![]() |
![]() |
|
Cabrillo în concursul YOHF SSB 2004
La îndemnurile Federatiei si la recomandarile de a folosi primele programe de log electronice în competitiile YO, mi-am luat inima-n dinti si am zis: "... hai în campionatul HF SSB 2004!..." Zis si facut... am downloadat si am generat quasi instantaneu cele doua programe elaborate cu multa competenta si grije de catre DL5MHR Nicky si YO9HG Margarit. Le-am testat la rece pe ambele. Mi-a placut mai mult cel de la Nicky. Este mai colorat, scrie mai mare (port ochelari) si se opereaza mai usor. Nu pune prea multe întrebari si .... este mai Windows. HI! Si cel de la Margarit este foarte bun si elaborat dar oricum trebuia sa încep cu ceva. Am intrat putin si în intimitatea fisierelor generate de program unde se regasesc listele (vectorul) de legaturi din timpul concursului. Cel de la Nicky (DL5MHR) lucreaza cu module din programul de baze de date relationale din Office MS Access al Miccrosoft. Programul nu functioneaza sub WindowsXP ci numai sub Windows98. Cel de la Margarit lucreaza cu o constructie de baza de date din FoxPro si este compatibil cu toate sistemele de operare de la DOS la WindowsXP. Atentiune la generarea sub WindowsXP aduceti toate fisierele sub acelasi folder C:/Frr.
Lucrând în concurs sub Win98 cu programul lui Nicky aparent totul a mers bine, inclusiv salvarile finale si cearea fisierelor text (logul clasic), fisa summary si fisierul Cabrillo. La 5 minute dupa terminarea concursului am expediat logul Cabrillo la adresa recomandata pentru arbitrarea electronica yo9hg@yahoo.com . Mi-am zis... sunt primul care a expediat fisele... o sa primesc felicitari pentru operativitate!
Surpriza!... Surpriza!... Surpriza!... La primul QTC nu sunt pe lista celor care au trimis logul. S-o fi pierdut zic eu... si-l mai timit odata. La al doilea QTC sunt pe lista neagra a celor care nu au trimis log. Primesc si un e-mail de avertizare! Ce ti-e si cu Internetul asta, nu mai poti sa faci o miscare ca te ajunge din urma.
Intru în panica. Mai transmit odata logul Cabrillo, fisele text pentru cele 4 etape si fisa summary prin e-mail si repet figura si prin posta. Stau putin consternat si ma gândesc ca totusi ceva nu este în ordine... si aveam dreptate!
Nu facusem simularea cu ambele programe pâna la capat. Nu comparasem structura si formatul înregistrarilor Cabrillo generate de cele doua programe. Va redau alaturat modul cum genereaza cele doua programe, în mod diferit, formatul logului Cabrillo. Antetul, structura si lungimea înregistrarilor sunt diferite.
Bine înteles ca programul de arbitrare prin calculator realizat de Margarit, care trebuia sa citesaca toate fisierele Cabrillo transmise de participanti, generate de programul sau de concurs, nu-l putea "înghiti" pe al meu care avea o alta structura.
BINGO!... În acel moment situatia a avut o explicatie logica si panica de a fi trecut în clasament la lipsa log a disparut. Am fost chiar multumit ca s-a întâmplat asa pentru ca am putut sa-mi aduc o modesta contributie (prin testul realizat) la viitoarea perfectionare a celor doua programe pentru concursurile YO la compatibilizarea modului cum se genereaza fisierele Cabrillo.
Stiind ca "EMINENTA CENUSIE", la figurat si la propriu, este PIT YO3JW, este bine sa încerce sa-i puna de acord pe cei doi remarcabili autori de programe pentru ca "output"-ul celor doua programe, materializat prin fisiere Cabrillo, sa fie identic.
Sunt de apreciat în mod deosebit eforturile si competenta cu care cei doi autori au elaborat cele doua lucrari. Depinde de noi sa-i ajutam sa le perfectioneze si sa le promoveze în continuare. Din acest punct de vedere ele ar trebui premiate la concursul nostru de creatie pentru originalitatea si mai ales pentru utilitatea lor. Este extrem de meritoriu faptul ca se realizeaza si primii algoritmi de arbitrare automata, directionati pe concurs, pe baza prelucrarii fiselor Cabrillo.
Pentru cei care doresc sa vada formatul înregistrarilor din fisierele Cabrillo generate de programele de concurs pentru o multitudine de concursuri internationale de prestigiu necesare pentru arbitrarea automata cu programe care tin seama de punctaje, multiplicatori, împerecherea legaturilor, duble, greseli, etc. specifice, le recomandam site-ul:
www.kkn.net/~trey/cabrillo/spec.html iar mai jos faceti click pe Cabrillo QSO data format. Mai puteti vedea si alte pagini cu o cautare pe Google pentru - cabrillo log -.
Concluzie:
În speranta ca am lamurit câteva elemente din conceptul Cabrillo va urez succes la viitoarele concursuri la care veti lucra cu programele lui Nicky si Margarit si mijloacele tehnicii de calcul. 73's.
Articol aparut la 17-11-2004 8460 Inapoi la inceputul articolului |
Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
|
Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact |