Întroducere
Un QSL, reprezintă recipisa de confirmare al unei legături radio, bidirecţionale sau unidirecţionale (în cazul radioamatorilor receptori, SWL), sub forma unei cărţi poştale personalizate şi constituie un gest de politeţe pentru partenerul de legătură, dar poate fi şi o promovare a propriei imagini sau al unor valori.

Acronimul QSL, face parte dintr-o listă de coduri de chestionare (questioning code), formată din trei litere, prima fiind litera “Q”. Aceste coduri sunt folosite pentru uşurarea comunicării prin telegrafie în armată, aviaţie, transporturi şi desigur în radioamatorism.

Creat în 1909 de guvernul Britanic [7], pentru a facilita comunicarea între operatorii de coastă şi navele din larg cu echipaje care vorbeau limbi diferite, codul a fost extins şi la alte servicii.

Strângând material bibliografic pentru viitoarea lucrare, “90 de ani de Radioamatorism Arădean”, am dat şi peste câteva QSL-uri care mi-au furnizat date foarte interesante. Aşa mi-a venit idea de a le studia din perspectiva datelor conţinute, cu precădere ale acelora, care se referă la tehnica radioamatoricească folosită în perioada amintită  [1, 2, 5].

Baza de date folosită a constat dintr-un număr de circa 54 de QSL-uri, unele apărute şi în alte lucrări şi multe postate pe internet şi câteva din colecţia personală [4].

Criteriul de studiu a avut în vedere următoarele seturi de date:

1. Intervalul de timp: anul, data, ora,

2. Adresa şi numele radioamatorului

3  Caracterizarea legaturii

4. Caracterizarea vremii

5. Tipurile de receptoare folosite

6. Tipurile de antene folosite

7. Tipurile de emiţătoare folosite

Studiul ar putea fi extins şi asupra altor criterii, cum ar fi: tipurile de tuburi electronice folosite, tipurile staţiilor de emisie industriale, mărimea  tensiunilor de alimentare folosite, etc. Poate că ar merita abordat şi un asemenea studiu pentru a vedea evoluţia echipamentelor de la “home made”  la construcţii industriale “ready made”.

 

1. Intervalul de timp: anul, data şi ora.

Au fost studiate QSL-uri schimbate între radioamatori în perioada 13 martie 1928 şi 5 martie 1939 distribuţia numărului de legături are profilul din figura 1.

Se observă că numărul maxim de legături au fost efectuate în cursul anulului 1937, în anii următori, cu scăderi abrupte până la declanşarea celui de al doilea război mondial.

 

 

Figura 1.                                                                        Figura 2.

 

Distribuţia numărului de legături pe perioadele zilei scoate în evidenţă faptul că a fost preferat intervalul orar 12:00 – 18:00. Cu ocazia unui QSO, Ştefan Rusu, YO2AR, menţiona pe QSL-ul trimis că preferă legăturile, zilnic în jurul orei 15:00, ora locală.

 

2. Adresa şi numele radioamatorului

În majoritatea cazurilor întălnite, numele şi adresa radioamatorului erau trecute în clar iar acolo unde exista şi birou de QSL se menţiona şi “via bureau”. Am descoperit pe internet cărţile de  confirmare ale unor radioamatori renumiţi cum ar fi Sublt. C. Brătescu, Dr. Savopol, iar din colecţia personală pe a lui I. Băjenescu din Craiova şi Ştefan Rusu (figurile 3-6).

   

Figura 3                                                                               Figura 4

 

 

Figura 5                                                                        Figura 6

 

QSL-ul lui ER5AF, al şaptelea indicativ autohton, datat 15-3-1928, este desenat şi scris de mână. Conţine foarte multe informaţii în contrast cu cel a lui YR5BI care este un card minimalist.

3. Caracterizarea legăturii

Calitatea legăturii era foarte atent monitorzată pentru că furniza date importante despre propagare, despre aparatură şi antena folosită şi nu în ultimul rând, caracteriza şi operatorul. La început, în loc de RST se foloseau raportări în codul ”Q” astfel: QRK, „cum mă recepţionezi?”. Echivalentul de azi a lui ”R”. QSA, ”care este puterea semnalului meu?”, notat cu W (de la Watt),  echivalentul de azi a lui ”S” şi QRI, pentru muzicalitatea semnalului, echivalentul actual pentru ”tone” notat cu ”T”. Ordinea acestor rapoarte, în ceea ce priveste trecerea lor pe QSL-uri, era arbitrar. Se observă că ordinea componenţei raportului începea de obicei cu ”W”, corespunzătoare lui “S”, continua cu ”R” şi se încheia cu ”T”.

Începând cu anul 1937 apare pe QSL-uri notaţia RST (readability – strength – tone).

Tot pentru definirea calităţii transmisiei-recepţiei se indicau şi prezenţa perturbărilor ca de exemplu, descărcări statice QRN (notate cu 1-5), interferenţe cu alte frecvenţe QRM (notate cu 1-5) sau QSB, “este semnalul meu afectat de fading?”.

Toate aceste informaţii au fost folosite pentru a face predicţii de propagare extrem de utile mai ales transportatorilor maritimi şi desigur armatei.

 

4. Caracterizarea condiţiilor meteo

Informaţiile schimbate cu ajutorul QSL-urilor conţineau şi date referitoare la vreme, WX. Unii, cum a fost şi cazul lui YR5MB, Magyary Béla, au folosit, probabil din automatism, acronimul QWX. WX face parte dintr-un alt set de prescurtări care a fost conceput pentru a uşura comunicarea în telegrafie, adică CW. De multe ori găsim descrierea condiţiilor meteo folosind termeni în clar: foghy (ceţos), overcast (noros), sunny (însorit), etc.

 

5. Tipurile de receptoare folosite

Primele receptoare de radioamatori, s-au dezvoltat odată cu dezvoltarea radioreceptoarelor industriale care, în prima fază,   s-au axat pe montajul audion, cu detecţia pe grilă. Însă, mai târziu, datorită rezultatelor experimentale pozitive obţinute de radioamatori, schemele s-au perfecţionat fiind aplicate şi în aparatura industrială.

S-au dezvoltat conexiuni, toate cu reacţie. Pe baza QSL-urilor studiate am identificat următoarele tipuri: Reinartz (figura 8a ), Schnell (figura 8b), Schnell-Bourne şi Weagant (figura 8c). Conexiunea Reinartz foloseşte reacţie capacitivă pe când Schnell şi Weagant folosea cuplajul inductiv, circuitul antenei fiind neacordat (aperiodic), pentru a cuprinde o bandă mai largă. Weagant a modificat schema Schnell adăugând un şoc de radiofrecveţă ceea ce a făcut ca tot curentul de radio frecvenţă să se regăsească în circuitul de reacţie. Acest montaj era preferat recepţiilor de telegrafie. Cea mai folosită schemă a fost Schnell care asigura o selectivitate şi sensibilitate acceptabilă pentru o audiţie bună.

 

Figura 8

 

Din perspectiva numărului de etaje folosite au fost identificate mult mai multe variante. Pentru clasificarea lor a fost elaborat un sistem ingenios de notare:

0-V-0, audion cu reacţie, conţine 1 tub electronic
0-V-1, audion cu reacţie cu un etaj de amplificare audio, conţine 2 tuburi electronice
0-V-2, audion cu reacţie cu două etaje de amplificare audio, conţine 3 tuburi electronice
0-V-3, audion cu reacţie cu 3 etaje de amplificare audio, conţine 4 tuburi electronice
1-V-1, amplificator RF urmat de un audion cu reacţie, conţine 2 tuburi
1-V-2, amplificator RF urmat de un audion cu reacţie şi un amplificator audio, conţine 4 tuburi
2-V-1, două amplificatoare RF urmat de un audion cu reacţie, conţine 4 tuburi electronice
H.M.S, superheterodină de amator (home made)
R.M.S, superheterodină industrială (ready made)

Frecvenţa variantelor constructive ale aparatelor radioamatoriceşti este prezentată în graficul din figura 9.

     Figura 9

 

Domeniul de acord al circuitului de intrare audion se regla cu un undametru iar exactitatea scalei aparatului era verificată cu frecvenţa unor emiţătoare tip OWS (Oficial Wavelength Station).

 

6. Tipuri de antene folosite

Din graficul din figura 10 reiese că amatorii din perioada studiată au optat pentru antena Zeppelin, Hertz şi antena fir. Primele două aveau cablul de coborâre tip ”scăriţă”. Antena tip fir sau filară (long wire) era folosită datorită simplităţii ei şi a preţului de cost redus. Majoritatea radioamatorilor au specificat tipurile de antene folosite.

Configuraţia antenelor mai des folosite sunt prezentate în grafigul din  figura 10.

 

Figura 10

 

7. Tipuri de emiţătoare folosite

Identificarea tipurilor de emiţătoare folosite de radioamatorii a fost un pic mai dificilă datorită utilizării unor prescurtări specifice. Astfel de prescurtări erau clare pentru cei de atunci dar pentru mine, care mă situez în timp mai aproape de era ”ready made” decât de cea ”home made”, a cerut un pic de studiu ca să decodific acel limbaj eficient prin care radioamatorul informa partenerul de legătură despre aparatura de emisie folosită.

Fără pretenţia de a fi dezlegate toate ”teinele” limbajului folosit, iată câteva dintre aceste prescurtări care descriu echipamentul:

- CO, „crystal oscilator” adică oscilator cu cristal

- PA, „power amplifier” adică amplificator de putere

- MO, „master oscilator” adică oscilatorul principal pentru excitaţia etajului final

- MOD, etaj modulator

- PP, push-pull, etaj în contratimp

- TPTG, „tuned plate-tuned grid” adică circuite acordate în anod şi în grilă

- TNT, „tuned plate not tuned grid” adică circuit acordat în anod şi neacordat în grilă

- ECO, „electron cuppled oscilator” adică oscilator cu reacţie în catod

În ceea ce priveşte schemele utilizate cele mai des întălnite configuraţii au fost:

- Collins

- Clapp

- Hartley

- Masny

Puterea „input” în antenă era dată de tipul tubului electronic folosit şi de configuraţia schemei utilizate. În tabelul 1 se găsesc sintetizate aceste configuraţii.

Putere [W]	Schema	Tub electronic	Observaţii
1-5	Hartley	1 tub final normal	B409, E406N
5-10	Mesny	2 tuburi finale normale	B409
10-40	Mesny	2 tuburi speciale de emisie	TB04-10
10-20	TPTG	1 tub special de emisie	6L6
10-100	Cu excitaţie	Tub special de emisie	807

 

 

 

 

 

 

 

 

Tabelul 1

 

 

În figura 11, prezint două dintre aceste configuraţii mai des folosite. Schema din figura 11a este cofiguraţia Hartley iar cea din figura 11b reprezintă schema Mesny.

 

Figura 11

 

Un studiu asupra puterii folosite arată că majoritatea radioamatorilor lucrau cu valori cuprinse între 1-15 W input (vezi figura 12). Radioamtorii americani având la dispoziţie tuburi electronice speciale de emisie au putut construi staţii cu puteri mai mari, de explu W8DHC, Onne Santi, pe data de 20 august 1938, lucra cu 500 W iar V7BVI, Bert Ryan pe data de 27 iulie 1938, lucra cu 1000 W! Întălnim şi în Europa puteri mari ca de exemplu PA0RR, din Amsterdam, în 4 iunie 1938 a lucrat cu YR5TP, Tiberiu Popovici din Oradea, cu o putere de 1000 W!

 

Figura 12

 

YR5AR, Ştefan Rusu din comuna Nădab (judeţul Arad) trimite un QSL lui YR5TP, pe data de 16 martie 1937 descriind aparatura astfel: XTMR Hartly 3 Watts, RCVR Schnell 0V2, RST588, WX fb. Acelaş, YR5AR primeşte în data de 29 decembrie 1937 de la YR5IY o confirmare a legăturii în care Iky Iarca din Bucureşti descrie condiţiile lui de lucru astfel:

Xtmr: CoPa, 50W

Mod: placă pp

Aerial: Zepp 20,4m

Dx: 5 continente CW, 3 continente fonie

În fotografia din figura 13 se poate admira această construcţie. Cea mai mică putere găsită cu ocazia acestui studiu a fost de 0,3 Watt!, tensiune anodică de 30 Volt!, antena Hertz de 20,24 m iar receptorul un Weagant 0-V-1! Cu acest ”setup”, YR5IT confirmă o legătură cu YR5TP în 40 m cu raportul w5r6t8 cu QRM (de fapt r6s5t8, oricum incorect!), radioamtorul Pantea Ionel, membru A.A.R.U.S din Bucureşti, cu acest QSO a realizat legătura cu numărul 188.

În final, câteva imagini cu staţiile unor radioamatori care au considerat de cuviinţă să lipească pe cărţile de confirmare trimise, fotografia aparaturii în curs de execuţie (în continuă modificare şi perfecţionare) sau a aparaturii cu care a stabilit acel QSO.

 

Figura 13

 

 

Figura 14                                                                            Figura 15

 

În figura 14, YR5IC, Constantin Ionescu din comuna Moţăţei, judeţul Dolj îşi arată ”puterea” de 6W cu două tuburi B409 alimentat la 300 Volt. Cu acest QSL el cere ”foto per foto” adică să i se trimită tot un QSL cu fotografie.

În figura 15 YR5TP, Tiberiu Popovici, lucrând la staţia lui. Din păcate nu  am găsit informaţii despre parametrii aparaturii lui.

Purtătorul celui de al 17-lea indicativ românesc, Ştefan Rusu, primeşte indicativul ER5AR (1928),  de la ing. Lupaş (ER3RR), apoi lucrează cu indicativele actualizate, CV5AR (1929), YR5AR (1935), YO2RA (1967). Rusu, preot greco-catolic din Nădab, judeţul Arad, este deosebit de activ în domeniul radioamatorismului din zonă, prieten cu Tóth László, YO2BT, Galbács József, ER5DS respectiv YO5LR, Magyarz Béla, ER5MB  si Stollár Jenő (Eugen), ER5DO formează nucleul radioamatorismului din zonă.

O rară fotografie din 1928 (figura 16), care îl reprezintă pe Ştefan Rusu, se găseşte în bibliografia [6]. Se identifică transmiţătorul cu un tub, foarte probabil un B409 de la Philips. Se observă antena filară cuplată la bobina oscilatorului tip Hartley. Un QSL primit de acesta, tot în acel an (figura 17), atestă faptul că radioamatorismul se dezvolta şi la noi, urmând de aproape, în ciuda reglementărilor ostile, trendul european.

 

 

                  Figura 16                                                                   Figura 17

 

Experienţele reuşite, rezultatele obţinute cu aparatura folosită (3W Hartley şi receptor 0-V-2 Schnell), îl conving pe Rusu (figura 18) pentru ca 10 ani mai tarziu, în 1938, să reconstruiască staţia.

Fotografia aparaturii, în conformitate cu ”moda” epocii, era lipită pe QSL-urile trimise partenerilor, documentând activitatea radioamatoricească.

Analizând fotografia 19, se pot observa detaliile acestei construcţii. Un şasiu metalic, vopsit, susţin pe panoul frontal condensatorul variabil pentru etajul final şi cele două condesatoare variabile pentru receptor (şi probabil, un potenţiometru pentru reglajul atenuării sau al volumului audiţiei).

Pe şasiu se pot identifica tubul final (lângă condensatorul variabil), bobina oscilatorului, realizat din conductor de cupru cu secţiunea dreptunghiulară, aceasta fiind susţinută de una dintre bornele condensatorului de acord.

Pe partea receptorului, un 0-V-2, identificăm un tub electronic pentru detecţia pe grilă (audion) cu reacţie, urmat de un preamplificator, un transformator de audiofrecvenţă ”interstage” şi un tub pentru etajul final audio. Se mai observă o bobină cuplată la un rezistor variabil, probabil un atenuator al semnalului recepţionat din antenă.

Figura 18                                                                                 Figura 19

 

Sistemul de alimentare este format dintr-un grup de baterii tip lanternă pentru tensiunea anodică, un grup de patru baterii pentru negativare şi un acumulator pentru alimentarea filamentelor.

 

Figura 20                          Figura 21

 

Bateriile sunt produse de fabrica Dura din Timişoara (Figura 20). Între baterii se identifică şi o baterie GIF, produs de fabrica Galvani tot din Timişoara (Figura 21).

Masa care susţine aparatura este acoperită cu o folie de muşama lucioasă cu funţia ”antiacid”. În centrul mesei observăm şi un manipulator.

Concluzii

Radioamatorii au constituit spiritul tehnic al comunităţilor şi motorul care a contribuit la dezvoltarea radioamatorismului. Studiul are rolul de a încetinii uitarea. Prăpastia dintre generaţii se datorează în mare măsură neglijării aspectului istoric şi de tradiţie al radioamatorismului. Din păcate, există doar sporadice preocupări pentru conservarea patrimoniului tehnic al trecutului iar neimplicarea concertată al autorităţilor face ca uitarea să ne îngroape fără urmă în hăul istoriei...

 

Mulţumiri

Mulţumesc radioamatorilor YO5LT, YO5AIR, YO2BLX şi nu în ultimul rând lui HA8QC, care m-au ajutat şi au făcut posibilă apariţia acestui studiu.

 

Bibliografie

1. * * * Colecţia revistei YR Magazin
2. * * * Colecţia revistei Radio Român
3. * * * Colecţia revistei Radio Universul
4. Vasile Ciobăniţa, YR Buletin, prima publicaţie tehnică a radioamatorilor români, 2011
5. Francisc VISKY, 1929-2009, 80 de ani de radioamatorism arădean, C.S. Radioclub Admira, Arad
6. Wlassits Nándor, Undele scurte, 1924-1934. Istoria radioamatorismului maghiar (în limba maghiară).
7. Wikipedia, Internet, colecţii de QSL-uri

Francisc Visky YO2MHF

Articol aparut la 14-8-2016

5114

Inapoi la inceputul articolului