![]() |
![]() |
|
In vizita la campioni
Simbata 1 septembrie, ma trezesc cu noaptea-n cap si la 08.00 deja "se-nvirte roata". La 9 fara un pic, fac o vizita matinala lui YO2IS, stam 5 minute de vorba si mai departe. Echipa de soc ma astepta deja, la iesirea din Timisoara spre Lipova fac un prim qso cu ei, mai stabilim ce sa mai cumpar din civilizatie si incet incet ma apropii de Lipova, statiune cunoscuta in special datorita apelor minerale din zona. Traversez si Lipova, sint tare dezamagit de calitatea drumului prin oras, parca ar fi oras fara…primar, cer scuze lipovenilor), drumurile pline de gropi, nu tu indicator nimic, ma opresc intreb si reusesc dupa ce ma invirt cu masina de vreo 2 ori sa ajung la "drumu mare" Arad-Deva. Alta viata, macar asta e asfaltat super, dar dupa 10 km trebuie sa-l parasesc.Tot cei bun se gata repede! Intru pe drumul spre Şiria si dupa vreo 10 km ajung la Ghioroc, amplasamentul lui YO2II. Nu pot sa nu ma opresc pe la el si cu regret ma anunta ca nu poate urca la site-ul de contest fiind ocupat foarte tare. Mai stam de vorba imi arata ultimele realizari in materie de EME si cu mare regret ma sui in masina si din nou la drum.
Deja sint monitorizat de "sus" de la Şiria, primesc ultimele indicatii sa nu ratez urcarea si vestea, nu prea buna, ca ultimii 5 km pina sus ii voi parcurge in cca 20 minute. Nu prea imi venea sa cred dar din pacate asa a fost, drumul urca destul de zdravan la inceput apoi panta se mai inmoaie dar calitatea lui lasa muuult de dorit .
Vorba lui Nelu, parca mergi pe o albie de riu secat !!!! In sfirsit se termina si ultima proba de foc a drumului, ajung sus unde sint intimpinat de Nelu si Feri-YO5OED cu... bere si palinca. Imi place traditia locului !!!
Dupa stingerile de maini imi montez cortul, mai povestim despre ale noastre si Feri ne invita la un "bogracsos" facut de el cu o seara inainte. O chestie delicioasa, am aflat mai tirziu ca era facuta din carne de vita combinata cu coada de vita, era asa bine facut ca ti se topea carnea in gura !!!
Cu vreo 2 ore inainte de a incepe concursul primim o vizita deosebita: mai multi radioamatori din Arad si Pecica, profitind de vremea buna au venit intr-o scurta plimbare pina la Şiria. Atmosfera super de veritabil field-day!
Incet se apropie si ora de start a concursului, Nelu preia ostilitatile, dar dupa cca 10 minute ma invita sa operez la statie. Primesc din mers citeva indicatii si incet, incet logul incepe sa se umple, statii de la distante tot mai mari se fac auzite.
Dupa vreo 2 ore predau stafeta telegrafistilor, eu fiind mai slab pregatit la acest capitol, Nelu secondat de Nicu-YO5ALI. Trag tare si ei, reusesc dupa ceva stradanii sa porneasca si programul de concurs, va fi folosit doar pe post de manipulator automat, dar a fost si asa de mare ajutor.
Feri preia si el stafeta, mai face citeva qso-uri, dar pe la 23 fiind foarte "obosit", abandoneaza concursul in favoarea sacului de dormit. Din nou preiau tura la statie, mai primesc ceva indicatii de la Nelu dupa care si el se duce la somn urmind sa-i dau desteptarea pe la 02:15. Treaba merge ok, apar si italienii in log, ceva statii OK1… de la peste 800km distanta, dar dupa ora 1:00 numarul statiilor lucrate scade vertiginos, probabil multi s-au dus la culcare. Asta urmeaza sa fac si eu, ii dau desteptarea lui Nelu si ma indrept spre "birlogul" (cortul) meu.
Noaptea destul de racoroasa pe la 4 ma trezesc tremurind de frig, ma bag cu totul in sacul de dormit si mai apuc o tura de somn pina pe la 6:30. Ies din cort, frig destul de patrunzator, fuga in incinta statiei si acolo, surpriza il gasesc pe Feri chemind din greu dar fara prea mare succes doar citeva qso-uri pe ora, dar asta e.
Se face in sfirsit ziua de-a binelea si toti cautam primele raze de soare sa ne mai incalzim putin. Facem si o aruncare cu privirea, jos in vale e ceata, la noi senin, se vad frumos Apusenii, munti de care ma leaga amintiri frumoase.
Dar gata cu contemplarea peisajului si din nou la treaba. Pina in prinz lucram cu schimbul se aduna legaturi tot mai multe in log si deja ne facem planuri sa depasim 300 de qso-uri. La prinz Fery ne serveste inca o portie de bogracsos delicios, mai completam cu ceva dulciuri si incepem sa adunam corturile. In ultimele 2 ore de concurs, asa cum stiam din experienta facem multe qso-uri, vesticii nemaiavind ce lucra intorc antenele si spre est. Ultimele apeluri se fac la ora 17.00 CFR si gata cu concursul. Incepe adunarea echipamentului, incepem cu cablu de alimentare, vreo 300 si ceva de metri, dupa aceea demontam antenele si toate acesoriile, umplem masinile si pe la 19:00 o luam din loc. Din nou proba de foc cu drumul ca o albie de riu secata, dar parca mai usor decit la urcare, deh gravitatia ne ajuta. Dupa ce ajung la asfalt merge mult mai bine. Masina inghite kilometru dupa kilometru, traversez Lipova, din nou drumul acela imposibil, bine ca se termina repede, cu lectia invatata nu ma mai ratacesc prin oras. Dupa vreo 30 de km reusesc de deschid repetorul de la Semenic1/22/2008.
Aici dau de amici din Timisoara, si parca timpul incepe sa treca mai repede. Le povestesc despre experienta de la Şiria, planuri de viitor si multe altele. Trec si de Timisoara, deja ma simt acasa, dar mai am de trecut un mic hop, de la Recas (40 km de Lugoj) incepe o ploaie torentiala, care ma insoteste pina la acasa. Intunericul si ploaia deasa ma obliga sa reduc viteza pina la 25-30 km/h, dar in final ajung si la Lugoj.
In 10 minute sint acasa, un dus fierbinte si somn de voie fara vise pina a doua zi la 6:30 cind ceasul ma aduce in lumea reala!
Asa am vazut si simtit de-a lungul celor 2 zile cit am fost impreuna cu YO2LEA, YO5ALI si YO5OED.
Abia astept viitorul concurs,poate IARU 432 & up, cine stie...
In final citeva ceva din ce s-a lucrat de la Şiria in concurs:
-16 tari: ER, HA, OM, YU, YO, OK, LZ, 9A, S5, T9,UR, OE, DL, I, SP, Z3 ;
Articol aparut la 23-1-2008 9711 Inapoi la inceputul articolului |
Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
|
Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact |