate.

Iată un semnal înregistrat în CQWW_CW-2013/20m, analizat în continuare. Indicii geomagnetici au fost foarte favorabili în acel moment şi distorsiunea produsă pe un circuit sub polar în acest caz este în primul rând de amplitudine, distorsiunea de fază fiind redusă. Pe audiograma de mai jos, ce reprezintă doar câteva secunde din înregistrare, se vede variaţia rapidă de amplitudine a semnalului (<100ms). Este un gen de fading foarte rapid cunoscut între radioamatori ca (en.) Polar Flutter, specific pentru semnalele ce traversează zona aureolară.

Iată şi fişierul sonor corespunzător:

Cu scuze, că exemplul folosit nu este poate cel mai relevant pentru acest fenomen (nu am avut alt exemplu la îndemână...hi,hi). Sunt convins că cititorii au recunoscut imediat indicativul staţiei folosite în exemplificare, foarte capabilă să transmită semnale consistente la mare distanţă.

Şi totuşi, vor spune unii, care este diferenţa auditivă între 1-2-3 sau mai mulţi dB? Iată un exemplu, în care am înregistrat o purtătoare continuă, ce conţine şi un nivel considerabil de zgomot alb (cu un SNR de cca. 14dB). Am comutat apoi de câte 5 ori între nivelul de referinţă si un nivel crescut cu 1dB, apoi după o scurtă pauză am repetat pentru 2, 3 şi 6dB (1 punct S).

Iată audiograma:

Iar aici înregistrarea:

Puteţi identifica auditiv toate cele 4 nivele? Pentru cei care nu aveau o imagine auditivă clară a ceea ce înseamnă un dB, sper că demonstraţia a fost concludentă...hi,hi.

Este sistemul nostru de emisie optim?

Iată o întrebare pe care orice radioamator interesat de performanță ar trebui să și-o pună. Pentru a putea răspunde, trebuie să fim în măsură să identificăm pierderile în sistem.

O analiză corectă se poate face doar privind în ansamblu întregul lanț de emisie. Din păcate, deși simplă, acest tip de analiză este rareori făcută de radioamatorii pasionați de unde scurte, fiind însă foarte uzuală pentru amatorii de EME. Doar așa însă putem identifica pierderile totale, și putem acționa pentru reducerea acestora. Dacă în urma unei asemenea analize constatăm că fie și atunci când eliminam pierderile complet, îmbunătățirea realizată este de sub 1dB, înseamnă ca avem un sistem optim (ne putem felicita...hi,hi) și nu mai avem nimic de făcut (cu excepția antenei... unde va rămâne întotdeauna loc de mai bine...)

Aminteam anterior că 2dB reprezintă o schimbare de putere netă, destul de ușor sesizabilă, ce ne poate permite accesul la unele DX-uri pe care altfel nu le-am putea lucra. Cât de dificil este să "extragem" din sistemul de emisie propriu încă 2dB?

Pentru exemplificare iată un calcul simplu:


*se considera două perechi de conectori

Cele doua exemple demonstrează cum se pot recupera 2dB în sistemul de emisie propriu, fără a modifica cu nimic antena. Dacă la acestea mai adăugam și modificarea antenei sau a înălțimii de instalare, este ușor de adăugat încă 2-3dB (sau mai mult) la eficiența globală a sistemului de emisie.

Evident, toate acestea trebuie analizate având în vedere și costurile implicate. A trece de la un cablu RG58 la Heliax LDF4-50 sau chiar LDF6-50 reprezintă un cost major, care în multe cazuri e greu de suportat/justificat.

Concluzii

  • Dacă pierderile totale identificabile în sistem depășesc 1dB, atunci trebuie eliminate.
  • De cele mai multe ori 1 până la 2dB sunt disponibili în sistem, chiar și fără a ne "atinge" de antenă.
  • Antena rămâne totuși cea mai importantă piesă din sistem. "O antenă proastă e mai bună decât nici o antenă" nu trebuie sa fie o justificare însă pentru a lucra cu o antenă proastă.

Evident, totul depinde de ceea ce ne dorim de la stația proprie. Cei cu adevărat pasionaţi de DX, pot confirma că multe din cele mai dificile şi rare staţii DX pe care le au în palmares au fost lucrate în condiţii limită.

Dacă scopul este doar să facem conversație cu cineva care locuiește în partea opusă a orașului, atunci evident că 1dB în plus nu mai are nici o importanță (se poate vorbi şi la telefon...hi,hi). Dacă însă ceea ce ne dorim este să ne perfecţionăm staţia în permanență şi să fim competitivi în orice condiţii, atunci chiar și un singur dB poate să conteze.

Florin Cretu YO8CRZ

Articol aparut la 18-1-2014

7701

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (24)  

  • Postat de Tony - YO3FXF la 2014-01-19 08:37:29 (ora Romaniei)
  • Un articol pe intelesul tuturor si extrem de util!...Multumesc!

  • Postat de Neacsu Constantin - YO3IRC la 2014-01-19 10:11:36 (ora Romaniei)
  • Am citit, cu placere, intregul material prezentat si apreciez foarte mult continutul acestuia. Daca acest articol va fi accesat si retinut de cati mai multi radioamatori, va insemna, cu certitudine, un castig pentru toti acestia.
    Sincere felicitari domnului ing. Florin Cretu ! Cu stima, Constantin Neacsu - YO3IRC

  • Postat de Georgescu Viorel - YO2MHJ la 2014-01-19 12:23:19 (ora Romaniei)
  • Inca o data pe intelesul tuturor ,simplu si concis,multumiri!!!73!!!

  • Postat de Iuliu Boros - YO5PQI la 2014-01-19 22:04:06 (ora Romaniei)
  • Excelent articol!
    Multumesc.

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2014-01-19 22:08:02 (ora Romaniei)
  • Am studiat atent articolul şi am o nelămurire: cum este posibil ca o antenă dipol, pentru o anumită lungime de undă (20 m în cazul de faţă), aflată la aceeaşi înălţime deasupra solului (8 m sau 0,4 lungimi de undă respectiv 10 m sau 0,5 lungimi de undă), să aibe unghiuri diferite pentru DX, respectiv de 3, 5 şi 10 grade la aceeaşi înălţime? La emisie un dipol orizontal în semiundă aflat la 0,4 lungimi de undă faţă de sol oferă un unghi de cca 40 de grade, la 0,5 lungimi de undă faţă de sol oferă cca 30 de grade. Un dipol vertical oferă unghiuri mult mai mici, care nu trec de 5 grade, dar mereu o singură valoare pentru o singură înălţime. Valorile unghiurilor arătate de mine sunt date atât în Antennenbuch a lui DM2ABK Karl Rothammel (oricare ediţie, eu posed două, TNX YO9IF) dar le-am aflat şi rezolvând ecuaţiile de radiaţie descrise în excelenta lucrare "Electromagnetic Waves and Antennas" care se găseşte pe http://www.ece.rutgers.edu/~orfanidi/ewa. 73!

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2014-01-19 23:04:15 (ora Romaniei)
  • YO4BKM-Tavi. Cred ca nelamurirea provine din confuzia intre unghiul la care o antena are castigul maxim si castigul antenei la unghiurile optime pentru DX. Unghiul optim sub care vine semnalul DX nu are nici o legatura cu propria antena si este dictat exclusiv de inaltimea la care se face reflexia pe ionosfera si lungimea circuitului radio. Programele de simulare a propagarii, gen VOACAP, permit studiul unghiului sub care vin semnalele la receptie (vezi pag. 215 din cartea mea- Radiotehnica). Se poate astfel vedea ca acest unghi se modifica functie de ora si evident functie de activitatea solara, care dicteaza inaltimea la care se face reflexia pe ionosfera. Ceea ce conteaza aici este castigul antenei la unghiul sub care vine semnalul DX si nu unghiul la care antena are castigul maxim. Castigurile la unghiuri reduse, favorabile propagarii la DX, sunt evident mai mici decat castigul maxim al antenei, si in exemplul din articol aceste castiguri au valori negative (in raport cu radiatorul izotrop). Atfel spus, faptul ca o antena NVIS are un castig maxim la 90 grade de (sa spunem) +7dBi nu insemana nimic daca semnalul DX vine la 5 grade, unde antena NVIS are un castig de -25dBi. Inca odata, nu avem nici un control asupra unghiului sub care vin semnalele DX, putem insa actiona asupra antenei pentru a obtine un castig rezonabil la acele unghiuri. Datele din tabelul prezentat de mine sunt corecte si usor verificabile si nu sunt deloc in contradictie cu ceea ce a spus Rothammel sau cu ecuatiile de camp. Sper ca explicatia data a inlaturat orice nelamurire, daca nu – cu cea mai mare placere pot reveni. 73s Florin

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2014-01-20 03:43:57 (ora Romaniei)
  • Excelent material, precum celelalte cu care ne-a delectat Florin in articolele si cartile publicate. Explicatii clare, pragmatice si de mare importanta practica pentru optimizarea traseului TX/RX. As dori sa fac doar cateva mici adaugiri.
    In practica mea profesionala, am avut ocazia sa masor pe echipamente de testare Agilent multe tipuri de conectori. Din pacate, am gasit nu putini conectori PL-258 si mufe SO-239 de productie chineza (si nu numai) cu pierderi care ajungeau cateodata si la 0.12dB @30MHz!! Deoarece pierderile se insumeaza, faceti socoteala de risipa care se produce pe un lant tipic care contine intre transceiver, liniar, tuner extern, filtrul–trece-jos, SWR-meter- antenna, cca. 9 sau 10 perechi de conectori mama/tata de tip UHF, cel mai popular si ieftin conector (dar care are o impedanta destul de aleatorie cu un return loss scazut). Si pierderile de insertie in interiorul echipamentelor pot avea valori serioase daca designul este deficitar si regulile de baza in constructiile RF nu sunt respectate. Cele mai frecvente pierderi sunt datorate subdimensionarii sarmei folosite in bobine, atat in amplificatoarele de putere cat si antenna tunere. In filtrele Pi sau Pi-L, cele mai frecvente erori se fac in operatia de tatonare a prizelor pe fiecare banda si evident in ignorarea Q-ului optim. De asemeni, dorinta excesiva de miniaturizare rau inteleasa, duce la compromisuri majore in amplasarea bobinelor si aglomerarea lor, respectiv apropierea de peretii cutiei si alte mase metalice. Nici amplasarea prea departata a comutatorului de banda de bobinele comutate nu adauga la reducerea pierderilor. La amplificatoarele de putere, o sursa de risipa a puterii utile este si utilizarea lor in regim profund neliniar, cu un nivel foarte crescut de armonici, spurii si produse de intermodulatii, care se obtin cu “usurinta” prin supraexcitatie, tuburi proiectate initial pentru aplicatii neliniare, sau plasate pe portiunea neliniara de pe caracteristicile de transfer etc.etc). Zeci de procente din puterea semnalului se pot risipi in aceste semnale inutile, acest lucru neputand fi identificat de un powermetru obisnuit. O alta greseala cauzatoare de pierderi, este procedura incorecta de accord ale amplificatoarelor cu tuburi urmate de un antenna tuner manual. Sunt cazuri cand operatorul acorda amplificatorul pe tuner si apoi tunerul pe antenna. Metoda corecta este acordarea tunerului pe antenna folosind doar o putere redusa de la transceiver (10-20W), apoi acordul amplificatorului pe o sarcina de 50 Ohm de putere si in cele din urma ajustarea finala a tunerului pe antenna la puterea maxima. Ceva mai laborios, dar correct tehnic.
    Pierderi sensibile au loc si pe tunerele automate sau manuale care, oricat de sexy si confortabile functional ar fi, sunt construite cu sarma subdimensionata de bobine. Degeaba se reduce SWR-ul intre transceiver/liniar si tuner la valori foarte mici, apropiate de 1:1 – pierderile in tunerul propriu-zis si intre tuner si antenna raman la fel de mari in cazul unei adaptari defectuoase cu linia de alimentare si cu antenna propriu-zisa. Deseori, pierderile insumate sunt mai mici daca se depune un efort ceva mai mare in adaptarea liniei si a antenei decat in folosirea unui tuner comod dar pagubos. Este rational din punct de vedere tehnic sa folosesti un tuner doar pentru capetele de banda sau in cazul antenelor scurte pentru benzile inferioare. Dar sa transformi antenna tunerul intr-o metoda de viata permanenta, mi se pare o eroare de abordare (si sunt constient ca aceasta opinie nu va fi cine stie ce populara).
    Balunurile proiectate si executate deficitar sunt o alta sursa de pierderi de zeci de procente. Urmaream zilele trecute o discutie pe un forum in care se discuta de balunuri care aveau “doar” 1.2dB pierderi. Consultati tabela lui Florin si se va constata ca 1.2dB atenuare inseamna aproape 30% pierderi. Ce se intampla cand adaugam si restul de pierderi de pe traseu ? Ca si antenna tunerele, si balunurile sunt abordate deseori ca solutii salvatoare cand folosim antene multibanda profund deficitare, Dar obtinerea unui SWR acceptabil in fata transceiverului, nu inseamna neaparat ca nivelul pierderilor intre feeder si antena este redus. Trebuie mentionat si ca nu s-a produs inca materialul magnetic/ferita care are o caracteristica liniara de la 1.8 la 54MHz, indifferent de reclama unor producatori de mana a saptea. Pierderi suplimentare apar si pe balunurile testate doar la puteri mici (1-2W) pe o rezistenta neinductiva care sa simuleze antenna. Acest tip de masuratoare este foarte aproximativa si insufficient de relevanta. Daca proiectarea si constructia balunului nu se face corect, acesta poate intra in saturatie destul de usor si va suferi pierderi prin incalzire chiar si la doar 100W RF. Oricum ar fi, eu as sugera ca un antenna tuner automat sa fie folosit numai cand SWR-ul este peste 1:2; altfel, pot exista cazuri in care pierderile pe tuner sunt mai mari decat cele produse printr-o relativ usoara dezadaptare. Perfectionistii care folosesc tunerele chiar si la un SWR de 1:1.5, deseori pierd mai mult decat castiga. In concluzie, sa nu ne miram daca intr-anumite cazuri, din 100w la iesirea emitatorului, ajung sa fie radiate doar o fractiune din ei. E adevarat ca se pot face QSO-uri interesante si in QRP daca antenna este rezonabila,dar sa folosesti 100W pentru a radia efectiv doar cativa watti, e lipsit de ratiune tehnica. Un amplificator compenseaza aceste pierderi, dar eficienta totala este redusa. In plus, traseul la receptie sufera de aceleasi pierderi in semnal iar amplificatorul de putere nu ajuta decat la emisie. Tot antenna si sistemul de alimentare au ponderea cea mai mare.
    In multe materiale publicate, cand este vorba de marirea eficientei la emisie, accentul se pune aproape exclusiv doar pe SWR. Fara indoiala, transferul optim intre emitator, tuner, linie de alimentare si punctul de alimentare al antenei este extrem de important, dar nu ne putem axa doar pe aceasta directie. Din punct de vedere al sistemului integral, intrebarea pe care si-o pun profesionistii este cat din puterea efectiv radiata se duce pe directiile dorite (directiile target). In acest moment intra in discutie caracteristicile de radiatie ale antenei, respectiv diagrama de radiatie in plan vertical si diagrama de radiatie in plan orizontal din care se poate vedea si castigul la diferite unghiuri. Din pacate, acest capitol este cel mai rar abordat in materialele publicate desi ponderea lui este mult mai hotaratoare in ansamblul comunicatiei point-to-point. Se poate folosi pentru inceput un program gratuit si mai simplu de pe internet (ex. MMANA, EZNEC si alte variatii NEC). Programele de modelare/simulare de antene, ne ofera astazi posibilitati de analiza si intelegere superioara a felului cum radiaza o antenna anumita in conditii specific si nu generale. Rezultatele obtinute sunt mai mult decat satisfacatoare pentru radioamatorul mediu. Prin modelarea antenei se pot obtine diagrame V si H in care putem vedea forma, largimea, numarul si directiile lobilor principali (majori) cat si a lobilor secundari (minori). Nu vorbim neaparat de beam-uri rotative complexe si costisitoare, ci si de antene mult mai modeste, monofilare, dipoli sau verticale de toate felurile a caror performanta la distanta poate fi imbunatatita adeseori prin mici schimbari si eforturi constructive relative modeste pentru a scoate maximum posibil din ele. De asemeni, prin modelare, se poate vedea cu usurinta ce antene produc multitudini de lobi secundari nedoriti, distorsionari ale lobilor majori si marirea nedorita a unghiurilor de plecare. Sau (Doamne - fereste), obtinerea de lobi majori pe verticala pe unghiurile 65-90 de grade, cele mai proaste posibile, deoarece in afara ca reduc dramatic distantele de reflexie, ele cresc enorm zgomotul solar pe timpul zilei. Principiul este destul de simplu: in timp ce pentru antene NVIS nu trebuie sa ne chinuim prea mult, pentru DX real si performanta cat de cat, sunt de dorit cat mai putini lobi principali si secundari, atat in plan orizontal si cu atat mai mult in plan vertical care conditioneaza distanta la care se vor produce reflexiile semnalului. Sau in anumite concursuri poate dorim sa avem doi lobi principali sa acoperim cat mai optim si DX la medie dar si la mare distanta. Pe scurt, un cat de cat control a felului cum este radiata puterea de catre antenna. De ce putini lobi ? Simplu, puterea care se regaseste in lobii orientati pe directiile nedorite si mai ales la unghiuri de plecare nedorite (mari) este putere risipita. Concentrarea majoritatii puterii radiate trebuie sa se faca in lobii principali pe unghiurile favorabile. Multi lobi secundari=risipa inutila. Prin modelare, se poate vedea usor ce antene filare foarte populare poseda un numar extreme de ridicat de lobi, risipind “munitia” in toate directiile inutile. Sau putem vizualiza cum se reduc/cresc numarul lobilor si configuratia lor daca ridicam sau coboram antenna cu 0.5-1-2m etc. Unii vor fi dezamagiti sa constate ca antene foarte populare, radiaza extreme de defectuos si inefficient in special daca sunt proiectate ca antene multiband minune. La inceputul carierei de radioamator lucrurile acestea au deobicei putina semnificatie, multumindu-ne cu legaturi aleatorii la distante mici si medii. Dar cu cat trec anii, cred ca trebuie sa ne focusam spre imbunatatirea antenelor. Aceasta eficientizare se poate face si in cazurile de locatii dificile sau antene modeste, modelarea ne poate ajuta sa luam hotarari mai optime in alegerea si amplasarea antenelor functie de conditiile locale specifice de inaltime, spatiu, apropiere de mase metalice, obstacole naturale, conductivitatea solului etc. Prin modelare se obtine si valoarea destul de corecta a impedantei complexe a antenei si astfel se poate dimensiona sistemul de adaptare mai bine. Metoda cu tatonarea unor balunuri cu rapoarte diverse de transformare este destul de deficienta la antene multiband chiar daca aparent se obtine un SWR rezonabil langa statie. Este necesar un analizor de antenna cat de simplu, amplasat sus, cat mai aproape de balun (care pe o antenna reala se comporta diferit decat pe o rezistenta de sarcina neinductiva). Prin modelare, se mai poate si intelege si cum sunt afectate antenele de obiectele metalice apropiate: cateodata se pot face anumite imbunatatiri prin deplasarea pe orizontala sau verticala a antenelor chiar si numai cu 1m.
    Ultima carte a lui Florin, “Radiotehnica Teoretica si practica”, contine cateva capitole extreme de importante pentru intelegerea functionarii antenelor si pentru radioamatorii cu profesiuni in afara celor legate de electronica si fizica: ex. capitolele 1, 2, 3, 5 si 6 din prima parte a lucrari; cap.1,2 si 3 din partea a II-a; cap.1, 2 si 3 din partea a III-a si cap.1.2 si 3 din partea a IV-a. Este o carte obligatorie in biblioteca minima a unui radioamator, alaturi de un ARRL Handbook si un ARRL Antenna Handbook.
    73 de Morel, 4X1AD, ex YO4BE

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2014-01-20 03:46:26 (ora Romaniei)
  • YO8CRZ: Florin, observatia lui YO4BKM este corecta, deoarece in text ai vorbit despre “Antena este de departe cel mai sensibil element la pierderi din întregul sistem de emisie”. Am inteles explicatia ta, dar cred ca trebuia mentionat ca te-ai referit la unghiul optim sub care sosesc semnalele la receptie in 20m. Initial si eu am fost putin contrariat, apoi am vazut valorile de gain negative. Apropo, pentru ilustrarea efectului variatiei inaltimii antenei asupra diagramei de radiatie verticale, eu folosesc modelul animat de la : http://www.ve3sqb.com/hamaerials/ua0sn/
    73 de Morel, 4X1AD, ex.YO4BE

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2014-01-20 15:20:44 (ora Romaniei)
  • YO8CRZ, am citit ce mi-ai explicat. În comentariul meu eram tentat să precizez, ca o alternativă compatibilă cu datele din articol, că ar fi vorba de unghiurile de recepţie. Dar arăţi în articol, imediat deasupra tabelului, că datele se referă la "Incorect realizată sau incorect amplasată antena poate determina pierderi majore în semnalul emis". Ai putea spune, ca o simpla explicatie, că este vorba de semnalul emis de celălalt, adică antena folosită la recepţie, dar articolul este calat pe lanţul de emisie, chiar de la inceput precizezi "...Care este importanța la emisie a unui decibel?..." sau "...măcar cu 1dB mai multă putere la emisie!...". Sunt lămurit acum, precum scrie şi 4X1AD înţelesesem si eu de la început că ar fi vorba de altceva decât de emisie, numai că acest lucru trebuia evidenţiat clar. Avem şi începători printre noi. În privinţa diagramelor de radiaţie în plan vertical, orizontal, impedanţe active şi reactive, antene cu elemente pasive (Yagi Uda), linii de alimentare eu folosesc un model animat creaţie proprie (tip application) în Delphi 7. Nu pot întreţine un sait personal dar pot să-l ofer pentru postare pe orice sait ar fi dispus, ar fi bine chiar pe saitul FRR dar, din păcate, nu se poate. Nu din cauza mea. 73!

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2014-01-20 15:34:13 (ora Romaniei)
  • YO8CRZ, PS: dacă mi-ai putea trimite un e-mail pe adresa mea oproescu.gheorghe@yahoo.com aş încerca să-ţi trimit aplicaţia mea despre antene. Deoarece este un fişier executabil, nu va ajunge fără probleme decât la o adresă pe yahoo, alte browsere (ex. gmail) blochează fisierele executabile (măsură antivirus) chiar arhivate şi trebuie făcută schimbarea extensiei la mine, apoi să-i pui extensia corectă la loc după ce îl primeşti. Alte browsere blochează chiar cu extensie schimbată (acestea citesc headerul fişierului), aşa că pe yahoo este cel mai simplu. Oferta mea este adresată oricui este interesat. 73!

  • Postat de ghita - YO8CLN (yo8cln) la 2014-01-20 15:57:15 (ora Romaniei)
  • Deosebit articol ! Felicitari si multumiri DR OM Florin ! Din pacate nu poate fi pus si la hamradio.ro (nici atit sa fie publicat in revista R&R), site-ul fiind ocupat de solicitari de achitare a taxelor ! Dar asta e.... 73! de yo8cln

  • Postat de Geo - YO5OVM la 2014-01-20 16:45:48 (ora Romaniei)
  • Articol bun,nu foarte pompos scris pe intelesul majoritatii dintre noi,chiar si a celor care nu au o pregatire de nici care in domeniu,gen yo3irc,tov.general de securitate Neacsu,probabil de aici si succesurile maxime ale FRR conduse de acesta.

  • Postat de Liviu Soflete - YO2BCT la 2014-01-20 21:12:45 (ora Romaniei)
  • Ca deobicei corect, clar, la obiect - multumim Florin. Interesante si comentariile. As vrea doar sa adaug ca pentru EME, mai ales la frecvente peste 1 GHz, ne luptam sa castigam fiecare zecime de dB. Eficienta antenei (deobicei cu reflector parabolic), lobii laterali, pierderile pe mufe si cabluri, in comutatorul de emisie/receptie, factorul de zgomot al LNA, toate trebuie optimizate. In special la receptie, unde zgomotul cosmic si atmosferic poate fi foarte redus, 0,1 dB poate aduce o crestere substantiala a SNR. Apropo de conectori, chiar utilizez la Tx un conector 7/16, nu numai pentru performantele electrice excelente, ci si pentru robustetea mecanica, mai ales ca utilizez un cablu heliax de 1/2" destul de rigid. 73 ! YO2BCT

  • Postat de geani - YO9HOG la 2014-01-20 22:30:43 (ora Romaniei)
  • foarte interesant, si de mare ajutor! multumesc. 73

  • Postat de Adrian - YO3HJV (yo3hjv) la 2014-01-21 12:02:28 (ora Romaniei)
  • Articol de colectie! Multumesc!

  • Postat de NICK - YO9AGN la 2014-01-21 14:18:34 (ora Romaniei)
  • Bun articol al domnului profesor. Dar.... eu ca nepriceput si candidat la examen de clasa superioara nu stiu ce este BELL si nici Db si nici Dbi si sunt deosebit de bulversat cand am primit control de 59+23,12Db de la YO3HJV sau 59+17Db de la yo9hog sau 59+3,14 de la YO3IRF. Bargraful sau alt indicator de ""S"" nu are zecimale. Eu, ca nepriceput, asta as vrea sa stiu. Tamaierile anterioare sunt "tamaieri" sa dea frumos la autor. Nu este Aula sau amfiteatru universitar ci "" stiinta popularizata"" si pentru nestiutorii ce vor sa stie (ca mine ).Propagarea e fluctuanta. Parametri receptorului sunt fluctuanti(mai mult sau mai putin)Dl profesor (la fel si Dl Oproescu ) stiu ,dar eu ?!?!Era bine ca cele cateva ""contre"" academice sa fie mai ""pamantene"". Cu mult respect yo9agn.

  • Postat de Cristi - YO3FFF la 2014-01-22 12:43:17 (ora Romaniei)
  • Felicitari pentru articol.
    Ca o completare, prezint un experiment simplu pe care l-am desfasurat impreuna cu YO9BRT.
    Acesta se afla in raza vizuala, la circa 15km de amplasamentul meu.
    Am utilizat o antena INV.V pentru 80m(unghi mare de directivitate - aproape de zenit) si 100W.
    YO9BRT a folosit la receptie un LW de circa 40m lungime.
    Pierderile de dezadaptare intre 3 si 30MHz au fost estimate la 10-15dB, antena fiind adaptata cu antenna tunnerul automat. In continuare prezint amplitudinea semnalului CW masurat de YO9BRT cu ajutorul S-metr-ului statiei (FT857); mentionez ca toleranta masuratorilor a fost estimata la +/- 10dB si nu este importanta decat calitativ, nu si cantitativ:
    80m = S9+40
    40m = S9+30
    20m = mai mic de S5 (la limita zgomotului)
    15, 10m = nu a fost receptionat.
    Acest comportament releva importanta unghilui de radiatie al antenei cat si modul de propagare a undelor scurte pentru diferite frecvente.
    In benzile inferioare (80, 40m) zona de tacere este aproape inexistenta in cursul zilei (atunci cand s-a facut masuratoarea) pe cand in cele superioare, nu scade sub 50-100km decat foarte rar. Antena INV.V are o atenuare foarte mare la unghiuri mici de radiatie (peste 40dB) ceea ce explica de ce in benzile superioare semnalul nu a putut fi receptionat.

    Se poate observa ca in acest caz, o imbunatarire a semnalului de 1 3dB nu duce la niciun rezultat pozitiv in benzile superioare unde atenuarea este de zeci de decibeli. Nu am luat in calcul nici efectele fading-ului care este omniprezent cu variatii de 10-20dB.

    Poate acest aspect ar merita atentia unui viitor articol.

    Succes.

  • Postat de Iacob Laurentiu - YO8SHI la 2014-01-22 12:51:23 (ora Romaniei)
  • Un excelent articol, eu am ramas fascinat de el inca de la prezentarea lui la simpo YO si l-am cautat ulterior sa mai reflect asupra lui insa fara succes.
    Acum sunt foarte bucuros ca l-am gasit si l-am digerat in liniste

  • Postat de Vasile ! - YO9FEH la 2014-01-23 16:03:50 (ora Romaniei)
  • Am citit articolul si comentariile !
    YO9AGN are multa dreptate !
    Am si o observatie...domnule profesor Cretu:DX-ul nu ne "copie" ci ne receptioneaza !Saraca limba romana !73 Vasile !

