2ck.ro

Silent Key - Marcel CRIVĂNAȘU, YO7BSN

Cu profund regret vă anunț decesul, după o lungă suferință, a prietenului și colegului nostru Marcel CRIVĂNAȘU, YO7BSN. Urma să împlinească 74 de ani în octombrie.



Absolvent al Facultății de Electrotehnică Craiova și, mai târziu, al Secției de Mașini și Utilaj minier Petroșani și-a început cariera profesională la Fabrica de vagoane Caracal. S-a relocat cu familia în Târgu Jiu și a lucrat restul carierei la Fabrica de sticlă din Târgu Jiu. Datorită pregătirii profesionale serioase și a implicării personale a fost un specialist apreciat ocupând funcția de Director tehnic până în anul pensionării.

În 1976, la sosirea în Târgu Jiu, a intrat în contact cu alți radioamatori locali și pasionați ai radioului care au coagulat Radioclubul Județean Gorj. A participat la organizarea primului examen local pentru obținerea Certificatului de radioamator.

Alături de alți pasionați, l-am avut profesor la primul curs de telegrafie organizat aici. Pentru mine cel puțin, CW a fost cea mai importantă investiție în radioamatorism.

A fost inițiatorul primelor activități radio în UUS din portabil din județul Gorj. A fost ani la rând membru activ în echipa de concurs în UUS de la Radioclubul Județean GORJ. Experimentator de antene, pasionat de fenomenul DX și vânătoarea de stații rare, fin observator al modurilor de propagare, a realizat importante performanțe în benzile de 50, 70 și 144 MHz dar și în HF. A fost membru al YO DX Club, clasat în partea superioară a listelor și Maestru al Sportului.



În urma lui rămâne un mare gol. Condoleanțe familiei!

Trupul neînsuflețit se află la Capela EDEN Târgu Jiu. Înmormântarea va avea loc pe 4 august, orele 12:00, la Cimitirul central.

Drum lin printre stele Marcel!

YO7CKQ

685

Comentarii (12)  

  • Postat de Gheorghe - YO7NE (yo7ne) la 2025-08-03 12:33:41 (ora Romaniei)
  • Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  • Postat de Maxim Eugen - YO7YO (yo7yo ) la 2025-08-03 13:21:31 (ora Romaniei)
  • Am primit cu stupoare si profund regret anunțul. Regret ca nu voi mai putea colabora si conversa cu omul special, Marcel Crivănasu.Dumnezeu să-l odihnească, ca nu are ce să-i ierte! Condoleanțe familiei!

  • Postat de Remus - YO2CNH (yo2cnh) la 2025-08-03 14:07:49 (ora Romaniei)
  • Dumezeu sa te odihneasca!prieten drag.

  • Postat de Viorel - YO7CJB (yo7cjb) la 2025-08-03 17:07:41 (ora Romaniei)
  • In dimineata zilei de 2 august am primit vestea ca Marcel, YO7BSN a decedat,un foarte bun prieten si vecin intre QRA-ul lui si al meu sant vreo 300m, aveam informatia ca este in suferinta de la membri familiei, dar noi prietenii nu ne astept-am sa il pierdem. Am fost foarte apropiati inca din copilarie pasiunea de radioamatorism am descoperit-o impreuna, diferenta de varsta fiind doar de 3 ani am evoluat impreuna discutand aplicat schemelele radio ale aparaturii de radioamator. Familiile noastre fiind prietene intalnirile erau frumoase, fiind un om prietenos.Noi,cei care l-am cunoscut indeaproape avem o suferinta si un regret nespus de mare pentru decesul lui, a lasat in urma familia si prietenii indurerati. Dumnezeu sa te odihneasca in pace MARCEL ! Odihna vesnica ! Vei ramane in inimile noastre ca un bun prieten !
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Stelian - YO2BBT (yo2bbt) la 2025-08-03 18:09:46 (ora Romaniei)
  • Odihnească-se în pace, sincere condoleanțe familiei.

  • Postat de Marian - YO7MR (yo7mr) la 2025-08-03 19:33:45 (ora Romaniei)
  • YO7BSN, un gorjean : atent și prietenos, glumeț și energic, susținător la nevoie.
    MARCEL, trăiește !
    ...in inimile și sufletele noastre...
    www.qrz.com/db/yo7bsn
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Trincu Marian - YO7CKP (yo7ckp) la 2025-08-04 00:34:26 (ora Romaniei)
  • OM deosebit, mereu dornic de perfectiune si de a ajuta colegii radioamatori...
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Condoleante familiei!

  • Postat de Stefan Stefan - YO3CBZ (yo3cbz) la 2025-08-04 04:55:58 (ora Romaniei)
  • Condoleante! Dumnezeu sa-l ierte!

  • Postat de Constantin - YO7FWS (yo7fws) la 2025-08-04 09:14:31 (ora Romaniei)
  • Condoleante familiei!
    Dumnezeu sa-l ierte!

  • Postat de Cristi - YO3FFF (yo3fff) la 2025-08-04 09:40:44 (ora Romaniei)
  • Nelipsit din concursurile VHF (YO si straine), facea echipa buna cu 7LBX din portabil. Din pacate nu l-am mai avut de partener de multi ani. Condoleante familiei.
    73 de YO3FFF
    Cristi

  • Postat de Gigi - YO7DFC (yo7dfc) la 2025-08-05 22:26:06 (ora Romaniei)
  • Un prieten si un radioamator adevarat pentru toti, dar si pentru modul cum facea trafic radio. Un bun coechipier in concursurile de UUS la care impreuna cu YO7CJI(SK) am participat inca din anii '80.
    Amintirile nu vor disparea niciodata.
    Dumnezeul sa te ierte Marcele!

  • Postat de Cristi - YO8CT (yo8ct) la 2025-08-11 20:45:08 (ora Romaniei)
  • Dumnezeu să-l odihnească în pace ... !

    Scrieti un mic comentariu la aceasta postare!  

    Opinia dumneavoastra va aparea sub postarea "Silent Key - Marcel CRIVĂNAȘU, YO7BSN "
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul acestei postari. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact