hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

"Go Box", "Go Kit", "Jump Kit" sau "EMCOMM"

Alin Daniel Codreanu YO4JNX

In timp ce imi clateam ochii pe diferite site-uri de la noi si din tara am dat peste o pagina in care era prezentat asa numitul "orange box" ("Go Box", "Go Kit", "Jump Kit" or "EMCOMM" (emergency communication) box.

O cutie ermetica , sigilata perfect, in care era pus un trancever VHF sau chiar doua, unul si HF cu sursa de tensiune si sursa de stocare a curentului cat si alte mufe pentru incarcare a diverselor echipamente prin USB sau microUSB.

Cutiile erau utilizate de radioamatori pentru a suplimenta comunicatiile in caz de urgenta, calamitate sau pur si simplu in activitati in aer liber, cu cortul, in masina, in concediu.

Nu e cazul sa ma apuc sa enumar zecile de site-uri pe care se gasesc descrierile amanutite ale acestor cutii cu tot ce pot face, dar voi posta cateva poze cu unele mai iesite din comun.


Fig 1 - GoBox- HF/VHF/UHF alimentare AC/DC


Fig 2 - GoBOX-HF/VHF/UHF (repetor)


Fig 3 - GoBox HF


Fig 4 - GoBox HF-alimentare trasa frumos cu cutie de sigurante, cooler, acumulator intern, verificarea acumulatorului in timp real si incarcator tip bricheta.


Fig 5 - GoBox-frumos asezat si separat pe etaje


Fig 6 - Cum se fabrica...


Fig 7 - Gobox-FT-857 si Kenwood

Pentru ca tot umblam cu jucariile prin rucsac am zis sa schimb perspectiva si sa incerc ceva nou.

Obiectiv: obtinerea unei genti usor transportabile, independenta din punct de vedere energetic cat si cu posibilitate de legare la retea(220V), bine izolata de intemperii, cu o putere intre 20-50W VHF care sa imi permita sa fiu activ oricand, oriunde.

Ca si aparatura am incercat o sursa de 9-15V reglabila cu 17A in comutatie care este superba cand pleci in concediu pentru orice tip de trancever de pana in 60W, o baterie "obosita" (cat pentru test) de 12V/7.2A , desi marea majoritate a celor ce detin astfel de cutii folosesc doua astfel de baterii, dar cred ca deja e mult prea grea cutia.

Statia este Yaesu FTL-2011 VHF 5/40W out, un ceas cu termometru, logul, iar pe parcurs urmeaza iluminatul cu bana led si o ventilatie mai buna cu un cooler de 15X15.

Am cam stricat aspectul cu ata ce tine cutia deschisa dar e buna ca e fir chirurgical si am garantia ca nu se rupe asa usor.

Ca si rezultate, pot spune ca este o senzatie frumoasa sa urci pe un hotel de 14 etaje cu j-pole-ul in varful unei undite de 5 metri cu deschidere la mare si sa lucrezi Turcia(Europa/Asia), statii din Ural,Soch(Rusia), Ucraina (Sevastopol, Crimeea, Odessa), Republica Moldova si chiar Georgia sau Armenia in FM VHF.


Fig 8 - Cutia alba


Fig 9 - Trusa desfacuta


Fig 10 - 9-15V/17A


Fig 11 - 5/40W


Fig 12 - Pusa la incarcat, dar si functionala

Am avut parte de multe QSO-uri frumoase atat local cat si prin tara, dar dupa un an de zile de joaca am zis sa schimb putin perspectiva si sa trec la ceva mai mare, insa momentul nu a venit, iar in present inca ma bucur de "coltul meu".

Ajuns in pragul mutarii din districtul 4 Mangalia, in districtul 3 Bucuresti, intr-o modesta garsoniera de nici 15 mp, impreuna cu sufletul meu pereche, am revenit la ideea de GoBox pentru ca o alta solutie nu aveam.

Cum sa reusesc sa ma mai desfasor in radioamatorism cand toata casa e nici macar o camera? Nici nu se mai punea problema de un colt in care sa pot surubari . HI

Drumurile cu serviciul in fiecare weekend inapoi la Mangalia imi limitau si mai mult activitatea radio. Antenele erau inca in yo4 dar montasem ceva si in yo3 asa ca singurul lucru care imi lipsea era o statie care sa o deschid si inchid foarte repede si care sa nu imi consume timp cu montatul si nici sa nu se distruga in timpul transportului.

Am inceput sa caut pe internet diverse cutii de transport cat mai solide si cat mai rezistente, de la diversi producatori intr-un buget de pana in 150 ron. Tot ce am gasit bun pentru acest proiect incepea de la 300 ron. Tot felul de modele cu sertarase si gauri de asezat surubelnite, loc de pus suruburi si asezat manusile de lucru.

Foarte mare grija in selectarea cutiilor si evitati cutiile de plastic cu balama de tip plastic, sunt de o calitate foarte slaba si nu sunt sigure nici pentru transportat diverse scule.(fig 13)


Fig 13

Am reusit sa gasesc intr-un magazin tip Dedeman o cutie foarte interesanta la un pret de numai 150 ron, prevazuta cu zone laterale de stocare destul de generoase, chingi interioare de securizare a sculelor transportate cat si un burete de spuma care sa absoarba toate socurile transportului.Balamalele au fost de plastic cu tija de metal (nu plastic) si o inchidere simpla (cu clema). A fost alegerea cea mai buna in ceea ce priveste raportul calitate/pret.


Fig 14

Pentru mine conteaza foarte mult siguranta "jucariilor" care le am cu mine si am preferat o cutie cu un strat de spuma, nu direct plastic, in care firele pot fi ascunse cu usurinta pe sub aceasta.( fig 14)

Acestea fiind spuse, am inceput asezarea componetelor in geanta:

- Atlas 180(100W/HF);
-DR-130(30W/VHF);
-President Lincoln (HF 10M/20W)-nu este prezenta in foto, dar incape si ea lejer in geanta;
-Sursa 9-15V/20A;
-Iluminare cu led (Alb-Rosu);
-microfoane si manipulator classic;
-suport pentru microfon X2;
-ceas/termometru;
-busola (foarte buna la intins dipoli);
-adaptor bricheta;
-antena J-poleVHF (din pamblica 300ohmi)
-antena GPS blutooth (pentru determinarea locatorului in portabil);
-nu poate lipsi harta radioamatorului, logul si cateva creioane;

Geanta inca este in stadiul de inbunatatie asa ca inca astept sugestii si completari!

Sunt foarte multumit de ea si ma bucur ca pot lucra cu ea oricand, oriunde, fie de la 220V, fie de la acumulatorul auto sau fie de la un acumulator extern. Pot spune ca am momente cand imi vine sa imi fac bagajul si sa plec oriunde, este singurul "bagaj" pe care il prefer. HI! Recomandarile mele in ceea ce proveste o astfel de geanta sunt ca aceasta ar trebui sa aiba dimensiuni minime de L 445 x l 300 x i 190mm(fig 15), nu mai mult de 350g goala, cateva buzunare pentru stocarea de cablu, mufe etc si cateva spatii generoase pentru a stoca manipulatorul, bugul, microfonul , castile, etc.

Geanta mea are o greutate de 3,8-4,5kg (+- Lincoln) si dimensiuni de L 600 x l 300 x i 250mm.


Fig 15


Fig16 - Capac superior cu diverse


Fig 17 - Desfacuta in YO3


Fig 18 - Legaturile cutiei cu cleme


Fig 19 - Lumina de lucru la cort (suficienta pentru lucru, insuficienta pentru cei de afara)HI!


Fig 20 - Mod de lucru normal cu lumina alba.


Fig 21 - 1 Decembrie, GoBox-ul ajunge la Galati in vizita (multumesc YO4CVV pentru foto)

Mult succes tuturor si sper ca voi mai intalni si alti radioamatori in trafic lucrand in portabil sau chiar si de acasa cu un sistem de tip GoBox. Sper ca articolul a fost de folos celor pasionati de QSO-uri in natura sau celor care nu au spatiu sufficient in casa.

Alin Daniel Codreanu YO4JNX

Articol aparut la 11-12-2014

6952

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (22)  

  • Postat de Cristian - YO4UQ la 2014-12-12 08:14:57 (ora Romaniei)
  • Bravo Alin,
    1. Nu va puneti cu ingeniozitatea radioamatorilor.
    2. Asa se intampla cand ajungi in Bucuresti: spatiile se micsoreaza, distantele se maresc si timpul se comprima. O noua teorie a relativitatii!!
    3. Ce lipseste din trusa ta? Un laptop slim sau o tablet si o interfata (eventual usb) pentru radiocomunicatii digitale.
    4. Ai grije la "vecini"... numarul de ciudati pe metru patrat in YO3 este mai mare decat oriunde. Cel mai periculos lucru este sa spui ca undita ta este o antenna. 73 si DX-uri. Mi-a placut.

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-12 09:24:37 (ora Romaniei)
  • Aproape toate bune si frumoase,cutia-geanta seamana foarte mult si bine-hi!cu valiza mea de/pentru portabil la cort si la casa "batrineasca"-hi! de vacanta de vara de la tara,Cezar-YO3FHM o stie,care contine o statie mica-mobila solida-robusta japoneza de tipul TS-50S de la Kenwood (10-50-100W-P.E.P.),un adaptor automat dedicat de antene de tipul KT-100 de la LDG,un monitor de emisie de tipul RS-101 de la Nissei,o sursa de alimentare stabilizata partial reglabila in comutatie rapida de tipul AV-825 de la Proxel,o mica sarcina artificiala facuta a putea fi comutabila de tipul DL-30A,o mica lampita lunguiata-hi! cu postament de/pentru lap-top cu un mini-tub cu descarcari in gaz-nici o grije,nu pertuba eterul-hi!,si un colac de circa 15-20m de cablu coaxial de tipul RG-58C/U made in Germany pentru cuplarea cu antena,plus toata conectica si maruntisurile de rigoare.Trusa este intr-adevar extrem de buna si utila,mai ales fiindca cuprinde absolut tot ceea ce trebuie pentru o plecare si o deplasare rapida oriunde si in orice moment,fara nici un fel de pregatire.Singura problema cu adevarat majora este alimentarea complect autonoma,care in nici un caz nu se poate face cu acele jucarii de baterii de acumulatoare prezentate,dar deplasarea-mai ales pe distante mai mari-facindu-se cu masina,este perfect posibila cooptarea-hi! unei baterii de acumulatoare auto sau speciale,preferabila una cu ciclu adinc,sint-desi foarte scumpe!-foarte bune in acest scop.Spor la treaba in continuare si tine-ne la curent,poate mai apar ceva idei noi pe care sa ni le insusim si noi,cei amatori de lucrul in portabil.Cu stima si 73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de STOLNICU PETRICA - YO9RIJ la 2014-12-12 13:03:05 (ora Romaniei)
  • Felicitări Alin! Primul pas a fost făcut! In opinia mea, acesta este cel mai greu, următorii pași vor beneficia de experiența primului! Nu si de răceala! Hi! Referitor la idee, pot spune ca eu ma învârt de multa vreme pe lângă un Pelican 1450 (https://www.kofferfunshop.de/en/peli-case-1450-with-foam.html) pe care îl deţin şi îl pregătesc pentru a fi folosit în expedițiile IOTA. Am însa o problema cu spațiu. Se pare ca este totuși mic pentru ceea ce doresc eu! Oricum mulțumesc pentru ideile de iluminare! 73! de YO9RIJ Petrica

  • Postat de codreanu alin - YO4JNX (yo9jnx) la 2014-12-12 14:54:01 (ora Romaniei)
  • @YO9RIJ multumesc pentru felicitari, este un simplu articol nimic mai mult, nu foarte tehnic si nici prea pompos.(sunt lucruri deja stiute)

    Interesant linkul, superba cutie si astept sa vad ce o sa fie in ea.(in materie de scule)

    @YO3AOE ma bucur enorm sa aflu ca mai sunt radioamatori ce au incercat sistemul.
    Despre problema cu acumulatorii, mereu in portabil folosesc ori acumulatorul auto ori un acumulator mai mic, de Matiz.(nici decum 12V 7Ah).HI

    @YO4UQ deja am instalat droidPSK pe tableta. Interfata va urma dar nu pentru batranul Atlas HI

    Doresc sa revin la ultimul comentariu postat de "mine":
    1. Toti cei care ma cunosc pot spunde ca NU sunt un mare fan al apelativului "domnul" in nici un context( "domnilor", "domnule doctor" etc)
    2. Nu prea racesc de fel si nici bolnavior nu sunt
    3. "Clipe de ratacire" probabil de la 80 de ani in sus.

    Ma bucur ca exista cineva care nu apreciaza experienta mea(nici nu il pot numi articol tehnic)

    Stimate poet, multumesc pentru parere, multumesc pentru ganduri...multumesc ca "te-a deranjat".

    Doresc sa iti spun ca iti respect anonimatul dar fii profesionist...stiu ca este foarte greu sa iti expui o parere(soparla HI) in numele tau(chiar si anonim fie el), dar macar nu te mai chinui sa pari alt om.

    cu respect,

    ~YO4JNX~(marca inregistrata)

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-12 16:14:29 (ora Romaniei)
  • Draga Aline,nu trebuie sa te necajesti pentru acel mesaj anonim pe care l-ai primit,daca poti posteaza-l aici sa-l citim si sa-l analizam si noi,poate-dupa stil si venin-hi!-il recunoastem,nu sint multi de genul asta,dar sint extrem de nocivi,cum vad ei ca realizeaza cineva ceva,sar cu gura lor imbalosata pe ei si incearca sa arunce totul in derizoriu,nu trebuie lasati,trebuie imediat contracarati.Continua-ti lucrarea,vezi ce se mai poate ameliora prin optimizare,imi aduc aminte ca am mai vazut undeva-cred ca pe Internet-ceva asemanator dar cu mult mai simplist,folosite de agenti secreti,putem si trebuie sa invatam de oriunde,asa se face progresul,acumulind si dezvoltind informatii-date deja stiute.Asa cum se auto-incurajeaza unii scriitori,justificindu-si mediocritatea cu alegatia "cartile din carti sint scrise"-hi!,cam la fel se petrece si in tehnica, prin perfectionarea din aproape in aproape a ceea deja este facut,sclipirile geniale sint foarte rare si confirma regula,care este ca "acumularile cantitative duc la salturi calitative",asta este,asa functioneaza Omenirea,n-are alta cale-hi!.Toate cele bune si spor la treaba.73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de Ion - YO8RXK la 2014-12-12 22:24:45 (ora Romaniei)
  • Domnule Alin această expunere este utilă tuturor vârstelor de radioamatori dar din păcate nu-şi permit! Mulţumim pentru expunere şi '73!

  • Postat de codreanu alin - YO4JNX (yo9jnx) la 2014-12-12 23:11:23 (ora Romaniei)
  • Draga Ioan, nu m-am necajit,ba m-am amuzat si stimulat in acelasi timp.
    Mesajul este aici pe pagina, este primul mesaj postat de mine(yo4jnx), numai ca nu a fost postat de catre mine.hi
    Cineva a incercat sa imi puna vorbe in gura.HI
    Mesajul incepe cu "domnilor,imi cer scuze..etc"

    73

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-13 07:39:14 (ora Romaniei)
  • Da,am inteles,ca si noi toti,ai si tu niste "buni prieteni"-hi!,asa ca mai multa atentie in selectarea lor,cum ti-i alegi,asa ii ai!.Dar sa-i lasam in plata Domnului si sa vedem ce s-ar putea optimiza la dispozitiv: la asemenea obiecte,zonele cele mai fragile sint colturile,extrem de sensibile la lovituri,dar care pot fi bine protejate cu niste coltare tri-dimensionale metalice,se gaseau pe vremuri prin feronerii,nu stiu daca se mai gasesc.Iluminarea interioara pentru timp de noapte poate fi facuta a fi automata la simpla deschidere a capacului,cu ajutorul unui mini-contactor rapid inchis-deschis.Apropo de iluminarea interioara,circuitul cu banda flexibila cu l.e.d.-uri dese (120 buc./1m liniar)cu lumina alba calda poate fi alimentat dintr-o mica baterie de acumulatoare de orice fel fixata definitiv undeva intr-un colt ferit,baterie care la rindul ei poate fi mentinuta permanent incarcata cu ajutorul unor mini-panouri foto-voltaice potrivite ca dimensiuni cu fetele exterioare ale cutiei,montate in niste rame metalice fine si acoperite-pentru protectie-cu cite o foaie potrivit de groasa de policarbonat perfect transparent,este cel mai rezistent la lovituri.Pe o latura a cutiei-trusei se pot monta doua-trei jack-uri mama de alimentare exterioara, legate-cuplate la bateria de acumulatoare interna a trusei,prin care sa se poata face alimentarea unor device-uri externe,ca de exemplu o lampita de masa tot cu l.e.d.-uri,o mini-lanterna,un mini-aparat de radio portabil,etc. Din trusa nu trebuie sa lipseasca un set complect si dublat sau chiar triplat de sigurante fuzibile diferite,potrivite-ca valori-cu cele din aparatura din trusa,o mini-trusa de surubelnite,un mini-letcon la 12Vc.c., colofoniu si fludor intr-o cutiuta metalica si ceva conectica de rezerva pentru eventuale improvizatii de moment.Deocamdata atit,ne mai gindim-hi!.Spor la treaba si 73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de Hotaran Emanuel - YO6HEM (yo6hem) la 2014-12-14 16:00:48 (ora Romaniei)
  • Excelenta idee,felicitari!Ca imbunatatire la GoBox ar merge coltarele pomenite de YO3AOE,dar sa fie dintr-un material moale nu metalic;dupa mine protejeaza mai bine continutul din interior.Coltarele moi(cauciuc)absorb mai bine socurile mecanice din exterior, pe cand cele din metal le transmit mai departe cutiei,lucru nedorit deltfel.Apoi se mai poate imbunatati etansarea la umiditate a cutiei daca se impune, iar in interior este bine sa fie una-doua pungute cu silicagel,care mentine interiorul uscat,respectiv aparatura este ferita de umezeala.Toate bune Emil 73.

  • Postat de Stanciu Calin - YO2MSP la 2014-12-14 18:23:51 (ora Romaniei)
  • https://www.youtube.com/watch?v=UwuR97wTAgs

    :)

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-14 19:15:32 (ora Romaniei)
  • Pentru Calin-YO2MSP-Recomandare simpla-din propria si lunga mea experienta de viata tehnica: daca vrei sa te tina cit mai mult posibil-in sensul de viata activa-nu incarca niciodata bateria de acumulatoare peste nivelul de 13V,nu te lua dupa faptul ca mai peste tot apare valoarea de 13,8V, asta nu este decit o valoare de virf la sfirsitul unei incarcari,o baterie de acumulatoare cu plumb/acid se considera perfect incarcata cind are la borne 12,7-13V.De asemenea nu te lua dupa valorile de tensiuni care apar pe bateriile de pe masini,unde se poate ajunge si pina la 14,4V,acolo este un cu totul alt regim,cu mult mai solicitant pentru baterii,cu consecintele de rigoare, respectiv scurtarea drastica a vietii active,care rareori depaseste doi-trei ani.Si o intrebare-tot simpla-hi!-imi place foarte mult valiza,ce dimensiuni exterioare are,cit costa si de unde s-ar putea cumpara?.Cu stima si 73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de Stanciu Calin - YO2MSP la 2014-12-14 23:09:24 (ora Romaniei)
  • Foarte multumim pentru pont, dar, daca ati urmarit cu atentie clipul, ati vazut ca in geanta NU e nici o baterie... ;)

    Geanta e luata de la Baumax (de fapt sut 3 bucati la set, asta e cea mai mare), dimensiunile sunt 450x330x150 mm. Pretul a fost in jur de 100lei parca, nu mai retin exact...

    Bateriile, 4 la numar, sunt in geanta mica din set (4x7Ah). De incarcare se ocupa un IMAX B6.

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-14 23:40:22 (ora Romaniei)
  • Da,multam! pentru date,am sa intru pe site-ul lor sa vad ce au.In ceea ce priveste bateria de acumulatoare,da,intr-adevar ca nu se vede,dar am subinteles-o banuind ca este si ea pe undeva pe sub masa-hi!,fiindca in portabil pe coclauri-hi! este neaparat necesara.Bine,atunci spor la treaba si succese in portabil,si eu sint un ecologist ferm convins,mai urmeaza doar sa ma inscriu si in partidul respectiv-hi!.Glumesc desigur,se poate si mai ales trebuie sa fim citi mai multi ecologisti chiar si fara a fi inscrisi in vreun partid de profil,pina la urma este vorba despre conservarea si salvarea naturii tarii in care traim.Cu stima si 73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de Booveanu Nicusor - YO2MCA la 2014-12-15 14:28:35 (ora Romaniei)
  • Buna ziua,
    Tentant articol, eu urmaresc pe net de un an modul cum sunt contruite "Go Box"-urile de catre radioamatori din afara tarii si am reusit sa gasesc cateva linkuri uunde se pot comanda cutiile si accesoriile necesarii construirii acestor Go Box. linkurile sunt: http://www.gatorcases.com/c/39158/pro-series-molded-racks; http://www.skbcases.com/industrial/products/prod-list.php?d=s20; http://www.sweetwater.com/store/manufacturer/Raxxess; http://www.powerwerx.com/oem-connectors/

  • Postat de codreanu alin - YO4JNX (yo9jnx) la 2014-12-15 19:01:42 (ora Romaniei)
  • @YO2MCA-interesante linkuri mai ales cele cu diverse accesorii electrice, dar cutiile sunt putin cam voluminoase. adica din ce am vazut eu, greutatea lor medie ar fi undeva la 5-7kg goale...sunt foarte frumos estetic insa daca ma duc in portabil, de la 400gr la 7 kg geanta goala (nu vorbesc de continut), e o povara... daca portabil inseamna si mobil atunci poate.
    la fel si cu constructia de masti care sa ascunda firele si care sa tina 2-3 butoane.(arata bine dar greutatea creste)

    @yo2MSP-foarte frumoasa geanata, sa fie cu folos si la mai multe DX-uri.

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-16 07:32:44 (ora Romaniei)
  • Acuma daca ar fi sa ne legam de terminologia exacta,portabil inseamna sa lucrezi in eter numai cu ce ai cu/pe tine,stind sau mergind pe propriile picioare-hi!,iar mobil inseamna sa lucrezi in eter circulind sau stationind cu bicicleta,motocicleta sau masina.Eu practic o varianta combinata-hi!, carind cu masina toata instalatia,dar lucrind in eter numai din cort,eu stind pe un scaun pliant, statia cu accesoriile aferente stind pe o masa plianta,iar bateria de acumulatoare sub masa,deci ceva in genul "field day",doar ca in cort,nu afara.Oricum,am vazut si clipuri cu indivizi cu rucsacul in spate,antena verticala iesind din el si deasupra lui,si ei-cu castile pe urechi- manipulind din mers cu niste mini-chei c.w.,mi se pare usor rizibil,dar "de gustibus et de coloribus non disputandur!",ca sa nu mai spun-scriu de unul care cara in spate o statie cu un QRO destul de mare,nu se vedea,dar probabil ca tragea dupa el si un grup electrogen,mai sint si ciudati printre noi-hi!.73!,Nelu-YO3AOE

  • Postat de Hotaran Emanuel - YO6HEM (yo6hem) la 2014-12-16 09:06:53 (ora Romaniei)
  • Varianta de portabil???https://www.youtube.com/watch?v=Nxp_Nsa54_Q#t=52

  • Postat de codreanu alin - YO4JNX (yo9jnx) la 2014-12-16 10:09:32 (ora Romaniei)
  • @YO3AOE - foarte interesat de lucrat modul "pedestrian portabil", se mai da jos si din kg , mai faci si o legatura.
    sunt o gramada de indivizi care lucreaza genul acesta de qrp, cu unul dintre ei am incercat sa tin legatura- http://www.qrz.com/db/VK3YE
    are un site foarte bine pus la punct.

    @YO6HEM-rad de 5 minute si nu ma pot opri, cuuuuuuummm?!?! 2089W portabil?!?!? 1Kw o ora in emisie.nu stiu, dar sunt pasionati care intrec o limita...stiu ca vorbim de o frec. de pana in 30Mhz dar totusi, iti intra unda pe o ureche si iti iese pe alta, nu cred ca e chiar atat de sanatos(asta vorbind medical).
    merita aplaudat pentru reusita si pentru curaj HI

  • Postat de Ioan Mircea Radutiu - YO3AOE la 2014-12-16 10:25:33 (ora Romaniei)
  • Da,pai exact la tipul asta ma refeream si eu,cred totusi ca omul nu este chiar in intregime sanatos, ca sa nu spun-scriu altceva,sau vrea neaparat sa atraga atentia asupra lui,pe-acolo pe la el pe-acasa se obisnuieste treaba asta,este aproape un "modus vivendi"-hi!.73!,Nelu

  • Postat de Marian - YO4RDJ la 2014-12-16 17:57:33 (ora Romaniei)
  • Felicitari pentru articol. Multi avem cite o cutie, geamantan,etc, pentru carat in portabil dar pe "radioamator.ro" este o aparitie inedita.
    Am vazut "Box-ul" la Galati si mi-a placut mult ideea ca s-a realizat cu minimul de costuri.
    Iti doresc ca "MC-Xmas" sa-ti aduca un transceiver modern si poate un acumulator LiPo.

  • Postat de Mircea - YO4SI (yo4si) la 2014-12-25 23:39:38 (ora Romaniei)
  • LIBERTATE !! Noi, cei cu parul alb, stim draga Alin ca valijoara asta a ta reprezinta libertatea de a te deplasa si a face radio de oriunde. Ceva imi spune ca de exemplu in P5 nu ai putea intra cu asa ceva la tine. Si daca totusi ti s-ar aproba, ar fi desemnat cineva care sa ti-o care permanent si te va ruga sa nu o deschizi niciodata. Iar pe acesta il vor supraveghea probabil alti trei ca cel desemnat sa nu-si tradeze tara. Iar acesti trei vor avea alti o
    suta cu ochii pe ei. Si uite asa toti "muncesc" si economia e pe butuci. Am facut o paranteza cam mare. Succes Aline in tot ce faci !
    Mircea = yo4si.

  • Postat de LEO - YO4AW la 2015-01-16 16:59:57 (ora Romaniei)
  • Ai pus și un senzor și măsurător de magnitudine ? Dacă da, trusa e completă dar e bine sa rămănă prăfuită.

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul ""Go Box", "Go Kit", "Jump Kit" sau "EMCOMM""
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Despre Radioamator.ro | Contact