  • Postat de Adrian - YO3HJV (yo3hjv) la 2014-01-24 01:36:35 (ora Romaniei)
  • O singura nelamurire am, referitoare la pierderile in fiderul coaxial: care este explicatia modificarii pierderilor (in db) in functie de dezadaptarea antenei la etajul final? Multumesc, Adrian

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2014-01-24 07:31:18 (ora Romaniei)
  • YO3HJV-Adrian. Un SWR ridicat implica o dezadaptare ridicata intre coaxial si sarcina (antena). Cu cat mai mare este dezadaptarea, cu atat mai multa putere este reflectata inapoi catre emitator/antena tuner. Existenta puterii reflectate se poate verifica usor cu un Watt-metru directional. Puterea reflectata este in final re-reflectata de antena tuner si ajunge in final in antena. Cu fiecare parcurgere a cablului coaxial, o parte din putere este insa pierduta in coaxial. Asta e cheia raspunsului. Pierderile sunt in final cumulative! Altfel spus, cu cat mai multa putere este reflectata inapoi, cu atat mai mari sunt pierderile totale. Simplificand si mai mult, se poate spune ca pierderile in linia de transmisie sunt multiplicate cu un coeficient ce este direct proportional cu SWR-ul. Altfel spus o linie care are pierderi initiale intrinseci mari, are pierderi si mai mari cand SWR-ul este mare. O linie cu pierderi foarte reduse (linia simetrica), chair si in conditii de SWR mare, are inca pierderi rezonabile. De aceea se poate lucra cu o linie simetrica si atunci cand SWR-ul este de 10 :1 sau mai mult. Evident ca se poate raspunde si mai elaborat la acesta intrebare, sper insa ca raspunsul este clarificator. 73, Florin

  • Postat de NICK - YO9AGN la 2014-01-24 07:45:13 (ora Romaniei)
  • Pai..........stiam ca LINIA DE TRANSMISIE SIMETRICA lucreaza in UNDA PROGRESIVA SI DECI NU PREZINTA noduri si ventre DE CURENT SI TENSIUNE. ATUNCI DE UNDE unde stationare pe o asemenea linie de transmisie (gen panglica -de diferite impedante si configuratii fizice sau geometrice- sau scarita) ? Stiam ca numai liniile de transmisie ASIMETRICE (cazul coaxialelor ,dar nu numai ) prezinta UNDE STATIONARE .

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2014-01-25 07:27:23 (ora Romaniei)
  • Păi...ştiai prost. Există unde reflectate şi pe liniile simetrice nu doar pe cele asimetrice. Orice dezadaptare produce o reflexie. Puterea reflectată trebuie să se ducă undeva. Nu are pe unde sa se duca înapoi, decât pe unde a venit. Puterea reflectata se întoarce pe linia de transmisie la sursă/emiţător/tuner, indiferent dacă linia este simetrică sau asimetrică. Există şi reflectometre pentru linii simetrice cu care se măsoară raportul de unde staţionare. Cred că încă mai am unul pentru 300 Ohmi, cu punte rezistivă, pe care l-am făcut prin anii ‘80. Şi încă ceva, linia simetrica rigidă Lecher (deschisă la un capăt) era folosită în trecut şi pentru măsurarea frecvenţei, prin determinarea pe linie a distanţei dintre minimele si maximele de tensiune. Dacă linia simetrica Lecher este închisă însă pe impedanţa caracteristică, tensiunea devine constantă de-a lungul liniei. Q.E.D. Sunt convins ca răspunsul meu va fi foarte apreciat...hi

  • Postat de Florin - YO8CRZ la 2014-01-27 07:06:00 (ora Romaniei)
  • Mulțumesc celor care au citit, au considerat articolul ca fiind interesant şi au făcut comentarii. Dacă e să mă refer doar la comentariul lui 4X1AD-Morel, care conține un număr considerabil de elemente practice si teoretice de mare utilitate, cred că este aproape nedrept ca toate astea să fie doar la rubrica de comentarii. Revenind la articol însă, sunt convins că nelămurirea lui YO4BKM-Tavi, referitoare la câștigul unei antene la câteva unghiuri reduse, nu este singulară. Asta din cauza unor stereotipuri promovate în unele cărți mai vechi dar şi articole mai noi. Am motive să cred acum că «misterul» a fost pe deplin elucidat şi explicația mea a fost corect înțeleasă.
    Scopul articolului a fost să determine cât mai mulți radioamatori să privească cu mai multă seriozitate prețioasa putere de RF risipită în mod inutil. Sper că am reușit. 73, Florin.

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Un decibel, doi sau... trei"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact